La data de 4 septembrie 2008, reclamanta S.E. a formulat actiune divort, impotriva paratului S.C., solicitand atat desfacerea casatoriei incheiata de parti la data de 11 noiembrie 1995, precum si incredintarea celor trei copii minori rezultati ...

La data de 4 septembrie 2008, reclamanta S.E. a formulat actiune divort,
impotriva paratului S.C., solicitand atat desfacerea casatoriei incheiata de parti
la data de 11 noiembrie 1995, precum si incredintarea celor trei copii minori
rezultati din relatiile partilor de casatorie, obligarea paratului la plata pensiei de
intretinere in favoarea copiilor, reclamanta sa revina la numele avut anterior
casatoriei, acela de "R.", cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu paratul in anul
1995 si din relatiile de casatorie au rezultat patru copii: E.C., C.D., I.N. si N.I.
La scurt timp de la incheierea casatoriei, a aratat reclamanta, intre cei doi soti
au aparut neintelegeri, datorita comportamentului necorespunzator al paratului,
care o lovea, ii adresa cuvinte injurioase si cauta motive de cearta. De-a lungul
casatoriei a fost nevoita sa plece de mai multe ori din  domiciliul conjugal, iar in
anul 2006 a plecat, impreuna cu minorii, la parintii sai, data de la care sunt
despartiti in fapt.
Prin sentinta civila nr.5634 din 15 octombrie 2008, pronuntata de Judecatoria
Slatina, a fost admisa exceptia necompetentei teritoriale, invocata din oficiu si
s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei
Ramnicu Valcea, dat fiind faptul ca ultimul domiciliu comun al sotilor a fost in
comuna Daesti, judetul Valcea, localitate care se afla in circumscriptia
teritoriala a Judecatoriei Rm.Valcea.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Ramnicu Valcea sub
nr.8303/288/2008.
La cererea partilor, in cauza s-a administrat proba testimoniala, fiind audiati
martorii R.I.G., R.V.C., propusi de reclamanta si B.M. si C.V., propusi de parat.
De asemenea, s-au efectuat anchete sociale la domiciliile actuale ale sotilor.
Prin sentinta civila nr.444 din 23 ianuarie 2009, Judecatoria Ramnicu Valcea a
admis in parte actiunea formulata de reclamanta S.E., a dispus desfacerea
casatoriei din vina ambilor soti, a incredintat mamei spre crestere si educare
pe minorul I.N. si tatalui minorului pe minorii E.C. si C.D., compensand
obligatiile reciproce de intretinere ale parintilor fata de minori; a dispus ca
reclamanta sa revina la numele purtat anterior casatoriei, acela de "R." si s-a
luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Partile s-au casatorit la data de 11 noiembrie 1995 si din relatiile de casatorie
ale acestora au rezultat patru copii.
Din declaratiile martorilor audiati in cauza a rezultat ca sotii s-au separat in fapt
in urma cu trei ani de zile, moment de la care nu s-a mai incercat reluarea
relatiilor de familie. Cu privire la cauzele ce au condus la despartirea sotilor,
declaratiile martorilor sunt contradictorii. Astfel, martorii propusi de reclamanta
(fratii acesteia) au sustinut ca neintelegerile dintre parti au fost determinate de
comportamentul violent al paratului, ca acesta o batea si ii adresa cuvinte
insultatoare, ca nu muncea in mod constant, ca era excesiv de gelos,
suspectand-o pe reclamanta ca ar intretine relatii intime cu diversi barbati.
Aceeasi martori au declarat ca pana la separarea definitiva  sotilor, reclamanta
a fost nevoita sa plece din domiciliul conjugal cu copii la parintii sai, dar de
fiecare data paratul venea dupa ea si o determina sa se reintoarca, promitand
ca-si va schimba comportamentul, ceea ce nu s-a intamplat. Pe de alta parte,
martorii propusi de parat au declarat ca reclamanta se face vinovata de
destramarea casniciei, intrucat in timp ce locuia cu paratul a intretinut relatii
extra conjugale cu diversi barbati.
Este cert ca intre soti nu mai exista sentimente de dragoste, respect, sprijin
moral si material, continuarea casatoriei fiind vadit imposibila pentru amandoi.
Apreciind ca ambii soti se fac vinovati de destramarea casatoriei
(comportamentul violent al sotului, infidelitatea sotiei), in temeiul art.38 alin.1
Codul familiei si art.617 Cod procedura civila, instanta a admis in parte
actiunea formulata de reclamanta si a dispus desfacerea casatoriei din vina
ambilor soti, urmand ca in conformitate cu disp. art.40 alin.3 Codul familiei,
reclamanta sa revina la numele avut anterior casatoriei, acela de R.
Conform actelor dosarului, din casatoria partilor au rezultat patru copii: E.C., n.
la data de 22.09.1996, C.D., n. la data de 27. 06.2001, I.N., n. la data
de02.09.2007 si N.I., n. la data de03.12.1998. Dupa separarea in fapt a sotilor,
in urma cu aproximativ 3 ani de zile, reclamanta s-a stabilit cu doi dintre copii,
respectiv, C.D. si I.N., in satul Trepteni, comuna Vitomiresti, judetul Olt, intr-un
imobil compus din trei camere si dependinte. In acelasi imobil locuiesc
concubinul reclamantei si fratele acestuia cu sotia. Relatia dintre copii si
mama, concubin si familia extinsa a acestuia se bazeaza pe respect, afectiune
reciproca si intelegere.
Ceilalti doi copii, rezultati din casatoria cu paratul, respectiv, fetita in varsta de
12 ani si baiatul in varsta de 10 ani au ramas in grija tatalui, in comuna Daesti,
judetul Valcea. Imobilul in care locuiesc este compus din trei camere si hol,
este electrificat, curat, dotat cu strictul necesar.
Reclamanta a solicitat, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, sa-i fie
incredintati spre crestere si educare minorul I.N., nascut la data de 02.09.2007,
care deja se afla la ea,  dar si minora C.E., care se afla la tata, urmand ca
celalalt minor sa fie incredintat tatalui.
La randul sau si tatal a solicitat sa i se incredinteze spre crestere si educare
fetita si baiatul, care deja sunt la el.
 Audiata in Camera de Consiliu, aceasta din urma si-a exprimat optiunea de a
ramane in continuare in grija tatalui sau, impreuna cu celalalt frate, precizand
ca se inteleg foarte bine, in timp ce pe mama nu a vazut-o de 2 ani de zile.
Fata de probatoriul administrat, instanta a apreciat ca este in interesul superior
al copiilor, astfel cum acesta a fost instituit prin Legea nr.272/2004, privind
protectia si promovarea drepturilor copilului, ca acestia sa locuiasca in
continuare in mediul in care au crescut si s-au obisnuit, alaturi, fiecare, de
parintele care i-a ingrijit, fara ca aceasta masura sa-i impiedice ca pe viitor sa
dezvolte intre ei o relatie buna, sa colaboreze , sa se viziteze.
In consecinta, in temeiul art. 42 Codul familiei, instanta a incredintat mamei,
spre crestere si educare pe minorul I.N., iar tatalui, pe minorii C.E. si D.C.,
obligatiile reciproce datorate de parinti pentru intretinerea lor, urmand a fi
compensate.
Prin Incheierea nr.551/10.04.2009, pronuntata de Judecatoria Ramnicu Valcea
s-a dispus indreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul sentintei civile
nr.444/23.01.2009, in privinta alin.3, incredintand mamei spre crestere si
educare pe minorii: I.N. nascut la 2.09.2007 si N.I., nascut la 03.12-.1998, iar
tatalui pe minorii: E.C., nascuta la 22.09.1996 si C.D., nascut la 27.06.2001.
Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta, criticand-o pentru nelegalitate,
sustinand ca s-a omis repartizarea corecta a minorilor, solicitand incredintarea
si a minorului C.D., chiar daca minora E.C. a cerut sa ramana la tata, neavand
nimic impotriva.
Pentru aceste motive, apelanta a solicitat schimbarea sentintei in sensul celor
solicitate.
Prin decizia civila nr.201/A/09.10.2009, pronuntata de Tribunalul Valcea, a fost
respins apelul declarat de catre reclamanta.
Pentru a se pronunta astfel instanta de apel a retinut urmatoarele::
Prima instanta a pronuntat hotararea avand in vedere probele administrate si a
apreciat, in mod corect, situatia de fapt, deoarece a retinut ca cei doi minori
C.D. si E.C. si-au manifestat dorinta de a locui la tata in continuare si faptul ca
acestia se inteleg foarte bine.
In consecinta, instanta de fond nu a omis sa repartizeze pe minorul C. mamei,
ci a facut o apreciere corecta a vointei minorilor ce au fost audiati in camera de
consiliu. Modalitatea stabilita de instanta este cea optima si raspunde
interesului superior al copilului.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.E., criticand-o pentru
nelegalitate si netemeinicie, invocand dispozitiile art.304 pct.6,7 si 9 Cod
procedura civila.
In motivarea recursului, recurenta sustine ca a apelat sentinta de la fond numai
in legatura cu solutionarea capatului de cerere, privind incredintarea minorilor,
insa tribunalul a aplicat si interpretat gresit legea, mentinand solutia dispusa de
instanta de fond, cu multa superficialitate, in legatura cu incredintarea minorilor
spre crestere si educare.
Recurenta mentioneaza ca, inca de la instanta de fond a aratat ca din
casatoria cu paratul au rezultat patru minori, aceasta solicitand sa-i fie
incredintati minorii: C.D. si I.N., aflati deja in grija acesteia. Insa instanta a
facut o grava confuzie cu privire la repartizarea copiilor, in ciuda probelor
existente, din care rezulta care dintre minori se afla la recurenta si care se afla
la intimat, acesta din urma fiind de acord cu incredintarea minorilor, asa cum
acestia erau deja repartizati.
Se mentioneaza ca, instanta de fond chiar a uitat sa incredinteze pe unul dintre
minori, greseala reparata printr-o incheiere de indreptare eroare material,
eroare preluata de instanta de apel, cu motivarea ca minorii: C.D. si E.C. si-au
manifestat dorinta de a locui in continuare la tata.
In alta ordine de idei se sustine ca minorul C.D., nu a fost audiat, cum gresit s-
a consemnat, iar minorul N.I., aflat in grija tatalui a fost incredintat recurentei,
cu toate ca, atat martorii cat si anchetele sociale confirma faptul ca recurenta
are in ingrijire pe cei mai mici copii: C.D. si I.N.
Recurenta considera ca era normal sa se tina cont de dorinta si intelegerea
parintilor cu privire la incredintarea copiilor, avand in vedere ca s-au obisnuit
cu cei din jurul lor, cu mediul in care au trait, dispozitiile art.100 alin.3 Codul
familiei fiind aplicabile, numai in situatia in care parintii nu se inteleg cu privire
la stabilirea domiciliului copilului minor.
Curtea a admis recursul, a casat decizia atacata si a trimis cauza spre
rejudecare la acelasi tribunal, retinand urmatoarele:
Prin decizia pronuntata, Tribunalul Valcea nu a facut o analiza proprie a
probelor administrate, ci a preluat motivarea instantei de fond, aratand ca
prima instanta a pronuntat hotararea, avand in vedere probele administrate si a
apreciat, in mod corect, situatia de fapt, retinand ca cei doi minori, C.D. si E.C.,
si-au manifestat dorinta de a locui la tata.
De asemenea, instanta de apel arata ca instanta de fond nu a omis sa
repartizeze pe minorul C. mamei, ci a facut o apreciere corecta a vointei
minorilor, care au fost audiati in camera de consiliu.
Din motivarea lapidara si superficiala, rezulta ca instanta de apel nu a facut o
analiza proprie a probelor administrate, neexistand o constatare directa si
proprie a acestei instante, care se rezuma doar, la a prelua cateva idei din
motivarea instantei de fond, ceea ce echivaleaza cu necercetarea fondului
cauzei, fiind incidente in cauza dispozitiile art.312 alin.5 teza I Cod procedura
civila, impunandu-se casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre
rejudecare la Tribunalul Valcea.
Aceste aspecte, respectiv superficialitatea motivarii deciziei recurate si
necercetarea fondului cauzei si a probelor administrate rezulta si din faptul ca
instanta de apel nu a retinut faptul ca minorul N.I., nascut la 03.12.1998, nu a
fost audiat in camera de consiliu, multumindu-se sa mentioneze ca minorii au
fost audiati in camera de consiliu, fara a se mentiona care dintre cei patru
minori au fost audiati si mentionandu-se gresit numele de C., ca fiind numele
minorului pe care instanta de fond nu a omis sa il repartizeze, in conditiile in
care niciunul dintre cei patru copii nu poarta acest nume.
Pe de alta parte, instanta de apel nu a observat ca, intr-adevar, instanta de
fond a omis sa il incredinteze spre crestere si educare pe minorul N.I., nascut
la 03.12.1998, situatie indreptata prin incheierea de indreptare eroare
materiala, dispusa prin incheierea nr.551/10.04.2009 (fila 29 dosar fond).
          Cu prilejul rejudecarii, instanta va dispune audierea in camera de
consiliu si a minorului N.I., urmand a avea in vedere si celelalte critici formulate
in recurs, referitoare la modalitatea de incredintare spre crestere si educare a
celor patru minori.

CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE

8. Plenitudinea de competenta a instantei de judecata in inlocuirea sanctiunilor
disciplinare.
Art. 266 din Codul muncii

 Potrivit dispozitiilor art. 266 din Codul muncii, angajatorul stabileste sanctiunea
disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de
salariat, avand in vedere urmatoarele: imprejurarile in care fapta a fost
savarsita, gradul de vinovatie a salariatului, consecintele abaterii disciplinare,
comportarea generala in serviciu a salariatului si eventualele sanctiuni
disciplinare suferite anterior de catre acesta.
Art.266 din Codul muncii nu constituie doar o repetare sau detaliere a
dispozitiilor art. 61 din acelasi act normativ, ci constituie temeiul juridic al
concedierii salariatului pentru o abatere disciplinara de o gravitate redusa, dar
din care rezulta vointa constanta a angajatului de a incalca obligatiile de
serviciu.
Desi initial, in jurisprudenta s-a decis ca instanta de judecata nu este
indreptatita sa adopte o alta solutie, de exemplu sa inlocuiasca desfacerea
disciplinara a contractului de munca cu o sanctiune mai usoara, deoarece
stabilirea si aplicarea sanctiunilor disciplinare este atributul exclusiv al
conducerii unitatii, in prezent, aceasta opinie este una minoritara.
Aceasta deoarece intr-o societate democratica, aplicarea legii, in cazul de fata
art. 266 Codul muncii, nu poate fi sustrasa controlului judecatoresc.
Mai mult decat atat, practica Curtii Europene a Drepturilor Omului este
constanta in promovarea preeminentei dreptului, considerand puterea
discretionara atribuita unui organ cu privire la drepturile individului ca fiind o
infrangere prin lege a acelui drept. Or, in conditiile stabilirii de criterii concrete
pentru aprecierea sanctiunii disciplinare, ce se impune a fi aplicata,
impiedicarea instantei de a observa respectarea lor le lipseste de orice
valoare, constituind o incurajare a arbitrariului in procesul de decizie al
angajatorului si constituie in plus o incalcare a art.6 din Conventia Europeana
a Drepturilor Omului referitor la accesul liber la justitie.
In concluzie, instanta de judecata are aptitudinea legala de a inlocui o
sanctiune disciplinara cu una mai usoara.

   (Decizia civila nr.1308/R-CM din 02 octombrie 2009)