Suspendarea legala facultativa.

Drept procesual civil.
 Suspendarea legala facultativa. Necesitatea respectarii exigen?elor pentru exercitarea dreptului de acces la justi?ie in cazul cand dezlegarea pricinii atarna, in totul sau in parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati.
Sediul materiei: art.244 pct.1 C.Pr.Civ , art.6 din Conven?ia EDO.

   Potrivit prevederilor art.244 pct.1 C.Pr.Civ  ,,instanta poate suspenda judecata…cand dezlegarea pricinii atarna, in totul sau in parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati,,. Asa cum au statuat doctrina si jurisprudenta constanta a instantelor judecatoresti  prevederile art.244 C.Pr.Civ  instituie un caz de suspendare legala facultativa, in acest caz suspendarea fiind lasata la aprecierea instan?ei.
Art.6 din Conven?ia EDO reglementeaza exigen?ele pentru exercitarea dreptului de acces la justi?ie ca drept fundamental statuandu-se ca ”orice persoana are dreptul de a-i fi examinata cauza intr-un termen rezonabil, de catre un tribunal care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor cu caracter civil...,,. Termenul in care instanta solutioneaza cererea cu care este sesizata intra in discutie prin prisma dreptului de acces la justitie, apreciindu-se in jurispruden?a CEDO ca daca simple depasiri ale termenelor legale de solutionare ale unei cauze nu reprezinta incalcari ale accesului la instan?a, totusi, in masura in care solutionarea cererii in afara termenului legal prevazut lipseste de interes cererea, o astfel de depasire va fi considerata ca un obstacol de fapt in calea accesului la justitie de natura sa atraga constatarea incalcarii articolului 6 din Conventie.
In cauza, din perspectiva respectarii de catre instan?ele de fond a cerin?ei de a asigura par?ilor recurente, in calitate de reclaman?i ce au demarat prezentul litigiu, a unui acces la instan?a intr-un termen rezonabil, in raport de exigen?ele instituite de art.6 din Conven?ia EDO, in condi?iile in care cererea introductiva de instan?a formulata de catre recuren?ii reclaman?i a fost inregistrata pe rolul primei instan?e la data de 10.05.2004, iar prin incheierea de sedinta din  data de 16.12.2004 s-a suspendat judecarea cauzei in baza art.244 pct.1 C.pr.civ, pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr.6747/2004 aflat pe rolul Curtii de Apel Iasi,  noua suspendare a  cauzei de fa?a pentru o noua perioada, ce a depa?it la data solu?ionarii recursului de fa?a un an, in raport de o imprejurare ce determina inciden?a unui caz de suspendare a cauzei  de drept facultativa pentru instanta  infrange cerin?a de a asigura par?ilor recurente, in calitate de reclaman?i ce au demarat prezentul litigiu, un acces la instan?a intr-un termen rezonabil, in raport de exigen?ele instituite de art.6 din Conven?ia EDO, criticile formulate de recuren?i fiind gasite a fi fondate de catre instan?a de control judiciar.
Chiar daca este adevarat ca pentru solutionarea prezentei cauze este relevanta solutia ce va fi pronuntata cu privire la urmarirea penala inceputa impotriva intimatului, nu mai pu?in adevarat este ca in cauza primeaza considerentul de a asigura par?ilor, dupa cum s-a aratat mai sus, accesul  la justi?ei intr-un termen rezonabil, in raport de exigen?ele instituite de art.6 din Conven?ia EDO. (Decizia civila nr.7R/11 ianuarie 2016 pronuntata de  CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A IV-A CIVILA)

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau la data de 10.05.2004 sub numarul 3744/2004, reclamantii I? si ID au chemat in judecata pe paratii SD si SE, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratilor la plata sumei de 80.151 USD (echivalent provizoriu 2.565.000.000 lei) si a dobanzilor aferente acestei sume de la data punerii in intarziere (de la data introducerii actiunii in somatie de plata).
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca au imprumutat paratilor suma de 107.679 DM pe data 06.08.1997 si suma de 107.638.DM pe data de 01.02.2000. Cu ocazia acestor imprumuturi s-au intocmit doua inscrisuri sub semnatura privata scrise in intregime si semnate de debitori. Din acest total de 215.317 DM, s-au achitat pana la data de 31.01.2001 suma de 10.426 DM, ramanand de restituit suma de 204.891 DM.
Ca urmare a trecerii la moneda unica europeana si a scoaterii monedei germane de pe piata pe data de 31.12.2001, s-a convertit suma de 204.891 DM in 92.437 USD, stabilindu-se scadenta acesteia la data de 31.07.2002 (facandu-se mentiune scrisa pe verso-ul celui de-al doilea contract).
Dupa aceasta data, paratii au mai achitat doar suma de 12.286 USD (respectiv la 03.05.2002 = 901 USD; la 23.09.2002 = 6.385 USD; la 09.12.2002 = 5.000 USD), ramanand de achitat un debit de 80.151 USD.
Reclamantii au precizat ca pentru aceste sume achitate cat si pentru cea de 10.426 DM, au eliberat paratilor inscrisuri pe care acestia le au in posesie.
Dupa data de  09.12.2002, paratii nu au mai achitat nicio suma de bani.
Reclamantii au precizat ca au initiat si procedura somatiei de plata in dosarul nr. 990/2003 al Judecatoriei Bacau, in final admitandu-se recursul paratilor impotriva actiunii in anulare (pe considerentul caracterului contencios pe care-l dobandise cererea de emitere a somatiei de plata, fata de apararile formulate de parati, aspect care din punct de vedere formal a determinat ca somatia de plata sa nu mai fie admisibila).
De asemenea, reclamantii au precizat ca paratii au contestat anumite semnaturi aflate pe contractele de imprumut, precum si mentiunea scrisa prin care s-a convertit suma de 204.891 DM in 92.437 USD („se prelungeste termenul de plata pentru ambele contracte, adica cel din 06.08.1997 si cel din 01.02.2000, la data de 31.07.2002”).
S-a intocmit un dosar de cercetare penala in care s-au efectuat 2 expertize grafologice. Ambele au conchis ca atat scrisul cat si semnaturile de pe cele doua contracte apartin domnului SD.
In concluzie, reclamantii au aratat ca detin o creanta certa, lichida si exigibila, derivand din imprumuturile acordate, astfel incat au solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
In dovedirea cererii, reclamantii au depus la dosar in copie inscris de mana intitulat „contract de imprumut” datat 01.02.2000 autentificat sub nr. 2864/05.08.2002 la BNP CNB, inscris de mana intitulat „contract de imprumut” datat 06.08.1997 autentificat sub nr. 2866/05.08.2002 la BNP CNB, sentinta civila nr.620/05.02.2003 pronuntata de Judecatoria Bacau, chitanta nr. 412160 din data de 10.05.2004, sentinta civila nr. 268/21.05.2003 pronuntata de Tribunalul Bacau Sectia Civila, incheierea de sedinta din data de 03.06.2003 pronuntata de Tribunalul Bacau, raport de constatare tehnico stiintifica grafica nr. 644388 din data de 25.09.2003.

Paratii au depus la dosar intampinare la actiunea formulata de reclamantii ID si I?, prin care au solicitat respingerea acesteia in principal ca prescrisa iar, in subsidiar, ca neintemeiata. 
Avand in vedere incheierea nr. 4960/2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie Sectia Civila, prin care s-a dispus stramutarea judecarii procesului la Tribunalul Bucuresti, prin incheierea din data de 08.09.2004, Tribunalul Bacau a dispus scoaterea dosarului de pe rol si inaintarea spre competenta solutionare la Tribunalul Bucuresti, unde a fost inregistrat sub nr. 2299/2004 la Sectia a IV-a Civila.
In cadrul acestui dosar, prin incheierea de sedinta din  data de 16.12.2004, a fost suspendata judecarea cauzei in baza art. 244 pct. 1 Cod procedura civila, pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr. 6747/2004 aflat pe rolul Curtii de Apel Iasi.
La data de 13.12.2010 s-a dispus repunerea cauzei pe rol (f. 76 din dosarul nr.2299/2004 la Sectia a IV-a Civila al Tribunalului Bucuresti).
La aceeasi data, reclamantii au depus o cerere precizatoare prin care au invocat dispozitiile art.1084, art.1088, art.1091 Codul civil si art.1, 2, 3 din OG nr. 9/2009 (f. 70 din dosarul nr. 2299/2004 la Sectia a IV-a Civila al Tribunalului Bucuresti).
Prin sentinta civila nr.82/24.01.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a IV-a Civila, a fost admisa exceptia necompetentei materiale a Tribunalului si declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Bacau.
Prin decizia civila nr. 838/27.06.2011 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie in dosarul nr. 12740/3/2004, a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii ca neintemeiata, anulat recursul formulat de recurentii-parati SD si SE impotriva sentintei civile nr.82/24.01.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila, ca netimbrat, admis recursul formulat de recurentii-reclamanti I? si ID, impotriva aceleiasi sentinte, a modificat in parte sentinta civila recurata, in sensul trimiterii cauzei spre rejudecare Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti.
Pe rolul Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti, cauza a fost inregistrata la data de 30.05.2012 sub numarul 12782/303/2012.
Prin sentinta civila nr.2274 din 01.03.2013, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si a admis, in parte, actiunea formulata de reclamantii I? si ID, in contradictoriu cu paratii SD si SE, totodata, obligand paratii la plata catre reclamanti a sumei de 80.151 USD in echivalent lei la data platii, reprezentand restituire imprumut, la plata dobanzii legale aferente debitului principal calculata de la data introducerii actiunii, 10.05.2004 pana la plata efectiva a debitului si la plata sumei de 11.059,4 lei reprezentand cheltuieli de judecata aferente pretentiilor admise.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut in baza inscrisului aflat la fila 4 a dosarului nr. 3744/2004, ca la data de 06.08.1997 intre reclamanti, pe de-o parte, si parati, pe de alta parte, a intervenit un contract de imprumut constatat printr-un inscris sub semnatura privata, prin care paratii au primit cu titlu de imprumut suma de 107.679 DM ce urma sa fie restituita pana la data de 30.06.1998. In contract s-a mentionat ca daca suma se va restitui pana la termenul fixat sub forma unor bunuri, atunci, de fiecare data bunurile se vor evalua de parti si se va da chitanta descarcatoare pentru fiecare plata facuta. La data de 01.02.2000 s-a convenit amanarea termenului de restituire pana la data de 30.12.2000.
Totodata, pe baza inscrisului aflat la fila 2 a dosarului nr. 3744/2004, instanta a retinut ca la data de 01.02.2000 intre reclamanti, pe de-o parte si parati, pe de alta parte, a intervenit un contract de imprumut constatat printr-un inscris sub semnatura privata, prin care paratii au primit cu titlu de imprumut suma de 107.638 DM ce urma sa fie restituit pana la data de 30.02.2000.
La data de 31.12.2001, s-a convenit atat convertirea sumei totale de plata, de 204891 DM in 92437 USD, cat si prelungirea termenului de plata pentru ambele imprumuturi la data de 31.07.2002.
Instanta a constatat ca prin decizia nr. 236/14.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Iasi – Sectia Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie in dosarul nr. 9891.99/2006 s-au respins recursurile formulate de paratii din prezenta cauza, SD si SE impotriva deciziei civile nr.505/01.06.2000 pronuntata de Tribunalul Iasi, mentinandu-se aceasta decizie, prin care s-a admis apelul formulat de paratii SD si SE impotriva sentintei civile nr. 3414/14.05.2004 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr. 9872/2003, sentinta care a fost schimbata in parte in sensul ca s-a luat act de renuntarea reclamantilor la judecata capatului de cerere privind constatarea prescriptiei intervenite la contractul de imprumut incheiat la data de 06.08.1997 si a mentinut in rest sentinta. Astfel, s-a mentinut solutia pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr. 9872/2003, in sensul respingerii actiunii avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractelor de imprumut incheiate la data de 06.08.1997 si la data de 01.02.2000.
Instanta a retinut astfel ca prin decizia analizata s-a statuat irevocabil cu privire la natura si la valabilitatea contractelor incheiate intre parti.
Sub acest aspect instanta a constatat ca aspectele invocate de parati cu privire la nevalabilitatea consimtamantului la incheierea contractelor (aspecte invocate si prin intampinarea formulata in cauza) au fost dezlegate in mod irevocabil prin decizia anterior citata.
Astfel, Judecatoria Bacau a constatat ca din cuprinsul celor doua contracte rezulta ca vointa partilor este neindoielnica atata timp cat paratii au aratat ca au primit cu titlu de imprumut sumele de bani din cuprinsul actelor. De asemenea, instanta a inlaturat argumentele paratilor in sensul ca manifestarea de vointa a fost facuta jocandi cauza, din prietenie, curtoazie sau pura complezenta, apreciindu-se ca aceasta ipoteza este contrazisa de staruinta in incheierea actelor in speta din punct de vedere juridic incheindu-se atat cele doua conventii de imprumut cat si conventiile prin care partile au inteles sa amane data scadentei.
Astfel cum rezulta din considerentele deciziei nr. 236/14.05.2010, Tribunalul Iasi, in motivarea deciziei nr. 505/01.06.2009, prin care a mentinut solutia pronuntata de Judecatoria Bacau cu privire la capatul de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii contractelor de imprumut, a avut in vedere pozitia inconsecventa a paratilor din prezenta cauza fata de cele doua contracte analizate. Sub acest aspect, s-a retinut ca prin cererea de chemare in judecata formulata parati (care aveau calitatea de reclamanti in dosarul avand ca obiect constatarea nulitatii contractelor de imprumut) au sustinut ca nu au imprumutat niciodata de la reclamanti vreo suma de bani pentru ca prin cererea completatoare depusa in acel dosar sa recunoasca faptul ca au semnat contractele de imprumut contestate doar pentru justificarea cheltuielilor Biroului Notarial al reclamantului I?. De asemenea, s-a retinut ca dintr-o copie a actiunii in anularea somatiei de plata (dosar nr. 9872/2003 al Judecatoriei Bacau) paratii au sustinut ca au primit o suma foarte mare de bani – 100.000 de marci germane de la reclamantul I?, bani negri pe care acesta incerca sa ii ascunda de sotia sa desi sotia acestuia, reclamanta ID a semnat cele doua contracte de imprumut.
Referitor la sustinerea paratilor in sensul ca cel de-al doilea contract de imprumut, datat 01.02.2000 s-a incheiat ca urmare a faptului ca I? l-ar fi pierdut pe primul, instanta de apel (Tribunalul Iasi) a apreciat ca este contrazisa de mentiunea de pe verso-ul actului scrisa si semnata de paratul SD: ”se converteste suma de 204.891 DM in 92437 USD. Se prelungeste termenul de plata pentru ambele contracte (06.08.1997 si 01.02.2000) la data de 31.07.2002”.
De asemenea, Tribunalul Iasi a constatat ca nici incercarea de a sustine ca a operat o novatie a obligatiei de restituire a sumei de 100.000 DM cu aceea de a intermedia vanzari-cumparari de autoturisme folosite pentru Biroul Notarului Public I? nu poate fi retinuta intrucat paratul din prezenta cauza a semnat anexa contractului de vanzare-cumparare autovehiculul folosit, confirmand astfel primirea celor 9 rate de pret.
Instanta a inlaturat si argumentele expuse de paratii din prezenta cauza in contestarea faptului ca mentiunile existente pe contracte ar fi scrise si semnate de parati, mentiunile fiind: „01.02.2010. Se amana termenul de restituire pana la data de 30.12.2000” (verso-ul contractului de imprumut din 06.08.1997) si „31.12.2001. Se converteste suma de 204.891 DM in 92.437 USD. Se prelungeste termenul de plata pentru ambele contracte” (verso-ul contractului de imprumut din 01.02.2000.
In argumentarea acestei solutii, instanta a retinut ca paratul SD a formulat plangere penala impotriva reclamantilor pentru savarsirea infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata, uz de fals si inselaciune in ceea ce priveste cele doua mentiuni, plangere in solutionarea careia s-a pronuntat rezolutia de neincepere a urmaririi penale din data de 03.07.2007 in dosarul nr. 211/P/2007 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau confirmata prin ordonanta nr. 563/II/2/2007, care a ramas definitiva prin decizia nr. 834/06.03.2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti, in sensul ca faptele reclamate in sarcina reclamantilor nu se confirma. S-a retinut ca la baza acestei solutii a stat o expertiza criminalistica cu nr. 206/12.12.2003 intocmita de Laboratorul Interjudetean Iasi a caror concluzii au fost contestate la Institutul National de expertize Criminalistice Bucuresti, ambele expertize sustinand ca mentiunea de la punctul 2 a fost efectuata de paratul SD.
Tribunalul Iasi a retinut, de asemenea, faptul ca la data de 13.04.2009 s-a depus un inscris care atesta sub semnatura privata faptul ca la data de 09.12.2002 mai erau de restituit 80.151 USD din cei 92.437 USD convertiti.
Totodata, instanta de apel a constatat ca nu au fost dovedite scopurile ilicite invocate de parati vizand justificarea unor cheltuieli ale Biroului Notarial I?.
Instanta de recurs a mentinut solutia instantei de apel si considerentele acesteia. Suplimentar, cu privire la imposibilitatea de a se retine argumentele privind imprejurarea ca manifestarea de vointa a fost facuta jocandi cauza, instanta de recurs a retinut ca din examinarea celor doua contracte se constata ca acestea contin clauze clare, ca efectele lor s-au derulat in timp, prin prelungirea succesiva a termenelor de scadenta. De asemenea, s-a avut in vedere faptul ca paratii sunt persoane care deruleaza operatiuni comerciale, ca pe primul contract incheiat pe data de 06.08.1997 apare adnotarea de amanare a termenului de restituire a imprumutului la 30.12.2000 si ca s-a incheiat cel de-al doilea contract in care suma imprumutata se converteste din marci germane in dolari, ca s-a prelungit din nou termenul de restituire imprumut. S-a apreciat ca toate aceste clauze inserate si termenii folositi acceptati de parati in sensul si litera lor dovedesc faptul ca paratii au incheiat cele doua contracte de imprumut cu intentia de a produce efecte.
Prin decizia civila nr. 236/14.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, instanta de recurs a stabilit faptul ca toate clauzele inserate in contractele analizate inseamna ca toate sumele imprumutate trebuie sa fie restituite, ceea ce este de natura contractului de imprumut, concluzionandu-se atat ca paratii si-au exprimat consimtamantul in scopul de a produce efecte juridice, cat si ca cele doua contracte de imprumut au avut o cauza, cauza mediata fiind reprezentata de realizarea obiectivului propus de parat.
Pe cale de consecinta, avand in vedere faptul ca actiunea formulata de parati avand ca obiect anularea celor doua contracte de imprumut a fost respinsa in mod irevocabil si considerentele avute in vedere la pronuntarea acestei solutii, instanta a apreciat ca in prezenta cauza puterea de lucru judecat a hotararilor analizate se opune reanalizarii aspectelor invocate de parati cu privire la inexistenta unor contracte de imprumut, la scopul urmarit la semnarea contractelor initiale, la natura conventiei partilor, la contestarea mentiunilor adaugate la finalul celor doua contracte privind amanarea termenului de plata si convertirea sumelor imprumutate din marci germane in dolari, aceste aspecte fiind dezlegate in mod irevocabil in litigiul anterior derulat intre parti.
Astfel, odata retinuta existenta contractelor de imprumut incheiate intre parti, instanta are a analiza intrunirea conditiilor pentru angajarea raspunderii contractuale a paratilor in modul solicitat de reclamanti, impunandu-se, sub acest aspect cercetarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune invocata de catre parati.
Sub acest aspect, instanta a retinut urmatoarele:
Potrivit art.6 alin.1 noul Cod civil, legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare, neavand putere retroactiva, iar potrivit art.6 alin.4 noul Cod civil, prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, astfel incat, regimul prescriptiei este guvernat de legea in vigoare la momentul inceperii curgerii termenului de prescriptie.
Pe cale de consecinta, instanta a constatat ca in speta regimul prescriptiei extinctive este guvernat de Decretul nr.167/1958, iar nu de dispozitiile noului Cod civil.
Prescriptia extinctiva este acea sanctiune de drept civil care consta in stingerea dreptului subiectiv civil ori a „dreptului la actiune” neexercitat in termenul de prescriptie.
Potrivit art. 1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
In cazul actiunilor patrimoniale, cum este si prezenta, termenul de prescriptie este cel general de 3 ani, instituit de art.3 din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la momentul la care incepe sa curga termenul de prescriptie, instanta a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau de a cere executarea silita; in obligatiile care urmeaza sa se execute la cererea creditorului si in acela al caror termen de executare nu este stabilit, prescriptia incepe sa curga de la data nasterii raportului de drept; daca dreptul este sub conditie suspensiva sau cu termen suspensiv, prescriptia incepe sa curga de la data cand s-a implinit conditia sau a expirat termenul.
Instanta a constatat ca primul contract de imprumut a fost incheiat pe data de 06.08.1997, stabilindu-se, prin acesta, obligatia paratilor de restituire a sumei de 107.679 DM pana la data de 30.06.1998. Ulterior, la data de 01.02.2000, s-a convenit amanarea termenului de restituire pana la data de 30.12.2000.
Cel de-al doilea contract de imprumut a fost incheiat de parti pe data de 01.02.2000 stabilindu-se, prin acesta, obligatia paratilor de restituire a sumei de 107.638 DM pana la data de 30.12.2000. Ulterior, la data de 31.12.2000, s-a convenit convertirea sumei de 204.891 DM in 92.437 dolari si prelungirea termenului de restituire pentru ambele contracte pana la data de 31.07.2002.
Sustinerile paratului SD in sensul ca nu recunoaste mentiunile inserate pe verso-ul contractelor nu pot fi avute in vedere fata de considerentele deciziei nr.236/14.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, anterior expuse, si fata de solutia pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. 834/06.03.2008 prin care s-a respins recursul formulat impotriva sentintei penale nr. 88/29.10.2007 a Curtii de Apel Bacau – Sectia Penala. Sub acest aspect, s-a retinut ca prin sentinta penala nr. 88/29.10.2007 a Curtii de Apel Bacau – Sectia Penala s-a respins plangerea formulata de paratul SD impotriva rezolutiei nr. 211/P din 03.07.2007 dispusa de procurorul general al aceluiasi parchet, prin ordonanta nr. 563/II/2 din 15.08.2007, avandu-se in vedere la pronuntarea acestei solutii concluziile Raportului de Criminalistica al Institutului National de Expertize Criminalistice Bucuresti si retinandu-se ca din concluziile acestuia se desprinde faptul ca in proportie covarsitoare mentiunile facute pe contracte apartin paratului SD, doar mentiunea „01.02.2000 se amana termenul de restituire pana la 30.12.2000 de pe verso contractului de imprumut incheiat la data de 06.08.1997 este executata de reclamantul I?.
Raportul de expertiza Criminalistica al Institutului National de Expertize Criminalistice Bucuresti nr. 166/31.08.2006 avut in vedere de Curtea de Apel Bacau – Sectia Penala si ulterior, de Inalta Curte de Casatie si Justitie in pronuntarea deciziei nr. 834/06.03.2008, astfel cum rezulta si din considerentele deciziei nr. 236/14.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, aflat la filele 114-127 in dosarul nr. 12782/303/2012 a concluzionat urmatoarele: 1) semnatura in numele lui SD de sub textul „01.02.2000. Se amana termenul de restituire pana la 30.12.2000” de pe verso-ul contractului de imprumut incheiat la data de 06.08.1997 intre I? si ID in calitate de imprumutatori si SD si SE in calitate de imprumutati, a fost executata de paratul din prezenta cauza SD. 2) textul „01.02.2000. Se amana termenul de restituire pana la 30.12.2000” de pe verso-ul contractului de imprumut incheiat la data de 06.08.1997 intre I? si ID in calitate de imprumutatori si SD si SE in calitate de imprumutati, este executat de numitul I?. 3) textul inscris sub data de 31.12.2001 „Se converteste suma de 204.891 DM in 92.437 USD. Se prelungeste termenul de plata pentru ambele contracte la data de 31.07.2002” de pe verso-ul contractului de imprumut incheiat la data de 01.02.2000 intre I? si Doinita in calitate de imprumutatori si SD ?i SE in calitate de imprumutati este executat de SD. 4) Semnatura in numele SD de sub textul 31.12.2001 „Se converteste suma de 204.891 DM in 92.437 USD. Se prelungeste termenul de plata pentru ambele contracte la data de 31.07.2002” de pe verso-ul contractului de imprumut incheiat la data de 01.02.2000 este executata de SD. 5) cele 9 semnaturi in numele SD de sub textele din inscrisul sub semnatura privata anexa la contractul de vanzare-cumparare pentru un vehicul incheiat la data de 05.01.1996 intre SD (in calitate de vanzator) si Biroul Notarului Public I? in calitate de cumparator) ce atesta plata ratelor autoturismului ce face obiectul contractului sunt executate de SD. 6) textele scrise, aferente celor 9 randuri de pe verso contractului de vanzare-cumparare incheiat la data de 05.01.1996 intre SD in calitate de vanzator si biroul Noratului Public I? in calitate de cumparator nu sunt executate de SD.
Astfel, instanta a retinut ca mentiunile anterior expuse au fost asumate de catre paratul SD, relevanta fiind semnarea acestora de catre parat, astfel cum s-a retinut anterior, neavand relevanta imprejurarea ca unele mentiuni au fost scrise integral de parat iar altele doar semnate de catre acesta.
Conventiile intervenite cu privire la amanarea termenului de restituire au operat in favoarea debitorilor obligatiei de restituire a sumelor imprumutate, relevanta in calificare fiind situatia de la momentul exprimarii consimtamantului in sensul stabilirii altui termen de restituire, astfel incat instanta a retinut ca in momentul insusirii mentiunilor analizate paratul SD a actionat in limitele mandatului tacit reciproc recunoscut sotilor, termenul nou de restituire fiind astfel opozabil si paratei SE. De altfel, instanta a apreciat ca din ansamblul probelor administrate rezulta ca parata SE nu s-a opus prelungirii raporturilor contractuale cu reclamantii. In acest sens, s-a retinut semnarea de catre parata a unui nou contract de imprumut pe data de 01.02.2000, in care se stabilise initial acelasi termen de restituire, 30.12.2000, ca cel stabilit pe data de 01.02.2000 pentru restituirea sumei imprumutate prin contractul de imprumut incheiat la data de 06.08.1997.    
Prin stabilirea succesiva a termenului de restituire a sumelor imprumutate si prin convertirea sumelor imprumutate din marci germane in dolari la data de 31.12.2001 a operat intreruperea termenului de prescriptie a dreptului material la actiune, in conditiile art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, cursul termenului de prescriptie a dreptului material la actiune in ceea ce priveste obligatia de restituire a sumei imprumutate prin contractul incheiat la data de 06.08.1997, inceput la data de 30.06.1998, termenul initial de restituire, a fost intrerupt la data de 01.02.2000, avand in vedere si dispozitiile art.17 alin.2 din Decretul nr.167/1958 incepand sa curga un nou termen de prescriptie de la data noii scadente, 30.12.2000, termen al carui curs a fost intrerupt pe data de 31.12.2001, cand s-a stabilit scadenta imprumutului la data de 31.07.2002, cand a inceput sa curga un nou termen de prescriptie de 3 ani.
Cursul termenului de prescriptie a dreptului material la actiune in ceea ce priveste obligatia de restituire a sumei imprumutate prin contractul incheiat la data de 01.02.2000, inceput la data de 30.12.2000, termenul initial de restituire, a fost intrerupt la data de 31.12.2001, cand s-a stabilit scadenta imprumutului la data de 31.07.2002, cand a inceput sa curga un nou termen de prescriptie de 3 ani.
Fata de considerentele anterior expuse, instanta a constatat ca la data de 10.05.2004, cand a fost inregistrata prezenta actiune nu se implinise termenul de prescriptie a dreptului material la actiune in ceea ce priveste obligarea ambilor parati la restituirea sumelor imprumutate prin contractele anterior mentionate, astfel incat instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca potrivit art.1584 Cod civil (forma in vigoare la momentul nasterii raportului juridic), imprumutatul este dator sa restituie lucrurile imprumutate in aceeasi calitate si cantitate si la termenul stipulat, in caz contrar, creditorul avand la indemana o actiune personala in restituire.
Avand in vedere aceste dispozitii legale, cat si mentiunile din contractele analizate, instanta a constatat ca paratilor le incumba obligatia de rezultat de a restitui reclamantilor sumele imprumutate.
Avand in vedere regula potrivit careia, in materia obligatiilor de rezultat, sarcina probei se imparte intre creditor si debitor, in sensul ca, dupa ce primul probeaza existenta obligatiei, debitorului ii incumba sarcina dovedirii executarii acesteia, instanta a constatat ca paratii nu au facut dovada restituirii integrale a imprumuturilor, nedovedind plata sumei de 80.151 USD solicitata prin aceasta actiune, desi aceasta obligatie ii incumba potrivit art.1169 Cod civil, coroborat cu art.129 C.Pr.Civ.
In formularea acestei concluzii, instanta a avut in vedere ca prin decizia civila nr.236/14.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, ce a transat irevocabil, cu putere de lucru judecat, fundamentul relatiilor contractuale dintre parti, deduse judecatii in ambele litigii, s-a stabilit imposibilitatea de apreciere ca fiind stinsa creanta rezultand din contractele de imprumut cu orice obligatie rezultand din activitatea de intermediere vanzari de masini.
Avand in vedere si apararile formulate de parati prin intampinare, instanta a retinut, suplimentar, si faptul ca desi paratii invoca faptul ca prin masinile livrate au restituit banii vizati de contractele de imprumut, contractele de vanzare-cumparare autoturisme depuse la dosar dateaza din 1995 – 1998, iar paratii au acceptat prelungirea termenului de restituire a imprumuturilor ulterior acestei date, in 2001.
Instanta a apreciat, astfel, ca sustinerile paratilor privind compensarea creantei invocate de reclamanti cu cea invocata de parati ca decurgand din vanzarea autoturismelor nu pot fi primite, fata de imprejurarea ca pentru a opera compensarea legala, singura ce poate fi invocata pe calea intampinarii, este necesara dovedirea unei creante certe, lichide si exigibile a paratilor fata de reclamanti, conditii a caror indeplinire nu rezulta din materialul probator administrat in cauza, nefiind dovedita stabilirea in sarcina reclamantilor a obligatiei de plata a sumelor invocate de parati, avand in vedere atat considerentele anterior expuse, inclusiv cele statuate in decizia Curtii de Apel Iasi cu privire la confirmarea de catre parat a primirii celor 9 rate de pret, cat si imprejurarea ca in contractul de vanzare-cumparare incheiat pe data de 05.01.1996, invocat de parati, parte nu este unul dintre reclamanti, ci Biroul Notarial Public I?, entitate juridica distincta al carei patrimoniu nu se poate confunda cu patrimoniul reclamantilor.
Pe cale de consecinta, avand in vedere si dispozitiile art.969 Cod civil (forma in vigoare la momentul nasterii raportului juridic dedus judecatii), instanta a obligat paratii la plata, in favoarea reclamantilor a sumei de 80.151 USD in echivalent lei la data platii, reprezentand restituire imprumut.
De asemenea, fata de dispozitiile art. 1586 din vechiul Cod civil, instanta a obligat paratii si la plata dobanzii legale aferente, calculate de la data introducerii cererii de chemare in judecata (10.05.2004) pana la plata efectiva a debitului.
Avand in vedere solutia finala pronuntata in cadrul procedurii somatiei de plata, de respingere a cererii reclamantilor, si dispozitiile legale anterior citate, instanta a apreciat ca nu se poate retine in sarcina paratilor obligatia de plata a dobanzii legale de la data punerii in intarziere prin introducerea actiunii avand ca obiect somatie de plata, ci doar de la data sesizarii instantei cu prezenta actiune, respectiv 10.05.2004.
Impotriva sentintei civile nr. 2274/01.03.2013 au formulat apel reclamantii I? si ID, inregistrat la data de 06.06.2013, solicitand schimbarea in parte a hotararii atacate, acordarea dobanzii legale de la data de 21.01.2003, data introducerii somatiei de plata, precum si cheltuielile de judecata de 1.240 lei.
 De asemenea, paratii SD si SE au formulat apel, inregistrat la data de 15.04.2013, solicitand, prin motivele de apel inregistrate la data de 07.10.2013, schimbarea in parte a incheierii de sedinta din data de 18.01.2013, in sensul admiterii intregului probatoriu solicitat de parati si schimbarea in tot a sentintei civile nr. 2274/01.03.2013, pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, in sensul respingerii actiunii formulate de apelantii-reclamanti.
La termenul din 10.12.2013, Tribunalul Bucuresti a incuviintat apelantilor proba cu inscrisuri.
Prin cererea depusa la termenul din 13.05.2014, apelantii-parati SD ?i SE au solicitat suspendarea cauzei in temeiul art. 244 alin.1, pct.2 C.Pr.Civ.
In motivarea cererii, apelantii-parati au aratat ca la data de 03.03.2014, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau, in dosarul nr. 584/P/2013, prin ordonanta procurorului din data de 20.02.2014, a dispus inceperea urmaririi penale fata de apelantul-reclamant, notarul public I?, cu privire la faptele reclamate de apelantii-parati, respectiv infractiunile de fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals. 
  Apelantii-parati au precizat ca au defaimat ca falsuri urmatoarele aspecte:
a) Din contractul de imprumut din 06.08.1997, mentiunea din josul paginii a II-a, respectiv „se amana termenul de restituire pana la 30.12.2000” si asa-zisa semnatura a apelantului-parat SD;
b) Din contractul de imprumut din 01.02.2000, mentiunea de pe verso-ul acestui contract, respectiv „se converteste suma de 204.891 DM in 92.437 USD. Se prelungeste termenul de plata pentru ambele contracte (06.08.1997 si 1.02.2000) la data de 31.07.2012” si asa-zisa semnatura a apelantului-parat SD de sub aceasta mentiune;
c) Din contractul de vanzare-cumparare din 05.01.1996, mentiunile privind incasarea unor rate de catre apelantul-parat SD, desi la acele date apelantul nu se afla in tara, astfel cum rezulta din mentiunile oficiale din pasaportul apelantului-parat;
d) Din agenda personala a paratului I?, folosit pentru prima data de reclamanti in fata Tribunalului Iasi, unde a fost depus la data de 13.04.2009, pentru a proba un asa – zis inceput de executare din partea apelantilor-parati a asa-ziselor imprumuturi.
Apelantii-parati au aratat ca ei considera ca solutia data in dosarul penal, respectiv constatarea unor infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals cu privire la mentiunile defaimate ca falsuri ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa fie data.
Au mentionat ca inscrisul olograf provenit din agenda personala a reclamantului-apelant, despre care se face vorbire in ordonanta de incepere a urmaririi penale, a fost folosit prima data de reclamanti in fata Tribunalului Iasi, fiind depus la data de 13.04.2009, pentru a proba un inceput de executare din partea paratilor a imprumuturilor. Acest inscris contrafacut a influentat in mod hotarator solutia pronuntata de Tribunalul Iasi, care, prin decizia nr.505/01.06.2009, a respins actiunea apelantilor-parati de constatare a nulitatii absolute a celor doua asa – zise contracte de imprumut. De asemenea, Curtea de Apel Iasi a respins recursul formulat de apelantii-parati impotriva deciziei mai sus indicate.
Apelantii-parati au precizat ca Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a apreciat, prin sentinta civila nr.2274/01.03.2013, ca nu se poate pronunta asupra apararilor paratilor, intrucat „in prezenta cauza puterea de lucru judecat a hotararilor analizate se opune reanalizarii aspectelor invederate de parati”.
Avand in vedere ca instanta de fond a solutionat cauza in baza hotararilor Tribunalului si Curtii de Apel Iasi, care au pronuntat hotararile lor inclusiv pe baza inscrisului contrafacut, apelantii-parati au solicitat suspendarea cauzei pana la solutionarea definitiva a dosarului penal in care a fost pronuntata ordonanta de incepere a urmaririi penale.
Prin incheierea pronuntata in sedinta publica de la 13.05.2014, Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila, in baza art.244 alin. 2 Cod procedura civila, a dispus suspendarea judecatii cauzei privind solutionarea apelurilor civile declarate de apelantii-reclamanti I? si ID si de apelantii-parati SD si SE, pana la solutionarea definitiva a dosarului nr. 584/P/2013, in care, prin ordonanta procurorului din 20.02.2014 s-a inceput urmarirea penala.
Pentru a dispune in acest fel, tribunalul a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 244 alin 2 C.Pr.Civ instanta poate suspenda judecata cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea.
In temeiul considerentelor expuse, tribunalul a apreciat ca solutionarea prezentei cauze este conditionata de solutia ce va fi pronuntata cu privire la urmarirea penala inceputa in dosarul nr.584/P/2013, intrucat acesta vizeaza inscrisul olograf provenit din agenda personala a apelantului-reclamant, in care se mentioneaza suma ramasa de restituit de catre partea vatamata notarului public – 80.151 USD la data de 09.12.2002.
Prin cererea depusa la data de 21.05.2015, prin serviciul registratura, apelantii-reclamanti I?si IDau solicitat redeschiderea judecatii, invederand ca de la data suspendarii a trecut mai mult de un an, timp in care cercetarile penale au stagnat.
Prin incheierea din 08.09.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila, s-a dispus respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol formulata de apelantii-reclamanti I? si ID.
Pentru a dispune asa, tribunalul a constatat ca, prin incheierea de sedinta din data de 13.05.2015 instanta a dispus suspendarea cauzei, in baza art.244 alin.2 C.pr.civ pana la solutionarea definitiva a dosarului nr.584/P/2013, insa, vazand ca, in acest dosar se efectueaza cercetari fata de notarul public I?, nefiind solutionat definitiv, potrivit adresei Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau din data de 03.09.2015, depusa la dosarul cauzei, si constatand ca se mentin motivele ce au determinat suspendarea cauzei prin incheierea de sedinta din data de 13.05.2015, tribunalul a respins cererea de repunere pe rol.
Prin incheierea de sedinta din data de 08.09.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila s-a respins cererea de repunere a cauzei pe rol formulata de reclamantii I?si IDapreciindu-se ca se men?in motivele ce au determinat suspendarea cauzei.
Impotriva incheierilor de sedinta din data de 13.05.2014 si de 08.09.2015 pronuntate de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila, au formulat recurs reclamantii I? si ID, care au sustinut urmatoarele:
Recurentii-reclamanti invedereaza ca, de?i de la data suspendarii pricinii pana la data formularii cererii pentru repunerea sa pe rol a trecut mai mult de un an, timp in care cercetarile penale au stagnat, cu toate insistentele lor de a se da o solutie, tribunalul le-a respins cererea fara a avea in vedere faptul ca sunt afectati de prelungirea judecatii care a inceput in anul 2004, a fost suspendata o perioada de 5 ani pentru cercetari penale, iar acum este suspendata din nou de circa 1,5 ani.
Recurentii-reclamanti invedereaza ca de?i in cauza masura suspendarii a fost dispusa potrivit prevederilor vechiului Cod de procedura civila, aplicabil in speta, tendinta legislativa concretizata in noul Cod de procedura civila a limitat la 1 an suspendarea judecatii in cazurile prevazute de art. 413.
Se solicita admiterea recursului, incetarea masurii suspendarii judecatii si repunerea cauzei pe rol.
Recurs legal timbrat.
        La data de 17.12.2015, prin serviciul de registratura a Curtii de Apel Sectia a IV-a au formulat intampinare intima?ii, prin care pe fond au solicitat, in esenta, respingerea recursului ca nefondat.
La dosarul cauzei s-au depus in copie extras ecris de la Curtea de Apel Bacau privind respingerea prin hotararea din 26.11.2015 a plangerii formulate de catre intimatul parat Stativa Dumitru impotriva ordonan?ei de clasare din 31.08.2015 a plangerii acestuia penale din 06.01.2015 formulate impotriva recurentului reclamant, respectiv ordonan?a de clasare a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau din 31.08.2015. 
Examinind incheierile recurate prin prisma criticilor formulate in cererea de recurs, si, sub toate aspectele, potrivit dispozitiilor art.3041 C.pr.civ, Curtea a apreciat fondat recursul pentru urmatoarele considerente:
Astfel, obiectul recursului de fa?a il constituie incheierea din data de 13.05.2014, prin care instan?a de apel a dispus in baza art.244 alin.1 pct.2 C.pr.civ suspendarea judecatii apelurilor civile declarate de apelantii-reclamanti si de apelantii-parati, pana la solutionarea definitiva a dosarului nr.584/P/2013, in care, prin ordonanta procurorului din 20.02.2014, s-a inceput urmarirea penala impotriva apelantului reclamant, ?i  incheierea de sedinta din 08.09.2015 a aceleia?i instan?e prin care s-a respins cererea de repunere a cauzei pe rol formulata de apelan?ii reclamanti.
Art.6 din Conven?ia EDO reglementeaza exigen?ele pentru exercitarea dreptului de acces la justi?ie ca drept fundamental statuandu-se ca ”orice persoana are dreptul de a-i fi examinata cauza intr-un termen rezonabil, de catre un tribunal care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor cu caracter civil...,,. Termenul in care instanta solutioneaza cererea cu care este sesizata intra in discutie prin prisma dreptului de acces la justitie, apreciindu-se in jurispruden?a CEDO ca daca simple depasiri ale termenelor legale de solutionare ale unei cauze nu reprezinta incalcari ale accesului la instan?a, totusi, in masura in care solutionarea cererii in afara termenului legal prevazut lipseste de interes cererea, o astfel de depasire va fi considerata ca un obstacol de fapt in calea accesului la justitie de natura sa atraga constatarea incalcarii articolului 6 din Conventie.
In cauza, analizand criticile recuren?ilor din perspectiva respectarii de catre instan?ele de fond a cerin?ei de a asigura par?ilor recurente, in calitate de reclaman?i ce au demarat prezentul litigiu, a unui acces la instan?a intr-un termen rezonabil, in raport de exigen?ele instituite de art.6 din Conven?ia EDO, Curtea a constat ca cererea introductiva de instan?a formulata de catre recuren?ii reclaman?i a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau la data de 10.05.2004, iar la Tribunalul Bucuresti- Sectia a IV-a Civila, instan?a investita ca urmare a stramutarii pricinii de la instan?a investita, s-a suspendat judecarea cauzei reinregistrate sub nr.2299/2004 prin incheierea de sedinta din  data de 16.12.2004 (in baza art.244 pct.1 C.pr.civ, pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr.6747/2004 aflat pe rolul Curtii de Apel Iasi), cauza fiind repusa pe rol la data de 13.12.2010 prin incheierea de ?edin?a a acelei instan?e, suspendarea durand 6 ani.
Prin urmare, noua suspendare a  cauzei de fa?a, avand o vechime de 11 ani, cauza ce a stat suspendata din motive ce aveau legatura cu cauza, o perioada de 6 ani, pentru o noua perioada, ce a depa?it la data solu?ionarii recursului de fa?a un an, in raport de o imprejurare ce determina inciden?a unui caz de suspendare a cauzei  de drept facultativa pentru instanta  infrange cerin?a de a asigura par?ilor recurente, in calitate de reclaman?i ce au demarat prezentul litigiu, un acces la instan?a intr-un termen rezonabil, in raport de exigen?ele instituite de art.6 din Conven?ia EDO, criticile formulate de recuren?i fiind gasite a fi fondate de catre instan?a de control judiciar.
Chiar daca este adevarat ca pentru solutionarea prezentei cauze este relevanta solutia ce va fi pronuntata cu privire la urmarirea penala inceputa in dosarul nr.584/P/2013 impotriva apelantului reclamant, nu mai pu?in adevarat este ca dupa ce solu?ia din dosarul de urmarire penala va ramine definitiva par?ile pot solicita revizuirea in condi?iile prevazute de art.322 pct. Cod proced. Civ, astfel ca in cauza primeaza considerentul de a asigura par?ilor, dupa cum s-a aratat mai sus, accesul  la justi?ei intr-un termen rezonabil, in raport de exigen?ele instituite de art.6 din Conven?ia EDO.
Fata de toate aceste considerente, Curtea in baza art.312 alin.1 ?i 3 teza a II a C.pr.civ a admis recursul formulat de recurentii-reclamanti, a casat incheierile recurate si a trimis cauza pentru continuarea judecatii la Tribunalul Bucuresti.