InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Bucuresti

Procedura insolventei. Cerere de deschidere a procedurii formulata de societatea debitoare aflata in lichidare administrativa, prin lichidator. Lipsa documentelor justificative ale creantei. Efecte.

(Decizie nr. 149 din data de 23.01.2009 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti)

Domeniu Lichidare | Dosare Curtea de Apel Bucuresti | Jurisprudenta Curtea de Apel Bucuresti

DECIZIA  COMERCIALA NR.149 din 29 ianuarie 2009. IREVOCABILA.
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V  a Comerciala


Procedura insolventei. Cerere de deschidere a procedurii formulata de societatea debitoare aflata in lichidare administrativa, prin lichidator. Lipsa documentelor justificative ale creantei. Efecte.

Articolul 3 punctul 11 si articolul 28 alineat  1 litera c din legea nr.85/2006. Articolul 85 alineatele 2 si 3 din OG nr.92/2003. Articolele 1169-1170 Cod civil. Articolul  46 Cod comercial.


Potrivit dispozitiilor articolului 28 alineat 1 litera c din legea nr.85/2006,  la cererea de deschidere a procedurii debitorul este obligat sa anexeze o  lista a numelor si adreselor creditorilor, aratand suma, cauza si drepturile de preferinta. Singura creanta provenind de la un creditor bugetar si aceasta fiind definita de articolul 3 punctul 11 din legea nr.85/2006, debitorul - prin lichidatorul numit de judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului - are obligatia de a face dovada creantei cu titluri executorii sau cu titluri de creanta, definite de articolul 85  alineatele 2 si 3 din OG nr.92/2003, iar lipsa acestor titluri autorizeaza concluzia ca nu s-au dovedit certitudinea, lichiditatea si exigibilitatea creantei in conditiile articolelor 1169-1170 Cod civil si ale articolului 46 Cod comercial, consecinta fiind respingerea ca nefondata a cererii de deschidere a procedurii.



Asupra recursului comercial de fata;
Prin incheierea de sedinta de la 16.09.2008, pronuntata  in dosarul nr. 30022/3/2008 al Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a Comerciala, judecatorul-sindic  a respins  ca nefondata cererea formulata de debitoarea SC F. G. SA, cu sediul in Bucuresti, prin lichidator T.V., privind deschiderea procedurii simplificata.
Pentru a hotari astfel, judecatorul-sindic a retinut in esenta ca prin incheierea judecatorului delegat la registrul comertului a fost numit lichidator al SC F. G. SA T. V. si ca debitoarea prin  lichidator a solicitat deschiderea procedurii simplificate intrucat se afla in insolventa, fiind in incapacitate vadita de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani exigibile.
A evocat prevederile articolului 27 si ale articolului 3 alin. 1 din legea  nr.85/2006 si a retinut  ca, in dovedirea starii de insolventa, s-a depus la dosar adresa emisa de ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR III Bucuresti, din care reiese  o datorie in suma de 67.523 lei, cu titlu de debit, dobanzi si penalitati.
A reiterat ca debitoarea nu a aratat daca, in urma reglarii fisei fiscale, mai datoreaza vreo suma de bani bugetului de stat, ca nu a depus la dosar declaratiile fiscale care reprezinta, potrivit articolului 110 alin. 3 din OG nr.92/2003, titlu  de  creanta si nici titlurile executorii ori somatiile emise de autoritatea fiscala, pentru a se verifica realizarea celor inscrise in adresa ADMINISTRATIA  FINANTELOR PUBLICE SECTOR III Bucuresti si in fisa sintetica  pe platitor, aceste din urma inscrisuri, fiind emise  de autoritatea fiscala, nefiind documente justificative ale creantei.
Judecatorul-sindic a retinut si imprejurarea ca lichidatorul a fost numit in aceasta calitate de catre judecatorul delegat inca din 26 aprilie 2006, cu o remuneratie de 1.000 lei si nu a facut dovada activitatilor desfasurate in aceasta  calitate in conditiile legii nr.31/1990, desi afirma ca societatea are un singur creditor. De asemenea, a retinut ca desemnarea unui lichidator ar trebui urmata si de stabilirea unei alte remuneratii, ceea ce ar fi inacceptabil.
In fine, a retinut ca, daca creanta ADMINISTRATIEI  FINANTELOR PUBLICE SECTOR III Bucuresti ar fi certa, lichida si exigibila, lichidarea  societatii debitoare - se poate face in conditiile legii nr. 31/1990, procedura prevazuta de legea nr.85/2006 fiind speciala, colectiva si concursuala si ca, in atare situatie, creditorul bugetar nu ar fi ezitat si ar fi introdus cerere de deschidere a procedurii in temeiul articolului  31 din legea nr. 85/2006.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat recurs motivat debitoarea  prin lichidator, cauza fiind inregistrata sub acelasi numar unic la 7 noiembrie 2008 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala.
In motivarea recursului a fost criticata hotararea atacata pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinandu-se ca instanta nu a analizat suficient probele administrate in cauza. Au fost invocate prevederile  articolului 1 alin. 2 lit.e din legea nr.85/2006 si s-a sustinut ca la momentul formularii cererii de deschidere a procedurii simplificate  erau indeplinite toate conditiile prevazute de lege, in sensul ca debitoarea avea calitatea  de  comerciant, era dizolvata anterior formularii cererii introductive, iar creanta  este certa, lichida si exigibila, termenul scadent fiind depasit, iar valoarea creantei este net superioara valorii prag de 10.000 lei, prevazuta de articolul 3 pct.  12 din legea nr. 85/2006.
Recursul este intemeiat in drept pe dispozitiile articolului 8 din legea nr. 85/2006.
Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate in cauza, Curtea a apreciat recursul ca nefondat si l-a respins pentru urmatoarele considerente:
Se constata, din dezvoltarea argumentelor aduse in sustinerea recursului, ca recurenta practic nu critica nici in drept si nici in fapt considerentele avute in vedere de judecatorul-sindic, limitandu-se la a prezenta situatia societatii debitoare de comerciant aflat in stare de dizolvare anterioara sesizarii  judecatorului-sindic  si la a sustine  ca debitul cu care acesta figureaza in evidentele creditorului bugetar imbraca cerintele legale ale unei creante certe, lichide si exigibile, in cuantum superior valorii prag impuse de articolul 3 pct. 12  din legea nr.85/2006.
Recurenta nu combate, insa, nici la nivel teoretic, nici prin inscrisuri principalul argument avut in vedere de judecatorul-sindic, respectiv lipsa documentelor justificative ale creantei. 
Din acest punct de vedere, nefiind sesizata cu verificarea existentei vreunui motiv de recurs din cele  prevazute de articolul 304 Cod procedura civila, dar examinand cauza sub toate aspectele in conformitate cu dispozitiile articolului 3041 Cod procedura civila, Curtea retinut justetea argumentelor prezentate de judecatorul-sindic in legatura cu dovada creantei.
Potrivit dispozitiilor articolului 28 alin. 1 lit. c din legea nr.85/2006,  la cererea de deschidere  a procedurii debitorul este obligat sa anexeze o lista a numelor si adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora, aratand suma, cauza si  drepturile de  preferinta. In speta, s-a  aratat ca  singurul creditor este ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR III BUCURESTI, care este creditor bugetar, cu o creanta definita de articolul 3 pct.11 din legea nr. 85/2006 ca provenind din impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri bugetare, precum si din accesoriile acestora.
Conform dispozitiilor articolului 85 alin.2 din O.G. nr.92/2003 republicata, colectarea creantelor bugetare ( cum este cea in speta) se face in temeiul unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu, titlul de creanta  fiind actul prin care se stabileste  si se individualizeaza creanta fiscala, intocmit de organele competente sau de persoanele indreptatite, potrivit legii (alin. 3 al aceluiasi articol).
Examinand inscrisurile depuse in sustinerea cererii, Curtea constata ca la dosar nu exista decat adresa nr.6318 din 19 februarie 2007 a ADMINISTRATIA  FINANTELOR PUBLICE SECTOR III Bucuresti (fila 8-9), bilantul la 31 decembrie 2004 (fila 10) si fisa sintetica totala, evaluata la 8 februarie 2007 (fila 11-51), nici unul dintre aceste  inscrisuri neavand valoare de titlu executoriu sau de titlu de creanta pentru a justifica colectarea creantei bugetare in  procedura insolventei.
Ca atare, in mod corect judecatorul-sindic a retinut lipsa documentelor justificative ale creantei, Curtea retinand in plus ca nu s-a facut dovada acestei creante in conditiile articolului 1169 Cod civil, raportat  la articolul 46 Cod comercial si la articolul 1170 Cod civil  si ca este incident principiul de drept idem est non esse et non  probari.
Pentru aceste considerente, apreciind ca judecatorul-sindic a retinut corect situatia da fapt si a facut o judicioasa aplicare a dispozitiilor incidente, Curtea a retinut ca in privinta hotararii atacate nu subzista nici unul din motivele de casare sau de modificare prevazut de articolul 304 sau 3041 Cod procedura civila, astfel ca a respins recursul ca nefondat conform dispozitiilor articolului 312 alin. 1 teza a II a Cod procedura civila.






Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Lichidare

FALIMENT - Sentinta civila nr. 123 din data de 20.03.2018
Legea nr. 64/1995- lichidare judiciara - Incheierile si sentintele pronuntate de judecatorul sindic - Decizie nr. 868 din data de 17.05.2006
Decizia creditorului unic de a desemna un lichidator judiciar in locul lichidatorului desemnat provizoriu de judecatorul sindic. Efecte. - Decizie nr. 999 din data de 11.08.2011
Sechestrul asigurator. Conditii de admisibilitate. Drepturile actionarului in caz de dizolvare si lichidare a societatii. - Decizie nr. 954 din data de 14.07.2011
Legea nr. 571/2003, art. 140 alin. (2) lit. f), art. 141 alin. (2) lit. e) - Decizie nr. 3496 din data de 20.09.2017
Domeniu. Drept administrativ Obligare emitere act administrativ - Decizie nr. 3302 din data de 11.09.2017
Prin obligatia autoritatii publice de a comunica informatiile de interes public solicitate nu se intelege obligatia acesteia de a evalua probleme de drept sau de fapt, ci doar de a comunica date privind activitatea desfasurata. - Decizie nr. 3255 din data de 07.09.2017
O oferta neconforma sau inacceptabila nu poate ocupa un anume loc in cadrul clasamentului efectuat de comisia de elaborare ulterior deschiderii ofertelor deoarece nu este o oferta apta a asigura executarea contractului ce ar urma a fi incheiat. - Decizie nr. 3145 din data de 10.08.2017
Domeniu. Drept administrativ Litigiu privind achizitiile publice - Decizie nr. 3138 din data de 27.07.2017
Domeniu. Drept administrativ Litigiu privind achizitiile publice - Decizie nr. 3130 din data de 21.07.2017
Contencios administrativ. Conflict de competen?a, instan?a competenta sa solu?ioneze o cerere formulata de un magistrat, avand ca obiect obligarea paratilor la stabilirea unor drepturi salariale ?i plata acestor drepturi - Decizie nr. 1187 din data de 04.04.2017
Contencios administrativ, func?ionar public; Legea nr. 188/1999, Legea nr.554/2004, H.G. nr. l 185/2014, Ordinul MADR nr.321/06.02.2015, Ordinul MADR nr. 397/18.02.2015 - Decizie nr. 501 din data de 08.02.2017
Contencios administrativ ?i fiscal; art. 348 C.fisc. coroborat cu pct. 8 alin. (39) lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227 /2015 privind noul C.fisc., referitoare la reducerea cu 75 % a garantiei dispuse a fi constituita pentru antre - Decizie nr. 197 din data de 27.01.2017
Condi?iile prevazute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pentru suspendarea contesta?iei administrative, justificarea conditionalita?ii ca infractiunile sesizate sa aiba o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in proc - Decizie nr. 196 din data de 27.09.2017
Societati. Constatarea legalitatii fuziunii. Necesitatea formei autentice a hotararii de aprobare a fuziunii prin absorbtie, in cazul terenurilor. - Decizie nr. 703A din data de 10.04.2017
Procedura de insolventa. Cesionarea creantei unui creditor. Nedobandirea calitatii de membru al comitetului creditorilor de catre creditorul cesionar. - Decizie nr. 871A din data de 10.05.2017
Cererea de obligare a Fondului de Garantare a Asiguratilor la despagubiri ca urmare a producerii unor riscuri acoperite de asigurarea RCA. Procedura speciala de reglementare a legii. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 863A din data de 18.05.2017
Procedura de insolventa. Deschiderea procedurii generale. Cererea debitorului formulata in lipsa unei hotarari a asociatilor. - Decizie nr. 839A din data de 08.05.2017
Procedura de insolventa. Denuntarea contractelor in derulare de catre administratorul judiciar. Notificarea denun?arii. Termen de prescriptie. - Decizie nr. 805A din data de 27.04.2017
Litigiu de munca. Suspendare contract individual de munca. Aplicabilitatea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279/2015. Natura juridica a drepturilor banesti aferente perioadei in care contractul individual de munca a fost suspendat. - Decizie nr. 1804 din data de 22.03.2017