Legea nr. 10/2001. Imobil expropriat in baza decretului de expropriere nr. 69/22.02.1960. Aplicabilitatea dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001. Ruina edificiului expropriat. Prevalenta restituirii bunului in natura.

Art. 11 din Legea nr. 10/2001 asigura realizarea in practica a intregii proceduri de restituire si, respectiv, a masurilor reparatorii in echivalent, constituind cadrul juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat dupa intrarea in vigoare a acestei legi. In ipoteza in care constructia expropriata nu a fost demolata, aceasta se restituie in natura, in starea in care se afla, fostului proprietar, conform art. 9 din lege.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.2866/118/2007 reclamantii I.F. si N.V. au solicitat in contradictoriu cu paratul Municipiul Constanta prin Primar, obligarea paratului la restituirea in natura a imobilului situat in Constanta,str. L. nr.3 precum si obligarea paratului la acordarea de despagubiri pentru constructia ruinata.
In expunerea situatiei de fapt arata reclamantii ca prin acte translative de proprietate M.L.C. a dobandit  un teren in suprafata de 310,15 mp, pe care ulterior a edificat o constructie.
Aceasta a decedat in anul 1955 ramanand ca mostenitori cei trei copii: C. (A.) M., C. (I.) V. si C.A., reclamantii justificandu-si calitatea de mostenitori ai acestuia din urma.
In baza Decretului nr.69/1960 imobilul a fost trecut in proprietatea statului prin expropriere.
Prin sentinta civila nr.1581/27.09.2007 Tribunalul Constanta a admis actiunea reclamantilor si a obligat paratul sa restituie reclamantilor in natura imobilul - teren situat in Constanta, str. L. nr.3, in suprafata de 310,10 mp.A fost obligat paratul sa acorde reclamantilor pentru imobilul constructie D+P (corpA) amplasat pe latura de N a proprietatii si pentru imobilul parte, amplasat pe latura de V a imobilului,masurile reparatorii prin echivalent, constand in compensare cu alte bunuri sau servicii.
In baza art.274 Cod pr.civila paratul a fost obligat la 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre  reclamanti.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, in esenta, ca imobilul - teren si constructii, fosta proprietate a autoarei reclamantilor M.L.C. a fost expropriat in baza Decretului nr.69/1960, dar exproprierea nu si-a atins scopul, imobilul - constructie nu a fost demolat, dar in prezent se afla intr-o stare avansata stare de degradare. S-a mai retinut ca degradarea ireversibila a celor doua cladiri este imputabila paratului, care nu a luat masuri de conservare, motiv pentru care, conform art.11 alin.(8) din Legea nr.10/2001, reclamantii sunt indreptatiti la masuri reparatorii pentru locuintele distruse.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat apel paratul Municipiul Constanta prin Primar, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:
1. Dispozitiile Legii nr.10/2001 nu erau aplicabile in speta, in cauza nu a fost emisa nici o dispozitie in temeiul art.26 din lege, iar Legea nr.33/1994 nu a fost abrogata, acest act normativ reglementand conditiile de restituire a imobilului - fosta proprietate a autoarei reclamantilor si care a facut obiectul exproprierii, in baza Decretului nr.69/1960.
2. In conditiile in care dispozitiile Legii nr.10/2001 isi gasesc aplicabilitatea in speta, prima instanta a facut o gresita aplicarea dispozitiilor art.11 din aceasta lege, intrucat nu a dispus si obligarea reclamantilor la restituirea sumei incasata cu titlu de despagubiri, dupa exproprierea imobilului.
3. In mod gresit prima instanta a asimilat ruina unui edificiu cu cazul prevazut de lege pentru imobilele demolate. In conditiile in care locuinta se afla in fiinta, ea trebuia restituita in natura, in starea in care se afla, intrucat Legea nr.10/2001 nu asimileaza cladirile aflate in ruina imobilelor demolate.
4. In mod gresit prima instanta a obligat paratul sa acorde reclamantilor o anumita categorie de masuri reparatorii, in conditiile in care nu s-a dovedit ca exista alte bunuri, disponibile pentru a fi oferite in compensare, iar oferirea unor bunuri si servicii este atributul exclusiv al unitatii detinatoare.
5. Prin actiune directa in instanta se tinde la obligarea primarului sa restituie un bun care se afla in patrimoniul unitatii administrativ teritoriale, in conditiile in care primarul are o capacitate speciala, in baza legii nr.10/2001, doar in etapa administrativ obligatorie.
Prin intampinare, intimatii reclamanti au solicitat respingerea apelului paratului ca nefondat.
Analizand legalitatea hotararii apelate in raport cu criticile paratului Municipiului Constanta prin Primar se constata urmatoarele:
1. Pornind de la ratiunea adoptarii Legii nr.10/2001 privind situatia juridica a unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimate in caracterul profund reparatorii, este de precizat ca prin acest act normativ legiuitorul a urmarit sa inlature prejudiciile suferite de fostii proprietari prin abuzurile savarsite de stat.
Sustinerea apelantului parat in sensul ca dispozitiile legii nr.10/2001 nu erau aplicabile in cauza, intrucat imobilul, fosta proprietate a autorilor reclamantilor a facut obiectul unei masuri de expropriere este vadit nefondata, in cauza nefiind incidente dispozitiile Legii nr.33/1994.
Prin Decizia nr.LIII(53) din 4 iunie 2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie conform art.329 Cod pr.civila si publicate in Monitorul oficial al Romaniei, Partea I nr.769/13.11.2007 s-a statuat ca "Dispozitiile art.35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publica se interpreteaza in sensul ca aceste dispozitii nu se aplica in cazul actiunilor avand ca obiect imobile expropriate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001".
Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut, in considerentele acestei decizii, ca dispozitiile art.11 si urm-din Legea nr.10/2001 asigura realizarea in practica a intregii proceduri de restituire si respectiv, a masurilor reparatorii in echivalent constituind cadrul juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat dupa intrarea in vigoare a acestei legi.
2. Aplicabilitatea dispozitiilor art.11 din Legea nr.10/2001 in speta, este lipsita de orice indoiala.
Conform dispozitiilor art.11 din legea nr.10/2001 "Imobilele expropriate si ale caror constructii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui in natura persoanei indreptatite daca nu au fost instrainate cu respectarea dispozitiilor legale.
Daca persoana indreptatita a primit o despagubire, restituirea in natura este conditionata de rambursarea unei sume reprezentand valoarea despagubirilor primite actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislatiei in vigoare".
Sintagma "despagubiri primite" vizeaza acele despagubiri calculate si incasate efectiv de proprietarul imobilului care a fost expropriat.
Conform dispozitiilor art.11.3 din H.G. nr.250/2007 de aplicare a Legii nr.10/2001, in cazul in care despagubirile nu s-au incasat sau in cazul in care persoana indreptatita prezinta o declaratie autentificata prin care declara pe propria raspundere ca nu s-au incasat despagubiri pentru imobilul expropriat si isi asuma obligatia rambursarii acestora, in cazul in care ulterior acordarii beneficiului legii se constata si se dovedeste ca totusi s-au acordat despagubiri, restituirea in natura sau acordarea de alte masuri reparatorii nu se conditioneaza de rambursarea ori de deducerea despagubirii.
Din analiza Decretului de expropriere nr.69/22 februarie 1960 rezulta ca exproprierea terenurilor in suprafata de 52.000 mp impreuna cu constructiile aferente s-a realizat fara acordarea unor despagubiri pentru bunurile preluate de stat, in art.2 din Decret prevazandu-se numai obligatia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orasului Constanta de a lua masuri ca locatarii din constructiile expropriate sa fie mutate in locuinte corespunzatoare inainte de inceperea demolarii contructiilor.
In anexa la decizia nr.69/1960 este mentionat la pozitia 28 si imobilul situat in str. L. nr.3, proprietatea C.A., C.V. si A.M., fara a se face vreo mentiune cu privire la vreo despagubire platita proprietarilor.
Conform dispozitiilor art.1169 Cod civil celui ce face o afirmatie in fata instantei de judecata ii incumba si obligatia de a face dovada temeiniciei acestor sustineri.
Cum in speta, nici in fata instantei de fond si nici in apel parata nu a facut dovada ca autorii reclamantilor au incasat o despagubire pentru imobilul - teren si constructii - supus exproprierii, in mod corect prima instanta nu a conditionat restituirea in natura sau prin echivalent a imobilului expropriat, de restituirea unei sume de bani, incasata cu titlu de despagubire, criticile apelantului parat fiind nefondate.
3. Critica ce vizeaza asimilarea gresita a ruinei edificiului cu demolarea cladirii, dupa expropriere este fondata.
Legea nr.10/2001 se inscrie in incercarea legiuitorului roman de a reglementa masuri reparatorii cat mai complete si mai adecvate proprietarilor, fostilor proprietari sau, dupa caz, mostenitorilor acestora, posedati abuziv de statul roman in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Legiuitorul a fost preocupat sa acopere pe cat posibil toate situatiile de preluare a imobilelor de catre stat in perioada de referinta, acordand prevalenta principiului restituirii in natura a bunurilor abuziv preluate de stat.
In acest sens art.9 din Legea nr.10/2001 consacra cu titlu de regula guvernatoare faptul ca imobilele preluate in mod abuziv, indiferent in posesia cui se afla in prezent, se restituie in natura in starea in care se afla la data cererii de restituire si libere de orice sarcini, iar in conditiile in care restituirea in natura nu este posibila, se vor acorda despagubiri in conditiile reglementate de acelasi act normativ.
In cauza, se retine ca imobilul supus exproprierii se compunea dintr-o suprafata de teren de 310,10 mp si doua corpuri de cladire corpul A, avand 2 nivele si corpul B o locuinta tip parter.
Terenul in suprafata de 310,10 mp a fost dobandit de cumparatoarea M.L.C. in baza contractului de vanzare-cumparare nr.5958/1936 si nr.1716/7 mai 1936, iar prin autorizatia nr.890/1937 aceasta a fost autorizata sa execute o constructie din zidarie conform planurilor aprobate.
Din declaratia globala pentru impunerea veniturilor proprietatilor cladite si asimilate lor nr.809/07.03.1950 rezulta ca autoarea reclamantilor - M.L.C. detinea in proprietate un imobil cladit compus din 2 corpuri de cladire in Constanta, str. L. nr.3. Conform descrierilor din aceasta declaratie, un corp de cladire avea structura parter, cu o suprafata cladita de 36 mp si avea destinatia de locuinta (pozitia 1) iar cel de-al doilea corp de cladire avea structura subsol si parter (2 nivele), era neterminat si nelocuit.
Corpul de cladire A compus din S+P s-a aflat in stadiul de constructie neterminata si nelocuibila si la data aplicarii Decretului de expropriere nr.69/1960. Acest aspect rezulta din interpretarea inscrisurilor intocmite dupa condamnarea unuia dintre succesorii fostilor proprietari - I.V. (fosta C.) - pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art.236 lit.c cod penal, prin sentinta penala nr.33/15.01.1962 pronuntata de Tribunalul Popular al Orasului Constanta.
Prin aceasta sentinta penala s-a dispus si confiscarea averii inculpatei, iar in vederea executarii hotararii judecatoresti s-a procedat la inventariera averii acesteia. Desi imobilul situat in Constanta, str. L. nr. 3 facuse deja obiectul exproprierii conform Decretului nr.69/1960, in anul 1962 a fost inventariat in vederea preluarii cotei de 1/3 proprietatea condamnatei I.V. (decizia nr.870/19 septembrie 1962).
Din procesul-verbal intocmit la 17 octombrie 1962, rezulta ca acest corp de cladire era neterminat fiind realizata numai zidaria si acoperisul din tigla, lipsind usile, ferestrele si celelalte elemente de constructie.
Din analiza acestor inscrisuri rezulta ca din anul 1950 (cand s-a intocmit declaratia globala pentru impunerea veniturilor proprietarei M.C.) si pana in anul 1960 si ulterior in anul 1962, imobilul compus din 2 nivele - demisol si parter-nu a fost finalizat si nu a fost locuibil, fiind lipsit de usi, ferestre si alte elemente constructive, aspect de natura sa afecteze in timp rezistenta imobilului si sa determine ruinarea acestuia.
Situatia s-a perpetuat si dupa exproprierea bunului,constructia nu a fost demolata, dar nici nu a fost finalizata, in prezent aflandu-se intr-o stare avansata de degradare.
Din expertiza efectuata in cauza de ing. I.F. rezulta ca imobilul D+P (corpul A) prezinta in prezent fundatii continui de beton, zidarie portanta din caramida cu o uzura de 70%, sarpanta din lemn, invelitoare tigla deteriorata si este lipsita, ca si la data preluarii de finisaje interioare si exterioare, instalatii electrice de iluminat, instalatii sanitare si instalatii de incalzire.
Conform concluziilor expertizei corpul A a fost realizat in baza  autorizatiei de construire nr.8901/30.03.1937, constructia fiind stopata in anul 1940 cand structura de rezistenta si acoperisul au fost terminate. Dupa anul 1940, timp de 20 de ani, pana la data preluarii de stat, conform Decretului de expropriere nr.69/1960, constructia a fost abandonata si proprietarul nu a luat masuri de conservare (inchiderea golurilor, tencuirea peretilor), situatie mentinuta si dupa expropriere, fapt ce a determinat o uzura accentuata a cladirii.
Cladirea nu a fost demolata dupa expropriere ea regasindu-se pe teren si in prezent intr-o stare avansata de degradare.
Conform dispozitiilor art.11 al.(1) din Legea nr.10/2001, imobilele expropriate si ale caror constructii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui in natura. Aceste dispozitii isi gasesc aplicabilitate in speta, in raport cu corpul de cladire A, prima instanta facand o aplicare gresita a acestor dispozitii legale. Se impune schimbarea in parte a hotararii apelate, in sensul obligarii paratului sa restituie in natura reclamantului alaturi de terenul in suprafata de 310,10 mp si constructia tip D+P (nominalizata corp A in expertiza ing. I.F.) situata in Constanta, str. L. nr.3.
In ceea ce priveste corpul de cladire B, reprezentand o locuinta tip parter, functionala la data exproprierii, din expertiza efectuata in cauza rezulta ca aceasta este demolata integral, statul nu a luat nici o masura pentru conservarea ei dupa momentul preluarii abuzive, motiv pentru care in mod corect prima instanta a retinut ca acest corp de cladire nu mai poate fi restituit in natura reclamantii fiind indreptatiti la masuri reparatorii conform art.26 din Legea nr.10/2001 pentru acest corp de cladire.
4. Este intemeiata si critica paratului ce vizeaza obligarea sa la acordarea in exclusivitate a unor bunuri sau servicii in compensare pentru cladirea ce nu mai poate fi restituita in natura.
Conform disp.art.10 si art.26 alin.(1) din Legea nr.10/2001 republicata, in ipoteza in care restituirea in natura a imobilelor nu este posibila entitatea investita cu solutionarea notificarii este obligata sa acorde persoanei indreptatite in compensare, alte bunuri sau servicii, ori ca propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale, privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita.
Prin urmare, in cazul compensarii cu alte bunuri sau servicii, entitatea investita cu solutionarea notificarii are plenitudine de competenta in stabilirea masurilor reparatorii, in timp ce in privinta despagubirilor formuleaza numai o propunere de acordare a acestora. Chiar daca din cuprinsul art.26 alin.(1) al Legii nr.10/2001 rezulta ca, in cazul imposibilitatii restituirii in natura, regula este acordarea masurilor compensatorii si numai in subsidiar, daca aceasta masura nu este posibila, ori nu este acceptata de cel indreptatit, se vor face propuneri de acordare de despagubiri, instanta retine ca aceste dispozitii trebuie coroborate cu prevederile art.1 alin.(5) din lege, in forma modificarii prin OUG nr.209/2005. In acest sens, instanta sesizata de cel nemultumit nu va putea acorda ca masura compensatorie alte bunuri decat cele cuprinse in tabelul bunurilor disponibile care se pot acorda in compensare.
Acordarea in compensare de alte bunuri este o obligatie a unitatii detinatoare, insa o astfel de reparatie nu depinde numai de vointa unitatii notificate si a notificatorului, ci si de existenta in patrimoniul unitatii notificate a unor bunuri care sa poata fi acordate in compensare.
Includerea bunurilor in categoria celor disponibile este o atributie care revine Consiliului Local Constanta in temeiul art.38 lit."h" din Legea nr.215/2001, singura autoritate care este indrituita sa analizeze daca un bun proprietate a unitatii administrativ teritoriale trebuie sa fie mentinut sau nu in proprietatea sa, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unitatii administrativ teritoriale. In aceste conditii, instanta de judecata nu poate dispune de un alt bun decat cel inscris in lista bunurilor disponibile, peste vointa titularului dreptului.
In cauza se retine ca prima instanta a obligat paratul Municipiul Constanta, prin Primar sa acorde reclamantilor exclusiv masuri reparatorii prin echivalent constand in compensare cu alte bunuri sau servicii pentru corpul de cladire ce nu poate fi restituit in natura desi nu s-a facut dovada ca exista disponibile bunuri sau servicii si ca reclamantii ar fi fost de acord cu o anumita oferta facuta de parat.
Fata de considerentele mai sus expuse, in baza art.26 din Legea nr.10/2001, se va schimba in parte hotararea apelata, in sensul obligarii paratului sa acorde reclamantilor pentru imobilul parter, amplasat pe latura de vest a proprietatii (corp B in raport de expertiza efectuat de ing. I.F.) masuri reparatorii in echivalent constand in bunuri sau servicii, iar in ipoteza in care aceasta masura nu este posibila sau nu este acceptata de catre reclamanti, sa propuna acordarea de despagubiri, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
5. Critica ce vizeaza obligarea prin actiune directa, in instanta, a Primarului sa restituie reclamantilor un bun din patrimoniul unitatii administrativ teritoriale este nefondat.
Conform dispozitiilor art. 21 din Legea nr.10/2001 republicata in cazul imobilelor detinute de unitatile admininistrativ-teritoriale restituirea in natura sau prin echivalent catre persoane indreptatite se face prin dispozitia motivata a primarilor, respectiv a primarului general al Municipiului Bucuresti.
Avandu-se in vedere aceasta precizare expresa a legiuitorului, rezulta ca nu este necesara o aprobare prealabila sau ulterioara a restituirii de catre Consiliul Local, responsabilitatea aplicarii legii apartinand in totalitate primarului (art.21.5 din H.G. nr.250/2007).
Conform dispozitiilor art.22 din Legea nr.10/2001, in termen legal reclamantii au notificat unitatea detinatoare - Municipiul Constanta, prin Primar, cu privire la solicitarea lor de a li se restitui imobilul situat in Constanta, str. L. nr.3, imobil ce a facut obiectul unei masuri de expropriere, iar in lipsa unui raspuns la notificare, in termenul legal de 60 de zile, reclamantii s-au adresat direct instantei de judecata, cu o actiune indreptata impotriva unitatii detinatoare - Municipiul Constanta -, iar nu impotriva primarului, care este doar reprezentantul unitatii administrativ-teritoriale in aceasta procedura.
Prin Decizia civila nr.20/19.03.2007 Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat in recurs in interesul legii ca, in aplicarea dispozitiilor art.26 al.(3) din Legea nr.10/2001 "instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.
In considerentele acestei decizii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca "in raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu date prin Legea nr.10/2001, atunci cand unitatea detinatoare nu raspunde  persoanei indreptatite in termen de 60 de zile de la data inregistrarii notificarii, instanta investita cu solutionarea cauzei are competenta sa evoce fondul cererii si sa constatate pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu intemeiata cererea de restituire in natura. Intr-un asemenea caz, ,,lipsa raspunsului unitatii detinatoare echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate ramane necenzurat de instanta de judecata".
Pentru considerentele expuse, in baza art.296 Cod pr.civila, se admite apelul paratului Municipiul Constanta prin Primar in parte, in sensul celor mai sus mentionate.