Exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decat intr-un anumit cadru, prevazut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, intre care si stabilirea unor termene dupa a caror expirare valorificarea respectivului drept nu mai ...

Exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decat intr-un anumit cadru, prevazut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, intre care si stabilirea unor termene dupa a caror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibila.

Art.21 a Legii nr.10/2001 (devenit art.22 dupa republicarea legii)
Articolul unic din O.U.G. nr.109/2001
Articolul unic din O.U.G. nr.145/2001.
Titlul I din Legea nr.247/2005
Art.6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Rolul activ al judecatorului se exercita intotdeauna numai cu respectarea normelor procedurale privitoare la judecata, respectiv a conditiilor si termenelor prevazute de Codul de procedura civila pentru introducerea si modificarea cererii de chemare in judecata.
Mai mult decat atat, si dispozitiile art.6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului impun obligatia instantei de judecata, de a proceda la un examen efectiv al sustinerilor, argumentelor si mijloacelor de proba ale partilor si de asemenea are in vedere acele observatii formulate de catre parti, cu respectarea procedurii obligatorii, a formalitatilor si termenelor stabilite de lege in etapa judecatii, precum si faza procesuala finalizata prin inchiderea dezbaterilor.
                                                                     (Decizia civila nr. 1185/04.05.2012)

Constata ca, prin cererea de chemare in judecata contestatorul S.M. a solicitat in contradictoriu cu paratul Municipiul P. prin Primar repunerea in termenul de formulare a notificarii potrivit legii nr.10/2001, desfiintarea dispozitiei nr.1836/2011, obligarea paratei la plata despagubirilor banesti pentru imobilele case situate in municipiul P., b-dul IC B., nr.25,fost 29, judetul A.
In motivarea cererii s-a aratat ca s-a formulat cerere de revendicare pentru imobilele in litigiu, care formeaza obiectul dosarului nr.15146/280/2010 aflat pe rolul Judecatoriei P. si ca prin notificarea nr.17517/19.04.2011 a solicitat acordarea de despagubiri pentru imobilele constructie, ce au apartinut autorilor acestuia conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.842/20.03.1936. S-a mai sustinut ca se solicita repunerea in termen intrucat locuieste in F. din anul 5.07.1965, fapt ce l-a impiedicat sa formuleze notificare in termenul legal.
La data de 20.12.2011 a fost depusa intampinare de catre intimatul Municipiul P., care a solicitat respingerea actiunii, motivata de faptul ca termenul de formulare a notificarii este un termen de decadere, care nu este susceptibil de intrerupere sau de repunere in termen.
Tribunalul A., Sectia civila, prin sentinta civila nr.29/24.01.2012, a respins cererea de repunere in termenul de formulare a notificarii conform Legii nr.10/2001, precum si cererea de chemare in judecata formulata de reclamant in contradictoriu cu intimatul Municipiul P., reprezentat prin Primar, ca nefondata.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Conform art.21 din Legea nr.10/2001 (devenit art.22 in urma republicarii legii) in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a legii, persoana indreptatita trebuie sa notifice persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea imobilului. Prin Legea nr.247/2005 s-au adus anumite modificari Legii nr.10/2001, insa, in ceea ce priveste termenul de formulare a notificarii, care a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr.10/2001 si O.U.G. nr.145/2001, acesta se raporteaza la intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, astfel incat, data pana la care se puteau formula notificarile pe aceasta procedura speciala este 14 februarie 2002. Fata de dispozitiile textului de lege mentionat,  acest termen este de decadere, sanctiunea nerespectarii acestuia fiind pierderea posibilitatii pentru persoana indreptatita de a-si valorifica dreptul la masuri reparatorii pe procedura speciala a Legii nr.10/2001.
Fata de natura juridica a termenului de 6 luni (termen de decadere), acesta nu poate fi nici intrerupt si nici suspendat si nici nu se poate pune in discutie problema repunerii in termen conform art.103 alin.2) Cod procedura civila.
De asemenea, legea speciala nu prevede o repunere in termen pentru depunerea notificarii. Sanctiunea decaderii consta in stingerea dreptului subiectiv neexercitat in termenul stabilit de lege, iar forta majora este un caz tipic de suspendare a cursului prescriptiei inaplicabil in speta de fata (prescriptia extinctiva stinge doar dreptul material la actiune).Ratiunea pentru care termenul in discutie a fost instituit ca fiind termen de decadere rezulta din dorinta legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere in aplicare si finalizare a operatiunilor de retrocedare in natura sau prin echivalent a bunurilor trecute in proprietatea statului sau preluate in orice mod de acesta [in acelasi sens: Cas., s.a I-a civ., dec.nr.315/2011, www.legalis.ro]
In speta, reclamantul a formulat notificare la data de 19.04.2011 (fila 35), cum mult dupa expirarea termenului legal prevazut de Legea nr.10/2001, fapt ce a dus la decaderea acestuia de a solicita masuri reparatorii pentru imobilele constructii, astfel ca dispozitia nr.1836/6.06.2011, prin care s-a respins notificarea pentru acest considerent, a fost data cu aplicarea corecta a legii. De astfel si prin sentinta civila nr.2712/7.05.2007 a Judecatoriei P., pronuntata in dosarul nr.11576/280/2006 (fila 16),ramasa irevocabila prin decizia civila nr.1732/8.11.2007 a Tribunalului A. (fila 19-dosar fond), s-a statuat ca imobile demolate nu pot fi solicitate decat in temeiul Legii nr.10/2001, cu conditia sa fi fost depusa notificare in termen, inainte de aparitia Legii nr.247/2005. Prin  urmare, avand in vedere considerentele mentionate, tribunalul a respins cererea de repunere in termenul de formulare a notificarii ca nefondata.
In ce priveste cererea de obligare a paratei la plata despagubirilor banesti pentru imobilele case situate in municipiul P., b-dul IC B. nr.25, fost nr.29, judetul A., tribunalul a respins aceasta cerere, avand in vedere ca nu s-a uzat, in termenul legal, de procedura prealabila administrativa, impusa de Legea nr.10/2001.
Astfel Legea nr.10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementeaza, ceea ce nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru ca, impotriva dispozitiei sau deciziei emise in procedura administrativa legea prevede calea contestatiei in instanta (art. 26), careia i se confera o jurisdictie deplina, dupa cum au posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate deciziile care se iau in cadrul procedurii Legii nr.10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii (conform Deciziei nr.XX/19 martie 2007 pronuntata in recurs in interesul legii de inalta Curte de casatie si Justitie in Sectii Unite), astfel ca este pe deplin asigurat accesul la justitie. Existenta Legii nr.10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu incalca art. 6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectiva (in acelasi sens:  Cas, s. a I-a, dec.nr.2489/2010, www.scj.ro)
Pentru considerentele expuse, tribunalul a respins cererea de chemare in judecata ca nefondata.
Impotriva sentintei instantei de fond, in termen legal a declarat recurs reclamantul S.M. criticand-o pentru nelegalitate, in temeiul dispozitiilor art.304 pct.7, 8 si 9 Cod procedura civila, insa criticile sale pot fi incadrate in dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, dupa cum urmeaza:
- gresit instanta de fond a respins cererea de repunere in termen, conform art.103 alin.2 Cod procedura civila, deoarece recurentul nu a fost in tara pana in anul 2005, situatie fata de care in baza Legii nr.247/2005 a solicitat retrocedarea unor imobile si prin solutia pronuntata s-au incalcat dispozitiile art.6 din CEDO;
- eronat s-a retinut de catre instanta natura termenului ca fiind de decadere si nu de prescriptie, atata vreme cat legea il califica drept prescriptie, recurentul-reclamant nu a avut nici un fel de culpa si instanta trebuia sa dea o interpretare corecta a institutiei repunerii in termen a cazuri speciale, acesta fiind plecat in strainatate si in imposibilitate sa-si exercite dreptul conform legii, ignorandu-se Decizia nr.20/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie;
- prin solutia pronuntata s-a produs o discriminare fata de ceilalti cetateni ai Romaniei incalcandu-se dispozitiile art.16, art.18 si art.41 alin.2 din Constitutia Romaniei, sens in care se solicita aplicarea principiului egalitatii de tratament juridic.
Reprezentantul intimatului-parat solicita respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond ca fiind legala, precizand ca reclamantul a formulat notificare cu mult peste termenul legal prevazut de Legea nr.10/2001, ceea ce a condus la decaderea acestuia din dreptul de a solicita masuri reparatorii, in termenul prevazut de lege.
Examinand actele si lucrarile dosarului si sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant, Curtea a constatat ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Primele doua critici vor fi analizate impreuna, intrucat vizeaza aceleasi probleme de drept si vor fi respinse pentru urmatoarele considerente:
Art.21 a Legii nr.10/2001 (devenit art.22 dupa republicarea legii), prevede la alin.1 ca persoana indreptatita va notifica persoana juridica detinatoare solicitand restituirea in natura a imobilului sau acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a acestei legi, termen ce a fost prelungit prin articolul unic din O.U.G. nr.109/2001 cu 3 luni, iar ulterior cu inca 3 luni prin articolul unic din O.U.G. nr.145/2001.
Alin.4 si 5 ale aceluiasi articol prevad ca notificarea inregistrata face dovada deplina in fata oricaror autoritati, respectiv persoanelor fizice sau juridice a respectarii termenului prevazut la alin.1, chiar daca a fost adresata altei unitati decat cea care detine imobilul, iar nerespectarea termenului prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Astfel, Legea nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei aduce o serie de modificari si completari ale Legii nr.10/2001, evidentiate punctual in Titlul I al legii, insa aceste modificari nu se refera in nici un fel la art.21 respectiv 22 din Legea nr.10/2001, care prevad astfel obligativitatea adresarii notificarii in termenul prelungit pana la 12 luni, respectiv pana la data de 14 februarie 2002, iar termenul de decadere instituit in mod imperativ prin aceste dispozitii legale, nu a fost prorogat prin Legea nr.247/2005, cum in mod gresit se sustine de catre recurentul-reclamant si ca atare, nu poate fi vorba despre institutia repunerii in termen care este specifica termenului de prescriptie si nu de decadere.
Din sintagma "pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent", rezulta in mod incontestabil natura juridica a termenului ca fiind acela de decadere si nu de prescriptie, cum in mod eronat se sustine.
Practic pe de o parte, se sustine de catre recurentul-reclamant ca s-a aflat in imposibilitate de a formula notificare in termenul prevazut de lege, fata de dispozitia ce face obiectul judecatii si anume nr.1836/6.06.2011, iar pe de alta parte se sustine ca a revenit in tara in anul 2005, cand a si formulat alte actiuni si a solicitat restituirea in natura a unor imobile sau acordarea de masuri reparatorii.
Prin solutia adoptata nu i s-a incalcat in nici un fel recurentului-reclamant accesul la o instanta independenta si impartiala si deci nu au fost incalcate dispozitiile art.6 din CEDO, asa cum in mod legal s-a retinut de catre instanta de fond.
Rolul activ al judecatorului se exercita intotdeauna numai cu respectarea normelor procedurale privitoare la judecata, respectiv a conditiilor si termenelor prevazute de Codul de procedura civila pentru introducerea si modificarea cererii de chemare in judecata.
Mai mult decat atat, si dispozitiile art.6 Paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului impun obligatia instantei de judecata, de a proceda la un examen efectiv al sustinerilor, argumentelor si mijloacelor de proba ale partilor si de asemenea are in vedere acele observatii formulate de catre parti, cu respectarea procedurii obligatorii, a formalitatilor si termenelor stabilite de lege in etapa judecatii, precum si faza procesuala finalizata prin inchiderea dezbaterilor.
Astfel, exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decat intr-un anumit cadru, prevazut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, intre care si stabilirea unor termene dupa a caror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibila. Neexercitarea acestui drept in termenul stabilit de lege sau dupa respectarea procedurii prealabile, stabilita in mod imperativ de catre legislatia interna, datorita lipsei de diligente sau relei credinte a titularului acestuia, nu poate fi considerata consecinta ingradirii liberului acces la justitie al persoanelor care au pierdut posibilitatea valorificarii dreptului.
Stabilirea unor conditii obligatorii sau a unor termene in raport de care partile au obligatia sa indeplineasca actele de procedura nu poate fi considerata de natura sa ingradeasca accesul liber la justitie, finalitatea fiind, dimpotriva, de a-l facilita prin asigurarea unui climat de ordine indispensabil exercitarii in conditii optime a acestui drept constitutional, prevenindu-se eventualele abuzuri si limitandu-se efectele perturbatoare asupra stabilitatii si securitatii raporturilor juridice civile.
De altfel, in Cauza "Union Alimentaria Sanders SA contra Spaniei" Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca partea interesata, este la randul ei tinuta sa aduca la indeplinire cu diligenta toate actele procesuale ce-i revin potrivit legislatiei interne, sa nu uzeze de manevre dilatorii si sa foloseasca posibilitatile oferite de normele procesuale interne pentru reducerea timpului in care se deruleaza procedura de judecata sau sa eludeze procedura interna, invocand dispozitiile art.6 din CEDO, cu alte cuvinte sa nu intreprinda demersuri contrare realizarii acestui scop.
Nici invocarea de catre recurentul-reclamant a dispozitiilor art.14 din CEDO nu este fondata, atat vreme cat in speta dedusa judecatii nu este vorba de situatie discriminatorie, deoarece recurentul-reclamant nu a urmat procedura prealabila obligatorie impusa de statul national si deci nu se afla in situatie similara sau analoga cu alte persoane.
Practic se invoca de catre recurentul-reclamant existenta unei "sperante legitime", care ar reprezenta o creanta certa cat priveste existenta sa, adica reprezinta dreptul cert al unei persoane de a detine un bun, insa pentru a fi in prezenta unei "sperante legitime" trebuiesc indeplinite mai multe conditii si anume ca bunul sa aiba o baza constanta in dreptul intern, cu alte cuvinte legislatia interna sa prevada acest drept sau sa existe o practica constanta de ani de zile a instantelor judecatoresti prin care sa se dispuna recunoasterea acestui bun.
Se constata de catre Curte ca niciuna din aceste conditii nu este indeplinita in speta dedusa judecatii, situatie fata de care acesta nu poate fi in prezenta unei "sperante legitime".
In aceasta imprejurare si fata de considerentele aratate anterior, in mod legal instanta de fond a apreciat ca nu sunt indeplinite conditiile privind repunerea in termen prevazute de dispozitiile art.103 alin.2 Cod procedura civila, raportat la natura juridica a termenului de 6 luni, respectiv ca fiind un termen de decadere si nu de prescriptie, cum in mod eronat se sustine de catre recurent.
Fata de cele aratate mai sus, Curtea, in baza disp.art.312 si art.316 Cod procedura civila, a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant.