Contencios administrativ si fiscal - litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999) - revocare masura diminuare salariu

Dosar nr. 3489/88/2010
 
R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA
SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA NR. 272      S-a luat in examinare cauza in contencios administrativ, avand ca obiect litigiu privind functionarii publici(Legea nr.188/1999) - revocare masura diminuare salariu, privind pe reclamanta V. M., cu domiciliul in Tulcea si pe parata DIRECTIA DE SANATATE PUBLICA, cu sediul in mun. Tulcea str. Viitorului nr.50, jud. Tulcea.
     Dezbaterile asupra cererii au avut loc in sedinta publica din 20 ianuarie 2011, sustinerile partilor prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea la aceasta data cand a pronuntat prezenta hotarare.

TRIBUNALUL,
     
     Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si inregistrata la nr. 3489/88/2010, reclamanta V. M. a solicitat obligarea Directiei de Sanatate Publica Tulcea la revocarea masurii de diminuare cu 25% a salariului si la plata drepturilor salariale la zi, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
In motivare, reclamanta arata ca, la data de 15 august 2010, data stabilita pentru plata salariului aferent lunii iulie, a luat cunostinta ca i-a fost diminuat salariul cu 25%, insa masura nu i-a fost comunicata de conducerea institutiei, cu toate ca salariul face parte din elementele cuprinse in mod obligatoriu in actul de numire in functie, conform dispozitiilor Legii nr.188/1999 si reprezinta contraprestatia angajatorului in raport cu munca prestata de angajat in baza raportului de serviciu.
     Se mai sustine ca masura diminuarii cu 25% a salariului incalca art. 11, art. 16 alin. 1, art. 20, art. 41, art. 44, art. 47 si art. 53 din Constitutia Romaniei ce consacra prioritatea dreptului international asupra celui intern in materia drepturilor fundamentale ale omului, dar si art. 23 pct. 3 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 1 pct. 2 si 4 din Carta Sociala Europeana privind dreptul la munca si Primul Act Aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale, jurisprudenta CEDO statuand ca notiunea de "bun" inglobeaza orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, respectiv si drepturile de natura salariala pot fi asimilate dreptului de proprietate.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 1 si 7 din Legea Nr. 554/2004, coroborate cu art.998 si art.999 Cod Proc. Civ., art. 117 din Legea nr. 188/1999, art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii si art. 110 alin. 2 si 3 Cod Proc. Civ.
     In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, in copie, dovada incasarii salariilor pe lunile iulie si august 2010 si alte inscrisuri.
In aparare, institutia parata a depus intampinare, la care a anexat dispozitia nr. 161/30.07.2010.
S-a solicitat reclamantei, prin adresa, sa probeze parcurgerea procedurii prealabile, dar nu a depus nicio dovada in acest sens.
Examinand cauza, in raport cu probele administrate, instanta retine ca reclamanta este functionar public in cadrul Directiei de Sanatate Publica Tulcea.
Prin Dispozitia nr.161 din 30.07.2010, emisa de directorul institutiei parate, s-a stabilit ca, incepand cu 4.07.2010, cuantumul brut al salariilor, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale se diminueaza cu 25%, dispozitia fiind emisa in aplicarea Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
In cauza, reclamanta nu a dovedit ca a urmat procedura plangerii prealabile in raport cu dispozitia nr.161/2010 prin care s-a aplicat masura diminuarii salariale.
Or, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, stipuleaza ca, inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic  superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 zile, revocarea in tot sau in parte a acestuia.
De asemenea, conform art. 8 alin. 1 din acelasi act normativ, persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
     Coroborand prevederile legale invederate, rezulta ca reclamanta trebuia sa solicite, in prealabil, organului emitent - Directia de Sanatate Publica Tulcea, revocarea actului administrativ contestat - Dispozitia nr. 161/2010 - si, mai apoi, sa conteste la instanta de contencios administrativ, refuzul nejustificat de revocare, insa, in speta, nu s-a urmat aceasta etapa, ceea ce atrage inadmisibilitatea capatului de cerere relativ la anularea actului administrativ.
Relativ la plata drepturilor salariale, este de subliniat ca, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010, intrata in vigoare la 4 iulie 2010, la cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 si ale O.U.G. nr. 1/2010 se diminueaza cu 25%.
     Reclamanta in cauza s-a prevalat de incalcarea dispozitiilor art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale ce prevede ca "orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor".
     Relativ la incalcarea art. 1 din Protocolul 1, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, printr-o practica constanta, a statuat ca, pentru a se constata o atare incalcare se impune a fi indeplinite cumulativ urmatoarele cerinte: reclamanta sa aiba un "bun", in sensul art. 1 alin. 1 din Protocol; existenta unei ingerinte a autoritatilor publice in exercitarea dreptului cu privire la bun, care sa fi avut drept efect privarea reclamantei de bunul respectiv, ce poate fi realizata numai in anumite conditii; realizarea conditiilor prevazute pentru a se justifica o privare a proprietatii, respectiv ingerinta sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca un scop legitim de interes general, respectiv sa intervina pentru o cauza de utilitate publica si sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit, respectiv mentinerea unui just echilibru intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului.
     De asemenea, in opinia CEDO, notiunea de "bunuri" poate acoperi atat bunurile actuale, cat si valorile patrimoniale, intelegandu-se prin aceasta creantele in virtutea carora reclamanta poate pretinde ca are cel putin o speranta legitima de a obtine exercitiul efectiv al unui drept de proprietate.
     Mai mult, prin Hotararea din 15 iunie 2010, pronuntata in cauza Muresanu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mod expres in sensul ca salariul reprezinta un bun in sensul art. 1 alin. 1 din Primul Protocol, dupa cum privare de proprietate a fost calificata si pierderea unei pensii complementare - cauza Aizupurua Ortiz contra Spaniei din 2 februarie 2010.
In speta, toate categoriile vizate de Legea nr.118/2010, aveau cel putin o speranta legitima de a obtine exercitiul efectiv al dreptului de proprietate in contextul in care, in conditii de criza economica in plina desfasurare, cu numai 6 luni in urma, a intrat in vigoare Legea nr. 330/2009 - "lege unica de salarizare" prin care s-au determinat salariile de incasat pentru anul 2010 si in continuare, si la a carei elaborare nu se poate sustine ca nu s-au avut in vedere toate realitatile economice si sociale.
Prin urmare, prin reducerea salariilor s-a  produs o ingerinta a autoritatilor publice, a statului in exercitarea dreptului cu privire la bunul lor, respectiv la incasarea unui salariu corespunzator muncii prestate, privarea de proprietate in discutie realizandu-se printr-o lege, accesibila, precisa, dar nu si previzibila dupa cum s-a aratat, intrucat a intervenit dupa o alta modificare legislativa importanta, chiar fundamentala in materia salarizarii.
Or, o privare de proprietate poate fi justificata doar daca se demonstreaza in mod special ca a intervenit pentru o cauza de utilitate publica si ca raspunde criteriului proportionalitatii.
Admitand chiar ca privarea de proprietate in discutie a servit unui interes public, pe larg invocat in expunerea de motive a Legii nr. 118/2010, in opinia instantei justul echilibru a fost rupt prin procentul foarte mare al reducerii - 25% si prin faptul ca masura adoptata nu a avut un caracter previzibil, in aceleasi conditii de activitate, neverificandu-se, asadar, raportul rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit, pentru ca reclamantii sunt obligati sa suporte  sarcina disproportionata prin pierderea unei patrimi din salariu, fara a mai sublinia si lipsa totala a modalitatilor de compensare prevazute de legislatia nationala, ce nu se poate justifica nici in context exceptional, obligatia de despagubire fiind instituita tot prin art. 1 din Protocolul 1.
Valorificand argumentele expuse, instanta constata ca a avut loc o incalcare a dispozitiilor art. 1 din Protocolul 1.
Dat fiind aceasta constatare, sunt de relevat prevederile art. 20 din Constitutie ce obliga la aplicarea cu prioritate a prevederilor pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte, atunci cand exista neconcordante intre acestea si legile interne, si carora li se va da eficienta in situatia analizata.
Pe de alta parte, prin aceasta constatare, nu se incalca dispozitiile art. 147 alin. 4 din Constitutie ce prevad caracterul obligatoriu al deciziilor pronuntate de Curtea Constitutionala pentru ca, in primul rand, Curtea Constitutionala verifica conformitatea legii cu Constitutia, fara a avea atributii de interpretare si aplicare concreta a legii si nici de determinare a neconcordantei intre legile interne prin raportare la prevederile pactelor si tratatelor relative la drepturile fundamentale ale omului, iar nu in ultimul rand, pentru ca pronuntarea deciziilor nr. 872/25 iunie 2010 si nr. 874/25 iunie 2010, nu exclude competenta instantelor judecatoresti de a verifica concordanta legislatiei nationale cu prevederile internationale si de a aplica art. 20 din Constitutie, dispozitii deopotriva obligatorii.
     In consecinta, cum dispozitiile Legii nr.118/2010 contravin Conventiei Europene a Drepturilor Omului - art. 1 - Protocolul 1 - a carui aplicare are prioritate, se justifica incasarea drepturilor salariale in acelasi cuantum cu cel stabilit anterior intrarii in vigoare a actului normativ in baza caruia a operat diminuarea.
Asa fiind, fata de argumentele prezentate, instanta urmeaza a admite cererea in parte si a obliga parata sa plateasca reclamantei diferenta intre drepturile salariale cuvenite si drepturile salariale incasate, diminuate cu 25%, aferente intervalului 1 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizate cu rata inflatiei la data platii efective.
Dupa cum s-a mentionat, capatul de cerere privind anularea dispozitiei nr. 161/30.07.2010 va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:

  Admite cererea formulata de reclamanta V. M., cu domiciliul in Tulcea si pe parata Direc?ia de Sanatate Publica, cu sediul in Tulcea, avand ca obiect litigiu privind functionarii publici (Legea nr. 188/1999), in parte.
      Obliga parata sa plateasca reclamantei diferenta intre drepturile salariale cuvenite si drepturile salariale incasate, diminuate cu 25%, aferente intervalului 1 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizate cu rata inflatiei la data platii efective.
      Respinge capatul de cerere privind anularea dispozitiei nr. 161/30.07.2010, ca inadmisibil.
       Definitiva.
       Cu recurs in 15 zile de la comunicare.