Lipsa citarii in situatia termenului in cunostinta. Legalitatea citarii. Respectarea dreptului la aparare.

Conform dispozitiilor art. 229 alin. 1 teza a doua din Noul Cod de Procedura Civila paratul a luat termen in cunostinta, fiind presupus a cunoaste toate termenele ulterioare de judecata, nemaifiind necesara citarea sa.
Faptul ca paratul a plecat din tara si nu si-a asigurat apararea, manifestand dezinteres fata de cauza, nu poate fi imputat judecatorului sindic, avand in vedere dispozitiile art. 10 si 12 din Noul Cod de Procedura Civila, care obliga partea sa urmareasca cu buna credinta desfasurarea procesului civil.

Prin sentinta nr. 1316 din 7 octombrie 2014 pronuntata de Tribunalul Dolj - Sectia a II-a Civila in dosarul nr. 14078/63/2013/A1, s-a admis actiunea formulata de lichidatorul judiciar CII PN - desemnat sa administreze procedura insolventei debitorului SCIGSRL, pentru antrenarea raspunderii paratului TM cetatean italian si a fost obligat paratul la plata sumei de 84.485 lei, reprezentand pasivul ramas neacoperit al debitoarei.
In considerentele sentintei, judecatorul sindic a retinut faptul ca paratul a indeplinit functia  de administrator al debitoarei si ca,  desi a fost notificat de catre lichidatorul judiciar desemnat sa administreze procedura insolventei debitoarei sa ii predea documentele prevazute de art. 28 Legea 85/2006, paratul nu si-a indeplinit aceasta obligatie, fapt care l-a impiedicat pe acesta sa verifice regularitatea tinerii registrelor contabile obligatorii, a declaratiilor fiscale, a situatiilor financiare.
Potrivit art. 138 din Legea 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar, desemnat sa administreze procedura insolventei unui debitor, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoana juridica sa fie suportata de membrii organelor de administrare, daca acestia au folosit bunurile societatii in interes propriu, au facut acte de comert in interes personal sub acoperirea persoanei juridice sau au tinut o contabilitate fictiva, facand sa dispara documente ale societatii.
Pentru angajarea raspunderii membrilor acestor organe de conducere trebuie indeplinite mai multe conditii: savarsirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existenta prejudiciului, existenta legaturii de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si vinovatia persoanei care raspunde. Probarea acestor patru conditii revine lichidatorului judiciar, titular al actiunii, conform art. art.249 NCPC.
Netinerea contabilitatii este o fapta negativa constand in neindeplinirea unei obligatii legale si evident cu caracter ilicit, fiind sanctionata atat de Legea 31/1990 cat si de legea contabilitatii. Ea poate fi probata de catre debitoare doar prin faptul pozitiv contrar.
Instanta a constatat  astfel ca refuzul paratului de prezentare a documentelor solicitate de catre lichidator, precum si refuzul de prezentare inaintea instantei la interogatoriu,  situatie care a determinat aplicarea art. 358 NCPC, reprezinta indicii ale tinerii unei contabilitati deficitare, fapta ilicita prevazuta de art. 138 lit. d) si care a produs un prejudiciu societatii, prejudiciu constand in suma reprezentand pasiv neacoperit inregistrat de catre debitoare.
Legatura de cauzalitate dintre fapta constand in netinerea contabilitatii in conformitate cu legea si prejudiciul creat creditorilor a fost  astfel dovedita.
Este evident ca lipsa evidentelor societatii a cauzat starea de insolventa si ca numai tinerea unei evidente corecte poate asigura functionarea normala a unei societati.
Netinerea contabilitatii ii este imputabila paratului si vinovatia administratorului exista, intrucat, potrivit Legii nr. 82/1991, administratorul unei societati comerciale are obligatia de a conduce contabilitatea si de a intocmi situatiile financiare anuale fiind totodata raspunzator fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere potrivit art. 73 din Legea nr. 31 /1990.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel paratul TM la 20.10.2014, criticand-o  pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivare s-a aratat ca instanta de fond a retinut gresit refuzul sau de predare a documentelor contabile dupa notificare, precum si savarsirea faptei prevazute de art. 138 lit.  d din Legea nr. 85/2006.
Apelantul a aratat ca nu a putut lua cunostinta de existenta litigiului si s-a aflat in imposibilitatea de a-si formula aparari in cauza, fiind plecat din tara, in Italia, cu scurte reveniri de cateva zile. Nu a avut cunostinta de comunicarea adreselor lichidatorului, neprimind niciuna si nefiind contactat in alt fel, nestiind ca are obligatia de a depune actele contabile conform art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006. Intors in tara, a luat cunostinta de o singura citatie, cu termen de judecata la 07.10.2014, motiv pentru care a depus la dosar o cerere de angajare aparator.
Deoarece actele contabile exista, nu poate fi dovedit raportul de cauzalitate intre tinerea contabilitatii in mod fictiv si insolventa debitoarei. Instanta de fond a retinut in mod gresit prezumtia netinerii contabilitatii sau tinerii unei contabilitati fictive.
In  drept au fost invocate dispozitiile art. 480 alin 2 si 3 Noul Cod de Procedura Civila.
In dovedirea cererii s-a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
La dosar au fost depuse in copie balante de verificare la 31.12.2012, bilant simplificat, contul de profit si pierdere simplificat, date informative, situatia activelor, ajustari rulaje.
La 03.11.2014 a depus intampinare la dosar lichidatorul judiciar CIIPN, solicitand respingerea apelului ca nefondat.
In motivare s-a aratat ca, desi a facut mai multe demersuri, nu a reusit sa intre in posesia documentelor contabile ale debitoarei, existand prezumtia netinerii contabilitatii, existand dovezi ca faptele au fost savarsite, a prejudiciului si a legaturii de cauzalitate.
La dosar a fost depus tabelul definitiv al creantelor debitoarei, certificat de informatii emis de ORC, extrase site MF, notificari.
Analizand cauza prin prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat apelul nefondat pentru urmatoarele considerente:
O prima critica a apelantului vizeaza faptul ca nu a avut cunostinta de litigiul de fata si nici nu si-a putut formula aparari, fiind plecat din tara si primind o singura citatie la 07.10.2014, cand a si depus cerere pentru angajare aparator.
Curtea a constatat insa critica neintemeiata.
Pe de o parte, intr-adevar, paratul a fost legal citat pentru termenul din 10.06.2014, cand a si depus la dosar o cerere de amanare pentru pregatirea apararii ( filele 58-67 dosar fond)
Cu aceasta ocazie, conform dispozitiilor art. 229 alin. 1 teza a doua din Noul Cod de Procedura Civila paratul a luat termen in cunostinta, fiind presupus a cunoaste toate termenele ulterioare de judecata, nemaifiind necesara citarea sa.
Faptul ca paratul a plecat din tara si nu si-a asigurat apararea, manifestand dezinteres fata de cauza, nu poate fi imputat judecatorul sindic, avand in vedere si dispozitiile art. 10 si 12 din Noul Cod de Procedura Civila, acesta fiind obligat sa urmareasca cu buna credinta desfasurarea procesului civil.
Cu toate acestea, instanta l-a citat din nou pe parat pentru termenul din data de 07.10.2014, cand paratul, din nou, a solicitat acordarea unui termen pentru angajare de aparator, cerere respinsa motivat de prima instanta, avand in vedere ca era vorba de o a doua cerere de amanare pentru acelasi motiv: pregatirea apararii.
Nici nerespectarea dreptului la aparare nu poate fi retinuta, deoarece instanta de fond, avand in vedere prima cerere a paratului, i-a acordat acestuia inca un termen de la 10.06.2014 la 09.09.2014 (adica un termen de 3 luni) pentru a depune la dosar inscrisurile la care a facut referire in cererea de amanare, respectiv documentele financiar - contabile. Aceste inscrisuri nu au mai fost insa depuse de parat la dosar nici pentru termenul din 09.09.201, nici pentru cel din 16.09.2014, acordat de instanta in acest sens si nici pentru cel din 07.10.2014 cand a fost din nou citat.
In aceste conditii, Curtea a constatat ca paratul a fost legal citat, ca i-a fost respectat dreptul la aparare, acesta fiind cel care nu a manifestat interes fata de cauza si de desfasurarea procesului, desi cunostea termenul de judecata inca din 10.06.2014.
Cea de a doua critica ce vizeaza netemeinicia hotararii se refera la gresita admitere a cererii de antrenare a raspunderii, in baza unei prezumtii de netinere a contabilitatii in mod nelegal.
Conform dispozitiilor art. 327 din N.C.P.C., prezumtiile sunt consecintele pe care legea sau judecatorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.
Prezumtiile pot fi rasturnate prin proba contrara, proba ce nu a fost facuta de parat nici la instanta de fond, nici in apel.
Desi paratul a sustinut in permanenta ca detine aceste documente contabile, el nu le-a predat lichidatorului, nu le-a prezentat nici in instanta, depunand, in apel un bilant prescurtat si o balanta, ceea ce nu corespunde documentelor prevazute de art.28 din Legea nr. 85/2006 si nu reprezinta o dovada a tinerii contabilitatii conform Legii 82/1991.
Nefacand dovada contrara, Curtea a constatat ca situatiile de fapt si de drept retinute de instanta de fond sunt corecte, criticile apelantului fiind nefondate, si in temeiul art. 480 Cod procedura civila, a respins apelul ca nefondat.