Asigurari sociale de sanatate. Obligatia virarii revine si persoanelor fizice care exercita profesii libere sau celor care sunt autorizate sa desfasoare activitati independente, iar plata unei contributii la Casa de asigurari a avocatilor, nu scutest...

Curtea de Apel Cluj, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 3753 din 14 octombrie 2011

Prin sentinta civila nr.216 din 19.01.2011 a Tribunalului Maramures s-a admis in parte actiunea precizata, formulata de reclamanta H.N., impotriva paratei CASA DE ADIGURARI DE SANATATE MARAMURES si in consecinta, s-a anulat in parte Decizia de impunere din oficiu nr. 4205/111/15.06.2010 emisa de parata pentru plata contributiei de 7165,82 lei la Fondul National Unic de Asigurare Sociala de Sanatate. S-a mentinut decizia atacata la nivelul sumei de 4085 lei si s-a anulat in aceleasi limite  si Decizia 125/15.07.21010 .
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii si functioneaza ca un sistem unitar.
Potrivit art. 256 (1) din Legea nr.95/2006 modificata privind reforma in domeniul sanatatii, Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate se formeaza si din  contributii ale persoanelor fizice si juridice.
    Colectarea contributiilor persoanelor juridice si fizice care au calitatea de angajator se face de catre Ministerul Finantelor Publice, prin ANAF, in contul unic deschis pe seama CNAS in conditiile legii, iar colectarea contributiilor persoanelor fizice, altele decat cele pentru care colectarea veniturilor se face de catre ANAF, se efectueaza de catre casele de asigurari.
In speta, colectarea contributiei a fost facuta de CAS.
Sunt asigurati, potrivit  legii nr.95/2006 (art.211), toti cetatenii romani cu domiciliul in tara. In aceasta calitate, persoana in cauza incheie un contract de asigurare cu casele de asigurari de sanatate, direct sau prin angajator.
     Calitatea de asigurat si drepturile de asigurare inceteaza odata cu pierderea dreptului de domiciliu sau de sedere in Romania.
Prevederile art. 208 al. 3 lit."e"si al. 6 din Legea nr.95/2006 modificata consacra participarea obligatorie la plata   contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru formarea Fondului National unic de asigurari sociale de sanatate. Asigurarea voluntara de sanatate nu exclude obligatia de plata pentru asigurarile sociale de sanatate.
In conformitate cu dispozitiile art. 215 al.(1)si (3) din legea de mai sus,obligatia virarii contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate revine si persoanelor fizice care exercita profesii libere sau celor care sunt autorizate,potrivit legii,sa desfasoare activitati independente.
 In acest caz, contributia lunara a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de 6,5% care se aplica  asupra veniturilor impozabile realizate de persoane care desfasoara activitati independente  care se supun impozitului pe venit. Daca acest venit este singurul asupra careia se calculeaza contributia,aceasta nu poate fi mai mica decat cea calculata la un salariu de baza minim brut pe tara, lunar (art.257 al.( 2) lit. b)
Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligatia sa isi asigure sanatatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate sa comunice direct casei de asigurari alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, in vederea stabilirii si achitarii contributiei de 6,5% (art.259 al 4 ).
Din continutul prevederilor legale de mai sus se retine ca obligatia de plata a contributiei sociale  de sanatate subzista independent de incheierea unui contract cu Casa Asigurarilor de Sanatate.
Imprejurarea ca reclamanta, care este avocat ,plateste contributia la Casa de asigurari a avocatilor nu o scuteste de plata contributiei reglementate de legea nr.95/2006
Reclamanta nu si-a indeplinit obligatia de a comunica CAS veniturile realizate pe perioada supusa verificarii si nici nu a incheiat contract de asigurare cu aceasta.
Tribunalul a considerat ca reclamanta datoreaza numai  contributia la nivelul sume de 4085 lei, nu si accesoriile stabilite de organul fiscal.
 Pentru a justifica aceasta statuare a relevat ca urmatoarele :
"In cuprinsul legii exista  notiuni care sunt susceptibile de a crea confuzie din partea celor chemati la plata contributiei,confuzie care in acceptiunea instantei face ca platitorul sa nu fie vinovat de plata cu intarziere a contributiei,cu alte cuvinte, acesta ar putea fi obligat  numai pentru datoria principala nu si cu privire la accesoriile acesteia. Confuzia induce o ideea gresita  despre  persona care are obligatia de a achita contributia, mai precis credinta in existenta unei calitati sau a unui fapt, relativ la un fapt juridic, calitate sau fapt care nu exista in realitate cea ce echivaleaza cu o eroare de drept. In cuprinsul art.259 al. 7 al legii se mentioneaza ca persoanele care au obligatia de a se asigura si nu pot dovedi plata contributiei sunt obligate, pentru a obtine calitatea de asigurat sa achite contributia lunara in anumite conditii, prevazute  in cuprinsul aceluiasi articol  (pct. a,b si c ).Nicaieri in cuprinsul legii nu a fost stabilit in sarcina celui obligat sa se asigure, obligatia distincta de a  incheia contract cu CAS. Facand  aplicarea principiului autonomiei de vointa in materie contractuala ,in mod rezonabil se putea ajunge le concluzia ca obligatia de plata se naste doar in virtutea contractului de asigurare. Confuzia este accentuata de cele mentionate in art. 259 al 8 din lege care prevede ca:  termenele de prescriptie privind obligatiile fiscale se calculeaza incepand cu data primei solicitari de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurari de sanatate sau la solicitarea persoanelor in vederea dobandirii calitatii de asigurat, dupa caz (termenul de "fiscal"trebuie inteles ca reprezentand de fapt contributia la asigurarile de sanatate).In speta, notificarea reclamantei a fost facuta pentru prima data sub nr. 806/382 din 9.02.2009 Protocolul incheiat cu ANAF potrivit careia acesta din urma se obliga sa comunice veniturile realizate de persoanele fizice cu activitate independenta a fost incheiat la 9.04.2009 dar termenul de prescriptie a fost cel de 5 ani prevazuta de art.91 al.1 din OG.92/2003 modificata privind codul de procedura fiscala".
In concluzie, tribunalul a considerat ca incheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativa  si ca nu in virtutea acestei conventii se dobandeste calitatea de asigurat.
Cu privire la celelalte critici invocate de reclamanta in  motivarea actiunii, tribunalul a admis ca, plata contributiei sociale nu este o obligatie fiscala dar legea sanatatii neavand dispozitii specifice a imprumutat din codul de procedura fiscala dispozitiile legale cu privire la colectare, prin Ordinul Presedintelui CNAS nr.617/2007 situatie in care natura juridica a obligatiei de plata nu mai are relevanta pentru solutionarea cauzei.
Inainte de aparitia Legii nr.95/2006 organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate a fost reglementat de OUG 150/2002 care continea, cu privire la colectare, aceleasi dispozitii ca si legea sanatatii situatie in care neindicare ca si temei legal, pentru perioada anterioara anului 2006 a OUG nr. 150/2002 nu poate afecta legalitatea actelor administrative atacate.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata Casa de Asigurari de Sanatate Maramures solicitand admiterea recursului, casarea hotararii atacate si rejudecand cauza in fond, respingerea cererii formulata de reclamant ca netemeinica si nelegala.
In motivele de recurs se arata ca, in conformitate cu dispoz.art.257 alin.2 lit.b din Legea nr.95/2006, reclamanta realizeaza venituri impozabile din desfasurarea unei activitati libere care se supun impozitului pe venit si  are obligatia platii unei contributii lunare catre Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, stabilita sub forma unei cote procentuale care se aplica veniturilor impozabile realizate din activitatea desfasurata.  Prin urmare, asa cum  corect a retinut prima instanta, indiferent de incheierea contractului de asigurari cu casa de asigurari de sanatate, posibilitatea de a nu plati contributia in contul fondului unic este exclusa.
Stabilirea din oficiu a obligatiilor fiscale, prin decizie de impunere, a fost efectuata, potrivit prev.art.83 alin.4 din OG nr.92/2002, pe baza informatiilor care  i-au fost comunicate de organele fiscale teritoriale, intrucat reclamanta nu si-a indeplinit obligatia de depunere a declaratiilor prevazuta atat de OG 92/2003 si art.215 din Legea 95/2006 nici dupa instiintarea efectuata potrivit adresei de la dosar.
Precizeaza ca, reclamanta chiar daca nu ar fi beneficiat in mod voluntar de asigurarile publice de sanatate, ar fi avut in temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurari sociale de sanatate, obligativitatea de a contribui la fondul national de asigurari de sanatate, indiferent de optiunea acesteia de a nu accesa sistemul public de sanatate.
Nu in ultimul rand apreciaza ca solutia pronuntata de prima instanta contravine principiului nemo censetur ignorare legem.
Recurenta mai arata ca potrivit art.217 din Legea 95/2006, asiguratii au dreptul la pachetul de servicii de baza, iar conditiile acordarii acestuia sunt prin contractul-cadru. Acestea sunt aduse la cunostinta asiguratilor prin publicarea in Monitorul Oficial atat a contractului cadru cat si a  normelor metodologice de aplicare a acestuia. Art.258 alin.2 din acelasi act normativ stipuleaza modalitatea de diminuare a pachetului de servicii de baza, in situatia neplatii contributiei, dupa trecerea unui termen de 3 luni de la ultima plata efectuata. Intrucat reclamanta se afla in aceasta situatie in mod corect s-a procedat la diminuarea pachetului de baza, fara ca acest fapt sa poata duce la exonerarea sa de plata, intrucat asa cum a aratat, obligatia de plata exista, pentru toti cetatenii romani, straini, sau apatrizi cu domiciliul sau resedinta in Romania, raportat la veniturile realizate de acestia.
Impotriva aceleiasi sentinte civile a declarat recurs si reclamanta H.N. solicitand admiterea acestuia si modificarea hotararii atacate in sensul admiterii in tot a actiunii sale, asa cum a fost precizata.
In motivele de recurs se arata ca decizia de impunere din oficiu emisa de intimata nu poate fi asimilata unui titlu de creanta pentru simplu motiv ca este fundament pe dispoz.art.83 alin.4 din OG nr.92/2003.
Cu toate acestea, instanta de fond, desi a apreciat ca plata contributiei sociale nu este o obligatie fiscala, a admis doar in parte actiunea reclamantei, mentinand decizia atacata la nivelul debitului pretins de intimata, considerand totodata ca legea sanatatii neavand dispozitii specifice a imprumutat din Codul de procedura fiscala dispozitii legale privitoare la colectare, situatie in care natura juridica a obligatiei de plata nu mai are relevanta.
Considera ca instanta de fond a dat o gresita interpretare textelor legale invocate de recurenta-reclamanta in sustinerea actiunii, in conditiile in care art.83 din OG 92/2003, la alin.4 indrituieste doar organul fiscal sa stabileasca din oficiu impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat.
Or, o dispozitie imprumutata nu poate antrena raspunderea reclamantei, neexistand un raport obligational in sensul legii, actul emis de intimata fiind lipsit de suport legal.
Ba mai mult, actul in cauza nu are nicio valoare in raport de temeiurile de drept invocate, intrucat alin.3 al art.215 din Legea 95/2006 face trimitere la alin.1 si 2 al aceluiasi text de lege, alineate din care se desprinde un aspect esential, acela al "alegerii in mod liber a caselor de asigurari", situatie in care CAS Maramures nu poate sa-si aroge un drept peste vointa ei.
In alta ordine de idei, textul de lege invocat trebuie corelat cu prev.art.217 alin.2 din acelasi act normativ care instituie cadrul legal al drepturilor si obligatiilor asiguratorului si asiguratului pe baza unui contract cum este si firesc, astfel ca in speta este operant dreptul comun.
Precizeaza ca nu a incheiat cu CAS Maramures un astfel de contract si in consecinta, actul la care a facut referire este lipsit de legalitate si temeinice.
Reclamanta-recurenta considera ca atata timp cat nu a solicitat dobandirea calitatii de asigurat, obligatia de plata stabilita de intimata retroactiv, pentru servicii care nu i-au fost prestate si de care nici nu doreste sa beneficieze in viitor, constituie un veritabil abuz, o incalcare a drepturilor legitime care ii sunt recunoscute prin insasi legea invocata de aceasta, in cuprinsul deciziei de impunere, aceea de a alege asiguratorul.
Arata ca nelegal este si modul in care s-au stabilit de catre intimata anumite obligatii de plata aferente perioadei anterioare intrarii in vigoare a Legii 95/2006 si deopotriva Ordinului presedintelui CNAS nr.617/2007, desi in cuprinsul deciziei a desfasuratorului nu se invoca alte prevederi legale drept temei juridic al obligatiei de plata.
Mai arata reclamanta, ca instanta de fond in mod gresit i-a admis doar in parte actiunea in conditiile in care intimata-parata nu a facut dovada vreunui raport obligational care sa poata antrena raspunderea ei la plata vreunei sume de bani, principiul solidaritatii neputand substitui lipsa unui contract.
Invedereaza faptul ca, lipsa calitatii reclamantei de asigurat, i-a fost confirmata de insusi intimata-parata prin adresa nr.4069 din 18.05.2006 comunicata de aceasta medicului de familie si prin intermediul careia, pe langa faptul ca ii recunoaste lipsa calitatii de persoana asigurata, solicita si eliminarea acesteia din tabelul asiguratilor incepand cu data de 1.05.2006, data de la care nu a mai beneficiat de niciun serviciu medical.
In raport de cele relevate, este lesne de observat ca pretentiile intimatei sunt lipsite de suport legal, deciziile atacate comportand discutii ample atat pe nelegalitate cat si pe temeinicie, motiv pentru care considera ca nu datoreaza niciun fel de contributie intimatei-parate.
Deliberand Curtea retine urmatoarele:
Contributia de asigurari sociale de sanatate avand ca baza legala Legea 95/2006 reprezinta una din contributiile sociale obligatorii pe care angajatii le datoreaza.
Contributia de asigurari sociale de sanatate datorata in temeiul Legii 95/2006 nu se asimileaza notiunii de contributie profesionala obligatorie.
Contributiile avocatilor la fondul de pensii facultativ nu se substituie obligatiei de a achita contributia de asigurari sociale de sanatate.
Potrivit prevederilor art.1 alin.1 din OUG 221/2000 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ale avocatilor, aceasta categorie profesionala beneficiaza de un sistem unic propriu si autonom de pensii si alte drepturi de asigurari sociale gestionat de Casa de Asigurari a Avocatilor din Romania.
Contributia individuala obligatorie a avocatului la fondul sistemului de asigurari sociale al avocatilor se determina prin raportare la venitul brut lunar realizat din profesie.
 Aceasta taxa intra in categoria contributiilor profesionale obligatorii a caror deductibilitate se realizeaza in limita prevazuta de art.48 alin.5 lit.n din Codul fiscal. Totodata, asigurarea voluntara de sanatate complementara sau suplimentara este menita sa asigure, sa acopere riscurile individuale in situatii speciale si/sau pe langa serviciile oferite de asigurarile sociale de sanatate.
Trebuie remarcat insa ca, potrivit legii, incheierea unei asigurari voluntare de sanatate, nu exclude obligatia de a plati contributia pentru asigurari sociale de sanatate.
Prin urmare, prevederile art.208 din Legea 95/2006 consacra participarea obligatorie la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru formarea fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
Obligatia virarii contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate revine si persoanelor fizice care exercita profesii libere sau celor care sunt autorizate sa desfasoare activitati independente.
Prin urmare, imprejurarea ca reclamanta, care este avocat, plateste contributia la Casa de asigurari a avocatilor, nu o scuteste de plata contributiei reglementate de Legea 95/2006. 
Curtea retine ca din aceasta perspectiva, prima instanta a realizat o corecta aplicare a prevederilor art.256, 208, 215, 257, 259 din Legea 95/2006.
Nu vor fi insa validate acele statuari ale instantei referitoare la  caracterul neexigibil al  majorarilor de intarziere si penalitatilor.
Reclamanta a realizat venituri impozabile din desfasurarea unei activitati libere care se supun impozitului pe venit si avea obligatia legala de a plati o contributie lunara catre fondul national unic de asigurari sociale de sanatate in forma unei cote procentuale care se aplica asupra veniturilor impozabile. Reclamanta nu si-a indeplinit obligatia de depunere a declaratiilor prevazute atat de OG 92/2003  si art.215 din Legea 95/2006, iar stabilirea obligatiilor sale fiscale in aceasta materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisa din oficiu de catre organul fiscal in temeiul prev.art.83 alin.4 din OG 92/2002.
Chiar daca reclamanta nu ar fi beneficiat in mod voluntar de asigurarile publice de sanatate, ar fi avut, in temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurari sociale de sanatate, obligativitatea de a contribui la fondul national de asigurari de sanatate indiferent de optiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sanatate.
Mai mult, drepturile si obligatiile asiguratilor sunt stabilite anual prin contractul cadru, asa cum stipuleaza art.217 din Legea 95/2006. Acestea sunt aduse la cunostinta asiguratilor prin publicarea in Monitorul Oficial atat a contractului cadru cat si a normelor metodologice de aplicarea a cestuia.
Ca atare, nerecunoasterea caracterului exigibil al acestei creante bugetare de la data realizarii veniturilor asupra carora ele se calculeaza, ar contraveni principiului nemo censetur ignorare lege.
Obligatia de plata se naste la data realizarii venitului si nu in virtutea contractului de asigurare.
Prin urmare, nu se poate admite ca reclamanta ar putea fi tinuta numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabila.
Inconsecventa primei instante in alcatuirea silogismului judiciar este evidenta. Pe de-o parte, prima instanta considera ca adagiul nemo censetur legem ignorare reprezinta o prezumtie irefragabila de cunoastere a legii in ceea ce priveste obligatia de plata a contributiei, iar pe de alta parte, inlatura obligatia de plata a accesoriilor datoriei principale pe temeiul erorii de drept.
Tribunalul sustine ca realitatea la care se raporteaza eroarea este una juridica, eroarea privind intelesul si sensul reglementarii.
 Or, nu se poate admite ca nu exista posibilitatea ca eroarea de drept sa functioneze cu privire la intelesul si sensul reglementarii in ceea ce priveste datoria principala de a contribui la fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, dar, in acelasi timp, sa se admita ca, in privinta exigibilitatii acestei creante ar exista o  asemenea divergenta intre convingere si realitate incat aceasta sa indeplineasca rolul de mobil in justificarea "erorii" in care reclamanta s-ar fi aflat cu privire la accesorii.
Atata timp cat reclamanta nu putea invoca necunoasterea legii, falsa reprezentare asupra prevederilor legale in ceea ce priveste obligatia principala de a contribui la fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, ea nu avea posibilitatea de a se prevala de eroarea de drept si anume de falsa reprezentare a realitatii in ceea ce priveste modul de calcul al accesoriilor care insotesc obligatia principala.
Obiectivele sistemului de asigurari sociale de sanatate sunt protejarea asiguratilor fata de costurile serviciilor medicale in caz de boala sau accident si asigurarea protectiei asiguratilor in mod universal, echitabil si nediscriminatoriu in conditiile utilizarii eficiente a fondului national unic de asigurari sociale de sanatate. Aceste obiective se realizeaza pe baza principiului solidaritatii si subsidiaritatii in constituirea si utilizarea fondurilor precum si in temeiul principiului participarii obligatorii la constituirea fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
Curtea Constitutionala a retinut in jurisprudenta sa ca obligativitatea asigurarii si contributiei la sistemul asigurarilor sociale de sanatate, trebuie analizata in legatura cu un alt principiu care sta la baza acestui sistem si anume, principiul solidaritatii (decizia CC 705/2007, 658/2009, 1011/2009, 847/2011).
Curtea Constitutionala a statuat de asemenea ca sistemul asigurarilor sociale de sanatate isi poate realiza obiectivul principal datorita solidaritatii celor care contribuie.
Prin urmare, tribunalul a retinut in mod corect ca incheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativa, de luare in evidenta, dobandirea calitatii de asigurat realizandu-se in temeiul legii si nu in virtutea contractului.
Obtinerea calitatii de asigurat despre care vorbeste art.259 alin.7 din Legea 95/2006 se refera doar la raporturile dintre Casa de Asigurari si asigurat, neavand relevanta asupra obligativitatii platii contributiei.
 Prin urmare, organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, intrucat, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din Legea 95/2006, Casele de Asigurari de Sanatate au abilitarea legala de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului si a majorarilor de intarziere aferente in conditiile OG 92/2003.
Pentru aceste motive , in baza art.312 C.proc.civ instanta va  respinge recursul declarat de reclamanta H.N. impotriva sentintei civile nr. 216/2011 a Tribunalului  Maramures urmand sa admita recursul declarat de parata CASA DE ASIGURARI DE SANATATE MARAMURES impotriva sentintei civile nr. 216/2011 a Tribunalului Maramures, pe care o va  modifica in sensul ca respinge in intregime  actiunea formulata de reclamanta. (Judecator Simona Al-Hajjar)