Procedura insolventei. Antrenarea raspunderii membrilor organelor de conducere. Conditii.

Procedura insolventei. Antrenarea raspunderii membrilor organelor de conducere. Conditii.
                                                                                                  Legea nr. 85/2006, art. 138
      
      Potrivit art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati; g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
      In conformitate cu alin. (3) al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. 1, daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea in raspundere impotriva persoanelor la care se refera alin. 1 si aceasta ameninta sa se prescrie.
      Ca atare, actiunea in raspundere reglementata de Legea insolventei poate fi promovata numai de administratorul judiciar sau lichidatorul numit in cauza ori, in cazurile prevazute de alin. 3, de comitetul creditorilor si nu de catre oricare dintre creditorii care au inscrisa o creanta la masa credala.
      
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala, decizia civila nr. 899 din 11 septembrie 2007
      
      Prin sentinta comerciala nr. 858/J.S. din 16 noiembrie 2006 pronuntata in dosarul nr. 3901/115/2005 Tribunalul Caras-Severin a respins obiectiunile formulate de creditoarea A.V.A.S., a inchis procedura falimentului declansata impotriva debitoarei S.C. "A." S.R.L. Resita, a aprobat raportul final intocmit de lichidatorul B privitor la lichidarea judiciara a societatii debitoare, a dispus ca retributia in suma de 1.900 lei cuvenita practicianului sa se faca din contul U.N.P.I.R. - Filiala Timis, descarcandu-l pe lichidator de orice indatoriri sau responsabilitati cu privire la procedura. Totodata, instanta a dispus radierea debitoarei S.C. "A." S.R.L. din evidentele registrului comertului, notificand sentinta debitorului, tuturor creditorilor, D.G.F.P. Caras-Severin si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Caras-Severin pentru efectuarea mentiunii de radiere si publicarea ei in Buletinul procedurilor de insolventa.
      Pentru a hotari astfel, judecatorul-sindic a retinut ca prin raportul final inregistrat sub nr. 130/08.09.2006 lichidatorul judiciar a solicitat inchiderea procedurii de insolventa si radierea debitoarei din registrul comertului, mentionand ca in tabelul definitiv al creantelor au fost inscrise doua institutii: A.V.A.S. Bucuresti si D.G.F.P. Caras-Severin. Desi prima creditoare a formulat obiectiuni la raportul lichidatorului solicitand instantei continuarea administrarii procedurii pentru ca acoperirea datoriilor societatii debitoare sa se faca pe seama asociatului unic - S.V., tribunalul a apreciat ca acestea nu sunt intemeiate intrucat, potrivit alin. (3) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, daca lichidatorul a omis sa formuleze actiune pentru atragerea raspunderii administratorului social, doar comitetul creditorilor este indreptatit sa ceara judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca o asemenea actiune, iar institutia creditoare nu a folosit aceasta cale legala.
      Impotriva sentintei civile de mai sus a declarat recurs creditoarea A.V.A.S. solicitand modificarea in parte a hotararii atacate in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei, motivandu-si cererea prin aceea ca judecatorul-sindic nu a aplicat corect regulile raspunderii instituite de  dispozitiile art. 138 si urm. din Legea nr. 85/2006, ceea ce face ca hotararea atacata sa fie pronuntata cu aplicarea gresita a legii - art. 304 pct. 9 C.proc.civ., in speta fiind incident si art. 3041 din acelasi cod, sentinta neputand fi atacata cu apel.
      In opinia recurentei, este evident ca asemenea fapte trebuiau privite in contextul starii de insolventa a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau conditii care au dus sau au favorizat ajungerea societatii in incetare de plati. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsita de lichiditati tocmai pentru ca a fost administrata cu rea-credinta sau cu neglijenta, creditorii nemaiputandu-si recupera creantele, scopul dispozitiilor legale amintite fiind tocmai punerea la indemana creditorilor a unor proceduri speciale prin care sa-si poata acoperi creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii in incapacitate de plata, atat in ceea ce priveste judecarea acestora, cat si in ceea ce priveste probatiunea legea instituind prezumtii de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
      Lichidatorul trebuia sa mentioneze persoanele din conducerea societatii debitoare din vina carora nu au fost platite contributiile la fondul asigurarilor sociale de sanatate, practicianul nefiind un executor judecatoresc care ar avea doar obligatia de a vinde bunurile ce compun averea debitoarei, ci atributiile sale sunt mult mai complexe. Statul roman, reprezentat prin A.V.A.S., a suferit un prejudiciu a carui existenta certa este stabilita prin constatarea de catre judecatorul-sindic a faptului ca societatea debitoare a ajuns in incetare de plati si ca impotriva acesteia a fost declansata procedura falimentului. Faptul ca institutia recurenta, in calitate de creditor, este in imposibilitate de a recupera suma cu care a fost inscrisa la masa credala, constituie o premisa concreta care ar fi trebuit sa determine instanta de fond sa oblige persoanele responsabile de acest lucru la plata creantei, aspect care nu a fost cercetat de catre judecatorul-sindic. Prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu contin in mod explicit cerinta culpei sau a greselii membrilor organelor de conducere ale societatii comerciale ajunsa in incetare de plati, aceasta omisiune nefiind una intamplatoare, ci ea vine sa sublinieze regimul agravat al raspunderii membrilor organelor de conducere. In acest sens este de retinut faptul ca legiuitorul a folosit in textul legii expresia "au contribuit" la ajungerea societatii in stare de insolventa, ceea ce sugereaza aplicabilitatea normei si in situatia in care fapta a constituit numai conditia favorabila pentru realizarea efectului.
      Din cuprinsul cererii de chemare in judecata, cat si din documentele depuse ulterior de catre parti, se impune concluzia existentei unei cauzalitati necesare si indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident ca faptele savarsite de catre intimat au favorizat aparitia prejudiciului, chiar daca nu l-au produs in mod nemijlocit. Din perspectiva reglementarii date de Legea insolventei, raspunderea membrilor organelor de conducere ale societatilor ajunse in incetare de plati este o raspundere speciala care pune la indemana creditorilor si a instantei mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea in tot sau in parte a pasivului debitorului. Responsabilitatea civila a administratorilor este o responsabilitate subsidiara si indiferent daca este individuala sau solidara, ea este una integrala, atat pentru damnum emergens, cat si pentru lucrum cessans, sfera persoanelor chemate sa raspunda patrimonial pentru falimentul societatii in situatia in care activele sociale sunt insuficiente, fiind circumscrisa categoriei administratorilor in functiune la data incetarii platilor sau a persoanelor din conducerea debitoarei care s-au comportat in fapt ca veritabili administratori, obligatia subzistand daca situatia care a dus la insuficienta activului a luat nastere in timpul exercitarii mandatelor.
      Prin decizia civila nr. 899 din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. impotriva sentintei comerciale nr. 858/J.S. din 16 noiembrie 2006 pronuntata de judecatorul-sindic din cadrul Tribunalul Caras-Severin in dosarul nr. 3901/115/2005.
      In considerente s-a retinut ca judecatorul-sindic a stabilit in mod corect starea de fapt dedusa judecatii si a aplicat in acelasi fel dispozitiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, in speta nefiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. invocat de recurenta.
      Singurele critici aduse de creditoare sentintei comerciale nr. 858/J.S./2006 a Tribunalului Caras-Severin se refera la neantrenarea raspunderii patrimoniale personale a fostului administrator al societatii debitoare - S.V., insa aceste critici nu pot fi primite.
      Prima instanta a apreciat in mod just ca obiectiunile formulate de creditoarea A.V.A.S. impotriva raportului final intocmit de lichidatorul judiciar al falitei nu sunt intemeiate in conditiile in care, potrivit art. 138 din legea amintita, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati; g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori. Potrivit alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. 1, daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea in raspundere impotriva persoanelor la care se refera alin. 1 si aceasta ameninta sa se prescrie.
      Lichidatorul judiciar, prin raportul asupra situatiei economice si comerciale a S.C. A S.R.L. depus la termenul din 24 noiembrie 2005, in urma studierii documentelor financiar-contabile predate de administratorul debitoarei, a aratat ca societatea si-a inchis activitatea datorita conjuncturii economice nefavorabile cauzate de concurenta acerba si neloiala de pe piata pe care a actionat si a facilitatilor create de Internet, in sensul ca orice persoana poate descarca gratuit si fara dificultate opere muzicale prin intermediul calculatorului, ceea ce a dus si la scaderea tarifelor si a solicitarilor pentru servicii de acest gen in judetul Caras-Severin. Acest lucru a generat venituri mai mici pentru acelasi volum de marfa, in conditiile in care costurile societatii au crescut substantial. Ulterior, prin raportul nr. 130 din 8 septembrie 2006 si raspunsul nr. 152 din 18 octombrie 2006 la obiectiunile A.V.A.S., practicianul a mai aratat ca aceste obiectiuni nu sunt intemeiate, intrarea debitoarei in incapacitate de plata datorandu-se faptului ca inregistrarile audio si video au trecut de pe suport magnetic (casete) pe suport digital (CD, DVD), acestea din urma putand fi piratate cu usurinta de catre orice persoana care detine un calculator, imprejurari care au dus in final la micsorarea cifrei de afaceri si la falimentul societatii, in urma analizei documentelor contabile nefiind identificat vreun motiv care sa impuna atragerea raspunderii patrimoniale a administratorului societatii in conformitate cu prevederile Legii insolventei.
      In aceste conditii, tribunalul a retinut in mod corect ca in cauza nu exista elemente probatorii de natura sa duca la aplicarea art. 138 din actul normativ mentionat, actiunea in raspundere civila delictuala intemeiata pe acest text de lege avand un dublu temei de fapt: starea de insolventa a societatii comerciale asociata cu savarsirea uneia dintre faptele expres si limitativ enumerate de legiuitor.
      Raspunderea civila intemeiata pe art. 138, fiind o raspundere civila delictuala speciala (atipica) trebuie sa fie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevazute de aceasta norma sa raspunda cu averea persoana pentru datoriile societatii pe care au condus-o. In prezenta cauza recurenta, desi a invocat prevederile art. 138, nu a indicat in mod concret prin care fapte savarsite de catre fostul administrator S.V., anterior deschiderii procedurii insolventei, s-ar fi cauzat starea de insolventa a societatii debitoare.
      Nu in ultimul rand, cum in mod judicios a retinut si prima instanta, actiunea in raspundere reglementata de Legea nr. 85/2006 poate fi promovata numai de administratorul/lichidatorul judiciar numit in cauza sau, in cazurile prevazute de alin. 3, de comitetul creditorilor si nu de catre oricare dintre creditorii care au inscrisa o creanta la masa credala. Or, in speta, comitetul creditorilor nu a solicitat judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea de atragere a raspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societatii debitoare, neexistand la dosarul de fond nici o cerere in acest sens, ci unul dintre creditorii inscrisi in tabelul definitiv de creante (recurenta A.V.A.S. Bucuresti) a formulat obiectiuni la raportul final al lichidatorului cerand continuarea administrarii procedurii, iar lichidatorul sa recupereze datoriile societatii de la asociatul unic S.V.
      Criticile recurentei nu pot fi primite si ele nu pot duce la modificarea hotararii atacate in sensul celor solicitate de creditoare - admiterea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei, in cauza nefiind formulata vreo cerere in acest sens de catre cei indreptatiti de art. 138 din Legea nr. 85/2006, neputandu-se sustine cu temei ca judecatorul-sindic ar fi aplicat gresit regulile raspunderii instituite de dispozitiile acestei norme, astfel cum s-a aratat mai sus.
      Este adevarat ca scopul dispozitiilor art. 138 este acela de a pune la indemana creditorilor o procedura speciala prin care sa-si poata acoperi creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii in stare de insolventa, insa sustinerile recurentei privitoare la instituirea unor prezumtii de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu nu pot fi acceptate. Tot astfel, nu i se poate imputa lichidatorului faptul ca nu a mentionat persoanele din conducerea societatii debitoare din vina carora nu au fost platite contributiile la fondul asigurarilor sociale de sanatate, in rapoartele sale de activitate acesta facand referire la toate datoriile ce compun pasivul debitoarei, ele fiind inregistrate in mod corect in evidentele contabile ale societatii. Chiar daca statul roman, reprezentat prin A.V.A.S., a suferit un prejudiciu a carui existenta certa este stabilita prin constatarea faptului ca societatea debitoare a ajuns in incetare de plati si ca impotriva acesteia a fost declansata procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera aceasta creanta nu constituie o premisa suficienta care sa determine instanta sa oblige in mod automat fostul administrator social la plata creantei, cum in mod eronat sustine creditoarea. Mai mult decat atat, prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 contin in mod implicit cerinta culpei membrilor organelor de conducere ale societatii comerciale ajunsa in incetare de plati, aspect ce rezulta si din natura juridica a acestei forme de raspundere - o raspundere civila delictuala speciala, legiuitorul folosind in textul legii expresia "au cauzat" starea de insolventa, si nu pe aceea de "a contribui", cum fara temei afirma recurenta.
      Chiar daca hotararea atacata nu poate fi atacata cu apel, ceea ce face ca in speta sa fie incidente si prevederile art. 3041 C.proc.civ., in conformitate cu care recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevazute de art. 304 (si nu la toate motivele prevazute de acest text de lege, cum gresit sustine creditoarea recurenta), instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele, nu inseamna ca un recurs omisso medio devine in mod automat admisibil. Aceasta, pentru ca instanta de control judiciar, solutionand calea de atac a recursului, nu trebuie sa procedeze la o judecata din nou a procesului, ci numai sa verifice daca hotararea primei instante a fost sau nu pronuntata cu respectarea legii, acest examen urmand sa fie facut numai in raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Insa, din oficiu, in conformitate cu dispozitiile art. 306 alin. (2) C.proc.civ., instanta poate ridica numai motive de ordine publica, asemenea motive nefiind identificate in speta.