Evacuare. Analizarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, prin prisma Conventiei Europene a Drepturilor Omului

Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 932/R din 11 martie 2011

Prin sentinta civila nr. 4966/2007 din 6 iunie 2007 a Judecatoriei Cluj-Napoca, a fost admisa actiunea civila formulata de reclamantul L.M. in contradictoriu cu paratul C.M.V. si, in consecinta, s-a dispus evacuarea paratului din imobilul reclamantului situat in Cluj-Napoca, str.P. nr. 22, ap. 35, jud. Cluj.
 A fost obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 1.010,30 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
 Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca prin Decizia Primarului Mun. Cluj-Napoca nr. 3019/12 noiembrie 2001 reclamantului i-a fost restituit in natura apartamentul situat in Cluj-Napoca, str.P., nr. 22, ap. 35, inscris in CF 27857, nr. topo 11476/3/16/XXXV. Aceasta decizie a fost mentinuta de catre instantele judecatoresti, iar la data de 27.11.2006 a fost incheiat protocolul de predare primire a imobilului intre Consiliul Local al Mun. Cluj-Napoca si reclamantul L.M..
 Atat la data emiterii deciziei cat si in prezent, apartamentul a fost si este ocupat de catre parat in baza unui contract de inchiriere incheiat cu Consiliul local al Mun. Cluj-Napoca, contract care a expirat la 08.04.2004.
Paratul a solicitat prelungirea acestui contract de inchiriere cu Consiliul Local, cerere respinsa de cel din urma ca fiind facuta catre un neproprietar, avand in vedere ca apartamentul fusese restituit reclamantului.
 Prin urmare, in aceste circumstante, reclamantul a apreciat ca paratul nu mai are nici un titlu valabil si a formulat prezenta actiune, in vreme ce paratul s-a prevalat de dispozitiile art. 1 din OUG 40/1999 aratand ca beneficiaza de dispozitiile de protectie instituite de acest act normativ.
Esential pentru dezlegarea problemei este stabilirea normelor legale incidente, respectiv daca sunt aplicabile dispozitiile art. 1 din OUG 40/1999 la care fac trimitere dispozitiile art. 13 din L. 10/2001, sau dispozitiile dreptului comun.
Instanta a retinut ca intr-adevar art. 1 si 2 din OUG 40/1999 la care trimite art. 13 din L. 10/2001, stipuleaza faptul ca se vor prelungi de drept cu maxim 5 ani, contractele de inchiriere ale chiriasilor din imobilele preluate abuziv de stat in perioada 1948-1989. Aceasta durata insa a expirat in mai 2004 (adica dupa 5 ani de la intrarea in vigoare a Ordonantei).
Prin urmare, paratul a beneficiat de aceste dispozitii legale, contractul acestuia fiind prelungit pana la data de 12 noiembrie 2006 (adica timp de 5 ani de la data restituirii imobilului catre reclamant).
In consecinta, la data introducerii actiunii paratul nu mai beneficia de protectia instituita de OUG 40/1999, fiind aplicabile dispozitiile de drept comun, respectiv dispozitiile art. 1415 si urm. C.civ.
De altfel, legiuitorul nu a intentionat o prelungire sine die a contractelor de inchiriere atunci cand a adoptat OUG 40/1999, ci o masura de protectie pe o perioada determinata, intelegand sa acorde un ragaz chiriasilor pentru ca acestia sa faca demersurile necesare dobandirii unei locuinte.
O interpretare in sens contrar nu numai ca ar constitui o deturnare a spiritului legii, dar ar constitui, pentru reclamant, o sarcina disproportionala si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunului sau in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In consecinta, dat fiind faptul ca paratul nu are nici un titlu locativ valabil, in baza art. 480 si urm. C.civ., art. 1415 si urm. C.civ., instanta a admis actiunea reclamantului.
A mai retinut instanta ca cererea reclamantului este intemeiata si in conditiile in care ar fi incidente dispozitiile OUG 40/1999 atata vreme cat reclamantul a respectat dispozitiile art. 10 alin. 1 din OUG 40/1999 si s-a prevalat de dispozitiile art. 14 alin. 2 lit. a) din aceeasi Ordonanta, refuzand sa prelungeasca contractul de inchiriere pe motiv ca locuinta este necesara pentru satisfacerea nevoilor sale locative, refuz justificat de faptul ca paratul locuieste singur in apartamentul reclamantului cu suprafata utila de aproximativ 57 mp, iar reclamantul locuieste cu cei trei copii si sotia (deci 5 persoane) intr-un apartament cu 3 camere.
Dat fiind faptul ca paratul a cazut in pretentii, in baza art. 274 C.pr.civ. instanta l-a obligat sa-i plateasca reclamantului suma de 1.010,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in taxa de timbru, timbru judiciar si onorar avocatial aferente contractului de asistenta juridica nr. II/2007(f. 3 , 47). Chitantele depuse in copie de catre reprezentantul reclamantului la filele 48 si 49 nu au fost avute in vedere de catre instanta dat fiind faptul ca nu privesc contractul de asistenta juridica mai sus mentionat.
Prin Decizia civila nr. 20/A din 11.02.2008 pronuntata de Tribunalul Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de paratul C.M.V. impotriva Sentintei civile 4996/2007 pronuntata la data de 06.06.2007 a Judecatoriei Cluj-Napoca, pe care tribunalul a pastrat-o in intregime.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut urmatoarele:
Prima instanta a retinut in mod corect ca efectele contractului de inchiriere in baza caruia apelantul C.M.V. putea invoca un drept locativ asupra imobilului in litigiu au incetat la data de 08.04.2004, adica la expirarea termenului de 5 ani de la intrarea in vigoare a OUG nr. 40/1999 .
Potrivit art. 1 si 2 din OUG nr. 40/1999 contractele de inchiriere privind suprafetele locative cu destinatia de locuinte, precum si cele folosite de asezamintele social-culturale si de invatamant, de partide politice, de sindicate si de alte organizatii neguvernamentale, legal inregistrate, prelungite sau reinnoite conform Legii nr. 17/1994 si aflate in curs de executare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, se prelungesc de drept pentru o perioada de 5 ani de la data intrarii in vigoare a acesteia, in aceleasi conditii, cu exceptia nivelului chiriei. Contractele de inchiriere prelungite sau reinnoite in temeiul Legii nr. 17/1994, pentru suprafetele cu destinatia de locuinte, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se prelungesc, la cererea chiriasilor, pentru o perioada de 5 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
Conform art. 7 din acelasi act normativ prelungirea contractelor de inchiriere, realizata in baza prevederilor art. 1, ramane valabila si in cazul redobandirii imobilelor respective de catre fostii proprietari sau de mostenitorii acestora dupa intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
Astfel, in conditiile in care reclamantul nu si-a indeplinit obligatiile prevazute de art. 10 din OUG nr. 40/1999 privind procedura care trebuia urmata in vederea incheierii contractului de inchiriere cu paratul, conform art. 11 alin. 1 din acelasi act normativ, contractul de inchiriere a fost prelungit de drept pe o perioada de 5 ani , calculata de la data intrarii in vigoare a OUG nr. 40/1999 .
In ceea ce priveste situatia juridica a chiriasului dupa expirarea acestui termen, potrivit art. 14 alin. 1 si alin. 2 lit. a din OUG nr. 40/1999 la expirarea termenului de inchiriere stabilit conform prezentei ordonante de urgenta chiriasul are dreptul la reinnoirea contractului, pentru aceeasi perioada, daca partile nu modifica prin acord expres durata inchirierii. Proprietarul poate refuza reinnoirea contractului de inchiriere in cazul in care locuinta este necesara pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale sotului, parintilor ori copiilor oricaruia dintre acestia, numai daca sunt cetateni romani cu domiciliul in Romania .
Asa cum rezulta din procesul verbal incheiat la data de 24 mai 2004, dupa expirarea termenului mentionat mai sus, partile nu au convenit asupra incheierii unui nou contract de inchiriere, reclamantul aratand ca nu are un spatiu de locuit convenabil pentru familia sa, alcatuita in prezent din 4 membri si are nevoie de spatiul restituit, astfel incat sunt indeplinite conditiile prevazute de textele legale mentionate mai sus, privind dreptul proprietarului de a refuza reinnoirea contractului .
Apelantul a sustinut ca familia reclamantului detine un imobil in Sebes, jud. Alba si a depus la dosar extrasul CF 1390 Sebes din care rezulta ca asupra imobilului cu nr. topo. 2476/1 , casa si loc de casa este proprietar tabular sotia reclamantului, L.C.I. .
Tribunalul a inlaturat aceste sustineri, avand in vedere ca reclamantul, sotia acestuia si copiii lor au domiciliul in Cluj-Napoca, asa cum rezulta din copiile actelor de identitate, avand nevoie de o locuinta in aceasta localitate si nu in Sebes, iar dispozitiile legale mentionate mai sus nu conditioneaza refuzul proprietarului de a reinnoi contractul de imprejurarea ca familia acestuia sa nu detina o alta locuinta, indiferent de localitate.
Totodata, tribunalul a considerat lipsita de relevanta imprejurarea ca reclamantul a restituit suma primita cu titlu de despagubiri abia in septembrie 2006 , in conditiile in care termenul pana la care a fost prelungit contractul de inchiriere s-a implinit la data de 08.04.2004, asa cum s-a aratat mai sus .
In fine , tribunalul a considerat pertinenta si judicioasa interpretarea data de prima instanta dispozitiilor OUG nr. 40/1999 , raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului , ocuparea in continuare de catre parat a imobilului in litigiu , dupa ce acesta a beneficiat de prelungirea contractului de inchiriere pana la data de 08.04.2004, iar de la aceasta data si pana in prezent a locuit in imobil fara nici un titlu locativ si fara sa achite vreo chirie, constituind o sarcina disproportionata si excesiva in sarcina reclamantului .
Fata de cele ce preced, tribunalul a considerat ca apelul formulat este nefondat si in baza art. 296 C.proc.civ. l-a respins si a mentinut sentinta atacata , aceasta fiind legala si temeinica.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul C.M.V. solicitand modificarea acesteia in sensul respingerii in totalitate a cererii de chemare in judecata, cu cheltuieli de judecata.
In motivare s-a aratat ca atat instanta de fond, cat si cea de apel au retinut in mod gresit ca prezentei cauze ii sunt aplicabile prevederile Codului civil si nu cele ale OUG nr. 40/1999, dispozitiile aplicabile cauzei fiind cele ale art. 1, 7, 9, 11 din OUG nr. 40/1999. Din analiza acestor articole se poate trage concluzia ca ordonanta de urgenta se aplica si acelor persoane care au calitatea de fosti chiriasi, in plus rezultand ca termenul de 5 ani prevazut de aceasta curge ori de la data intrarii in vigoare a ordonantei ori de la data deschiderii noului rol fiscal, aceasta insemnand data de la care persoana inscrisa in evidentele primariei achita impozit pentru imobil.
Notificarea trimisa prin intermediul executorului judecatoresc nu mentioneaza, asa cum prevede OUG nr. 40/1999, intentia proprietarului de a incheia contract de inchiriere.
Cererea formulata este inadmisibila deoarece prin decizia nr. 3019/2001 emisa de Primarul municipiului Cluj-Napoca s-a pus in vedere obligatia de restituire a sumei primite cu titlu de despagubiri, actualizate la data platii, in termen de 3 ani, termen care nu a fost respectat de catre reclamant care a restituit suma numai in anul 2006. In aceste conditii dispozitia primarului a devenit caduca.
In drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
In aparare intimatul L.M. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, netemeinic si nelegal, cu cheltuieli de judecata.
 In ceea ce priveste inadmisibilitatea recursului s-a aratat ca aceasta este justificata prin aceea ca in cererea de recurs se invoca exclusiv motive ce tin de temeinicia deciziei, necriticandu-se in nici un fel decizia din apel.
 Recursul este netemeinic si nelegal deoarece in prezent nu exista nici un contract de inchiriere incheiat intre parti, singurul contract de care se prevaleaza paratul fiind cel incheiat cu Consiliul Local Cluj-Napoca care, insa a expirat la data 08.04.2004, nefiind reinnoit in conditiile in care reclamantul este proprietarul apartamentului.
 Dreptul material aplicabil in speta este dreptul comun si nu OUG nr. 40/1999, in acelasi sens fiind si jurisprudenta in materie.
 Avand in vedere ca paratul recurent a beneficiat de protectia legala instituita de OUG nr. 40/1999 la care face trimitere art. 13 din Legea nr. 10/2009 normele juridice aplicabile sunt cele ale dreptului comun, respectiv ale art. 1415 si urm. C.civ., art. 480 si urm. C.civ.
 Termenul prevazut de art. 1 din OUG nr. 40/1999 a expirat la data de 08.04.2004, termenul expirand si raportat la data emiterii deciziei de restituire, 12.11.2001.
 Chiar avand in vedere dispozitiile OUG nr. 40/1999 evacuarea chiriasului se impune tinand cont de faptul ca reclamantul si-a respectat toate obligatiile ce i-au revenit conform acestui act normativ.
 Sunt incidente si prevederile art. 14 alin. 2 lit. a din OUG nr. 40/1999, neputandu-se vorbi de protectia chiriasului cata vreme reclamantul are nevoie de apartament pentru a asigura un spatiu de locuit familiei sale.
 S-a mai aratat ca paratul nu a indeplinit nici una din obligatiile prevazute de OUG nr. 40/1999, respectiv acelea prevazute de art. 10 alin. 2, art. 9 alin. 1.
 Au fost invocate dispozitiile art. 1 al Protocolului nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, privarea de proprietate a reclamantului pentru o perioada indelungata de timp, fara ca aceasta sa fie justificata de vreo cauza de utilitate publica, fiind contrara acestor dispozitii si celor ale art. 44 din Constitutia Romaniei.
 In drept au fost invocate dispozitiile art. 299 si urm. C.pr.civ.
 Analizand recursul declarat de catre paratul C.M.V. impotriva deciziei civile nr. 20/2008 a Tribunalului Cluj, Curtea retine urmatoarele:
 Referitor la inadmisibilitatea recursului motivata prin aceea ca se invoca numai motive ce tin de netemeinicia deciziei, se apreciaza ca aceasta exceptie nu se verifica in cauza, recurentul invocand in cererea de recurs aplicarea si interpretarea gresita a legii de catre instantele de fond, fiind incident punctul 9 al art.304 C.pr.civ., astfel cum se indica de altfel in recurs.
 Pe fond se constata ca intre Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, in calitate de proprietar, si paratul C.M.V., in calitate de chirias, a fost incheiat un contract de inchiriere avand ca obiect imobilul situat in Cluj-Napoca, str.Plopilor nr.22, ap.35, contract a carui durata a expirat la data de 08.04.2004, nefiind prelungit.
Imobilul inchiriat a fost restituit reclamantului prin dispozitia nr. 3019/12.11.2001 emisa de Primarul municipiului Cluj-Napoca, raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, aceasta decizie fiind mentinuta in instanta. Protocolul de predare primire al imobilului a fost incheiat la data 27.11.2006.
Din starea de fapt expusa mai sus astfel cum a fost retinuta si de catre instantele de fond rezulta ca, in temeiul O.U.G. nr. 40/1999, paratul a beneficiat timp de 5 ani de folosinta imobilului aflat incepand cu data de 27.11.2006, in proprietatea si posesia de drept a reclamantului.
Totodata reclamantul si-a indeplinit obligatia prevazuta de art.10 din O.U.G. nr.40/1999, notificand chiriasul in vederea discutarii conditiilor referitoare la imobilul in litigiu, la data de 17.05.2006, ca urmare a acestei notificari fiind incheiat procesul verbal din data de 24.05.2006, inscris in care s-a consemnat pozitia partilor referitoare la incheierea unui contract de inchiriere, inclusiv faptul ca reclamantul a invederat ca are nevoie de locuinta pentru familia sa. Faptul ca in notificare nu se regaseste exact formularea mentionata de art.10 din O.U.G nr.40/1999, nu prezinta nici o relevanta, fiind evident care era chestiunea care comporta discutii, aspect confirmat si de procesul verbal incheiat in urma intalnirii partilor.
In aceste conditii se pune problema daca prin respectarea dispozitiilor O.U.G. nr. 40/1999 si ale Legii nr.10/2001, respectiv ale Normelor de aplicare a legii, care aparent permit prelungirea nelimitata a contractelor de inchiriere incheiate in baza acestui act normativ in conditiile in care nu intervine una dintre situatiile expres prevazute de lege cand se poate refuza reinnoirea contractului de inchiriere de catre proprietarul caruia i-a fost restituit imobilul in temeiul Legii nr.10/2001, nu se incalca nejustificat dreptul de proprietate al reclamantului,drept consfintit si protejat de art.480 C.civ., art.44 din Constitutia Romaniei si art.1 din Protocolul nr.1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, consecinta fiind imposibilitatea exercitarii atributelor acestui drept de proprietate de catre reclamant pe durata nedeterminata.
Astfel, conform dispozitiilor legale aplicabile in cauza, art.14 din O.G. nr.40/1999, la expirarea termenului de inchiriere stabilit de ordonanta, respectiv acela de 5 ani incepand cu data intrarii in vigoare a ordonantei, chiriasul are dreptul la reinnoirea contractului pentru aceeasi perioada,daca partile nu modifica prin acordul expres durata inchirierii.
La alin.2 al art.14 sunt enumerate limitativ cazurile in care proprietarul poate refuza reinnoirea contractului, la alin.4 al art.14 prevazandu-se ca sunt permise mai multe reinnoiri succesive.
Chiar din interpretarea dispozitiilor legale enuntate rezulta ca de fapt proprietarul este obligat o singura data sa reinnoiasca contractul de inchiriere la expirarea duratei prevazute de O.G.nr.40/1999, ulterior reinnoirea contractului fiind posibila, dar nu obligatorie, aplicandu-se deci regulile de drept comun in materie de contracte.
O alta interpretare a textului de lege, in sensul ca proprietarul ar fi obligat sa reinnoiasca la fiecare 5 ani contractul de inchiriere, cu exceptia intervenirii uneia din situatiile prevazute de art.14 alin.2, ar fi in mod evident contrara prevederilor in materie de drept de proprietate stipulate in Constitutie si in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dreptul de proprietate ajungand sa fie golit de continut.
 Dispozitiile art.13,14,15 din Legea nr.10/2001, nu fac decat sa confirme aplicabilitatea O.U.G. nr.40/1999 in cazul imobilelor restituite in baza acestei legi, nestipuland aspecte noi in cazul acestor imobile. Art.13.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, in forma initiala, respectiv cele aprobate prin H.G nr.498/2003, stipulau intr-adevar ca termenul de 5 ani prevazut de art.13,14,15 din Legea nr.10/2001 raportat la O.U.G. nr.40/1999 incepe sa curga de la data restituirii imobilului, dar prin acest text se adauga practic la lege, ceea ce este inadmisibil a se face prin normele metodologice de aplicare a legii. Prin H.G. nr.250/2007 prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, act normativ aplicabil in speta, la art.13.1 nu mai exista completarea la lege mentionata mai sus, fiind evident ca termenul de 5 ani curge asa cum prevede art.1 a O.U.G. nr.40/1999 de la momentul intrarii in vigoare a ordonantei.
Se apreciaza raportat la cele retinute mai sus ca interpretarea dispozitiilor O.U.G. nr. 40/1999 in sensul ca acest act normativ da posibilitatea chiriasilor de a cere mereu prelungirea si reinnoirea contractelor de inchiriere, echivaleaza cu masurile dilatorii sanctionate de C.E.D.O., deoarece impiedica pe reclamant sa beneficieze de bunul sau si duc la existenta unui drept iluzoriu.
Oricum, in cazul dedus judecatii reclamantul a facut dovada ca se afla in situatia de exceptie prevazuta chiar de O.U.G. nr.40/1999, prin art.14 alin.2, cand se poate refuza reinnoirea contractului de inchiriere, locuinta fiind necesara pentru satisfacerea nevoilor de locuit ale familiei sale, nici din aceasta perspectiva paratul neputand beneficia de un nou contract de inchiriere pentru perioada ulterioara datei de 08.04.2004.
Curtea apreciaza ca interesele paratului au fost protejate efectiv prin aplicarea dispozitiilor O.U.G. nr. 40/1999, asa cum s-a aratat contractul acestuia de inchiriere incheiat cu Consiliul Local Cluj-Napoca derulandu-se pana la data de 08.04.2004, in cazul in care s-ar permite reinnoirea succesiva a contractului in contra vointei proprietarului ajungandu-se ca pe considerentul apararii drepturilor chiriasilor sa fie incalcat dreptul de proprietate, drept protejat de Constitutie si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In numeroasele hotarari pronuntate de Curtea Europeana a drepturilor Omului impotriva Romaniei raportat la prevederile O.U.G. nr.40/1999, respectiv cauzele Radovici si Stanescu impotriva Romaniei, Oancea impotriva Romaniei, Spanoche impotriva Romaniei, Popescu si Toader impotriva Romaniei, Puscas impotriva Romaniei, Tarik impotriva Romaniei, Arsenovici impotriva Romaniei, s-a statuat constant ca ingerinta in dreptul de proprietate trebuie nu doar sa urmareasca un scop legitim conform interesului general ci si sa pastreze un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit prin orice masura aplicata de stat, inclusiv masurile destinate sa reglementeze folosinta bunurilor unui individ. Tocmai acest lucru este exprimat de notiunea de just echilibru ce trebuie pastrat intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele de aparare a drepturilor fundamentale ale omului.
Curtea Europeana a mai statuat ca interesele legitime ale colectivitatii cer intr-un asemenea caz o repartitie echitabila a sarcinii sociale si financiare pe care o presupun transformarea si reforma imobilelor din tara, insa aceasta sarcina nu ar putea sa se sprijine pe un anume grup social, indiferent de importanta pe care o au interesele unui alt grup sau ale colectivitatii in ansamblul sau.
De altfel, considerentele pentru care s-a apreciat de catre Guvernul Romaniei, aspect retinut de Curte, ca ingerinta in dreptul de proprietate astfel cum aceasta rezulta din O.G. nr.40/1999 este permisa raportat la al doilea alineat al art.1, Protocolul nr.1, si anume interesul general constand in protectia intereselor locatarilor intr-o situatie care se caracteriza prin penuria de locuinte la pret ieftin, nu mai subzista in prezent.
Trebuie subliniat si faptul ca incepand cu data de 08.04.2004 paratul locuieste in continuare in imobil fara titlu, si fara a achita vreo chirie, aceasta stare perpetuandu-se pana in prezent. Ori, in mod cert, la data judecarii prezentului recurs, anul 2011, nu se mai poate pune problema obligarii reclamantului la incheierea unui contract de inchiriere cu paratul in temeiul actului normativ special de care se prevaleaza acesta, un asemenea contract fiind singurul act care ar putea paraliza actiunea in evacuare formulata de catre reclamant.
In concordanta cu opinia tribunalului, se apreciaza si de catre curte ca aspectele invocate de catre parat referitoare la data la care reclamantul a achitat suma de bani la care a fost obligat prin dispozitia de restituire sunt lipsite de relevanta avand in vedere ansamblul considerentelor de mai sus. Tot raportat la cele retinute anterior sunt lipsite de relevanta sustinerile din cererea de recurs in sensul ca termenul de 5 ani prevazut de O.U.G. nr.40/1999 ar incepe sa curga de la data deschiderii noului rol fiscal, adica data de la care se achita impozit pentru imobil.
In consecinta, Curtea, in temeiul art.312 alin 1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de paratul C.M.V. impotriva deciziei civile nr. 20/A din 11 ianuarie 2008 a Tribunalului Cluj, pe care o va mentine ca legala.