Anulare act - constatare nulitate act - clauze abuzive

Pe rol fiind pronuntarea cauzei civile privind reclamanta HE si parata RB, avand ca obiect anulare act constatare nulitate act-clauze abuzive .
Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica din data de 11 noiembrie 2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, cand din lipsa de timp pentru deliberare a fost amanata pronuntarea la data de 18 noiembrie 2015 .
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cerere inregistrata pe rolul Judecatoriei Bacau la data de 05.05.2015 sub nr 5712/180/2015 reclamanta HE a chemat in judecata pe parata RB solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate caracterul abuziv al clauzei prevazute la art 3 pc 3.5 din contractul de credit nr RF din 04.10.2007 cu privire la comisionul de administrare de 0,45%  si in consecinta nulitatea absoluta a acestuia, repunerea partilor in situatia anterioara si restituirea sumei incasate de aceasta de la data incheierii contractului si pana la data restituirii efective. Totodata a solicitat cheltuieli de judecata.
In motivare, reclamanta a aratat ca in anul 2007 a beneficiat de un credit pentru nevoi personale in valoare de 31775 lei pentru o perioada de 10 ani de la RB, la art 3 pc 3.5 din contract fiind prevazut ca pentru monitorizarea de catre banca a utilizarii/rambursarii creditului precum si a indeplinirii altor obligatii asumate de acesta in baza contractului de credit, imprumutatul datoreaza lunar bancii un comision de administrare de 0,45% ce se calculeaza prin aplicarea procentului la valoarea initiala a creditului. Incepand cu al doilea an de creditare, in functie de politica de creditare a bancii, de evolutia pietei de credit sau de serviciul datoriei imprumutatului, banca poate renunta la incasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare in curs. Banca poate renunta la incasarea acestui comision care va fi comunicat in scris imprumutatului, banca va analiza anual oportunitatile renuntarii la incasarea comisionului de administrare.
In aceste conditii, a aratat reclamanta, parata are o putere discretionara si absoluta, fara a renunta pe perioada derularii contractului la incasarea comisionului. A invederat ca  dupa mai multe cereri si petitii, la sfarsitul anului 2014, banca i-a comunicat faptul ca este dispusa sa diminueze comisionul de administrare de la 142,99 lei la 62 lei, oferta ce nu poate fi acceptata. A argumentat ca acest comision este nelegal si abuziv intrucat nu a  avut posibilitatea de a negocia clauza.
Reclamanta a sustinut ca prin adresele nr xx din 04.02.2013, nr yy din 02.2014, nr cc din 12.12.2014 a solicitat bancii sa explice in ce consta comisionul in valoare de 142, 99 lei, insa banca nu a luat in considerare cererile sale. A considerat reclamanta ca acest comision este in fapt este un comision de risc, mascat ca denumire, fiind perceput in suma fixa pe perioada derularii contractului.
S-a invederat ca o asemenea clauza este abuziva intrucat creeaza un dezechilibu intre drepturile si obligatiile  partilor, in detrimentul consumatorului, oferind dreptul bancii de a percepe acest comision desi creditul este garantat prin contract de garantie reala mobiliara, in conditiile in care banca se pune la adapost de eventualele evenimente care ar putea aparea pe piata financiara, iar consumatorul nu beneficiaza nici macar de dreptul de a fi informat.
In mod cert, a sustinut reclamanta, prin impunerea acestor comisioane, banca are un avantaj disproportionat  in raport cu cel imprumutat, vatamand interesele pecuniare.
In drept a invocat prevederile art 194 C.proc.civ, art 1,4,6 din Legea 193/2000.
In probatiune a depus inscrisuri.
Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art 29 lit f din OUG 80/2013.
In faza de regularizare a cererii, in urma adresei de complinire a lipsurilor cererii, reclamanta a formulat precizari prin care a aratat ca solicita restituirea sumei de 12869,1 lei reprezentand comision de administrare de 0,45% perceput incepand cu data de 04.11.2007 si pana la data introducerii actiunii. Totodata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si interogatoriul paratei.
Parata Raiffeisen Bank a formulat intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii  actiunii si exceptia prescriptiei dreptului la actiune in ceea ce priveste restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare in perioada 04.11.2007-03.11.2010, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii, parata a aratat ca prevederile contractuale pe care reclamanta le indica a fi abuzive vizeaza elemente constitutive ale pretului contractului exceptate de la controlul caracterului abuziv.  A invederat ca singura conditie impusa de lege in acest sens este aceea ca respectivele clauze sa fie redactate in limbaj usor inteligibil, aspect pe care instanta de fond il analizeaza.  In speta, a sustinut parata, clauzele privind comisionul de procesare si administrare sunt clare, valoarea lor este mentionata expres in contract si, de asemenea, sunt inteligibile deoarece termenii folositi ofera posibilitatea consumatorului mediu sa aprecieze si sa evalueze consecintele economice ale perceperii acestor comisioane.
Referitor la exceptia prescriptiei, parata a aratat ca actiunea reclamantei privind restituirea sumelor nedatorate platite din anul 2007 pana la data introducerii actiunii este prescrisa fiind implinit termenul de 3 ani.
Pe fondul cauzei, parata a aratat ca nu sunt indeplinite cele trei conditii impuse de art 4 din Legea 193/2000, respectiv: clauza sa nu fi fost negociata cu consumatorul direct, clauza sa fie contrara bunei credinte, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul consumatorului.
Privitor la caracterul negociat, parata a invederat ca norma juridica nu interzice utilizarea clauzelor preformulate si implicit nu obliga la negocierea clauzelor preformulate, iar reclamanta nu a facut dovada faptului ca a solicitat, inainte de semnarea contractului, o eventuala negociere cu privire la anumite clauze din contract  dat fiind ca negocierea trebuia initiata de client. A mai aratat ca reclamanta, chiar prin cererea introductiva, probeaza ca banca este deschisa la negociere atunci cand se solicita, aspect ce rezulta din reducerea comisionului la mai putin de jumatate.
Cu privire la buna credinta a bancii, parata a aratat ca a informat clientul cu privire la intinderea si existenta costurilor de creditare si nu i-a impus acestuia sa achizitioneze un produs financiar, reclamanta optand pentru tipul de produs cel mai favorabil  nevoilor de finantare.
A mai sustinut parata ca aceste clauze nu sunt de natura a crea un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, dezechilibru ce trebuie probat.
Parata a aratat ca definitia data de lege comisionului este una succinta, in termeni precisi si usor de inteles, astfel cum este si definitia comsionului de administrare credit prev de art 3.5, activitatea de administrare fiind o activitate complexa ce include o serie de operatiuni rezumate generic de banca . A mai aratat ca comisionul de administrare este perceput ca fiind costul unui serviciu realizat de banca nefiind vorba de dobanda, comision de risc sau garantie contractuala.
In drept a invocat prevederile art 205 C.proc.civ.
In probatiune a depus inscrisuri.
Reclamanta a formulat raspuns la intampinare.
La termenul din data de 23.09.2015 instanta a calificat exceptia inadmisibilitatii dreptului la actiune ca o aparare de fond, a  respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru sumele achitate in perioada 04.11.2007-03.11.2010 ca neintemeiata.
La acelasi termen, instanta a incuviintat proba cu inscrisuri pentru parti si a respins proba cu interogatoriul.
Partile au depus la dosar inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Intre parata RB, in calitate de banca si reclamanta HE, in calitate de imprumutat, a intervenit contractul de credit nr RF din 05.10.2007 prin care aceasta din urma a beneficiat de un credit in cuantum de 31775 lei  pe o perioada de 120 luni.
Conform art 3 pc 3.5 din contract s-a prevazut ca pentru monitorizarea de catre banca a utilizarii/rambursarii creditului precum si a indeplinirii altor obligatii asumate de acesta in baza contractului de credit, imprumutatul datoreaza lunar bancii un comision de administrare de 0,45% ce se calculeaza prin aplicarea procentului la valoarea initiala a creditului. Suma de plata rezultata urmeaza a fi achitata la data scadentei fiecarei rate lunare Incepand cu al doilea an de creditare, in functie de politica de creditare a bancii, de evolutia pietei de credit sau de serviciul datoriei imprumutatului, banca poate renunta la incasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare in curs. Decizia Bancii de renuntare  la incasarea comisionului va fi comunicat in scris imprumutatului, pana la data scadentei primei rate aferente anului respectiv de creditare. Banca va analiza anual oportunitatea renuntarii la incasarea comisionului de administrare.
In baza contractului s-a emis un grafic de rambursare, pe o perioada de 120 luni, din care reiese ca reclamanta datoreaza un comision de administrare de 142,99 lei.
Instanta retine ca raporturile contractuale dintre reclamanta si parata intra sub incidenta Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgand dintr-un contract comercial incheiat intre un comerciant (parata) si consumatori (reclamanta), astfel cum aceste doua categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Potrivit art. 4 alin. 1din Legea nr. 193/2000 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv., conform alin 2.
Art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 prevede, de asemenea, ca faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant, iar daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
Asadar, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesara indeplinirea cumulativa urmatoarelor conditii: clauza pretins abuziva sa nu fi fost negociata intre comerciant si consumator, aceasta clauza sa genereze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante, in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credinte. 
Conform art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Totodata, art. 1 alin. (1) din Legea nr.193/2000 prevede ca orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.
Anexa la Legea 193/2000 exemplifica o serie de clauze apreciate abuzive.
Desi, in principiu, clauzele asociate obiectului principal al contractului nu pot forma obiect de analiza din perspectiva aplicarii regulilor protectiei consumatorului, in situatia in care aceste clauze nu sunt suficient de clar exprimate, intr-un limbaj usor inteligibil, este permisa analizarea acestora si aprecierea lor ca avand caracter abuziv.
De altfel, potrivit jurisprudentei CJUE(Cauza C484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid impotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc)), dispozitiile articolul 4 alineatul (2) si articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari nationale, precum cea in cauza in actiunea principala, care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil.
In hotararea din 30 aprilie 2014 in cauza Kasler contra OTP Ungaria, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a oferit o interpretare a prevederilor art. 4 din Directiva 1993/13 CEE a Consiliului, stabilind ca  judecatorul national trebuie sa califice in ce masura o clauza intra in sfera de obiect (principal) al contractului, apoi sa evalueze daca o clauza este redactata clar ?i inteligibil si in final in masura in care o clauza este declarata abuziva, judecatorul national poate sa o inlocuiasca cu o dispozitie de drept national cu caracter supletiv.
Statuand asupra aplicarii dispozitiilor Legea nr.193/2000 in cazul conventiei de credit incheiate intre parti, instanta constata ca acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, prin raportare la modalitatea de exprimare a vointei partilor, intrucat clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanta, ci au fost preformulate de catre parata. Instanta nu poate considera ca actul juridic incheiat intre parti reprezinta contracte negociate, din moment ce in cazul contractelor negociate partile negociaza toate clauzele, fara ca din exteriorul vointei lor sa li se impuna cu caracter obligatoriu vreo dispozitie contractuala. Contractul de adeziune este un act juridic redactat in intregime sau partial numai de catre una dintre partile contractante, cocontractantul neavand posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Sarcina probei referitoare la negocierea prevederilor contractuale, anterior incheierii conventiei,  revine paratei, in calitate de profesionist, conform art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, insa nu a facut nicio dovada in acest sens. Imprejurarea ca ulterior incheierii contractului banca ar fi fost dispusa la negociere cu privire la comision (desi nu s-a concretizat aceasta negociere intre parti in nicio forma) nu prezinta relevanta in speta. Desi parata a invedera ca a fost dispusa la reducerea comisionului, din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca pe toata perioada de derulare a contractului, pana in prezent reclamanta a achitat comisionul de administrare astfel cum a fost stabilit in contract, in cuantumul initial.
Pentru a putea fi inclusa in sfera notiunii de obiect principal al contractului, este necesar ca o clauza sa fie esentiala in asumarea obligatiilor partilor. Fata definitia uzuala a unui imprumut (credit) si a pretului pentru imprumutul (creditul) acordat,  un comision reprezinta un cost distinct de dobanda, care este pretul contractului, in intelesul obisnuit al termenilor. Intelesul obisnuit al termenilor nu ar trimite automat la caracterizarea unui comision ca fiind o componenta esentiala a unui contract de credit.
Includerea comisionului de administrare in capitolul „costuri” nu implica in mod automat calificarea acestuia ca facand parte din obiectul principal al contractului si excluderea sa de la analiza din perspectiva caracterului abuziv al clauzelor care il stipuleaza.
Insa, in speta, desi nu exista o definitie expresa a comioniului de administrare, ci aceasta se deduce din cuprinsul clauzei ce il reglementeaza, dat fiind ca acest comision se datoreaza lunar, similar dobanzii curente, se calculeaza la valoarea creditului, si se plateste pentru monitorizarea de catre banca a utilizarii/rambursarii creditului si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate, instanta constata ca acest cost al contractului se poate circumscrie notiunii de obiect principal, deoarece, impreuna cu dobanda curenta, este datorat indiferent de conduita clientului sau a bancii, plata sa nefiind conditionata de interventia unor imprejurari deosebite (precum in cazul altor costuri). 
Astfel se constata ca  pentru o singura prestatie a bancii (punerea la dispozitie a creditului), clientul datoreaza doua contraprestatii (pe de o parte, rata dobanzii curente, iar pe de alta parte, comisionul de administrare), fara a exista vreo justificare rezonabila pentru aceasta situatie.
Instanta constata ca prevederile contractuale criticate de reclamanta ce stabilesc comisionul de administrare nu indeplinesc exigenta de a fi redactate intr-o maniera clara si inteligibila, pentru a se intelege in mod neechivoc de ce este perceput acest comision, care este semnificatia sa, ce costuri ale imprumutului este destinat sa acopere. Deducerea obligatiilor bancii din simpla denumire a comisionului nu este posibila in lipsa cunostintelor de specialitate, deoarece sensul notiunii de administrare a creditului nu este cunoscut in mod facil si inerent de orice persoana straina de acitivtatea desfasurata in domeniul bancar. Reclamanta, in calitate de consumator, avea dreptul de a cunoaste toate serviciile si activitatile pe care banca avea obligatia de a le presta in schimbul comisionului de administrare. In lipsa unei astfel de precizari banca se gaseste in situatia de a nu desfasura niciun fel de activitate, dar de a incasa comisionul aferent. Desi banca a incercat sa justifice contraprestatia sa, nu a clarificat motivul pentru care costurile legate de acordarea imprumutului nu ar putea fi acoperit prin percerea dobanzii.    Diferentele dintre sensuri genereaza confuzii si face extrem de dificil de inteles mecanismul contractual, precum si intentia reala a partilor (a bancii, intrucat aceasta a redactat in integralitate clauzele contractuale).
Intrucat suntem in prezenta unei clauze contractuale privind obiectul principal al contractului care insa nu a fost redactata intr-o maniera clara si inteligibila, este posibila interventia instantei prin analiza indeplinirii celorlalte cerinte imperative ale Legii 193/2000 pentru ca o clauza sa fie considerata ca avand caracter abuziv. Astfel, actiunea formulata de reclamanta, din acest punct de vedere este perfect admisibila.
Se noteaza ca in cauza, asa cum s-a mentionat anterior, consumatorul a semnat un contract standard, preformulat, nefiind facuta vreo dovada de catre banca in sensul ca unele clauze, printre care si cele pretins a fi abuzive de catre consumator, au fost negociate, cu toate ca sarcina probei ii incumba recurentei-parate in temeiul prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000. Maniera de formulare neclara a notiunii de comision de administrare conduce la concluzia ca ar fi fost imposibil in mod rezonabil pentru consumator sa negocieze acest comision, continutul prevederilor contractuale nefiind lamuritor sub aspectul destinatiei acestuia si a justificarii manierei de percepere sau a conditiilor in care se poate percepe (similar unei dobanzi, dar, cu toate acestea, denumit altfel si interpretat de banca in alt sens decat cel la care ar conduce continutul clauzei).
Din  cuprinsul contractului si  al dispozitiilor contractuale referitoare la comisionul de administrare se constata ca exista un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorilor, depasind limitele rezonabile in care s-ar putea accepta existenta unor diferente intre contraprestatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte. Buna-credinta in relatiile contractuale ar impune ca intre drepturile si obligatiile partilor sa existe un echilibru, chiar acceptand ca unele dezechilibre pot aparea in cadrul relatiilor comerciale, esential fiind ca acestea sa nu depaseasca o marja rezonabila.
Acest comision apare prin cuantumul sau,  ce se raporteaza la valoarea intregului credit intr-un procent de 0,45%, ca fiind nejustificat si disproportionat de vreme ce pentru acest cost al creditului nu este explicitata nici o conditie sau situatie care il impune ca necesar, fie determinata in concret fie determinabila in raport de anumiti factori de piata.
Or, este cat se poate de evident faptul ca perceperea de catre banca a unei sume de bani consistente lunar, necauzata de o necesitate obiectiva, contine un echivoc care naste un dubiu puternic in sensul justificarii unui asemenea cost si care dubiu nu poate fi decat in folosul consumatorului, conform art.1 alin.1-3 din Legea nr.193/2000 si totodata, duce la un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, exprimat prin plata de catre un consumator a unui cost al creditului care in fapt este o dobanda mascata si reprezentand evident o clauza abuziva.
Pe de alta parte, este adevarat ca legislatia nationala permite existenta unui comision de administrare in contractele de credit, si in mod explicit prin O.U.G. nr.50/2010, insa cu toate acestea, instanta considera ca un comision de administrare trebuie sa fie unul justificat si sa reflecte costul real al operatiunii de administrare, sa fie unul rezonabil si transparent, in esenta sa respecte principiul bunei credinte si al echitatii. In sens contrar, el reprezinta o manifestare abuziva din partea banci in raporturile contractuale cu clientii, situatie prezenta in speta.
Fata de aceste imprejurari, instanta va constata caracterul abuziv al clauzei prevazute la art 3 pc 3.5 din contractul de credit nr RF  din 04.10.2007 referitoare la comisionul de administrare si in consecinta nulitatea absoluta a acesteia.
Dat fiind ca reclamanta a achitat comisionul de adminitrare, avand in vedere cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata, fata de principiul disponibilitatii, va obliga parata sa restituie reclamantei suma de 12869,1 lei reprezentand suma perceputa cu titlu de comision de administrare incepand cu data de 04.11.2007 si pana la data introducerii actiunii, respectiv 05.05.2015 .
In ceea ce priveste cererea de obligarea a paratei la plata cheltuielilor de judecata instanta va respinge aceasta cerere ca neintemeiata intrucat nu s-a facut dovada acestor cheltuieli pana la inchiderea dezbaterilor conform art 452 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :


Admite actiunea formulata de reclamanta HE in contradictoriu cu parata RB.
Constata caracterul abuziv al clauzei prevazute la art 3 pc 3.5 din contractul de credit nr RF  din 04.10.2007 referitoare la comisionul de administrare si in consecinta nulitatea absoluta a acesteia.
Obliga parata sa restituie reclamantei suma de 12869,1 lei reprezentand suma perceputa cu titlu de comision de administrare incepand cu data de 04.11.2007 si pana la data introducerii actiunii, respectiv 05.05.2015 .
Respinge cererea de obligarea a paratei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecatoria Bacau.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 18.11.2015