InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Bacau

Decizia creditorului unic de a desemna un lichidator judiciar in locul lichidatorului desemnat provizoriu de judecatorul sindic. Efecte.

(Decizie nr. 999 din data de 11.08.2011 pronuntata de Curtea de Apel Bacau)

Domeniu Lichidare | Dosare Curtea de Apel Bacau | Jurisprudenta Curtea de Apel Bacau



Prin incheierea pronuntata de T. B. in dosarul nr. 2766/110/2010 la data de 14.04.2011 a fost respinsa cererea formulata de creditoarea D.G.F.P. prin care a solicitat a se lua act de decizia sa de desemnare a lichidatorului judiciar.
Pentru a pronunta aceasta incheiere judecatorul sindic a retinut ca in cauza nu este indeplinita conditia prevazuta de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa a deciziei creditorului majoritar de numire a unui lichidator/administrator judiciar pentru a da posibilitatea tuturor  celor indreptatiti de a formula contestatii.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. 
Recurenta sustine ca motivarea instantei de fond este gresita, deoarece este unic creditor in acest dosar, iar art. 19 alin. 3 prevede ca numai creditorii pot contesta decizia de inlocuire in termen de 3 zile de la publicare. Arata ca administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei, in data de 06.04.2011, procesul-verbal al adunarii creditorilor, care a hotarat inlocuirea administratorului judiciar desemnat provizoriu.
Lichidatorul judiciar T. A. a formulat intampinare prin care arata ca a fost desemnat administrator judiciar prin sentinta civila nr. 99 din 27.01.2011 prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei S.C. D. B. S.R.L., iar ulterior, prin sentinta civila nr. 260 din 24.02.2011 de deschidere a procedurii falimentului in forma simplificata, a fost confirmat ca lichidator judiciar, in conditiile art. 34 din Legea nr. 85/2006.
Intimatul arata ca ulterior pronuntarii sentintei prin care a fost confirmat lichidatorul judiciar, creditorul bugetar D.G.F.P. a organizat o procedura de selectie pentru desemnarea unui practician in insolventa pentru debitoarea S.C. D. B. S.R.L., fiind selectat C. I. M. Mentioneaza ca practicianul selectat nu a inteles sa-si manifeste interesul in vederea preluarii pozitiei de lichidator judiciar, nefiind indeplinite conditiile prevazute de art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Intimatul sustine ca in mod corect judecatorul sindic a respins cererea de inlocuire a lichidatorului judiciar, avand in vedere faptul ca decizia de inlocuire a unui practician in insolventa trebuie publicata in Buletinul Procedurilor de Insolventa, pentru a oferi posibilitatea persoanelor interesate de a contesta o astfel de decizie, urmand ca dupa publicarea deciziei judecatorul sindic sa fie investit cu solutionarea cererii.
Examinand recursul declarat, in raport de motivele de recurs invocate si de actele si lucrarile din dosar, curtea constata ca recursul este fondat din urmatoarele considerente:
Recurenta D.G.F.P. a solicitat judecatorului sindic ca, in temeiul art. 19 alin. 21 din Legea nr. 85/2006, sa ia act de decizia sa de desemnare a lichidatorului judiciar C. I. M. in locul lichidatorului judiciar T. A., desemnat provizoriu de judecatorul sindic.
Judecatorul sindic a respins cererea formulata de recurenta, motivand ca nu a fost indeplinita conditia de publicare a deciziei in Buletinul Procedurilor de Insolventa, pentru a da posibilitatea tuturor celor indreptatiti de a formula contestatii, conditie prevazuta de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Curtea retine ca potrivit art. 19 alin. 21 din Legea nr. 85/2006, creditorul care detine cel putin 50% din valoarea totala a creantelor poate sa decida, fara consultarea adunarii creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator in locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori sa confirme administratorul judiciar provizoriu sau, dupa caz, lichidatorul provizoriu si sa ii stabileasca remuneratia. Alin. 3 al aceluiasi articol prevede posibilitatea pentru creditori de a contesta, pentru motive de nelegalitate, decizia creditorului majoritar in termen de 3 zile de la publicarea deciziei in Buletinul Procedurilor de Insolventa, iar alin. 4 prevede ca, daca in termenul prevazut la alin. 3 decizia nu este contestata, judecatorul sindic va numi administratorul/lichidatorul judiciar propus de creditorul majoritar.
Interpretand teleologic dispozitiile art. 19 din Legea nr. 85/2006, in contextul in care actuala reglementare pe ansamblu acorda creditorilor prerogative sporite fata de vechea reglementare, instanta de recurs retine ca legiuitorul a acordat creditorului majoritar prerogativa desemnarii administratorului/lichidatorului judiciar, cu respectarea cerintei de legalitate. Decizia luata de creditorul majoritar poate fi contestata doar de ceilalti creditori si doar pentru motive de nelegalitate, potrivit art. 19 alin. 3. In situatia in care nu exista contestatii, judecatorul sindic numeste lichidatorul judiciar desemnat de creditorul majoritar.
In speta de fata, recurenta este unic creditor. Intr-o atare situatie, dispozitiile art. 19 alin. 3 nu sunt aplicabile, aceasta dispozitie operand doar in favoarea creditorilor minoritari, in  situatia in care in tabelul de creante sunt inscrisi mai multi creditori.
Judecatorul sindic a retinut in mod gresit aplicabilitatea in cauza a art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 si a conditionat numirea lichidatorului judiciar desemnat de recurenta de publicarea deciziei de desemnare in Buletinul Procedurilor de Insolventa, in conditiile in care in procedura nu participa si alti creditori singurii indreptatiti sa ia cunostinta de decizia luata de recurenta si sa o conteste. De altfel, in ipoteza inexistentei contestatiilor judecatorul sindic trebuia sa numeasca lichidatorul judiciar desemnat de creditorul majoritar, art. 19 alin. 4 nelasand la latitudinea judecatorului sindic desemnarea lichidatorului judiciar.     
Fata de cele mai sus expuse, in temeiul art. 312 Cod procedura civila, curtea a admis recursul, a modificat incheierea recurata in sensul ca a numit in calitate de lichidator judiciar practicianul in insolventa desemnat de creditorul unic, respectiv C. I. M., dispunand totodata incetarea atributiilor lichidatorului judiciar T. A., desemnat de judecatorul sindic.

      

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Lichidare

FALIMENT - Sentinta civila nr. 123 din data de 20.03.2018
Legea nr. 64/1995- lichidare judiciara - Incheierile si sentintele pronuntate de judecatorul sindic - Decizie nr. 868 din data de 17.05.2006
Legea nr. 85/2006. Tranzactia incheiata de lichidatorul judiciar al societatii comerciale debitoare si creditoarea – societate comerciala, intr-un litigiu comercial. Cerere formulata de lichidatorul judiciar si creditor de confirmare a tranzactiei de... - Decizie nr. 127 din data de 01.02.2011
Contestatie la tabelul preliminar al creditorilor. Notificarea creditorilor neidentificati in lista prevazuta de art. 28 alin. 1 lit. c din legea nr. 85/2006 cu privire la deschiderea procedurii insolventei. Termenul limita pentru inregistrarea crean... - Decizie nr. 114 din data de 28.01.2011
Contestatia in anulare. Citarea recurentului – administrator statutar al societatii debitoare la adresa mentionata in registrul comertului. - Decizie nr. 194 din data de 08.02.2011
Dreptul familiei. Partaj de bunuri comune. Bun propriu. - Decizie nr. 522 din data de 29.03.2011
Calitatea procesuala pasiva a Consiliului local al unitatii administrativ-teritoriale in raporturile juridice privind finantarea unitatilor de invatamant. - Decizie nr. 500 din data de 28.03.2011
Recurs - diferente drepturi salariate personal invatamant conform Legii 221/2008 cu modif. din octombrie 2008. - Decizie nr. 142 din data de 02.02.2011
Calea de atac impotriva hotararii/incheierii primei instante prin care pe parcursul urmaririi penale, in temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 76/2008, s-a admis cererea pentru autorizare prelevare de probe biologice fara consimtamantul suspectului fo... - Decizie nr. 130 din data de 11.02.2011
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale. Sustragerea sau distrugerea de inscrisuri. Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor. - Decizie nr. 11 din data de 27.01.2011
Infractiuni de coruptie. Darea de mita. Instigarea inculpatului de catre denuntator sa savarseasca fapta supusa judecatii. - Decizie nr. 19 din data de 15.02.2011
Cerere intemeiata pe Legea 64/1995 Neretroactivitatea Legii 85/2006 - Decizie nr. 725 din data de 24.10.2008
Indemnizatia pentru cresterea copilului – situatia nasterii copiilor gemeni. Natura juridica a indemnizatiei. Scopul legii. - Decizie nr. 660 din data de 12.10.2008
UCIDERE DIN CULPA. VATAMARE CORPORALA DIN CULPA. OBLIGAREA LA DESPAGUBIRI A UNUI ASIGURATOR DIN STRAINATATE. APLICAREA DISPOZITIILOR DIN LEGISLATIA NATIONALA PRIVITOARE LA ASIGURARI. - Decizie nr. 139 din data de 25.02.2010
EXERCITAREA ACTIUNII CIVILE IN CADRUL PROCESULUI PENAL. ANULAREA ACTELOR SUBSECVENTE CA EFECT AL ANULARII ACTULUI PRINCIPAL. OCROTIREA BUNEI CREDINTE SI ASIGURAREA SECURITATII DINAMICE A CIRCUITULUI CIVIL. - Decizie nr. 110 din data de 12.02.2010
DESPAGUBIRI. OBLIGARE ASIGURATOR. CUANTUM. ACTUL NORMATIV CARE SE ARE IN VEDERE: ORDINUL CSA NR.113133/2006 SAU ORDINUL C.S.A. NR.3108/2004 - Decizie nr. 100 din data de 11.02.2010
ASISTENTA JURIDICA. NOTIUNEA DE INTERESE CONTRARE. MOTIVAREA INCHEIERII PRIN CARE S-A DISPUS MENTINEREA ARESTARII PREVENTIVE - Decizie nr. 36 din data de 20.01.2010
ACHIZITII PUBLICE. SELECTIA SI CALIFICAREA OFERTANTILOR. SESIZAREA TRIBUNALULUI CU O CERERE PENTRU DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENTEI IMPOTRIVA UNUIA DINTRE MEMBRII ASOCIERII DECLARATE CASTIGATOARE. APLICAREA ART. 181 DIN ORDONANTA DE URGENTA A GUVER... - Decizie nr. 157 din data de 11.02.2010
TAXA PE VALOAREA ADAUGATA. REGIMURI SPECIALE. PERSOANA FIZICA AUTORIZATA. CONTRACT DE MANDAT. PRESTARE DE SERVICII. - Decizie nr. 36 din data de 14.01.2010
SUSPENDAREA JUDECARII ACTIUNII AVAND CA OBIECT DREPTURI SALARIALE IN SITUATIA IN CARE PARATA SE AFLA IN PROCEDURA DE INSOLVENTA - Decizie nr. 213 din data de 22.02.2010