Masurile preventive. Inlocuirea sau revocarea masurilor preventive. Obligarea de a nu parasi localitatea .Conditiile retinerii.

         Masurile preventive. Inlocuirea sau revocarea masurilor preventive. Obligarea de a nu parasi localitatea .Conditiile retinerii.
         
- art.139 Cod procedura penala;
- art.145 Cod procedura penala;
- art.143 Cod procedura penala;

              Masura preventiva luata se inlocuieste cu alta masura preventiva cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
              Masura obligarii de a nu parasi localitatea consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror sau judecator, in cursul urmaririi penale, ori de instanta de judecata, in cursul judecatii, de a nu parasi localitatea  in care locuieste,fara incuviintarea organului care a dispus aceasta masura. Masura poate fi luata numai daca sunt intrunite conditiile prevazute in art.143 alin.1 Cod procedura penala.
               Conform art.143 alin 1 Cod procedura masura retinerii poate fi luata de procuror ori de organul de cercetare penala fata de invinuit sau inculpat, numai dupa ascultarea acestuia in prezenta aparatorului, daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.

CURTEA DE APEL BUCURESTI  - SECTIA I-A PENALA, INCHEIEREA PENALA  NR.68/01.03.2010)


       Prin incheierea din 22.02.2010 Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a Penala in baza art. 139 rap. la art. 145 C.p.p. s-a inlocuit masura arestarii preventive a inculpatului D. M. cu masura obligarii de a nu parasi Municipiul Bucuresti pana la solutionarea definitiva a cauzei.
       S-au instituit in sarcina inculpatului  obligatiile prev. de art. 1451 alin. 11 si 12 Cod procedura penala pe durata masurii de a nu parasi localitatea.
       S-a atras atentia asupra prevederilor art. 145 alin. 3 C.p.p.
Cheltuielile judiciare au ramas in sarcina statului.
Pentru a pronunta aceasta incheiere prima instanta a retinut ca inculpatul este cercetat penal pentru comiterea  infractiunilor prev. de art. 290 Cod penal, art. 288 Cod penal, art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin.1,2 Cod penal, art.221 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constand in aceea ca la data de 18.09.2009, a falsificat o procura privind autoturismul marca Audi A4, cu numar de inmatriculare B-08-CZT; a contrafacut cartea de identitate si certificatul de inmatriculare ale autoturismului marca Mercedes-Benz ML 320 CDI, cu seria de sasiu WDC1641221 A150779, care figureaza in baza de date a Interpol si M.A.I. ca fiind sustras din Bucuresti, din data de 13.04.2009, inlesnind astfel vanzarea acestuia; ca, in data de 04.08.2009, a ajutat o persoana neidentificata, sa inmatriculeze autoturismul marca Citroen Jumper 230 cu acte false, pe numele S.C xxx S.R.L., fara ca aceasta sa fie declarata la organul fiscal pentru calculul si plata impozitului aferent, cauzand astfel o paguba bugetului local si ca, in data de 04.08.2009, a falsificat un inscris ce dovedea transferul de proprietate al autoturismului marca Citroen Jumper 230 catre S.C. yyy III S.R.L.
La data de 15.02.2010 inculpatul a formulat cerere de inlocuire a  masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea  sau tara, sustinand ca nu mai subzista temeiurile avute in vedere la luarea masurii  arestarii preventive, el avand calitatea de complice si autorul nu este cercetat.
        Instanta, examinand cererea inculpatului prin prisma actelor si lucrarilor dosarului a constatat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 143 C.p.p. intrucat din probele administrate pana la momentul actual, respectiv, perchezitii informatice asupra sistemelor informatice ridicate cu prilejul perchezitiilor domiciliare, audieri de martori, audieri de inculpati, etc. rezulta indicii de natura a convinge un observator obiectiv ca este posibil ca inculpatul sa fi savarsit faptele pentru care este cercetat.
        Referitor la temeiurile ce au dus la arestarea preventiva a inculpatului  Tribunalul a constatat ca acestea, la momentul actual nu se mai mentin in totalitate, astfel ca, cea mai grava masura privativa de libertate se poate inlocui cu alta in conditiile dispozitiilor art. 136 C.p.p., mai putin restrictiva.
        Astfel, la arestarea preventiva a inculpatului D. M. s-a retinut ca sunt indeplinite prevederile art. 148 alin. 1 lit. c si f C.p.p., aspecte care la momentul actual nu mai subzista.
        In acest sens, nu s-a retinut ca inculpatul D.M. ar pregati savarsirea unei noi infractiuni deoarece starea de detentie in care acesta se afla, nu mai face posibil acest lucru, pentru a se retine in continuare, dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. c C.p.p.
       Referitor la retinerea in continuare a dispozitiilor art. 148 lit. f C.p.p., Tribunalul a constatat ca acestea nu pot fi aplicate unui inculpat, din momentul arestarii preventive, pe tot parcursul procesului penal, si pana la condamnarea sa definitiva pe considerentul ca legea prevede pentru sanctionarea unora din infractiunile pentru care inculpatul este cercetat o pedeapsa mai mare de 4 ani, iar lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
       La aprecierea luarii sau mentinerii masurilor privative sau restrictive de libertate, trebuie avute in vedere atat dispozitiile interne cat si dispozitiile reglementarilor internationale care garanteaza drepturile persoanelor, intrucat, potrivit art. 11 alin.2 din Constitutia Romaniei, tratatele ratificate de Parlament, conform legii, fac parte din dreptul interne, aplicandu-se cu prioritate in caz de neconcordanta, (art. 20 alin. 2 din Conventie), cu exceptia situatiilor cand reglementarile interne sunt mai favorabile.
        In acest sens, dispozitiile CEDO sunt direct aplicabile in Romania, Conventia fiind ratificata de tara noastra prin Legea nr. 30/1994, in vigoare incepand cu data de 21. 05. 1994.
       Din analiza reglementarilor interne cat si a dispozitiilor reglementarilor internationale, incidente in materie, rezulta ca regula este ca judecarea inculpatilor, sa se realizeze cu persoana in stare de libertate, exceptia constituind o privare de libertate, arestarea unei persoane fiind permisa numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege.
        La analiza masurii arestarii preventive, concluzia ca lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publica si ca se impune mentinerea acesteia trebuie sa se intemeieze pe convingerea magistratului ca, acesta, liber, va comite fapte penale, va fugi sau se va ascunde ori va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea vreunui martor, expert, distrugerea sau alterarea mijloacelor de proba, elemente ce nu au fost dovedite in vreun fel.
       In speta de fata Tribunalul a retinut ca inculpatul D. M. este cercetat pentru savarsirea unor infractiuni care au reclamat o modalitate de operare non-violenta, a avut asigurata existenta, anterior arestarii, din venituri licite, fiind administrator la o firma de publicitate, are studii liceale, are 2 copii in intretinere si nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut comiterea faptelor si nu a creat nici un prejudiciu material in dauna vreunei persoane fizice sau juridice, aspecte care impun ca cercetarea acestuia, in stare de arest preventiv sa nu mai fie eficienta.
      De asemenea, imprejurarea ca inculpatul este arestat preventiv de peste 4 luni si ca in mare parte, probatoriile au fost administrate, in faza de urmarire penala, precum si circumstantele personale mentionate mai sus, sunt argumente care justifica caracterul temeinic al solicitarii inculpatului de a fi cercetat in continuare, in stare de libertate, cu impunerea unor garantii procesuale care sa certifice faptul ca, buna desfasurare a procesului penal nu va fi cu nimic impiedicata de lasarea in libertate a acestuia.
        Impotriva acestei incheieri a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul gresitei admiteri a cererii de inlocuire a  masurii arestarii preventive. In motivarea recursului se sustine in esenta ca aprecierea instantei de fond in sensul modificarii temeiurilor avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive intrucat inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, este eronata, deoarece din actele dosarului nu rezulta o asemenea imprejurare. De asemenea, retinerea accentuata a elementelor ce caracterizeaza persoana inculpatului (are doi copii minori si este necunoscut cu antecedente penale) nu se poate face in aceasta faza procesuala, aceste elemente fiind valorificate la individualizarea pedepsei.
        In cauza se constata subzistenta in continuare a temeiurilor avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive in raport cu ansamblul imprejurarilor cauzei. Inculpatul era o persoana cunoscuta in cercul falsificatorilor de documente, multe persoane solicitandu-i ajutorul in acest sens, iar activitatea infractionala se derula la sediul firmei la care era asociat.
        Totodata, a reiesit ca la perchezitia domiciliara a inculpatului s-au gasit inscrisuri privind alte autoturisme si care erau destinate comiterii altor fapte penale, ceea ce arata desfasurarea unei activitati infractionale laborioase, aceasta activitate fiind de fapt o ocupatie constanta a inculpatului si care ar putea fi reluata prin punerea sa in libertate. Fiind regasite cerintele art. 148 lit. f Cod procedura penala se impune mentinerea in stare de arest preventiv a  inculpatului.
        Curtea, examinand potrivit art. 3856 alin. 3 Cod procedura penala recursul Parchetului prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, cum si din oficiu, a constatat ca acesta este intemeiat.
Din considerentele incheierii se constata ca la inlocuirea masurii preventive pentru inculpat prima instanta a avut in vedere preponderent elemente ce tin de persoana inculpatului - lipsa antecedentelor penale, buna conduita in societate anterior comiterii faptei, situatia familiala, pozitia procesuala cooperanta, lipsa dovezilor in incercarea de zadarnicire a aflarii adevarului - si care au modificat substantial temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive, desi aceste imprejurari au existat atat la momentul arestarii, dar si la verificarile ulterioare ale instantei asupra legalitatii si temeiniciei  starii de arest preventiv.
Necontestarea, nici de catre prima instanta a existentei indiciilor temeinice in sensul comiterii infractiunilor retinute de catre inculpat si lipsa unor imprejurari noi care sa conduca la modificarea temeiurilor ce au justificat luarea masurii arestarii preventive, nu pot avea drept rezultat aplicarea unei masuri preventive mai putin severe. Se nesocoteste astfel atat cerintele art. 143 Cod procedura penala, dar si ale art. 148 lit. f Cod procedura penala, iar prin lasarea in libertate a inculpatului, chiar supravegheat si cu stabilirea unor obligatii, se mentine starea de tulburare din randul opiniei publice, sentimentul de nesiguranta si nici nu se asigura o buna desfasurare a procesului penal, cum cerea art. 136 Cod procedura penala.
Infractiunile retinute in sarcina inculpatului, chiar non violente, prin natura si gravitatea lor,  prin existenta unui cerc relational propice comiterii de asemenea fapte (mai ales ca activitatea infractionala retinuta in cauza s-a derulat la sediul firmei unde inculpatul era asociat, ceea ce ingreuneaza lamurirea tuturor aspectelor), conduc la constatarea ca mentinerea starii de arest preventiv a inculpatului corespunde cerintelor art.143, art. 148 lit. f si art. 136 Cod procedura penala.
Circumstantele personale invocate de inculpat nu sunt de natura a conduce la inlocuirea masurii arestarii preventive, valorificarea acestora urmand a se face la judecarea fondului cauzei daca se constata vinovatia inculpatului.
Asa incat, prin admiterea recursului Parchetului potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedura penala s-a casat partial incheierea si s-a  respins cererea inculpatului de inlocuire a masurii arestarii preventive.
S-a facut aplicarea art. 192 alin. 3 Cod penal si a art. 69 din Legea nr. 51/1995.