Pretentii comerciale. ”Criza economica” nu reprezinta forta majora.
(Sentinta civila nr. 1781/c din data de 06.12.2011 pronuntata de Tribunalul Brasov)R O M A N I A
TRIBUNALUL BRASOV – SECTIA a II-a CIVILA, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL –
SENTINTA CIVILA NR.1781/C
Sedinta publica din data de 6.12.2011
Completul compus din:
Presedinte: M. I. M.
Grefier: M. M.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra solutionarii cererii formulata de reclamanta SC A.C.P.SRL in contradictoriu cu parata SC D. SRL, avand ca obiect, pretentii.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare se constata lipsa partilor.
Procedura indeplinita.
Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica din data de 29.11.2011, cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din aceea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta pentru a da posibilitate partilor sa depuna la dosar concluzii scrise si, fata de lipsa de timp pentru deliberare, vazand si dispozitiile art.146 Cod de procedura civila si art.260 alin.1 Cod procedura civila a amanat pronuntarea la data de 6.12.2011.
TRIBUNALUL,
Deliberand asupra cauzei de fata, constata:
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. 5754/62/2011, la data de 26.04.2011, reclamanta SC A.C.P.SRL a chemat in judecata pe parata SC D. SRL Piatra Neamt, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta aceasta sa fie obligata la plata echivalentul in lei la data achitarii al sumei de 199.214 euro+TVA, cu cheltuieli de judecata.
In fapt, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata contractul de prestari servicii nr. 11/23.03.2010, incheiat la Brasov, care a fost modificat succesiv prin actele aditionale din data de 14.04.2010 si 14.04.2010, incheiate la Bucuresti. In baza acestui contract, reclamanta a aratat ca, in calitate de prestator, si-a asumat obligatia de a reabilita termic un numar de 121 de blocuri din Brasov, iar in vederea executarii lucrarii parata avea obligatia de a achita suma de 18.387.11 euro+TVA, din care un avans de 40% pentru lucrarile de organizare de santier si inceperea lucrarilor., 40% dupa justificarea costurilor etapei anterioare si 20% dupa justificarea lucrarilor pentru procentul de 80%.
Reclamanta a mai aratat ca in baza acestui contract a incheiat doua intelegeri cu doua societati de nationalitate spaniola, in scopul indeplinirii contractului.
Prin actele aditionale, reclamanta a aratat ca a acceptat sa achite paratei suma de 99.607 euro+TVA, ce urma a fi restituita de catre aceasta la data platii avansului stipulat prin contract, dar nu mai tarziu de data de 15.05.2010, suma necesara pentru ca parata sa achite lucrarile de proiectare aferente executarii contractului dintre parti. In cazul nerespectarii acestui termen parata si-a asumat obligatia de a achita dublul sumei astfel primite.
Reclamanta a mai aratat ca dupa semnarea actelor aditionale parata nu si-a mai respectat obligatiile, astfel ca la data de 10.06.2010 a somat-o pe parata sa isi indeplineasca obligatiile, dar aceasta nu a comunicat nici un raspuns.
De asemenea, a mai aratat ca parata nu a restituit suma solicitata prin prezenta actiune, desi pentru aceste pretentii a incercat concilierea directa in conditiile art. 720 ind. 1 c.pr.civ.
In drept a fost invocata aplicarea art. 969 c.civ.
In probatiune, reclamanta a depus la dosar in copie, inscrisuri si a solicitat, iar instanta a incuviintat si s-a administrat proba cu interogatoriul paratei (filele 110-113). Reclamanta a renuntat la administrarea probelor testimoniala si cu expertiza tehnica specialitatea contabilitate.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 10.273,09 lei si timbru judiciar in valoare de 5 lei.
Parata, prin intampinare (filele 83-84), a solicitat respingerea actiunii reclamantei.
In sustinerea acestei pozitii procesuale a aratat ca a avut relatii comerciale cu reclamanta, dar ca efectuarea platii prevazute in contract depindea de predarea proiectului de catre firma de proiectare. Cu privire la suma de 114.842,2 euro parata a aratat ca a primit de la reclamanta aceasta suma, dar ca a transferat-o in conturile in contul firmelor colaboratoare si a persoanelor fizice care au prestat diverse servicii in vederea derularii contractelor.
Parata a mai aratat ca derularea contractului nu a mai fost posibila datorita aparitiei crizei financiare, ce reprezinta un eveniment imprevizibil si de neinlaturat.
Parata nu a formulat cereri in probatiune, iar in drept a invocat aplicarea art. 1025 c.civ.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta a incheiat cu parata contractul de prestari servicii nr. 11/23.03.2010, la Brasov (filele 6-18), contract ce a fost modificat succesiv prin actele aditionale din data de 14.04.2010 si 14.04.2010, incheiate la Bucuresti.
In baza acestui contract, reclamanta, in calitate de prestator, si-a asumat obligatia de a reabilita termic un numar de 121 de blocuri din Brasov, iar in vederea executarii lucrarii parata, in calitate de beneficiar, avea obligatia de a achita suma de 18.387.11 euro+TVA, din care un avans de 40% pentru lucrarile de organizare de santier si inceperea lucrarilor, 40% dupa justificarea costurilor etapei anterioare si 20% dupa justificarea lucrarilor pentru procentul de 80%.
Prin actul aditional nr. 2/23.03.2010 (filele 19-26) reclamanta a acceptat sa plateasca „pentru” parata – beneficiara o „suma unica de 99.607 Euro+TVA” pana la data de 23.04.2010, cu obligatia in sarcina beneficiarului de a restitui aceasta suma „odata cu plata avansului de 40% prevazut la art. 4 din contract, dar nu mai tarziu de data de 15.05.2010, in caz contrar beneficiarul fiind obligat sa restituie dublul sumei”.
Aceste acte nu au fost contestate de catre parata, prin raspunsurile la interogatoriu aceasta recunoscand ca a semnat aceste acte, prin reprezentant legal si ca nu a achitat avansul de 40% prevazut la art. 4 din contract datorita crizei economico-financiare, situatie care a impiedicat-o sa obtina finantarea lucrarilor contractate.
Reclamanta a facut dovada ca a virat in contul paratei suma totala de 114.842,2 euro, in doua transe (filele 76-77).
In drept, potrivit art. 969 c. civ., conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante si conform art. 970 c. civ. trebuie executate cu buna credinta.
Prin urmare, vazand ca parata nu si-a indeplinit obligatia de restituire a sumei de 99.607 Euro+TVA pana la data de 15.05.2010, instanta constata ca parata datoreaza reclamantei dublul acestei sume, conform clauzei asumate prin actul aditional.
Nu are relevanta sustinerea paratei ca aceasta suma a fost utilizata pentru servicii referitoare la contractul de prestari servicii incheiat de parti, cata vreme si-a asumat obligatia restituirii sumei avansate de reclamanta cu titlu de imprumut, in vederea indeplinirii acestor lucrari. Din interpretarea clauzei contractuale rezulta clar ca aceste cheltuieli erau in sarcina beneficiarului – societatea parata, reclamanta acordandu-i aceasta suma numai cu titlu de imprumut, ce trebuia rambursat fie la data platii avansului de 40% prevazut la art. 4 din contract (plata care nu a mai avut loc conform raspunsului la interogatoriu), fie cel mai tarziu la data de 15.05.2010.
Nu poate fi retinuta nici apararea paratei ca nerespectarea clauzelor contractuale se datoreaza crizei economico-financiare.
Doctrina si practica judiciara considera in unanimitate ca forta majora este o imprejurare de fapt imprevizibila si de neinlaturat, care impiedica in mod obiectiv si fara nicio culpa din partea debitorului executarea obligatiei contractuale a acestuia (practic, imposibilitatea obiectiva de executare a obligatiei, determinate, in lipsa oricarei culpe a debitorului, de un eveniment de forta majora). Orice caz de forta majora trebuie sa fie atestat in mod oficial de institutii ale statului care emit certificate speciale in acest sens, in Romania, cazurile forta majora fiind certificate exclusiv de catre Camera de Comert si Industrie din Romania, care la randul sau are obligatia sa obtina avize prealabile de la autoritatile administratiei publice sau alte organisme ale statului, dupa caz.
Or, criza economica-financiara nu este o imprejurare „absolut imprevizibila si absolut invincibila”, nefiind certificata conform celor retinute mai sus.
Pentru toate aceste considerente, instanta constata ca actiunea reclamantei este intemeiata, urmand a fi admisa si, in consecinta, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei echivalentul in lei la data platii al sumei de 199.214 euro+TVA.
Constatand culpa procesuala a paratei in promovarea prezentei actiuni, instanta urmeaza ca, in temeiul art. 274 c.pr.civ., sa o oblige si la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamanta in cauza cu titlu de taxe judiciare de timbru conform dovezilor depuse la dosar (fila 62).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite actiunea promovata de catre reclamanta SC A.C.P.SRL, cu sediul ales in Bucuresti, str. N. T., nr. x, bl. M37, sc. D, ap. x, sector 3 (la av. P.L.), in contradictoriu cu parata SC D. SRL, cu sediul in P. N., str. G. D., nr. y, jud. N..
Obliga parata sa plateasca reclamantei echivalentul in lei la data platii al sumei de 199.214 euro+TVA si suma de 10.278,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 06.12.2011.
PRESEDINTE, GREFIER,
M. I. M. M. M.
Tehnored.MIM/05.01.2012
Dact.MM/05.01.2012
Ex. – 4

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Activitati economice (infractiuni privind regimul lor)
refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale ?i bunurilor din patrimoniu - Hotarare nr. 8604 din data de 08.06.2017Incadrarea juridica data faptelor de producere de produse accizabile ce intra sub incidenta regimului de antrepozitare in afara unui antrepozit fiscal - Sentinta penala nr. 67 din data de 06.05.2014
Inadmisibilitatea aplicarii dispozitiilor O.U.G. nr.51/1998 si 95/2003, referitoare la valorificarea creantelor bugetare preluate de A.V.A.S., in cadrul procedurii de reorganizare si lichidare judiciara - Decizie nr. 110/R din data de 02.03.2006
Cerere de autorizare a comitetului creditorilor de a introduce actiunea in anularea actelor frauduloase-art.62 din Legea nr.64/l995. Titularul cererii si termenul de formulare a cererii. - Decizie nr. 52/R din data de 07.02.2006
Propunere arestare preventiva – respingere - Sentinta penala nr. I N C H E I E R E A NR. 4 din data de 30.01.2013
Esalonare amenda penala art. 425 alin.2 din Codul de procedura penala - Sentinta penala nr. 93/S din data de 28.03.2012
REVIZUIRE, ART. 3201 Cod Procedura Penala, INADMISIBILITATE - Sentinta penala nr. 76/S din data de 19.03.2013
Fals si uz de fals - Sentinta penala nr. 154/S din data de 04.06.2013
OMOR DEOSEBIT DE GRAV - CONDAMNARE - Sentinta penala nr. 96/S din data de 01.04.2013
Inselaciune rejudecare 5221 Cod procedura penala - Sentinta penala nr. 138/S din data de 24.05.2013
LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIARE - ADMITERE - Sentinta penala nr. IN C H E I E R E din data de 24.05.2013
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
INFRACTIUNEA DE OMOR, SOLUTIE DE CONDAMNARE - Sentinta penala nr. 81/S din data de 19.03.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Contracte - Decizie nr. 212/R din data de 23.03.2012
Contractul de concesiune - Decizie nr. 517/R din data de 08.06.2012
Contestatie la tabelul preliminar de creante - Sentinta civila nr. 105/sind din data de 24.01.2012
Tabelului preliminar rectificativ al creantelor debitoarei - Sentinta civila nr. 856/sind din data de 10.04.2012
Creditori-debitori - Sentinta civila nr. 40/CC din data de 21.02.2012
Creante - Sentinta civila nr. 384/SIND din data de 21.02.2012