InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti

Contestatie la executare. Titulul executoriu bilet la ordin. Analiza valabilitatii actelor de executare

(Hotarare nr. 15665 din data de 11.06.2012 pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti)

Domeniu Executarea silita | Dosare Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti | Jurisprudenta Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de …… sub nr. ……., contestatorul X in contradictoriu cu intimata Y a formulat contestatie la executare impotriva procesului-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executare pe calea popririi din data de 30 iulie 2010 intocmit de executorul bancar ……. in dosarul de executare nr. …., a adreselor de infiintare a popririi intocmite in cadrul aceluiasi dosar de executare la data de 30 iunie 2010, a procesului-verbal de masuri dispuse nr. 1/08.07.2010, a actelor subsecvente de executare si a executarii silite insasi pornita in baza biletului la ordin emis de ……. la data de ……. pentru suma de 1.317.308,26 EUR si a solicitat: anularea procesului-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executare pe calea popririi din data de …., a adreselor de infiintare a popririi intocmite la data de …., a procesului-verbal de masuri dispuse nr. ….. si a actelor subsecvente de executare intocmite de executorul bancar …….. in dosarul de executare nr. ……; desfiintarea executarii silite pornita in baza biletului la ordin emis de …….. la data de 01.06.2009 pentru suma de 1.317.308,26 EUR; anularea incheierii din data de 10.03.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr. ……, prin care s-a dispus incuviintarea executarii silite impotriva sa, invocand dispozitiile art. 399 alin. 21 C.pr.civ si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, conform art. 274 C.pr.civ.
In motivarea cererii, contestatorul a aratat ca intimata …… .., pretinzand o creanta fata de societatea ……. decurgand din contractul de credit nr. …… modificat si completat prin actul aditional nr. …. si prin actul aditional nr. ….. constand in linia de credit de tip revolving in suma de 1.311.000 EUR garantata cu bilet la ordin avalizat de …… prin adresa nr. 106 din 12.02.2010, a solicitat inceperea executarii silite prin poprire impotriva sa, iar pentru inceperea si intocmirea tuturor actelor de executare necesare a fost desemnat ca executor bancar dl. ……. A mai aratat contestatorul ca desi cererea de executare a fost formulata de intimata prin mandatar, iar anexat cererii nu s-a depus si mandatul necesar pentru indeplinirea acestui act de dispozitie, executorul bancar a intocmit dosarul de executare nr. …….. si a solicitat Judecatoriei Sectorului 6 sa incuviinteze executarea silita, mentionand ca are calitatea de creditor o alta persoana decat cea care a formulat cererea de executare silita.
Contestatorul a mai aratat ca apreciaza ca, urmare a greselilor executorului bancar, prin incheierea din data de …., pronuntata in dosarul nr. ….., Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a admis cererea de incuviintare a executarii silite pe numele altei persoane decat cel al creditorului care a formulat cererea de executare, si a dispus incuviintarea executarii silite impotriva subsemnatului. Subsecvent obtinerii incheierii de incuviintare a executarii, au fost intocmite mai multe adrese de infiintare a popririi, conform anexei nr. 5, iar ulterior virarii sumei de 100.000 EUR din contul sau deschis la ……... au mai fost intocmite urmatoarele acte de executare: procesul-verbal de masuri dispuse nr. 1/08.07.2010, o citatie si procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executare pe calea popririi din data de 30 iulie 2010.
Astfel, a aratat ca apreciaza ca procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executare pe calea popririi din data de 30 iulie 2010, intocmit de executorul bancar ….. in dosarul de executare nr. ….., adresele de infiintare a popririi intocmite in cadrul aceluiasi dosar de executare la data de 30 iunie 2010, procesul-verbal de masuri dispuse nr. ….., actele subsecvente de executare si executarea silita pornita in baza biletului la ordin emis de S…….. la data de 01.06.2009 pentru suma de 1.317.308,26 EUR, precum si incheierea din data de …… pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr. ……, prin care s-a dispus incuviintarea executarii silite impotriva sa, se impun a fi anulate sau desfiintate de indata, apreciind ca incalca dispozitiile legale.
A mai aratat ca intelege sa invoce ca motive de nelegalitate ce determina anularea/desfiintarea actelor de executare susmentionate si a executarii silite insasi in raport de ordinea si importanta lor procesuala, urmatoarele aspecte:
1. Executarea silita pornita impotriva sa, in baza biletului la ordin emis de ……. la data de 01.06.2009, s-a facut fara sa existe o incheiere de incuviintare a executarii silite valabile, astfel cum prevad dispozitiile art. 3731 C.pr.civ. Arata ca aceste dispozitii legale privind reglementarea institutiei privind executarea silita nu au fost respectate, intrucat cererea de executare silita a fost formulata de creditoarea ……, astfel cum rezulta din actele si lucrarile dosarului de executare nr. ……, iar Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, ca instanta de executare, nu a incuviintat executarea solicitata de creditoarea …., ci a incuviintat o executare pretins solicitata de o parte care nu are calitate in dosarul de executare, respectiv de …..A aratat ca aceasta imprejurare rezulta atat din considerentele cat si din dispozitivul incheierii pronuntate de Judecatoria Sectorului 6 la data de … in dosarul nr. ……...
Contestatorul a mai aratat ca, intrucat Sucursala …….. a fost doar un mandatar al creditorului, iar nu creditorul insusi in dosarul de executare, incheierea de incuviintare a executarii silite obtinuta pe numele sau, nu indreptatea pe executorul bancar sa indeplineasca niciun act de executare, cu atat mai putin sa retina sau sa distribuie sume rezultate din executare, intrucat potrivit dispozitiilor art. 3731 Cod procedura civila, numai dupa incuviintarea cererii creditorului executorul poate proceda la executarea silita.
De asemenea, a sustinut ca, in cauza, nu poate fi vorba despre o eroare materiala a instantei de executare, intrucat insusi executorul a mentionat in cererea de incuviintare a executarii silite ca are calitate de creditor Sucursala ….. a bancii ……. S.A., insa chiar daca ar fi fost vorba despre o eroare materiala, pana la eventuala ei indreptare de catre instanta competenta, nu ii era permis executorului bancar sa indeplineasca niciun act de executare, intrucat nu fusese incuviintata executarea creditorului la solicitarea caruia s-a format dosarul de executare. A aratat ca motivele susmentionate reprezinta, in opinia sa, argumente suficiente si pentru anularea incheierii de incuviintare a executarii, de vreme ce aceasta a fost data fara indeplinirea conditiilor legale, respectiv fara sa existe o cerere de executare a partii in numele careia a incuviintat executarea (Sucursala ……).
2. Un alt aspect pe care il apreciaza ca motiv de nelegalitate este si acela ca executarea silita pornita impotriva sa in baza biletului la ordin emis de …… la data de 01.06.2009 s-a facut fara sa existe o cerere de executare silita valabila, intrucat cererea pentru incuviintarea executarii silite care face obiectul dosarului de executare nr. ……. a fost redactata, semnata si inregistrata la executorul bancar, pentru creditoarea ……., de catre Sucursala A.I. a acestei banci, in lipsa unei procuri speciale necesare indeplinirii acestor acte de dispozitie, astfel incat aceste atributii nu au fost conferite in mod expres si nici implicit mandatarului.
Deci, in lipsa unor dispozitii exprese, mandatul general conferit de societatea mama sucursalei sale prin actul de constituire se limiteaza numai la tratarea afacerilor comerciale in numele societatii si nu confera in niciun caz personalitate juridica societatii si nici nu da dreptul Sucursalei de a semna si introduce cererea de executare in numele si pe seama societatii mama. Lipsa semnaturii personale a creditoarei in cuprinsul cererii de executare, ori semnarea acesteia de catre o alta persoana in absenta mandatului special cuprins in procura atasata cererii, echivaleaza cu lipsa cererii de executare si atrage anularea executarii.
3. Un alt aspect invocat de contestator ca motiv de nelegalitate este si acela ca executarea silita s-a facut asupra unor sume care nu apartin debitorului, intrucat sumele asupra carora s-a facut executarea au apartinut cu afectatiune speciala societatii in curs de constituire …..., iar daca aceste sume au fost depuse in contul de capital social, pana la data finalizarii procesului de infiintare a societatii sau pana la dizolvarea acesteia, nicio persoana si nici banca nu aveau drept de dispozitie asupra lor, acest fapt rezultand din contractul de imprumut pus la dispozitia bancii la data deschiderii contului de capital social, astfel incat suma asupra careia s-a facut executarea nu a intrat niciodata in patrimoniul sau. Precizeaza ca aceasta suma a fost destinata in exclusivitate pentru constituirea capitalului social al societatii …….. adica pentru a deveni proprietatea societatii, iar nu a contestatorului in speta de fata.
In plus, prin dispozitiile art. 2 alin. 3 din contractul de imprumut, s-a prevazut in mod expres ca, in cazul in care firma nu se mai constituie, partile vor fi considerate repuse in situatia anterioara, deci avand in vedere ca societatea nu s-a mai constituit, suma cu titlu de afectatiune de capital social s-a reintors juridic, de drept, in patrimoniul imprumutatorului, respectiv in patrimoniul imprumutatorului ……………….., care a redevenit de drept proprietara acestor sume, ca efect al repunerii partilor in situatia anterioara incheierii contractului de imprumut.
4. A mai aratat ca intelege sa invoce ca motiv de nelegalitate si aspectul privind faptul ca executarea silita s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 49 alin. 6 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin. Astfel, arata ca numai in cazul in care trasul a fost declarat in stare de faliment, prezentarea hotararii declarative de faliment este indestulatoare pentru a permite posesorului exercitarea dreptului de regres impotriva avalistilor, girantilor si a celorlalti obligati, or debitorul principal ……... nu a fost declarat in stare de faliment.
5. Contestatorul a invocat ca motiv de nelegalitate si faptul ca executarea silita s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 50 si art. 51 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, ale art. 454, art. 569, art. 95 si ale art. 388 C.pr.civ., precum si faptul ca dispozitiile art. 444 C.pr.civ au fost aplicate gresit.
5.1. In ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor art. 50 si cele ale art. 51 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, arata ca, desi posesorul biletului la ordin trebuia sa incunostinteze pe avalist despre neacceptare sau neplata in cele patru zile lucratoare ce au urmat zilei protestului sau zilei prezentarii biletului la ordin, o astfel de incunostintare nu i-a fost facuta niciodata in calitate de avalist al biletului la ordin pus ulterior in executare.
5.2. Tot astfel, desi potrivit art. 454 si art. 569 C.pr.civ., executorul bancar avea obligatia sa il incunostinteze pe debitor in mod corect si complet asupra masurii de infiintare a popririi si sa il citeze pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, insa nu si-a indeplinit niciuna din aceste obligatii, intrucat astfel cum rezulta din actele dosarului de executare puse la dispozitia mandatarului sau la data de 29 iulie 2010, instiintarea privind infiintarea popririi nu a fost comunicata niciodata contestatorului, de vreme ce recipisa postala i s-a restituit executorului bancar cu mentiunea destinatar schimbat domiciliu, iar executorul bancar nu a indeplinit formele procedurale de comunicare prin mica publicitate, astfel cum prevedeau dispozitiile art. 95 C.pr.civ. In plus, citatia privind eliberarea/distribuirea sumelor consemnate in dosarul de executare a fost comunicata in fals la o adresa pentru care executorul bancar avea deja confirmarea anterioara ca nu mai reprezinta domiciliul sau, pentru care acesta nu a indeplinit procedura de comunicare prin mica publicitate, iar in plus, a fost indeplinita de o persoana care nu a fost mentionata in incheierea de incuviintare a executarii silite (incheierea pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 l-a autorizat sa indeplineasca acte de executare in dosarul nr. …….. pe executorul bancar ……, iar nu pe numitul …….., care de altfel nici nu a mentionat ce fel de acte a comunicat).
6. In ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor art. 388 C.pr.civ., a aratat ca, desi potrivit textului legal invocat, toate actele de executare trebuie sa poarte, sub sanctiunea nulitatii mentiunea domiciliului debitorului, parte din actele esentiale de executare nu poarta aceasta mentiune. Este vorba atat despre adresele de infiintare a popririi, cat si despre procesul-verbal de masuri dispuse nr. ……. dar mai ales despre procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executare pe calea popririi din data de 30 iulie 2010. De asemenea, potrivit acelorasi prevederi legale invocate, toate actele de executare trebuie sa poarte deopotriva mentiunea numelui si sediului creditorului urmaritor, insa niciunul din actele de executare nu poarta o atare mentiune, toate facand referire la o persoana care nu are calitatea de creditor in dosarul de executare nr. ………
  Mentionarea mandatarului creditorului in actele de executare, iar nu a creditorului insusi, reprezinta o incalcare a dispozitiilor art. 388 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ. si atrage anularea actelor de executare in conditiile art. 388 alin. 2 C.pr.civ.
7. In ceea ce priveste aplicarea gresita a dispozitiilor art. 444 C.pr.civ., a aratat ca desi acest text de lege a fost mentionat in cuprinsul procesului-verbal de masuri dispuse nr. ……… pentru justificarea dispunerii citarii creditorului si a debitorului avalist in vederea distribuirii sumelor rezultate din executare, in realitate aceste prevederi se refera la vanzarea bunurilor mobile urmarite, textul fiind inaplicabil prezentului dosar de executare de vreme ce executarea se face prin poprire.
8. Un ultim aspect invocat de contestator ca reprezentand motiv de nelegalitate se refera la faptul ca executarea silita se desfasoara impotriva unei persoane care intelege sa invoce beneficiul de discutiune si diviziune. Acesta a aratat ca in cauza sunt indeplinite toate conditiile invocarii beneficiului de discutiune, intrucat prin actul aditional nr. …… la contractul de limita de creditare nr……, nu a renuntat la beneficiul de discutiune, iar debitorul principal dispune de bunurile necesare care pot fi urmarite in vederea acoperirii creantei, avandu-se in vedere atat bunurile gajate cat si cele ipotecate in favoarea bancii, dar mai ales faptul ca banca s-a inscris deja in tabelul creditorilor societatii ……. urmand sa participe in cadrul dosarului nr. ……. al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VII-a comerciala la distribuirile sumelor necesare acoperirii creantelor.
A mai aratat ca apreciaza ca in conditiile in care creditoarea a ales sa isi exercite drepturile de creanta in totalitate in cadrul dosarului de insolventa privind pe …….., aceasta nu ii mai poate urmari si pe fidejusori, intrucat s-ar obtine o dubla reparatie, lucru nepermis in sistemul nostru de drept. Pe de alta parte, vazand ca in cauza exista mai multi fidejusori, a precizat ca intelege sa invoce si beneficiul de diviziune, intrucat nici cu privire la acest beneficiu nu a inteles sa renunte prin actul aditional nr. …. la contractul de limita de creditare nr. ………..
In drept, a invocat dispozitiile art. 399 si urm. C.pr.civ.
La termenul din 11.10.2010, intimata ……. a formulat intampinare (f.47) si a solicitat respingerea in integralitate a contestatiei la executare formulata de contestator.
Intimata a invocat exceptia tardivitatii actiunii promovate de contestator.
A aratat ca temeiul acestei contestatii il constituie prevederile art. 399 si urm. din Codul de procedura civila. Insa, potrivit art. 401 alin. 1 C.pr.civ., in speta de fata, contestatia se poate formula in termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunostinta de primul act de executare si, in acelasi timp, data la care s-a facut instiintarea privind masura infiintarii popririi si la care contestatorul a fost citat in vederea participarii la procedura de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executare. Or, in cauza de fata, contestatia la executare formulata de contestator a fost introdusa la instanta la data de 03.08.2010, data la care a inceput sa curga termenul de 15 zile prevazut de art. 401 alin. 1 C.pr.civ. fiind data de 08.07.2010, data la care contestatorul a luat cunostinta de primul act de executare si, in acelasi timp, data la care s-a facut instiintarea privind masura infiintarii popririi si la care contestatorul a fost citat in vederea participarii la procedura de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executare.
Astfel, in ceea ce priveste instiintarea contestatorului potrivit art. 454 alin. 1 C.pr.civ, executorul bancar a transmis contestatorului notificarea de instiintare privind masura popririi la data de 08.07.2010 (dovada transmiterii notificarii fiind atasata). Instiintarea a fost transmisa la adresa contestatorului din judetul Brasov, …….., aceasta fiind adresa de resedinta a contestatorului pe teritoriul Romaniei, astfel cum rezulta din permisul de sedere nr. …… eliberat de autoritatile romane.
Intimata a aratat ca apreciaza ca aceasta este singura adresa oficiala si legala a contestatorului pe teritoriul Romaniei, intrucat cu aceasta adresa este inregistrat in evidentele autoritatilor romane. A mai aratat ca sustinerea contestatorului potrivit careia acesta nu are domiciliul sau resedinta la aceasta adresa sau ca si-a schimbat domiciliul, nu ii poate fi opozabila, atat timp cat adresa la care s-a facut comunicarea este adresa oficiala de resedinta a contestatorului. De altfel, daca contestatorul intr-adevar si-ar fi schimbat resedinta din Romania, acest fapt ar fi trebuit adus la cunostinta autoritatilor romane competente, potrivit prevederilor art. 13 alin. 2 din OUG nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania. A mai mentionat faptul ca adresa din judetul B., …… este adresa declarata si in actele oficiale.
De asemenea, a mai mentionat intimata faptul ca citatia pentru procedura de eliberare si distribuire a sumelor rezultate din executare (respectiv citatia nr. …) a fost comunicata contestatorului la data de 08.07.2010, la adresa declarata a contestatorului din judetul Brasov, .…. Prin urmare, la data de 08.07.2010, executorul bancar a indeplinit atat comunicarea instiintarii prevazute de art. 454 alin. 1 Cod procedura civila, cat si comunicarea citatiei prevazute de art. 569 Cod procedura civila. Ambele comunicari s-au efectuat la adresa declarata de contestator in toate documentele semnate de acesta, adresa care reprezinta si resedinta cu care contestatorul este inregistrat la autoritatile romane (ORI) si care figureaza si in permisul de sedere pe teritoriul Romaniei.
A mai aratat intimata ca sustinerile contestatorului ca nu ar fi primit instiintarea si citatia susmentionate, pe motiv ca si-ar fi schimbat domiciliul, sunt false, intrucat este evident faptul ca le-a primit si a luat cunostinta de continutul acestora din moment ce la data de 30.07.2010, data la care contestatorul a fost convocat sa se prezinte in vederea participarii la procedura de eliberare si distribuire a sumei rezultate din executare, s-a prezentat reprezentantul conventional al contestatorului, domnul avocat ……., care a si semnat procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor. Mai precizeaza totodata si faptul ca, in cuprinsul procesului-verbal, semnat si de reprezentantul contestatorului, se mentioneaza in mod expres ca procedura de citare a fost legal indeplinita.
A mai aratat intimata ca o dovada suplimentara a faptului ca contestatorul a avut cunostinta de executarea silita indreptata impotriva sa, precum si asupra actelor de executare indeplinite, o constituie imprejurarea ca, la data de 14.07.2010, mandatara contestatorului, doamna ……, imputernicita prin procura notariala de contestator, a transmis o cerere scrisa catre societatea creditoare, intimata in speta de fata si atasata la dosar, prin care solicita explicatii cu privire la faptul popririi sumei de 100.000 euro din contul personal la contestatorului.
Intimata a invocat si exceptia inadmisibilitatii cererii privind anularea incheierii din data de ….., pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr. …….., prin care s-a dispus incuviintarea executarii silite impotriva contestatorului.
Intimata a aratat, ca contestatorul a invocat drept temei legal pentru cererea de anulare a incheierii de incuviintare a executarii silite, prevederile art. 399 alin. 21 Cod procedura civila, prin urmare insa, norma legala susmentionata are in vedere posibilitatea de a cere, in cadrul contestatiei la executare, anularea incheierii prin care s-a dispus investirea cu formula executorie, si nicidecum incheierea de incuviintare a executarii silite.
In consecinta, avand in vedere ca nu exista text legal expres care sa permita solicitarea anularii incheierii de incuviintare a executarii silite pe calea contestatiei la executare, solicita admiterea exceptiei inadmisibilitatii cererii contestatorului de anulare a incheierii din data de ….., pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr. ……, prin care s-a dispus incuviintarea executarii silite impotriva contestatorului, si pe cale de consecinta, respingerea cererii formulate de contestator, ca fiind inadmisibila.
Intimata a mai invocat si exceptia lipsei de interes a contestatorului in formularea contestatiei impotriva procesului-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executare, intocmit la data de 30.07.2010. Intimata a aratat ca, astfel cum rezulta din actele aflate la dosarul prezentei cauze, eliberarea/distribuirea sumei s-a facut cu respectarea termenului de 15 zile prevazut de dispozitia legala susmentionata, precum si cu citarea partilor si a singurului creditor, respectiv, ….. La aceasta procedura a fost prezent si contestatorul, prin reprezentant conventional, care a semnat si procesul-verbal incheiat cu aceasta ocazie.
Prin urmare, raportat la prevederile art. 570 alin. 2 C.pr.civ, contestatia impotriva procesului-verbal de eliberare/distribuire a sumei rezultate din executare poate fi facuta doar de catre persoana interesata care este nemultumita de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei, or analizand contestatia formulata de contestator impotriva acestui proces-verbal, rezulta faptul ca contestatorul nu aduce absolut nicio critica cu privire la modul stabilit de executorul bancar cu privire la eliberarea/distribuirea sumei rezultate din executare, motiv pentru care contestatia indreptata impotriva acestui proces-verbal este in mod evident lipsita de orice interes.
In subsidiar, in temeiul art. 570 alin. 2 C.pr.civ, intimata a solicitat respingerea contestatiei impotriva procesului-verbal si implicit cererea de anulare a procesului-verbal ca fiind neintemeiata si nefondata, avand in vedere faptul ca contestatorul nu aduce nicio critica privitoare la modul in care au fost eliberate/distribuite sumele rezultate din executarea silita.
1. Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea contestatiei formulate de contestator ca fiind nefondata si neintemeiata, invocand urmatoarele motive: apreciaza ca neintemeiata sustinerea contestatorului de la pct. 1 din actiunea formulata, potrivit careia “executarea silita pornita impotriva sa in baza biletului la ordin emis de ……... la data de 01.06.2009 s-a facut fara sa existe o incheiere de incuviintare a executarii silite valabile, in sensul dispozitiilor art. 3731 C.pr.civ”, intrucat aceasta este nefondata, avand in vedere faptul ca executarea silita s-a efectuat in conditiile existentei incuviintarii de executare, data de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, prin incheierea din data de ……. pronuntata in dosarul nr. ……. Apreciaza ca contestatorul incearca sa induca in eroare instanta de judecata sustinand ca, in fapt, incheierea de incuviintare a executarii silite a fost data unei alte persoane decat creditoarei …… S.A., care a formulat cererea de executare silita. De asemenea, contestatorul incearca in mod neintemeiat sa acrediteze ideea potrivit careia creditoarei ……. nu i-ar fi fost incuviintata cererea de executare, desi creditoarea a formulat aceasta cerere la instanta competenta, respectiv, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, si ca de fapt, incuviintarea executarii silite ar fi fost data unei terte persoane, care nu are calitatea de creditor, si anume …… sucursala A.I.. Intimata a aratat ca sustinerea contestatorului este in mod evident neintemeiata, intrucat cererea de executare silita a fost formulata de creditoarea …….., prin intermediul sucursalei A.I., iar Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a incuviintat cererea creditoarei …….., formulata prin sucursala A.I., aceasta din urma, actionand in numele si pe seama …… conform art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990. Astfel, sustinerile contestatorului sunt lipsite de temeinicie si nu se poate retine faptul ca, urmare a formularii cererii de executare de catre creditoare, prin intermediul sucursalei sale, aceasta ar avea semnificatia faptului ca incuviintarea a fost data sucursalei si nu creditoarei ……..
2. Cu privire la sustinerea contestatorului de la pct. 2 din cererea de chemare in judecata, potrivit careia executarea silita pornita impotriva acestuia in baza biletului la ordin emis de S……. la data de 01.06.2009 s-a facut fara sa existe o cerere de executare silita valabila, intimata a aratat ca dreptul de reprezentare al sucursalei este dat chiar de catre lege si de societatea fondatoare prin insusi actul de infiintare a sucursalei. In ceea ce priveste cererea de incuviintare a executarii, aceasta a fost inaintata instantei competente de catre executorul bancar, care are aceasta atributie potrivit art. 10 din Statutul Corpului executorilor bancari. In consecinta, solicita sa se constate lipsa de temeinicie a sustinerilor contestatorului.
3. Intimata a mai aratat ca sustinerea contestatorului de la pct. 3 din cererea de chemare in judecata, potrivit careia executarea silita s-a facut asupra unor sume care nu apartin debitorului este nefondata si neintemeiata. Desi contestatorul sustine ca suma asupra careia s-a facut executarea nu ar fi apartinut acestuia, ci ar fi apartinut societatii in curs de constituire ……., aceasta sustinere este in mod evident falsa. Contractul de imprumut incheiat intre imprumutatorul ….. si imprumutatul ……, avand ca obiect o suma de bani (respectiv bunuri de gen/fungibile si consumptibile), este un imprumut de consumatie. Ceea ce este specific imprumutului de consumatie este faptul ca transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor respective de la imprumutator la imprumutat, acesta din urma avand obligatia de a restitui imprumutatorului, la scadenta, o cantitate de bunuri de acelasi gen (respectiv o suma egala de bani). Prin urmare, prin incheierea unui contract de imprumut de consumatie, imprumutatul dobandeste nu doar dreptul de folosinta, ci dobandeste chiar dreptul de proprietate asupra acelor bunuri. Astfel, prin incheierea contractului de imprumut si remiterea sumei de bani, imprumutatul …… a devenit proprietarul sumei de bani respective. Faptul ca in contract s-a prevazut obligatia imprumutatului de a utiliza intr-un anumit mod suma de bani imprumutata, nu are nicio relevanta cu privire la persoana proprietarului sumei imprumutate, contestatorul, in speta de fata.
  4. In ceea ce priveste sustinerea contestatorului potrivit careia executarea silita s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 49 alin. 6 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, intimata a solicitat respingerea acesteia ca neintemeiata, intrucat dispozitiile art. 49 alin. 6 din Legea nr. 58/1934, cu privire la care contestatorul afirma ca au fost incalcate, nu au absolut nicio legatura cu prezenta cauza, dat fiind faptul ca in speta de fata nu se regaseste niciuna dintre conditiile/situatiile avute in vedere de dispozitia legala susmentionata.
5. De asemenea, intimata a solicitat respingerea ca neintemeiata si nefondata, sustinerea contestatorului potrivit careia executarea silita s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 50 si art. 51 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, a art. 454, art. 569, art. 95 si art. 388 C.pr.civ si cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 444 C.pr.civ, intrucat nu a fost instiintat despre neacceptare sau neplata in cele patru zile lucratoare ce au urmat zilei protestului.
5.1. Textul legal prevede ca trebuie instiintat girantul, nu avalistul. Girantul nu este una si aceeasi persoana cu avalistul. Girul si avalul sunt doua institutii distincte, cu reglementari specifice in Legea nr. 58/1934, iar girantul este, potrivit art. 13 si urm. din Legea nr. 58/1934, persoana careia i se transmite o cambie, in timp ce avalistul este, potrivit art. 33 din Legea nr. 58/1934, persoana care garanteaza plata unei cambii, prin semnarea cambiei in acest sens.
5.2. In ceea ce priveste pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 454 si art. 569 C.pr.civ, in legatura cu care contestatorul sustine ca executorul bancar nu si-a indeplinit obligatia de a-l anunta cu privire la masura de infiintare a popririi si nici obligatia de a-l cita pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, intimata a aratat ca executorul bancar a indeplinit atat procedura de instiintare a contestatorului cu privire la infiintarea popririi, cat si procedura de citare a contestatorului pentru procedura de eliberare si distribuire a sumei rezultate din executare.
Art. 95 C.pr.civ, privind comunicarea prin mica publicitate are in vedere situatia citarii paratului de catre instanta de judecata, prin publicitate, in conditiile in care reclamantul invedereaza ca nu a izbutit sa afle domiciliul paratului. Aceasta prevedere legala este absolut lipsita de relevanta in prezenta cauza. Pe de o parte pentru ca nu se poate vorbi despre situatia citarii paratului de catre instanta de judecata si pe de alta parte din cauza faptului ca nu se poate vorbi despre situatia necunoasterii domiciliului sau resedintei contestatorului, dat fiind faptul ca executorul bancar a cunoscut resedinta contestatorului din Romania, respectiv adresa cu care este inregistrat la autoritatile romane competente si care figureaza in actul de identitate (permis de sedere) al contestatorului si care, totodata, este declarata si mentionata de contestator in toate actele si contractele semnate de acesta.
6 si 7. Intimata a mai aratat ca netemeinica este si sustinerea contestatorului privind nulitatea procesului-verbal de dispunere masuri nr. 1/08.07.2010, pe motivul aplicarii gresite a dispozitiilor art. 444 C.pr.civ., intrucat procesul-verbal de dispunere masuri a fost intocmit in conformitate cu prevederile art. 388 coroborat cu art. 569 C.pr.civ. Citarea contestatorului s-a efectuat potrivit prevederilor art. 569 alin. 1 C.pr.civ. Acest proces-verbal nu a fost incheiat in temeiul art. 444 C.pr.civ, care se refera la o alta situatie. Mentionarea art. 444 C.pr.civ in cuprinsul procesului-verbal este o simpla eroare materiala, care nu afecteaza in niciun mod valabilitatea si legalitatea procesului-verbal de dispunere masuri si care nu este de natura a provoca vreo vatamare contestatorului.
8. De asemenea, a mai aratat intimata ca sustinerea contestatorului potrivit careia executarea silita se desfasoara impotriva unei persoane care intelege sa invoce beneficiul de discutiune si diviziune este netemeinica, intrucat raspunderea avalistului fata de posesorul biletului la ordin are reglementare expresa in Legea nr. 58/1934 privind cambia si biletul la ordin. Potrivit art. 106 din Legea nr. 58/1934, sunt aplicabile biletului la ordin dispozitiile art. 33-35 si ale art. 52 din aceeasi lege, privitoare la cambie. Prin urmare, potrivit prevederilor legale susmentionate, avalistul este obligat in solidar cu emitentul (tragatorul). Posesorul biletului la ordin are dreptul de a urmari oricare dintre aceste persoane, individual sau colectiv. Posesorul biletului la ordin are dreptul de a urmari pentru intreaga suma, atat pe avalist (sau pe oricare dintre avalisti in cazul in care mai multe persoane au calitatea de avalisti) cat si pe tragator, fara a fi tinut sa observe ordinea in care s-au obligat, deci avalistul nu are posibilitatea de a invoca beneficiul discutiunii si nici pe cel al diviziunii.
De asemenea, a mai aratat intimata ca nu are nicio relevanta faptul ca ar fi facut sau nu declaratie de creanta in dosarul de insolventa la societatea …….. intrucat este evident faptul ca detine o creanta impotriva ……. care decurge din contractul de credit si din celelalte documente si garantii incheiate intre acest debitor si creditor, in speta de fata, intimata. De asemenea, se detine o creanta si impotriva contestatorului, in calitate de avalist al biletului la ordin.
In, intimata a considerat ca este lipsita de temeinicie contestatia formulata de contestator si solicita respingerea in integralitate a contestatiei la executare ca neintemeiata.
In drept, a invocat dispozitiile art.115 si urm. C.pr.civ.
Cererea de chemare in judecata a fost legal timbrata, cu 194 de lei taxa judiciara de timbru si 5 lei timbru judiciar.
La data de 24.08.2010, contestatorul a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecata acordat in cauza de la data de 08.11.2010, la o data anterioara.
Prin incheierea din sedinta din Camera de consiliu, instanta a admis cererea de preschimbare a termenului de judecata formulata de contestator si a dispus preschimbarea termenului de judecata de la data de ……, complet 14 C3V, ora 8.30, la data de ….., complet 14 C3V, ora 8.30.
La termenul de judecata din data de 01.11.2010, instanta a incuviintat ambelor parti proba cu inscrisuri.
Contestatorul a atasat cererii de chemare in judecata, in copie, inscrisuri.
Analizand cererea, instanta o apreciaza ca fiind neintemeiata, urmand a o respinge, pentru urmatoarele considerente:
1. Instanta nu poate retine sustinerea contestatorilor in sensul ca nu exista o incheiere de incuviintare a executarii silite valabile deoarece incuviintarea executarii silite a fost acordata creditoarei ….. si nu creditoarei ……..
Astfel, instanta constata faptul ca, potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale, iar potrivit art. 400 C.com. (in forma in vigoare la data incuviintarii executarii silite) prepusul poate intenta orice actiune si a fi chemat in judecata in locul patronului pentru obligatiunile contractate de dansul, in exercitiul comertului cu care a fost insarcinat. Or, din insasi cererea de chemare in judecata rezulta ca biletul la ordin a fost emis ca o garantie pentru contractul de credit nr. …, astfel cum a fost modificat si completat prin actele aditionale nr. ….. si nr. …… incheiate intre …….., prin intermediul Sucursalei. In consecinta, actele incheiate de reprezentantii sai angajeaza Societatea potrivit art. 393 C.com., motiv pentru care se recunoaste dreptul la actiune al Sucursalei in numele si pe seama Societatii.
Mai mult, instanta constata ca actele de executare silita au fost efectuate de catre Sucursala …… in numele S.C. …..., nu in nume propriu. In consecinta, in cauza se ridica problema dovezii calitatii de reprezentant a sucursalei, si nu cea a lipsei capacitatii sale de folosinta.
Sub aspectul dovezii calitatii de reprezentant a Sucursalei Piata A.I., instanta constata ca aceasta reiese din dispozitiile legale mai sus redate dublate de existenta unei ratificari a mandatului de catre creditoarea …., astfel cum rezulta aceasta din incheierea contractului de asistenta juridica …. si din apararile formulate in prezenta cauza de catre creditoare din care rezulta fara echivoc existenta unui mandat acordat Sucursalei Piata A.I..
2. Pentru considerente aratate la punctul 1, instanta nu poate retine nici sustinerea contestatorilor in sensul ca nu exista o cerere de executare silita valabila deoarece aceasta a fost formulata de catre Sucursala P.A.I. in lipsa unui mandat special din partea creditoarei …...
3.1. In ceea ce priveste motivul invocat de catre contestatori referitor la faptul ca sumele de bani poprite nu apartineau debitorului avalist ….., instanta apreciaza ca si acesta este neintemeiat.
Sub acest aspect, instanta constata ca, prin Contractul de imprumut incheiat la data de …… numita …. a imprumutat debitorului avalist …. suma de 102.465 euro care urma sa fie utilizata in vederea constituirii capitalului social al ………
Prin acest contract, partile au prevazut ca, in cazul in care suma nu poate fi folosita in acest scop, contractul inceteaza deindata, considerandu-se ca partile sunt repuse in situatia anterioara, iar imprumutatul are obligatia de a restitui deindata suma care face obiectul contractului, iar suma va fi restituita pana cel tarziu la data de 05.07.2010.
Analizand prevederile contractuale, instanta constata ca, intre cele doua parti, s-a incheiat un contract de imprumut de consumatie, care, prin natura sa, este translativ de proprietate, astfel cum a sustinut si intimata.
Prin incheierea acestui contract, in patrimoniul debitorului avalist s-a transmis dreptul de proprietate asupra sumei de 102.465 euro (art. 1577 C.civ., in forma in vigoare la data incheierii contractului), in sarcina acestuia nascandu-se obligatia de a restitui la scadenta lucruri de acelasi gen si in aceeasi cantitate (art. 1584 C.civ., in forma in vigoare la data incheierii contractului).
In consecinta, instanta constata ca afectatiunea sumei de bani nu prezinta relevanta, nefiind de natura a schimba faptul ca dreptul de proprietate asupra acelei sume de bani a intrat direct in patrimoniul debitorului avalist, acesta avand calitatea de imprumutator. Mai mult, instanta constata ca debitorul avalist nu avea obligatia de a restitui imprumutatorului exact banii virati in contul acestuia, ci lucruri de acelasi gen si in aceeasi cantitate.
3.2. Referitor la sustinerea contestatorilor, prin aparator, de la termenul din data de 16.03.2012 cu privire la faptul ca suma de bani care a facut obiectul contractului de imprumut a fost transferata in mod fraudulos in contul debitorului avalist, prin mijloace dolosive, instanta constata ca aceste aspecte nu au fost dovedite, iar din procura speciala autentificata sub nr. ……. de catre BNP ………… rezulta ca debitorul avalist si contestatoarea …… au imputernicit-o pe numita …… sa instructeze intimata …… sa procedeze la viramentul capitalului social virat in contul deschis pe numele firmei ……. in conturile personale ale celor doi contestatori, si anume suma de 100.000 euro in contul lui …., iar suma de 3.500 euro pe numele lui …….. 
4. Instanta nu poate retine nici sustinerea contestatorilor in sensul ca, in cauza, este aplicabil art. 49 alin. 6 din Legea nr. 58/1934.
Astfel, potrivit art. 47 din acelasi act normativ, actiunea cambiala este directa sau de regres: directa contra acceptantului si avalistilor sai; de regres contra oricarui alt obligat, iar potrivit art. 48, posesorul poate exercita drepturi de regres impotriva girantilor, tragatorului si a celorlalti obligati.
Rezulta, astfel cum a sustinut si intimata, ca actiunea cambiala indreptata impotriva debitorului avalist este una directa, si nu de regres. Or, art. 49 alin. 6 are in vedere exercitarea dreptului de regres, si nu exercitarea actiunii cambiale directe.
Mai mult, art. 49 alin. 6 din Legea nr. 58/1934 priveste situatia lipsei refuzului (protestului) de acceptare sau de plata, situatia de exceptie fiind ca acesta nu ar mai fi necesar daca se dovedeste falimentul trasului sau tragatorului. Or, biletul la ordin executat silit a fost refuzat la plata si investit de instanta ……, fiind indeplinita regula generala, astfel ca este lipsit de relevanta falimentul vreuneia dintre parti.
5.1. Totodata, instanta constata ca nu exista o incalcare a dispozitiilor art. 50 si ale art. 51 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin avand in vedere faptul ca aceste dispozitii prevad obligativitatea instiintarii girantului, nu a avalistului, pentru situatia in care biletul la ordin a fost emis cu mentiunea "fara cheltuieli".
Potrivit art. 13 si urmatoarele din Legea nr. 58/1934, girantul este persoana careia i se transmite o cambie, in timp ce avalistul este, conform art. 33 din Legea nr. 58/1934, persoana care garanteaza plata unei cambii, prin semnarea cambiei in acest sens.
Constatand ca …… a semnat biletul la ordin in calitate de avalist, si nu de girant, instanta constata ca art. 50 si art. 51 din Legea nr. 58/1934 nu isi gasesc aplicarea in prezenta cauza.
5.2. Potrivit art. 454 alin. 1 C.pr.civ., poprirea se infiinteaza fara somatie, prin adresa insotita de o copie certificata de pe titlul executoriu, comunicata celei de-a treia persoane, instiintandu-se, totodata, si debitorul despre masura luata.
Prin Decizia civila nr. …… pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a civila, instanta de recurs a constatat ca citarea si incunostintarea debitorului avalist la adresa din sat …… judet Brasov s-au facut cu nesocotirea dispozitiilor procedurale referitoare la citare.
Sub acest aspect, instanta constata ca neinstiintarea debitorului avalist la domiciliul sau despre infiintarea popririi nu este de natura a afecta valabilitatea masurii de infiintare a popririi. Astfel, infiintarea popririi si instiintarea debitorului sunt doua acte distincte si succesive, infiintarea popririi cu respectarea dispozitiilor art. 454 alin. 21 C.pr.civ. nefiind conditionata de instiintarea debitorului.
In ceea ce priveste instiintarea debitorului avalist, instanta constata ca ratiunea luarii acestei masuri este aceea de a acorda posibilitatea acestuia, daca apreciaza necesar, sa formuleze contestatie la executare impotriva infiintarii popririi in conditiile prevazute de art. 399-401 C.pr.civ.
Or, in cauza, instanta constata ca contestatorilor nu li s-a produs o vatamare care sa nu poata fi inlaturata altfel, avand in vedere ca debitorul avalist a formulat contestatie la executare impotriva tuturor actelor de executare silita, contestatie ce a fost considerata ca fiind formulata in termenul prevazut de art. 401 C.pr.civ. prin decizia instantei de recurs, iar motivele contestatiei la executare fiind analizate de catre instanta prin prezenta hotarare.  
In ceea ce priveste citarea debitorului avalist pentru distribuirea sumelor de catre un alt executor bancar decat cel care a efectuat celelalte acte de executare silita, instanta constata ca, in cauza, nu s-a produs o vatamare care sa nu poata fi inlaturata altfel (conditie valabila atat pentru nulitatile exprese cat si pentru cele virtuale), din procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executare pe calea popririi intocmit in data de 30.07.2010 de executorul bancar ….. in dosarul de executare nr. …….), rezultand ca debitorul avalist a fost prezent prin reprezentant conventional la distribuirea sumelor.
6. In ceea ce priveste sustinerea contestatorilor in sensul ca s-au incalcat dispozitiile art. 388 C.pr.civ. prin neindicarea domiciliului debitorului in adresele de infiintare a popririi, in procesul-verbal de masuri si in procesul-verbal de distribuire a sumelor, instanta constata ca, pentru a opera nulitatea expres prevazuta de art. 388 alin. 2 C.pr.civ., contestatorii trebuie sa faca dovada ca vatamarea, prezumata relativ a exista, nu poate fi inlaturata altfel.
Instanta constata ca ratiunea inserarii domiciliului in aceste acte de executare este identificarea debitorului.
Or, in cauza, instanta constata ca in toate actele de executare au fost indicate numele debitorului avalist si faptul ca acesta se identifica cu pasaport seria …… eliberat de Ambasada Turciei la data de …... In aceste conditii, instanta constata ca este rasturnata prezumtia relativa a existentei unei vatamari. Mai mult, instanta constata ca debitorul avalist nu a contestat identitatea dintre persoana sa si cea indicata in actele de executare silita. Acceptarea tezei contrare ar echivala cu un formalism excesiv care s-ar indeparta de la ratiunea legii si care nu ar fi de natura a aduce debitorului niciun folos practic.
Cu privire la indicarea in actele de executare silita drept creditor a sucursalei, instanta apreciaza ca nu reprezinta un motiv de nulitate a acestora, pentru considerentele expuse la punctul 1 din motivare.
7. Referitor la eronata indicare a art. 444 C.pr.civ. ca temei al procesului-verbal de masuri, instanta constata ca aceasta reprezinta o simpla eroare materiala. Mai mult, instanta constata ca indicarea temeiului de drept nu se numara printre elementele continutului actelor de executare silita, astfel cum sunt acestea enumerate in dispozitiile art. 388 C.pr.civ.
8. Instanta nu poate retine nici sustinerile contestatorilor in sensul ca debitorul avalist poate invoca beneficiul de discutiune si cel de diviziune.
Sub acest aspect, instanta constata ca, potrivit art. 52 din Legea nr. 58/1934, tragatorul, acceptantul, girantul si avalistul cambiei sunt tinuti solidar fata de posesor, acesta din urma avand drept de urmarire impotriva tuturor acestor persoane, individual sau colectiv, fara a fi tinut sa observe ordinea in care s-au obligat. Prin urmare, solidaritatea fiind expresa, beneficiului de diviziune si de discutiune nu pot fi invocate de catre avalist.
In ceea ce priveste inscrierea intimatei la masa credala pentru urmarirea debitoarei principale, instanta constata ca, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, creditorii conserva actiunile lor, pentru intreaga valoare a creantelor, impotriva codebitorilor si a fidejusorilor debitorului, chiar daca au votat pentru acceptarea planului. Rezulta, astfel, ca intimata nu isi pierde dreptul de a urmari debitorul avalist prin inscrierea la masa credala pentru urmarirea debitoarei principale.
Instanta urmeaza sa respinga cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecata ca neintemeiata, avand in vedere ca prin facturile fiscale depuse la filele 45-47 din dosarul nr. X se face doar dovada existentei obligatiei intimatei de plata a onorariului avocatial, nu si a executarii acestei obligatii. 
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Executarea silita

Incheiere - Investire cu formula executorie - Hotarare nr. IIII din data de 22.02.2010
Obligatia de a face - Decizie nr. 816 din data de 27.11.2017
Titlul de creanta si titlul executoriu potrivit codului de procedura fiscala - acte distincte. - Decizie nr. speta 6 din data de 08.01.2008
CHELTUIELI JUDICIARE - Decizie nr. 66/A din data de 05.02.2004
Incuviintarea executarii silite a unei creante prescrise - Decizie nr. 64/A/CC/ din data de 11.07.2005
Incuviintare executare silita formulata de executorul judecatoresc. Amenda aplicata de I.S.C.T.R. - Decizie nr. 366 din data de 20.04.2017
Titlu suspendarea executarii - Sentinta comerciala nr. 212/CA din data de 15.04.2010
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita. - Decizie nr. 154 din data de 04.03.2010
Executare silita - Decizie nr. 155 din data de 04.03.2010
Validarea popririi. Termenul de 3 luni prev. de art.460 c.pr.civ. - Decizie nr. 416 din data de 22.12.2008
Validarea popririi - Decizie nr. 416 din data de 22.12.2008
Competenta de solutionare a litigiului purtand asupra executarii silite a unei hotarari pronuntate in contencios administrativ. - Sentinta civila nr. 7/F din data de 31.08.2005
Executarea silita - Sentinta civila nr. 1119/C din data de 26.05.2012
Executare silita prin poprire. Obligatiile tertului poprit in cazul in care executarea silita este suspendata. - Decizie nr. 288 din data de 18.04.2013
Executarea silita a creantelor fiscale stabilite prin hotarari judecatoresti pronuntate de instanta de contencios administrativ. - Hotarare nr. 477 din data de 23.01.2013
Titlu executoriu emanand de la o instanta straina. Incuviintarea executarii silite. Limitele investirii. Dispozitii aplicabile. - Decizie nr. 389 din data de 28.06.2012
Executarea silita a titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare - Decizie nr. 401 din data de 04.05.2006
Executare silita imobiliara. Anulare licitatie - Decizie nr. 309 din data de 07.04.2006
Incuviintarea executarii silite - Decizie nr. 164 din data de 24.02.2006
Cererea de incuviintare a executarii silite. - Decizie nr. 1070 din data de 17.11.2005