InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Craiova

Interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale prevazute in art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civila.

(Decizie nr. 119 din data de 28.01.2010 pronuntata de Curtea de Apel Craiova)

Domeniu Suspendare a judecatii | Dosare Curtea de Apel Craiova | Jurisprudenta Curtea de Apel Craiova



     Instanta poate suspenda judecata cand dezlegarea pricinii atarna in totul sau in parte, de existenta sau neexistenta  unui drept care face obiectul unei alte judecati, potrivit art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civila. Dezlegarea cauzei avand ca  obiect obligarea societatii de a vinde locuinta nu  depinde in tot sau in parte de solutia ce se va pronunta in cauza avand ca obiect rezilierea contractului de inchiriere.
     Avand in vedere efectele rezilierii,  care privesc soarta contractului numai pentru viitor,  analizarea  neexecutarii culpabile a contractului si aplicarea sanctiunii, dupa caz,   nu afecteaza  examinarea cerintelor  legale prev. de art. 7 din Legea 85/1992  privind obligatia  in rem de a vinde si dreptul corelativ al  persoanei de a  cumpara locuinta la pret de protectie sociala. Este necesar, astfel, sa fie vorba de un imobil construit din fondurile statului si sa fie formulata o cerere de catre titularul contractului de inchiriere.
     Chiar daca legea nu prevede un termen inlauntrul caruia se poate cere vanzarea locuintei, este necesar insa ca, la momentul formularii cererii, solicitantul sa aiba calitatea de titular al contractului de inchiriere, legea fiind aplicabila  si in cazul in care  contractele de inchiriere s-au incheiat  chiar ulterior intrarii in vigoare a Legii 85/1992, potrivit Deciziei nr. 5/2008  pronuntata  in recurs in interesul legii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie si obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedura civila.

     Prin incheierea de sedinta de la 2 decembrie 2009 pronuntata de Tribunalul Dolj in contradictoriu cu intimata parata SC CM SA, avand ca obiect obligatia de a face, s-a dispus suspendarea judecarii cauzei conform dispoz. art.244 alin.1 pct.1 c.p.civ .
Pentru a se pronunta astfel, au fost avute in vedere urmatoarele considerente: Constatand existenta unei legaturi de cauzalitate intre obiectul dedus judecatii al dosarului de fata, respectiv obligatie de a face in raport de dispozitiile Lg.85/1992 si Decretului 61/1990 si obiectul actiunii inregistrata pe rolul judecatoriei Craiova - reziliere contract de inchiriere, instanta a apreciat ca fiind indeplinite dispozitiile art. 244 alin.1 pct. 1 c.p.civ. si  a  suspendat cauza in acest temei, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a dosarului aflat pe rolul Judecatoriei Craiova.
Impotriva acestei incheieri,  reclamanta  TGD a formulat recurs in termen si motivat.
     Criticile sunt in esenta urmatoarele: in mod gresit s-a admis cererea  apelantei parate si s-a dispus suspendarea cauzei, apreciindu-se ca  dezlegarea pricinii de fata  depinde in tot sau in parte, de existenta  unui drept care face obiectul judecatii dosarului aflat pe rolul Judecatoriei Craiova - reziliere contract de inchiriere. A aratat ca actiunea de fata a fost promovata la data de 3 ian. 2008, cand reclamanta avea calitatea de chirias,  chiria fiind achitata la zi, iar cererea de reziliere nu priveste  perioada formularii cererii de cumparare a locuintei, ci o perioada ulterioara. Subliniaza ca toate conditiile cerute de Legea 85/1992 cu privire la vanzarea de locuinte sunt indeplinite si ca, practic, apelanta parata incearca sa tergiverseze  cauza.
     Solicita admiterea recursului, casarea incheierii si trimiterea dosarului pentru continuarea judecatii.
     Recursul  este declarat in conditiile  art. 244 ind. 1 alin. 2 teza I Cod procedura civila, fiind  fondat si s-a admis ca atare, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
     Instanta poate suspenda judecata cand dezlegarea pricinii atarna in totul sau in parte, de existenta sau neexistenta  unui drept care face obiectul unei alte judecati, potrivit art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civila.
In cauza, s-a dispus suspendarea cauzei de fata avand ca obiect obligarea paratei  de a vinde reclamantei in conditiile Legii 85/1992, imobilul locuinta  situat in Craiova, invocandu-se de catre reclamanta faptul ca are calitatea de chirias si ca locuinta este construita  inainte de anul 1990 din fondurile  unitatilor de stat.
S-a apreciat ca dezlegarea  acestei cauze  depinde de  solutia data in alta judecata aflata pe rolul Judecatoriei Craiova, avand ca obiect rezilierea contractului de inchiriere nr. 568/03.04.2006.
In mod gresit Tribunalul a facut aplicarea dispozitiilor legale enuntate in precedent, intrucat dezlegarea cauzei de fata nu  depinde in tot sau in parte de solutia ce se va pronunta in cauza avand ca obiect reziliere contract.
     Contractul de inchiriere este un contract cu executie succesiva in timp. Daca la un moment dat una dintre parti nu-si mai executa obligatia, cealalta parte va putea cere rezilierea contractului.
     Deci, rezilierea este o sanctiune ce intervine ca urmare a neexecutarii culpabile a unui contract cu executare succesiva si  are ca efect desfiintarea contractului sinalagmatic, pentru cauza de neexecutare numai pentru viitor. Prestatiile executate in trecut raman definitiv executate.
Prin urmare, ca efect al rezilierii, efectele viitoare ale contractului inceteaza, fara insa ca aceasta sa aiba vreo influenta asupra a tot ceea ce s-a executat pana atunci.
     Avand in vedere efectele rezilierii,  care privesc soarta contractului numai pentru viitor,  analizarea  neexecutarii culpabile a contractului si aplicarea sanctiunii, dupa caz,   nu afecteaza  examinarea cerintelor  legale prev. de art. 7 din Legea 85/1992  privind obligatia  in rem de a vinde si dreptul corelativ al  persoanei de a  cumpara locuinta la pret de protectie sociala. Este necesar, astfel, sa fie vorba de un imobil construit din fondurile statului si sa fie formulata o cerere de catre titularul contractului de inchiriere.
     Chiar daca legea nu prevede un termen inlauntrul caruia se poate cere vanzarea locuintei, este necesar insa ca, la momentul formularii cererii, solicitantul sa aiba calitatea de titular al contractului de inchiriere, legea fiind aplicabila si in cazul in care  contractele de inchiriere s-au incheiat  chiar ulterior intrarii in vigoare a Legii 85/1992, potrivit Deciziei nr. 5/2008  pronuntata  in recurs in interesul legii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie si obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedura civila.
     Este incident cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si  in baza disp. art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza I Cod procedura civila, s-a admis recursul ca fondat, s-a modificat in tot incheierea, s-a respins cererea de suspendare ca neintemeiata si s-a trimis cauza tribunalului,  pentru continuarea judecatii.

3
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Suspendare a judecatii

Suspendarea judecarii contestatiei la executare si suspendarea executarii. - Decizie nr. 51/R/ din data de 16.01.2006
Suspendarea judecarii cauzei in temeiul art. 1551 Cod procedura civila. Domeniu de aplicare. - Decizie nr. 26/R din data de 28.01.2014
Divort. Suspendarea judecatii. Conditii. - Decizie nr. 70 din data de 14.06.2010
Suspendarea judecatii in temeiul art. 243 alin.1 pct.5 Cod procedura civila nu se aplica in cazul actiunilor intemeiate pe dispozitiile art. 25 lit.c din Legea nr. 85/2006. - Decizie nr. 226 din data de 21.05.2010
Suspendarea judecatii in temeiul art.244 pct.1 Cod procedura civila atunci cand se invoca un drept de retentie. - Decizie nr. 3 din data de 07.01.2010
Exceptie de neconstitutionalitate. Suspendarea cauzei - Decizie nr. 889 din data de 21.09.2009
Suspendarea judecatii pentru neindeplinirea obligatiilor prevazute de lege. - Decizie nr. 767 din data de 21.06.2010
Suspendare a judecatii. - Decizie nr. 677R din data de 13.09.2016
Suspendarea legala facultativa. - Decizie nr. 7R din data de 11.01.2016
Suspendarea facultativa. - Decizie nr. 1883 din data de 07.11.2013
Tardivitatea depunerii motivelor apelului. Efectele incidentului suspendarii judecatii pentru lipsa partilor asupra momentului primei zile de infatisare in apel. - Decizie nr. 353R din data de 30.09.2010
Perimare. Termenul de la care incepe sa curga perimarea. - Decizie nr. 502 R din data de 26.03.2010
Suspendarea judecatii in baza art.1551 C.proc.civ. Temeinicie. - Decizie nr. 490 R din data de 25.03.2010
Suspendarea judecatii cu titlu de sanctiune civila conform art. 155 1 alin. 1 din C.pr. civ. - Decizie nr. 814 din data de 15.05.2009
Recurs incheiere suspendare art.155 C.P.C.Lipsa interes parat. - Decizie nr. 540 din data de 20.06.2011
Suspendarea judecatii pentru neindeplinirea obligatiilor prevazute de lege. - Decizie nr. 767 din data de 21.06.2010
Recurs incheiere suspendare art.155 C.P.C.Lipsa interes parat. - Decizie nr. 540 din data de 20.06.2011
SUSPENDARE PROVIZORIE- INADMISIBILITATEA EXEXCUTARII SILITE EFECTUATA IN TEMEIUL SI DUPA REGULILE CODULUI DE PROCEDURA FISCALA - OG 92/2003 - Hotarare nr. dosar 2267/324/2008 din data de 04.07.2008
Pretentii civile - perimare - Sentinta civila nr. 318 din data de 22.02.2010
suspendare in temeiul art. 244 C.pr.cv- respinsa - Decizie nr. - din data de 17.10.2008