CALOMNIE PRIN PRESA. INFORMATII DE INTERES PUBLIC
(Sentinta penala nr. 1614 din data de 25.10.2004 pronuntata de Judecatoria Slatina)CALOMNIE PRIN PRESA. INFORMATII DE INTERES PUBLIC
Sentinta penala nr. 1614/25.10.2004
Prin plangerea prealabila formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina sub nr. 6069/25.05.2004, partea vatamata I.M. a solicitat condamnarea inculpatului B.I.D. pentru savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie, prevazute de art. 205 si 206 din Codul penal, prin prin publicarea unor articole defaimatoare in cotidianul Gazeta de Sud - Editie de Olt la 25.03.2004, 05.04.2004, 03.05.2004, 05.05.2004, 11.05.2004, 12.05.2004, 19.05.2004 si 20.05.2004.
In motivarea plangerii, partea vatamata a aratat ca este presedintele Consiliului Judetean Olt, fiind o persoana publica, dar inculpatul a depasit limitele informarii corecte a cititorilor, declansand o campanie in presa impotriva sa, mobilul resentimentelor fiind dezvaluit in numarul din 03.05.2004 al publicatiei, partea vatamata candidand pentru un nou mandat de consilier judetean.
In Gazeta de Sud - Editie de Olt din 25.03.2004 a fost publicat articolul "Euro-presedintele. De unde atatia bani, mister I.?", partea vatamata fiind numita "baronul judetului" si acuzata de faptul ca "declaratia de avere nu cuprinde decat o mica parte dintr-un intreg care mai este distribuit la rude apropiate, dar si la interpusi de incredere". In acelasi articol, inculpatul a afirmat ca partea vatamata detine o avere de cel putin 1.000.000 de dolari, dintr-o functie publica, "situatie care l-ar face invidios si pe presedintele Iliescu", inducandu-se, in opinia publica ideea ca ar proveni din savarsirea unor infractiuni, respectiv din licitatii aranjate, bugete impartite intre prieteni, firme care au prioritate absoluta in "relatiile cu zecile de institutii patronante de Consiliul Judetean. Inculpatul mai afirma ca nu s-a luat nici o masura, intrucat "politia viseaza, justitia se face ca lucreaza. Baronul I. prospera. Exasperant." Partea vatamata este nomenclaturist de partid si inainte si dupa 1989, neputand justifica "purcoiul de bani raspandit prin conturi", neavand timp sa dezvolte o afacere privata in acest sens.
Numarul Gazetei de Sud - Editie de Olt din 05.04.2004 publica articolul inculpatului "€uro-Presedintele I. isi aranjeaza secretara", subintitulat "Din ciclul: Covrigul secretarei mele", pe prima pagina a cotidianului, alaturi de fotografia partii vatamate, sugerand la prima vedere, prin alegerea tendentioasa a predicatului, dezvaluirea unei legeturi amoroase intre acestia, inducand ideea ca partea vatamata ar fi vandut, in mod fictiv, un apartament catre C.C., angajata a Consiliului Judetean Olt, pentru a justifica suma de 1.000.000.000 lei. Se mai afirma ironic ca una din afacerile C.C., o covrigarie, ar fi fost realizata cu fonduri europene, fiind ajutat de partea vatamata, ca "bonusuri primite dupa atatia ani de slujba onesta".
Campania de discreditare a continuat, in numarul aceluiasi cotidian din 03.05.2004, prin publicarea articolului "€uro-baronul judetului candideaza iar. Din ciclul: I. pentru noi este cam Mischie 2", partea vatamata fiind comparata cu presedintele Consiliului Judetean Gorj, Mischie Nicolae, in sensul ca este un om corupt, imparatind licitatiile la lucrarile de drumuri si facandu-si o vila impresionanta. "Si el si-a luat doctoratul la Chisinau, dupa ce si-a publicat asa-zisele lucrari de specialitate intr-o publicatie fantoma". Se sugereaza fara echivoc ca partea vatamata si-a dobandit in mod ilegal averea, transformand bugetul judetului in propria afacere. Articolul denigrator este anuntat pe prima pagina a ziarului si redat in pagina patru alaturi de fotografia sa, format 17 x 25 cm, urmarindu-se incitarea opiniei publice.
In numarul din 05.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, in cuprinsul articolului "Covrigariile C.C., secretara euro-baronului I.", partea vatamata arata ca este etichetata drept"cel mai bogat si influent om al judetului, baronul-local Marin I.", fiind acuzata ca ar fi intervenit pe langa seful Administratiei finantelor publice Slatina si adjunctul acestuia, in sensul opririi unui control fiscal la A.F. M..
Prin publicarea articolului "Firmele baronului I.", subintitulat "Din ciclul: cel mai reales presedinte" in numerele din 11.05 si 12.05.2004 ale cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, inculpatul compara partea vatamata cu Nicolae Ceausescu, in subsolul fotografiei sale, creand sentimente de dispret in opinia publica.
Resentimentele personale ale inculpatului se dezvaluie si in numerele din 19 si 20.05.2004 ale aceleiasi publicatii, in care sunt inserate articolele "Euro-baronul carturar. Din ciclul: Secretara dansatoare si opera nepieritoare", publicandu-se fotografia partii vatamate de trei ori in medalion, respectiv de opt ori, aceasta si-ar fi cumparat diplomele si titlurile universitare "pentru a se impauna ca orice parvenit in lumea sa stiintifica". In pagina 6 din aceleasi numere inculpatul insereaza fotografia imobilului in care lucuieste partea vatamata, care mai fusese publicata si la 03.05.2004, facand afirmatii denigratoare la adresa carierei sale didactice, aratand ca "nimeni nu a auzit de I., scriitorul, cercetatorul sau profesorul". "Cine, in afara de C.C., i-a mai rasfoit operele?". In aceste articole, inculpatul afirma ca nimic nu-l deosebeste pe I. de Bebe Ivanovici sau Nicolae Mischie, care sunt totusi cercetati de P.N.A., neputandu-si justifica averea din veniturile obtinute, Marin I., crezand in general ca "toata lumea e proasta, chiar si procurorii ce si-au concesionat locuri de week-end pe malul Oltului_".
Se mai arata ca este de notorietate ca partea vatamata detine autoritatea de presedinte al Consilului Judetean Olt, de aproape 12 ani, locuieste in imobilul din Str. Izvorului nr. 10, municipiul Slatina si este conferentiar universitar in cadrul Universitatii "Constantin Brancusi" din Targu Jiu, declaratia de avere fiind depusa in termen si putand fi consultata pe Internet, iar inculpatul a actionat cu rea-credinta, urmarind excluderea sa din cursa electorala, prin repetarea persuasiva a fotografiilor, nefiind in eroare de fapt si incalcand deontologia profesionala, ce impune verificarea din trei surse a informatiilor publicate. Astfel, i s-a produs partii vatamate un grav prejudiciu de imagine, fiindu-i afectata reputatia politica si profesionala.
Pentru dovedirea faptelor mentionate in plangerea prealabila, a fost audiata partea vatamate (fila 93), iar la propunerea partii vatamate, a fost administrata proba cu inscrisuri, fiind atasate exemplare al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt la filele 9-78 din dosar.
In declaratia data in fata instantei, partea vatamata a aratat ca isi mentine plangerea prealabila formulata impotriva inculpatului pentru savarsirea infractiunilor de calomnie prin presa, nesolicitand condamnarea pentru alte fapte si imprejurari. S-a precizat ca aceasta nu a solicitat cotidianului in cauza dreptul la replica, precizandu-si punctul de vedere in alte publicatii - "Santinela" ori "Gazeta Oltului" -, si cere obligarea inculpatului, in solidar cu partea responsabila civilmente la plata sumei de 2.000.000.000 lei, cu titlu de daune morale.
In cauza, desi a fost legal citat (filele 8,91) si a cunoscut existenta pe rolul instantei a procesului penal (filele 80,82), inculpatul a refuzat sa se prezinte in fata instantei, pentru a putea fi audiat si a se apara si singur.
Potrivit art. 6 paragraful 3 lit. c din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994, acuzatul are dreptul sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei o cer. Curtea a aratat cum trebuie interpretate si care este legatura intre aceste trei dispozitii (Curtea, Pakelli impotriva RFG, hotararea din 25 aprilie 1983; Curtea, Campbell si Fell impotriva Regatului Unit, hotararea din 28 iunie 1984). Persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni dispune de doua posibilitati: fie sa se apere singura, fie sa recurga la serviciile unui avocat. Alegerea intre aceste doua posibilitati nu revine statului contractant, ci chiar acuzatului. In ipoteza in care acesta hotaraste sa apeleze la un avocat si nu dispune de mijloacele financiare necesare ori nu se prezinta in fata instantei, statul este obligat sa-i asigure asistenta judiciara gratuita, daca interesele justitiei o cer, tinandu-se seama de complexitatea cauzei, gravitatea infractiunii de care este acuzata persoana respectiva si cea a pedepsei pe care o risca, respectiv capacitatea acuzatului de a se apara singur in mod efectiv (Curtea, Hoang impotriva Frantei, hotararea din 29 august 1992). Sansele de succes pe care persoana acuzata le are in cauza nu se numara printre aceste criterii (Curtea, Boner impotriva Regatului Unit, hotararea din 28 octombrie 1994).
Intrucat articolul 6 paragraf 3 c) vorbeste despre asistenta si nu despre simpla numire, rezulta ca acest drept trebuie sa aiba un caracter efectiv. Acest lucru inseamna ca obligatia statului nu se limiteaza la numirea avocatului ci se intinde si asupra modului in care acesta isi indeplineste atributiile (Curtea, Daud impotriva Portugaliei, hotararea din 21 aprilie 1998).
Aspectele anterioare nu se opun judecarii in lipsa a unei persoane cu conditia ca statul sa fi depus eforturi rezonabile pentru a-l gasi pe reclamant si a-l cita conform procedurii (Curtea, Colloza si Rubinat impotriva Italiei, hotararea din 12 februarie 1985; Curtea, F.C.B. impotriva Italiei, hotararea din 28 august 1991). Curtea a aratat ce intelege prin eforturi rezonabile: o notificare personala (Curtea, Stamoulakatos impotriva Greciei, hotararea din 26 octombrie 1993), oficiala si intr-un termen rezonabil (Curtea, Godi impotriva Italiei, hotararea din 9 aprilie 1984) cu privire la desfasurarea procedurilor. In orice caz, persoana care s-a sustras de la judecarea cauzei nu dispune de dreptul sa ceara rejudecarea cauzei.
In cauza, inculpatul s-a bucurat de o asistenta efectiva din partea avocatului din oficiu, av. Anca Nitu, cu imputernicire la fila 94, care a participat activ la audierea partii vatamate si a depus concluzii scrise in aparare (filele 96-99).
Partea responsabila civilmente, S.C. Click News S.R.L. Craiova nu a depus nici o cerere la dosar, avand cunostinta de judecarea pricinii prin citarea legala (filele 7,92).
Analizand intreg materialul probator administrat, instanta retine urmatoarele:
In cotidianul Gazeta de Sud - Editie de Olt au fost publicate in cursul primaverii anului 2004 mai multe articole, semnate de inculpatul B.I.D., redactor, referitoare la partea vatamata I.M., in acea perioada presedinte al Consiliului Judetean Olt.
I. Astfel, in pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 10/25.03.2004, a fost inserat articolul "€uro-Presedintele. De unde atatia bani, mister I.?", cu urmatorul cuprins: "Creante de depasesc 10.000 de euro, obligatii de peste 10.000 de euro, 600.000.000 lei in cont, 7.000 de euro pe card, o casa cu o valoare declarata de 2 miliarde, un apartament vandut cu 1 miliard, un teren intravilan cumparat recent, asociat sau actionar la societati comerciale cu actiuni ce depasesc 10.000 de euro. Baronul judetului. Marin I., presedintele Consiliului Judetean Olt are o avere fabuloasa. Declaratia sa de avere, refacuta la data de 10 martie 2004, cuprinde cifre aiuritoare nu numai pentru muritorii de rand, ci si pentru prosperii oameni de afacere ai judetului. Dupa toate probabilitatile, o cercetare mai amanuntita ar releva faptul ca declaratia lui I. nu cuprinde decat o mina parte dintr-un intreg care mai este distribuit la rude apropiate dar si la interpusi de incredere. De ani de zile se vorbeste despre licitatii aranjate, despre bugete impartite intre prieteni, despre firme care au prioritate absoluta in relatiile cu zecile de institutii patronate de Consiliul Judetean. Peste toate aceste fire se asterne o mantie de tacere suspecta. Din cand in cand mai cade cate un director prea lacom sau iese din rand cate-o firma care nu mai poate suporta birurile. Politia viseaza, justitia se face ca lucreaza. Baronul I. prospera. Exasperant. Carute de euro. Ce salariu are un presedinte de Consiliul Judetean? In cate consilii de administratie sa fi fost membru remunerat si cati bani sa fi strans din aceste activitati? O avere de cel putin un milion de dolari dintr-o functie publica pentru un om din Olt l-ar face invidios pana si pe presedintele Iliescu. Cu atat mai mult cu cat, nomenclaturist de partid si inainte si dupa 1989, Marin I. n-a avut timp sa dezvolte o afacere privata astfel incat sa justifice purcoiul de bani raspandit prin conturi. Pare incredibil. Dar nu este asa. Exista insa oameni si fapte cu guri si documente. Publice. Nu secrete. O asemenea avutie trebuie sa aiba o justificare publica. Este vorba de persoana care de aproape 12 ani gireaza intr-un fel sau altul bugetul judetului Olt. Transparenta. Gazeta de Sud - Editie de Olt inaugureaza cu acest prilej "Campania pentru transparenta". In cadrul acestui demers jurnalistic, cotidianul Gazeta de Sud - Editie de Olt va publica declaratiile de avere ale tuturor celor care ocupa demnitati publice in judetul Olt, incluzand aici si magistrati, procurori, primari si consilieri comunali. D.B.". Articolul este insotit de declaratia de avere a partii vatamate, intocmita la 10.03.2004.
II. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 19/05.04.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "€uro-Presedintele I. isi aranjeaza secretara. Din ciclul: Covrigul secretarei mele", cu urmatorul cuprins: "Putina lume stie ca presedintele Consiliului Judetean, conf. univ. dr. ec. Marin I. si-a reactualizat declaratia de avere pentru a adauga vinzarea unui apartament cu suma de un miliard. Si mai putina lume cunoaste ca apartamentul a fost cumparat de secretara sa, C.C.. Trecerea in proprietate, dupa zugravitul proaspat de rigoare, s-a facut cu popi si bufet suedez. Ce salariu o avea o secretara de presedinte de Consiliu Judetean? Ce prime o fi primit sau ce imprumuturi o fi facut de a strins atita banet? Sau sa fie doar o tranzactie de ochii lumii pentru ca €uro-presedintele sa mai poata justifica niste sute de milioane. Oricum, daca lumea ar fi sa se ia dupa ce se intimpla cu activitatea C.C. ar observa ca in ultimul timp a trecut la fapte. Una dintre ele este o covrigarie. Investitia a fost realizata cu fonduri europene ca de altfel toate investitiile facute de apropiatii €uro-presedintelui. Dar probabil ca acestea sint bonusuri primite de Cerasela dupa atitia ani de slujba onesta.M.L.M.. Cand secretara C.C. va fi intrebata de unde a avut atitia bani ca sa se intinda la o investitie imobiliara de un miliard va raspunde ca, partial, banii au rezultat din vinzarea apartamentului propriu catre numita L. M.M.. L.M. este chiar sora C.C. si lucreaza ca inspector in cadrul Directiei Judetene pentru Protectia Copilului, institutie aflata in directa subordonare a Consiliului Judetean. L.M. a fost si ea secretara. Si in aceasta calitate era sa dea de belea dupa ce a facut niste invirteli pe la institutia unde lucra. Despre L. M. pot vorbi multi oameni care au girat fara sa stie pentru achizitionarea unor bunuri. Declaratia sa de avere cuprinde un apartament, achizitionat in anul 2003 si doua autoturisme Daewoo achizitionate in 1998 si respectiv 2001. Cam multi bani pentru un inspector la o institutie bugetara, nu?" D.B.
III. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 42/03.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "€uro-baronul judetului candideaza iar. Din ciclul: I. pentru noi este cam Mischie 2", cu urmatorul cuprins: Marin I. si-a schimbat iar declaratia de avere. In ultimul timp, pe fondul discutiilor privind baronii PSD si in urma dezvaluirilor din Gazeta de Sud-Editie de Olt, I. tot adauga la lista impresionantelor sale realizari materiale. Asa se face ca vineri 30 aprilie a.c. si-a mai adus aminte de vreo 600 de milioane uitate prin cotloanele mintii. Prin urmare cele 8,9 miliarde valabile la 10 mai a.c. s-au facut 9,5 miliarde. Tot putin. Tot nesemnificativ in raport cu cit a stat si mai vrea sa stea in fruntea Consiliului Judetean.Pentru ca asta este culmea culmilor. Marin I. vrea sa candideze iar. Din nou cap de lista la Consilieri Judeteni pe lista Partidului Social Democrat (PSD). • Puterea corupe Pe presedintele Consiliului Judetean Gorj, Nicolae Mischie, statul in fruntea bucatelor timp de 12 ani l-a cam corupt. In general toate rapoartele de specialitate confirma faptul ca puterea politica, exercitata chiar si pe o perioada mai mica de timp, corupe. In cazul lui Mischie se vorbeste despre licitatiile privind construirea si repararea de drumuri, constructia de vile, obtinerea titlului de doctor. Pare o obsesie a celor care ajung in functii decizionale de extrema potenta sa se umple de onoruri mai mult sau mai putin meritate. Un asemenea personaj, cu statut de persoana publica,se afla si in fruntea judetului Olt. El se numeste Marin I.. Si I. imparateste licitatiile la lucrarile de drumuri si el si-a facut o vila impresionanta si el si-a luat doctoratul la Chisinau dupa ce si-a publicat asa-zisele lucrari de specialitate intr-o publicatie-fantoma, falimentata la putin timp dupa ce-si implinise menirea: Economistul de Olt. Spre deosebire de Mischie, insa, I. nu si-a permis si nu-si va permite niciodata sa iasa la rampa luindu-se in gura cu mai-marii partidului. Mai bine isi face in liniste secretara miliardara sau viceversa decit sa-i arate obrazul lui Nastase ca l-a facut mare. • O avere fabuloasa Trebuie sa ignori profund realitatea daca nu vezi, ca locuitor al judetului, unele lucruri. Sa nu mai vorbim despre SRI, Politie, Parchet. In judetul Olt toata lumea pare ca doarme. Sau duce jerbe de flori, din ce in ce mai mari, atunci cind I. isi aniverseaza cite ceva. Sint niste paradoxuri legate de firmele care cistiga licitatiile (ale caror nume le vom publica in curind), legate de oamenii care conduc institutiile din subordinea Consiliului Judetean, de cei care fac parte din Consiliile de Administratie ale acestor institutii. De ani de zile aceleasi figuri. Aceleasi presupuneri si concursuri cu cistigatori, stiuti dinainte. Cel mai recent exemplu este numirea lui Gheorghe Dumitrescu in functia de director al Spitalului Judetean Slatina. S-a stiut cu doua saptamini inainte ca directorul de la Oltdrum va fi mutat, ca un baiat de incredere ce e, la Spital. Oltdrum urmeaza sa fie privatizata, vor aparea dezvaluiri in presa, se vor afla lucruri incredibile si nu era cazul ca toate acestea sa se sparga in capul unui baiat care are viitor pentru ca stie sa taca. La Oltdrum va fi pus probabil vreun ciumete care nu va putea fi acuzat de nimic. Baietii astia din SRI de la Olt probabil ca se ocupa cu arhivarea editorialelor din ziarele nou aparute pe piata si cu speculantii de clasoare cu fluturi de Poboru daca nu sesizeaza nimic nimanui despre ceea ce se intimpla in judet. Pentru ca lumea, de pilda, ar vrea sa stie precis care este metoda prin care un presedinte de Consiliu Judetean poate acumula o avere atit de mare. Cum a ajuns sa controleze APROT S.A.? Cum a achizitionat si din ce venituri un numar de 5555 actiuni in valoare de 4.942.316.830 lei? Cum poate sa detina actiuni si la alte doua societati? Cum mai nou da sau ia imprumut sume de sute de milioane lei? Prin notariat. Avem de-a face cu un om de afaceri sau cu un om care tinde sa transforme bugetul judetului in propria afacere? Pai daca si secretara lui I. a ajuns sa aiba un miliard pentru a cumpara apartamentul sefului?" D.B.
IV. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 44/05.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "Covrigariile C.C., secretara €uro-baronului I.. Din ciclul: Nu aruncati dosarul A.F. M. pana nu-l vedem si noi", cu urmatorul cuprins: C.C. este o femeie de treaba. A fost dansatoare in trupa folclorica de la I.P.A si apoi a ajuns secretara. Tinara din Ianca plecata la Slatina sa manince o piine s-a descurcat binisor. Acum troneaza in anticamera celui mai bogat si influent om al judetului, baronul local Marin I.. Are insa un salariu modest, de bugetar. Totusi C.C. nu se plinge. De plins si de ciuda sufera directoarele din Consiliul Judetean cind vad, zi de zi, ce haine poarta. Tinutele scumpe ale C.C. rivalizeaza cu cele ale patroanelor de Bucuresti. Asta dintr-un salariu de aproape 6 (sase) milioane de lei pe luna? Crede cineva in minuni? Cerasela a crezut si crede. Doar asa se explica faptul ca patroneaza din umbra un lant de covrigarii care participa cu spor si drag, printr-un subcontract, si la Programul guvernamental "Cornul si laptele“. • Covrigaria A.F. M. in actiune. In anul 2003 a rasarit in piata Progresul din Slatina o covrigarie. N-avea nici o firma, n-avea afisate nici un fel de elemente de identificare. Pe fondul unor controale de fond efectuate de catre inspectorii din cadrul Administratiei Financiare Slatina a fost descoperita, intr-un spatiu care apartine S.C. Alimentara S.A., si covrigaria cu pricina. Numai ca in momentul in care unul dintre inspectori a solicitat actele firmei si identitatea patronilor, angajatii n-au stiut ce sa raspunda. Pentru ca asa este procedura in astfel de cazuri, la fata locului s-a lasat o instiintare. Prin aceasta instiintare proprietarului firmei i se solicita sa ia legatura cu organele fiscale in vederea prezentarii documentelor necesare care atesta activitatea firmei. Neprezentindu-se nimeni la data precizata inspectorul a procedat ca un om de treaba si a mai lasat o instiintare. De-abia dupa ce nu s-a dat curs nici acestei invitatii inspectorul a taiat o amenda in valoare de 3 (trei) milioane. Si de aici a inceput scandalul. Au inceput sa sune telefoanele sa se bata din picior. De batut din picior a batut nimeni alta decit secretara presedintelui Consiliului Judetean C.C. care s-a prezentat la conducerea Administratiei Financiare cu o imputernicire de reprezentare a A.F. M.. Aceasta asociatie familiala avea sediul in comuna Ianca. A ramas un mister pentru toti cum na ajuns aceasta asociatie familiala dintr-o comuna de linga Corabia sa aiba doua puncte de lucru in Slatina si unul in Caracal. Si fara acte. Pentru ca actele contabile au aparut dupa negocieri indelungate si dupa ce s-a descoperit ca evidenta contabila era tinuta chiar de un angajat al Administratiei Financiare. • Actul de control a fost abandonat Pentru ca nici seful Administratiei Financiare Slatina, I.V., nici adjunctul acestuia, Petre Purcel nu vor recunoaste ca i-a sunat Marin I. ramine ca seful nu i-a luat apararea secretarei. Se va consemna insa ca actul de control la A.F. M. n-a fost finalizat deoarece s-a ajuns la un compromis si actele au fost trimise la Corabia. Ulterior pe adresa Administratiei Financiare Slatina a sosit si o adresa a Serviciului economic din cadrul Politiei Municipiului Caracal in care se cereau date legate de activitatea A.F. M. banuita ca ar fi provocat o evaziune fiscala de citeva sute de milioane la punctul de lucru din Caracal. Ce s-a mai intimplat cu A.F. M., asociatia familiala a tatalui C.C., secretara presedintelui Consiliului Judetean Olt nu se mai stie. Poate ca dosarul fiscal al acestei A.F. nici nu mai exista oficial. Actualmente covrigaria din piata Progresul isi desfasoara activitatea pe numele firmei PANIRAL S.R.L.• Intrebari, intrebari, intrebari... Prima intrebare pe care si-ar pune-o orice proprietar de firma din judet dupa citirea acestor rinduri ar fi: "De ce la ei se poate orice?“. A doua intrebare ar fi: "De unde a avut C.C. un miliard pentru a cumpara apartamentul presedintelui I., seful ei?“. De unde a avut o femeie care cistiga aproape 6 (sase) milioane de lei pe luna bani sa-si faca trei covrigarii, sa cumpere un apartament de un miliard si sa se imbrace atit de scump? De ce vrea sa ajunga ca doamna P.? Ce legatura este intre doamna P. si C.C.? • Covrigeii din Caracal A.F. M. a avut un laborator de patiserie si in municipiul Caracal. Acum utilajele zac undeva intr-un garaj. Despre activitatea acelui punct de lucru politistii de la economic tac chitic. Pe de alta parte daca stai de vorba cu C.C. se jura ca in Slatina n-are decit covrigaria din piata Progresul. Care pina acum doua saptamini lua curent electric de la S.C. Alimentara. Cu toate acestea in actele A.F. M., anul trecut, in Slatina figurau doua puncte de lucru." D.B.
V. In pagina 1 din numarul 49/11.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat titlul "Firmele baronului I.. Din ciclul: Cel mai reales presedinte. Cititi in ziarul de maine", insotit de fotografia partii vatamate, sub care este inserata afirmatia "Marin I. mai reales decat Iliescu, se apropie de Ceausescu"
VI. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 6 din numarul 50/12.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "Firmele baronului I.. Din ciclul: Cel mai reales presedinte", cu urmatorul cuprins: In data de 5 mai a.c. Marin I., presedintele Consiliului Judetean, si-a schimbat din nou Declaratia de avere. Asta dupa ce in 10 si 30 aprilie procedase la alte modificari. Acum o saptamina a modificat ceea ce adaugase in 30 aprilie adica numarul actiunilor detinute la S.C. APROROM S.A. si S.C. GALACTICA S.R.L. Practic a lasat in Declaratia de avere doar actiunile (5555) detinute la S.C. APROT S.A. • Galactica e floarea Cine viziteaza zona dinspre iesirea spre Draganesti, pe strada Depozitelor, descopera o frumusete de fabricuta imblanita in termopane si acoperita cu tigla albastra. Este fabrica de confectii in lohn via Caracal a fiului lui Marin I., Mihai. La aceasta societate a venit cu citeva parti sociale si firma APROROM S.A. la care actionari sint cinci de I.. In frunte cu Marin I., omul ce detine cele mai multe parti sociale. Sediul fabricutei se afla in incinta S.C. APROT S.A., societate la care Marin I. detine bineinteles tot peste 50 la suta din actiuni. Poate parea ciudat ca un om care din 1990 si pina in prezent a ocupat doar demnitati publice este si actionar majoritar al unor societati comerciale mari? Nu si daca este vorba de judetul Olt. Nu si daca este vorba de Marin I. singurul baron P.S.D. care urmeaza sa fie reales in fruntea Consiliului Judetean. Tertipurile si jongleriile sale financiare par a scapa insa atentiei Parchetului de pe linga Tribunalul Olt." D.B. VII. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 6 din numarul 56/19.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "€uro-baronul carturar. Din ciclul: Secretara dansatoare si opera nepieritoare ", cu urmatorul cuprins: Pentru un presedinte de Consiliu Judetean o secretara fosta dansatoare nu e un semn rau. S-ar putea spune ca alegerea reflecta un anumit simt artistic, o predispozitie spre o latura mai sensibila si efemera a vietii. Si daca acest lucru se intimpla unui om al tezelor stiintifice in domeniul managementului economic este chiar remarcabil. Surprinzator. Jalnic chiar. Pentru ca gluma nu-si mai are rostul. Problema e grava. Nimeni n-a auzit de Marin I. scriitorul sau cercetatorul sau profesorul. Acestea sunt doar hirtii pe care, un om, care se crede deja Dumnezeul judetului, le-a cumparat pentru a se impauna ca orice parvenit in lumea stiintifica.• Unde sint lucrarile stiitifice? In scurta sa nota autobiografica publicata pe site-ul Consiliului Judetean fostul membru al Comisiei de revizie a Comitetului Judetean al PCR, baronul Marin I., sustine ca, intre anii 1996 si 2002, a publicat 52 de lucrari si 3 carti in managementul economic. Tot acolo se specifica faptul ca din anul 1999 detine titlul de conferentiar universitar. Nimeni n-a auzit insa nici de conferentiarul universitar Marin I. nici de autorul prodigios in domeniul managementului economic. Unde sint aceste lucrari si carti. Unde au fost publicate? Ce contin? Cui se adreseaza? Unde sint citate? Sau sint doar povesti? Care sint universitatile la care conferentiaza profesorul Marin I.? Si cine sint discipolii sai? Cine, in afara de secretara C.C., i-a mai rasfoit operele? Sau poate ca afacerile C. reprezinta micile nuclee prin care au fost transpuse in practica ideile manageriale ale profesorului? • Afacerile proprii N-ar fi de mirare ca in cartile si articolele semnate de baronul marin I. sa se arate cum si-a construit el averea fabuloasa fara sa faca afaceri si fara sa poata dovedi veniturile din care copiii sai au ajuns miliardari la virste fragede. Baronul local Marin I. este actionar majoritar la doua societati comerciale mari, una fosta intreprindere de stat, fara ca vreodata sa fi fost patron. Dupa 1990 din fost activist al Partidului Comunist a devenit activist fesenist si acum pesedist. Daca va fi reales presedinte al Consiliului Judetean va deveni unic in tara. Desi nimic nu-l deosebeste de Bebe Ivanovici sau Nicolae Mischie. Oameni pe care partidul i-a tras pe dreapta. Pe Mischie chiar l-a luat in grija PNA-ul. • Dezvaluirile care vin Amanuntele legate de costul si modalitatea prin care au fost publicate asa-zisele lucrari ale conferentiarului doctor Marin I. sint aiuritoare. Intre altele a fost pur si simplu inventata o publicatie pentru a se da un gir oarecare aparitiei acestor amarite de articole care trebuiau atasate la dosarul de doctorand. In Anexa la Declaratia de avere Marin I. n-a facut nici o referire la cheltuielile legate de obtinerea doctoratului in Moldova. Dealtfel Marin I., crezind ca in general toata lumea e proasta, chiar si procurorii care si-au concesionat locuri de week-end pe malul Oltului, la Teslui, tot bate apa in piua cu niste amarite de 9 miliarde si ceva venituri realizate in 14 ani cu tot cu familia. De parca, la pretentiile lui si ale mostenitorilor, din 9 miliarde s-ar putea trai. Dar despre aceste jocuri de prost gust si mai ales despre marturisirile varului si fostului asociat al C.C., in curind." D.B. VIII. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 6 din numarul 57/20.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "Ziarele cu €uro-baronul se cumpara cu teancul. Din ciclul: Cititi azi ce vi s-a furat ieri", cu urmatorul cuprins: In urma aparitiei in ziarul nostru de ieri a unui nou articol despre Marin I., presedintele Consiliului Judetean, chioscurile de ziare din municipiul Slatina au fost lasate fara "marfa" chiar de la prima ora a zilei. Spre exemplu, in jurul orei 9.00 dimineata, in fata chioscului de ziare apartinind SC RODIPET SA din cartierul Progresul a oprit o masina de culoare inchisa cu numarul OT- 73 - MYU, din care a coborit un individ care a luat toate ziarele de pe masa si a intrebat-o pe vinzatoare cite exemplare din Gazeta de Sud - editie de Olt are pentru ca vrea sa le cumpere pe toate. La intrebarea vinzatoarei M.C. de ce cumpara atitea, aceasta a primit un raspuns scurt si la obiect: "Nu am mai gasit la alte chioscuri si suntem mai multi la birou". Cum vinzatoarea nu a vrut sa ii dea decit patru ziare, s-a trecut la amenintari de genul: "Va aranjez eu!!!...". Situatia de la chioscul din Piata Progresul nu a fost singulara. Practic intreg tirajul Gazetei de Sud - Editie de Olt a fost cumparat in mai putin de o jumatate de ora de indivizi care nu au vrut sa-si decline identitatea. De ce au facut acest lucru, nu judecam noi. Va lasam pe dumneavoastra sa judecati, stimati cititor" Mihai Ionescu (pagina 1). In pagina 6 este reluat articolul "€uro-baronul carturar. Din ciclul: Secretara dansatoare si opera nepieritoare ", cu urmatorul cuprins: Pentru un presedinte de Consiliu Judetean o secretara fosta dansatoare nu e un semn rau. S-ar putea spune ca alegerea reflecta un anumit simt artistic, o predispozitie spre o latura mai sensibila si efemera a vietii. Si daca acest lucru se intimpla unui om al tezelor stiintifice in domeniul managementului economic este chiar remarcabil. Surprinzator. Jalnic chiar. Pentru ca gluma nu-si mai are rostul. Problema e grava. Nimeni n-a auzit de Marin I. scriitorul sau cercetatorul sau profesorul. Acestea sunt doar hirtii pe care, un om, care se crede deja Dumnezeul judetului, le-a cumparat pentru a se impauna ca orice parvenit in lumea stiintifica.• Unde sint lucrarile stiitifice? In scurta sa nota autobiografica publicata pe site-ul Consiliului Judetean fostul membru al Comisiei de revizie a Comitetului Judetean al PCR, baronul Marin I., sustine ca, intre anii 1996 si 2002, a publicat 52 de lucrari si 3 carti in managementul economic. Tot acolo se specifica faptul ca din anul 1999 detine titlul de conferentiar universitar. Nimeni n-a auzit insa nici de conferentiarul universitar Marin I. nici de autorul prodigios in domeniul managementului economic. Unde sint aceste lucrari si carti. Unde au fost publicate? Ce contin? Cui se adreseaza? Unde sint citate? Sau sint doar povesti? Care sint universitatile la care conferentiaza profesorul Marin I.? Si cine sint discipolii sai? Cine, in afara de secretara C.C., i-a mai rasfoit operele? Sau poate ca afacerile C. reprezinta micile nuclee prin care au fost transpuse in practica ideile manageriale ale profesorului? • Afacerile proprii N-ar fi de mirare ca in cartile si articolele semnate de baronul marin I. sa se arate cum si-a construit el averea fabuloasa fara sa faca afaceri si fara sa poata dovedi veniturile din care copiii sai au ajuns miliardari la virste fragede. Baronul local Marin I. este actionar majoritar la doua societati comerciale mari, una fosta intreprindere de stat, fara ca vreodata sa fi fost patron. Dupa 1990 din fost activist al Partidului Comunist a devenit activist fesenist si acum pesedist. Daca va fi reales presedinte al Consiliului Judetean va deveni unic in tara. Desi nimic nu-l deosebeste de Bebe Ivanovici sau Nicolae Mischie. Oameni pe care partidul i-a tras pe dreapta. Pe Mischie chiar l-a luat in grija PNA-ul. • Dezvaluirile care vin Amanuntele legate de costul si modalitatea prin care au fost publicate asa-zisele lucrari ale conferentiarului doctor Marin I. sint aiuritoare. Intre altele a fost pur si simplu inventata o publicatie pentru a se da un gir oarecare aparitiei acestor amarite de articole care trebuiau atasate la dosarul de doctorand. In Anexa la Declaratia de avere Marin I. n-a facut nici o referire la cheltuielile legate de obtinerea doctoratului in Moldova. De altfel Marin I., crezind ca in general toata lumea e proasta, chiar si procurorii care si-au concesionat locuri de week-end pe malul Oltului, la Teslui, tot bate apa in piua cu niste amarite de 9 miliarde si ceva venituri realizate in 14 ani cu tot cu familia. De parca, la pretentiile lui si ale mostenitorilor, din 9 miliarde s-ar putea trai. Dar despre aceste jocuri de prost gust si mai ales despre marturisirile varului si fostului asociat al C.C., in curind." D.B.
Preliminar, instanta retine urmatoarele aspecte, referitoare la savarsirea unor infractiuni contra demnitatii prin presa, prin prisma Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994, ale carei dispozitii mai favorabile sunt aplicabile direct in dreptul roman, potrivit art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei, si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, sistemul european de protectie avand in vedere si aceasta sursa, care completeaza Conventia, formand un bloc de conventionalitate si fiind totodata direct aplicabila, inclusiv pentru dreptul intern roman.
Articolul 10 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului prevede ca: “1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute le lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."
Libertatea de exprimare, aparata de articolul 10, ocupa un loc aparte printre drepturile garantate de Conventie, importanta subliniata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru prima data in cauza Handyside impotriva Regatului Unit (1976), ideea fiind reluata apoi constant in toate cauzele ulterioare. Astfel, “libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una din conditiile primordiale ale progresului sau si ale implinirii individuale a membrilor sai. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acopera nu numai “informatiile" sau “ideile" care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci si acelea care ofenseaza, socheaza sau ingrijoreaza statul sau un anumit segment al populatiei. Acestea sunt cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis in absenta carora nu exista “o societate democratica".
Curtea afirma astfel ideea ca democratia nu se rezuma la domnia opiniei majoritatii, ci implica intr-o egala masura respectul pentru minoritati, tolerarea manifestarilor izolate sau excentrice, necesitand abordarea relatiei individ-colectivitate dintr-o perspectiva liberala. In acelasi timp, in opinia Curtii, libertatea de exprimare serveste un dublu deziderat: acela al implinirii individuale a fiecaruia, reprezentand deci un aspect al principiului general al autonomiei individuale in raport cu societatea; in acelasi timp, constituie si un mijloc util de asigurare a bunei functionari a unei societati deschise si pluraliste, si in special a unei democratii reprezentative.
Dreptul garantat de articolul 10 nu este insa unul absolut. Paragraful 2 permite restrangerea exercitarii acestuia in ipoteza in care folosirea libertatii de exprimare este indreptata impotriva anumitor valori pe care statul le poate in mod legitim apara sau chiar impotriva democratiei insesi. Restrictiile aduse libertatii de exprimare vor fi insa controlate de Curte prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispozitiilor articolului 10 din Conventie cristalizate in cadrul jurisprudentei Curtii si Comisiei. Dreptul aparat de articolul 10 cuprinde, potrivit textului Conventiei, “libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere". Au fost considerate ingerinte in exercitarea respectivei libertati: sanctionarea unor ziaristi pentru diferite afirmatii publicate in presa sau facute in timpul unor emisiuni de radio sau televiziune, refuzul autoritatilor de a distribui o anumita revista in cazarmile militare, arestarea unor persoane care protestau impartind manifeste in timpul unei defilari militare sau unei conferinte pe teme militare, refuzul accesului unei persoane la informatii confidentiale care il priveau aflate in posesia autoritatilor, confiscarea de catre autoritati a tablourilor unui artist prezentate in cadrul unei expozitii, interzicerea difuzarii unui film, concedierea unei invatatoare datorita activitatilor sale politice in cadrul Partidului comunist german, imposibilitatea de a crea societati private de radio sau de televiziune din cauza monopolului detinut de stat in acest domeniu, interzicerea accesului in tara a unui lider politic strain pentru a-l impiedica sa participe la o intrunire la care fusese invitat si altele.
Aria de acoperire a libertatii aparate de Conventie este foarte larga, incluzand toate formele de discurs artistic, comercial sau de interes public. Protectia efectiva acordata de articolul 10 variaza, legitimitatea ingerintelor statului in exercitarea libertatii de exprimare fiiind apreciata in functie de valoarea diferita pe care Curtea o acorda diferitelor mesaje transmise de titularii dreptului. Formele de publicitate incluse intr-un discurs cu scop comercial vor beneficia de o protectie mult scazuta fata de un discurs politic.
Paragraful 2 al articolului 10 permite statelor sa aduca limitari formelor de manifestare a libertatii de exprimare cu conditia sa respecte cerintele impuse de Conventie pentru valabilitatea acestora. Dupa ce s-a constatat ca a avut loc o ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, Curtea afirma ca limitarea adusa de stat acestui drept este contrara Conventiei daca nu indeplineste cele trei conditii cumulative: sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca cel putin unul dintre scopurile legitime prevazute de textul Conventiei si sa fie necesara, intr-o societate democratica, pentru atingerea acelui scop. In momentul in care se constata neindeplinirea uneia dintre aceste conditii, Curtea va constata incalcarea Conventiei fara a mai continua examinarea celorlaltor conditii.
C.E.D.O., in cauza Sunday Times impotriva. Regatului Unit (1979), a afirmat principiile de baza ce definesc notiunile de accesibilitate si previzibilitate a legii. Astfel, “trebuie in primul rand ca “legea" sa fie suficient de accesibila: cetateanul trebuie sa poata dispune de informatii suficiente, tinand seama de circumstantele cauzei, in legatura cu normele juridice aplicabile intr-un caz dat. In al doilea rand, nu poate fi considerata drept “lege" decat o norma enuntata cu suficienta precizie pentru a-i permite cetateanului sa-si adapteze conduita cerintelor legale; folosindu-se daca e nevoie de sfaturi competente, el trebuie sa fie capabil sa prevada, cu un grad de exactitate rezonabil tinand seama de circumstantele cauzei, consecintele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de el. Aceste consecinte nu trebuie sa fie previzibile cu o certitudine absoluta: experienta dovedeste imposibilitatea acestui lucru. De altfel, desi certitudinea este de dorit, ea determina uneori o rigiditate excesiva; or legea trebuie sa se poata adapta schimbarilor de situatie".
Curtea verifica daca ingerinta urmarea unul dintre scopurile legitime enumerate limitativ in paragraful 2 al articolului 10. Instantele europene nu se multumesc sa accepte existenta scopului legitim invocat de stat, ci procedeaza ele insele la o apreciere in urma careia va fi identificat acela dintre obiectivele enumerate in paragraful 2 care este cel mai relevant in circumstantele cauzei.Curtea tine seama de scopul ce a inspirat in mod real autoritatile de la care emana ingerinta la momentul instituirii acesteia, si nu de scopul pe care statul parat ar putea sa il reconstituie ulterior pentru a justifica masura in cursul procedurii de la Strasbourg. Identificarea de catre Curte a scopului legitim vizat de masura de restrangere a libertatii de exprimare are un rol important in ceea ce priveste rezultatul analizei celei de-a treia conditii prevazute de paragraful 2, respectiv cerinta ca masura in litigiu sa fi fost “necesara, intr-o societate democratica" pentru atingerea respectivului obiectiv.
Nu este suficient ca autoritatea nationala care instituie o masura ce afecteaza libertatea de exprimare (spre exemplu instanta de judecata care pronunta o condamnare pentru calomnie a unui ziarist) sa isi justifice solutia prin simpla invocare a obiectivelor enumerate in paragraful 2 al art. 10 (in exemplul dat, protectia reputatiei partii vatamate). Intr-adevar, un asemenea demers ar face total abstractie de existenta conditiei “necesitatii intr-o societate democratica", reducandu-se numai la verificarea intrunirii celei de-a doua conditii (identificarea existentei unui scop legitim al ingerintei). Reiese ca, pentru a fi compatibila cu art. 10 din Conventie, o ingerinta adusa libertatii de exprimare trebuie sa respecte principiile stabilite de Curte in ceea ce priveste notiunea “necesitatii intr-o societate democratica".
Analiza necesitatii unei masuri ce afecteaza libertatea de exprimare, pentru a duce la concluzia compatibilitatii cu prevederile Conventiei, trebuie sa evidentieze faptul ca aceasta raspundea unei “nevoi sociale imperioase" care a determinat adoptarea ei. De asemenea, masura in cauza trebuie sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit, iar motivele invocate de autoritatile nationale pentru a o justifica trebuie sa fie pertinente si suficiente.
Curtea a respins argumentarea statelor care au sustinut ca cerinta necesitatii intr-o societate democratica e satisfacuta atunci cand se demonstreaza ca statul a actionat in mod rational, atent si cu buna-credinta. Subliniind importanta de care trebuie sa se bucure libertatea de exprimare, Curtea a insistat asupra faptului ca necesitatea restrictiei trebuie sa fie stabilita in mod convingator. Curtea va verifica daca autoritatile nationale care au confirmat necesitatea restrictiei aduse libertatii de exprimare au aplicat standarde conforme cu principiile articolului 10 din Conventie si, in plus, daca s-au bazat pe o stabilire acceptabila a faptelor relevante.
Autoritatilor nationale le revine in primul rand sarcina de a aplica prevederile Conventiei. Ele sunt de altfel plasate intr-o pozitie mai favorabila decat instantele europene pentru a aprecia oportunitatea unei anumite masuri care restrange libertatea de exprimare. In consecinta, Curtea europeana le-a recunoscut o marja de apreciere in acest domeniu. Aceasta marja de apreciere nu este nelimitata. Ea este supusa unui control care poarta asupra finalitatii si necesitatii legii statului in cauza si deciziilor de aplicare a acesteia. Aprecierea in concret a necesitatii restrictiei se realizeaza de la caz la caz, luandu-se in considerare toate circumstantele cauzei. De aceea, concluziile Curtii sunt determinate de anumite aspecte specifice spetei respective, desi este posibila si extragerea unor principii generale care sa permita anticiparea atitudinii Curtii in cazurile ulterioare, ducand astfel la stabilirea unor standarde europene pe care statele parti la Conventie trebuie sa le accepte drept obligatii minime in domeniul libertatii de exprimare.
Marja de apreciere de care dispun autoritatile nationale pentru a restrange libertatea de exprimare are insa o intindere variabila, in functie de continutul mesajului transmis de titularul dreptului, precum si de valoarea legitima pe care statul o invoca pentru a justifica necesitatea unei ingerinte. In consecinta, protectia acordata de Conventie variaza si ea corespunzator.
Curtea a fundamentat necesitatea protejarii libertatii de exprimare, in primul rand, pe valoarea pe care aceasta o reprezinta ca mijloc pentru a asigura buna functionare a unei societati democratice. De aici decurge pozitia privilegiata acordata liberei discutari a chestiunilor de interes general, si in particular a libertatii presei, atunci cand aceasta intra in conflict cu alte valori pe care statul le poate in mod legitim apara. Prin urmare, atunci cand obiectul plangerii il formeaza incalcarea libertatii discursului “politic", inteles in sensul sau cel mai larg, marja de apreciere a autoritatilor nationale este foarte redusa. In cauza Thorgeirson impotriva Islandei (1995), Curtea a precizat pentru prima oara faptul ca articolul 10 apara nu numai afirmatiile incluse in cadrul unei dezbateri politice propriu zise, ci si discutarea oricaror subiecte care intereseaza opinia publica in general sau un segment al acesteia. Exemple in acest sens sunt afirmatiile privind functionarea institutiilor publice sau cele referitoare la activitatea unor persoane aflate in functii de decizie, atat publice cat si private (in cauza Fressoz si Roire impotriva Frantei, 1999 s-au considerat a fi de interes public informatii privind cuantumul salariului directorului unei companii private), comentarea modului de functionare a justitiei sau reproducerea si comentarea afirmatiilor persoanelor publice.
Dimpotriva, daca dreptul invocat de reclamant priveste un discurs al carui continut avea un caracter predominant comercial, neslujind transmiterii unor informatii sau idei de interes general ci intereselor pur economice ale individului, marja de apreciere de care se bucura statele este mult mai intinsa. In acest caz Curtea de la Strasbourg este intr-o mai mica masura dispusa sa-si substituie propria apreciere privind necesitatea restrictiei celei a autoritatilor statului.
Fiind calificat discursul ca unul ce poarta asupra unor chestiuni de interes general, marja de apreciere acordata statelor pentru a-l restrictiona variaza in functie de scopul legitim urmarit de ingerinta si de masura in care se poate vorbi de o “definitie obiectiva" a acestuia la scara europeana. Astfel, Curtea a recunoscut ca notiunea de “morala" nu este conceputa uniform in spatiul european, ea variind in mare masura de la o tara la alta in functie de realitatile specifice ale fiecareia. Prin urmare, modul in care autoritatile nationale decid sa o protejeze va face obiectul unui control mai putin strict al instantelor europene decat, spre exemplu, notiunea de “autoritate a puterii judecatoresti", in cazul careia se poate observa o mai mare concordanta in ceea ce priveste dreptul si jurisprudenta statelor-parte la Conventie.
Curtea ia in considerare si alte elemente, legate de exemplu de calitatea specifica pe care o poate avea autorul discursului (ziarist, politician membru al opozitiei, soldat, functionar public etc.) sau persoana lezata (politician, functionar public, magistrat, persoana privata etc.), precum si de mijlocul prin care a fost difuzat mesajul (presa scrisa, televiziune, expozitii publice etc.). Un rol important il joaca si circumstantele specifice ale difuzarii discursului litigios.
Natura si severitatea sanctiunii aplicate joaca un rol esential in stabilirea proportionalitatii cu scopul legitim urmarit. Cu cat sanctiunea are efecte mai serioase asupra reclamantului, cu atat mai mult va trebui sa dovedeasca statul existenta legaturii de proportionalitate intre aceasta si scopul legitim urmarit.
Aprecierea in concret a regimului protectiei oferite de art. 10 depinde de o dubla calificare: calitatea autorului discursului incriminat, pe de o parte, si cea a partii lezate sau natura valorii aparate, pe de alta.
Libertatea presei si personalitatile publice este categoria de discurs aparata in cea mai mare masura de Curte. Cand ne aflam in prezenta afirmatiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie ca acestia ocupa deja functii publice sau nu, controlul european este total iar protectia Conventiei este maxima.
Pentru a justifica pozitia privilegiata pe care acest tip de discurs o ocupa, Curtea a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce prezinta un interes public. Acestui drept ii corespunde o “obligatie" a ziaristilor de a raspandi informatii si idei, indeplinindu-si astfel rolul de “caine de paza al democratiei". Prin urmare, pe langa punerea in balanta a doua interese contrare (dreptul ziaristului de a se exprima, pe de o parte, si interesul statului de a limita libertatea de exprimare pentru a atinge scopurile legitime enumerate in paragraful 2 al art. 10, printre care un rol aparte il ocupa necesitatea de a proteja reputatia persoanelor vizate de discursul critic, pe de alta parte) intervine in cazul libertatii presei si un al treilea interes, cel al societatii de a exercita un control eficient asupra actiunilor personalitatilor aflate in pozitii de conducere. Deoarece acest control se exercita intr-o mare masura prin intermediul presei, jurisprudenta C.E.D.O. a considerat ca aceasta joaca un rol esential pentru existenta si buna functionare a unei democratii transparente. Prin urmare, de fiecare data cand se va constata ca suntem in prezenta unei exercitari cu buna-credinta a libertatii presei intr-o chestiune de interes public, restrictiile aduse acesteia vor fi foarte atent analizate de Curte, probabilitatea constatarii unei incalcari a articolului 10 fiind considerabila. In acest context, trebuie subliniat faptul ca o condamnare nejustificata a unui ziarist va fi privita de Curte nu numai din perspectiva interesului individual al reclamantului, ci si din perspectiva riscului de a intimida sau descuraja pe viitor libera discutare de catre presa a chestiunilor de interes public.
Nu este important ca autorul afirmatiilor sa fie ziarist profesionist, aceeasi protectie fiind acordata si altor persoane care isi exprima opiniile prin intermediul mass-media (un scriitor, in cauza Thorgeirson impotriva Islandei, sau un politician in cazul Castells impotriva Spaniei).
In cauza Lingens impotriva Austriei (1986), privind la condamnarea penala pentru calomnie a reclamantului, un ziarist, pentru afirmatiile sale referitoare la cancelarul federal austriac B. Kreisky, acesta din urma il atacase pe celebrul “vanator de nazisti" Simon Weisenthal in urma acuzatiilor acestuia legate de dl. Peter, un potential aliat al partidului domnului Kreisky pentru stabilirea viitoarei coalitii de guvernamant. Comentand in cadrul a doua articole de ziar atitudinea cancelarului fata de dl. Wiesenthal, reclamantul a descris comportamentul dl. Kreisky folosind expresii ca “oportunismul cel mai detestabil", “imoral" si “lipsit de demnitate". Acesti termeni au constituit motivul condamnarii reclamantului pronuntate de instantele austriece. Curtea a afirmat ca “libertatea presei ii pune la dispozitie opiniei publice unul dintre cele mai bune mijloace pentru a cunoaste si judeca ideile si atitudinile liderilor politici. In termeni mai generali, libertatea dezbaterii politice sta la baza notiunii de societate democratica ce domina intreaga Conventie". Prin urmare, chiar daca presa nu trebuie sa depaseasca limitele stabilite, printre altele, in vederea “protectiei reputatiei altora", ea are totusi sarcina de a comunica informatii si idei in legatura cu problemele dezbatute in arena politica, precum si cu cele care privesc alte domenii de interes public.
“Limitele criticii admisibile sunt mai largi in privinta unui om politic, vizat in aceasta calitate, decat a unui individ obisnuit; spre deosebire de acesta din urma, omul politic se expune in mod inevitabil si constient unui control strict al faptelor si afirmatiilor sale atat din partea ziaristilor cat si a masei cetatenilor. El trebuie, prin urmare, sa dea dovada de o mai mare toleranta".
Curtea a stabilit o distinctie importanta intre afirmarea unor fapte si cea a unor judecati de valoare (ce corespunde intr-o anumita masura celei realizate in chiar textul art. 10: “libertatea de a primi sau comunica informatii sau idei"). Potrivit Curtii, “existenta faptelor poate fi demonstrata, in timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit". Faptul ca dl. Lingens i s-a cerut, pentru a evita condamnarea, sa dovedeasca adevarul opiniilor sale (pe care Curtea le-a calificat drept judecati de valoare) a fost considerat de C.E.D.O. contrar libertatii de opinie insasi si tinand seama de incadrarea discursului in sfera de protectie maxima acordata de Conventie, Curtea a ajuns la concluzia incalcarii art. 10.
Analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcata de calificarea discursului, ca referindu-se la fapte sau la judecati de valoare, precum si de atitudinea subiectiva a partii in momentul comiterii faptei. Din distinctia pe care Curtea a realizat-o intre fapte si judecati de valoare se poate desprinde concluzia potrivit careia indivizilor care afirma fapte obiective li se poate in mod legitim cere sa dovedeasca adevarul acestora.
In situatia in care se are in vedere sanctionarea unei persoane pentru afirmatiile facute, iar aceasta doreste sa dovedeasca adevarul spuselor sale, probele pe care le propune nu trebuie respinse ca inadmisibile. In cauza Castells impotriva Spaniei (1992), reclamantul fusese condamnat pentru ca afirmase ca in spatele unei serii intregi de crime comise in Tara Bascilor si ramase nepedepsite s-ar afla chiar membri ai Guvernului. Desi in fata instantei reclamantul a incercat sa probeze adevarul si notorietatea afirmatiilor sale, legislatia spaniola nu permitea proba veritatii in cazul infractiunii de ofensa adusa Guvernului, fapt ce a determinat Curtea sa constate incalcarea in speta a articolului 10.
Deciziile Curtii indica principiul conform caruia adevarul obiectiv al afirmatiilor nu trebuie sa fie singurul criteriu luat in considerare de instante in situatia in care analizeaza o acuzatie de calomnie, elementul determinant trebuind sa fie buna-credinta a autorului afirmatiilor care afecteaza reputatia partii vatamate. In consecinta, atunci cand persoana acuzata de savarsirea unui delict de presa nu poate dovedi intru totul exactitatea afirmatiilor facute, este necesara analiza atitudinii subiective a acesteia in raport atat cu adevarul afirmatiilor sale (verificand daca a cunoscut sau nu ca acestea sunt false, precum si daca a depus diligentele necesare, in circumstantele date, pentru a verifica autenticitatea afirmatiilor) cat si cu scopul demersului jurnalistic (verificand daca a urmarit sa informeze opinia publica asupra unor chestiuni de interes public, indeplinindu-si astfel datoria de a raspandi informatii si idei asupra unor subiecte de interes general, chiar daca aceasta implica uneori in mod inerent afectarea reputatiei persoanei vizate, sau a avut numai intentia de a afecta in mod gratuit reputatia acesteia). Astfel inteleasa, buna-credinta a ziaristilor le va atrage protectia articolului 10 al Conventiei chiar daca, in speta, nu reusesc sa faca proba veritatii.
In cauza Bladet Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei (1999), Curtea a indicat ca reclamantii care se bazeaza pe informatii continute in rapoarte oficiale nu sunt obligati sa le verifice si din alte surse. Speta se referea la sanctiunile impuse unui ziar pentru publicarea unor afirmatii privind faptul ca unii membri ai echipajului unei nave de vanat foci incalcasera normele legale ce reglementau acest tip de vanatoare. Aceasta hotarare arata tendinta Curtii de a acorda presei garantii solide impotriva acuzatiilor de calomnie, indicand principiul conform caruia ziaristii nu trebuie sa fie obligati sa dovedeasca intotdeauna adevarul afirmatiilor publicate atunci cand actioneaza cu buna credinta, bazandu-se pe informatii credibile.
In cauza Dalban impotriva Romaniei (1999), reclamantul a fost condamnat penal pentru publicarea unor acuzatii privind fraude comise de o persoana ce ocupa functia de presedinte de I.A.S. (fraude ce ar fi produs prejudicii de zeci de milioane de lei), acuzatii bazate pe informatii continute in rapoarte ale politiei. In opinia fostei Comisii europene a drepturilor omului, “este posibil ca, intr-o anumita masura, unele dintre faptele prezentate de reclamant in articolele sale sa nu se confirme". Dupa ce a reafirmat ideea ca libertatea de exprimare aparata de articolul 10 nu acopera afirmarea publica a unor fapte care nu se bazeaza pe nici un inceput de proba, Comisia a ajuns totusi in unanimitate la concluzia ca a avut loc o incalcare a Conventiei luand in considerare pozitia speciala a presei intr-o societate democratica si dezideratul de a nu descuraja cetatenii sa aprecieze in mod critic modul in care isi exercita mandatul persoanele ce ocupa functii publice. Curtea si-a insusit concluzia Comisiei privind incalcarea articolului 10, subliniind ca “nu s-a dovedit ca cele afirmate in articolele incriminate erau total false si urmareau doar sa alimenteze o campanie de defaimare impotriva partilor lezate".
Prin urmare, o inexactitate partiala a faptelor prezentate nu exclude protectia articolului 10 din Conventie in situatia in care este vorba de un discurs jurnalistic privind subiecte de interes public iar reaua-credinta a ziaristului nu este dovedita. De asemenea, argumentul pe care se bazasera instantele interne in momentul in care l-au condamnat pe reclamant pentru calomnie, respectiv faptul ca parchetul dispusese neinceperea urmaririi penale impotriva presedintelui I.A.S.-ului pentru savarsirea faptelor imputate de ziarist, nu poate fi considerat suficient pentru a justifica o condamnare in situatia in care ne gasim in domeniul de protectie sporita acordata de art. 10 din C.E.D.O. .
Exista si alte situatii in care s-a constatat incalcarea articolului 10 desi reclamantul nu reusise sa dovedeasca in dreptul intern adevarul afirmatiilor sale. In cauza Thorgeirson impotriva Islandei (1995), ce privea condamnarea reclamantului, scriitor de profesie, pentru ca a publicat intr-un ziar o serie de grave acuzatii privind brutalitati comise de politisti, instantele nationale i-au cerut, pentru a evita condamnarea, sa dovedeasca adevarul respectivelor afirmatii, care de fapt reprezentau niste “zvonuri" pe care reclamantul le culesese de la alte persoane, sau care proveneau de la opinia publica in general. Curtea europeana a apreciat ca, in masura in care reclamantul nu facea decat sa reproduca ceea ce auzise de la altii despre brutalitatile comise de politie, stabilirea adevarului respectivelor afirmatii constituia o sarcina nerezonabila, daca nu chiar imposibila. Prin urmare, faptul ca afirmatiile reclamantului nu erau lipsite de o baza obiectiva, precum si constatarea ca intentia care il animase nu fusese sa afecteze imaginea politiei in general (articolele in cauza nu identificau nici un politist anume) ci sa suscite o reforma institutionala a sistemului pentru a evita repetarea fenomenelor criticate, au fost de natura sa determina concluzia Curtii de Strasbourg potrivit careia reclamantul actionase in limitele legitime ale libertatii de exprimare astfel incat condamnarea sa reprezenta o incalcare a art. 10.
Curtea a subliniat ca, date fiind indatoririle si responsabilitatile ce le revin, potrivit alineatului 2 al art. 10, protectia oferita de art. 10 ziaristilor in momentul in care comunica informatii ce privesc chestiuni de interes public opereaza atunci cand acestia se exprima cu buna-credinta, pe baza unor fapte exacte si furnizeaza informatii fiabile si precise, cu respectarea eticii jurnalistice (cauza Fressoz si Roire impotriva Frantei, 1999).
Reiese ca printre factorii care trebuie avuti in vedere in momentul analizei compatibilitatii cu dreptul la libertatea de exprimare a unei condamnari pentru calomnie a unui ziarist se numara: gravitatea si amploarea acuzatiilor aduse de catre ziarist partii vatamate, existenta unei verificari corespunzatoare realizate de catre ziarist inaintea redactarii materialului, existenta unor fapte reale pe care s-au bazat acuzatiile aduse catre acesta, buna-credinta a ziaristului si modul in care acesta a respectat regulile de etica jurnalistica (a se vedea, printre altele, decizia Curtii in cauza Gaudio impotriva Italiei, 2002).
Curtea a subliniat faptul ca atunci cand afirmatiile unui ziarist au caracterul unor judecati de valoare, al caror adevar nu poate fi verificat, reprezentand opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art. 10 cu conditia ca ele sa se bazeze pe niste fapte adevarate sau sa fie sustinute de o argumentare logica a autorului lor. In ceea ce priveste acuratetea faptelor obiective care fundamenteaza judecatile de valoare, se aplica principiile prezentate mai sus referitoare la afirmarea unor fapte determinate.
Hotararea din cauza Schwabe impotriva Austriei (1992) a aratat ca “faptele pe care reclamantul si-a bazat judecata de valoare erau in esenta corecte, iar buna sa credinta nu pare sa poata fi pusa in mod serios la indoiala. Prin urmare, nu se poate considera ca limitele acceptabile ale libertatii de exprimare au fost depasite".
In cauza Oberschlick impotriva Austriei 1 (1991) reclamantul, un ziarist, a calificat opiniile unui politician referitoare la necesitatea instituirii unui tratament discriminatoriu in ceea ce priveste alocatiile pentru copii acordate imigrantilor ca fiind inrudite cu filozofia si scopurile National Socialismului. Politicianul l-a dat in judecata pe ziarist, obtinand condamnarea acestuia pentru calomnie. Aplicand un rationament asemanator celui din cauza Lingens, Curtea de la Strasbourg a constatat o incalcare a art. 10 deoarece reclamantul a relatat niste fapte adevarate (reproducand declaratia politicianului) urmate de o judecata de valoare bazata pe aceste aceasta.
La fel, in cauza Feldek impotriva Slovaciei (2001), reclamantul fusese condamnat pentru calomnie deoarece se referise la “trecutul fascist" al unui membru al Guvernului, dl. S., solicit
insulta - aplicarea legii penale mai favorabile - Sentinta penala nr. 523 din data de 09.03.2007
Plangere impotriva actelor procurorului.Infractiune de calomnie. Concordanta cu prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte. - Sentinta penala nr. 807 din data de 31.10.2008
DAUNE MORALE. Aplicabilitatea Conventiei Europene a Drepturilor Omului fata de situatia de fapt din speta - Hotarare nr. 16652 din data de 30.11.2007
Penal - calomnia (art. 206 C.p.) - Sentinta penala nr. 5/2009 din data de 19.01.2009
Declararea ca neconstitutionala a legii de abrogare a infractiunilor de insulta si calomnie, nu conduce la reincriminarea acestora , in lipsa unei interventii legislative a Parlamentului - Decizie nr. 2 din data de 15.01.2009
Aplicarea art. 10 CEDO - Decizie nr. 161 din data de 29.07.2009
Ordin de protectie respins - Sentinta civila nr. 1094 din data de 05.02.2015
Ordin de protectie cu limitarea folosintei bunului - Sentinta civila nr. 12556 din data de 15.12.2014
Ordin de protectie admis - Sentinta civila nr. 2424 din data de 10.03.2014
Hotarare care sa tina loc de act autentic inadmisibila - Sentinta civila nr. 12516 din data de 11.12.2014
Pretentii raspundere delictuala - Sentinta civila nr. 8476 din data de 19.09.2014
Constatare act autentic - Sentinta civila nr. 8474 din data de 19.09.2014
Somatie - Sentinta civila nr. 8211 din data de 12.09.2014
Validare poprire - Hotarare nr. 8486 din data de 19.09.2014
hot act aut - Hotarare nr. 8225 din data de 12.09.2014
Pretentii admisa in parte - Sentinta civila nr. 778 din data de 28.01.2014
Contest la executare - Hotarare nr. 8061 din data de 09.09.2014
Cerere reexaminare respinsa - Hotarare nr. 4839 din data de 08.09.2014
Divort cu gemeni - Hotarare nr. 2565 din data de 13.03.2014
Sentinta penala nr. 1614/25.10.2004
Prin plangerea prealabila formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina sub nr. 6069/25.05.2004, partea vatamata I.M. a solicitat condamnarea inculpatului B.I.D. pentru savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie, prevazute de art. 205 si 206 din Codul penal, prin prin publicarea unor articole defaimatoare in cotidianul Gazeta de Sud - Editie de Olt la 25.03.2004, 05.04.2004, 03.05.2004, 05.05.2004, 11.05.2004, 12.05.2004, 19.05.2004 si 20.05.2004.
In motivarea plangerii, partea vatamata a aratat ca este presedintele Consiliului Judetean Olt, fiind o persoana publica, dar inculpatul a depasit limitele informarii corecte a cititorilor, declansand o campanie in presa impotriva sa, mobilul resentimentelor fiind dezvaluit in numarul din 03.05.2004 al publicatiei, partea vatamata candidand pentru un nou mandat de consilier judetean.
In Gazeta de Sud - Editie de Olt din 25.03.2004 a fost publicat articolul "Euro-presedintele. De unde atatia bani, mister I.?", partea vatamata fiind numita "baronul judetului" si acuzata de faptul ca "declaratia de avere nu cuprinde decat o mica parte dintr-un intreg care mai este distribuit la rude apropiate, dar si la interpusi de incredere". In acelasi articol, inculpatul a afirmat ca partea vatamata detine o avere de cel putin 1.000.000 de dolari, dintr-o functie publica, "situatie care l-ar face invidios si pe presedintele Iliescu", inducandu-se, in opinia publica ideea ca ar proveni din savarsirea unor infractiuni, respectiv din licitatii aranjate, bugete impartite intre prieteni, firme care au prioritate absoluta in "relatiile cu zecile de institutii patronante de Consiliul Judetean. Inculpatul mai afirma ca nu s-a luat nici o masura, intrucat "politia viseaza, justitia se face ca lucreaza. Baronul I. prospera. Exasperant." Partea vatamata este nomenclaturist de partid si inainte si dupa 1989, neputand justifica "purcoiul de bani raspandit prin conturi", neavand timp sa dezvolte o afacere privata in acest sens.
Numarul Gazetei de Sud - Editie de Olt din 05.04.2004 publica articolul inculpatului "€uro-Presedintele I. isi aranjeaza secretara", subintitulat "Din ciclul: Covrigul secretarei mele", pe prima pagina a cotidianului, alaturi de fotografia partii vatamate, sugerand la prima vedere, prin alegerea tendentioasa a predicatului, dezvaluirea unei legeturi amoroase intre acestia, inducand ideea ca partea vatamata ar fi vandut, in mod fictiv, un apartament catre C.C., angajata a Consiliului Judetean Olt, pentru a justifica suma de 1.000.000.000 lei. Se mai afirma ironic ca una din afacerile C.C., o covrigarie, ar fi fost realizata cu fonduri europene, fiind ajutat de partea vatamata, ca "bonusuri primite dupa atatia ani de slujba onesta".
Campania de discreditare a continuat, in numarul aceluiasi cotidian din 03.05.2004, prin publicarea articolului "€uro-baronul judetului candideaza iar. Din ciclul: I. pentru noi este cam Mischie 2", partea vatamata fiind comparata cu presedintele Consiliului Judetean Gorj, Mischie Nicolae, in sensul ca este un om corupt, imparatind licitatiile la lucrarile de drumuri si facandu-si o vila impresionanta. "Si el si-a luat doctoratul la Chisinau, dupa ce si-a publicat asa-zisele lucrari de specialitate intr-o publicatie fantoma". Se sugereaza fara echivoc ca partea vatamata si-a dobandit in mod ilegal averea, transformand bugetul judetului in propria afacere. Articolul denigrator este anuntat pe prima pagina a ziarului si redat in pagina patru alaturi de fotografia sa, format 17 x 25 cm, urmarindu-se incitarea opiniei publice.
In numarul din 05.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, in cuprinsul articolului "Covrigariile C.C., secretara euro-baronului I.", partea vatamata arata ca este etichetata drept"cel mai bogat si influent om al judetului, baronul-local Marin I.", fiind acuzata ca ar fi intervenit pe langa seful Administratiei finantelor publice Slatina si adjunctul acestuia, in sensul opririi unui control fiscal la A.F. M..
Prin publicarea articolului "Firmele baronului I.", subintitulat "Din ciclul: cel mai reales presedinte" in numerele din 11.05 si 12.05.2004 ale cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, inculpatul compara partea vatamata cu Nicolae Ceausescu, in subsolul fotografiei sale, creand sentimente de dispret in opinia publica.
Resentimentele personale ale inculpatului se dezvaluie si in numerele din 19 si 20.05.2004 ale aceleiasi publicatii, in care sunt inserate articolele "Euro-baronul carturar. Din ciclul: Secretara dansatoare si opera nepieritoare", publicandu-se fotografia partii vatamate de trei ori in medalion, respectiv de opt ori, aceasta si-ar fi cumparat diplomele si titlurile universitare "pentru a se impauna ca orice parvenit in lumea sa stiintifica". In pagina 6 din aceleasi numere inculpatul insereaza fotografia imobilului in care lucuieste partea vatamata, care mai fusese publicata si la 03.05.2004, facand afirmatii denigratoare la adresa carierei sale didactice, aratand ca "nimeni nu a auzit de I., scriitorul, cercetatorul sau profesorul". "Cine, in afara de C.C., i-a mai rasfoit operele?". In aceste articole, inculpatul afirma ca nimic nu-l deosebeste pe I. de Bebe Ivanovici sau Nicolae Mischie, care sunt totusi cercetati de P.N.A., neputandu-si justifica averea din veniturile obtinute, Marin I., crezand in general ca "toata lumea e proasta, chiar si procurorii ce si-au concesionat locuri de week-end pe malul Oltului_".
Se mai arata ca este de notorietate ca partea vatamata detine autoritatea de presedinte al Consilului Judetean Olt, de aproape 12 ani, locuieste in imobilul din Str. Izvorului nr. 10, municipiul Slatina si este conferentiar universitar in cadrul Universitatii "Constantin Brancusi" din Targu Jiu, declaratia de avere fiind depusa in termen si putand fi consultata pe Internet, iar inculpatul a actionat cu rea-credinta, urmarind excluderea sa din cursa electorala, prin repetarea persuasiva a fotografiilor, nefiind in eroare de fapt si incalcand deontologia profesionala, ce impune verificarea din trei surse a informatiilor publicate. Astfel, i s-a produs partii vatamate un grav prejudiciu de imagine, fiindu-i afectata reputatia politica si profesionala.
Pentru dovedirea faptelor mentionate in plangerea prealabila, a fost audiata partea vatamate (fila 93), iar la propunerea partii vatamate, a fost administrata proba cu inscrisuri, fiind atasate exemplare al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt la filele 9-78 din dosar.
In declaratia data in fata instantei, partea vatamata a aratat ca isi mentine plangerea prealabila formulata impotriva inculpatului pentru savarsirea infractiunilor de calomnie prin presa, nesolicitand condamnarea pentru alte fapte si imprejurari. S-a precizat ca aceasta nu a solicitat cotidianului in cauza dreptul la replica, precizandu-si punctul de vedere in alte publicatii - "Santinela" ori "Gazeta Oltului" -, si cere obligarea inculpatului, in solidar cu partea responsabila civilmente la plata sumei de 2.000.000.000 lei, cu titlu de daune morale.
In cauza, desi a fost legal citat (filele 8,91) si a cunoscut existenta pe rolul instantei a procesului penal (filele 80,82), inculpatul a refuzat sa se prezinte in fata instantei, pentru a putea fi audiat si a se apara si singur.
Potrivit art. 6 paragraful 3 lit. c din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994, acuzatul are dreptul sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei o cer. Curtea a aratat cum trebuie interpretate si care este legatura intre aceste trei dispozitii (Curtea, Pakelli impotriva RFG, hotararea din 25 aprilie 1983; Curtea, Campbell si Fell impotriva Regatului Unit, hotararea din 28 iunie 1984). Persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni dispune de doua posibilitati: fie sa se apere singura, fie sa recurga la serviciile unui avocat. Alegerea intre aceste doua posibilitati nu revine statului contractant, ci chiar acuzatului. In ipoteza in care acesta hotaraste sa apeleze la un avocat si nu dispune de mijloacele financiare necesare ori nu se prezinta in fata instantei, statul este obligat sa-i asigure asistenta judiciara gratuita, daca interesele justitiei o cer, tinandu-se seama de complexitatea cauzei, gravitatea infractiunii de care este acuzata persoana respectiva si cea a pedepsei pe care o risca, respectiv capacitatea acuzatului de a se apara singur in mod efectiv (Curtea, Hoang impotriva Frantei, hotararea din 29 august 1992). Sansele de succes pe care persoana acuzata le are in cauza nu se numara printre aceste criterii (Curtea, Boner impotriva Regatului Unit, hotararea din 28 octombrie 1994).
Intrucat articolul 6 paragraf 3 c) vorbeste despre asistenta si nu despre simpla numire, rezulta ca acest drept trebuie sa aiba un caracter efectiv. Acest lucru inseamna ca obligatia statului nu se limiteaza la numirea avocatului ci se intinde si asupra modului in care acesta isi indeplineste atributiile (Curtea, Daud impotriva Portugaliei, hotararea din 21 aprilie 1998).
Aspectele anterioare nu se opun judecarii in lipsa a unei persoane cu conditia ca statul sa fi depus eforturi rezonabile pentru a-l gasi pe reclamant si a-l cita conform procedurii (Curtea, Colloza si Rubinat impotriva Italiei, hotararea din 12 februarie 1985; Curtea, F.C.B. impotriva Italiei, hotararea din 28 august 1991). Curtea a aratat ce intelege prin eforturi rezonabile: o notificare personala (Curtea, Stamoulakatos impotriva Greciei, hotararea din 26 octombrie 1993), oficiala si intr-un termen rezonabil (Curtea, Godi impotriva Italiei, hotararea din 9 aprilie 1984) cu privire la desfasurarea procedurilor. In orice caz, persoana care s-a sustras de la judecarea cauzei nu dispune de dreptul sa ceara rejudecarea cauzei.
In cauza, inculpatul s-a bucurat de o asistenta efectiva din partea avocatului din oficiu, av. Anca Nitu, cu imputernicire la fila 94, care a participat activ la audierea partii vatamate si a depus concluzii scrise in aparare (filele 96-99).
Partea responsabila civilmente, S.C. Click News S.R.L. Craiova nu a depus nici o cerere la dosar, avand cunostinta de judecarea pricinii prin citarea legala (filele 7,92).
Analizand intreg materialul probator administrat, instanta retine urmatoarele:
In cotidianul Gazeta de Sud - Editie de Olt au fost publicate in cursul primaverii anului 2004 mai multe articole, semnate de inculpatul B.I.D., redactor, referitoare la partea vatamata I.M., in acea perioada presedinte al Consiliului Judetean Olt.
I. Astfel, in pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 10/25.03.2004, a fost inserat articolul "€uro-Presedintele. De unde atatia bani, mister I.?", cu urmatorul cuprins: "Creante de depasesc 10.000 de euro, obligatii de peste 10.000 de euro, 600.000.000 lei in cont, 7.000 de euro pe card, o casa cu o valoare declarata de 2 miliarde, un apartament vandut cu 1 miliard, un teren intravilan cumparat recent, asociat sau actionar la societati comerciale cu actiuni ce depasesc 10.000 de euro. Baronul judetului. Marin I., presedintele Consiliului Judetean Olt are o avere fabuloasa. Declaratia sa de avere, refacuta la data de 10 martie 2004, cuprinde cifre aiuritoare nu numai pentru muritorii de rand, ci si pentru prosperii oameni de afacere ai judetului. Dupa toate probabilitatile, o cercetare mai amanuntita ar releva faptul ca declaratia lui I. nu cuprinde decat o mina parte dintr-un intreg care mai este distribuit la rude apropiate dar si la interpusi de incredere. De ani de zile se vorbeste despre licitatii aranjate, despre bugete impartite intre prieteni, despre firme care au prioritate absoluta in relatiile cu zecile de institutii patronate de Consiliul Judetean. Peste toate aceste fire se asterne o mantie de tacere suspecta. Din cand in cand mai cade cate un director prea lacom sau iese din rand cate-o firma care nu mai poate suporta birurile. Politia viseaza, justitia se face ca lucreaza. Baronul I. prospera. Exasperant. Carute de euro. Ce salariu are un presedinte de Consiliul Judetean? In cate consilii de administratie sa fi fost membru remunerat si cati bani sa fi strans din aceste activitati? O avere de cel putin un milion de dolari dintr-o functie publica pentru un om din Olt l-ar face invidios pana si pe presedintele Iliescu. Cu atat mai mult cu cat, nomenclaturist de partid si inainte si dupa 1989, Marin I. n-a avut timp sa dezvolte o afacere privata astfel incat sa justifice purcoiul de bani raspandit prin conturi. Pare incredibil. Dar nu este asa. Exista insa oameni si fapte cu guri si documente. Publice. Nu secrete. O asemenea avutie trebuie sa aiba o justificare publica. Este vorba de persoana care de aproape 12 ani gireaza intr-un fel sau altul bugetul judetului Olt. Transparenta. Gazeta de Sud - Editie de Olt inaugureaza cu acest prilej "Campania pentru transparenta". In cadrul acestui demers jurnalistic, cotidianul Gazeta de Sud - Editie de Olt va publica declaratiile de avere ale tuturor celor care ocupa demnitati publice in judetul Olt, incluzand aici si magistrati, procurori, primari si consilieri comunali. D.B.". Articolul este insotit de declaratia de avere a partii vatamate, intocmita la 10.03.2004.
II. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 19/05.04.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "€uro-Presedintele I. isi aranjeaza secretara. Din ciclul: Covrigul secretarei mele", cu urmatorul cuprins: "Putina lume stie ca presedintele Consiliului Judetean, conf. univ. dr. ec. Marin I. si-a reactualizat declaratia de avere pentru a adauga vinzarea unui apartament cu suma de un miliard. Si mai putina lume cunoaste ca apartamentul a fost cumparat de secretara sa, C.C.. Trecerea in proprietate, dupa zugravitul proaspat de rigoare, s-a facut cu popi si bufet suedez. Ce salariu o avea o secretara de presedinte de Consiliu Judetean? Ce prime o fi primit sau ce imprumuturi o fi facut de a strins atita banet? Sau sa fie doar o tranzactie de ochii lumii pentru ca €uro-presedintele sa mai poata justifica niste sute de milioane. Oricum, daca lumea ar fi sa se ia dupa ce se intimpla cu activitatea C.C. ar observa ca in ultimul timp a trecut la fapte. Una dintre ele este o covrigarie. Investitia a fost realizata cu fonduri europene ca de altfel toate investitiile facute de apropiatii €uro-presedintelui. Dar probabil ca acestea sint bonusuri primite de Cerasela dupa atitia ani de slujba onesta.M.L.M.. Cand secretara C.C. va fi intrebata de unde a avut atitia bani ca sa se intinda la o investitie imobiliara de un miliard va raspunde ca, partial, banii au rezultat din vinzarea apartamentului propriu catre numita L. M.M.. L.M. este chiar sora C.C. si lucreaza ca inspector in cadrul Directiei Judetene pentru Protectia Copilului, institutie aflata in directa subordonare a Consiliului Judetean. L.M. a fost si ea secretara. Si in aceasta calitate era sa dea de belea dupa ce a facut niste invirteli pe la institutia unde lucra. Despre L. M. pot vorbi multi oameni care au girat fara sa stie pentru achizitionarea unor bunuri. Declaratia sa de avere cuprinde un apartament, achizitionat in anul 2003 si doua autoturisme Daewoo achizitionate in 1998 si respectiv 2001. Cam multi bani pentru un inspector la o institutie bugetara, nu?" D.B.
III. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 42/03.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "€uro-baronul judetului candideaza iar. Din ciclul: I. pentru noi este cam Mischie 2", cu urmatorul cuprins: Marin I. si-a schimbat iar declaratia de avere. In ultimul timp, pe fondul discutiilor privind baronii PSD si in urma dezvaluirilor din Gazeta de Sud-Editie de Olt, I. tot adauga la lista impresionantelor sale realizari materiale. Asa se face ca vineri 30 aprilie a.c. si-a mai adus aminte de vreo 600 de milioane uitate prin cotloanele mintii. Prin urmare cele 8,9 miliarde valabile la 10 mai a.c. s-au facut 9,5 miliarde. Tot putin. Tot nesemnificativ in raport cu cit a stat si mai vrea sa stea in fruntea Consiliului Judetean.Pentru ca asta este culmea culmilor. Marin I. vrea sa candideze iar. Din nou cap de lista la Consilieri Judeteni pe lista Partidului Social Democrat (PSD). • Puterea corupe Pe presedintele Consiliului Judetean Gorj, Nicolae Mischie, statul in fruntea bucatelor timp de 12 ani l-a cam corupt. In general toate rapoartele de specialitate confirma faptul ca puterea politica, exercitata chiar si pe o perioada mai mica de timp, corupe. In cazul lui Mischie se vorbeste despre licitatiile privind construirea si repararea de drumuri, constructia de vile, obtinerea titlului de doctor. Pare o obsesie a celor care ajung in functii decizionale de extrema potenta sa se umple de onoruri mai mult sau mai putin meritate. Un asemenea personaj, cu statut de persoana publica,se afla si in fruntea judetului Olt. El se numeste Marin I.. Si I. imparateste licitatiile la lucrarile de drumuri si el si-a facut o vila impresionanta si el si-a luat doctoratul la Chisinau dupa ce si-a publicat asa-zisele lucrari de specialitate intr-o publicatie-fantoma, falimentata la putin timp dupa ce-si implinise menirea: Economistul de Olt. Spre deosebire de Mischie, insa, I. nu si-a permis si nu-si va permite niciodata sa iasa la rampa luindu-se in gura cu mai-marii partidului. Mai bine isi face in liniste secretara miliardara sau viceversa decit sa-i arate obrazul lui Nastase ca l-a facut mare. • O avere fabuloasa Trebuie sa ignori profund realitatea daca nu vezi, ca locuitor al judetului, unele lucruri. Sa nu mai vorbim despre SRI, Politie, Parchet. In judetul Olt toata lumea pare ca doarme. Sau duce jerbe de flori, din ce in ce mai mari, atunci cind I. isi aniverseaza cite ceva. Sint niste paradoxuri legate de firmele care cistiga licitatiile (ale caror nume le vom publica in curind), legate de oamenii care conduc institutiile din subordinea Consiliului Judetean, de cei care fac parte din Consiliile de Administratie ale acestor institutii. De ani de zile aceleasi figuri. Aceleasi presupuneri si concursuri cu cistigatori, stiuti dinainte. Cel mai recent exemplu este numirea lui Gheorghe Dumitrescu in functia de director al Spitalului Judetean Slatina. S-a stiut cu doua saptamini inainte ca directorul de la Oltdrum va fi mutat, ca un baiat de incredere ce e, la Spital. Oltdrum urmeaza sa fie privatizata, vor aparea dezvaluiri in presa, se vor afla lucruri incredibile si nu era cazul ca toate acestea sa se sparga in capul unui baiat care are viitor pentru ca stie sa taca. La Oltdrum va fi pus probabil vreun ciumete care nu va putea fi acuzat de nimic. Baietii astia din SRI de la Olt probabil ca se ocupa cu arhivarea editorialelor din ziarele nou aparute pe piata si cu speculantii de clasoare cu fluturi de Poboru daca nu sesizeaza nimic nimanui despre ceea ce se intimpla in judet. Pentru ca lumea, de pilda, ar vrea sa stie precis care este metoda prin care un presedinte de Consiliu Judetean poate acumula o avere atit de mare. Cum a ajuns sa controleze APROT S.A.? Cum a achizitionat si din ce venituri un numar de 5555 actiuni in valoare de 4.942.316.830 lei? Cum poate sa detina actiuni si la alte doua societati? Cum mai nou da sau ia imprumut sume de sute de milioane lei? Prin notariat. Avem de-a face cu un om de afaceri sau cu un om care tinde sa transforme bugetul judetului in propria afacere? Pai daca si secretara lui I. a ajuns sa aiba un miliard pentru a cumpara apartamentul sefului?" D.B.
IV. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 44/05.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "Covrigariile C.C., secretara €uro-baronului I.. Din ciclul: Nu aruncati dosarul A.F. M. pana nu-l vedem si noi", cu urmatorul cuprins: C.C. este o femeie de treaba. A fost dansatoare in trupa folclorica de la I.P.A si apoi a ajuns secretara. Tinara din Ianca plecata la Slatina sa manince o piine s-a descurcat binisor. Acum troneaza in anticamera celui mai bogat si influent om al judetului, baronul local Marin I.. Are insa un salariu modest, de bugetar. Totusi C.C. nu se plinge. De plins si de ciuda sufera directoarele din Consiliul Judetean cind vad, zi de zi, ce haine poarta. Tinutele scumpe ale C.C. rivalizeaza cu cele ale patroanelor de Bucuresti. Asta dintr-un salariu de aproape 6 (sase) milioane de lei pe luna? Crede cineva in minuni? Cerasela a crezut si crede. Doar asa se explica faptul ca patroneaza din umbra un lant de covrigarii care participa cu spor si drag, printr-un subcontract, si la Programul guvernamental "Cornul si laptele“. • Covrigaria A.F. M. in actiune. In anul 2003 a rasarit in piata Progresul din Slatina o covrigarie. N-avea nici o firma, n-avea afisate nici un fel de elemente de identificare. Pe fondul unor controale de fond efectuate de catre inspectorii din cadrul Administratiei Financiare Slatina a fost descoperita, intr-un spatiu care apartine S.C. Alimentara S.A., si covrigaria cu pricina. Numai ca in momentul in care unul dintre inspectori a solicitat actele firmei si identitatea patronilor, angajatii n-au stiut ce sa raspunda. Pentru ca asa este procedura in astfel de cazuri, la fata locului s-a lasat o instiintare. Prin aceasta instiintare proprietarului firmei i se solicita sa ia legatura cu organele fiscale in vederea prezentarii documentelor necesare care atesta activitatea firmei. Neprezentindu-se nimeni la data precizata inspectorul a procedat ca un om de treaba si a mai lasat o instiintare. De-abia dupa ce nu s-a dat curs nici acestei invitatii inspectorul a taiat o amenda in valoare de 3 (trei) milioane. Si de aici a inceput scandalul. Au inceput sa sune telefoanele sa se bata din picior. De batut din picior a batut nimeni alta decit secretara presedintelui Consiliului Judetean C.C. care s-a prezentat la conducerea Administratiei Financiare cu o imputernicire de reprezentare a A.F. M.. Aceasta asociatie familiala avea sediul in comuna Ianca. A ramas un mister pentru toti cum na ajuns aceasta asociatie familiala dintr-o comuna de linga Corabia sa aiba doua puncte de lucru in Slatina si unul in Caracal. Si fara acte. Pentru ca actele contabile au aparut dupa negocieri indelungate si dupa ce s-a descoperit ca evidenta contabila era tinuta chiar de un angajat al Administratiei Financiare. • Actul de control a fost abandonat Pentru ca nici seful Administratiei Financiare Slatina, I.V., nici adjunctul acestuia, Petre Purcel nu vor recunoaste ca i-a sunat Marin I. ramine ca seful nu i-a luat apararea secretarei. Se va consemna insa ca actul de control la A.F. M. n-a fost finalizat deoarece s-a ajuns la un compromis si actele au fost trimise la Corabia. Ulterior pe adresa Administratiei Financiare Slatina a sosit si o adresa a Serviciului economic din cadrul Politiei Municipiului Caracal in care se cereau date legate de activitatea A.F. M. banuita ca ar fi provocat o evaziune fiscala de citeva sute de milioane la punctul de lucru din Caracal. Ce s-a mai intimplat cu A.F. M., asociatia familiala a tatalui C.C., secretara presedintelui Consiliului Judetean Olt nu se mai stie. Poate ca dosarul fiscal al acestei A.F. nici nu mai exista oficial. Actualmente covrigaria din piata Progresul isi desfasoara activitatea pe numele firmei PANIRAL S.R.L.• Intrebari, intrebari, intrebari... Prima intrebare pe care si-ar pune-o orice proprietar de firma din judet dupa citirea acestor rinduri ar fi: "De ce la ei se poate orice?“. A doua intrebare ar fi: "De unde a avut C.C. un miliard pentru a cumpara apartamentul presedintelui I., seful ei?“. De unde a avut o femeie care cistiga aproape 6 (sase) milioane de lei pe luna bani sa-si faca trei covrigarii, sa cumpere un apartament de un miliard si sa se imbrace atit de scump? De ce vrea sa ajunga ca doamna P.? Ce legatura este intre doamna P. si C.C.? • Covrigeii din Caracal A.F. M. a avut un laborator de patiserie si in municipiul Caracal. Acum utilajele zac undeva intr-un garaj. Despre activitatea acelui punct de lucru politistii de la economic tac chitic. Pe de alta parte daca stai de vorba cu C.C. se jura ca in Slatina n-are decit covrigaria din piata Progresul. Care pina acum doua saptamini lua curent electric de la S.C. Alimentara. Cu toate acestea in actele A.F. M., anul trecut, in Slatina figurau doua puncte de lucru." D.B.
V. In pagina 1 din numarul 49/11.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat titlul "Firmele baronului I.. Din ciclul: Cel mai reales presedinte. Cititi in ziarul de maine", insotit de fotografia partii vatamate, sub care este inserata afirmatia "Marin I. mai reales decat Iliescu, se apropie de Ceausescu"
VI. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 6 din numarul 50/12.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "Firmele baronului I.. Din ciclul: Cel mai reales presedinte", cu urmatorul cuprins: In data de 5 mai a.c. Marin I., presedintele Consiliului Judetean, si-a schimbat din nou Declaratia de avere. Asta dupa ce in 10 si 30 aprilie procedase la alte modificari. Acum o saptamina a modificat ceea ce adaugase in 30 aprilie adica numarul actiunilor detinute la S.C. APROROM S.A. si S.C. GALACTICA S.R.L. Practic a lasat in Declaratia de avere doar actiunile (5555) detinute la S.C. APROT S.A. • Galactica e floarea Cine viziteaza zona dinspre iesirea spre Draganesti, pe strada Depozitelor, descopera o frumusete de fabricuta imblanita in termopane si acoperita cu tigla albastra. Este fabrica de confectii in lohn via Caracal a fiului lui Marin I., Mihai. La aceasta societate a venit cu citeva parti sociale si firma APROROM S.A. la care actionari sint cinci de I.. In frunte cu Marin I., omul ce detine cele mai multe parti sociale. Sediul fabricutei se afla in incinta S.C. APROT S.A., societate la care Marin I. detine bineinteles tot peste 50 la suta din actiuni. Poate parea ciudat ca un om care din 1990 si pina in prezent a ocupat doar demnitati publice este si actionar majoritar al unor societati comerciale mari? Nu si daca este vorba de judetul Olt. Nu si daca este vorba de Marin I. singurul baron P.S.D. care urmeaza sa fie reales in fruntea Consiliului Judetean. Tertipurile si jongleriile sale financiare par a scapa insa atentiei Parchetului de pe linga Tribunalul Olt." D.B. VII. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 6 din numarul 56/19.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "€uro-baronul carturar. Din ciclul: Secretara dansatoare si opera nepieritoare ", cu urmatorul cuprins: Pentru un presedinte de Consiliu Judetean o secretara fosta dansatoare nu e un semn rau. S-ar putea spune ca alegerea reflecta un anumit simt artistic, o predispozitie spre o latura mai sensibila si efemera a vietii. Si daca acest lucru se intimpla unui om al tezelor stiintifice in domeniul managementului economic este chiar remarcabil. Surprinzator. Jalnic chiar. Pentru ca gluma nu-si mai are rostul. Problema e grava. Nimeni n-a auzit de Marin I. scriitorul sau cercetatorul sau profesorul. Acestea sunt doar hirtii pe care, un om, care se crede deja Dumnezeul judetului, le-a cumparat pentru a se impauna ca orice parvenit in lumea stiintifica.• Unde sint lucrarile stiitifice? In scurta sa nota autobiografica publicata pe site-ul Consiliului Judetean fostul membru al Comisiei de revizie a Comitetului Judetean al PCR, baronul Marin I., sustine ca, intre anii 1996 si 2002, a publicat 52 de lucrari si 3 carti in managementul economic. Tot acolo se specifica faptul ca din anul 1999 detine titlul de conferentiar universitar. Nimeni n-a auzit insa nici de conferentiarul universitar Marin I. nici de autorul prodigios in domeniul managementului economic. Unde sint aceste lucrari si carti. Unde au fost publicate? Ce contin? Cui se adreseaza? Unde sint citate? Sau sint doar povesti? Care sint universitatile la care conferentiaza profesorul Marin I.? Si cine sint discipolii sai? Cine, in afara de secretara C.C., i-a mai rasfoit operele? Sau poate ca afacerile C. reprezinta micile nuclee prin care au fost transpuse in practica ideile manageriale ale profesorului? • Afacerile proprii N-ar fi de mirare ca in cartile si articolele semnate de baronul marin I. sa se arate cum si-a construit el averea fabuloasa fara sa faca afaceri si fara sa poata dovedi veniturile din care copiii sai au ajuns miliardari la virste fragede. Baronul local Marin I. este actionar majoritar la doua societati comerciale mari, una fosta intreprindere de stat, fara ca vreodata sa fi fost patron. Dupa 1990 din fost activist al Partidului Comunist a devenit activist fesenist si acum pesedist. Daca va fi reales presedinte al Consiliului Judetean va deveni unic in tara. Desi nimic nu-l deosebeste de Bebe Ivanovici sau Nicolae Mischie. Oameni pe care partidul i-a tras pe dreapta. Pe Mischie chiar l-a luat in grija PNA-ul. • Dezvaluirile care vin Amanuntele legate de costul si modalitatea prin care au fost publicate asa-zisele lucrari ale conferentiarului doctor Marin I. sint aiuritoare. Intre altele a fost pur si simplu inventata o publicatie pentru a se da un gir oarecare aparitiei acestor amarite de articole care trebuiau atasate la dosarul de doctorand. In Anexa la Declaratia de avere Marin I. n-a facut nici o referire la cheltuielile legate de obtinerea doctoratului in Moldova. Dealtfel Marin I., crezind ca in general toata lumea e proasta, chiar si procurorii care si-au concesionat locuri de week-end pe malul Oltului, la Teslui, tot bate apa in piua cu niste amarite de 9 miliarde si ceva venituri realizate in 14 ani cu tot cu familia. De parca, la pretentiile lui si ale mostenitorilor, din 9 miliarde s-ar putea trai. Dar despre aceste jocuri de prost gust si mai ales despre marturisirile varului si fostului asociat al C.C., in curind." D.B. VIII. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 6 din numarul 57/20.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud - Editie de Olt, a fost publicat articolul "Ziarele cu €uro-baronul se cumpara cu teancul. Din ciclul: Cititi azi ce vi s-a furat ieri", cu urmatorul cuprins: In urma aparitiei in ziarul nostru de ieri a unui nou articol despre Marin I., presedintele Consiliului Judetean, chioscurile de ziare din municipiul Slatina au fost lasate fara "marfa" chiar de la prima ora a zilei. Spre exemplu, in jurul orei 9.00 dimineata, in fata chioscului de ziare apartinind SC RODIPET SA din cartierul Progresul a oprit o masina de culoare inchisa cu numarul OT- 73 - MYU, din care a coborit un individ care a luat toate ziarele de pe masa si a intrebat-o pe vinzatoare cite exemplare din Gazeta de Sud - editie de Olt are pentru ca vrea sa le cumpere pe toate. La intrebarea vinzatoarei M.C. de ce cumpara atitea, aceasta a primit un raspuns scurt si la obiect: "Nu am mai gasit la alte chioscuri si suntem mai multi la birou". Cum vinzatoarea nu a vrut sa ii dea decit patru ziare, s-a trecut la amenintari de genul: "Va aranjez eu!!!...". Situatia de la chioscul din Piata Progresul nu a fost singulara. Practic intreg tirajul Gazetei de Sud - Editie de Olt a fost cumparat in mai putin de o jumatate de ora de indivizi care nu au vrut sa-si decline identitatea. De ce au facut acest lucru, nu judecam noi. Va lasam pe dumneavoastra sa judecati, stimati cititor" Mihai Ionescu (pagina 1). In pagina 6 este reluat articolul "€uro-baronul carturar. Din ciclul: Secretara dansatoare si opera nepieritoare ", cu urmatorul cuprins: Pentru un presedinte de Consiliu Judetean o secretara fosta dansatoare nu e un semn rau. S-ar putea spune ca alegerea reflecta un anumit simt artistic, o predispozitie spre o latura mai sensibila si efemera a vietii. Si daca acest lucru se intimpla unui om al tezelor stiintifice in domeniul managementului economic este chiar remarcabil. Surprinzator. Jalnic chiar. Pentru ca gluma nu-si mai are rostul. Problema e grava. Nimeni n-a auzit de Marin I. scriitorul sau cercetatorul sau profesorul. Acestea sunt doar hirtii pe care, un om, care se crede deja Dumnezeul judetului, le-a cumparat pentru a se impauna ca orice parvenit in lumea stiintifica.• Unde sint lucrarile stiitifice? In scurta sa nota autobiografica publicata pe site-ul Consiliului Judetean fostul membru al Comisiei de revizie a Comitetului Judetean al PCR, baronul Marin I., sustine ca, intre anii 1996 si 2002, a publicat 52 de lucrari si 3 carti in managementul economic. Tot acolo se specifica faptul ca din anul 1999 detine titlul de conferentiar universitar. Nimeni n-a auzit insa nici de conferentiarul universitar Marin I. nici de autorul prodigios in domeniul managementului economic. Unde sint aceste lucrari si carti. Unde au fost publicate? Ce contin? Cui se adreseaza? Unde sint citate? Sau sint doar povesti? Care sint universitatile la care conferentiaza profesorul Marin I.? Si cine sint discipolii sai? Cine, in afara de secretara C.C., i-a mai rasfoit operele? Sau poate ca afacerile C. reprezinta micile nuclee prin care au fost transpuse in practica ideile manageriale ale profesorului? • Afacerile proprii N-ar fi de mirare ca in cartile si articolele semnate de baronul marin I. sa se arate cum si-a construit el averea fabuloasa fara sa faca afaceri si fara sa poata dovedi veniturile din care copiii sai au ajuns miliardari la virste fragede. Baronul local Marin I. este actionar majoritar la doua societati comerciale mari, una fosta intreprindere de stat, fara ca vreodata sa fi fost patron. Dupa 1990 din fost activist al Partidului Comunist a devenit activist fesenist si acum pesedist. Daca va fi reales presedinte al Consiliului Judetean va deveni unic in tara. Desi nimic nu-l deosebeste de Bebe Ivanovici sau Nicolae Mischie. Oameni pe care partidul i-a tras pe dreapta. Pe Mischie chiar l-a luat in grija PNA-ul. • Dezvaluirile care vin Amanuntele legate de costul si modalitatea prin care au fost publicate asa-zisele lucrari ale conferentiarului doctor Marin I. sint aiuritoare. Intre altele a fost pur si simplu inventata o publicatie pentru a se da un gir oarecare aparitiei acestor amarite de articole care trebuiau atasate la dosarul de doctorand. In Anexa la Declaratia de avere Marin I. n-a facut nici o referire la cheltuielile legate de obtinerea doctoratului in Moldova. De altfel Marin I., crezind ca in general toata lumea e proasta, chiar si procurorii care si-au concesionat locuri de week-end pe malul Oltului, la Teslui, tot bate apa in piua cu niste amarite de 9 miliarde si ceva venituri realizate in 14 ani cu tot cu familia. De parca, la pretentiile lui si ale mostenitorilor, din 9 miliarde s-ar putea trai. Dar despre aceste jocuri de prost gust si mai ales despre marturisirile varului si fostului asociat al C.C., in curind." D.B.
Preliminar, instanta retine urmatoarele aspecte, referitoare la savarsirea unor infractiuni contra demnitatii prin presa, prin prisma Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994, ale carei dispozitii mai favorabile sunt aplicabile direct in dreptul roman, potrivit art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei, si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, sistemul european de protectie avand in vedere si aceasta sursa, care completeaza Conventia, formand un bloc de conventionalitate si fiind totodata direct aplicabila, inclusiv pentru dreptul intern roman.
Articolul 10 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului prevede ca: “1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute le lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."
Libertatea de exprimare, aparata de articolul 10, ocupa un loc aparte printre drepturile garantate de Conventie, importanta subliniata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru prima data in cauza Handyside impotriva Regatului Unit (1976), ideea fiind reluata apoi constant in toate cauzele ulterioare. Astfel, “libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una din conditiile primordiale ale progresului sau si ale implinirii individuale a membrilor sai. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acopera nu numai “informatiile" sau “ideile" care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci si acelea care ofenseaza, socheaza sau ingrijoreaza statul sau un anumit segment al populatiei. Acestea sunt cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis in absenta carora nu exista “o societate democratica".
Curtea afirma astfel ideea ca democratia nu se rezuma la domnia opiniei majoritatii, ci implica intr-o egala masura respectul pentru minoritati, tolerarea manifestarilor izolate sau excentrice, necesitand abordarea relatiei individ-colectivitate dintr-o perspectiva liberala. In acelasi timp, in opinia Curtii, libertatea de exprimare serveste un dublu deziderat: acela al implinirii individuale a fiecaruia, reprezentand deci un aspect al principiului general al autonomiei individuale in raport cu societatea; in acelasi timp, constituie si un mijloc util de asigurare a bunei functionari a unei societati deschise si pluraliste, si in special a unei democratii reprezentative.
Dreptul garantat de articolul 10 nu este insa unul absolut. Paragraful 2 permite restrangerea exercitarii acestuia in ipoteza in care folosirea libertatii de exprimare este indreptata impotriva anumitor valori pe care statul le poate in mod legitim apara sau chiar impotriva democratiei insesi. Restrictiile aduse libertatii de exprimare vor fi insa controlate de Curte prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispozitiilor articolului 10 din Conventie cristalizate in cadrul jurisprudentei Curtii si Comisiei. Dreptul aparat de articolul 10 cuprinde, potrivit textului Conventiei, “libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere". Au fost considerate ingerinte in exercitarea respectivei libertati: sanctionarea unor ziaristi pentru diferite afirmatii publicate in presa sau facute in timpul unor emisiuni de radio sau televiziune, refuzul autoritatilor de a distribui o anumita revista in cazarmile militare, arestarea unor persoane care protestau impartind manifeste in timpul unei defilari militare sau unei conferinte pe teme militare, refuzul accesului unei persoane la informatii confidentiale care il priveau aflate in posesia autoritatilor, confiscarea de catre autoritati a tablourilor unui artist prezentate in cadrul unei expozitii, interzicerea difuzarii unui film, concedierea unei invatatoare datorita activitatilor sale politice in cadrul Partidului comunist german, imposibilitatea de a crea societati private de radio sau de televiziune din cauza monopolului detinut de stat in acest domeniu, interzicerea accesului in tara a unui lider politic strain pentru a-l impiedica sa participe la o intrunire la care fusese invitat si altele.
Aria de acoperire a libertatii aparate de Conventie este foarte larga, incluzand toate formele de discurs artistic, comercial sau de interes public. Protectia efectiva acordata de articolul 10 variaza, legitimitatea ingerintelor statului in exercitarea libertatii de exprimare fiiind apreciata in functie de valoarea diferita pe care Curtea o acorda diferitelor mesaje transmise de titularii dreptului. Formele de publicitate incluse intr-un discurs cu scop comercial vor beneficia de o protectie mult scazuta fata de un discurs politic.
Paragraful 2 al articolului 10 permite statelor sa aduca limitari formelor de manifestare a libertatii de exprimare cu conditia sa respecte cerintele impuse de Conventie pentru valabilitatea acestora. Dupa ce s-a constatat ca a avut loc o ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, Curtea afirma ca limitarea adusa de stat acestui drept este contrara Conventiei daca nu indeplineste cele trei conditii cumulative: sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca cel putin unul dintre scopurile legitime prevazute de textul Conventiei si sa fie necesara, intr-o societate democratica, pentru atingerea acelui scop. In momentul in care se constata neindeplinirea uneia dintre aceste conditii, Curtea va constata incalcarea Conventiei fara a mai continua examinarea celorlaltor conditii.
C.E.D.O., in cauza Sunday Times impotriva. Regatului Unit (1979), a afirmat principiile de baza ce definesc notiunile de accesibilitate si previzibilitate a legii. Astfel, “trebuie in primul rand ca “legea" sa fie suficient de accesibila: cetateanul trebuie sa poata dispune de informatii suficiente, tinand seama de circumstantele cauzei, in legatura cu normele juridice aplicabile intr-un caz dat. In al doilea rand, nu poate fi considerata drept “lege" decat o norma enuntata cu suficienta precizie pentru a-i permite cetateanului sa-si adapteze conduita cerintelor legale; folosindu-se daca e nevoie de sfaturi competente, el trebuie sa fie capabil sa prevada, cu un grad de exactitate rezonabil tinand seama de circumstantele cauzei, consecintele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de el. Aceste consecinte nu trebuie sa fie previzibile cu o certitudine absoluta: experienta dovedeste imposibilitatea acestui lucru. De altfel, desi certitudinea este de dorit, ea determina uneori o rigiditate excesiva; or legea trebuie sa se poata adapta schimbarilor de situatie".
Curtea verifica daca ingerinta urmarea unul dintre scopurile legitime enumerate limitativ in paragraful 2 al articolului 10. Instantele europene nu se multumesc sa accepte existenta scopului legitim invocat de stat, ci procedeaza ele insele la o apreciere in urma careia va fi identificat acela dintre obiectivele enumerate in paragraful 2 care este cel mai relevant in circumstantele cauzei.Curtea tine seama de scopul ce a inspirat in mod real autoritatile de la care emana ingerinta la momentul instituirii acesteia, si nu de scopul pe care statul parat ar putea sa il reconstituie ulterior pentru a justifica masura in cursul procedurii de la Strasbourg. Identificarea de catre Curte a scopului legitim vizat de masura de restrangere a libertatii de exprimare are un rol important in ceea ce priveste rezultatul analizei celei de-a treia conditii prevazute de paragraful 2, respectiv cerinta ca masura in litigiu sa fi fost “necesara, intr-o societate democratica" pentru atingerea respectivului obiectiv.
Nu este suficient ca autoritatea nationala care instituie o masura ce afecteaza libertatea de exprimare (spre exemplu instanta de judecata care pronunta o condamnare pentru calomnie a unui ziarist) sa isi justifice solutia prin simpla invocare a obiectivelor enumerate in paragraful 2 al art. 10 (in exemplul dat, protectia reputatiei partii vatamate). Intr-adevar, un asemenea demers ar face total abstractie de existenta conditiei “necesitatii intr-o societate democratica", reducandu-se numai la verificarea intrunirii celei de-a doua conditii (identificarea existentei unui scop legitim al ingerintei). Reiese ca, pentru a fi compatibila cu art. 10 din Conventie, o ingerinta adusa libertatii de exprimare trebuie sa respecte principiile stabilite de Curte in ceea ce priveste notiunea “necesitatii intr-o societate democratica".
Analiza necesitatii unei masuri ce afecteaza libertatea de exprimare, pentru a duce la concluzia compatibilitatii cu prevederile Conventiei, trebuie sa evidentieze faptul ca aceasta raspundea unei “nevoi sociale imperioase" care a determinat adoptarea ei. De asemenea, masura in cauza trebuie sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit, iar motivele invocate de autoritatile nationale pentru a o justifica trebuie sa fie pertinente si suficiente.
Curtea a respins argumentarea statelor care au sustinut ca cerinta necesitatii intr-o societate democratica e satisfacuta atunci cand se demonstreaza ca statul a actionat in mod rational, atent si cu buna-credinta. Subliniind importanta de care trebuie sa se bucure libertatea de exprimare, Curtea a insistat asupra faptului ca necesitatea restrictiei trebuie sa fie stabilita in mod convingator. Curtea va verifica daca autoritatile nationale care au confirmat necesitatea restrictiei aduse libertatii de exprimare au aplicat standarde conforme cu principiile articolului 10 din Conventie si, in plus, daca s-au bazat pe o stabilire acceptabila a faptelor relevante.
Autoritatilor nationale le revine in primul rand sarcina de a aplica prevederile Conventiei. Ele sunt de altfel plasate intr-o pozitie mai favorabila decat instantele europene pentru a aprecia oportunitatea unei anumite masuri care restrange libertatea de exprimare. In consecinta, Curtea europeana le-a recunoscut o marja de apreciere in acest domeniu. Aceasta marja de apreciere nu este nelimitata. Ea este supusa unui control care poarta asupra finalitatii si necesitatii legii statului in cauza si deciziilor de aplicare a acesteia. Aprecierea in concret a necesitatii restrictiei se realizeaza de la caz la caz, luandu-se in considerare toate circumstantele cauzei. De aceea, concluziile Curtii sunt determinate de anumite aspecte specifice spetei respective, desi este posibila si extragerea unor principii generale care sa permita anticiparea atitudinii Curtii in cazurile ulterioare, ducand astfel la stabilirea unor standarde europene pe care statele parti la Conventie trebuie sa le accepte drept obligatii minime in domeniul libertatii de exprimare.
Marja de apreciere de care dispun autoritatile nationale pentru a restrange libertatea de exprimare are insa o intindere variabila, in functie de continutul mesajului transmis de titularul dreptului, precum si de valoarea legitima pe care statul o invoca pentru a justifica necesitatea unei ingerinte. In consecinta, protectia acordata de Conventie variaza si ea corespunzator.
Curtea a fundamentat necesitatea protejarii libertatii de exprimare, in primul rand, pe valoarea pe care aceasta o reprezinta ca mijloc pentru a asigura buna functionare a unei societati democratice. De aici decurge pozitia privilegiata acordata liberei discutari a chestiunilor de interes general, si in particular a libertatii presei, atunci cand aceasta intra in conflict cu alte valori pe care statul le poate in mod legitim apara. Prin urmare, atunci cand obiectul plangerii il formeaza incalcarea libertatii discursului “politic", inteles in sensul sau cel mai larg, marja de apreciere a autoritatilor nationale este foarte redusa. In cauza Thorgeirson impotriva Islandei (1995), Curtea a precizat pentru prima oara faptul ca articolul 10 apara nu numai afirmatiile incluse in cadrul unei dezbateri politice propriu zise, ci si discutarea oricaror subiecte care intereseaza opinia publica in general sau un segment al acesteia. Exemple in acest sens sunt afirmatiile privind functionarea institutiilor publice sau cele referitoare la activitatea unor persoane aflate in functii de decizie, atat publice cat si private (in cauza Fressoz si Roire impotriva Frantei, 1999 s-au considerat a fi de interes public informatii privind cuantumul salariului directorului unei companii private), comentarea modului de functionare a justitiei sau reproducerea si comentarea afirmatiilor persoanelor publice.
Dimpotriva, daca dreptul invocat de reclamant priveste un discurs al carui continut avea un caracter predominant comercial, neslujind transmiterii unor informatii sau idei de interes general ci intereselor pur economice ale individului, marja de apreciere de care se bucura statele este mult mai intinsa. In acest caz Curtea de la Strasbourg este intr-o mai mica masura dispusa sa-si substituie propria apreciere privind necesitatea restrictiei celei a autoritatilor statului.
Fiind calificat discursul ca unul ce poarta asupra unor chestiuni de interes general, marja de apreciere acordata statelor pentru a-l restrictiona variaza in functie de scopul legitim urmarit de ingerinta si de masura in care se poate vorbi de o “definitie obiectiva" a acestuia la scara europeana. Astfel, Curtea a recunoscut ca notiunea de “morala" nu este conceputa uniform in spatiul european, ea variind in mare masura de la o tara la alta in functie de realitatile specifice ale fiecareia. Prin urmare, modul in care autoritatile nationale decid sa o protejeze va face obiectul unui control mai putin strict al instantelor europene decat, spre exemplu, notiunea de “autoritate a puterii judecatoresti", in cazul careia se poate observa o mai mare concordanta in ceea ce priveste dreptul si jurisprudenta statelor-parte la Conventie.
Curtea ia in considerare si alte elemente, legate de exemplu de calitatea specifica pe care o poate avea autorul discursului (ziarist, politician membru al opozitiei, soldat, functionar public etc.) sau persoana lezata (politician, functionar public, magistrat, persoana privata etc.), precum si de mijlocul prin care a fost difuzat mesajul (presa scrisa, televiziune, expozitii publice etc.). Un rol important il joaca si circumstantele specifice ale difuzarii discursului litigios.
Natura si severitatea sanctiunii aplicate joaca un rol esential in stabilirea proportionalitatii cu scopul legitim urmarit. Cu cat sanctiunea are efecte mai serioase asupra reclamantului, cu atat mai mult va trebui sa dovedeasca statul existenta legaturii de proportionalitate intre aceasta si scopul legitim urmarit.
Aprecierea in concret a regimului protectiei oferite de art. 10 depinde de o dubla calificare: calitatea autorului discursului incriminat, pe de o parte, si cea a partii lezate sau natura valorii aparate, pe de alta.
Libertatea presei si personalitatile publice este categoria de discurs aparata in cea mai mare masura de Curte. Cand ne aflam in prezenta afirmatiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie ca acestia ocupa deja functii publice sau nu, controlul european este total iar protectia Conventiei este maxima.
Pentru a justifica pozitia privilegiata pe care acest tip de discurs o ocupa, Curtea a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce prezinta un interes public. Acestui drept ii corespunde o “obligatie" a ziaristilor de a raspandi informatii si idei, indeplinindu-si astfel rolul de “caine de paza al democratiei". Prin urmare, pe langa punerea in balanta a doua interese contrare (dreptul ziaristului de a se exprima, pe de o parte, si interesul statului de a limita libertatea de exprimare pentru a atinge scopurile legitime enumerate in paragraful 2 al art. 10, printre care un rol aparte il ocupa necesitatea de a proteja reputatia persoanelor vizate de discursul critic, pe de alta parte) intervine in cazul libertatii presei si un al treilea interes, cel al societatii de a exercita un control eficient asupra actiunilor personalitatilor aflate in pozitii de conducere. Deoarece acest control se exercita intr-o mare masura prin intermediul presei, jurisprudenta C.E.D.O. a considerat ca aceasta joaca un rol esential pentru existenta si buna functionare a unei democratii transparente. Prin urmare, de fiecare data cand se va constata ca suntem in prezenta unei exercitari cu buna-credinta a libertatii presei intr-o chestiune de interes public, restrictiile aduse acesteia vor fi foarte atent analizate de Curte, probabilitatea constatarii unei incalcari a articolului 10 fiind considerabila. In acest context, trebuie subliniat faptul ca o condamnare nejustificata a unui ziarist va fi privita de Curte nu numai din perspectiva interesului individual al reclamantului, ci si din perspectiva riscului de a intimida sau descuraja pe viitor libera discutare de catre presa a chestiunilor de interes public.
Nu este important ca autorul afirmatiilor sa fie ziarist profesionist, aceeasi protectie fiind acordata si altor persoane care isi exprima opiniile prin intermediul mass-media (un scriitor, in cauza Thorgeirson impotriva Islandei, sau un politician in cazul Castells impotriva Spaniei).
In cauza Lingens impotriva Austriei (1986), privind la condamnarea penala pentru calomnie a reclamantului, un ziarist, pentru afirmatiile sale referitoare la cancelarul federal austriac B. Kreisky, acesta din urma il atacase pe celebrul “vanator de nazisti" Simon Weisenthal in urma acuzatiilor acestuia legate de dl. Peter, un potential aliat al partidului domnului Kreisky pentru stabilirea viitoarei coalitii de guvernamant. Comentand in cadrul a doua articole de ziar atitudinea cancelarului fata de dl. Wiesenthal, reclamantul a descris comportamentul dl. Kreisky folosind expresii ca “oportunismul cel mai detestabil", “imoral" si “lipsit de demnitate". Acesti termeni au constituit motivul condamnarii reclamantului pronuntate de instantele austriece. Curtea a afirmat ca “libertatea presei ii pune la dispozitie opiniei publice unul dintre cele mai bune mijloace pentru a cunoaste si judeca ideile si atitudinile liderilor politici. In termeni mai generali, libertatea dezbaterii politice sta la baza notiunii de societate democratica ce domina intreaga Conventie". Prin urmare, chiar daca presa nu trebuie sa depaseasca limitele stabilite, printre altele, in vederea “protectiei reputatiei altora", ea are totusi sarcina de a comunica informatii si idei in legatura cu problemele dezbatute in arena politica, precum si cu cele care privesc alte domenii de interes public.
“Limitele criticii admisibile sunt mai largi in privinta unui om politic, vizat in aceasta calitate, decat a unui individ obisnuit; spre deosebire de acesta din urma, omul politic se expune in mod inevitabil si constient unui control strict al faptelor si afirmatiilor sale atat din partea ziaristilor cat si a masei cetatenilor. El trebuie, prin urmare, sa dea dovada de o mai mare toleranta".
Curtea a stabilit o distinctie importanta intre afirmarea unor fapte si cea a unor judecati de valoare (ce corespunde intr-o anumita masura celei realizate in chiar textul art. 10: “libertatea de a primi sau comunica informatii sau idei"). Potrivit Curtii, “existenta faptelor poate fi demonstrata, in timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit". Faptul ca dl. Lingens i s-a cerut, pentru a evita condamnarea, sa dovedeasca adevarul opiniilor sale (pe care Curtea le-a calificat drept judecati de valoare) a fost considerat de C.E.D.O. contrar libertatii de opinie insasi si tinand seama de incadrarea discursului in sfera de protectie maxima acordata de Conventie, Curtea a ajuns la concluzia incalcarii art. 10.
Analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcata de calificarea discursului, ca referindu-se la fapte sau la judecati de valoare, precum si de atitudinea subiectiva a partii in momentul comiterii faptei. Din distinctia pe care Curtea a realizat-o intre fapte si judecati de valoare se poate desprinde concluzia potrivit careia indivizilor care afirma fapte obiective li se poate in mod legitim cere sa dovedeasca adevarul acestora.
In situatia in care se are in vedere sanctionarea unei persoane pentru afirmatiile facute, iar aceasta doreste sa dovedeasca adevarul spuselor sale, probele pe care le propune nu trebuie respinse ca inadmisibile. In cauza Castells impotriva Spaniei (1992), reclamantul fusese condamnat pentru ca afirmase ca in spatele unei serii intregi de crime comise in Tara Bascilor si ramase nepedepsite s-ar afla chiar membri ai Guvernului. Desi in fata instantei reclamantul a incercat sa probeze adevarul si notorietatea afirmatiilor sale, legislatia spaniola nu permitea proba veritatii in cazul infractiunii de ofensa adusa Guvernului, fapt ce a determinat Curtea sa constate incalcarea in speta a articolului 10.
Deciziile Curtii indica principiul conform caruia adevarul obiectiv al afirmatiilor nu trebuie sa fie singurul criteriu luat in considerare de instante in situatia in care analizeaza o acuzatie de calomnie, elementul determinant trebuind sa fie buna-credinta a autorului afirmatiilor care afecteaza reputatia partii vatamate. In consecinta, atunci cand persoana acuzata de savarsirea unui delict de presa nu poate dovedi intru totul exactitatea afirmatiilor facute, este necesara analiza atitudinii subiective a acesteia in raport atat cu adevarul afirmatiilor sale (verificand daca a cunoscut sau nu ca acestea sunt false, precum si daca a depus diligentele necesare, in circumstantele date, pentru a verifica autenticitatea afirmatiilor) cat si cu scopul demersului jurnalistic (verificand daca a urmarit sa informeze opinia publica asupra unor chestiuni de interes public, indeplinindu-si astfel datoria de a raspandi informatii si idei asupra unor subiecte de interes general, chiar daca aceasta implica uneori in mod inerent afectarea reputatiei persoanei vizate, sau a avut numai intentia de a afecta in mod gratuit reputatia acesteia). Astfel inteleasa, buna-credinta a ziaristilor le va atrage protectia articolului 10 al Conventiei chiar daca, in speta, nu reusesc sa faca proba veritatii.
In cauza Bladet Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei (1999), Curtea a indicat ca reclamantii care se bazeaza pe informatii continute in rapoarte oficiale nu sunt obligati sa le verifice si din alte surse. Speta se referea la sanctiunile impuse unui ziar pentru publicarea unor afirmatii privind faptul ca unii membri ai echipajului unei nave de vanat foci incalcasera normele legale ce reglementau acest tip de vanatoare. Aceasta hotarare arata tendinta Curtii de a acorda presei garantii solide impotriva acuzatiilor de calomnie, indicand principiul conform caruia ziaristii nu trebuie sa fie obligati sa dovedeasca intotdeauna adevarul afirmatiilor publicate atunci cand actioneaza cu buna credinta, bazandu-se pe informatii credibile.
In cauza Dalban impotriva Romaniei (1999), reclamantul a fost condamnat penal pentru publicarea unor acuzatii privind fraude comise de o persoana ce ocupa functia de presedinte de I.A.S. (fraude ce ar fi produs prejudicii de zeci de milioane de lei), acuzatii bazate pe informatii continute in rapoarte ale politiei. In opinia fostei Comisii europene a drepturilor omului, “este posibil ca, intr-o anumita masura, unele dintre faptele prezentate de reclamant in articolele sale sa nu se confirme". Dupa ce a reafirmat ideea ca libertatea de exprimare aparata de articolul 10 nu acopera afirmarea publica a unor fapte care nu se bazeaza pe nici un inceput de proba, Comisia a ajuns totusi in unanimitate la concluzia ca a avut loc o incalcare a Conventiei luand in considerare pozitia speciala a presei intr-o societate democratica si dezideratul de a nu descuraja cetatenii sa aprecieze in mod critic modul in care isi exercita mandatul persoanele ce ocupa functii publice. Curtea si-a insusit concluzia Comisiei privind incalcarea articolului 10, subliniind ca “nu s-a dovedit ca cele afirmate in articolele incriminate erau total false si urmareau doar sa alimenteze o campanie de defaimare impotriva partilor lezate".
Prin urmare, o inexactitate partiala a faptelor prezentate nu exclude protectia articolului 10 din Conventie in situatia in care este vorba de un discurs jurnalistic privind subiecte de interes public iar reaua-credinta a ziaristului nu este dovedita. De asemenea, argumentul pe care se bazasera instantele interne in momentul in care l-au condamnat pe reclamant pentru calomnie, respectiv faptul ca parchetul dispusese neinceperea urmaririi penale impotriva presedintelui I.A.S.-ului pentru savarsirea faptelor imputate de ziarist, nu poate fi considerat suficient pentru a justifica o condamnare in situatia in care ne gasim in domeniul de protectie sporita acordata de art. 10 din C.E.D.O. .
Exista si alte situatii in care s-a constatat incalcarea articolului 10 desi reclamantul nu reusise sa dovedeasca in dreptul intern adevarul afirmatiilor sale. In cauza Thorgeirson impotriva Islandei (1995), ce privea condamnarea reclamantului, scriitor de profesie, pentru ca a publicat intr-un ziar o serie de grave acuzatii privind brutalitati comise de politisti, instantele nationale i-au cerut, pentru a evita condamnarea, sa dovedeasca adevarul respectivelor afirmatii, care de fapt reprezentau niste “zvonuri" pe care reclamantul le culesese de la alte persoane, sau care proveneau de la opinia publica in general. Curtea europeana a apreciat ca, in masura in care reclamantul nu facea decat sa reproduca ceea ce auzise de la altii despre brutalitatile comise de politie, stabilirea adevarului respectivelor afirmatii constituia o sarcina nerezonabila, daca nu chiar imposibila. Prin urmare, faptul ca afirmatiile reclamantului nu erau lipsite de o baza obiectiva, precum si constatarea ca intentia care il animase nu fusese sa afecteze imaginea politiei in general (articolele in cauza nu identificau nici un politist anume) ci sa suscite o reforma institutionala a sistemului pentru a evita repetarea fenomenelor criticate, au fost de natura sa determina concluzia Curtii de Strasbourg potrivit careia reclamantul actionase in limitele legitime ale libertatii de exprimare astfel incat condamnarea sa reprezenta o incalcare a art. 10.
Curtea a subliniat ca, date fiind indatoririle si responsabilitatile ce le revin, potrivit alineatului 2 al art. 10, protectia oferita de art. 10 ziaristilor in momentul in care comunica informatii ce privesc chestiuni de interes public opereaza atunci cand acestia se exprima cu buna-credinta, pe baza unor fapte exacte si furnizeaza informatii fiabile si precise, cu respectarea eticii jurnalistice (cauza Fressoz si Roire impotriva Frantei, 1999).
Reiese ca printre factorii care trebuie avuti in vedere in momentul analizei compatibilitatii cu dreptul la libertatea de exprimare a unei condamnari pentru calomnie a unui ziarist se numara: gravitatea si amploarea acuzatiilor aduse de catre ziarist partii vatamate, existenta unei verificari corespunzatoare realizate de catre ziarist inaintea redactarii materialului, existenta unor fapte reale pe care s-au bazat acuzatiile aduse catre acesta, buna-credinta a ziaristului si modul in care acesta a respectat regulile de etica jurnalistica (a se vedea, printre altele, decizia Curtii in cauza Gaudio impotriva Italiei, 2002).
Curtea a subliniat faptul ca atunci cand afirmatiile unui ziarist au caracterul unor judecati de valoare, al caror adevar nu poate fi verificat, reprezentand opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art. 10 cu conditia ca ele sa se bazeze pe niste fapte adevarate sau sa fie sustinute de o argumentare logica a autorului lor. In ceea ce priveste acuratetea faptelor obiective care fundamenteaza judecatile de valoare, se aplica principiile prezentate mai sus referitoare la afirmarea unor fapte determinate.
Hotararea din cauza Schwabe impotriva Austriei (1992) a aratat ca “faptele pe care reclamantul si-a bazat judecata de valoare erau in esenta corecte, iar buna sa credinta nu pare sa poata fi pusa in mod serios la indoiala. Prin urmare, nu se poate considera ca limitele acceptabile ale libertatii de exprimare au fost depasite".
In cauza Oberschlick impotriva Austriei 1 (1991) reclamantul, un ziarist, a calificat opiniile unui politician referitoare la necesitatea instituirii unui tratament discriminatoriu in ceea ce priveste alocatiile pentru copii acordate imigrantilor ca fiind inrudite cu filozofia si scopurile National Socialismului. Politicianul l-a dat in judecata pe ziarist, obtinand condamnarea acestuia pentru calomnie. Aplicand un rationament asemanator celui din cauza Lingens, Curtea de la Strasbourg a constatat o incalcare a art. 10 deoarece reclamantul a relatat niste fapte adevarate (reproducand declaratia politicianului) urmate de o judecata de valoare bazata pe aceste aceasta.
La fel, in cauza Feldek impotriva Slovaciei (2001), reclamantul fusese condamnat pentru calomnie deoarece se referise la “trecutul fascist" al unui membru al Guvernului, dl. S., solicit
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Calomnie, insulta
Aplicarea art. 10 CEDO - Decizie nr. 161 din data de 29.07.2009insulta - aplicarea legii penale mai favorabile - Sentinta penala nr. 523 din data de 09.03.2007
Plangere impotriva actelor procurorului.Infractiune de calomnie. Concordanta cu prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte. - Sentinta penala nr. 807 din data de 31.10.2008
DAUNE MORALE. Aplicabilitatea Conventiei Europene a Drepturilor Omului fata de situatia de fapt din speta - Hotarare nr. 16652 din data de 30.11.2007
Penal - calomnia (art. 206 C.p.) - Sentinta penala nr. 5/2009 din data de 19.01.2009
Declararea ca neconstitutionala a legii de abrogare a infractiunilor de insulta si calomnie, nu conduce la reincriminarea acestora , in lipsa unei interventii legislative a Parlamentului - Decizie nr. 2 din data de 15.01.2009
Aplicarea art. 10 CEDO - Decizie nr. 161 din data de 29.07.2009
Ordin de protectie respins - Sentinta civila nr. 1094 din data de 05.02.2015
Ordin de protectie cu limitarea folosintei bunului - Sentinta civila nr. 12556 din data de 15.12.2014
Ordin de protectie admis - Sentinta civila nr. 2424 din data de 10.03.2014
Hotarare care sa tina loc de act autentic inadmisibila - Sentinta civila nr. 12516 din data de 11.12.2014
Pretentii raspundere delictuala - Sentinta civila nr. 8476 din data de 19.09.2014
Constatare act autentic - Sentinta civila nr. 8474 din data de 19.09.2014
Somatie - Sentinta civila nr. 8211 din data de 12.09.2014
Validare poprire - Hotarare nr. 8486 din data de 19.09.2014
hot act aut - Hotarare nr. 8225 din data de 12.09.2014
Pretentii admisa in parte - Sentinta civila nr. 778 din data de 28.01.2014
Contest la executare - Hotarare nr. 8061 din data de 09.09.2014
Cerere reexaminare respinsa - Hotarare nr. 4839 din data de 08.09.2014
Divort cu gemeni - Hotarare nr. 2565 din data de 13.03.2014