InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Brasov

Propunere arestare preventiva – respingere

(Sentinta penala nr. I N C H E I E R E A NR. 4 din data de 30.01.2013 pronuntata de Tribunalul Brasov)

Domeniu | Dosare Tribunalul Brasov | Jurisprudenta Tribunalul Brasov

TRIBUNALUL BRASOV
- SECTIA PENALA -
Propunere arestare preventiva – respingere

I N C H E I E R E A NR. 4
Sedinta Camerei de Consiliu din 30.01.2013
Presedinte: CCG – presedinte sectie penala
Grefier: IN

Cu participarea procurorului: AG – din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov

Pe rol fiind solutionarea propunerii de arestare preventiva, formulata de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov, relativ la inculpatii FOG si FB.
Dezbaterile in prezenta cauza au fost inregistrate potrivit art. 304 Cod procedura penala.
La apelul nominal facut in sedinta Camerei de Consiliu se prezinta inculpatii: FOG personal (din Arestul I.J.P. Brasov) si asistat de avocat din oficiu PIA si FB personal (din Arestul I.J.P. Brasov) si asistat de avocat din oficiu BL.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
In baza art. 70 alin. 1 Cod procedura penala, instanta procedeaza la verificarea identitatii inculpatilor potrivit cartilor de identitate prezentate, astfel: FOG si FB.
Se permite aparatorilor din oficiu sa ia legatura cu inculpatii; intrebati fiind, inculpatii arata ca sunt de acord cu aparatorii desemnati din oficiu.
Instanta aduce la cunostinta inculpatilor dispozitiile art. 70 alin. 2 Cod procedura penala.
Intrebati fiind, inculpatii: FOG si FB, invedereaza instantei ca nu doresc sa dea declaratie la acest moment procesual si ca, la momentul la care li s-a adus la cunostinta invinuirea si la care au fost audiati in cursul urmaririi penale, asistenta juridica a fost asigurata de avocati din oficiu.
Atat reprezentanta parchetului cat si aparatorii din oficiu ai inculpatilor, intrebati fiind, arata ca nu au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul asupra propunerii de arestare preventiva, formulata de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov, relativ la inculpatii FOG si FB.
Reprezentanta parchetului, avand cuvantul, arata ca prin referatul cu propunere de arestare preventiva inaintat instantei de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov, s-a solicitat arestarea preventiva a inculpatilor FOG si FB, pe o perioada de 29 de zile incepand cu data de azi (rectifica referatul in sensul ca se solicita arestarea preventiva a inculpatilor pe o perioada de 30 de zile incepand cu data de azi), pentru savarsirea infractiunii de „tentativa de omor”.
Expune starea de fapt, astfel cum a fost mentionata in referat si arata ca, urmare loviturilor aplicate de catre cei doi inculpati partii vatamate F, acesta a suferit mai multe leziuni, care potrivit raportului de constatare medico-legala intocmit in cauza, au pus viata partii vatamate in primejdie.
In sustinerea propunerii de arestare preventiva, solicita a se avea in vedere urmatoarele acte intocmite pana la acest moment si care indeplinesc conditiile prevazute de art. 143 Cod procedura penala: declaratia inculpatului FOG care recunoaste ca a lovit partea vatamata in cap cu lopata (afirmatie confirmata si de inculpatul FB), declaratiile celor trei martori care au vazut desfasurarea conflictului, declaratia martorului CD (acesta nu a vazut conflictul, insa a vazut-o pe partea vatamata cazuta la pamant), etc.
Din declaratiile martorilor audiati pana in prezent rezulta ca cei doi inculpati sunt identificati la fata locului, ca acestia au asupra lor corpuri contondente, respectiv obiect taietor intepator si ca au lovit partea vatamata cazuta la pamant; implicarea inculpatilor exista, de asemenea si o implicare morala.
In cazul mai multor persoane implicate intr-un conflict, in situatia in care nu se poate decela cine a lovit, se sustine forma coautoratului (face referire la practica judiciara in materie).
Solicita a se avea in vedere ca din raportul de constatare medico-legala, rezulta ca partea vatamata prezinta la cap o taietura de 9 centimetri, de mare intensitate.
In opinia sa, este indeplinit si cazul prevazut de art. 148 lit. f Cod procedura penala atat sub aspectul laturii obiective cat si sub aspectul laturii subiective, care vizeaza pericolul concret pentru ordinea publica, pe care l-ar prezenta lasarea in libertate a celor doi inculpati; solicita a se avea in vedere ca partile implicate in conflict sunt vecini si lasarea lor in libertate si intoarcerea lor in acelasi mediu ar duce a posibilitatea ca lucrurile sa degenereze, ceilalti doi inculpati se afla in spital si nu se cunoaste starea de evolutie a starii de sanatate a acestora.
In ceea ce priveste savarsirea de catre celelalte doua persoane a infractiunii de tentativa de omor, arata ca starea lor de sanatate a facut imposibila audierea lor.
Prin urmare, solicita admiterea propunerii de arestare preventiva a celor doi inculpati, pe o perioada de 30 de zile incepand de astazi.
Pentru inculpatul FOG, avocat din oficiu PIA, solicita respingere propunerii de arestare preventiva, aratand ca la acest moment nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 143, art. 148 lit. f si art. 136 Cod procedura penala; la dosar nu exista indicii clare din care sa rezulte ca inculpatul se face vinovat de savarsirea faptei pentru care este cercetat.
Solicita a se avea in vedere declaratia martorului OC, care afirma ca nu a vazut cu exactitate ce avea in mana inculpatul; a mentionat o bata; un alt martor afirma ca avea in mana o cazma; declaratiile martorilor sunt contradictorii; inculpatul a recunoscut in declaratia data la parchet ce a facut.
Nu este indeplinit nici cazul prevazut de art. 148 lit. f Cod procedura penala; de asemenea, nici dispozitiile art. 136 Cod procedura penala nu sunt incidente, mentionand ca buna desfasurare a procesului penal se pateu realiza si cu inculpatul in stare de libertate.
Daca instanta apreciaza ca se impune luarea unei masuri, solicita a fi luata masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, cu obligatiile aferente, aceasta fiind in masura sa asigure buna desfasurare a procesului penal.
Pentru inculpatul FB, avocat din oficiu BL, achieseaza concluziilor puse de catre colega sa.
Face referire la concluziile preliminare mentionate in raportul de constatare medico-legala in care se arata ca leziunile suferite de partea vatamata au fost de natura a-i pune acesteia viata in primejdie si ca alte constatari se vor face ulterior in functie de evolutia starii de sanatate a partii vatamate, aratand ca aceste concluzii trebuiau sa fie clare, in sensul i-a pus sau nu viata in primejdie partii vatamate si sa se indice care dintre leziuni este de natura a pune in primejdie viata partii vatamate.
Inculpatul pe care-l apara a lovit cu toporul; acesta nun contesta prezenta si participatia sa in cadrul conflictului spontan ivit intre parti. In opinia sa, trebuie analizat daca acesta a avut sau nu intentia de a suprima viata partii vatamate.
Mentioneaza ca inculpatii nu au antecedente penale pe cand partea vatamata are.
Referitor la afirmatia procurorului ca daca inculpatii ar fi lasati in libertate s-ar crea o stare de animozitate in comunitatea din care provin, arata ca aceasta stare exista in astfel de comunitati si ca jumatate din aceasta ar sta in arest.
Fata de toate acestea, solicita respingerea propunerii de arestare preventiva.
Reprezentanta parchetului, avand cuvantul, solicita respingerea cererii de luare a masurii obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, formulata de catre inculpatul FOG, prin aparator din oficiu, avand in vedere stadiul procesului penal, este evident ca exista o stare de animozitate, dar lasati in libertate, ar crea cu atat mai multe probleme in randul rudelor partilor vatamate.
La acest moment, legea impune a se avea in vedere existenta indiciilor in sensul savarsirii faptei; de fondul cauzei tine interpretarea daca a existat intentia de a suprima sau nu viata partii vatamate si concluzii raportului de constatare medico-legala.
In replica, avocat BL, arata ca de fondul cauzei esential tine si incadrarea juridica data faptei.
Inculpatul FOG, avand ultimul cuvant, arata ca nu lucreaza cu forme legale ci ca ziler; partii vatamate i se spune si Vandame si toti ii stiu de frica, este mai inalt decat el si bine facut; bate cinci la un loc, daca iesi cu mana goala.
Inculpatul FB, avand ultimul cuvant, solicita lasarea sa in libertate si cum apreciaza instanta.

T R I B U N A L U L

Deliberand,
La data de 30.01.2013, orele 09,30 Tribunalul Brasov a fost sesizat cu referatul procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov, prin care in dosarul parchetului 52/P/2013 se solicita arestarea preventiva a inculpatilor FOG si FB pentru tentativa la infractiunea de omor calificat, comisa de acestia in public la data de 29.01.2013, fapta fiind apreciata ca infractiune conform art. 20 raportat la art. 174 al. 1, art. 175 litera i Cod Penal.
Se constata ca procurorul de caz s-a sesizat din oficiu la data de 29.01.2013 cu privire la faptul ca in seara zilei de 29.01.2013 a avut loc o altercatie in public, in comuna Lisa judetul Brasov, aceasta soldandu-se cu lezarea corporala a numitilor FI si LC.
Prin rezolutia procurorului de caz din data de 30.01.2013, orele 04,00 s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de invinuitii LC, FOG si FB sub aspectul infractiunii de tentativa de omor, constand in „aplicarea unor lovituri cu corp taietor – LC, lopata ti bata – Furdui Ovidiu Ghoerghe si FB, asupra lui FI, fapta petrecuta in public, comuna Lisa in dreptul imobilului cu numarul 384, la data de 29.01.2013” si fata de invinuitul FI pentru tentativa la infractiunea de omor calificat, constand in „aplicarea unor lovituri cu corp taietor asupra lui LC, fapta petrecuta in public - comuna Lisa, in dreptul imobilului cu numarul 384, la data de 29.01.2013”.
La data de 30.01.2013 procurorul de caz, confirma prin proces verbal urmatoarele acte: procesul verbal de cercetare la fata locului din data de 30.01.2013,declaratiile date de FB, FO, OC, MMG, FV si CD, proces verbal de audiere a numitului FI, constatarile medico legale.
Prin ordonanta procurorului din data de 30.01.2013 orele 05,12 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatii LC si FI pentru tentativa la infractiunea de omor, prevazuta de art. 20 raportat la art. 174 al. 1, art. 175 litera i Cod Penal, fiind descrisa aceeasi stare de fapt, fara a se mentiona incadrarea juridica a infractiunii pentru care se dispune punerea in miscare a actiunii penale.
Procurorul de caz solicita arestarea preventiva a inculpatilor FOG si FB, urmand a se discuta ulterior oportunitatea prezentarii la arestare si a invinuitilor LC si FI, acest lucru nefiind posibil in prezent datorita starii de sanatate precara a acestora.
Ca motive pentru privarea de libertate, procurorul de caz invoca faptul ca inculpatii FOG si FB au furnizat declaratii contradictorii, ca acestia locuiesc intr-o zona paupera si ar exista riscul continuarii conflictului daca acestia ar reveni in colectivitate.
In ceea ce priveste privarea de libertate a celor doi inculpati, FOG si FB au fost retinuti pentru o perioada de 24 de ore, in data de 30.01.2013, incepand cu orele 05,30.
In cauza probatoriul cules pana in acest moment se refera la:
- procesul verbal de cercetare la fasa locului care nu este semnat de cei doi martori asistenti;
- procesul verbal de audiere al partii vatamate, la data de 30.01.2013, orele 00,30, audiere efectuata la spital, din care rezulta ca initial a avut o altercatie cu LC, acesta l-a lovit, l-a randul lui l-a lovit, dupa care a fost lovit de FOG si FB.
- Declaratia inculpatului FB, furnizata la data de 29.01.2013 in cuprinsul careia recunoaste lovirea partii vatamate pentru a se scapa pe sine si pe LC;
- Declaratia martorului OC, fara a fi datata, prin care acesta il pozitioneaza pe LC cu o secure in mana si pe FI, intre cei doi avea loc o discutie in contradictoriu. Martorul ii pozitioneaza si pe inculpatii FOG si FB, cei doi avand in mana o lopata si respectiv bata cu care l-au lovit pe FI. Dupa incident, a observat ca FI avea o taietura pe frunte, la nivelul sprancenei.
- Declaratia martorului MMG care confirma faptul ca FI a fost lovit de inculpatii FOG si FB;
- Declaratia martorei FV, sotia victimei care arata ca la randul ei a fost lovita si ca sotul ei a fost lovit de inculpatii FOG si FB;
- Declaratia martorului CD care arata ca victima FI a fost lovita de C.
Inculpatii FOG si FB nu au mai furnizat declaratii ulterioare. Actele depuse la dosar releva ca aducerea la cunostinta a invinuirii s-a facut in prezenta unui avocat, audierea a fost efectuata cu asigurarea asistentei juridice, in acest sens aceste acte sunt semnate ilizibil de aceeasi persoana, fara a se cunoaste numele avocatului, deoarece nu este prezentata delegatia avocatiala si nici adresa de emitere pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Urmeaza ca aceste acte sa fie depuse ulterior la dosar.
In ceea ce priveste conditiile necesare pentru privarea de libertate a unei persoane, alaturi de legalitatea procedurii, se impune ca in cauza sa fie indeplinite cerintele art. 143 Cod de Procedura Penala, referitoare la existenta unei banuieli rezonabile referitoare la fapta sau faptele de care este acuzat inculpatul, necesitatea acestei masuri, prin prisma art. 136 Cod de Procedura Penala, scopul masurii urmarind buna desfasurare a procedurii, impiedicarea unui eventual risc infractional, toate acestea prin prisma faptei sau faptelor care formeaza obiectul acuzarii cat si prin prisma circumstantelor personale ale persoanei acuzate.
De asemenea pentru plasarea in detentie provizorie a acuzatului, mai trebuie ca in situatia sa fata de procedura declansata, sa existe una din situatiile prevazute de art. 148 Cod de Procedura Penala.
In analiza oportunitatii arestarii preventive a inculpatilor instanta va porni in analiza pe care o va efectua si de la caracterul necesar si util al detentiei provizorii si a proportionalitatii intre aceasta masura si scopul urmarit.
In ceea ce priveste conditiile prevazute de art. 143 Cod Procedura Penala, din economia probelor prezentate de procuror pana in acest moment, fiind evident faptul ca dupa o durata de timp atat de scurta de la comiterea presupuselor fapte si pana in prezent, nu au putu fi obtinute obiectiv mai multe probe, instanta apreciaza ca stare de fapt ca initial in data de 29.01.2013, seara dupa orele 19,00 a existat un conflict spontan intre FI si LC, determinat probabil de antecedente vechi ale starii conflictuale dintre acestia si dintre familiile lor.
Cei doi s-au lovit reciproc, fara a se putea stabili in acest moment care a declansat incidentul, care a provocat agresiunea. In acest incident au intervenit inculpatii FOG si FB care aveau fiecare cate un obiect contondent, intepator pe care le-au folosit in agresarea partii vatamate FI.
In urma conflictului, FI si LC au fost spitalizati, concluziile preliminare confirma in cazul ambilor ca le-a fost pusa viata in pericol.
Apreciem ca in acest moment procesual, avand in vedere probatoriul insuficient cules, nu se poate retine cu certitudine dinamica starii de fapt si persoanele vinovate de declansarea acestuia. Este foarte posibil ca in urma administrarii probelor starea de fapt sa fie diferita de cea prezenta, aceasta in conditiile in care spre exemplu inculpatii au aratat Cod Penal partea vatamata FI este cunoscuta in colectivitate ca fiind o persoana violenta, acesta este corpolent si multora le este frica de el.
Faptul ca cele doua victime FI si LC sunt cercetate ca invinuiti alaturi de inculpatii FOG si FB, pentru tentativa la infractiunea de omor, denota implicarea si a partii vatamate FI in conflictul dedus urmaririi penale, cu consecinta necesitatii administrarii unui probatoriu complex pentru stabilirea intentiei de a lovi, sau a necesitatii de a se apara. Faptul ca numai FI a fost audiat de procuror si nu lui LC, denota faptul ca starea de sanatate a acestuia din urma este mai grava.
Distinctia dintre tentativa de omor si infractiunea de vatamare corporala grava cu consecinta punerii in primejdie a vietii victimei, este pozitia procesuala a faptuitorului fata de fapta si consecinte. In cauza concluziile pentru ambele victime se refera la faptul ca leziunile ar putea sa puna in primejdia viata victimei, concluziile in acest moment nefiind evidente in sensul producerii efectelor invocate de acuzare.
Este adevarat ca persoanele implicate au avut asupra loc corpuri contondente apte sa produca leziuni letale si ca s-au lovit reciproc in zone vitale ale corpului, dar cu toate acestea in lipsa unei probatoriu care sa confirme prin antamare, existenta intentiei de a ucide si nu a celei de a se apara cu posibila depasire a acestei limite, apreciez ca in acest moment procesual fata de probele cauzei, privarea de libertate a inculpatilor propusi la arestare ar fi o masura disproportionata fata de scopul ce ar trebui urmarit prin luarea unei asemenea masuri (apararea ordinii publice, buna desfasurare a procedurii, prevenirea unui risc infractional viitor).
In conditiile in care dinamica starii de fapt nu a fost stabilita in mod concret,  constatand ca periculozitatea faptei sau a incadrarii juridice date faptei nu este suficienta pentru a se aprecia ca lasarea in libertate a inculpatilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica si ca originea paupera a inculpatilor nu este un motiv apt pentru a priva de libertate, tribunalul apreciaza ca nu se impune privarea de libertate a inculpatilor.
Pentru a se asigura buna desfasurare a procedurii, pentru a se asigura separarea celor implicati si monitorizarea acestora instanta apreciaza ca se impune luarea fata de inculpati a masurii obligarii de a nu parasi tara, cu stabilirea in sarcina inculpatilor a unor masuri si obligatii.
In consecinta:
Se va respinge propunerea privind arestarea inculpatilor FOG si FB.
In baza art. 146 al. 111 si art. 145 Cod Procedura Penala dispune luarea fata de inculpatii FOG si FB a masurii obligarii de a nu parasi localitatea L pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 31.01.2013 si pana la data de 01.03.2013 inclusiv.
In baza art. 145 al.11 Cod Procedura Penala inculpatii vor fi obligati pe durata masurii dispuse sa respecte urmatoarele:
- sa se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata ori de cate ori sunt chemati;
- sa se prezinte la POLITIA L, organ insarcinat cu supravegherea, conform programului stabilit;
- sa nu ia legatura si sa nu comunice direct sau indirect cu partea vatamata FI si cu martorii OC, MMG, FV, CD.
Se va atrage atentia inculpatilor ca in cazul in care vor incalca cu rea credinta masurile dispuse se va lua fata de acestia masura arestului preventiv.
Apreciez ca nu se poate dispune interdictia inculpatilor de a lua legatura intre ei sau cu inculpatul LC, avand in vedere ca acestia sunt frati.
La ramanerea definitiva a prezentelor dispozitii acestea se vor comunica inculpatilor FOG si FB, locului de detinere, institutiilor implicate in supravegherea inculpatilor.
De asemenea, la ramanerea definitiva a prezentelor dispozitii, se va dispune punerea in libertate a inculpatilor daca nu sunt arestati in alte cauze.
In baza art. 189 Cod Procedura Penala onorariile aparatorilor din oficiu in cuantum de cate 100 lei pentru fiecare inculpat se suporta din fondurile MJLC si se include in cheltuielile judiciare.
In baza art. 192 al. 3 Cod Procedura Penala cheltuielile judiciare avansate de stat, raman in sarcina acestuia.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016