Cerere liberare sub control judiciar

Sub nr. 6330/110/2012 s-a inregistrat pe rolul Tribunalului Bacau cererea formulata de inculpatul V.G., prin care a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar conform art. 1602 alin. 1 Cod procedura penala.
In motivarea cererii, inculpatul a sustinut ca este cercetat pentru infractiuni pentru care pedeapsa maxima prevazuta de lege nu depaseste 18 ani inchisoare, dar nu este condamnat beneficiind de prezumtia de nevinovatie si ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1602 Cod procedura penala si urmatoarele, nefiind justificata masura arestarii preventive. Arata ca are o situatie familiala deosebita iar prezenta sa in familie se impune, are varsta de 71 ani, este bolnav, fiind sub tratament cardiac si nu are antecedente penale. Arata ca are cunostinta de obligatiile ce trebuie respectate si de consecintele incalcarii acestora.
Din actele si lucrarile dosarului , instanta retine urmatoarele:
Prin incheierea nr. 127/IC/2012 din data de 17.10.2012, pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr. 6194/110/2012 s-a dispus luarea masurii arestarii preventive privind pe inculpatii H.L. si V.G. pentru savarsirea infractiunilor de  dare de mita prev. de art. 255 alin 1 Cod penal pe o perioada de 29 de zile inculpata H. si 20 zile inculpatul V.G.
Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin referatul intocmit la data de 17.10.2012 in dosarul nr. 1706/P/2012  Parchetul de pe langa TRIBUNALUL BACAU - a inaintat propunerea de arestare preventiva a inculpatilor H.L. si V.G. pentru o perioada de 29 zile, cercetati pentru savarsirea infractiunii de dare de mita,  prevazuta de art. 255 alin. 1 Cod penal.
In motivarea propunerii arestarii preventive a inculpatilor s-a precizat faptul ca:
La data de 09.10.2012 agentul de politie S.V.D. din cadrul Postului de Politie P. a formulat un denunt prin care a incunostintat organele judiciare despre faptul ca la data de 05.10.2012 a fost sunat de V.G. din jud. Bacau, care i-a spus ca la Postul de Politie va fi trimis un mandat de executare a pedepsei inchisorii prin care a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de 1 an si 8 luni, solicitandu-i „sa il scape”, promitand ca ii va da suma de 1000 Euro lunar. Denuntatorul S.V.D. i-a comunicat lui V.G. ca nu a primit nici un mandat de executare a pedepsei si ca vor mai discuta atunci cand va primi mandatul. Persoana condamnata V.G. i-a spus denuntatorului ca va trece pe la postul de politie sora lui, pentru a discuta amanunte cu privire la mandatul de executare a pedepsei si la bani. La data de 10.10.2012, in jurul orei 08:00 V.G. (tatal condamnatului V.G.) l-a contactat pe denuntatorul S.V.D. la domiciliu, intrebandu-l daca a venit la postul de politie mandatul pentru fiul sau si i-a oferit denuntatorului o suma nedeterminata de bani, pe care acesta din urma a refuzat-o. In aceiasi zi, in jurul orei 12:30, fiind in apropierea locuintei lui V.G., denuntatorul S.V.D. a fost din nou contactat de acesta si de H.L. – sora condamnatului V.G.G.. H.L. i-a spus denuntatorului ca va intra in vigoare o lege de gratiere de care poate beneficia si fratele ei daca denuntatorul va tine la postul de politie 2-3  luni mandatul, fara a face verificari.
In acelasi context, V.G. i-a oferit denuntatorului suma de 100 de lei, spunandu-i ca sunt bani pentru motorina, suma refuzata de asemenea de denuntator. Denuntatorul le-a spus persoanelor anterior mentionate ca nu a primit mandatul de executare a pedepsei, spunandu-le ca ii va contacta atunci cand va primi mandatul.
Analizand actele si lucrarile dosarului cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, instanta constata urmatoarele:
Potrivit dreptului intern, reprezentat de art. 1602  alin. 1 si 2 Cod procedura penala, astfel cum a fost modificat si completat succesiv prin Legea nr. 278/2006 si O.U.G nr. 60/2006, conditiile de fond ale liberarii provizorii sub control judiciar sunt urmatoarele:
a). infractiunea sa fie savarsita din culpa, iar atunci cand infractiunea este  intentionata pedeapsa prevazuta de lege sa nu fie mai mare de 18 ani inchisoare; 
b). liberarea nu se acorda in cazul in care exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.
Conditiile formale de admisibilitate sunt prevazute de art. 160 6  alin. 2 Cod procedura penala, si se refera la exigente relative la cuprinsul cererii de liberare provizorie.
Conventia Europeana  asupra  Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, la care Romania este parte contractanta, statueaza prin art. 5 pct. 3 ca orice persoana arestata sau detinuta legal are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere.
Potrivit dreptului intern, reprezentat de art. 136 alin. 1 si 2 Cod procedura penala, sub titlul - scopul si categoriile masurilor preventive, se statueaza astfel: in cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu detentie pe viata sau cu inchisoare, pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua fata de acesta una din urmatoarele masuri preventive:
a). retinerea;
b). obligarea de a n u parasi localitatea;
c). obligarea de a nu parasi tara;
d). arestarea preventiva ( alin. 1).
Scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune (alin. 2).
Mai mult, jurisprudenta Curtii Europene a statuat ca simpla invocare de catre instante a motivelor generale pentru care o persoana poate fi lipsita de libertate (cum sunt: necesitatea  conservarii probelor; impiedicarea exercitarii de presiuni asupra martorilor sau victimei sau o posibila intelegere intre inculpat si complicii sai ori pentru a proteja ordinea publica in cazul infractiunilor cu puternic ecou in randul comunitatii; necesitatea de a preveni savarsirea de noi infractiuni sau de a impiedica fuga inculpatului), nu are caracterul unor motive pertinente si suficiente (cazul Jablonski c/Polonia , hotararea din 21 decembrie 2000). Detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala – si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile - indiferent de faptul ca ea se va computa sau nu din  pedeapsa (cazul Wemhoff c./Germania, hotararea din 27 iunie 1968). Limita rezonabila a detentiei preventive se apreciaza in concreto,  de la caz la caz, in  functie de circumstantele proprii. Intervalul de timp prevazut de art. 5 pct. 3 din Conventie  cere o  diligenta sporita  si se deosebeste de intervalul prevazut de art. 6 din Conventie (cauza  Stogmuller c./Austriei, hotararea din 10 noiembrie 1969). Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz in  parte, pentru a vedea in ce masura  exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa  atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de  libertate (cazul Labila c/Italiei, hotararea din 6 aprilie 2000). In analiza motivului privind  prezervarea ordinii publice, Curtea Europeana admite ca prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor, anumite infractiuni, pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie,  cel putin o perioada de timp. Totusi, un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent si suficient,  decat daca se bazeaza pe fapte de natura sa arate ca liberarea detinutului ar tulbura in mod real ordinea publica. In afara de acestea, detentia nu ramane legitima decat daca ordinea publica este efectiv amenintata; continuarea detentiei nu ar putea sa serveasca pentru a anticipa o pedeapsa privativa de libertate (cazul Letellier c./Frantei).  In aceiasi cauza instanta comunitara a mai statuat asupra motivelor ce vizeaza riscul presiunii asupra martorilor, riscul sustragerii petitionarei si insuficienta unui control judiciar, toate  motivele fiind invocate de instantele nationale franceze pentru a justifica respingerea cererilor de liberare provizorie. Astfel, relativ la  riscul presiunii asupra martorilor  (la care se adauga, ratione legis, victima, partile  si expertii), Curtea Europeana a statuat ca un asemenea risc trebuie evaluat in concret, astfel incat sa se constate daca acesta s-a atenuat sau chiar a disparut. Referitor la riscul de fuga al petitionarei, aceiasi instanta declara ca  un atare risc nu poate fi apreciat doar pe baza gravitatii pedepsei la care se expune persoana cercetata, ci el trebuie analizat in functie de ansamblul de elemente suplimentare pertinente proprii, astfel incat fie sa i se confirme existenta, fie sa il faca atat de redus incat sa nu mai poata justifica o detentie preventiva. In sfarsit, motivul relevat de insuficienta unui control judiciar, a fost analizat de Curtea Europeana astfel: cand o detentie nu se prelungeste decat ca urmare a temerii de a vedea ca acuzatul se sustrage prin fuga de la prezentarea sa in fata judecatorilor, se incearca eliberarea celui interesat  daca el poate sa furnizeze garantii adecvate de prezentare.
Raportat la specificul cauzei penale ce face obiectul cererii  inculpatului - al cererii de liberare provizorie sub control judiciar, tribunalul  concluzioneaza ca faza de urmarire penala a petentului   pentru faptele care a atras arestarea lui preventiva, s-a epuizat aproape in totalitate, lipsind doar  procesele verbale de prezentarea materialului de urmarire penala si rechizitoriu de trimitere in judecata.
Sub acest aspect Tribunalul concluzioneaza ca mentinerea starii de detentie preventiva a inculpatului depaseste limitele rezonabile, si nu mai serveste  fazei de urmarire penala, prezentarea materialului de urmarire si intocmirea rechizitoriului  neavand natura unor lucrari de urmarire penala care reclama  cu necesitate continuarea detentiei provizorii.
In ceea ce priveste, desfasurarea in  continuare a procesului penal in fata instantei de judecata, tribunalul urmeaza a analiza distinct conditiile de admisibilitate pe fond a acestei cereri, conform art. 160 2  alin. 1 si 2 Cod procedura penala.
Astfel, relativ la infractiunea savarsita, Tribunalul constata ca aceasta este una intentionata, iar potrivit calificarii legale, si anume, art. 255 Cod penal   pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea cea mai grava este de la  6 luni  la  5 ani inchisoare,  deci sub limita  de 18 ani inchisoare (alin. 1).
Tribunalul a concluzionat ca sub aceasta conditie cererea de liberare provizorie este admisibila, in principiu.
Referitor la conditia privind inexistenta unor date din care sa rezulte necesitatea de a-i impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni (alin. 2 teza I), actele si lucrarile de urmarire penala nu releva nici un fel de date in acest sens. Astfel, inculpatul nu are antecedente penale, are o varsta inaintata, este bolnav, iar in raport de faptele  ce  i se imputa nu sunt motive verosimile  de a crede ca ar putea recurge la savarsirea de noi fapte penale.
Prin consecinta, Tribunalul concluzioneaza  ca nu exista date de natura a fi verificate de catre instanta, care sa ateste pericolul ca inculpatul ar putea savarsi o noua infractiune, si drept urmare, nu exista  temeiuri  de a crede ca este necesara impiedicarea  de  a savarsi  alte fapte penale.
Referitor la conditia privind existenta unor date potrivit carora inculpatul  va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin  influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea sau distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte, tribunalul  retine ca astfel de date, de natura a fi verificate de catre instanta nu au fost relevate de actele si lucrarile de urmarire penala (alin. 2 teza a-II-a). Astfel, zadarnicirea aflarii adevarului trebuie sa se realizeze prin modalitatile descrise de legiuitor. Pe de alta parte, influentarea unor subiecti ai procesului penal, in acest context, trebuie sa se sprijine pe date reale si nu pe banuieli extrase din interferentele pe care prezenta cauza le-ar avea asupra celuilalt inculpat si chiar a martorilor.
De asemenea, prin audierea denuntatorului, raportat la circumstantele cauzei se intrevad astfel de mijloace de proba  in acest moment nu exista date privind susceptibila influentare a acestuia, cu atat mai mult cu cat acesta a facut sesizare in cauza. In sfarsit, recurgerea inculpatului  la distrugerea sau alterarea unor mijloace de proba, ar trebui sa vizeze in aceasta cauza, probele deja administrate (declaratii ale martorilor, ale celorlalti inculpat sau a inregistrarilor audio-video), care se afla in  pastrarea organului de urmarire penala, iar in cazul trimiterii in judecata, toate aceste mijloace de proba se vor afla in  custodia instantei sesizata cu judecarea pe fond a cauzei.
Se desprind doua consecinte:  pana in  prezent nu exista date care sa releve obiectiv ca inculpatul  are  in antecedenta astfel de interventii, nefiind de altfel cunoscut cu antecedente penale, si  este in afara oricarei indoieli ca mijloacele de proba se afla tot timpul sub paza juridica a autoritatilor judiciare, ceea ce inlatura intr-o proportie covarsitoare posibilitatea deteriorarii sau alterarii lor de catre orice persoana.
Tribunalul concluzioneaza, asadar, ca nici ipoteza sustinuta de art. 160 2  alin. 2 teza a-II-a Cod procedura penala pentru a respinge cererea de  liberare provizorie, nu are aplicatiune in aceasta cauza.
Tribunalul reaminteste ca potrivit art. 136 alin. 1 si 2 Cod procedura penala scopul procesului penal si buna lui desfasurare, justificand luarea unor masuri preventive, se pot atinge si prin intermediul liberarii provizorii sub control judiciar sau pe cautiune. Prin aceasta dispozitie, legiuitorul a intentionat sa asigure realizarea  acelorasi finalitati prin masuri diferite, si anume : masuri principale de restrangere a unor drepturi  si libertati, cum sunt cele prevazute de art. 136 alin. 1 lit. a), b), c) si d) Cod procedura penala; masuri alternative de restrangere a unor astfel de drepturi si libertati, cum sunt  liberarea provizorie sub control judiciar si liberarea provizorie pe cautiune, prevazuta de art. 160 1  Cod procedura penala.
Optiunea intre cele doua categorii de masuri, apartine numai instantei, in raport de circumstantele specifice ale cauzei. In acest sens, s-a pronuntat Curtea Europeana cand a decis ca pericolul pe care il prezinta inculpatul si care i-ar atrage starea de detentie provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravitatii mai mari a sanctiunilor penale si al celor civile care il amenintau pe petitionar. In cauza mai intervin si alte circumstante:  caracterul petitionarului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legaturile cu familia (cauza Neumeister c./Austriei, hotararea din 27 iunie 1968). 
Sub acest aspect Tribunalul retine ca:
Inculpatul, care chiar daca nu are  loc de munca,are  un domiciliu stabil, are copii, nu s-au relevat atitudini periculoase sau violente ale acestuia, are o buna comportare, conform caracterizarii depuse de la primarie, iar prelungirea starii de detentie semnifica si  intreruperea legaturilor de familie.
In  sfarsit, Tribunalul apreciaza ca masura liberarii provizorii sub control judiciar, in general, si pentru acest caz, in special, nu este de natura  a  constitui un impact negativ asupra opiniei publice ca urmare a mediatizarii  cazului.
Considerata in sens larg, liberarea provizorie este o masura constitutionala,  prevazuta de Legea procesual penala pentru a da posibilitate instantelor de a valorifica, intr-un mod concret, masurile care pot asigura buna desfasurare a procesului penal, cu atenuarea legitima a restrangerilor de drepturi pe care le presupun masurile preventive. Liberarea provizorie constituie totodata un drept al oricarei persoane  aflata intr-o procedura penala sub stare de detentie preventiva.
Apreciata in concreto, masura liberarii provizorii sub control judiciar este tot o masura prin care se aduc privatiuni si restrangeri ale drepturilor si libertatilor persoanei, asa cum o demonstreaza art. 136 alin. 2 Cod procedura penala,  art. 160 2  alin. 3, 31 si 32  Cod procedura penala dispozitii legale care atesta ca scopul masurilor preventive clasice se poate realiza si prin liberarea provizorie.
O asemenea masura nu are, prin ea insasi, impact negativ asupra cetatenilor dintr-o anumita comunitate, din moment ce constituie un drept legitim.  Dar nici asupra autoritatilor judiciare de urmarire penala nu trebuie sa produca impresia zadarnicirii activitatilor proprii, din moment ce masura liberarii provizorii  prezinta, totusi, numeroase caractere de constrangere a persoanei  si de restrangere asupra drepturilor si libertatilor persoanei cercetate, caractere subordonate necesitatii de a asigura scopurile procesului penal. Este motivul pentru care legiuitorul roman, incepand cu anul 1992, a preluat din legislatiile europene aceasta institutie, perfectionand-o, inclusiv printr-un act normativ recent (O.U.G nr. 60/2006).
Protejarea opiniei publice nu se confunda cu prezervarea ordinii publice, care semnifica necesitatea pastrarii detentiei preventive pentru persoana acuzata de o infractiune grava in scopul ocrotirii unei anumite ordini juridice, care apare periclitata datorita prezentei acestei persoane si activitatilor sale infractionale. Mediatizarea unui caz penal are menirea de a informa publicul cu privire la aspecte ale anchetei sau judecarii cauzei, ceea ce este de natura sa contribuie intr-un mod specific  la protejarea  comunitatii  publice.
Pentru aceste considerente, Tribunalul, in temeiul art. 1608a  alin. 2 Cod procedura penala va admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de petentul V.G.
Va dispune  punerea  in libertate provizorie a inculpatului, daca nu este arestat in alta cauza.
Conform art. 1608a alin. 3, art. 1602 alin. 3 si art. 1602 alin. 31 lit. c, f Cod procedura penala pe timpul liberarii provizorii  inculpatul  trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
- sa nu depaseasca limitele teritoriale ale judetului Bacau decat in conditiile stabilite de instanta;
- sa se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta ori de cate ori este chemat;
- sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, Politia com. P.  potrivit programului de supraveghere intocmit de acesta sau ori de cate ori este chemat;
-  sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei;
- sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme;
- sa nu se apropie de ceilalti coinculpati cu care a comis fapta, martori, denuntator  si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect;
In temeiul art. 1602 alin. 3 Cod procedura penala va atrage atentia inculpatului asupra consecintelor ce decurg din nerespectarea obligatiilor stabilite mai sus, in sensul ca in cazul incalcarii cu rea-credinta a acestora se va revoca liberarea provizorie si se va lua masura arestarii preventive.
Potrivit art. 1602 alin. 4 rap. la art. 145 alin. 21 Cod procedura penala va dispune comunicarea prezentei incheieri  inculpatului, Politiei com. P.  Jandarmeriei, Politiei Comunitare, Directiei de Pasapoarte Bacau, I.G.P. – Politia de Frontiera pentru asigurarea respectarii obligatiilor ce revin inculpatului.