Procedura insolventei. Antrenarea raspunderii membrilor organelor de conducere. Conditii. Dovada. Indreptare de eroare materiala. Conditii.

Procedura insolventei. Antrenarea raspunderii membrilor organelor de conducere. Conditii. Dovada. Indreptare de eroare materiala. Conditii.
                  Legea nr. 85/2006, art.138
      C.proc.civ., art. 281 
      
      Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 (fost art. 137 din Legea nr. 64/1995), pentru a fi atrasa raspunderea patrimoniala personala a membrilor organelor de conducere a debitoarei falite este necesar sa se savarseasca una dintre faptele prevazute expres si limitativ de acest text legal si, in acelasi timp, sa se dovedeasca ca toate cele patru elemente ale raspunderii civile delictuale sunt intrunite, intrucat raspunderea reglementata de Legea insolventei este o raspundere civila delictuala.
      Culpa administratorilor si legatura de cauzalitate sunt conditii de baza ale raspunderii, care trebuie dovedite la fel ca si fapta ilicita si prejudiciu, legea neinstituind nicio prezumtie in privinta celor doua elemente mentionate initial. Este necesar, asadar, sa se probeze ca administratorii, prin savarsirea culpabila a uneia sau mai multora dintre faptele expres si limitativ prevazute de art. 138 din legea amintita, au condus la ajungerea debitoarei in stare de insolventa. Pe de alta parte, ca particularitate a raspunderii civile delictuale reglementata de dispozitiile aratate, se impune ca faptele sa se fi savarsit in interes personal sau cu intentia de a obtine rezultatele prevazute de textul ce le enumera.
      Nu poate fi vorba de o omisiune sau de vreo eroare de calcul cu privire la sumele la plata carora paratii au fost obligati de prima instanta in cazul in care judecatorul-sindic a aratat in mod clar in cuprinsul dispozitivului sentintei pronuntate in ce consta obligatia paratilor, astfel ca, in cauza, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 281 C.proc.civ. privitoare la indreptarea erorilor materiale, recurenta fiind, de fapt, nemultumita de cuantumul sumei la care au fost obligati paratii. Insa, in acest caz, ea trebuia sa atace cu recurs hotararea pronuntata de judecatorul-sindic prin care s-a stabilit acest cuantum si nu sa solicite "indreptarea" respectivei sentinte civile.
      
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala, decizia civila nr. 890/R din 10 septembrie 2007
      
      Prin sentinta civila nr. 3220 din 14 decembrie 2006 pronuntata in dosarul nr. 7928/2003 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis actiunea civila formulata si precizata de reclamanta A.V.A.S. impotriva paratilor S.S.C., I.M., I.I., I.M., C.D.V., P.M.S. si O.A., a admis, in principiu si in fond, cererea de interventie in interes propriu formulata de creditorul A.F.P. si a dispus ca paratii, in solidar, sa suporte suma de 4.325,94 U.S.D., dar nu mai putin decat valoarea nominala de 17.474,33 lei, precum si suma de 596.425,58 lei reprezentand parte din pasivul debitoarei S.C. "I." S.A - societate in faliment. Totodata, instanta a obligat paratii sa plateasca reclamantei A.V.A.S. suma de 1.667 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, dispunand si instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale acestora pana la concurenta sumelor indicate, luand act de renuntarea reclamantei la judecata in ceea ce priveste actiunea promovata impotriva paratilor M.P., I.N., H.G., C.B., S.G.S., T.H., F.D. si H.I.
      Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca din cuprinsul raportului lichidatorului judiciar S.C. "E." S.R.L. privind cauzele si imprejurarile care au dus la intrarea debitoarei in incetare de plati a rezultat ca falimentul societatii a fost cauzat de neachitarea la timp a datoriilor fata de bugetul local de stat si cel al asigurarilor sociale, diminuarea puternica a exploatarii capacitatii de productie, angajarea unor credite cu dobanzi mari - peste 70%/an datorita lipsei fondului de rulment, utilizarea in alte scopuri decat pentru investitii a sumelor incasate din inchirierea spatiilor si din vanzarea mijloacelor fixe, pierderea multor contracte avute cu clientii datorita nerespectarii termenelor de livrare concomitent cu pierderea contractelor avute cu furnizorii de materii prime din cauza neachitarii acestora, insuficienta experienta manageriala a conducatorilor debitorului si preturile de cost mari, astfel ca in speta sunt incidente prevederile art. 124 literele a), c) si d) din Legea nr. 64/1995, republicata - aplicabila la data respectiva.
      Intrucat potrivit inscrisului eliberat de catre Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Arad in perioada anterioara intrarii in insolventa, respectiv incepand cu 17 noiembrie 1998, administratori ai debitoarei au fost paratii S.S.C., I.M., I.I., I.M. si C.D.V., judecatorul-sindic a considerat ca acestia poarta raspunderea prevazuta de art. 72 din Legea nr. 31/1990, coroborat cu art. 1540 C.civ., prin analiza facuta, practicianul concluzionand ca strategia manageriala nu a fost una viabila si ca debitoarea a derulat activitati comerciale riscante care au atras insolventa societatii, fiind incidente prevederile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, in vigoare la data solutionarii actiunii.
      Prin incheierea data in camera de consiliu la data de 7 martie 2007 judecatorul- sindic a respins cererea formulata de reclamanta A.V.A.S. avand ca obiect indreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul sentintei civile nr. 3220/14.12.2006, considerand ca solicitarea creditoarei este neintemeiata deoarece instanta s-a pronuntat nu numai asupra pretentiilor exprimate in U.S.D., ci si asupra celor exprimate in lei, astfel ca nu se poate sustine aplicabilitatea prevederilor art. 281 alin. 1 din Codul de procedura civila.
      Impotriva acestei incheieri a declarat recurs creditoarea A.V.A.S. solicitand modificarea hotararii in sensul admiterii cererii de indreptare eroare materiala si  mentionarea in dispozitivul sentintei civile nr. 3220/14.12.2006 a cuantumului corect al pasivului pe care trebuie sa il suporte paratii, respectiv suma de 17.474,33 lei (care, consolidata in valuta reprezinta 4.325,94 U.S.D.) si 8.777,47 lei, intrucat instanta, desi a retinut corect care este prejudiciul in cauza, din eroare in dispozitivul sentintei a mentionat numai suma de 4.325,94 U.S.D., dar nu mai putin decat valoarea nominala de 17.474,33 lei, in conditiile in care valoarea corecta a prejudiciului este la nivelul creantelor cu care reclamantele sunt inscrise in tabelul creditorilor, ramase nerecuperate in cadrul procedurii de insolventa derulata fata de S.C. I S.A.
      Sentinta tribunalului a fost atacata cu recurs de paratii I.M., I.I., C.D.V., P.M.S. si O.A., solicitandu-se casarea hotararii recurate si, in urma rejudecarii cauzei, respingerea atat a cererii reclamantei A.V.A.S., cat si a cererii de interventie formulata de A.F.P., primii doi aratand, in esenta, ca in mod nelegal instanta i-a obligat la plata, deoarece ei au fost cooptati in consiliul de administratie al societatii debitoare doar in data de 19 noiembrie 1998 si s-au retras din aceasta functie prin mentiunea nr. 172/31.01.2001, retragerea efectiva fiind stabilita in decembrie 2000, in acest interval fiind angajati cu contract de munca pe durata nedeterminata la Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara, astfel ca nu au facut nici o activitate efectiva de administrare a societatii falite. Din intregul dosar nu rezulta care sunt faptele ilicite savarsite de acestia, nu rezulta care este relatia cauzala intre aceste "fapte ilicite" si prejudiciul produs si nu s-a dovedit nici un interes personal al paratilor in toata activitatea acestei societati, nici macar incasarea indemnizatiei de membru al consiliului de administratie, nu s-a dovedit ca au facut sa dispara documente contabile si nici ca au dispus intr-un fel oarecare asupra activitatii financiare a debitoarei falite, judecatorul-sindic nefacand diferenta intre persoanele care au efectuat in mod real acte de administrare si cele care, in mod evident, au fost tinute departe de activitatea societatii, intr-un mod inexplicabil fiind deplasata sarcina probei de la reclamanti la parati.
      In motivarea recursului sau, paratul C.D.V. a aratat ca instanta de fond a pronuntat o sentinta nelegala, prin aprecierea gresita a probelor administrate in cauza, deoarece  reclamanta si intervenienta in interes propriu nu au facut dovada ca recurentul ar fi contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de incetare de plati ca urmare a savarsirii uneia dintre faptele expres si limitativ enumerate la art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicata, aplicabila la data deschiderii procedurii (22.11.2001), in continutul raportului privind cauzele si imprejurarile care au dus la intrarea in incetare de plati lichidatorul judiciar facand doar aprecieri generale privind incidenta in cauza a dispozitiilor art. 124 lit. a), c), si d) din Legea nr. 64/1995, el neputand indica in concret persoanele vinovate si nici faptele care ar justifica angajarea raspunderii patrimoniale a administratorilor sociali.
      Nu in ultimul rand, si paratii recurenti P.M.S. si O.A. au aratat ca in analiza sentintei atacate, judecatorul-sindic nu a facut nici o referire si nici nu a administrat vreun mijloc de proba care sa stabileasca implicarea lor in folosirea bunurilor sau a creditelor societatii in folosul propriu sau al altei societati sau ca ar fi dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod vadit societatea la incetare de plati, singurul aspect care li se imputa fiind acela privitor la inexistentei rapoartelor financiar-contabile si la lipsa registrelor de hotarari ale consiliului de administratie. Insa, acest din urma fapt este absolut lipsit de relevanta in conditiile in care registrul de hotarari al consiliului de administratie nu este un act contabil, neintocmirea acestuia nefiind unul dintre motivele prevazute expres de art. 138 din Legea nr. 85/2006, pentru atragerea raspunderii organelor de conducere, din tot probatoriul administrat in cauza neputandu-se retine in sarcina paratilor vreuna dintre faptele prevazute expres si limitativ de acest text pentru atragerea raspunderii, lipsind cele patru conditii cumulative cerute de art. 998-999 Cod civil.
      Referitor la instituirea sechestrului asigurator s-a subliniat ca potrivit dispozitiilor art. 141 din Legea nr. 85/2006 aceasta masura se poate lua la cererea administratorului judiciar, a lichidatorului sau, dupa caz, a comitetului creditorilor si numai cu fixarea obligatorie a unei cautiuni de 10% din valoarea pretentiilor, astfel ca este ilegala si lipsita de temei juridic luarea ei de catre instanta de fond.
      Prin decizia civila nr. 890/R din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. impotriva incheierii din 7 martie 2007, admitand, in schimb, recursurile paratilor I.M., I.I., C.D.V., P.M.S. si O.A. impotriva sentintei civile nr. 3220 din 14 decembrie 2006, ambele pronuntate de Tribunalul Arad in dosarul nr. 7928/2003 si a modificat hotararea atacata in sensul ca a respins atat actiunea creditoarei A.V.A.S., cat si cererea de interventie in interes propriu formulata de creditoarea A.F.P., obligand ambele creditoare la plata cheltuielilor de judecata avansate de paratii recurenti.
      In considerentele deciziei pronuntate, instanta de control judiciar a aratat, referitor la recursul creditoarei A.V.A.S., ca acesta este nefondat deoarece dispozitivul sentintei civile nr. 3220 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului Arad nu cuprinde erori sau omisiuni de calcul, judecatorul-sindic nefiind in eroare cu privire la cuantumul pasivului la care a obligat paratii, ci el a mentionat clar in cuprinsul hotararii ca paratii au fost obligati, in solidar, sa plateasca suma de 4325,94 U.S.D., dar nu mai putin decat valoarea nominala de 17.474,33 lei, precum si suma de 596.425,58 lei. Asadar, prima instanta a obligat paratii la plata a doua sume distincte, una exprimata in U.S.D., la care a precizat echivalentul in lei si una exprimata in lei noi, fara sa fie vorba de o omisiune sau vreo eroare cu privire la cuantumul acestor sume, astfel ca, in cauza, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 281 Cod procedura civila privitoare la indreptarea erorilor materiale, recurenta fiind, de fapt, nemultumita de cuantumul sumei la care au fost obligati paratii. Insa, in acest caz, ea trebuia sa atace cu recurs hotararea judecatorului-sindic prin care s-a stabilit acest cuantum si nu sa solicite "indreptarea" acestei sentinte.
      In ceea ce priveste recursurile formulate de paratii I.M., I.I., C.D.V., P.M.S. si O.A., Curtea a constatat ca acestea sunt intemeiate pentru urmatoarele considerente:
      Prin actiunea civila inregistrata la Tribunalul Arad in 20 octombrie 2003 reclamanta a chemat in judecata un numar de 16 parati, si anume: M.P., I.N., H.G., C.B., S.S.C., I.M., I.I., I.M., C.D.V., S.C., G.S., P.M.S., O.A., T.H., F.D. si H.I., pentru a fi obligati, in calitate de fosti membrii ai organelor de conducere ai debitoarei S.C. I S.A., sa plateasca creanta creditoarei A.V.A.S., nerecuperata in procedura falimentului, sustinandu-se ca intrarea societatii in insolventa s-ar fi datorat culpei acestora. De asemenea, creditoarea A.F.P. a formulat cerere de interventie prin care a solicitat angajarea raspunderii paratilor, in baza acelorasi motive.
      Majoritatea paratilor au formulat intampinare prin care au aratat, fiecare, ca nu sunt raspunzatori de ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
      La data de 28 aprilie 2004 reclamanta A.V.A.S. a formulat o precizare de actiune prin care a aratat ca renunta la judecata fata de paratii M.P., I.N., H.G., C.B., S.C., G.S., T.H., F.D. si H.I. si ca isi mentine pretentiile fata de restul paratilor, cererea nefacand vreo mentiune despre motivele renuntarii la judecata numai fata de o parte dintre parati si, respectiv, mentinerea pretentiilor fata de recurenti.
      Pentru probarea acestei cereri, lichidatorul judiciar a intocmit un raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au condus la starea de incetare de plati a debitoarei, raport din care a rezultat ca incepand cu anul 1998 activitatea societatii a intrat in declin, ca in acelasi an s-a contractat un credit de la Banca A, ramas neachitat, iar, ulterior, in anul 1999 s-a contractat un alt credit de la Banca P, ramas si el nerestituit, aceste credite generand dobanzi si penalitati in timp ce veniturile din exploatare au scazut progresiv, concomitent cu cresterea cheltuielilor. De asemenea, s-a retinut ca s-au facut inregistrari eronate in contabilitate, fiind trecute veniturile din vanzare de doua ori pentru acelasi activ, nefiind operata scaderea lor si inregistrarea pe cheltuieli si ca in anul 2001 nu s-au descarcat din gestiune imobilizarile vandute in decursul anului, iar valoarea creantelor neincasate a crescut de 3,6 ori, ceea ce denota dezinteresul in vederea recuperarii acestora. Concluziile raportului lichidatorului au fost ca debitoarea a intrat in faliment datorita neachitarii la timp a datoriilor fata de bugetul de stat si al asigurarilor sociale, diminuarii capacitatii de productie, angajarii unor credite bancare cu peste 70% dobanda, pierderea unor contracte cu diversi furnizori, insuficienta experienta manageriala a conducatorilor debitoarei etc., in opinia practicianului, in speta fiind incidente prevederile art. 124 lit. a), c) si d) din Legea nr. 64/1995, republicata. Insa, acest raport cuprinde si urmatoarea observatie: "tinand cont de numarul ridicat al administratorilor, directorilor si cenzorilor si nedispunand de documentatia necesara pentru a individualiza anumite persoane dintre acestia, a caror raspundere personala sa fie angajata, ramane in sarcina creditorilor stabilirea persoanelor respective si intentarea actiunilor necesare angajarii acestei forme de raspundere".
      De asemenea, pentru solutionarea cererii de antrenare a raspunderii in cauza s-a dispus si efectuarea unei expertize, care a concluzionat ca nu s-au inregistrat in contabilitate anumite venituri ale societatii, ca s-au vandut active fara sa existe acte prin care sa fie aprobate vanzarea acestora, ca nu exista rapoarte intocmite de catre consiliul de administratie pentru fiecare exercitiu financiar, ca nu exista registru de hotarari ale consiliului de administratie, documente obligatorii potrivit dispozitiilor Legii nr. 31/1990, astfel ca sustinerile paratilor, in sensul ca nu se fac vinovati de efectuarea nici unui act de administrare prin care sa fi fost prejudiciata debitoarea, nu se confirma, acestia facandu-se responsabili de intrarea societatii in insolventa prin savarsirea faptelor prevazute de art. 138 literele a), c) si d) din Legea nr. 85/2006. La aceasta expertiza, paratii I.I. si I.M. au facut obiectiuni prin care au solicitat ca expertul sa precizeze daca din evidentele verificate rezulta ca ei au efectuat vreo operatie economica de natura sa produca efectele precizate in raport, adica sa stabileasca daca paratii personal au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in interes propriu sau al unei alte persoane, au facut, sub acoperirea debitoarei, acte de comert in interes personal, au dispus continuarea unei activitati care ducea in mod vadit debitoarea la incetare de plati, au deturnat sau ascuns o parte din activul societatii sau au marit in mod fictiv pasivul acesteia, au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura debitoarei fonduri in scopul incetarii intarzierii de plati, deci, daca au savarsit faptele prevazute de art. 138 literele a) - f) din Legea insolventei. Si paratii O.A. si P.M.S. au depus note scrise in legatura cu expertiza judiciara prin care au aratat ca nu sunt de acord cu cele retinute in raport si ca din acesta nu rezulta faptul ca paratii ar fi savarsit vreo fapta de natura sa favorizeze intrarea debitoarei in insolventa.
      In raspunsul la obiectiunile formulate expertul a aratat ca paratii personal nu au semnat, vizat sau aprobat vreun document financiar-contabil sau de alta natura, nu au incheiat sau semnat contracte economice, iar cu privire la hotararile consiliului de administratie nu se poate pronunta, deoarece nu i-au fost puse la dispozitie procesele-verbale ale acestui organism.
      Fata de cele aratate, Curtea a constatat ca din intregul probatoriu administrat in cauza nu a rezultat in ce fel cei patru parati, care au avut calitatea de membrii ai consiliului de administratie ai debitoarei in perioada 19.11.1998-31.01.2001, au determinat intrarea in insolventa a societatii debitoare pentru ca, de fapt, nu s-a dovedit prin nici un mijloc de proba savarsirea de catre acestia a faptelor prevazute de art. 138 lit. a), c), d) si e) din Legea nr. 85/2006, asa cum in mod gresit a retinut judecatorul-sindic, singura fapta care rezulta ca ar fi fost savarsita de cei patru parati fiind aceea ca nu au controlat activitatea debitoarei, in sensul ca nu au tinut sedintele consiliului de administratie si nu au intocmit procesele-verbale ale acestor sedinte cu hotararile luate. Rezulta ca, tot ce li se poate imputa paratilor, sunt fapte omisive si nu comisive, in sensul ca vreunul dintre acestia ar fi savarsit personal vreo fapta de natura sa determine intrarea S.C. I S.A. in stare de insolventa.
      Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 (fost art. 137 din Legea nr. 64/1995), pentru a fi atrasa raspunderea patrimoniala personala a membrilor organelor de conducere a debitoarei falite este necesar sa se savarseasca una dintre faptele prevazute expres si limitativ de acest text legal si sa se dovedeasca ca toate cele patru elemente ale raspunderii civile delictuale sunt intrunite, intrucat raspunderea reglementata de Legea insolventei este o raspundere civila delictuala. Culpa administratorilor si legatura de cauzalitate sunt conditii de baza ale raspunderii, care trebuie dovedite la fel ca si fapta ilicita si prejudiciu, legea neinstituind nicio prezumtie in privinta celor doua elemente mentionate initial. Este necesar, asadar, sa se probeze ca administratorii, prin savarsirea culpabila a uneia sau mai multora dintre faptele expres si limitativ prevazute de art. 138 din legea amintita, au condus la ajungerea debitoarei in stare de insolventa.
      Pe de alta parte, ca particularitate a raspunderii civile delictuale reglementata de dispozitiile aratate, se impune ca faptele sa se fi savarsit in interes personal sau cu intentia de a obtine rezultatele prevazute de textul ce le enumera. Or, creditoarele nu au dovedit prin nici un mijloc de proba indeplinirea cerintelor necesare atragerii raspunderii patrimoniale a administratorilor societatii debitoare.
      Astfel, lichidatorul nu a relevat, prin rapoartele sale, ca paratii s-ar fi folosit de bunurile societatii in interes propriu, ca ar fi facut fapte de comert in interes personal sub acoperirea persoanei juridice, ca ar fi deturnat sau ascuns o parte din activul societatii sau ca ar fi marit in mod fictiv pasivul acesteia, si nici ca ar fi folosit mijloace ruinatoare pentru a procura societatii fonduri, in scopul intarzierii incetarii platilor sau ca ar fi dispus sa se plateasca cu preferinta unii creditori in dauna celorlalti.
      Dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumtia de culpa a persoanelor a caror raspundere patrimoniala se poate cere a fi atrasa, ci este necesara stabilirea existentei faptelor prevazute de textul de lege aratat si a masurii in care ele au contribuit la ajungerea in stare de insolventa a debitoarei, care nu poate avea la baza decat un probatoriu complet si pertinent, dovezi care in speta nu s-au facut.