Legea nr. 10/2001. Teren expropriat si afectat in totalitate de lucrari de sistematizare (blocuri, cai de acces, trotuare). Acordarea unui teren in compensare este atributul exclusiv al autoritatii investite cu solutionarea notificarii.

Examinarea coroborata a art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicata, si art. 1 alin. 5 din acelasi act normativ, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 209/2005, conduce la concluzia ca singura autoritate competenta sa stabileasca natura masurilor compensatorii este entitatea investita cu solutionarea notificarii, pentru ca ea este singura care poate aprecia daca masura este posibila din punctul sau de vedere, iar instanta sesizata de cel nemultumit poate dispune doar in limitele tabelului ce contine bunurile disponibile care se pot acorda in compensare.
Includerea bunurilor in categoria celor disponibile este o atributie care revine Consiliului local in temeiul art. 38 lit."h" din legea nr. 215/2001, consiliul, ca autoritate deliberativa, fiind singura entitate care este indrituita sa analizeze daca un bun proprietate a unitatii administrativ teritoriale trebuie sau nu mentinut in proprietatea acesteia, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unitatii administrativ teritoriale respective.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 3093/118/2007, reclamantul L.M. a solicitat instantei, in contradictoriu cu paratii Primarul Municipiului Constanta, Municipiul Constanta prin Primar si Consiliul Local Constanta anularea dispozitiei nr. 611 din 1 martie 2007, acordarea in compensare a unui imobil de aceeasi categorie, suprafata si valoare cu imobilul proprietatea sa, in suprafata de 276 m.p. si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a formulat notificare in temeiul Legii nr.10/2001, solicitand sa i se atribuie in natura o suprafata de teren echivalenta ca valoare cu cea detinuta in strada M. nr.15, teren expropriat in baza Decretului nr. 321/21.08.1978, pe care se afla amplasate in prezent strazi si blocuri.
In contradictie cu dispozitiile art.10 pct.10 din Legea nr.10/2001, prin dispozitia contestata s-a propus acordarea de despagubiri in conditiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, in loc sa i se atribuie in compensare un teren de aceeasi categorie, suprafata si valoare cu cel expropriat.
A sustinut reclamantul ca a formulat si actiune civila, prin care a solicitat atribuirea in natura prin compensare pentru vechiul amplasament afectat in prezent de domeniul public, ce face obiectul dosarului nr.4432/2006 al Tribunalului Constanta.
Paratii nu au formulat intampinare, dar au depus in aparare documentatia aferenta dispozitiei contestate.
Prin sentinta civila nr. 2003 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Constanta a respins contestatia ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca terenul ce a facut obiectul notificarii nu poate fi restituit in natura, fiind afectat de constructia blocului FZ2, alei de acces, trotuare, parcare si spatiu verde aferent acestora, in suprafata de 39,47 m.p., iar cu adresa nr. 142648 din 9 noiembrie 2007 Primaria Municipiului Constanta a comunicat instantei ca nu dispune de alte terenuri pentru a fi oferite in compensare.
S-a mai retinut ca solicitarea reclamantului de a i se oferi un teren alaturat celui preluat abuziv, conform propunerii expertului B.D. nu poate fi primita, ca fondata, intrucat aceasta propunere implica o modificare a planului urbanistic al localitatii.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat apel reclamantul L.M., care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul neacordarii unui teren in compensare de aceeasi valoare si cu aceleasi caracteristici tehnico-edilitare precum cel preluat abuziv.
Apelantul a sustinut ca aprecierea primei instante, in sensul ca nu este posibila restituirea in natura a unui teren invecinat cu terenul preluat abuziv de stat, in suprafata de 205,8 m.p., identificat prin expertiza B.D. este gresita, situatie in care se impune atribuirea acestui teren, iar pentru diferenta de 70,2 m.p. ce nu poate fi restituita in natura, sa fie acordate bunuri in compensare sau despagubiri.
Se mai arata ca expertul ar fi avut posibilitatea, in cadrul unei noi expertize, sa identifice pe raza Municipiului Constanta si alte terenuri libere, aflate in domeniul privat al Municipiului Constanta, cec ar fi putut fi atribuite in compensare, dar prima instanta nu a incuviintat o expertiza cu acest obiectiv.
In apel, la cererea partilor, s-a dispus suplimentarea probatoriului cu inscrisuri administrate in fata instantei de fond, fiind depusa adresa nr. 34014 din 18 martie 2008, emisa de Primaria Municipiului Constanta, Directia Patrimoniu, cu privire la situatia terenurilor disponibile din Municipiul Constanta, intocmita conform art.1 alin.(5) din Legea nr. 10/2001.
Analizand legalitatea hotararii apelate, in raport cu criticile reclamantului, se constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Reclamantul a criticat sentinta primei instante exclusiv pentru refuzul acesteia de a-i acorda in compensare, in schimbul terenului preluat abuziv, in suprafata de 276 m.p., ocupat de constructii de interes public si cai de acces, terenul in suprafata de 205,8 m.p. identificat in expertiza B.D. sau un alt teren in echivalent.
Este real ca prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicata, s-a stabilit o obligatie alternativa  in sarcina detinatorului imobilului a carui restituire in natura nu mai poate fi dispusa, iar obligatia de a acorda persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii are caracter principal in raport cu obligatia subsidiara de a se acorda despagubiri, dar acest text trebuie corelat cu prevederile art.(1) alin.(5) din acelasi act normativ, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 209/2005, care instituie obligatia primarilor sau, dupa caz, a conducatorilor unitatilor investite cu solutionarea notificarilor, de a afisa lunar tabelul bunurilor disponibile si/sau, dupa caz, al serviciilor care pot fi acordate prin compensare.
Examinarea coroborata a acestor norme legale conduce la concluzia ca singura autoritate competenta sa stabileasca natura masurilor compensatorii este entitatea investita cu solutionarea notificarii, pentru ca ea este singura care poate aprecia daca masura este posibila din punctul sau de vedere, iar instanta sesizata de cel nemultumit poate dispune doar in limitele tabelului ce contine bunurile disponibile care se pot acorda in compensare.
Includerea bunurilor in categoria celor disponibile este o atributie care revine Consiliului local in temeiul art. 38 lit."h" din Legea nr. 215/2001, consiliul, ca autoritate deliberativa, fiind singura entitate care este indrituita sa analizeze daca un bun proprietate a unitatii administrativ teritoriale trebuie sau nu mentinut in proprietatea acesteia, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unitatii administrativ teritoriale respective.
Prin urmare, instanta nu poate dispune de bunuri care nu sunt incluse in lista bunurilor disponibile, pentru ca, astfel, s-ar micsora patrimoniul unitatii administrativ teritoriale impotriva vointei titularului dreptului si in absenta oricarei justificari legale.
Asa cum a retinut si instanta suprema in mai multe decizii de speta, acordarea in compensare de alte bunuri este o obligatie a unitatii detinatoare, insa o astfel de reparatie nu depinde numai de vointa unitatii notificate si a notificatorului, ci si de existenta in patrimoniul unitatii notificate a unor bunuri care sa poata fi acordate in compensare. Aceste considerente au justificat, de altfel, si solutia instantelor de fond si de apel care au respins cererea reclamantului de a realiza o expertiza pentru identificarea unor terenuri libere pe raza municipiului Constanta si care sa fie atribuite reclamantului, desi nu erau inscrise in lista bunurilor disponibile.
Ori, in cauza, din inscrisurile depuse la dosar, atat in fond, cat si in apel, rezulta ca terenurile ce au figurat in lista intocmita conform art.1 alin.(5) din Legea nr. 10/2001, republicata, au fost acordate, la data solutionarii litigiului, in compensare altor persoane, care detineau hotarari judecatoresti definitive si irevocabile in acest sens, neexistand nici un alt teren liber si disponibil pentru a fi atribuit in compensare reclamantului.
In ceea ce priveste terenul in suprafata de 205,8 m.p. indicat de apelantul reclamant si identificat prin raportul de expertiza intocmit la instanta de fond, se retine ca acesta nu este inclus in lista bunurilor disponibile, intocmita conform dispozitiilor art.1 alin.(5) din lege, instanta neputand dispune atribuirea acestuia in compensare. In plus, refuzul paratilor de a oferi reclamantului acest bun nici nu poate fi calificat ca un abuz de drept, cata vreme, chiar in raportul de expertiza s-a mentionat ca terenul face parte din planul urbanistic intocmit pentru zona respectiva, iar atribuirea lui catre reclamant, ar implica o modificare a acestuia prin reducerea suprafetelor de teren afectate accesului pietonal la magazinul alimentar si la ghena de gunoi, precum si o prelungire a aleii de acces pietonal la blocul FZ3 (expertiza efectuata de inginer B.D.).
Oricum, in masura in care apelantul reclamant apreciaza ca aceasta suprafata de teren identificata prin expertiza s-ar putea atribui in compensare, fara a modifica substantial planul urbanistic din zona, se poate adresa eventual instantei competente pentru a solicita obligarea intimatilor la includerea acestui teren in tabelul bunurilor disponibile, acesta fiind singurul cadru procesual in care se poate analiza, in contradictoriu cu titularul dreptului, necesitatea mentinerii unui bun in domeniul privat al unitatii administrativ teritoriale.
Pentru considerentele expuse, in baza art. 296 Cod procedura civila, se respinge apelul reclamantului ca nefondat.