InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Suceava

Recunoasterea studiilor universitare la forma de invatamant “la distanta". Obligarea Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului la eliberarea diplomelor de licenta

(Hotarare nr. 312 din data de 17.01.2013 pronuntata de Curtea de Apel Suceava)

Domeniu Absolventi | Dosare Curtea de Apel Suceava | Jurisprudenta Curtea de Apel Suceava

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Suceava - Sectia de contencios Administrativ si Fiscal sub nr. 8622/86/2012 din data de 05.07.2012 reclamantii G.C.C. s.a., in contradictoriu cu parata Universitatea Spiru Haret, au solicitat obligarea paratei sa recunoasca reclamantilor studiile de licenta efectuate la Facultatea de Drept si Administratie Publica, din cadrul Universitatii "Spiru Haret" Bucuresti, specializarea drept, cu dobandirea Titlului de Licentiat in Drept, obtinut prin promovarea examenului de licenta; obligarea paratei la eliberarea DIPLOMEI DE LICENTA - specializarea Drept pentru examenul de licenta sustinut in sesiunea iulie 2009, a suplimentului de diploma si a foilor matricole;  obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantii arata ca au absolvit Facultatea de Drept si Administratie Publica, din cadrul Universitatii “Spiru Haret" Bucuresti, specializarea “drept", prin promovarea examenului de licenta din sesiunea iulie 2009, conform adeverintelor atasate actiunii.
Mentioneaza ca in perioada 2006 - 2009, au urmat cursurile Facultatii de Drept si Administratie Publica, din cadrul Universitati "Spiru Haret" Bucuresti, specializarea "drept", conform Contractelor de Studii cu taxa de scolarizare ( semnate de reclamanti, pe de o parte, si D.S.R. Bucuresti prin semnatura domnului Rector si Presedinte, pe de alta parte), la forma de invatamant la distanta.
Se arata ca reclamantii au promovat toate examenele din toti anii de studiu, in sesiunile de examen organizate in aceleasi conditii ca pentru studentii care urmeaza cursurile la zi, avand subiecte comune cu acestia, pentru respectarea standardelor de exigenta impuse de Carta Universitatii, fara deosebire de forma de invatamant: Zi, FR sau ID, asa cum a stabilit Senatul Universitatii prin Regulamentul de Functionare pentru Departamentul de Invatamant la Distanta si Frecventa Redusa (hotararea nr. 425/23.06.2004), completat de Senatul U.S.H. Bucuresti in data de 15 septembrie 2008, si prin ,,Metodologia organizarii si desfasurarii examenelor de finalizare a studiilor - examen de licenta/ diploma / disertatie" aprobate de Senatul U.S.H. Bucuresti in data 13 mai 2009.
In urma promovarii examenului de licenta, s-au eliberat reclamantilor adeverintele de licenta, care confirma Titlul de licentiat in Drept, dobandit conform cu art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995.
Mentioneaza ca nici pana in prezent ( desi reclamantii au sustinut examenul de licenta in iulie 2009, respectiv februarie 2010), nu li s-au eliberat diplomele de licenta si anexele, cu toate ca s-au adresat, in nenumarate randuri, atat M.E.C.T.S., cat si U.S.H. Bucuresti si Facultatii.
Arata ca daca ar fi existat neclaritati in desfasurarea programului de studii parcurs de reclamanti in perioada 2006 - 2009 la U.S.H. Bucuresti, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (M.E.C.T.S.) avea responsabilitatea legala conform art. 34 din O.U.G. nr. 75/12 iulie 2005 privind asigurarea calitatii educatiei, de a lua unele masuri care puteau merge pana la incetarea scolarizarii incepand cu anul 1 de studii 2006; acest lucru nu s-a intamplat nici pana la finalizarea studiilor si a examenului de licenta din sesiunea iulie 2009, ceea ce presupune ca acestia au parcurs un program de studii de licenta acreditat la nivelul standardului de calitate impus de lege.
De altfel, potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 "Activitatea didactica se poate organiza in urmatoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de institutiile de invatamant superior care au cursuri de zi."
Intrucat au fost formulate, in repetate randuri, solicitari privind eliberarea diplomelor de licenta, atat Universitatii "Spiru Haret", au fost eliberate, diverse acte: adeverinte de licenta, nu insa si diploma de licenta.
Conform art. 67 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 "Absolventii care au promovat examenul de licenta primesc titlul de licentiat in profilul si specializarea urmate", acest fapt este un DREPT DOBANDIT in urma finalizarii studiilor de licenta, si ca urmare fireasca este eliberarea diplomei de licenta, prevazuta la art. 58 - 60 din Regulamentul Studentilor nr. 3096/28.11.2008, fiind practic o formalitate protocolara ce trebuia indeplinita de Minister si Universitate, cu obligatia legala de a asigura toate conditiile tehnice ( asigurarea la timp cu formularele tipizate si stampila ) pentru eliberarea diplomelor de licenta absolventilor licentiati, in termen de un an de la data absolvirii, conform Ordinului M.E.C.T.S. mentionat mai sus.
Intrucat toate actele de studii eliberate de catre parata U.S.H. Bucuresti anexate la prezenta cerere, sunt toate acte administrative unilaterale si cu caracter individual care au fost emise in scopul de a produce efecte juridice, iar aceste acte nu au fost anulate de catre emitent si nici de catre o instanta competenta, sunt deci acte valide care produc in continuare efecte juridice. Prin acestea se recunoaste calitatea de licentiat in drept dobandita.
Pe cale de consecinta, arata ca sunt indreptatiti a intra in posesia Diplomelor de Licenta, diploma de licenta fiind actul juridic cu caracter oficial, recunoscut de orice persoana juridica din tara sau strainatate, intrucat au dobandit acest drept conferit de legea invatamantului aplicabila de la data inmatricularii pana la data absolvirii si promovarii examenului de licenta din sesiune iulie 2009 (drept dobandit ca urmare a promovarii acestui examen de licenta).
Eliberarea diplomei de licenta este o cerinta necesara atestarii unui titlu oficial de calificare roman in conditiile aplicarii art. 1 din Legea nr. 200/2004, ca cetateni europeni absolventi ai unei universitati acreditate dintr-o tara membra a Uniunii Europene, pentru a se oferi accesul exercitarii profesiei oriunde in Spatiul Economic European, acces blocat de mai bine de 2 ani de zile, prin lipsa diplomei de studii.
Arata ca li se ingradeste accesul la munca intr-o profesie ale carei deprinderi si aptitudini le-au dobandit in perioada parcurgerii programului de studii de licenta la U.S.H. Bucuresti (membra semnatara a Cartei de la Bologna din anul 2005), program de studii care respecta standardul de calitate definit in Manualul Calitatii Invatamantului si Cercetarii Stiintifice aplicat la U.S.H. Bucuresti.
In drept, si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 112 Cod procedura civila, Legea nr. 554/2004 si Legea nr. 84/1995.
In sustinerea actiunii au depus la dosar inscrisuri.
La data de 21.09.2012 parata a depus intampinare prin care solicita a se constata ca si-a indeplinit obligatiile legale fata de reclamanti in sensul ca, dupa finalizarea completa a studiilor si sustinerea examenului de licenta, la cererea acestora, le-a eliberat adeverinte de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit metodologiei organizarii si desfasurarii examenelor de finalizare a studiilor, emisa de catre parata sub nr. 1405/21.05.2009 si cu prevederile art. 20 si art. 38 din Ordinul MECTS nr. 2284/2007.
Arata ca a informat si Romdidac SA - Compania de material didactic desemnata de MECT, aducandu-le la cunostinta ca solicita tiparirea unor formulare tipizate, insa aceasta prin mai multe adrese a comunicat ca nu poate sa tipareasca si sa livreze decat cu aprobarea scrisa a MECTS • Directia Generala Juridica si Control. 
Face mentiunea ca in prezent se afla in imposibilitatea practica de a obtine in totalitate tiparirea formularelor tipizate constand in actele de studii solicitate de reclamanti, datorita refuzului M.E.C.T.S.
Se arata ca, in conformitate cu dispozitiile art. 60 - 63 C.proc.civ., art.18 din Legea nr.554/2004 coroborate cu art.28 alin.1 din aceeasi lege, formuleaza cerere de chemare in garantie a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, care sa fie obligat  sa aprobe tiparirea formularelor tipizate constand in Diploma de Licenta si suplimentul la diploma pentru reclamanti sub sanctiunea prevazuta de art.24 alin.2 din Legea 554/2004, in cuantum de 200 lei/zi de intarziere, incepand cu a 30 - a zi de la ramanerea irevocabila a hotararii, precum si obligarea MECTS la plata tuturor sumelor cu titlu de daune solicitate paratei USH de catre reclamanti. Solicita cheltuieli de judecata, pe cale separata.
1. Arata ca atat vreme cat au fost respectate dispozitiile legale aplicabile, dreptul reclamantilor la obtinerea actului de recunoastere al studiilor este un drept castigat, opozabil oricarui subiect de drept. Pe de alta parte, nu se pot face discriminari intre reclamanti si alti absolventi, cata vreme in cazul tuturor au fost respectate dispozitiile aplicabile formei de invatamant urmate.
Mentioneaza ca a motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare in garantie pe imposibilitatea efectiva de a emite reclamantilor diplomele de licenta atata vreme cat MECTS nu va aproba tiparirea formularelor pentru anul 2009, fiind pusi astfel in imposibilitatea de a executa hotararea, cata vreme dreptul absolventului nu poate fi realizat fara concursul efectiv al chematului in garantie, care, in calitate de autoritate publica gestioneaza materialele si tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diploma sau alte acte de studii.
Se arata ca asupra admiterii cererii de chemare in garantie s-a pronuntat Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarele cu nr. 1045/59/2010, 1230/46/2010, 1283/44/2010, 1066/59/2010, 96/32/2011, 1120/4212010, 108/46/2011, 1455/44/2010, 10848/2/2010, 105/39/2011, 3207/119/2011 in sensul admiterii cererii paratei de chemare in garantie a MECTS - irevocabil.
Intrucat in mod constant s-a statuat in jurisprudenta I.C.C.J. - Sectia de contencios administrative si fiscal, in litigii de aceeasi natura, ca MECTS are obligatia legala de a aproba tiparirea formularelor tipizate constand in diplomele de licenta si suplimentele la diploma si pentru respectarea principiului coerentei si unitatii jurisprudentei consacrat ca atare in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, solicita obligarea MECTS, sa aprobe tiparirea formularelor destinate actelor de studii.
 Prin sentinta nr.6165 din 1.11.2012 Tribunalul Suceava a admis actiunea, a admis in parte cererea de chemare in garantie, a obligat parata Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti sa elibereze reclamantilor diplomele de licenta, suplimentul de diploma si foile matricole pentru examenul de licenta sustinut in sesiunea iulie 2009, a obligat chematul in garantie - Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului sa aprobe tiparirea formularelor tipizate constand in diploma de licenta si supliment la diploma pentru reclamanti, a respins cererea paratei de obligare la plata despagubirilor pentru intarziere si a cheltuielilor de judecata, ca nefondata, si a obligat parata Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti sa plateasca reclamantilor cheltuieli de judecata de 1.064 lei.
In motivarea solutiei, tribunalul a retinut urmatoarele:
   Legea nr. 443/2002 privind infiintarea Universitatii ,,Spiru Haret,,  Bucuresti, prevede la art. 1 si 2  ,, infiintarea  Universitatii  - Spiru Haret -  Bucuresti  ca institutie de invatamant  superior, persoana  juridica de drept privat si utilitate publica, parte a sistemului national de invatamant,, universitate infiintand o serie de facultati si specialitati acreditate, printre care se regaseste si Facultatea de drept, specializarea drept, cu predare in limba romana.
Legea aplicabila atunci cand au inceput studiile reclamantii era cea cu nr. 84/1995 - privind invatamantul si respectiv Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare.
    Potrivit art. 15 alin. 10 din Legea nr. 84/1995 ,,formele de organizare a invatamantului sunt: invatamant de zi, seral, cu frecventa redusa, la distanta, comasat _,, legea  mentionata neavand reglementari care sa vizeze durata studiilor  la distanta si nici  autoritatea competenta sa reglementeze aceasta problematica.
Ulterior Legea nr. 288/2004 la art. 4 alin. 1 reglementeaza studiile universitare de licenta care corespund unui numar intre 180 si 240 de credite transferabile conform MECTS, iar in alin. 5 s-a prevazut ca durata studiilor pentru obtinerea creditelor de studii transferabile la invatamant la distanta se reglementeaza prin hotarare de guvern.
      Legea nr. 84/1995 si Legea nr. 288/2004, in vigoare la data admiterii reclamantilor la  studii, contineau dispozitii in care Ministerul Educatiei actualiza periodic, la propunerea Consiliului National al Rectorilor, lista domeniilor si specializarilor de licenta, care se  aproba prin  hotarare de guvern. 
Art. 5 din  H.G. nr. 1175/2006 prevedea ca durata ciclului de licenta la formele de invatamant de zi, cu frecventa redusa si la distanta este aceeasi iar in anexa 1 a hotararii de guvern  este prevazuta si specializarea  ,,drept,,  ca domeniu  de studiu universitar de licenta, cu 180 credite transferabile.
Raportat la aceeasi data,  prin HG 916/2005 s-a aprobat structura institutiilor de invatamant superior acreditat si specializarile acestora iar Universitatea Spiru Haret  Bucuresti cu Facultatea de Drept se regaseste in acest act normativ.
    Toate actele normative mai sus mentionate si in vigoare la data inmatricularii reclamantilor  nu contineau dispozitii exprese cu privire la forma de invatamant (zi, seral, frecventa  redusa, la distanta ) pentru specializarile acreditate / autorizate, asa incat domeniu acesta a ramas la competenta  de reglementare a fiecarei institutii superioare de invatamant, in considerarea autonomiei universitare cum a fost si cazul prim paratei care a procedat in consecinta.
Este adevarat ca ulterior a aparut si HG  676/2007 care a  adus reglementari clare cu privire la actualizarea nomenclatorului domeniilor de studii universitare de licenta si a specializarilor din cadrul acestora cu privire la credite transferabile.
      In cauza nu pot fi opuse reclamantilor decat acele acte normative in vigoare la data inmatricularii deoarece la acea data acestia au putut in mod legitim sa considere  ca admiterea si parcurgerea studiilor universitare, in forma si coordonatele legale raportate la acea data, asigura legalitatea si recunoasterea  publica a studiilor universitare ,fara ca acestea prin acte normative ulterioare, sa fie invalidate retroactiv.
  Refuzul M.E.C.T.S.  de a tiparii diplomele de licenta  si supliment la diplome apare ca un ,,refuz nejustificat,,  in sensul art. 2  lit. i din Legea nr. 554 /2004 astfel ca tribunalul a dispus obligarea acestei autoritati centrale de a emite aceste aprobari /avize, avand in vedere  si adresele universitatii.
    Totodata a fost obligata Universitatea Spiru Haret Bucuresti ca dupa finalizarea  procedurilor de tiparire a diplomelor, sa elibereze reclamantilor diplomele de licenta pentru examenul de licenta sustinut in sesiunea din iulie 2009 - Facultatea de drept, specializarea drept.
      Referitor la cererea paratei de obligare a chematului in garantie la plata cheltuielilor de judecata si sanctiunea prevazuta de art. 24 alin. 2  din Legea 554 din 2004 republicata, in cuantum de 200 lei /zi intarziere, tribunalul a constatat ca aceasta nu este fondata.
Cheltuielile de judecata cerute de parata nu au fost dovedite, deci nu pot fi acordate iar sanctiunea prevazuta de alin. 2 din art. 24 nu se poate  acorda decat daca termenul stabilit in cuprinsul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile nu ar fi fost respectat de catre cel obligat sa efectueze o anumita operatiune.
Este  evident ca  in cauza nu ne aflam intr-o astfel de situatie, neexistand o hotarare de acest gen si drept urmare nu sunt  incidente  dispozitiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 rep.
Impotriva sentintei au declarat recurs parata Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti si chematul in garantie Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului Bucuresti, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Parata Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti invoca in recurs ca, desi prima instanta a retinut culpa exclusiva a MECTS in neeliberarea diplomelor de licenta a reclamantilor, a obligat Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti la plata cheltuielilor de judecata, fara ca aceasta din urma sa fie in culpa procesuala.
Paratul MECTS a reiterat in recurs apararile de la prima instanta, aratand ca instanta de fond a depasit atributiile puterii judecatoresti si a obligat MECTS sa aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diploma spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii urmate cu incalcarea prevederilor legale. Practic instanta s-a substituit organismelor de certificare a calitatii studiilor universitare, s-a substituit MECTS si a decis sa acorde diplome, fara ca aceste diplome sa aiba la baza studii universitare cu un parcurs firesc, la specializari autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
Diplomele si suplimentele la diploma se acorda in mod exclusiv pe baza parcurgerii unor programe de studii organizate legal, cu autorizarea sau acreditarea prevazuta de lege, si nu pe bata sentintelor judecatoresti.
Prin hotararea pronuntata, prin care a decis ca anumite programe de studii nu trebuie sa obtina autorizarea provizorie sau acreditarea prevazuta de lege, si sa acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii in conformitate cu prevederile legale, instanta de fond s-a substituit MECTS, ARACIS si institutiilor de invatamant superior, depasind, astfel, atributiile puterii judecatoresti..
Se mai arata in recurs ca, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 88/1993, legea nr. 84/1995 si OUG nr. 75/2005, formele de invatamant cu frecventa redusa si la distanta trebuie sa parcurga procedura de evaluare academica.
S-a precizat ca nu trebuie confundata vocatia pe care o au universitatile de a organiza in cadrul facultatilor forme de invatamant la distanta, in specializarile autorizate sau acreditate, cu dreptul de a organiza scolarizarea la forma de invatamant ID.
Recurentul a sustinut ca in cazul Universitatii "Spiru Haret" Bucuresti specializarile/programele de studii de la forma de invatamant la distanta au fost organizate si desfasurate fara respectarea prevederilor legale, respectiv cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 88/1993 si a OUG nr. 75/2005.
Astfel, s-a aratat ca prin hotarare de guvern au fost stabilite pentru fiecare an universitar domeniile de studii universitare de licenta, structurile institutiilor de invatamant superior si specializarile organizate de acestea, iar Facultate de Drept si Administratie Publica, forma de invatamant la distanta din cadrul Universitatii "Spiru Haret", nu se regaseste in niciuna dintre aceste Hotarari ale Guvernului.
Recurentul a precizat ca nicio facultate si nicio specializare din cadrul Universitatii "Spiru Haret", forma de invatamant ID nu a fost si nu este acreditata, aratand ca Universitatea avea dreptul sa organizeze admitere numai la specializarile/programele acreditate, autorizate sa functioneze provizoriu aprobate prin hotarare de guvern.
S-a aratat ca autoritatea recurenta nu poate elibera avizul pentru tiparirea unui numar nelimitat de tipizate a diplomelor de licenta, ci numarul acestora trebuie corelat cu numarul absolventilor care au urmat o specializare la o forma de invatamant acreditata sau autorizata sa functioneze provizoriu.
Prin decizia nr.312/17.01.2013, Curtea de Apel Suceava - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal  a constatat ca recursul paratei Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti este intemeiat, iar recursul  paratului MECTS este nefondat.
Cu privire la recursul paratei Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti, Curtea a constatat ca in mod gresit acest parat a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata, intrucat aceasta obligatie rezida in sarcina partii aflate in culpa procesuala, ori imposibilitatea eliberarii diplomelor de licenta a reclamantilor se datoreaza refuzului tiparirii acestora de catre MECTS.
Ori, nefiind in culpa procesuala, in mod eronat parata Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Cu privire la recursul paratului MECTS Bucuresti, Curtea a constatat ca:
Nu este dat motivul de recurs privind depasirea atributiilor puterii judecatoresti in conditiile in care prima instanta a constatat ca refuzul de a tipari diplomele de licenta si suplimentul la diploma apare ca nejustificat in sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004.
In fapt, daca s-ar imbratisa opinia recurentului, ar rezulta un veritabil blocaj al accesului reclamantilor la justitie, in contradictie cu prevederile art. 6 din Conventia EDO.
Referitor la celelalte motive de recurs, Curtea a constatat ca in mod intemeiat prin sentinta atacata a fost admisa cererea de chemare in garantie formulata de parata Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti si a fost obligat chematul in garantie Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului sa aprobe tipizarea formularelor de diploma de licenta pentru reclamanti.
Sustinerile din cererea de recurs privind neanalizarea de catre prima instanta a hotararilor de guvern prin care Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti a fost autorizata sa functioneze provizoriu si a dreptului acestei universitati de a  elibera acte de studii si forme de invatamant neacreditate nu pot fi retinute, judecatorul cauzei nefiind investit cu o cerere privind legalitatea acreditarii formelor de invatamant la distanta.
Odata ce instanta de fond a apreciat ca cererea reclamantilor a fost intemeiata sub aspectul obligarii paratei Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti la eliberarea in favoarea acestora a diplomelor de licenta si a certificatelor de studii, pentru fiecare specializare pe care au absolvit-o, in mod corect s-a considerat justificata, pe temeiul prevederilor art. 7 din regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant aprobat prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 2284/2007, si cererea Universitatii "Spiru Haret" Bucuresti de obligare a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului sa aprobe tipizarea formularelor de diploma de licenta pentru reclamanti.
In mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare in garantie poate fi asigurata efectiv punerea in executare a hotararii recurate in conditiile in care eliberarea de catre parata Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti a diplomelor de licenta este conditionata de aprobarea tiparirii formularelor tipizate a acestor acte de catre Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului in calitate de autoritate administrativa competenta.
Pe de alta parte, Curtea a retinut ca in mod constant s-a statuat, in jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal, in litigii de aceeasi natura, ca Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului are obligatia legala de a  aproba tiparirea formularelor tipizate constand in diploma de licenta si suplimentele la diploma (a se vedea in acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012 si nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, solutia din prezenta decizie se impune si in considerarea respectarii principiului coerentei si unitatii jurisprudentei consacrat ca atare in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian c. Romaniei).
Avand in vedere cele de mai sus, Curtea, in baza art. 312 Cod procedura civila, a admis recursul paratei Universitatea "Spiru Haret" Bucuresti, in sensul inlaturarii cheltuielilor de judecata stabilite in sarcina acesteia, si a respins recursul paratului Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului Bucuresti, ca nefondat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Absolventi

CALIFICAREA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. PRINCIPIUL DISPONIBILITATII. COMPETENTA INSTANTEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV DE A SOLUTIONA CEREREA PRIVIND OBLIGAREA UNIVERISTATII SA ELIBEREZE DIPLOME DE LICENTA - Hotarare nr. 4628/2013 din data de 18.03.2013
Nulitate absoluta - Sentinta civila nr. 19862 din data de 02.12.2009
Iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 9893 din data de 05.06.2009
CALIFICAREA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. PRINCIPIUL DISPONIBILITATII. COMPETENTA INSTANTEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV DE A SOLUTIONA CEREREA PRIVIND OBLIGAREA UNIVERISTATII SA ELIBEREZE DIPLOME DE LICENTA - Hotarare nr. 4628/2013 din data de 18.03.2013
Procedura insolventei. Cerere de inlocuire a lichidatorului. Conditii. - Decizie nr. 978/R-Com din data de 18.04.2012
Exceptie de nelegalitate a dispozitiilor art.22 pct.6 din Ordinul nr.3108/2009, privind Normele de aplicare a legii in domeniul asigurarilor de raspundere civila pentru pagube produse tertilor. Respingere - Decizie nr. 1203/R-CONT din data de 09.05.2012
Dreptul copilului de a avea legaturi personale cu parintii sai. Obligatia instantei de a lua in considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului minor. - Decizie nr. 1593 din data de 22.06.2012
Intelesul notiunii de "bun" in acceptiunea art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Principiul protectiei asteptarilor legitime a cetatenilor cu privire la un anumit nivel al protectiei si securitatii. - Decizie nr. 1434 din data de 01.06.2012
Exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decat intr-un anumit cadru, prevazut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, intre care si stabilirea unor termene dupa a caror expirare valorificarea respectivului drept nu mai ... - Decizie nr. 1185 din data de 04.05.2012
Regimul juridic al actiunii in constatarea nulitatii absolute a testamentului si a certificatului de mostenitor. - Decizie nr. 1184 din data de 04.05.2012
Stabilirea dreptului de superficie pe terenul proprietatea paratei, in lipsa acordului acesteia la edificarea constructiei, si a bunei credinte a reclamantilor la ridicarea constructiei, prin incalcarea puterii de lucru judecat a hotararilor judecato... - Decizie nr. 921 din data de 04.04.2012
Principiul puterii de lucru judecat. Interdictia judecarii din nou a unui proces terminat, precum si a contrazicerii intre doua hotarari judecatoresti, adica a infirmarii constatarilor facute intr-o hotarare judecatoreasca irevocabila printr-o alta h... - Decizie nr. 1579 din data de 20.06.2012
Incuviintarea executarii titlurilor pronuntate de catre o instanta apartinand unui alt stat membru al Uniunii Europene. Invocarea, de catre recurenti, nu a lipsei valabilitatii hotararii instantei judecatoresti romane de incuviintare a executarii sil... - Decizie nr. 1441 din data de 05.06.2012
Motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. Notiunea de "lucru cerut". - Decizie nr. 1437 din data de 01.06.2012
Limitele investirii instantei de recurs - in propria cale de atac recurentul nu isi poate inrautati situatia. - Decizie nr. 1090 din data de 24.04.2012
Neadministrarea de catre instanta de apel a niciunui fel de probe, atat pe actiunea principala, cat si pe cererea reconventionala si solutionarea de catre aceasta a procesului in mod nelegal pe exceptia autoritatii de lucru judecat. Determinarea cali... - Decizie nr. 950 din data de 06.04.2012
Acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a unei condamnari politice. Angajarea raspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare dintr-un proces penal. Inadmisibilitatea act... - Decizie nr. 879 din data de 02.04.2012
Potrivit deciziei nr. 42/2008 pronuntata intr-un recurs in interesul legii de Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta este investita prin acelasi act de sesizare cu judecarea a doua infractiuni intentionate, savarsite de acelasi inculpat, dint... - Decizie nr. 60/R din data de 24.01.2012
Incetarea procesului penal. Consecinte asupra solutionarii actiunii civile exercitate de o unitate spitaliceasca. - Decizie nr. 38/R din data de 17.01.2012
Solutionarea pe cale amiabila a laturii civile a cauzei. Cerinte. - Decizie nr. 74/R din data de 27.01.2012