Termen de desemnare a lichidatorului in temeiul art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990. Natura juridica.

     Termenul prevazut de art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990  pentru desemnarea lichidatorului societatii dizolvate  este un termen imperativ, de prescriptie, special, legiuitorul urmarind prin aceasta exceptie de la regula imprescriptibilitatii drepturilor nepatrimoniale inlaturarea incertitudinii din viata juridica si eliminarea definitiva de pe piata a acelor societati neviabile ori fantoma carora dizolvarea le-a fost aplicata ca sanctiune pentru neindeplinirea anumitor cerinte. Neexercitarea acestui drept in termenul prevazut de lege conduce la stingerea lui.
     Prescriptia poate fi invocata din oficiu de judecatorul delegat la ORC.
     
     Prin Incheierea pronuntata de judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Dolj s-a respins ca prescrisa cererea formulata de DGFP Dolj avand ca obiect desemnarea unui lichidator care sa efectueze operatiunile de lichidare la SC X, in temeiul art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990 republicata.
     Judecatorul delegat a constatat ca societatea a fost dizolvata in temeiul art.237 din Legea nr.31/1990, hotararea de dizolvare ramanand irevocabila prin nerecurare la implinirea  unui  termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial,  data de la care a inceput sa curga termenul de 6 luni in care societatea si orice alta persoana interesata puteau sa ceara numirea unui lichidator.
     Judecatorul delegat a mai retinut ca cererea DGFP de numire a unui lichidator a fost formulata dupa implinirea termenului de 6 luni prevazut de art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990  si ca acest termen este unul imperativ, de prescriptie, sanctiunea nerespectarii acestui termen pentru creditorii care nu au depus diligenta in vederea recuperarii creantelor lor  fiind radierea societatii din registrul comertului. A mai retinut ca, desi judeca in cadrul unei proceduri necontencioase, judecatorul delegat la oficiul registrului comertului poate ridica exceptii de ordine publica, ca exceptia de prescriptie a dreptului de a cere numirea unui lichidator este una de fond, peremptorie si absoluta si ca astfel cererea DGFP prin care solicita numirea lichidatorului este prescrisa.
     Impotriva incheierii  a formulat recurs petenta DGFP DOLJ, criticand-o ca netemeinica si nelegala.
     Recurenta invoca drept motiv de nelegalitate a incheierii interpretarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art. 237 alin.8 din Legea nr. 31/1990 potrivit carora, daca judecatorul delegat nu a fost sesizat, in conditiile art.7, cu nici o cerere de numire  a lichidatorului in termen de 3 luni de la expirarea termenului prevazut la alin.7, persoana juridica se radiaza din oficiu din registrul comertului, prin incheiere a judecatorului delegat, pronuntata la cererea ONRC. Per a contrario, sustine recurenta, in conditiile in care nu a fost radiata societatea, cererea de numire a lichidatorului formulata dupa expirarea termenului de 6 luni nu poate fi considerata prescrisa.
     Totodata, recurenta invoca interpretarea gresita a legii de judecatorul delegat atunci cand califica  exceptia de prescriptie ca o exceptie absoluta, ce poate fi invocata de oricine, inclusiv de judecatorul delegat.  Astfel arata ca potrivit art. 1841 cod civil, "in materie civila, judecatorii nu pot aplica prescriptia daca cel interesat nu va fi invocat acest mijloc", incat exceptia de prescriptie este una relativa ce putea fi invocata numai de partile din proces,  adica de DGFP si de societatea dizolvata.
     Ca motiv de netemeinicie,recurenta invoca faptul ca judecatorul delegat nu a acordat importanta fondului cauzei. Astfel, a permis radierea unui numar important de societati din registrul comertului desi inregistreaza datorii la bugetul de stat, fara a tine seama ca, pentru a se solicita numirea lichidatorului doar la acele societati care au datorii,  verificarea tuturor celor 1326 de persoane juridice dizolvate  implica un anume timp.
     Fata de acest argument si fata de faptul ca  legiuitorul nu a prevazut un termen de publicare in monitorul oficial iar luarea la cunostinta a datei publicarii este un lucru dificil de realizat, in subsidiar, solicita repunerea in termenul de formulare a  cererii, in temeiul art.103 cod procedura civila.
     In cadrul recursului recurenta a invocat si exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 237 alin. 3,4 si 7 din Legea nr. 31/1990.
     Curtea, constatand ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 29 alin.4 din Legea nr.47/1992 a sesizat Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, suspendand judecata cauzei.
     Prin Decizia nr. 780/ 1.07.2008, Curtea Constitutionala a respins exceptia, statuand ca dispozitiile art. 237 alin. 3,4 si 7 din Legea nr. 31/1990 sunt constitutionale.
     Reluand judecata si constatand ca nu s-a formulat intampinare, Curtea apreciaza ca recursul DGFP DOLJ  este nefondat.
     Intrucat Curtea Constitutionala a declarat prevederile art. 237 alin. 3,4 si 7 din Legea nr. 31/1990 ca fiind constitutionale, Curtea va analiza legalitatea solutiei prin prisma interpretarii si aplicarii acestor texte,  ale celorlalte aliniate ale articolului precum si a prevederilor Decretului 167/1958,  care sunt aplicabile in speta.
     Analizand primul motiv de recurs prin care se invoca interpretarea eronata a dispozitiilor art. 237 alin.8 din Legea nr.31/1990, Curtea apreciaza ca judecatorul delegat a facut o interpretare si aplicare corecta a legii. Textul indicat prevede un termen total de 6 luni in care se poate cere numirea unui lichidator, care curge de la ramanerea irevocabila a hotararii de dizolvare a societatii. Astfel, reprezentantii societatii dizolvate pot cere numirea lichidatorului in termen de 3 luni de la ramanerea irevocabila a hotararii de dizolvare, iar daca acestia nu au uzat de acest drept, la expirarea termenului se naste dreptul oricarei persoane interesate, in genere al creditorilor sociali, de a cere numirea lichidatorului in vederea realizarii creantelor pe care le au impotriva societatii dizolvate, incepand sa curga in favoarea acestora un nou termen de  3 luni. Neexercitarea acestui drept in termenul prevazut de lege conduce la stingerea lui.
     Termenul prevazut de lege este un termen imperativ, de prescriptie, special, legiuitorul urmarind prin aceasta exceptie de la regula imprescriptibilitatii drepturilor nepatrimoniale inlaturarea incertitudinii din viata juridica si eliminarea definitiva de pe piata a acelor societati neviabile ori fantoma carora dizolvarea le-a fost aplicata ca sanctiune pentru neindeplinirea anumitor cerinte. Astfel de exceptii a consacrat legiuitorul si in materia altor drepturi nepatrimoniale si de altfel, desemnarea lichidatorului are o finalitate patrimoniala si anume lichidarea activului si stingerea pasivului societatii. Legea nu prevede ca se poate cere numirea lichidatorului pana la radierea societatii din registrul comertului, radierea din oficiu fiind consecinta care intervine daca nici o persoana interesata nu a fost diligenta si nu si-a exercitat dreptul de a cere numirea lichidatorului in termenul prevazut de lege. Recurenta face o interpretare gresita a textului de lege,  interpretarea prin metoda per a contrario neducand la concluzia ca numirea lichidatorului se poate cere pana la radiere. Neexercitarea dreptului de numire  a lichidatorului in termenul prevazut naste dreptul ONRC de a cere judecatorului delegat radierea.
     Curtea constata ca judecatorul delegat la oficiul registrului comertului a apreciat corect exceptia de prescriptie a dreptului de a cere numirea lichidatorului ca o exceptie absoluta, dirimanta, care poate fi invocata din oficiu iar nu ca o exceptie relativa cum sustine recurenta.  Normele care reglementeaza prescriptia sunt norme imperative, de ordine publica, dispozitiile art.1841 cod civil fiind abrogate implicit prin Decretul 167/1958 care constituie norma generala in materia  prescriptiei extinctive si care in art.18 prevede ca instantele  sunt obligate, ca din oficiu, sa cerceteze daca dreptul la actiune s-a prescris. Judecatorul delegat la oficiul registrului comertului, fiind tot o instanta care solutioneaza intr-o procedura necontencioasa, este obligat ca din oficiu sa cerceteze daca dreptul a fost exercitat in termenul prevazut de lege, putand sa invoce prescriptia.
     Totodata, curtea apreciaza ca nefondat si motivul de netemeinicie invocat de recurenta. Admiterea exceptiei de prescriptie face imposibila orice cercetare a fondului cauzei. Nu judecatorul delegat a permis radierea unui numar important de persoane juridice din registrul comertului fara ca acestea sa fi fost lichidate. Acest lucru este consecinta lipsei de diligenta a persoanelor interesate care nu si-au exercitat dreptul de a cere numirea lichidatorului in vederea recuperarii creantelor lor, in termenul prevazut de lege. Stingerea acestui drept are ca si consecinta radierea persoanelor juridice prin vointa legiuitorului.
     In ce priveste repunerea in termen, Curtea apreciaza ca nu sunt aplicabile dispozitiile art.103 cod procedura civila. Repunerea in termen este specifica numai termenelor procedurale a caror nerespectare este sanctionata cu decaderea. Termenele de prescriptie sunt  susceptibile doar de intrerupere sau suspendare, cauzele fiind strict determinate de Decretul 167/1958, printre acestea neregasindu-se si argumentele aduse de recurenta pentru a justifica neexercitarea actiunii in termenul prevazut de lege. Faptul ca s-a impus verificarea unui numar important de societati dintre cele dizolvate si ca luarea la cunostinta despre data publicarii hotararii de dizolvare este un lucru dificil de realizat nu constituie cauze de forta majora, piedici de neinlaturat, absolute,  care sa justifice suspendarea cursului prescriptiei.
     Fata de aceste argumente, Curtea va respinge ca nefondat recursul DGFP Dolj, mentinand incheierea judecatorului delegat la oficiul registrului comertului, apreciind-o ca temeinica si legala.
     

     

1