InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

Contestatie la executare - Asigurari sociale

(Sentinta civila nr. 9302/10.12.2010 din data de 18.01.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Asistenta si asigurari sociale | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti

1. Contestatie la executare. Exceptia de necompetenta materiala. Declinare. Art.373 alin.2 si art.400 alin.1 Cod procedura civila si art. 172 alin.3, pct. 4 Codul de procedura fiscala.

Reclamanta C.M.C.  a solicitat, in contradictoriu cu intimata CASMB, anularea titlului executoriu emis de aceasta ca fiind nelegal intocmit, anularea debitului si a accesoriilor calculate pentru acest debit pentru anul 2007, recalcularea debitelor restante pe anii 2008, 2009, anularea debitelor accesorii pe 2008, 2009 si esalonarea platii tuturor debitelor.
Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a, prin sentinta civila nr.9302/10.12.2010 a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta solutionarii cauzei in favoarea Judecatoriei Sector 5 Bucuresti, invocand prevederile art. 373 alin.2 si art. 400 alin.1 Cod procedura civila si art. 172 alin.3 pct.4 Codul de procedura fiscala.
Tribunalul a considerat ca, potrivit dispozitiilor art. 172 alin.4 Cod procedura fiscala, contestatia la executare  silita se introduce la instanta judecatoreasca competenta iar aceste dispozitii se completeaza cu prevederile dreptului comun mentionate in Codul de procedura civila.
Conform art. 400 alin.2 Cod procedura civila, competenta de a judeca contestatia la executare apartine instantei de executare, respectiv judecatoria in circumscriptia careia se va face executarea conform art. 373 alin.2 Cod procedura civila, Judecatoria Sectorului 5 fiind instanta in circumscriptia careia se afla domiciliul reclamantei.

TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, SENTINTA CIVILA NR.9302 din 10.12.2010

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, sub nr.48720/3/2010 contestatoarea C.M.C. a solicitat in contradictoriu cu intimata CPMB pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea titlului executoriu emis de C.A.S.M.B. in dosarul de executare, ca nelegal intocmit; anularea debitului si a accesoriilor calculate pentru acest debit; recalcularea debitelor restante, anularea debitelor accesorii; esalonarea platii tuturor debitelor.
In motivarea actiunii contestatoarea a aratat ca a fost notar asociat conform contractului de asociere civila profesionala.
Mai arata ca potrivit contractului de asociere beneficia de 10% din venitul net realizat pe societatea civila, astfel asocierea achitand cu titlu de contributie la CNAS, in anul 2007 suma totala de 49.725,46 lei. Pana la data de 20.03.2008 a functionat in aceeasi asociere, plata catre C.A.S.M.B., efectuandu-se tot pe venitul cumulat conform contractului de asociere, la data de 16.04.2008 prin ordin de plata, respectiv suma de 240,09 lei. In perioada 20.03.2008 – 24.04.2008 nu a desfasurat nici o activitate producatoare de venituri impozabile, intrucat  astepta actele pentru incetarea asocierii si numirea la noul sediu. La data de 24.04.2008 a inceput activitatea ca notar public individual. In perioada 22.04.2008 – 31.12.2008 a avut un venit net, conform declaratiei privind veniturile realizate, pentru care solicita recalcularea contributiei la CNAS, anularea deciziei emise de intimata si emiterea unei decizii, fara accesorii pentru care nu a fost instiintata la inchiderea anului financiar. In anul 2009, a realizat venituri in suma de 142.929 lei, conform declaratiei privind veniturile realizate inregistrata in 14.05.2010, pentru care solicita recalcularea contributiei Casei de Asigurari de Sanatate si emiterea unei decizii potrivit veniturilor realizate si nu potrivit veniturilor estimative, cum u fost calculate acestea.
La data de 21.10.2010, intimata a formulat intampinare prin care solicita respingerea  contestatiei ca neintemeiata si nelegala, pentru urmatoarele considerente :
Contestatoarea  a primit din partea institutiei parate somatia de plata si titlul executoriu nr.748/2010 prin care i s-a adus la cunostinta ca figureaza in evidentele fiscale ale Casei de  Sanatate a Municipiului Bucuresti cu suma de plata de 26688,71 lei, reprezentand diferente intre obligatiile sale de plata, calculate la veniturile declarate la ANAF.
Impotriva acestei somatii contestatoarea a formulat contestatie la executare, solicitand instantei anularea formelor de executare silita.
In privinta demararii procedurii de executare silita a avut loc ca urmare a prevederilor art. 35 alin.1 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobandirea calitatii de asigurat, respectiv asigurat fara plata contributiei, precum si pentru aplicarea masurilor de executare pentru incasarea sumelor datorate la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, asa cum a fost modificat prin Ordinul CNAS nr. 509/2008, potrivit caruia obligatiile de plata ia FNUASS pot fi stabilite si pe baza informatiilor primite pe baza de protocol de la ANAF. Somatia a avut la baza informatiile primite de la ANAF cu privire la veniturile declarate la aceasta institutie de catre contestatoare. Intimata mai arata ca timp de 5 ani, cat este termenul de prescriptie pentru plata obligatiilor fiscale, contestatoarea nu a facut declaratii cu privire la obligatiile la sanatate si nu si-a achitat contributia la fond, desi avea aceasta obligatie. Contestatoarea era aceea care avea obligatia sa depuna declaratii la casa de sanatate si sa-si achite obligatiile catre fond, potrivit dispozitiilor art. 215 alin.3 dinb Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, persoanele care desfasoara activitati independente au obligatia depunerii declaratiilor privind obligatiile ce le revin fata de fondul de sanatate si dovada platii contributiilor. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 261 alin.1 din Legea nr. 95/2006, „angajatorii si asiguratii care au obligatia platii contributiei in conditiile prezentei legi si care nu o respecta in drept, datoreaza pentru perioada de intarziere majorari de intarziere in conditiile Codului de procedura fiscala”.
La acest termen de judecata, instanta din oficiu a invocat exceptia necompetentei materiale a tribunalului, in raport de prev. art. 373 alin. 2 si art. 400 alin. 1 Cproc.civ.
Analizand cu prioritate exceptia invocata, in conformitate cu prev. art. 137 Cproc.civ., tribunalul o apreciaza ca intemeiata pentru urmatoarele considerente:
Conform art.141 alin. 2 din Codul de procedura fiscala, titlul executoriu este un titlu de creanta, a carui creanta a devenit scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevazut de lege.
Conform art. 145 din OG 92/2003, executarea silita incepe prin comunicarea somatiei. Daca in termen de 15 zile de la comunicarea somatiei nu se stinge debitul, se continua masurile de executare silita. Somatia este insotita de un exemplar al titlului executoriu.
In raport de prev. art.172 alin.3 din Cod procedura fiscala,
  (1) persoanele interesate pot face contestatie impotriva oricarui act de executare efectuat cu incalcarea prevederilor prezentului cod de catre organele de executare, precum si in cazul in care aceste organe refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile legii.
   (2) Dispozitiile privind suspendarea provizorie a executarii silite prin ordonanta presedintiala prevazute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedura civila nu sunt aplicabile.
   (3) Contestatia poate fi facuta si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.
   (4) Contestatia se introduce la instanta judecatoreasca competenta si se judeca in procedura de urgenta.
Avand in vedere prevederile legale de mai sus tribunalul retine ca somatia este actul prin care se demareaza procedura de executare silita, aceasta impreuna cu titlul executoriu reprezentand asadar un acte de executare si, prin urmare aceasta pot fi contestata pe cale contestatiei la executare si nu pe calea contestatiei prevazute de art. 205 si urmatoarele din Codul de procedura fiscala.
Tribunalul retine ca potrivit dispozitiilor art.172 al. 4 Cod pr.fiscala, contestatia la executarea silita se introduce la instanta judecatoreasca competenta, textul neprevazand in mod expres care este aceasta, prin urmare acesta se completeaza cu prevederile dreptului comun mentionate in Codul de procedura civila.
In conformitate cu dispozitiile art.400 al.2 Cod procedura civila, competenta de a judeca contestatia la executare apartine instantei de executare, respectiv judecatoria in circumscriptia careia se va face executare, potrivit dispozitiilor art.373 al.2 Cod procedura civila.
                   Fata de prevederile de mai sus si constatand ca Judecatoria Sectorului 5 este instanta de executare (avand in vedere ca aceasta este instanta in circumscriptia careia se afla domiciliul reclamantei), conform art.373 al.2 Cod procedura civila si, deci instanta competenta a solutiona contestatia la executare formulata in prezenta cauza, in temeiul art. 158 Cod procedura civila, Tribunalul va admite exceptia necompetentei materiale de solutionare a cauzei avand ca obiect anularea titlului executoriu nr.748  emis de CASMB si va dispune declinarea competentei de solutionare in favoarea Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti.


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Asistenta si asigurari sociale

Nulitate act - Sentinta civila nr. 777 din data de 04.10.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 775 din data de 04.10.2017
EXCEPTIA PREMATURITATII ACTIUNII. ADMISIBILITATE. - Sentinta civila nr. 32/LM/2010 din data de 12.05.2010
Conflict de drepturi avand ca obiect eliberarea unei adevereinte cu sporurile de gestiune si de stres de care a beneficiat fostul salariat in perioada 1976-1986 - Sentinta civila nr. 1128/lm/2008 din data de 17.02.2009
Contestatie decizie de pensionare. Recalculare cuantum pensie. Legalitatea deciziei - Sentinta civila nr. 1027/lm/2008 din data de 17.02.2009
Contestatie decizie de pensionare. Recalculare cuantum pensie. Legalitatea deciziei. - Sentinta civila nr. 530/lm/2007 din data de 17.02.2009
Asigurari sociale. Pensie invaliditate. Temeinicia deciziei - Sentinta civila nr. 242/lm/2008 din data de 17.02.2009
1.Recurs nou cod procedura civila, anulare decizie CASJ, prescriptia dreptului de stabilire a creantei fiscale, efecte necomunicare decizie debit principal, putere de lucru judecat, accesorii. - Decizie nr. 1114/R din data de 01.04.2014
Neintreruperea termenului de prescriptie a stabilirii contributiei de asigurari de sanatate. Emiterea succesiva de decizii de impunere anulate de instanta de judecata. - Decizie nr. 344/R din data de 31.01.2014
Salarizare personal - Sentinta civila nr. 5536/CA din data de 17.10.2012
Plata cheltuieli medicale - Decizie nr. 541/R din data de 28.06.2012
Actiune intemeiata pe dispozitiile art. 1073 si 1077 din Codul civil. Calitate procesuala activa. Modificarea unilaterala a clauzelor antecontrctului. Admisibilitate. - Sentinta civila nr. 181 din data de 21.10.2008
SOLUTIONAREA CONFLICTELOR DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE - Hotarare nr. 236/M din data de 31.01.2008
Stagiul complet de cotizare in raport de care se calculeaza drepturile de pensie pentru persoanele ce au desfasurat activitate in grupa superioara de munca . - Decizie nr. 2046 din data de 18.12.2008
Inadmisibilitatea stabilirii modului de calcul al pensie anterior depunerii cererii de pensionare ca si a restituirii a contributiilor de asigurari sociale anterior valorificarii acestora prin pensionare . - Decizie nr. 460/M din data de 10.03.2009
Acordarea drepturilor de pensie in raport cu data depunerii cererii - Decizie nr. 357/M din data de 20.03.2007
Luarea in calcul la stabilirea dreptrurilor de pensiei a veniturilor realizate cu titlu de aacord global . Activitate desfasurtaa in coditii de grupa superioara de munca naterior intrarii in vigoare a Legii 19/2000 dovedita cu adeverinta emisa de ang... - Decizie nr. 1033/M din data de 11.06.2009
Utilizarea stagiului complet de cotizare la calcularea pensiei pentru persoanele cu handicap prevazut de art.77 alin.2 raportat la art.47 alin.1 lit. c din Legea 19/2001 si nu a celui rezultat din anexa 3 a acestei legi . - Decizie nr. 596/M din data de 17.05.2007
Neindeplinirea obligatiilor legale privind predarea Carnetului de munca atrage raspunderea patrimoniala a angajatorului potrivit art. 169 alin.1 din L.53/2003 Codul Muncii. Prezumtia incheierii contractului individual de munca cu durata nedete... - Decizie nr. 1430 din data de 25.09.2009
Neindeplinirea obligatiilor legale privind predarea Carnetului de munca atrage raspunderea patrimoniala a angajatorului potrivit art. 169 alin.1 din L.53/2003 Codul Muncii. Prezumtia incheierii contractului individual de munca cu durata nedete... - Decizie nr. 642/M din data de 31.05.2007