InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Costesti

Contestatie la executare

(Sentinta civila nr. 471 din data de 26.03.2013 pronuntata de Judecatoria Costesti)

Domeniu Executarea silita | Dosare Judecatoria Costesti | Jurisprudenta Judecatoria Costesti

Dosar nr. 13791/280/2012

JUDECATORIA COSTESTI
SENTINTA CIVILA Nr. 471/2013
PRESEDINTE Maria Ruxandra Ionescu

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea CONSILIUL LOCAL C, intervenient in nume propriu COMUNA C - PRIN PRIMAR si pe intimata SC  G B A SA, avand ca obiect - contestatie la executare.

 

INSTANTA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Pitesti la data de 04.07.2012, sub numarul de dosar 13791/280/2012, contestatorul C L C a solicitat instantei, in contradictoriu cu intimatul SC SC I si D SA anularea actelor de executare realizate de BEJ Negoescu Adrian in dosarul de executare 45/2012.
Din analiza motivelor invocate de contestator rezulta ca solicita anularea formelor de executare materializate in procesului-verbal din 19.06.2012 si a procesului-verbal de situatie din 19.06.2012, precum si anularea tuturor formelor de executare silita demarate pana la data contestatiei.
De asemenea, contestatorul a solicitat suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei, respectiv a procesului verbal din 19.06.2012 si a procesului-verbal de situatie din 19.06.2012.
In esenta, contestatorul a invocat nerespectarea art.2 din OG nr. 22/2002, respectiv nerespectarea termenului de gratie de 6 luni prevazut de lege in beneficiul debitoarei.
Contestatia la executare a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru de 194 de lei si timbru judiciar de 1 leu.
Ulterior, la 22.08.2012, contestatorul a depus e o precizare prin care a invocat faptul ca bunul imobil prevazut in procesul-verbal de situatie din 19.06.2012 este bun proprietate publica si nu poate fi supus executarii silite, depunand in acest sens un extras din M.Of. nr.609 bis/16.08.2012, in care la pozitia 1, crt. 164 din Anexa 28 - Inventarul bunurilor care apartin domeniului public al comunei Caldararu, este identificat bunul imobil - cladire primarie Caldararu, ca bun apartinand domeniului public.
Tot in data de 22.08.2012, Comuna C a depus la dosar o cerere de interventie in interes propriu, prin care a solicitat anularea actelor de executare din dosarul BEJ Negoescu Adrian nr.45/2012, invocand faptul ca bunurile mobile identificate si asupra carora s-a dispus masura sechestrului prin procesul-verbal din 19.06.2012 si prin procesul-verbal de situatie din 19.06.2012 nu sunt proprietatea contestatoarei C LC, ci ale Comunei C, sunt bunuri proprietate publica si nu pot fi supuse executarii silite, iar Consilul Local C nu are personalitate juridica, neavand un patrimoniu propriu.
La data de 19.09.2012 BEJ Negoescu Adrian s-a conformat dispozitiilor instantei si a depus la dosar in fotocopie dosarul de executare nr.45/2012.
Prin incheierea de sedinta din 09.10.2012, Judecatoria Pitesti a admis exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Pitesti si a declinat cauza spre solutionare catre Judecatoria Costesti, dosarul fiind inregistrat pe rolul acestei instante in data de 31.10.2012.
Intimata nu a formulat intampinare, insa, prin concluziile scrise depuse la 11.01.2013, a solicitat respingerea ca neintemeiata a contestatiei la executare, invederand ca executorul judecatoresc nu a intreprins nici un act de executare silita propriu-zis, intocmind doar niste procese-verbale si adrese, iar in baza art. 4 din OG nr. 22/2002, Consiliul Judetean are obligatia de a dispune virari de credite bugetare pentru asigurarea in bugetul comunei a sumelor mentionate in titlul executoriu.
Totodata, intimata a invederat instantei schimbarea denumirii sale din SC SC I si D SA, in SC G B A SA, instanta dispunind conceptarea intimatei sub noua denumire
A precizat ca admiterea contestatiei ar determina o uriasa intarziere la plata debitului restant, contrar dispozitiilor art. 6 din CEDO, astfel cum au fost interpretare de instanta europeana in cauzele Budov si Sacaleanu contra Romaniei.
Prin incheierea de sedinta din 20.11.2012, instanta a admis in principiu cererea de interventie in interes propriu formulata de Comuna Caldararu, avand in vedere ca se invoca un drept de proprietate asupra bunurilor supuse executarii silite si a dispus suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare.
In temeiul art. 167 Cod procedura civila, a admis probele solicitate de parti, respectiv inscrisurile existente la dosar, precum si emiterea unei adrese catre BEJ Negoescu pentru a se comunica daca in dosarul de executare au mai fost emise alte acte de executare.

Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

In fapt, prin sentinta comerciala nr. 1159/C/17.08.2011, pronuntata de Tribunalul Comercial Arges, irevocabila prin sentinta nr. 1933/C/2011 a aceleiasi instante, Consiliul Local - Comuna C, prin Primar M P, a fost obligat ca in termen de 30 de zile de la ramanerea irevocabila a sentintei sa plateasca intimatei SC S C I si D SA, suma de 17.705,43 lei, reprezentand debit, suma de 220.698 lei, cu titlu de penalitati, precum si suma de 3.000 de lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Ca urmare a cererii intimatei si a incuviintarii acesteia prin incheierea de sedinta din 14.03.2012, pronuntata de Judecatoria Costesti in dosarul 550/214/2012, BEJ Negoescu Adrian a emis somatia de plata din data de 19.03.2012 (fila 31) si a trecut la demararea formelor de executare silita prevazute de lege, respectiv emiterea de adrese de infiintare a popririi pe conturile Consiliului Local al comunei C (filele 33-52) si inventarierea bunurilor mobile si imobile apartinand Consiliului Local - Primariei C, conform celor doua procese-verbale depuse la filele 69,70 din dosar, ce au fost incheiate la data de 19.06.2012.
Pina la aceasta data nu au fost executate sume de bani sau alte bunuri ale intimatelor.
Fata de prevederile art. 861 NCC, care prevad ca bunurile publice sunt insesizabile si observand ca bunul imobil mentionat in Procesul-verbal de situatie din 19.06.2012 (cladire primarie Caldararu) - fila 69, face parte din domeniul public al comunei Caldararu, potrivit extrasului din M.Of. nr.609 bis/16.08.2012, in care acesta figureaza la pozitia 1, crt. 164 din Anexa 28 - Inventarul bunurilor care apartin domeniului public al comunei Caldararu (filele 13-15), aspect necontestat de intimata sau de alte probe din dosar, in temeiul art. 3713 Cod procedura civila, instanta va admite in parte contestatia la executare formulata si cererea de interventie in interes propriu si va dispune anularea Procesului-verbal de situatie din 19.06.2012 si a tuturor formelor de executare cu privire la sediul Primariei Caldararu.
Potrivit dispozitiilor art. 2 din OG nr.22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, daca executarea creantei stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Somatia de plata a fost emisa la data de 19.03.2012, astfel ca executorul judecatoresc a procedat la intocmirea celor doua procese-verbale susmentionate (filele 33-52) inainte de implinirea termenului de 6 luni prevazut de art. 2 din OG nr. 22/2002.
Cu toate acestea, instanta constata ca, in prezent, termenul s-a implinit, fara ca debitorul sa execute in integralitate obligatiile mentionate in titlul executoriu.
Mai mult, titlul executoriu este din 17.08.2011, iar somatia de plata, ca prim act de executare, a fost emisa la data de 27.03.2012, deci la peste 6 luni de la emiterea titlului executoriu. Art.3711 Cod proc civila prevede ca obligatia stabilita printr-un titlu executoriu sa fie adusa la indeplinire de bunavoie, prevedere legala opozabila si contestatoarelor, iar scopul si finalitatea prevederilor art.2 din OG nr.22/2012 nu este acela de a intarzia nejustificat respectarea unor obligatii dispuse prin titlu executoriu, ci de a da posibilitatea anumitor debitori (autoritati publice) sa-si bugeteze sumele necesare platii obligatiilor stabilite printr-un titlu executoriu, in termen de 6 luni. Pana in prezent, debitorul nu a facut dovada prevederii in buget a sumelor pe care le datoreaza in baza titlului executoriu, desi termenul prevazut de lege  in acest sens s-a implinit la 19.09.2012.
Analizand art. 2 din OG nr. 22/2002 prin raportare la dispozitiile art. 6 din CEDO (invocate de intimata), prin decizia nr. 127 din 19 februarie 2008 (preluata si in jurisprudenta recenta), Curtea Constitutionala a declarat dispozitia legala interna ca fiind compatibila cu exigentele art. 6, retinand ca este adevarat ca prin instituirea unui termen de 6 luni in care institutia debitoare este obligata sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata (daca executarea creantei stabilite prin titluri executorii nu incepe sau nu continua din cauza lipsei de fonduri) se prelungeste durata procedurii de executare a titlului. Insa, Curtea observa ca in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu in Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat ca, desi o autoritate statala nu ar putea sa invoce lipsa de lichiditati pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, in mod exceptional, se admite ca o intarziere in executare ar putea fi justificata de circumstante speciale, chiar daca regula este aceea a executarii intr-un termen rezonabil. Aceasta intarziere nu trebuie sa se eternizeze, astfel incat sa aduca atingere substantei insesi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
In prezenta cauza, intimatele nu au invocat nici o "situatie de exceptie" sau alte "circumstante speciale", care le-ar fi impiedicat sa-si onoreze in integralitate obligatiile de plata stabilite in sarcina lor prin hotararea instantei judecatoresti, din 17.08.2011 si pana in prezent, fapt ce determina instanta sa considere ca o astfel de intarziere este nejustificata si aduce atingere substantei dreptului de acces la justitie, protejat de art. 6 paragraful 1 din Conventia EDO, motiv pentru care va respinge critica invocata de contestatoare cu privire la incalcarea dispozitiilor art. 2 din OG nr. 22/2002.
De asemenea, raportat la continutul dispozitivului titlului executoriu, in care se prevede obligatia de plata a sumelor in sarcina Consiliului Local - Comuna Caldararu, coroborat cu  faptul ca o eventuala lipsa de capacitate procesuala pasiva putea fi invocata doar in fata instantei care a emis titlul executoriu, precum si tinand cont ca debitorul este organul deliberativ al comunei Caldararu, conform art. 23 alin. 1 din legea nr. 215/2001, instanta va respinge ca nefondate cererea de interventie in interes propriu si criticile contestatorului privitoare la lipsa personalitatii juridice a Consiliului Local.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

 
Admite in parte contestatia la executare, astfel cum a fost completata, formulata de contestatorul CONSILIUL LOCAL C, cu sediul in comuna Caldararu, judetul Arges si cererea de interventie in interes propriu, formulata de COMUNA C, cu sediul in comuna Caldararu, judetul Arges, reprezentata prin Primar, in contradictoriu cu intimata SC G B A SA.
Anuleaza procesul-verbal de situatie incheiat de BEJ Negoescu Adrian Gheorghe, la data de 19.06.2012, in dex 45/2012, cu privire la imobilul - sediul Primariei Caldararu.
Respinge in rest contestatia si cererea de interventie.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 26 martie 2013.
  
Presedinte,
Maria Ruxandra Ionescu
Grefier,
Floarea Joita
   

Red./Tehnored. M.R.I.
5 ex./29 Aprilie 2013
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Executarea silita

Incheiere - Investire cu formula executorie - Hotarare nr. IIII din data de 22.02.2010
Obligatia de a face - Decizie nr. 816 din data de 27.11.2017
Titlul de creanta si titlul executoriu potrivit codului de procedura fiscala - acte distincte. - Decizie nr. speta 6 din data de 08.01.2008
CHELTUIELI JUDICIARE - Decizie nr. 66/A din data de 05.02.2004
Incuviintarea executarii silite a unei creante prescrise - Decizie nr. 64/A/CC/ din data de 11.07.2005
Incuviintare executare silita formulata de executorul judecatoresc. Amenda aplicata de I.S.C.T.R. - Decizie nr. 366 din data de 20.04.2017
Titlu suspendarea executarii - Sentinta comerciala nr. 212/CA din data de 15.04.2010
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita. - Decizie nr. 154 din data de 04.03.2010
Executare silita - Decizie nr. 155 din data de 04.03.2010
Validarea popririi. Termenul de 3 luni prev. de art.460 c.pr.civ. - Decizie nr. 416 din data de 22.12.2008
Validarea popririi - Decizie nr. 416 din data de 22.12.2008
Competenta de solutionare a litigiului purtand asupra executarii silite a unei hotarari pronuntate in contencios administrativ. - Sentinta civila nr. 7/F din data de 31.08.2005
Executarea silita - Sentinta civila nr. 1119/C din data de 26.05.2012
Executare silita prin poprire. Obligatiile tertului poprit in cazul in care executarea silita este suspendata. - Decizie nr. 288 din data de 18.04.2013
Executarea silita a creantelor fiscale stabilite prin hotarari judecatoresti pronuntate de instanta de contencios administrativ. - Hotarare nr. 477 din data de 23.01.2013
Titlu executoriu emanand de la o instanta straina. Incuviintarea executarii silite. Limitele investirii. Dispozitii aplicabile. - Decizie nr. 389 din data de 28.06.2012
Executarea silita a titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare - Decizie nr. 401 din data de 04.05.2006
Executare silita imobiliara. Anulare licitatie - Decizie nr. 309 din data de 07.04.2006
Incuviintarea executarii silite - Decizie nr. 164 din data de 24.02.2006
Cererea de incuviintare a executarii silite. - Decizie nr. 1070 din data de 17.11.2005