Liberarea provizorie sub control judiciar. Conditii de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Liberarea provizorie sub control judiciar. Conditii de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Art. 160/2 alin. 1 Cod procedura penala

Liberarea provizorie sub control judiciar este supusa, intre altele, si unei conditii formale ce tine de gravitatea infractiunii comise concretizata in pedeapsa stabilita de legiuitor si care vizeaza un plafon maxim de 18 ani inchisoare.
De vreme ce fapta pentru care este cercetata inculpata este sanctionata de lege cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani, aceasta inseamna ca fiind depasit plafonul maxim de 18 ani stabilit de legiuitor, cererea de liberare provizorie este inadmisibila. (opinie majoritara)

Este adevarat ca in aceasta procedura instantele nu pot  aplica dispozitiile art. 334  Cod procedura penala, privind  schimbarea incadrarii juridice a faptei retinute  in sarcina inculpatului de catre procuror si pentru care s-a dispus  arestarea preventiva. Neaplicarea acestei proceduri nu inseamna ca instantele nu au posibilitatea de a se pronunta asupra legalitatii incadrarii juridice pentru a examina daca  o astfel de incadrare, corespunde probelor administrate  si nu reprezinta un exces de putere din partea  parchetului, mai ales in situatiile in care infractiunea astfel retinuta, ar restrange in mod excesiv, nejustificat  libertati fundamentale ale inculpatului. (opinie separata)
 (Decizia penala nr. 346/R din 18 Aprilie 2012)

Prin incheierea de sedinta din 13 aprilie 2012, Tribunalul Arges, in baza art. 1608  alin. 3 Cod pr.penala, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulata de petenta - inculpata ca inadmisibila retinand ca fapta pentru care este cercetata inculpata cea de trafic de droguri, prev. de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr.143/2000 este pedepsita cu inchisoarea de la 10 ani la 20 de ani si ca potrivit art. 160/2 alin. 1 Cod procedura penala, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infractiunilor savarsite din culpa, precum si in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depaseste 18 ani.
A concluzionat ca admisibilitatea in principiu a cererii este oprita de lege, astfel incat, in baza art. 1608  alin. 3 Cod procedura penala.
Prin decizia penala nr.3467 din 18 aprilie 2012, Curtea de Apel Pitesti, in complet majoritar, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata pentru ca liberarea provizorie sub control judiciar este supusa, intre altele, si unei conditii formale ce tine de gravitatea infractiunii comise concretizata in pedeapsa stabilita de legiuitor si care vizeaza un plafon maxim de 18 ani inchisoare.
De vreme ce fapta pentru care este cercetata inculpata este sanctionata de lege cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani, aceasta inseamna ca fiind depasit plafonul maxim de 18 ani stabilit de legiuitor, cererea de liberare provizorie este inadmisibila.
In opinia  separata, s-a apreciat ca solutia primei instante este gresita, deoarece nu a procedat  la examinarea fondului cauzei, considerand aplicabile dispozitiile art.160/2 alin.1 Cod proc. penala, potrivit carora liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordata in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce depaseste 18 ani.
Este adevarat ca in aceasta procedura instantele nu pot  aplica dispozitiile art.334  Cod procedura penala, privind  schimbarea incadrarii juridice a faptei retinute  in sarcina inculpatului de catre procuror si pentru care s-a dispus  arestarea preventiva. Neaplicarea acestei proceduri nu inseamna ca instantele nu au posibilitatea de a se pronunta asupra legalitatii incadrarii juridice pentru a examina daca  o astfel de incadrare, corespunde probelor administrate  si nu reprezinta un exces de putere din partea  parchetului, mai ales in situatiile in care infractiunea astfel retinuta, ar restrange in mod excesiv, nejustificat  libertati fundamentale ale inculpatului.
Sub acest aspect, in opinia separata s-a apreciat ca nu exista suficiente probe sau indicii in aceasta faza a procesului penal din care sa rezulte ca inculpata  a savarsit infractiunea de trafic de droguri si prin urmare, raportat strict la dispozitiile art.160/2 alin.1 Cod procedura penala, respectiv la institutia liberarii provizorie sub control judiciar, incadrarea juridica reprezinta un exces de putere al parchetului. Prin urmare, instanta este abilitata  sa procedeze la examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
In alta ordine de idei, solutia instantei este gresita in raport cu dispozitiile art.20 alin.2 din Constitutie.
Potrivit acestor reglementari, ori de catre ori exista contradictii intre dispozitiile internationale si cele interne privind drepturile omului se vor aplica normele internationale cu exceptia cazului in care  dispozitiile normative interne au un caracter mai favorabil.
In speta se constata ca,  obiectul cauzei il formeaza libertatea individuala si dreptul inculpatului de a avea acces la o instanta.
Aceste drepturi sunt reglementate si garantate de numeroase instrumente juridice internationale si in concret avem in vedere dispozitiile art.5  paragraf 1, teza I din Conventia ( europeana) a drepturilor omului care prevad ca " Orice persoana  are dreptul la libertate si la siguranta", precum si dispozitiile art.6, respectiv art.13 care garanteaza dreptul oricarei persoane de a se adresa efectiv unei instante nationale ori de cate ori libertatile sau drepturile recunoscute de acest instrument juridic international au fost incalcate.
De remarcat ca aceste dispozitii nu conditioneaza in nici un fel accesul la o instanta. De altfel, jurisprudenta interna si internationala in materie subliniaza ideea ca pot exista conditii sau limite de natura procedurala privind dreptul de a sesiza o instanta de judecata, insa astfel de conditii sau restrangeri nu pot afecta insasi substanta dreptului de acces la o instanta de judecata.
Este usor de constatat faptul ca art.160/2 alin.1 Cod procedura penala, prin limita impusa pentru acceptarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, restrange in mod excesiv dreptul inculpatului arestat la o instanta, pentru ca aceasta sa stabileasca legalitatea si temeinicia unei astfel de cereri. Practic, aceste dispozitii interne afecteaza insasi substanta dreptului privind liberul acces la o instanta, nereprezentand simple conditii sau limite referitoare la exercitiul acestui drept.
In consecinta, judecatorul national are competenta  de a aplica dispozitiile art.20 din Constitutie, constatand ca exista contradictii  intre reglementarea interna si cea internationala in materie, norma interna avand un caracter restrictiv in raport cu cea internationala.
Consecinta unei atare constatari este aceea ca norma interna este lipsita de eficienta juridica in cazul concret dedus judecatii., urmand sa se aplice dispozitiile  din instrumentele juridice internationale in materie.  Procedand in acest fel judecatorul national nu se pronunta asupra constitutionalitatii textului de lege (care este de competenta exclusiva a Curtii Constitutionale), ci nu aplica dispozitia interna intr-un caz concret dedus judecatii, avand in vedere principiul suprematiei Legii fundamentale ce impune  aplicarea nemijlocita de catre instanta a reglementarilor constitutionale.
Considera ca, in temeiul dispozitiilor art.5, 6 si 13 din Conventia                 ( europeana) a drepturilor omului, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibila, dispozitiile art.160/2 alin.1 Cod procedura penala, nu sunt aplicabile iar instanta trebuie sa procedeze la examinarea pe fond a temeiniciei unei astfel de cereri. 
  Prin urmare, solutia legala care se impune este aceea a admiterii recursului inculpatei si a rejudecarii cauzei in sensul analizarii temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar.