Litigiu de munca. Contestatie decizie de sanctionare

Litigiu de munca. Contestatie decizie de sanctionare

- Codul Muncii, art. 268
- Legea nr. 51/1995

Dispozitiile Legii nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat vizeaza exercitarea in justitie a dreptului la actiune, iar in jurisdictia muncii sunt aplicabile prevederile speciale cuprinse in Codul muncii, care prevede doar dreptul salariatului de a fi asistat de un reprezentant al sindicatului.
  In concluzie, reclamantul si-a putut exercita, in plenitudinea sa, dreptul la aparare in cadrul cercetarii disciplinare.
Cercetarea disciplinara s-a finalizat cu raportul nr.11465 din 15.04.2010, raport in care s-a constat savarsirea abaterii disciplinare. In raport cu aceasta data trebuie calculat termenul de 30 de zile prevazut de art. 268 din Codul muncii, termen care, de altfel, a fost respectat in conditiile in care decizia de sanctionare a fost emisa la data de 14.05.2010. Prin cererea inregistrata la data de 17.06.2010, reclamantul L.A.  a solicitat anularea Deciziei nr.887 din 14.05.2010, emisa de parata A.R.R..
  In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca, prin procedura de cercetare disciplinara, i-a fost incalcat dreptul la aparare, iar in ceea ce priveste temeinicia sanctiunii disciplinare, a aratat ca a intervenit prescriptia raspunderii, iar cele constatate de comisia de disciplina nu sunt reale.
  Tribunalul Mures, prin Sentinta civila nr.967 din 12 mai 2011, a admis in parte actiunea reclamantului si, pe cale de consecinta, a anulat decizia atacata respingand pretentiile formulate de reclamant.
  In considerentele hotararii, Tribunalul Mures a retinut urmatoarele:
  Prin decizia atacata, parata A.R.R. a sanctionat reclamantul cu retrogradarea din functia de sef de agentie in functia de inspector de specialitate gradul I, cu acordarea salariului corespunzator noii functii, pentru o perioada de 60 de zile.
  In decizia de sanctionare s-a retinut ca au fost incalcate prevederile art.70 alin.5 din contractul colectiv de munca pe anii 2008 - 2010, dispozitii care stabileau incompatibilitatea de angajat al Autoritatii Rutiere Romane cu calitatea de administrator asociat al unui operator de transport, scoala de conducatori auto, centru de pregatire profesionala ori orice alta activitate supusa controlului sau autorizarii A.R.R. Aceeasi incompatibilitate era prevazuta si in situatia sotului sau rudelor de gradul II inclusiv.
  Ca urmare a unei verificari, s-a intocmit un raport al serviciului de monitorizare nr.11465 din 15.04.2010, din care rezulta faptul ca reclamantul L.A. detinea calitatea de asociat unic si administrator la o societate care a obtinut licenta de transport pentru perioada 20.04.2006 - 19.04.2011. In acelasi raport s-a mentionat ca reclamantul avea calitatea de asociat unic si la o a doua societate, in care administrator era mama sa, societate care de asemenea a obtinut o licenta valabila pana in anul 2013.
  Cu toate acestea, incompatibilitatea prevazuta de art.70 alin.5 nu a fost incalcata, deoarece mama reclamantului nu mai avea calitatea de administrator la cea de a doua firma incepand cu data de 02.02.2009, iar societatea nu a mai desfasurat activitati incepand cu data de 17.03.2010.
  Pe de alta parte, decizia atacata este lovita de nulitate absoluta pentru ca a fost emisa cu incalcarea prevederilor art.267 alin.4 raportat la art.295 alin.1 din Codul muncii, prin raportare la prevederile art.2 alin.1 si 4, art.36 alin.1 din Legea nr.51/1995 pentru ca in faza cercetarii disciplinare nu i s-a permis reclamantului sa fie asistat de catre un avocat.
  Decizia contestata este lovita de nulitate absoluta si pentru ca a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor art.263 din Codul muncii, in conditiile in care reclamantului i s-a imputat o necorespundere profesionala, adica indeplinirea defectuoasa a atributiunilor de serviciu, cand, in realitate, este vorba de o incompatibilitate ori incalcarea unei anumite incompatibilitati.
  Nulitatea deciziei atacate este determinata si de incalcarea prevederilor art.268 alin.1 din Codul muncii, deoarece presupusa incompatibilitate a fost sesizata paratei la data de 10.03.2010, iar sanctiunea a fost aplicata peste termenul legal de 30 de zile.
  In fine, decizia atacata este nula si pentru incalcarea prevederilor art.263 din Codul muncii, in conditiile in care o incompatibilitate nu reprezinta o sanctiune disciplinara, ci un fapt de necorespundere profesionala.
  Impotriva acestei hotarari judecatoresti a declarat recurs parata A.R.R., solicitand modificarea acesteia, iar, pe fond, respingerea actiunii ca nefondata.
  In dezvoltarea motivelor de recurs, parata a aratat urmatoarele:
1. nerespectarea procedurii de cercetare prealabila
  Instanta de fond a retinut ca procedura cercetarii disciplinare nu s-a efectuat in conformitate cu prevederile art.267 alin.4 din Codul muncii, deoarece nu i s-a permis reclamantului sa fie asistat de avocat. In realitate, procedura s-a desfasurat potrivit cerintelor Codului muncii, salariatului oferindu-i-se posibilitatea sa-si sustina in faza cercetarii prealabile toate apararile pe care avea sa le formuleze in favoarea sa si sa ofere probele si motivele pe care le considera necesare singur sau asistat de un reprezentant al sindicatului. De altfel, prevederile art.267 alin.4 nici nu conditioneaza legalitatea cercetarii disciplinare de prezenta unui avocat.
  Dispozitiile Legii nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat vizeaza exercitarea in justitie a dreptului la actiune, iar in jurisdictia muncii sunt aplicabile prevederile speciale cuprinse in Codul muncii, care prevede doar dreptul salariatului de a fi asistat de un reprezentant al sindicatului.
  In concluzie, reclamantul si-a putut exercita, in plenitudinea sa, dreptul la aparare in cadrul cercetarii disciplinare.
2. temeinicia constatarilor din decizia contestata
  Instanta de fond a fost in eroare atunci cand a constatat ca datele oferite de O.R.C. ar fi indicat inexistenta unei incompatibilitati. Potrivit listing-ului oferit de O.R.C., la data constatarii, adica la data de 05.03.2010, mama reclamantului era administrator si asociat la una dintre cele doua societati mentionate in raport. Astfel, chiar daca raporturile de munca ar fi fost suspendate, calitatea de asociat a mamei reclamantului exista la momentul efectuarii controlului.
  De asemenea, cesionarea partilor sociale de catre mama reclamantului nu poate fi retinuta atata vreme cat operatiunea nu a fost inregistrata potrivit prevederilor art.54 din Legea nr.31/1990.
  Un alt argument este acela ca, desi instanta de fond face trimitere in motivarea hotararii la concedierea disciplinara a salariatului, sanctiune in raport cu care isi argumenteaza solutia, in speta, este vorba de o alta sanctiune disciplinara aplicata si anume retrogradarea din functie, cu acordarea unui salariu corespunzator.
  Asa cum s-a aratat, reclamantul a fost cercetat disciplinar pentru nerespectarea obligatiilor liber asumate, conform actului aditional nr.8 la contractul individual de munca nr.820/2007, act aditional care a avut in vedere prevederile art.70 alin.5 din contractul colectiv de munca pentru perioada 2008 - 2010.
  Fapta reclamantului de a nu respecta interdictiile prevazute de contractul colectiv de munca si de actul aditional mai sus amintite constituie abaterea disciplinara prevazuta de art.48 lit.h din regulamentul intern prin raportare la art.28 lit.a, care interzice tuturor salariatilor savarsirea unor abateri de la regulile de morala conform carora salariatii nu pot solicita sau accepta, direct ori indirect, pentru ei sau pentru altii vreun avantaj sau beneficiu in considerarea functiei pe care o detin.
  Iata asadar ca nerespectarea actului aditionat nr.8, semnat de catre reclamant, reprezinta o abatere disciplinara.
  Sanctiunea disciplinara aplicata prin decizia atacata a tinut cont de gravitatea faptei savarsite de reclamant, care, prin neindeplinirea obligatiilor asumate prin actul aditional nr.8, a creat o situatie de avantaj S.C. N.T. S.R.L., administrata de mama reclamantului.
  3. emiterea tardiva a deciziei de sanctionare
  Instanta de fond a retinut ca decizia atacata de reclamant a fost data cu incalcarea dispozitiilor art.268 alin.1 din Codul muncii, potrivit carora decizia de sanctionare trebuie emisa in termen de 30 de zile de la data la care se aduce la cunostinta savarsirea abaterii disciplinare.
  Instanta se afla in eroare, deoarece cercetarea disciplinara s-a finalizat cu raportul nr.11465 din 15.04.2010, raport in care se constata savarsirea abaterii disciplinare. In raport cu aceasta data trebuie calculat termenul de 30 de zile prevazut de art.268 din Codul muncii, termen care, de altfel, a fost respectat in conditiile in care decizia de sanctionare a fost emisa la data de 14.05.2010.
  Reclamantul a formulat intampinare solicitand respingerea recursului ca nefondat, expunand in sustinerea pozitiei sale procesuale argumentele retinute deja de catre instanta de fond.
  Verificand hotararea atacata, Curtea a retinut ca recursul paratei este nefondat pentru urmatoarele argumente:
  Reclamantul a contestat in fata instantei decizia emisa de parata prin care i s-a aplicat sanctiunea disciplinara a retrogradarii din functie, cu diminuarea corespunzatoare a salariului. Tribunalul Mures a retinut ca nelegalitatea deciziei este determinata de mai multe aspecte. In concret, s-a constatat ca nu a fost respectata procedura aplicarii sanctiunii disciplinare, incalcandu-se dreptul la aparare precum si termenul in care putea fi aplicata sanctiunea disciplinara si ca constatarile comisiei de cercetare privind incalcarea incompatibilitatilor sunt nefondate.
  Tribunalul a retinut ca fiecare dintre viciile deciziei de sanctionare atrag nulitatea acesteia.
  Curtea a constat, iar partile nu au negat acest lucru, ca in fata comisiei de cercetare disciplinara prealabila, reclamantul s-a prezentat insotit de un avocat (de altfel, acest aspect este consemnat chiar in decizia atacata), insa comisia de cercetare a refuzat participarea acestuia la procedura cercetarii.
  Instanta de fond a retinut ca prin acest refuz i-a fost incalcat dreptul reclamantului de a-si realiza apararea in fata comisiei de cercetare, incalcandu-se prevederile art.267 din Codul muncii prin raportare la art.2, 3 si 36 din Legea nr.51/1995.
  Parata, in recurs, a apreciat ca instanta de fond a ajuns la concluzii gresite pentru ca, potrivit dispozitiilor art.267 alin.4 din Codul muncii, reclamantul putea fi asistat doar de un reprezentant al sindicatului si prin urmare toate garantiile pentru realizarea unei cercetari disciplinare corecte si complete au fost asigurate. Curtea a considerat ca parata este in eroare, iar concluziile Tribunalului Mures sunt corecte pornind de la interpretarea dispozitiilor invocate de ambele parti.
  Prevederile art. 267 alin.4 din Codul muncii sunt incluse in procedura cercetarii disciplinare pentru a garanta ca efectuarea cercetarii disciplinare se realizeaza respectand principiul dreptului la aparare al salariatului cercetat. Tribunalul Mures a considerat ca cercetarea disciplinara este nelegala nu pentru ca reclamantul nu a fost asistat de un reprezentant al sindicatului, ci pentru ca i s-a refuzat dreptul de a fi asistat de un avocat.
  Garantia prevazuta de art.267 din Codul muncii presupune exercitarea, in plenitudinea lui, a dreptului la aparare, inclusiv dreptul reclamantului de a fi asistat in fata comisiei de cercetare disciplinara de catre un avocat. Faptul ca alineatul 4 al art.267 nu indica in mod expres posibilitatea asistarii salariatului de un avocat, nu-i da dreptul comisiei sa refuze ca acesta sa fie asistat de avocat, in conditiile in care salariatul isi doreste acest lucru.
  In concluzie, prevederile din Codul muncii coroborate cu cele din Legea nr.51/1995 nu conditioneaza desfasurarea cercetarilor de prezenta unui avocat, insa refuzul comisiei disciplinare de a permite accesul avocatului la procedura cercetarii incalca dreptul salariatului la aparare.
  Sustinerea paratei in sensul ca dreptul unei persoane de a fi asistata de un avocat se exercita doar in fata instantelor de judecata este gresita pentru ca cercetarea disciplinara ea insasi este o procedura in care salariatul se bucura de toate garantiile dreptului la aparare.
  Prin urmare, constatand ca cel putin sub unul dintre aspecte decizia de sanctionare este lovita de nulitate absoluta, Curtea urmeaza sa respinga recursul paratei, fara a mai fi necesara cercetarea celorlalte motive de nelegalitate invocate in recurs, ce tin de netemeinicia deciziei sau nerespectarea termenului de aplicare a sanctiunii disciplinare.