Clauza compromisorie. Cerere introdusa la instanta de judecata. Consecinte. Restituire taxe judiciare. Conditii

Clauza compromisorie. Cerere introdusa la instanta de judecata. Consecinte. Restituire taxe judiciare. Conditii
                                                                 C.proc.civ., art. 158 alin. (1)(3), art. 23 lit. a)
Legea nr. 146/2007 modificata, art. 23 lit. a)
      
      Dupa admiterea exceptiei de necompetenta, in mod gresit tribunalul a respins ca inadmisibila cererea de chemare in judecata, ignorand prevederile alin. (1) si (3) ale art. 158 din Codul de procedura civila, potrivit carora, cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent.
      Daca instanta se declara competenta, va trece la judecarea pricinii, cel nemultumit putand sa faca, potrivit legii, apel sau recurs dupa darea hotararii asupra fondului, iar daca instanta se declara necompetenta, impotriva hotararii se poate exercita recurs in termen de 5 zile de la pronuntare. Dosarul va fi trimis instantei competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent, de indata ce hotararea de declinare a competentei a devenit irevocabila.
      Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petitionarului, printre altele, cand taxa platita nu era datorata. Or, in speta nu este vorba de o taxa judiciara nedatorata atata timp cat actiunea reclamantei era o cerere evaluabila in bani, care se impunea a fi timbrata in conformitate cu art. 2 din legea mentionata, respectiv proportional si pe transe (exprimate in procente), art. 4 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii taxelor judiciare de timbru reglementand faptul ca taxele proportionale, ca si cele pe transe, se aplica actiunilor si cererilor evaluabile in bani si se calculeaza la valoarea supusa taxarii.
      
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 40 din 3 martie 2009

      Prin sentinta civila nr. 1101/P.I. din 11 noiembrie 2008 pronuntata in dosarul nr. 9577/325/2008 Tribunalul Timis a admis exceptia de necompetenta a acestei instante si a respins ca inadmisibila actiunea formulata de reclamanta S.C. E S.A. Baia Mare in contradictoriu cu parata S.C. P S.R.L. Timisoara avand ca obiect pretentii.
      Impotriva acestei sentintei a declarat apel reclamanta S.C. E S.A. Baia Mare, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand modificarea hotararii atacate in sensul de a se dispune declinarea competentei in favoarea Curtii de Arbitraj de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara, cu cheltuieli de judecata, sustinand ca in mod gresit tribunalul a respins actiunea ca inadmisibila ca urmare a admiterii exceptiei de necompetenta materiala deoarece solutia legala in cazul admiterii unei asemenea exceptii fiind aceea de declinare a cauzei in favoarea organului cu activitate jurisdictionala competent. Astfel, prevederile art. 158 din Codul de procedura civila stabilesc ca atunci cand instanta se declara necompetenta, dosarul va fi trimis instantei competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent. Respingerea actiunii ca inadmisibila este solutia care trebuia adoptata numai in situatia in care cauza era de competenta unui organ fara activitate jurisdictionala sau a unei instante straine. De asemenea, reclamanta a precizat ca apelul sau nu este indreptat impotriva solutiei de admitere a exceptiei de necompetenta, pe care o considera legala, ci doar impotriva respingerii actiunii ca inadmisibila, in conditiile in care solutia justa era aceea de declinare a competentei si de trimitere a dosarului catre organul jurisdictional competent.
      Prin decizia civila nr. 40 din 3 martie 2009 pronuntata in dosarul nr. 9577/325/2008 Curtea de Apel Timisoara a admis apelul societatii reclamante si a schimbat in parte hotararea atacata in sensul declinarii competentei de solutionare a actiunii in favoarea Comisiei de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara, mentinand in rest dispozitiile sentintei tribunalului. Totodata, Curtea a respins atat cererea de restituire a taxei judiciare de timbru achitata in prima instanta, cat si cererile de acordare a cheltuielilor de judecata din apel.
      In considerente s-a aratat ca prima instanta, desi a retinut corect starea de fapt, a pronuntat o hotarare partial netemeinica si nelegala ca urmare a aplicarii eronate a dispozitiilor legale in materie.
      Este fara putinta de tagada ca litigiul comercial de fata nu este de competenta tribunalului, ci de competenta unui alt organ cu activitate jurisdictionala, respectiv Comisia de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara, raportat la prevederile art. 340 din Codul de procedura civila, care statueaza expres ca persoanele care au capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie.
      Prin contractul de antrepriza incheiat de parti s-a stabilit o clauza compromisorie potrivit careia orice litigiu in legatura cu incheierea, cuprinsul, interpretarea sau executarea acestei conventii, care nu va putea fi rezolvat pe cale amiabila, va fi de competenta Comisiei de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura de la sediul paratului, arbitrajul urmand sa se  desfasoare in complet de trei arbitri, conform regulilor de procedura ale comisiei.
      Potrivit dispozitiilor legale cuprinse in Cartea IV "Despre arbitraj" din Codul de procedura civila, partile pot conveni sa solutioneze litigiile patrimoniale dintre ele pe calea arbitrajului, prin incheierea unei conventii arbitrale in scris, fie sub forma unei clauze compromisorii inserate in contractul principal, fie sub forma unei intelegeri de sine statatoare, denumita compromis (art. 340, 343 si 3431). Mai trebuie mentionat ca, in conformitate cu art. 3433 din acelasi cod, incheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenta instantelor judecatoresti. Or, in speta, partile au incheiat o asemenea conventie arbitrala, sub forma unei clauze compromisorii necontestate, prin care au stabilit ca neintelegerile patrimoniale dintre ele sa fie solutionate de catre Comisia de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura de la sediul paratului, ceea ce exclude pentru litigiul dedus judecatii competenta instantelor de drept comun.
      Cu toate acestea, dupa admiterea exceptiei de necompetenta, in mod gresit tribunalul a respins ca inadmisibila cererea de chemare in judecata, ignorand prevederile alin. (1) si (3) ale art. 158 din Codul de procedura civila, potrivit carora, cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent. Daca instanta se declara competenta, va trece la judecarea pricinii, cel nemultumit putand sa faca, potrivit legii, apel sau recurs dupa darea hotararii asupra fondului, iar daca instanta se declara necompetenta, impotriva hotararii se poate exercita recurs in termen de 5 zile de la pronuntare. Dosarul va fi trimis instantei competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent, de indata ce hotararea de declinare a competentei a devenit irevocabila.
      Ca atare, Curtea apreciaza ca in speta se impune schimbarea in parte a hotararii atacate in sensul declinarii competentei de solutionare a actiunii formulate de reclamanta S.C. E S.A. Baia Mare in contradictoriu cu parata intimata S.C. P S.R.L. Timisoara, avand ca obiect pretentii rezultate din contractul de antrepriza nr. 1099/17.03.2004, in favoarea Comisiei de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara.
      In ceea ce priveste solicitarile apelantei privitoare la restituirea taxei judiciare de timbru achitata in prima instanta si acordarea cheltuielilor de judecata din apel Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate, textul de lege invocat de reclamanta pentru prima cerere [art. 23 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificata] nefiind incident in cauza, respectiva norma statuand fara echivoc ca sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petitionarului, printre altele, cand taxa platita nu era datorata. Or, in speta nu este vorba de o taxa judiciara nedatorata atata timp cat actiunea reclamantei era o cerere evaluabila in bani, care se impunea a fi timbrata in conformitate cu art. 2 din legea mentionata, respectiv proportional si pe transe (exprimate in procente), art. 4 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii taxelor judiciare de timbru reglementand faptul ca taxele proportionale, ca si cele pe transe, se aplica actiunilor si cererilor evaluabile in bani si se calculeaza la valoarea supusa taxarii. Nu in ultimul rand, fata de imprejurarea ca pricina de fata nu a fost inca solutionata pe fond, ci tribunalul doar a constatat ca ea este de competenta unui alt organ cu activitate jurisdictionala, este evident faptul ca nici acordarea catre reclamanta a cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea apelului nu poate fi facuta, urmand ca de toate aceste cheltuieli sa se tina seama cu ocazia solutionarii prezentului litigiu.
      In cauza nu se pune problema acordarii cheltuielilor de judecata din prima instanta nici catre parata intimata intrucat partea nu a atacat hotararea tribunalului sub acest aspect, astfel ca reclamantei apelante nu i se poate ingreuna situatia in propria cale de atac conform principiului non reformatio in peius, stiut fiind faptul ca situatia unei parti care a atacat hotararea instantei inferioare se poate inrautati numai in cazul in care si adversarul sau a introdus respectiva cale de atac si daca aceasta din urma a fost admisa, iar cealalta respinsa.