InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Timisoara

Indemnizatie de somaj. Posibilitatea cumularii indemnizatie de somaj cu indemnizatia de consilier local

(Decizie nr. 903 din data de 20.04.2010 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)

Domeniu Somaj | Dosare Curtea de Apel Timisoara | Jurisprudenta Curtea de Apel Timisoara

      Indemnizatie de somaj. Posibilitatea cumularii indemnizatie de somaj cu indemnizatia de consilier local
      Legea nr. 76/2002, art. 5, pct. IV , art. 34 alin. (1) lit. b)
      Legea nr. 393/2004, art.34
      
      Prin Decizia nr. 16/18.02.2008, avand de solutionat un recurs in interesul legii asupra chestiunii cumulului indemnizatiei de sedinta a consilierilor locali cu pensia de invaliditate de gradul al II lea, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca indemnizatia de sedinta, la care au dreptul consilierii locali, nu este decat o remuneratie ocazionala si nepermanenta, care, prin cuantumul ei, nu poate sa fie asemanatoare sumelor de bani asimilabile unui venit constant si permanent de natura indemnizatiilor si salariilor pe care le primesc demnitarii, functionarii publici, angajatii etc.
      Dispozitiile art. 5, pct. IV si, respectiv, ale art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca nu exclud din categoria beneficiarilor indemnizatiei de somaj persoanele care realizeaza venituri, ce sunt mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare. Prin urmare, daca indemnizatia de sedinta a unui consilier local este mai mica decat valoarea indicatorului social de referinta, prevazut de art. 33 ind. 1 din Legea nr. 76/2002, este posibila cumularea indemnizatie de somaj cu cea de consilier local.
      
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
      Decizia civila nr. 903 din 20 aprilie 2010, dr. C.P.)
      
      Prin sentinta civila nr. 176/2010, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 6020/108/2009, a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul S.M. in contradictoriu cu parata Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Arad, avand ca obiect anularea Deciziei de impunere nr.89/24.08.2009, obligarea paratei la plata in continuare a indemnizatiei de somaj, respectiv de la data incetarii platii: 01.10.2008 si pana la implinirea termenului reprezentand stagiul de cotizare, precum si la inscrierea in carnetul de munca a intregii perioade de somaj.
      Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul a retinut, in esenta, ca prin Decizia nr.89/24.08.2009, emisa de parata, reclamantului i s-a imputat suma de 6.589 lei, reprezentand ajutor de somaj incasat necuvenit pe perioada 01.10.2008 - 30.06.2009.
      Din adeverintele nr.1373/03.11.2009 si nr.1266/13.10.2009, emise de Primaria Comunei P., rezulta ca reclamantul este consilier local al Comunei P. si beneficiaza de o indemnizatie de 209 lei, pe care o primeste doar in lunile in care are loc sedinta Consiliului Local al Comunei P.
      Avand in vedere prevederile art. 19 lit. c) din Legea nr. 76/2002 si ale art. 14 alin. (1) lit. b) din HG nr. 174/2002, instanta de fond a apreciat ca persoana care isi desfasoara activitatea intr-o functie electiva devine, prin efectul legii, asigurat in sistemul asigurarilor de somaj, iar baza de calcul din care se retine contributia la bugetul asigurarilor pentru somaj o reprezinta indemnizatia bruta lunara.
      Reclamantul indeplineste o functie electiva, si anume aceea de consilier local, si beneficiaza de o indemnizatie din care se retine contributia la bugetul asigurarilor pentru somaj, astfel incat nu poate beneficia de ajutor de somaj care sa fie cumulat cu indemnizatia de sedinta.
      Instanta de fond a apreciat ca doar o persoana care indeplineste cumulativ conditiile prevazute de art. 5 pct. IV lit. a) - d) din Legea nr. 76/2002 are calitate de somer si are dreptul la o indemnizatie de somaj. Reclamantul nu indeplineste conditia prevazuta de art. 5 pct. IV lit. c) din Legea nr. 76/2002, respectiv aceea de a nu avea loc de munca si de a nu realiza venituri, intrucat el realizeaza venituri, constand din indemnizatie de sedinta primita pentru activitatea de consilier local, indemnizatie din care i se retine contributia la bugetul asigurarilor pentru somaj.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termenul legal, reclamantul S.M., solicitand modificarea in tot a sentintei supusa reformarii, in sensul admiterii actiunii sale, astfel cum a fost ea formulata in primul ciclu procesual.
      Motivele de recurs ale reclamantului vizeaza, in esenta, gresita apreciere de catre judecatorii fondului a naturii juridice a indemnizatiei de sedinta la care au dreptul consilierii locali, considerand ca aceasta se incadreaza in categoria unui venit care poate determina incetarea platii indemnizatiei de somaj. Or, asa cum rezulta din Decizia nr. 16/18.02.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, indemnizatia de consilier nu este un venit cu caracter permanent, ci este ocazionala si nepermanenta.
       In drept, s-au invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 si ale art. 304 ind. 1 Cod de procedura civila, art. 34 si art. 36 din Legea nr. 393/2004.
      Intimata nu s-a prezentat in instanta si nu si-a exprimat pozitia procesuala, cu toate ca a fost citata cu aceasta mentiune in cursul procesului.
      Analizand recursul reclamantului, prin prisma motivelor invocate, precum si a actelor de procedura efectuate in fata instantei de fond, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 312 alin. (1) si art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila, Curtea a retinut urmatoarele:
      Situatia in care se afla reclamantul a fost corect retinuta de catre instanta de fond, astfel incat solutionarea litigiului pendinte impune stabilirea posibilitatii cumularii veniturilor cu caracter sporadic, incasate de catre reclamant ca urmare a participarii, in calitate de consilier local, la sedintele Consiliului Local al Comunei P. cu indemnizatia de somaj, reglementata prin Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
      Prin Decizia nr. 16/18.02.2008, avand de solutionat un recurs in interesul legii asupra chestiunii cumulului indemnizatiei de sedinta a consilierilor locali cu pensia de invaliditate de gradul al II lea, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca natura juridica a indemnizatiei de sedinta, la care au dreptul consilierii locali pentru participarea la lucrarile consiliului si ale comisiilor de specialitate, potrivit art. 34 din Legea nr. 393/2004, nu justifica incadrarea ei intr-o remuneratie sau alt venit cu caracter permanent, intrucat activitatea consilierului local nu se desfasoara in urma incheierii unui contract de munca, a unui contract civil sau a unui contract de drept public, iar intre consiliul local si consilier nu exista raporturi specifice celor dintre un angajator si salariat sau dintre o institutie si functionarul public, activitatea alesului local realizandu-se in baza unui mandat rezultat din alegeri.
      Totodata, a apreciat ca indemnizatia de sedinta, la care au dreptul consilierii locali, nu este decat o remuneratie ocazionala si nepermanenta, care, prin cuantumul ei, nu poate sa fie asemanatoare sumelor de bani asimilabile unui venit constant si permanent de natura indemnizatiilor si salariilor pe care le primesc demnitarii, functionarii publici, angajatii etc.
      Pornind de la o atare natura juridica a indemnizatiei de sedinta, instanta de recurs a considerat ca judecatorii fondului puteau si trebuiau sa observe ca nici macar textele art. 5, pct. IV si, respectiv, ale art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca nu exclud din categoria beneficiarilor indemnizatiei de somaj persoanele care realizeaza venituri, ce sunt mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare. Or, potrivit art. 33 ind. 1 din Legea nr. 76/2002, valoarea indicatorului social de referinta este de 500 de lei, fiind cu mult peste veniturile realizate de reclamant, respectiv de cel mult 209 lei/lunar pentru perioada 01.10.2008 - 09. 2009.
      Pentru aceste considerente, Curtea a constatat ca instanta de fond a interpretat si aplicat gresit prevederile art. 5, pct. IV si, respectiv, ale art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2002, ceea ce atrage incidenta motivului de modificare reglementat art. 304 pct.9 Cod de procedura civila.
      Pe cale de consecinta, a modificat sentinta recurata, in sensul ca a admis in parte actiunea reclamantului, a dispune anularea Deciziei nr. 89/2009, emisa de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Arad, si a obligat parata la plata indemnizatiei de somaj, cu incepere de la data de 30.06.2009 si pana la incetarea calitatii de somer.
      In baza prevederilor art. 1 alin. (2) si art. 11 din Decretul nr. 92/1976, instanta de recurs a obligat parata la inscrierea in carnetul de munca a intregii perioade de somaj in functie de stagiul de cotizare.
      
      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Somaj

Indemnizatie de somaj. Stabilirea acesteia prin includerea in baza de calcul a platilor compensatorii. Nelegalitate. - Sentinta civila nr. 1664/LM/2010 din data de 16.11.2010
Indemnizatie de somaj. Modalitate de calcul. Art.51 lit. a din Codul muncii iar potrivit art.35 alin.1 din Legea nr.76/2002 - Decizie nr. 62/AP din data de 17.02.2014
CONTESTATIE LA DECIZIA DE IPUTARE PRIVIND PLATA AJUTORULUI DE SOMAJ EMISA DE AJOFM - ADMISIBILITATE - Decizie nr. 90/R din data de 20.01.2012
Restituire indemnizatie de somaj. Conditii. - Hotarare nr. 1484 din data de 20.04.2015
Indemnizatie de somaj. Mod de calcul. - Decizie nr. 2978 din data de 03.09.2012
Indemnizatie de somaj. Mod de calcul. - Decizie nr. 2978 din data de 03.09.2012
Indemnizatie de somaj. Conditii de acordare. - Decizie nr. 1601 din data de 19.09.2011
Indemnizatie de somaj. Calcul. - Decizie nr. 750 din data de 31.03.2011
Litigiu privind stabilirea si plata indemnizatiei de somaj. Termen de exercitare cale de atac. Nesocotire. - Decizie nr. 856 din data de 28.06.2010
Litigiu de asigurari sociale. Indemniza?ia de ?omaj. Condi?ii de acordare. Neconcordan?e intre actele de identitate. Refuz nejustificat Art. 39 din Legea nr. 76/2002, Ordinul nr. 85/2002 - Decizie nr. 1831 din data de 08.04.2016
Restituire indemnizatie de somaj. Conditii. - Hotarare nr. 1484 din data de 20.04.2015
Indemnizatie de somaj. Modalitate de calcul. Art.51 lit. a din Codul muncii iar potrivit art.35 alin.1 din Legea nr.76/2002 - Decizie nr. 62/AP din data de 17.02.2014
CONTESTATIE LA DECIZIA DE IPUTARE PRIVIND PLATA AJUTORULUI DE SOMAJ EMISA DE AJOFM - ADMISIBILITATE - Decizie nr. 90/R din data de 20.01.2012
Schimbarea calificarii legale a infractiunii, potrivit noului Cod penal. Impacarea partilor. Consecinte: incetarea procesului penal - Decizie nr. 404/A din data de 07.05.2014
Infractiunea de tentativa de omor si infractiunea de loviri sau alte violente. Delimitarea continutului constitutiv al celor doua infractiuni. Schimbarea incadrarii juridice in raport de criteriile care caracterizeaza, potrivit probelor administrate, c - Decizie nr. 391/A din data de 05.05.2014
Individualizarea judiciara a regimului sanctionatoriu penal. Aplicarea noului Cod penal. Renuntarea la aplicarea pedepsei. Conditii - Decizie nr. 393/A din data de 05.05.2014
Fapta penala prevazuta de Codul penal anterior, dezincriminata de noul Cod penal. Aplicarea legii penale mai favorabile - Decizie nr. 420/A din data de 12.05.2014
Citarea inculpatului in procesul penal. Schimbarea locului de citare. Neinformarea organului judiciar de catre inculpat asupra locului in care urmeaza a fi citat. Solutionarea cauzei penale cu citarea inculpatului la domiciliul cunoscut si prin afisare - Decizie nr. 340/A din data de 14.04.2014
Revizuire intemeiata pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Cerere nefondata - Decizie nr. 4802 din data de 27.05.2014
Recurs nul. Imputernicire avocatiala emisa fara contract de asistenta juridica - Decizie nr. 3932 din data de 06.05.2014