Infractiunile de insulta si calomnie. Incriminare

3. Infractiunile de insulta si calomnie. Incriminare (Decizia nr. 231/R/2009)
Constata ca prin sentinta penala nr. 1490 din 16 decembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Oradea,  a fost admisa in temeiul art. 278 ind. 1 al. 8 lit. “b"  c. pr. penala, plangerea petentului LAF, impotriva rezolutiei din dosarul Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea nr. 4988/P/2008 din 03.07.2008 (plangere respinsa prin rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea din dos. nr. 1057/II.2/2008 din 10.11.2008) si in concluzie, a fost desfiintata rezolutia atacata si s-a hotarat trimiterea cauzei procurorului in vederea efectuarii cercetarilor cu privire la autorul neidentificat - impotriva  caruia a formulat petentul plangere, persoana care urmeaza a fi cercetata sub aspectul savarsirii infractiunii de insulta, prev. de art. 205 C. penal, urmand a fi intreprinse activitatile enumerate.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs in termenul legal Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea prin care solicita casarea hotararii atacate si dupa rejudecarea cauzei, respingerea ca neintemeiata a plangerii formulate de petent impotriva rezolutiei din 03.07.2008 data in dosarul nr. 4988/P/2008.
Critica hotararii atacate vizeaza urmatoarele aspecte: decizia nr. 62/18.01.2007 a Curtii Constitutionale prin care s-au declarat neconstitutionale dispozitiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 privind abrogarea dispozitiilor art. 205 - 207 C.pen. nu poate avea ca efect reincriminarea infractiunilor de insulta si calomnie deoarece s-ar incalca dispozitiile constitutionale care stabilesc ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. Apoi, este interzis ca prin abrogarea actului abrogator sa reinvie actul abrogat, dispozitie cuprinsa in art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000. Totodata, a admite un astfel de efect, ar contraveni principiului legalitatii incriminarii consacrat in art. 2 C.pen. precum si art. 7 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Ultimul aspect invocat vizeaza lipsa de previzibilitate a legii, apreciindu-se ca nimeni nu poate sustine ca insulta si calomnia sunt incriminate. S-au invocat cauzele Pessino c. Frantei, Cantoni c. Frantei si Achour c. Frantei.
Examinand hotararea atacata prin prisma motivelor invocate, cat si din oficiu, tribunalul retine urmatoare:
Infractiunile de insulta si calomnie sunt incriminate prin dispozitiile art. 205 si 206 C.pen. Aceste doua articole, alaturi de  art. 207 Cod penal care reglementeaza proba veritatii au fost abrogate prin  dispozitiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006.
Prin decizia nr. 62/2007 a Curtii Constitutionale, printr-un  control a posteriori, a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006. Decizia a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 104/12.02.2007.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constitutia Romaniei, text ce guverneaza  efectele deciziilor Curtii Constitutionale, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea acestuia daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale, sunt suspendate de drept.
Intrucat legiuitorul nu a intervenit asupra textului declarat neconstitutional, in termenul legal, acest articol devine incident,  iar dispozitiile art. I pct. 56 din Legea 278/2006 isi inceteaza efectele.
Instanta de fond a apreciat ca incetarea efectelor acestor dispozitii de abrogare readuce in vigoare dispozitiile art. 205, 207 Cod penal.
Parchetul nu impartaseste acest punct de vedere, sustinand ca este absolut necesara interventia legiuitorului pentru a reincrimina insulta si calomnia.
Daca am impartasi acest punct de vedere, ar trebui sa acceptam si ideea ca decizia in speta - 62/2007 a Curtii Constitutionale - nu produce practic nici un efect (adica legea de abrogare nu produce efecte juridice, dar in acelasi timp nici legea abrogata).
Argumentarea ca reintrarea in vigoare a dispozitiilor art. 205-207 Cod penal ar contraveni dispozitiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 potrivit carora abrogarea unei legi abrogatoare nu face sa renasca legea abrogata se bazeaza pe o confuzie a celor doua institutii - abrogarea si neconstitutionalitatea.
Cele doua institutii prezinta distinctii evidente care fac imposibila confuzia dintre acestea.
Fara a face o analiza comparativa completa a celor doua institutii, se impun cateva precizari: in cazul abrogarii, actele de dispozitie apartin fie organului emitent al actului ce se abroga, fie celui superior ierarhic acestuia, pe cand in cazul declararii neconstitutionalitatii competenta revine Curtii Constitutionale care nu are mandat de  legiferare, deci fara a avea vreo implicare in adoptarea actului in cauza.
Apoi, actul abrogator este un act juridic normativ cu forta egala sau superioara actului abrogat, decizia Curtii Constitutionale este un act jurisdictional.
Efectele sunt de asemenea distincte: in cazul abrogarii, legiuitorul poate decide daca inlocuieste sau nu reglementarea abrogata cu noi dispozitii legale, in cazul constatarii neconstitutionalitatii, Curtea Constitutionala nu poate nici modifica, nici completa prevederile supuse controlului.
Doar avand in vedere aceste aspecte, este evident ca textul invocat de parchet nu are aplicabilitate in cauza, intrucat nu discutam de  abrogarea actului abrogator, ci de declararea neconstitutionalitatii lui. Prevederea din art. 62 alin. 3 al Legea 24/2000, se aplica abrogarii unei legi printr-un alt act normativ cu putere de lege, de rang egal sau superior. Prin controlul de constitutionalitate nu se abroga textul de lege constatat ca neconstitutional, ci textul de lege neconstitutional se elimina din dreptul pozitiv si nu mai produce efecte. Iar in cazul in care, sistarea producerii efectelor juridice priveste o abrogare, atunci textul abrogat initial reintra in vigoare.
Decizia prin care Curtea Constitutionala, in exercitarea controlului concret, posterior, rezolva prin admiterea exceptiei de neconstitutionalitate este obligatorie si produce efecte erga omnes si nu numai inter partes litigantus, desi este pronuntata in cadrul unui litigiu care exista in fata justitiei intre anumite parti determinate. Prevederile legale declarate neconstitutionale de Curte ca urmare a solutionarii exceptiei nu mai pot face obiectul unei alte exceptii de neconstitutionalitate. Prevederea declarata neconstitutionala ramane in legislatie, dar aplicarea ei, fiind constransa suprematiei Constitutiei, inceteaza.
Cum Curtea Constitutionala nu are mandat de legiferare, iar deciziile pronuntate de acesta sunt general obligatorii si nu au putere numai pentru viitor, singura varianta de conciliere a rolului sau de "legiuitor negativ" cu competenta exclusiva de legiferare a Parlamentului, este reintrarea in vigoare a legii adoptate anterior si abrogata prin legea neconstitutionala.
In aceasta situatie, se da satisfactie si principiului legalitatii incriminarii si prevederilor inscrise in art. 23 alin. 12 si art. 73 alin.3 lit. h din Constitutie precum si art. 2 Cod penal, infractiunile si pedepsele aplicabile fiind cele stabilite de legiuitor in legea abrogata si ulterior reintrata in vigoare.
In concluzie, ceea ce incrimineaza cele doua infractiuni este legea, care le altfel le si defineste, prevazand si sanctiunile. Decizia Curtii constitutionale este doar actul prin care efectele actului abrogator dispar, actul al carui rol nu este decat acela de reactivare a unor dispozitii ale organului legislativ.
Alt aspect invocat de Parchet este acela ca prin constatarea incriminarii se incalca dispozitiile art.7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului deoarece legea n-ar fi previzibila. Conform jurisprudentei constante a Curtii, legea este previzibila cand norma de incriminare este redactata cu suficienta claritate astfel incat, orice persoana sa isi poata da seama daca o actiune sau inactiune intra sub imperiul sau.
Apreciem ca dispozitiilor art. 205-207 Cod penal nu li se poate reprosa lipsa de claritate. Astfel, definirea celor doua infractiuni se realizeaza prin formulari sintetice care includ toate modalitatile faptice de comitere a infractiunii.
Nu impartasim ideea ca decizia Curtii Constitutionale nu ar avea efectul previzibil de reintrare in vigoare a dispozitiilor art. 205 - 207 Cod penal, chiar in cuprinsul acestuia se arata in mod expres ca " art. 146 lit. d din Constitutie nu excepteaza de la controlul  de constitutionalitate dispozitiile legale de abrogare si ca, in cazul constatarii neconstitutionalitatii lor, acestea isi inceteaza efectele juridice in conditiile prev. de art. 147 alin. 1 din Constitutie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogarii, continua sa produca efecte".
Tot sub aspectul previzibilitatii, trebuie observat ca dupa aparitia acestei decizii a Curtii Constitutionale toate codurile penale publicate contin textele art. 205-207, precum si decizia mentionata (fie in extenso, fie in rezumat).
De altfel, este logic sa fie asa pentru ca este de neconceput ca un act jurisdictional sa nu fie apt de a produce efecte.
Fata de cele expuse mai sus, in mod corect, prima instanta a solutionat cauza, hotararea fiind legala si temeinica, iar tribunalul in baza art. 385 15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul penal declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea impotriva sentintei penale nr. 1490/16 decembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care o mentine in totalitate.