Compensarea orelor suplimentare prestate peste durata normala a timpului de lucru, in delegatie cu diurna.

- art. 37 O.G. nr. 129/2000
- art. 43 si 190 Codul muncii

Potrivit dispozitiilor art. 43 din Codul muncii  delegarea reprezinta in  exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca.
                   Art. 190 din Codul muncii instituie obligatia angajatorilor de a asigura participarea la programele de formare profesionala, conform distinctiilor prevazute de acest text. Acestei obligatii ii corespunde dreptul salariatilor  "de a avea acces la formarea  profesionala" prevazut de art. 39 alin. 1 lit. g din acelasi Cod.

(Decizia nr. 10 din data de 12 ianuarie 2010  pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale)

Prin actiunea inregistrata initial pe rolul Tribunalului Mures sub nr. 31/102/2009, ulterior  precizata, reclamantul S.E.G.N_.. a solicitat, in numele membrilor de sindicat din cadrul S.N.G.N. - Sucursala__.., in contradictoriu cu parata S.N.G.N__, obligarea acesteia la compensarea orelor prestate peste durata normala a timpului de munca, in delegatii cu diurna, de catre salariatii cu atributii de executie din unitate, iar in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul legal, obligarea paratei la plata sporului salarial pentru munca suplimentara, incepand cu luna iulie 2008 si in continuare, sume actualizate in functie de rata inflatiei, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, s-a aratat ca, potrivit art. 137 alin. 1 si 2  lit. o din Contractul colectiv de munca, astfel cum a fost modificat prin Actul aditional nr. 1/24.04.2008, inregistrat sub nr. 1880, orele prestate peste durata normala a timpului zilnic de lucru, precum si zilele nelucratoare stabilite prin Contractul colectiv de munca se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acestora, conditii in care salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru, iar in cazul in care compensarea prin ore libere plante nu este posibila in termenul prevazut de alin. 1, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor de 100% la salariul de baza corespunzator timpului lucrat.
S-a precizat ca salariatii membri de sindicat au beneficiat de compensarea orelor prestate peste durata normala a timpului zilnic de lucru pana in luna iunie 2008 inclusiv si ca incepand cu aceasta luna compartimentul economic a refuzat plata respectivelor drepturi banesti.
S-a apreciat ca de compensarea prin ore libere platite sau de plata sporului pentru munca suplimentara (in cazul imposibilitatii compensarii prin ore libere) trebuie sa beneficieze atat salariatii care au obligatia de a indeplinii sarcini de serviciu in afara locului lor de munca, prin delegare (prin deplasare pe teren, la punctele de lucru, sectii, ateliere din tara), cat si salariatii care participa la perfectionarea pregatirii profesionale (considerati a fi plecati in delegatie).
Prin incheierea din 12.03.2009 Tribunalul Mures a disjuns cauza fata de salariatii - membri de sindicat care nu domiciliaza in circumscriptia acelei instante.
Prin sentinta civila nr. 370 din 17 martie 2009 Tribunalul Mures a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat competenta de solutionare a cererii in privinta reclamantei G. D., in favoarea Tribunalului Buzau, potrivit dispozitiilor art.  284 alin. 2 din Codul Muncii.
Pe rolul Tribunalului Buzau  s-a format dosarul nr. 3695/114/2009 in cadrul caruia parata a depus, la data de 01.10.2009, intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata intrucat din tabelul depus in dosarul de fond de catre reclamant si inaintat in extras in cauza de fata rezulta ca salariata G. D. nu a prestat ore suplimentare de munca in perioada iulie 2008 - ianuarie 2009, astfel ca nu figureaza cu sume de plata cu acest titlu. Salariatul nu figureaza in evidentele de pontaj ale unitatii cu ore suplimentare efectuate, fapt confirmat ulterior si de catre S.E.G.N_..din care face parte.
Tribunalul Buzau, prin sentinta civila nr. 816 din 7 octombrie  2009, a  admis in parte actiunea reclamantului S.E.N., in numele si pentru salariata membru de sindicat G. D., in contradictoriu cu unitatea-parata S.N.G. si a obligat parata, incepand cu data de 01.02.2009 si in continuare, sa  compenseze orele suplimentare prestate de reclamanta G. D. peste durata normala a timpului de lucru  in  delegatii cu diurna, in cazul in care compensarea cu  ore libere platite nu este posibila in urmatoarele 30 zile  dupa efectuarea acestora, sa plateasca reclamantei drepturile salariale reprezentand spor pentru munca suplimentara.
Prin aceeasi sentinta a fost respinsa ca neintemeiata solicitarea de plata a drepturilor salariale reprezentand spor pentru munca suplimentara aferente perioadei iulie 2008 - ianuarie 2009 si ca nedovedita cererea privind cheltuielile de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca G. D. este salariata unitatii parate, avand functia de inginer, asa cum reiese din tabelul anexa la actiune.
Pe fond, s-a constatat ca ceea ce se cere este compensarea prin ore libere platite a muncii suplimentare si plata unui spor la salariu, in cazul imposibilitatii acordarii acestora in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acesteia, inclusiv in cazul in care salariata se afla in delegare.
Mai arata instanta de fond ca potrivit art. 117 alin. 1 din Codul muncii, munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la art. 109 din Codul muncii  (8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana), este considerata munca suplimentara, iar in conf. cu art. 119 din Codul muncii  munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acesteia (alin. 1) si ca in aceste conditii salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru (alin. 2).
Art. 120 din Codul muncii prevede ca, in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prevazut de art. 119 alin. 1 in luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia (alin.1) si ca sporul pentru munca suplimentara, acordat in conditiile prevazute la alin.1, se stabileste prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contractului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza (alin. 2).
In acelasi sens, mentioneaza tribunalul,  sunt si prevederile art. 137 alin. 1 lit. o pct. 1-2 din CCM incheiat la nivelul S.N.G.N. ROMGAZ SA astfel cum a fost modificat prin Actul aditional nr. 1/24.04.2008, inregistrat sub nr. 1880, care prevede ca orele prestate peste durata normala a timpului zilnic de lucru, precum si zilele nelucratoare stabilite prin Contractul colectiv de munca se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acestora, conditii in care salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru, iar in cazul in care compensarea prin ore libere platite, nu este posibila in termenul prevazut de alin.1, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor de 100% la salariul de baza corespunzator timpului lucrat.  Aceste prevederi sunt aplicabile tuturor salariatilor cu functii de executie, mai putin cei care primesc spor pentru munca prestata sistematic peste programul normal de lucru (art. 137 alin. 1 lit. o pct. 4).
Din interpretarea dispozitiilor art. 42 din Codul muncii (locul muncii poate fi modificat unilateral de catre angajator prin delegarea sau detasarea salariatului intr-un alt loc de munca decat cel prevazut in contractul individual de munca - alin.1; Pe durata delegarii, respectiv a detasarii, salariatul isi pastreaza functia si toate celelalte drepturi prevazute in contractul individual de munca - alin. 2), prima instanta retine ca   in cazul delegarii se modifica doar locul obisnuit al muncii, restul elementelor din continutul contractului individual de munca ramanand neschimbate.
In consecinta, in raport de dispozitiile art. 44 alin. 2 din Codul muncii, salariatul  delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil, insa textul nu se interpreteaza in sensul ca salariatii delegati pot beneficia pe perioada delegarii doar de diurna, ca unica forma de remunerare.
Prevederile art. 44 alin. 2 nu pot avea caracter limitativ, in sensul ca pe langa diurna salariatii nu pot beneficia si de alte drepturi de natura salariala, intrucat astfel s-ar contraveni prevederilor art. 42 alin. 2.
Asa fiind, nici dispozitiile art. 27 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate (ce se refera la delegare) nu pot contraveni dispozitiilor art. 42 alin. 2 din Codul muncii.
In consecinta, instanta de fond  a apreciat ca pe langa drepturile indicate expres de catre art. 44 alin. 2, salariata poate beneficia, in functie de situatia in care se afla, si de alte drepturi conferite de lege sau de contractele colective de munca aplicabile. Daca este delegata de angajator intr-un alt loc de munca decat cel prevazut in contractul individual de munca si presteaza munca suplimentara, este indreptatita sa beneficieze, pe langa dreptul la diurna prevazut de art. 44 alin. 2 din Codul muncii, si de drepturile conferite de legiuitor prin art. 119 si art. 120 din Codul muncii, respectiv art. 27 si art. 137 alin. 1 lit. o pct. 1-2 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, de compensarea prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acestora, sau un spor de 100% la salariul de baza corespunzator timpului lucrat, in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in urmatoarele 30 de zile.
De asemenea, in temeiul art. 88 alin. 3 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, de aceste drepturi este indreptatita sa beneficieze salariata si daca participa la cursuri de  formare profesionala in alte localitati din tara, trimisa de agentul economic, in cazul in care participarea se realizeaza fara suspendarea contractului individual de munca.  
Intrucat din calculele efectuate de unitatea parata nu reiese ca in perioada iulie 2008 - ianuarie 2009 petenta a efectuat ore suplimentare, figurand in extrasul de la fila 9 dosar cu 0 lei sume de plata, s-a  apreciat  ca pentru aceasta perioada cererea de fata este neintemeiata. 
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a formulat recurs  parata S.N.G.N__, apreciind ca, in conformitate cu dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civila sentinta pronuntata de instanta de fond  a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, intrucat instanta de fond in mod gresit a admis cererea de chemare in judecata  formulata fara a face diferenta intre situatia in care salariata a cumulat ore suplimentare prin prestarea de munca suplimentara la locul de munca sau printr-o delegare normala, in sensul art. 43 din Codul muncii, si situatia in care salariata a participat la cursuri de formare profesionala.
Recurenta apreciaza ca in cazul in care salariata participa la cursuri de formare profesionala, aceasta nu exercita lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu ci isi exercita dreptul de participare la programe de formare profesionala si nu o obligatie, potrivit art. 1 si art. 2 din O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor .
Mai arata aceasta ca, in sublinierea dreptului de participare si nu a obligatiei de participare la programele de formare profesionala, legiuitorul a stabilit in mod expres prin art. 37 ca pe perioada in care participa la programe de formare profesionala finantate de angajatori salariatii primesc drepturile salariale stabilite conform contractului individual de munca pentru program normal de lucru, iar angajatorul are obligatia de suporta cheltuielile de deplasare in cazul in care acestea se desfasoara in alta localitate decat cea in care salariatul isi are locul de munca.
Mai mult, art. 117 din Codul muncii defineste munca suplimentara ca fiind munca prestata in afara duratei normale a timpului de lucru, prevazut de art. 109 Codul muncii .
In consecinta salariatul, cu ocazia unui curs de formare profesionala, in opinia recurentei nu trebuie sa presteze o munca, nu e obligat sa indeplineasca anumite sarcini de serviciu ci  dimpotriva, are dreptul de a i se asigura participarea la cursurile de formare profesionala.
Pentru aceste considerente se solicita  admiterea cererii de recurs ti modificarea hotararii atacate in sensul precizarii faptului ca obligatia de compensare a orelor suplimentare se va realiza in conditiile prestarii unei munci suplimentare,  unor ore suplimentare si nu in situatia in care salariatii participa la cursuri de formare profesionala .
Intimatul S.E.G.N. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de catre parata-recurenta S.N.G.N_.., cu motivarea ca, indiferent care este scopul deplasarii, daca angajatorul a emis  o delegatie pe baza careia a dispus  salariatului sa se deplaseze in alte localitati, efectuand ore suplimentare, suportand costurile diurnei, pentru aceste ore suplimentare  trebuie sa i se recunoasca, prin compensare, ore libere sau sa i se plateasca un spor la salariu.
Potrivit dispozitiilor alin. 3 al. art. 89 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, cum salariatii care urmeaza cursuri de pregatire profesionala in afara unitatii, trimisi de societate, sunt considerati in regim de delegare, in conditiile art. 27, in opinia intimatei, acestia fiind in delegatie, au dreptul la plata orelor suplimentare, chiar si atunci cand scopul deplasarii il constituie formarea profesionala, tocmai pentru ca sunt trimisi de angajator in acest scop.
Daca angajatorul asigura cazarea si masa, aceasta inseamna ca nu emite delegatii privind deplasarea in alta localitate, in interesul serviciului, astfel ca numai intr-o asemenea situatie s-ar putea aprecia ca nu li se cuvine plata orelor suplimentare.
In opinia intimatei, indiferent care este scopul deplasarii, daca angajatorul a emis delegatie pe baza careia a dispus salariatului sa se deplaseze in alte localitati, efectuand ore suplimentare, suportand costul diurnei, pentru aceste ore suplimentare trebuie sa li se recunoasca prin compensare ore libere sau sa i se plateasca un spor la salariu.
Examinand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs, a actelor si lucrarilor dosarului, in raport de textele de lege incidente in cauza, sub toate aspectele de fapt si de drept, conform dispozitiilor art. 304 1 C.pr.civ. Curtea a admis recursul ca fiind fondat pentru urmatoarele considerente:
  Potrivit disp. art.  43 din Codul muncii     delegarea consta in  exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca.
                   Curtea mai retine ca art. 190 din Codul muncii instituie obligatia angajatorilor de a asigura participarea la programele de formare profesionala, conform distinctiilor prevazute de acest text. Acestei obligatii ii corespunde dreptul salariatilor  "de a avea acces la formare profesionala" prevazut de art. 39 alin. 1 lit. g din acelasi Cod.
Dispozitiile Codului muncii se intregesc cu cele ale Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, conform careia,  pe perioada in care participa la programe de formare profesionala finantate de angajatori, salariatii primesc drepturile salariale stabilite conform contractului individual de munca pentru program normal de lucru, iar angajatorul are obligatia de suporta cheltuielile de deplasare in cazul in care acestea se desfasoara in alta localitate decat cea in care salariatul isi are locul de munca ( art. 37).
De asemenea, atunci cand participarea la cursurile sau la stagiul de formare profesionala presupune scoaterea integrala din activitate, contractul individual de munca al salariatului respectiv se suspenda, acesta beneficiind de o indemnizatie platita de angajator , prevazuta in contractul colectiv de munca aplicabil sau in contractul individual de munca .
In consecinta, chiar daca prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate, art. 89  (fila 48 dosar de fond) se prevede ca  salariatii  care urmeaza cursuri de formare profesionala in afara localitatii, trimisi de agentul economic, sunt considerati in regim de delegare, in conditiile art. 27 din contract, cu exceptia cazurilor in care unitatea asigura cazarea si masa, aceste dispozitii nu pot fi interpretate decat prin prisma textelor de lege mai sus amintite si este evident ca au fost inscrise in contract nu pentru a extinde notiunea de delegare mai sus precizata ci pentru a evidentia modalitatea de decontare a  cheltuielilor de  deplasare, cazare precum si a  diurnei cuvenite pe durata deplasarii.
Curtea a apreciat ca participarea la cursuri de formare profesionala, chiar si atunci cand presupune deplasarea intr-o alta localitate, nu echivaleaza cu delegarea intrucat salariatul nu se afla in cazul de exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca.
In consecinta, in mod nelegal si neintemeiat instanta de fond a resinut ca salariata are dreptul la compensarea orelor suplimentare sau, in conditiile legii, la plata sporului pentru munca suplimentara si situatia in care participa la cursuri de formare profesionala, astfel ca, in baza disp. art. 312 Cod pr. civila, Curtea  a admis recursul declarat de  parata S.N.G.N_., a modificat in parte sentinta in sensul ca a obligat parata, incepand cu data de 01.02.2009 si in continuare sa compenseze orele suplimentare prestate de reclamanta G. D. peste durata normala a timpului de lucru in delegatie cu diurna si,  in cazul in care compensarea cu ore libere platite nu este posibila in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acestora, sa plateasca reclamantei drepturile salariale reprezentand spor pentru munca suplimentara, cu exceptia situatiei in care aceasta participa la cursuri de formare profesionala.