Ordin de protectie cu limitarea folosintei bunului

Data publicare portal: 05.03.2015 Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 26.09.2014, sub nr. 9373/311/2014, reclamanta a chemat in judecata pe parat, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna emiterea ordinului de protectie impotriva actiunilor paratului.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat, in esenta, ca datorita comportamentului violent al paratului, atat fizic cat si verbal, se impune emiterea ordinului impotriva acestuia, fiindu-i pusa in primejdie viata si integritatea corporala.
In drept, a invocat dispoz. Legii nr. 25/2012.
In dovedire, a depus copia actului de identitate (fila 3), precum si o Somatie emisa de Primaria com. Ganeasa, jud. Olt (fila 22).
Legal citat, paratul nu a formulat intampinare, insa s-a prezentat in instanta la ultimul termen de judecata, instanta asigurandu-i un avocat din oficiu.
Instanta a administrat in cauza proba cu inscrisurile depuse la dosar, precum si proba testimoniala in cadrul careia a fost audiata martora D V, depozitia acesteia fiind consemnata si atasata la dosar.
Prin s.c. nr 12556 din data de 15.12.2014 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr. 9373/311/2014 s-a admis cererea privind emiterea ordinului de protectie, astfel cum a fost precizata la 21.11.2014 (fila 29 dosar), formulata de reclamanta BB in contradictoriu cu paratul BF.
S-a emis ordinul de protectie impotriva paratului pentru o perioada de 6 luni de la data emiterii, dispunand:
S-a limitat dreptul de folosinta al paratului numai asupra imobilului situat in partea dreapta a curtii situate in com. G, sat D, jud. Olt (locuinta pe care o foloseste si in prezent), fara a mai patrunde in imobilul situat in partea stanga a curtii in imobilul situat pe acea latura (art. 23 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 217/2003, republicata);
A fost obligat paratul la pastrarea unei distante minime de 20 m fata de reclamanta (art. 23 alin. 1 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 217/2003, republicata).
S-a admis cererea avocatului din oficiu desemnat pentru parat, sens in care dispune majorarea onorariului cuvenit acestuia de la 200 lei la 400 lei.
S-a stabilit onorariu definitiv pentru avocatul din oficiu, B D P, la suma de 400 lei, aceasta suma urmand a fi suportata din fondurile MJ special constituite in acest scop.
S-a luat act ca reclamanta nu solicita obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a se pronunta astfel Judecatoria Slatina a retinut urmatoarele:
In fapt, la data de 19.10.1968 s-a incheiat casatoria intre reclamanta si parat, inregistrata sub nr. 30 in Registrul starii civile al Primariei com. S, jud. Prahova, asa cum rezulta din dosarul nr. 529/311/2014 al Judecatoriei Slatina, avand ca obiect desfacerea casatoriei dintre parti, solutionat de acelasi complet de judecata.
Din casatoria partilor au rezultat copii, insa acestia sunt majori in prezent.
Din probele administrate a rezultat fara dubiu ca paratul manifesta un comportament reprobabil fata de fosta sotie, respectiv reclamanta a suferit mai multe traume de natura psihica urmare a comportamentului fostul sot, cu care imparte bunul comun reprezentat de curtea ce reprezinta fosta gopodarie comuna, in cadrul careia se afla 2 imobile, fiecare parte stapanind in fapt si in drept, conform sustinerilor acestora din sedinta publica de la ultimul termen de judecata, cate unul.
Sub aspect probator, declaratia martorului propus de reclamanta releva un comportament continuu de-a lungul casniciei partilor de natura conflictuala, aceasta stare de fapt intensificandu-se in prezent, pe fondul consumului de alcool al paratului, aceasta atitudine paratul, la solicitarea instantei, explicandu-si-o prin imprejurarea ca reclamanta aduce in curtea comuna persoane de sex opus, acuzand-o, conform martorului, de relatii cu acestia din urma, folosindu-se de termenul general uzitat in aceste situatii, in speta instanta folosind sintagma de “persoana de moravuri usoare", desi partile nu mai sunt casatorite, relatia acestora fiind desfacuta prin hotararea pronuntata in dosarul nr. 529/311/2014.
In aceasta privinta, instanta retine ca o casnicie desfasuta prin divort, in speta din culpa exclusiva a paratului, pe fondul relatiilor tensionate dintre cele doua parti, nu poate fi caracterizata ca fiind foarte "fericita", iar proba testimoniala a relevat ca paratul este recalcitrant si violent cu fosta sotie, existand un pericol iminent ca intre parti sa se iste conflicte mult mai grave, pe fondul consumului de alcool din partea paratului, mai ales in situatiile in care pe acest fond, negat de reclamanta, aceasta din urma s-ar afla in compania altor persoane de sex masculin, paratul neintelegand ca ruperea relatiei de casnicie in mod oficial, prin pronuntarea divortului, nu mai poate fi interpretat in mod personal, casatoria nemaifiind in fiinta, acest motiv de gelozie incercat de parat putand fi cauza unor eventuale conflicte grave, care pot pune in pericol grav viata si integritatea corporala a reclamantei.
De acest grad de intelegere redus al imprejurarilor de fapt instanta a luat act personal in sedinta publica de la ultimul termen, cand paratul si-a exprimat dezacordul fata de relatiile reclamantei cu alte persoane in curtea comuna, fara sa-si explice si faptul ca reclamanta nu mai poate fi considerata o persoana de moravuri usoare in prezent (fara sa fie luata in calcul perioada din timpul casatoriei, cum mentiona paratul in sedinta, intrucat aceasta perioada nu intereseaza in aceasta speta), aceasta putand sa dezvolte orice fel de relatii dupa bunul plac, chiar daca acesta ar considera ca nu sunt conforme cu standardul sau de viata si morala, reclamanta fiind libera sa-si manifeste cum doreste si neingradita personalitatea, precum si viata viata, asupra acestora paratul neavand nici un drept, desi instanta a observat la parat ca acesta din urma nu intelege aceste aspecte umane, garantate prin Constitutie, obiectivand ca reclamanta nu ar avea voie sa aiba asemenea relatii in curtea sa.
Din aceste perspective, instanta constata ca gradul de intelegere al faptelor de catre parat este unul foarte redus, intrucat acesta are conceptii asupra vietii invechite, de tip medieval, apreciind ca reclamanta trebuie sa se incadreze in tiparul si in conditiile de viata impuse de acesta.
Din proba testimoniala instanta a retinut ca paratul are o natura foarte conflictuala, cauzata in mod special de consumul de alcool (fiind internat si la psihiatrie cu aproximativ o luna in urma, conform depozitiei martorului reclamantei, fapt recunoscut implicit si direct de catre parat, la interpelarea instantei in timpul audierii martorului), iar pe acest fond negativ, combinat cu evidenta stare de gelozie a paratului, alaturi de imprejurarea ca reclamanta a a fost nevoita sa paraseasca curtea comuna si imobilul detinut de aceasta in aceasta locatie, instanta retine ca exista pericolul iminent ca intre cele doua parti sa se iveasca un conflict foarte grav, ce ar putea avea repercusiuni de intensitate, care sa puna in pericol in mod grav viata si integritatea corporala a reclamantei.
Sub acest aspect, instanta nu poate retine alegatiile formulate in cadrul concluziilor orale de aparatorul din oficiu al paratului, in sensul ca nu s-a demonstrat ca reclamanta ar fi suferit leziuni in urma actiunilor paratului, intrucat textul de lege (art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, rep.) relevant in speta reglementeaza normativ existenta unei stari de pericol, iar aceasta, conform celor ce preced, exista si are toate "sansele" sa se produca in viitor, instanta fiind indrituita, pe baza perceperii personale asupra personalitatii paratului, sa deduca ca exista un pericol ca reclamanta sa fie supusa unui tratament violent al paratului de natura fizica, intrucat cel psihologic a fost dovedit prin proba testimoniala, iar paratul a recunoscut ca dezvolta un asemenea limbaj injurios la adresa fostei sale sotii.
Sunt incidente urmatoarele dispozitii legale:
In drept, instanta retine ca in legisla?ia romaneasca, actul normativ cadru din domeniul prevenirii ?i combaterii violen?ei in familie este Legea nr. 217/2003. Aceasta lege a fost modificata intr-o maniera consistenta prin Legea nr. 25/2012 pentru a fi corectate anumite deficien?e semnalate in practica.
Modificarile au vizat, in principal, urmatoarele aspecte: indicarea expresa a principiilor care guverneaza domeniul protectiei si promovarii intereselor victimelor violentei in familie; extinderea ariei de acoperire a conceptului de "violenta in familie" astfel incat el sa corespunda cu standardele de definire impuse de instrumente juridice internationale extinderea numarului situatiilor de interrelationare care sunt acoperite de conceptul "membru de familie" prin raportare la domeniul de reglementare; crearea unui instrument de protectie care si-a dovedit utilitatea in alte legislatii si care in Legea nr. 217/2003 este denumit "ordin de protectie".
In legislatia penala actuala exista deja posibilitatea aplicarii masurii de siguranta a interdictiei revenirii in locuinta familiei pe o perioada determinata, prevazuta de art. 118/1 VC.pen. in cazuri de violenta in familie. Aplicarea unei astfel de masuri este insa conditionata de indeplinirea unor cerinte speciale: victima trebuie sa solicite luarea sa, cel impotriva caruia se dispune o astfel de masura a fost deja condamnat la pedeapsa inchisorii de cel putin un an pentru loviri sau alte acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice sau psihice, savarsite asupra membrilor de familie, iar instanta constata ca prezenta sa in locuinta familiei constituie un pericol grav pentru acestia. Durata pentru care se poate lua aceasta masura este de pana la 2 ani.
In forma anterioara modificarii si republicarii din anul 2012, art. 26 din Legea nr. 217/2003 permitea ca aceasta masura sa fie dispusa in mod provizoriu si in cursul urmaririi penale sau al judecatii, la cererea victimei sau din oficiu, ori de cate ori existau probe sau indicii temeinice ca un membru de familie a savarsit un act de violenta cauzator de suferinte fizice sau psihice asupra unui alt membru. Dispunerea se facea de catre instanta de judecata prin incheiere motivata.
Ceea ce se solicita cu necesitate din punct de vedere doctrinar ca modalitate de protejare a victimelor violentei in familie este, insa, un instrument complex care sa poata fi utilizat in regim de urgenta pentru a inlatura de indata expunerea la tratementele agresive. In fapt este vorba despre o cale de inlaturare a unui pericol iminent la care victima poate fi expusa si care poate genera situatii de comitere impotriva sa a unor infractiuni grave cu privire chiar la dreptul sau la viata.
Cu alte cuvinte, prin raportare la necesitati practice, era necesara completarea cadrului de instrumente de protectie a victimelor violentei in familie cu unul de tip preventiv cu efect imediat prin raportare la pericolul la care victimele acestui tip de violenta sunt expuse. Acest instrument a fost creat prin Legea nr. 25/2012 si poarta denumirea de "ordin de protectie".
In conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003, "persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre" masurile, obligatiile sau interdictiile indicate expres de lege.
Intre aceste masuri se numara evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate.
Prin formularea textului legal se legitimeaza o limitare a exercitiului dreptului la viata privata si la domiciliu al celui impotriva caruia s-ar dispune o astfel de masura, cu privire la care existau retineri serioase din punct de vedere practic. Limitarea este justificata prin raportare comportamentul agresiv fizic sau psihic pe care acesta il adopta fata de membrii de familie si care genereaza un pericol pentru acestia.
O astfel de prevedere ar putea fi considerata ca fiind in contradictie cu reglementarea din art. 8 alin. 1 din Conventia europeana a drepturilor omului, in conformitate cu care "orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului si a corespondentei sale".
Instanta apreciaza ca nu ne vom afla in situatia unei incalcari a prevederilor conventionale citate in cazul emiterii unui ordin de protectie in baza caruia o persoana este evacuata din domiciliul stabilit intr-un imobil al carui proprietar este chiar ea. Aceasta deoarece art. 8 insusi, in alineatul (2) din Conventia europeana a drepturilor omului prevede ca: este admisa ingerenta unei autoritati publice in exercitarea acestui drept: "daca aceasta este prevazuta de lege si constituie, intr-o societate democratica, o masura necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii, a moralei, a drepturilor si a libertatilor altora".
Prin hotararea prin care se emite ordinul de protectie, instanta poate dispune si cu privire la alte masuri:
- ca agresorul sa suporte si contravaloarea chiriei si/sau a intretinerii pentru locuinta temporara unde victima, copiii minori sau alti membri de familie locuiesc sau urmeaza sa locuiasca din cauza imposibilitatii de a ramane in locuinta familiala;
- obligarea agresorului sa urmeze consiliere psihologica, psihoterapie
- poate recomanda luarea unor masuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii.
Pentru ca ingerinta asupra drepturilor fundamentale ale celui impotiva caruia se emite ordinul este foarte serioasa, legea nu a permis luarea masurilor respective pe o perioada nedeterminata. Astfel, in conformitate cu art. 27 din Legea nr. 217/2003, durata masurilor dispuse prin ordinul de protectie se stabileste in mod expres de catre judecator. In niciun caz, insa durata pentru care s-au luat masurile nu va putea depasi 6 luni de la data emiterii ordinului.
Chiar ?i in cazul in care in hotarare nu se indica expres durata masurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioada de 6 luni de la data emiterii ordinului.
In acest punct se observa ca in cazurile de violen?a in familie, cel mai adesea, este vorba despre fapte de agresiune de orice tip care se desfa?oara in intimitatea locuin?ei. Din acest motiv, poate fi dificil ca faptele sa fie probate, mai ales in situatiile in care agresiunile se au loc atunci cand nicio alta persoana nu este de fa?a. In acest fel, se poate ca o persoana sa fie victima unei forme de agresiune, dar sa nu poata proba acest fapt, mai ales in situa?iile de violen?a psihica.
In egala masura, exista si riscul de a se abuza de drept prin expunerea la o masura de limitare a exercitiului drepturilor in baza unui ordin de protectie a unui membru de familie care nu este in realitate un agresor. Se poate ca in astfel de situatii sa se doreasca chiar agresarea psihica a acestuia prin acuzatii false de violenta. In consecinta, este vorba despre un echilibru foarte greu de atins in demersul de protejare a drepturilor celor doua parti implicate in acte de violenta in familie, aceasta cu atat mai mult cu cat este posibil ca mijloacele de proba prezentate sa fie ob?inute cu incalcarea intimita?ii persoanei - de exemplu, filmarile din locuin?a comuna, realizate fara consim?amantul celui inregistrat.
In concluzie, in conformitate cu legislatia romaneasca un ordin de protectie se poate emite daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) se constata comiterea unui act de violenta, care conform art. 4 din Legea nr. 217/2003 poate fi:
- violenta verbala, adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare" [art. 4 lit. a) din Legea nr. 217/2003]
- violenta psihologica, impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar [art. 4 lit. b) din Legea nr. 217/2003];
- violenta fizica, adica o vatamare corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire, trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar [art. 4 lit. c) din Legea nr. 217/2003];
- violenta sexuala, adica agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire, intimidare, manipulare, brutalitate in vederea intretinerii unor relatii sexuale fortate, viol conjugal [art. 4 lit. d) din Legea nr. 217/2003];
- violenta economica, adica interzicerea activitatii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, actiunea de sustragere intentionata a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi si dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor si resurselor comune, refuzul de a sustine familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul sanatatii, inclusiv unui membru de familie minor, precum si alte actiuni cu efect similar [art. 4 lit. e) din Legea nr. 217/2003];
- violenta sociala, impunerea izolarii persoanei de familie, de comunitate si de prieteni, interzicerea frecventarii institutiei de invatamant, impunerea izolarii prin detentie, inclusiv in locuinta familiala, privare intentionata de acces la informatie, precum si alte actiuni cu efect similar [art. 4 lit. f) din Legea nr. 217/2003];
- violenta spirituala adica subestimarea sau diminuarea importantei satisfacerii necesitatilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiratiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderarii la credinte si practici spirituale si religioase inacceptabile, precum si alte actiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare [art. 4 lit. g) din Legea nr. 217/2003];
b) Actul de violenta este de natura sa puna in pericol viata, integritatea sau libertatea victimei;
c) Actul este unul de violenta in familie (Legea nr. 217/2003 are in vedere prevenirea si combaterea violentei in familie), in sensul ca este comis de un membru de familie al victimei, in acceptiunea extinsa oferita de art. 5 din Legea nr. 217/2003: a) ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude; b) sotul/sotia si/sau fostul sot/fosta sotie; c) persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc; d) tutorele sau alta persoana care exercita in fapt ori in drept drepturile fata de persoana copilului; e) reprezentantul legal sau alta persoana care ingrijeste persoana cu boala psihica, dizabilitate intelectuala ori handicap fizic, cu exceptia celor care indeplinesc aceste atributii in exercitarea sarcinilor profesionale.
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, modificata prin Legea nr. 25 din 9 martie 2012: ,,in sensul prezentei legi, ,,violenta in familie’’ reprezinta orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate’’, violenta putand fi verbala, psihologica, fizica, sexuala, economica, sociala, spirituala, conform art. 2 indice 1 din acelasi act normativ.
Aplicand aceste dispozitii legale in cauza de fata, raportat la probele administrate, rezulta ca gravitatea si repetabilitatea violentelor verbale exercitate de parat asupra reclamantei impun emiterea ordinului de protectie pe durata maxima, de sase luni, prevazuta de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, in forma republicata, in sensul limitarii dreptului de folosinta al paratului numai asupra imobilului situat in partea dreapta a curtii situate in com., sat, jud. Olt (locuinta pe care o foloseste si in prezent), fara a mai patrunde in imobilul situat in partea stanga a curtii in imobilul situat pe acea latura (art. 23 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 217/2003, republicata), precum si al obligarii paratului la pastrarea unei distante minime de 20 m fata de reclamanta (art. 23 alin. 1 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 217/2003, republicata).
Va admite cererea avocatului din oficiu desemnat pentru parat, sens in care va dispune majorarea onorariului cuvenit acestuia de la 200 lei la 400 lei, constatandu-se ca acesta a fost prezent la toate termenele de judecata, iar participarea sa nu a fost una de forma, ci una efectiva si bine sustinuta.
Astfel fiind, va stabili onorariul definitiv pentru avocatul din oficiu, B D P, la suma de 400 lei, aceasta suma urmand a fi suportata din fondurile MJ special constituite in acest scop.
Va lua act ca reclamanta nu solicita obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Prezenta hotarare se va comunica IPJ Olt - Postului de politie al comunei G, conform art. 31 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, republicata, pentru supravegherea punerii acesteia in practica.