Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002.

Asupra apelului de fata:
Constata ca, prin sentinta civila nr. 685 din data de 10.09.2015 pronuntata de Tribunalul Covasna in dosarul nr. xxx9/119/2014 s-a admis actiunea formulata de reclamanta S.C. X. S.A. prin administrator A., in contradictoriu cu parata A.A.A.S., si, in consecinta, parata a fost obligata la plata sumei de 509.800,00 lei actualizata cu indicele de inflatie de la data de 19.09.2013 pana la momentul platii, cu titlu de despagubiri.
Parata a fost obligata la plata catre reclamanta a sumei de 4.500,00 lei cheltuieli de judecata.
S-a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin M.F.P..
S-a respins ca neintemeiata cererea de chemare in garantie a Statului Roman - prin M.F.P., reprezentat prin D.G.R.F.P.B. prin A.J.F.P. C., reprezentata prin sef administratie D., avand ca obiect obligarea chematei in garantie la plata catre parata a sumei de 509.800,00 actualizata cu indicele de inflatie de la data de 19.09.2013 pana la momentul platii.
In motivarea hotararii se arata ca la data de 29.10.1998, intre F.P.S. (actual A.A.A.S.) si S.C. Y. S.R.L. din municipiul S.G. a fost incheiat contractul de vanzare cumparare de actiuni nr. CV/x/1998, avand ca obiect un numar de 978.700 actiuni detinut in numele statului la S.C. X. S.A., reprezentand 40% din capitalul social al acestei societati. (fila 42)
Prin sentinta civila nr.1641/28.10.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a III-a civila in dosarul nr. xxx98/3/2010, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 3856/19.09.2013 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a dispus restituirea in natura catre fostii proprietari a imobilului situat in municipiul T.S., str. E.M.A., nr. x, judetul C., inscris in CF nr. xxx7 T.S. avand nr. top xxx1. (filele 6, 20)
In considerentele sentintei civile nr.1641/28.10.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, s-a aratat ca ,,imobilul in litigiu a fost preluat de stat in baza Decretului nr. 223/1974. .. asa cum rezulta din copia cartii funciare a imobilului. In baza Deciziei nr. 14/19.01.1979 a Comitetului executiv al Consiliului Judetean C., cu privire la imobilul in cauza s-a dispus intabularea dreptului de administrare prin transmiterea catre Intreprinderea Comerciala de Stat  E. T.S.. In anul 1997 a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria CV nr. xxx5/13.09.1994 in favoarea paratei S.C. X S.A. T.S., intabulandu-se in cartea funciara si dreptul de proprietate asupra constructiei in litigiu in temeiul Legii nr. 15/1990 si H.G. nr. 834/1991 in favoarea acestei parate... intrarea imobilului in patrimoniul societatii privatizate a fost efectuata fara respectarea conditiilor legale... conform art. 20 alin. 2 din Legea 15/1990, societatile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor unitati economice de stat sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai daca acestea nu le-au fost atribuite cu alt titlu. Or, prin Decizia nr. 14/19.01.1979 a Comitetului Executiv al Consiliului Judetean C., acest bun a fost transmis in administrarea Intreprinderii Comerciale de Stat  E. T.S., devenita prin reorganizare S.C. X. S.A. T.S. si nicidecum in proprietate, asa incat acest drept nu s-a transformat din drept de administrare in drept de proprietate. Buna-credinta invocata de catre parata S.C. X. S.A. nu poate fi retinuta de catre tribunal, avand in vedere ca aceasta mentiune era publica prin inscrierea in cartea funciara, cunoscandu-se asadar la momentul intabularii ca aceasta avea doar dreptul de administrare a imobilului si nu dreptul de proprietate.” (filele 8, 9).
In recurs, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca S.C. X. S.A. ,,a invederat prevalenta certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca titlu valabil de proprietate, emis cu respectarea procedurilor legale si in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 15/1990, prin care bunurile aflate in administrarea fostelor intreprinderi de stat au trecut in proprietatea acestora dupa reorganizarea lor in societati comerciale... este nerelevant ca societatea comerciala in posesia careia se afla imobilul detine un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis in baza H.G. nr. 834/1991 sau daca acest act reprezinta sau nu titlu de proprietate in favoarea titularului”...
  La data de 23.10.2014 reclamanta a emis decizia nr. xx/2014 prin care a dispus restituirea imobilului catre fostii proprietari, conform procesului-verbal de predare-primire nr. x1/23.10.2014 (filele  63-65).
Instanta a constatat ca, in temeiul Legii nr. 15/1990 si H.G. nr. 834/1991, s-a eliberat in favoarea reclamantei certificatul de atestare a dreptului de proprietate si s-a intabulat in cartea funciara si dreptul de proprietate asupra constructiei in litigiu.
Este adevarat ca prin considerentele sentintei civile nr. 1641/28.10.2010 Tribunalul Bucuresti a aratat ca ,,intrarea imobilului in patrimoniul societatii privatizate a fost efectuata fara respectarea conditiilor legale” dar Inalta Curte, prin Decizia mentionata anterior, a motivat ca, in speta, ,,este nerelevant ca societatea comerciala in posesia careia se afla imobilul detine un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis in baza H.G. nr. 834/1991 sau daca acest act reprezinta sau nu titlu de proprietate in favoarea titularului...”.
Asadar, au fost inlaturate considerentele primei instante, iar in cauza de fata, Tribunalul a constatat ca proprietatea asupra imobilului situat in municipiul T.S., str. E.M.A., nr. x, judetul  C. a apartinut societatii reclamante, astfel cum a rezultat din certificatul de atestare a dreptului de proprietate - neanulat si intabulat in C.F.
De altfel, aceasta concluzie a rezultat si din interpretarea prevederilor legale incidente astfel: pana in anul 1990 bunurile proprietate a Statului erau date in administrare intreprinderilor socialiste, acestea fiind organizatii economice care le exploatau in scop economic conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 5/1978.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 15/1990 fostele intreprinderi si organizatii economice socialiste erau transformate in regii autonome si societati comerciale, iar art. 18 lit. c din acelasi act normativ prevede ca are loc o „preluare a activului si pasivului unitatii economice de stat care se constituie in societate comerciala.” Legiuitorul nu a indicat expres care este titlul cu care se face aceasta preluare (cu titlu de proprietar sau cu un alt titlu), dar in art. 20 alin. 2 din aceeasi Lege se arata ca bunurile din patrimoniul societatii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu exceptia celor dobandite cu alt titlu. In aceasta din urma categorie nu pot intra decat acele bunuri care, datorita destinatiei, uzului sau interesului public, fac obiectul proprietatii publice a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale si care au fost atribuite societatilor comerciale prin actul de infiintare expres cu titlu de drept de administrare, fiind necesare desfasurarii obiectului de activitate al acestora.
La data infiintarii societatilor comerciale rezultate in urma reorganizarii fostelor unitati economice de stat, acestea deveneau „ope legis” proprietare doar asupra bunurilor mobile si imobile altele decat terenurile, care le-au preluat la data infiintarii cu titlu de drept de administrare, necesare desfasurarii obiectului de activitate, urmand ca dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor detinute de catre societatile comerciale la data infiintarii, cu exceptiile mai sus precizate, sa aiba loc dupa intrarea in vigoare a Hotararii Guvernului nr. 834/1991 conform documentatiei supusa procedurii de stabilire si evaluare a acestor terenuri stabilita expres prin acest act normativ.
In drept, cu privire la cererea de plata a despagubirilor s-a retinut ca, potrivit art. 32/4 alin. 1, 2 si 6 din O.U.G. nr. 88/1997 „(1) Institutiile publice implicate (in privatizare) asigura repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. (2) Institutiile publice implicate vor plati societatilor comerciale prevazute la alin. (1) o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea in natura a imobilelor detinute de societatea comerciala catre fostii proprietari prin efectul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. (6) Statul garanteaza indeplinirea de catre institutiile publice implicate a obligatiilor prevazute in prezentul articol.”
Prin Decizia nr. 18/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a stabilit ca ,,in aplicarea dispozitiilor art. 32/4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, modificata si completata prin Legea nr. 99/1999, despagubirile acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare, ca urmare a retrocedarii unor imobile, se raporteaza la valoarea contabila a imobilului, astfel cum aceasta este reflectata in bilant la momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii, valoare ce trebuie actualizata cu indicele de inflatie de la momentul platii despagubirii.”
In baza considerentelor aratate anterior, s-a retinut ca reclamanta se gaseste in situatia in care un imobil din patrimoniul sau a fost restituit in natura fostilor proprietari si, astfel, se incadreaza in dispozitiile art. 32/4 din O.U.G. nr. 88/1997.
Textul legal evocat instituie o conditie in ceea ce priveste angajarea obligatiei de dezdaunare a institutiilor publice implicate si anume cauza unei astfel de obligatii trebuie sa fie restituirea in natura a imobilului detinut de societate catre fostii proprietari, pe baza sau ca efect al unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Aceasta conditie a angajarii obligatiei de dezdaunare din partea A.V.A.S. a fost respectata si in cauza de fata, deoarece societatea reclamanta a pierdut proprietatea imobilului prin restituirea catre fostii proprietari.
Deoarece contractul de vanzare-cumparare de actiuni a fost incheiat inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 137/2002, respectiv la data de 29.10.1998 paratei, in calitate de institutie publica implicata in privatizare, ii revine obligatia, conform art. 32/4 din O.U.G. nr. 88/1997, de a acoperi integral prejudiciul cauzat reclamantei prin pierderea proprietatii imobilului situat in municipiul T.S., str. E.M.A., nr. x..
In justificarea solutiei referitoare la cuantumul despagubirilor si modul de calcul, instanta a retinut pe langa prevederile legale incidente mentionate anterior si Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie; despagubirile nu se raporteaza la valoarea actiunilor sau la procentul din capitalul social transmis prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni.
Conform art. 517 alin. 4 Cod procedura civila, dezlegarea data problemelor de drept judecate prin deciziile de recurs in interesul legii este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziilor in Monitorul Oficial al Romaniei - Partea I, astfel ca acordarea despagubirilor in alta modalitate, nu ar putea fi incuviintata, fiind nelegala.
Prin raportare la valoarea contabila a imobilului, indicata in balanta analitica imobilizari pentru luna iunie 2013 (fila 196) - momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii fiind cel al ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 1641/2010 a Tribunalului Bucuresti, respectiv 19.09.2013 – a fost obligata parata la plata in favoarea reclamantei a sumei de 509.800 lei.
Nu au fost primite apararile paratei privind limitarea despagubirilor (la 40% din valoarea contabila a imobilului cu motivarea ca prin contractul nr. CVx/1998 s-au vandut actiuni reprezentand 40% din capitalul social al S.C. X S.A., respectiv prin raportare la proportia intre valoarea bunului restituit in valoarea capitalului social ori la procentul de 50% din pretul efectiv platit de cumparator) deoarece, cum precizeaza art. 30 alin. (1) si (3) din Legea nr. 137/2002, o limitare a despagubirilor este aplicabila numai contractelor de vanzare-cumparare de actiuni incheiate dupa intrarea in vigoare a legii, indiferent de data producerii prejudiciului.
Referitor la incidenta prevederilor art. 93 din tratatul CE si la Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor referitoare la ajutoarele de stat catre instantele nationale, instanta a constatat ca, in speta, despagubirile la plata carora a fost obligata parata catre partea reclamanta nu puteau fi calificate drept ajutoare de stat deoarece, chiar daca beneficiarul este o societate comerciala si sumele sunt achitate de o institutie a statului, despagubirile nu sunt acordate in considerarea activitatii societatii comerciale, pentru ca reclamanta sa obtina un beneficiu din desfasurarea unei activitati comerciale, ci ca reparatie a unui prejudiciu produs prin pierderea unui imobil din patrimoniu datorita executarii obligatiei de restituire in natura catre fostii proprietari.
Nu s-a pus in speta problema prestarii unui serviciu pentru suma primita ca despagubire, deoarece raportul juridic dintre parti nu deriva dintr-un contract prestari servicii.
Plata sumei mentionate nu a avut drept consecinta imbogatirea fara justa cauza a societatii despagubite – valoarea fiind mai mare decat cea avuta in vedere la data privatizarii – deoarece, asa cum s-a aratat si in considerentele Deciziei nr. 18/2011 a I.C.C.J., societatile comerciale, ulterior procesului de privatizare prin vanzarea pachetului de actiuni (indiferent ca a avut loc o vanzare totala sau partiala a actiunilor detinute de stat), au fost obligate la reevaluarea continua a activelor patrimoniale, noile valori fiind reflectate la nivelul bilantului la capitolul active. S-a aratat ca societatea comerciala prejudiciata prin restituirea unor imobile catre fostii proprietari - ipoteza regasita in speta - trebuie despagubita cu valoarea cu care aceste imobile figurau in bilantul societatii la data iesirii bunului din patrimoniul sau, in conditiile in care, respectand dezideratul fixitatii capitalului social, in locul imobilului retrocedat trebuie inscrisa valoarea acestuia rezultata in urma procesului obligatoriu de reevaluare.
Inalta Curte a retinut ca scopul legiuitorului in reglementarea posibilitatii de plata a despagubirilor nu a fost acela de determinare a majorarii capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, ci acela de a pastra neschimbata valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectata in activele societatii.
In consecinta, argumentele paratei ce conduc la o solutie contrara celei pronuntate in recursul in interesul legii au fost inlaturate.
Dispozitiile art. 30 ale Legii nr. 137/2002, prin care a fost limitata valoarea despagubirilor datorate de institutiile publice implicate in privatizare la 50% din pretul efectiv platit de cumparator nu au fost incidente cauzei deoarece prezenta actiune a fost intemeiata, in mod special, pe dispozitiile art. 32/4 din O.U.G. nr. 88/1997, modificata, care nu contin nicio limitare valorica a despagubirilor, iar art. 29 si 30 din Legea nr. 137/2002, ce reglementeaza de asemenea obligatia institutiilor publice implicate in privatizarea societatilor cu capital de stat de reparare a prejudiciilor cauzate cumparatorilor cu care au incheiat contracte de vanzare-cumparare de actiuni, prin executarea unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile care obliga la restituirea in natura catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, nu au fost incidente cauzei si intrucat prin alin. (3) al aceluiasi articol s-a stipulat ca prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificata, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile ulterioare - ce au fost abrogate prin dispozitiile art. 56 din Legea nr. 137/2002 – au ramas aplicabile numai pentru contractele de vanzare-cumparare de actiuni incheiate inainte de intrarea in vigoare a acestei legi, respectiv 28 martie 2002 - precum cazul in speta.
S-a dispus si obligarea paratei la plata despagubirilor actualizate cu indicele de inflatie, potrivit dispozitivului.
Referitor la cererea de chemare in garantie, instanta a constatat ca, potrivit art. 72 Cod procedura civila ,,(1) Partea interesata poate sa cheme in garantie o terta persoana, impotriva careia ar putea sa se indrepte cu o cerere separata in garantie sau in despagubiri.”
S-a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin M.F.P., cu motivarea ca dispozitiile legale citate nu instituie in favoarea autoritatilor publice implicate in procesul de privatizare un drept de regres impotriva statului, avand ca obiect sumele la plata carora sunt obligate cu titlu de despagubiri fata de societatile comerciale, indicandu-se in acest sens si prevederile art. 1, art. 135, art. 136 din Constitutia Romaniei, art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 si ale art. 223 din Legea nr. 287/2010.
Totusi, problema determinarii existentei si intinderii obligatiei de garantie a Statului este o problema de fond, in acest sens fiind dispozitiile art. 36 Cod procedura civila: ,,calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii. Existenta sau inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.
S-a afirmat de catre parata existenta unui raport juridic intemeiat pe prevederile art. 32/4 alin. 6 din O.U.G. nr. 88/1997, iar partea chemata in garantie a avut calitate procesuala pasiva in cauza.
Cu privire la fondul cererii de chemare in garantie, s-au retinut prevederile alin. 6 al art. 32/4 din O.U.G. nr. 88/1997, conform carora ,,statul garanteaza indeplinirea de catre institutiile publice implicate a obligatiilor prevazute in prezentul articol.”
Din aceasta formulare a rezultat ca indeplinirea obligatiei de plata a despagubirilor cade in sarcina partii parate A.A.A.S., este deci o obligatie proprie acesteia, iar statul trebuie sa creeze mecanismele necesare indeplinirii acestei obligatii, fara a exista insa, in temeiul acestei prevederi legale, dreptul de regres al paratei impotriva statului pentru indeplinirea unei obligatii legale proprii, chiar daca veniturile colectate de aceasta sunt venituri ale bugetului de stat.
 S-a respins ca neintemeiata cererea de chemare in garantie, potrivit dispozitivului.
Reclamanta a dovedit ca a suportat suma de 4.500,00 lei cheltuieli de judecata constand in onorariu avocatial. Chematul in garantie nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Instanta de fond a facut aplicarea prevederilor art. 453 Cod procedura civila,
Impotriva acestei solutii a declarat apel parata A.A.A.S. aducandu-i critici pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand admiterea apelului si modificarea in tot a sentintei apelate, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.
In expunerea motivelor de apel se arata ca gresit a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii, intrucat imobilul nu a facut obiectul contractului de vanzare cumparare nr. CV x/29.10.1998, si deci parata nu are calitatea de proprietar al bunurilor ci doar de actionar, in numele statului la societatile supuse privatizarii. Se continua ca ceea ce a vandut parata sunt actiunile, astfel ca in acceptiunea art. 32 ind. 1 din O.U.G. nr. 88/1997 despagubirile pot fi acordate numai in situatia in care bunurile ce au iesit din patrimoniu se regasesc valoric in capitalul societatii. In ceea ce priveste fondul cauzei se invedereaza ca valoarea despagubirilor trebuie limitata la valoarea contabila a imobilelor inregistrata in registrele contabile, la data cand societatea a fost privatizata si nu la valoarea de circulatie. Se mai arata ca obiectul privatizarii l-a constituit un pachet de actiuni reprezentand 40% din valoarea capitalului social, incasand un pret de 1.228.947 lei, fiind imposibil ca pretul despagubirilor sa fie stabilit la suma de 509.800 lei, iar din valoarea contabila s-ar cuveni doar despagubiri in cuantum de 40 %, diferenta urmand sa fie suportata de ceilalti actionari. Se conchide ca prejudiciul cauzat se raporteaza la proportia intre valoarea bunului restituit in valoarea capitalului social, la care se va aplica procentul de capital vandut, iar rezultatul se va raporta prin regula de trei simpla, la pretul incasat, dispozitiile legii necontinand vreo mentiune potrivit cu care despagubirile se acorda la nivelul valorii de piata al activului/valorii contabile detinute de S.C. X. S.A.
In intampinarea formulata de reclamanta S.C. X. se arata ca solutia atacata este temeinica si legala, motivele invocate sunt lipsite de temei juridic iar chestiunea supusa dezbaterii are o reglementare clara in acte normative cu caracter special, fata de art. 32 ind. 4 alin. 1 si 2 din O.U.G.  nr. 88/1997, in acord cu Decizia nr. 18/2011 a ICCJ pronuntata in recursul in interesul legii.
In intampinarea formulata, chematul in garantie, Statul Roman prin M.F.P., reprezentata prin D.G.R.F.P. B. a solicitat respingerea apelului si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei apelate, in sensul pastrarii solutiei de respingere a cererii de chemare in garantie intrucat dispozitiile art. 32 ind. alin. 6 din O.U.G. nr. 88/1997 nu instituie in favoare autoritatilor publice implicate in procesul de privatizare un drept de regres impotriva statului, prezenta acestuia in litigiu asigurand opozabilitatea hotararii ce se va pronunta. Se arata ca, fata de limitele apelului, conform art. 477 alin. 1 Cod procedura civila, solutia de respingere a cererii de chemare in garantie trece in puterea lucrului judecat iar exceptia lipsei calitatii procesuala de parte a Statului Roman este intemeiata sub motivul ca instanta de fond a respins cererea de chemare in garantie iar criticile A.A.A.S.  nu vizeaza solutia pronuntata de instanta de fond sub acest aspect. 
Analizand hotararea apelata in raport cu motivele de apel si actele dosarului, in baza art. 466 Noul Cod de procedura civila, se constata urmatoarele:
Criticile apelantei privind „inadmisibilitatea actiunii” sunt nefondate, fata de art. 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997 care reglementeaza obligatia de despagubire a A.A.A.S., iar Decizia ICCJ nr. 18/2011, pronuntata in recurs in interesul legii, stabileste in abstracto la ce trebuie sa se raporteze valoarea acestei obligatii.
In ceea ce priveste sustinerile vizand inexistenta unui temei juridic pentru a fi obligata A.A.A.S., din moment ce ea a instrainat actiuni, iar nu bunuri imobile, Curtea le apreciaza drept nepertinente, pentru mai multe motive: bunul imobil a crescut valoarea actiunilor din procesul de privatizare; art. 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997 impune repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, norma speciala neimpunand deci ca aceste imobile sa fi fost instrainate ca atare de stat sau reprezentantii sai (altfel despagubirea ar fi fost posibila si in baza garantiei generale pentru evictiune), ci doar ca imobilele retrocedate sa fi facut parte din patrimoniul societatii comerciale, sa fi fost retrocedate si sa fi fost anterior preluate de stat si ulterior integrate de acesta (indiferent in ce forma) in patrimoniul societatii respective. Din acesta perspectiva, prima instanta a retinut in mod corect ca S.C. X. S.A. a fost privatizata prin Contractul de vanzare cumparare actiuni CV/x din 29.10.1998, imobilul la momentul privatizarii a facut parte din patrimoniul S.C. X. S.A, iar institutia implicata in procesul de privatizare a fost F.P.S. (actuala A.A.A.S.).
Nepertinente sunt si sustinerile privind faptul ca despagubirile ce s-ar cuveni ar fi de cel mult 40% din valoarea contabila (pentru ca 40 % din actiuni au fost detinute si instrainate de stat, prin A.V.A.S.) din moment ce, pe de o parte, legea nu conditioneaza obligatia de despagubire de cuantumul actiunilor detinute de stat, iar, pe de alta parte, actiunile emise in baza aporturilor in natura ale statului (deci si bunurile imobile preluate de acesta) erau emise doar catre stat (profitau doar acestuia), fiind vadit ilogic ca alti actionari sa sufere proportional cu actiunile un prejudiciu creat prin „aportul” altuia.
In ceea ce priveste critica ca despagubirea nu poate privi „valoarea de circulatie” a imobilului retrocedat, aceasta este pertinenta in drept, fata de dispozitiile Deciziei ICCJ  nr. 18/2011, pronuntata in recurs in interesul legii, dar vadit inaplicabila in speta, din moment ce instanta de fond nu s-a raportat la aceasta, ci la valoarea contabila a imobilului, astfel cum aceasta era reflectata in bilant la momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii. La momentul pronuntarii Deciziei nr. 3856 /19.09.2013 a ICCJ, respectiv la momentul restituirii catre fostii proprietari, imobilul era inscris in contabilitatea societatii la valoarea contabila de 509.800 lei.
Critica privind neraportarea despagubirilor la valoarea de privatizare este nefondata. Astfel, prin Decizia ICCJ nr. 18/2011, pronuntata in recurs in interesul legii, se arata cu claritate, in prezentarea problemei juridice, ca: „Art. 32 ind. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost abrogat expres prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. Noul act normativ a introdus o noua modalitate de plata a despagubirilor prin art. 29, potrivit caruia „institutia publica implicata asigura cumparatorilor cu care a incheiat contracte de vanzare-cumparare de actiuni repararea prejudiciilor cauzate acestora prin executarea unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile care obliga la restituirea in natura catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat”, precum si un plafon maxim al acestor despagubiri, ele neputand depasi 50% din pretul efectiv platit de cumparatorul actiunilor. Totodata, art. 30 alin. (3) din lege a statuat ca prevederile art. 32/4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, raman aplicabile pentru contractele de vanzare-cumparare de actiuni incheiate anterior intrarii in vigoare a legii” (sublinierea noastra).
Deci, si conform analizei instantei supreme, facuta prin recurs in interesul legii, pentru contractele de vanzare cumparare anterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002, cum este in speta, nu se poate aplica nicio plafonare, urmand ca valoarea de despagubire sa se aprecieze in functie de „valoarea contabila a imobilului, astfel cum aceasta este reflectata in bilant la momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii”, asa cum arata considerentele aceleasi decizii.
In ceea ce priveste critica ce vizeaza respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active, a Statului Roman, prin Ministerul de Finante, Curtea retine ca in mod corect Tribunalul a respins exceptia, intrucat calitatea de parte a Statului Roman in litigiu priveste opozabilitatea hotararii judecatoresti pronuntate si reflecta pozitia Statului Roman in legatura cu problema platii acestor despagubiri, respectiv imprejurarea ca acesta este chemat sa instituie mecanismele necesare, astfel incat institutiile obligate la plata despagubirilor sa poata onora aceasta obligatie stabilita in sarcina lor prin hotarari judecatoresti. Aceasta, cu precizarea ca eventuala obligatie de garantare nu este stipulata in favoarea A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), care ramane principalul obligat, ci cel mult, in favoarea reclamantului ce invoca garantia pentru evictiune. Astfel, art. 32 ind. 4 alin. 6 din O.U.G. nr. 88/1997 arata ca „Statul garanteaza indeplinirea de catre institutiile publice implicate a obligatiilor prevazute in prezentul articol”; or, din formulare rezulta clar ca indeplinirea obligatiei incumba A.A.A.S., ea neputandu-se regresa in contra statului pentru indeplinirea unei obligatii legale proprii, indiferent de faptul ca veniturile colectate de aceasta sunt venituri ale bugetului de stat.
In consecinta, Curtea in temeiul art. 480 din Noul Cod de procedura civila, va respinge apelul declarat parata A.A.A.S. impotriva sentintei civile nr. 685/2015, pronuntata de Tribunalul Covasna - sectia Civila in dosar nr. xxx9/119/2014, pe care o va pastra.
In temeiul art. 453 Cod procedura civila, va obliga pe apelanta parata A.A.A.S. sa plateasca intimatei reclamante S.C. X. S.A., suma de 2000 lei cheltuieli de judecata in apel, reprezentand onorariu avocatial.