Actiune in acordarea de despagubiri pentru imobile preluate abuziv, intemeiata pe dispozitiile dreptului comun. Inadmisibilitate
(Decizie nr. 1209 din data de 24.04.2012 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)Actiune in acordarea de despagubiri pentru imobile preluate abuziv, intemeiata pe dispozitiile dreptului comun. Inadmisibilitate
- Legea nr. 213/1998 - art. 6 alin. (2)
Articolul 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede referitor la imobilele preluate de stat fara titlu valabil, ca "pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie".
Cata vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989 s-a adoptat o lege speciala (Legea nr. 10/2001), care prevede in ce conditii persoana indreptatita beneficiaza de masuri reparatorii prin echivalent constand in despagubiri, nu se poate sustine, fara a incalca principiul specialia generalibus derogant, ca dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau in concurs cu legea speciala.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 1209 din 24 aprilie 2012, G.O.
Prin Decizia civila nr. 19/23.01.2012, Tribunalul Arad a admis apelul declarat de paratul Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin D.G.F.P. Arad impotriva Sentintei civile nr. 10140/17.10.2011, pronuntata de Judecatoria Arad, pe care a schimbat-o in sensul ca a respins ca inadmisibila actiunea de drept comun formulata de R.R. si F.R. avand ca obiect acordarea de despagubiri pentru imobilul preluat abuziv.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta, invocand, in temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., gresita aplicare a Deciziei nr. 33/2008 a Inalta Curte de Casatie si Justitie, data in interesul legii, precum si incalcarea dreptului lor de acces la justitie si la un proces echitabil in sensul art.6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Prin Decizia civila nr. 1209 din 24 aprilie 2012, pronuntata in dosarul nr. 11606/55/2010, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de reclamante impotriva Deciziei civile nr. 19/23.01.2012, pronuntata de Tribunalul Arad.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a avut in vedere argumentele mai jos redate.
Recursul reclamantelor vizeaza, in esenta, doua aspecte care - in opinia lor - ar fi fost rezolvate de tribunal printr-o interpretare gresita a legii si anume: unul ce tine de natura actiunii formulate de ele impotriva institutiei parate si un altul ce tine de temeiurile de drept national si din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care au fost ignorate de instanta de apel si a caror corecta coroborare ar fi condus la admiterea actiunii.
In ceea ce priveste primul aspect rezulta ca prin actiunea lor reclamantele au urmarit nu constatarea nevalabilitatii titlului statului ca scop in sine ci realizarea unui drept decurgand dintr-o atare situatie, respectiv recunoasterea indreptatirii lor la despagubiri prin obligarea statului la plata echivalentului valorii de circulatie a imobilului preluat inainte de 1989 in baza Decretului nr. 223/1974 si care nu mai poate fi restituit.
Temeiul de drept intern al acestei solicitari a fost indicat ca fiind art. 480 - 481 Cod civil (sub al carui imperiu debutase, la 28.07.2010, procesul lor).
Fiind vorba, in mod evident, de plata unei sume de bani, indiferent de temeiul acesteia (in cauza de fata, fiind vorba de un fapt cauzator de prejudiciu, prin preluarea imobilului de catre stat), potrivit art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 (sub ale carui efecte a luat nastere dreptul litigios), actiunea reclamantelor fiind o actiune personala si nu reala, era supusa prescriptiei extinctive.
Chiar daca nu ar fi cunoscut pe alta cale faptul imposibilitatii de restituire in natura a imobilului in litigiu, reclamantele ar fi putut, in mod obiectiv si sigur, sa afle despre acest lucru din continutul extrasului de CF din care rezulta ca la data de 27.07.1997 cumparatorii bunului (fostii chiriasi) isi intabulasera dreptul de proprietate pentru a-l face opozabil tertilor.
Incepand de la aceasta data s-ar fi putut naste dreptul lor la despagubiri.
Actiunea lor pentru acordarea despagubirilor nu este insa de respins, in principal, sub acest aspect, ci sub aspectul exceptiei de fond a inadmisibilitatii sale - lucru pe care l-a retinut si instanta de apel - avand in vedere temeiurile din dreptul national si conventional care sustin o astfel de solutie.
In acest sens este de observat faptul ca temeiul juridic al preluarii de catre stat a imobilului pentru care se cer despagubiri a fost Decretul nr. 223/1974 care a fost recunoscut ca o preluare abuziva (facandu-se distinctia intre efectele juridice ale celor preluate cu sau fara titlu) inca de la data aparitiei Legii nr. 10/2001 (a se vedea in acest sens art. 2 al Hotararii de Guvern nr. 614/2001 care reprezinta primele norme de aplicare a legii) pe care legiuitorul a adoptat-o in intentia rezolvarii unitare a problemei majore si extinse a imobilelor nationalizate.
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 imobilele preluate de stat fara un titlu valabil sau prin vicierea consimtamantului puteau fi revendicate de fostii proprietari sau succesorii lor daca nu faceau obiectul unei legi speciale de reparatie.
Aceste legi speciale au fost Legea nr. 112/1995 si apoi Legea nr. 10/2001 cu modificarile si completarile lor ulterioare precum si cu normele lor succesive de aplicare.
Prin urmare, chiar si in absenta posibilitatii pentru reclamante a exercitarii actiunii in revendicare, dreptul lor de acces la justitie garantat de Constitutie si de art. 6 paragraf 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului nu a fost obstructionat, ele putand utiliza, in termenele special prevazute, de procedurile legilor mentionate care au prevazut ca masuri reparatorii, in ordine preferentiala, restituirea in natura a imobilelor si apoi restituirea lor prin echivalent (in diversele ei forme, anume consacrate).
In ceea ce priveste omisiunea utilizarii procedurilor speciale de reparatie materiala nu s-a invocat - si nici dovedit - imposibilitatea absoluta si totala a reclamantelor de a recurge la ele, motiv pentru care - astfel cum s-a mentionat in cuprinsul Deciziei de recurs in interesul legii nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - acest lucru imputabil conduitei lor nu le confera posibilitatea de a opta intre aceste proceduri si procedurile puse la dispozitie de dreptul comun .
Cata vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989 s-a adoptat o lege speciala care prevede in ce conditii persoana indreptatita beneficiaza de masuri reparatorii prin echivalent constand in despagubiri nu se poate sustine, fara a incalca principiul specialia generalibus derogant, ca dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau in concurs cu legea speciala.
In privinta concordantei dintre legea speciala si Conventia Europeana (despre care, de asemenea vorbeste Decizia nr. 33/2008), se constata ca jurisprudenta CEDO lasa la latitudinea statelor semnatare ale Conventiei adoptarea masurilor legislative pe care le considera de cuviinta pentru restituirea in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate de stat, lucru care s-a intamplat in cazul Romaniei, prin adoptarea Legii nr. 10/2001 si a legii sale completatoare: Legea nr. 247/2005 (prin care s-au adus modificari de substanta Legii nr. 10/2001 in ceea ce priveste masurile reparatorii precum si procedura de stabilire si acordare a lor).
Aceasta procedura administrativa a fost considerata compatibila cu limitarile acceptate de CEDO ale dreptului de acces la o instanta, fapt mentionat si in Hotararea - pilot din cauza Atanasiu si altii contra Romania (paragraf 115), pe care si reclamantele au invocat-o in recursul lor, criticile instantei europene vizand nu inexistenta unui sistem adecvat pentru acordarea despagubirilor ci disfunctionalitatea lui pentru aceea ca nu permite realizarea acestui scop intr-un termen rezonabil.
Rezulta deci, ca prin aceasta hotarare CEDO s-a realizat un control de conventionalitate al legislatiei speciale in materia restituirii imobilelor nationalizate in urma caruia s-a confirmat acest aspect, statul fiind doar obligat la adoptarea intr-un termen determinat a mecanismului care sa faca efectiva procedura de reparatie materiala.
In atare conditii, avand in vedere ca Hotararea - pilot mentionata a fost pronuntata prin examinarea tuturor dispozitiilor de drept national specifice materiei restituirii imobilelor nationalizate, prin observarea si a deciziilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie (a se vedea in acest sens paragraf 73) si ca, prin aceasta nu s-a constatat nesocotirea dispozitiilor Conventiei, nu exista o obligatie pentru instantele nationale de a proceda la un alt control de conventionalitate al dreptului national in materie si, pe cale de consecinta, la aplicarea prioritara a dispozitiilor Conventiei in sensul dorit de reclamante, acela al admiterii actiunii lor de drept comun si al obligarii directe a Statului, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata valorii de circulatie a imobilului ce nu mai poate fi retrocedat, chiar daca prin aceasta dispozitie nu ar fi incalcate drepturile tertilor cumparatori.
Necesitatea recurgerii partilor interesate la procedurile speciale de reparatie a fost luata in discutie in cuprinsul hotararii - pilot mentionate prin raportare la instrumentele consacrate de Conventie, Curtea de la Strasbourg apreciind in acest sens ca transformarea intr-o "valoare patrimoniala", in sensul art. 1 al Protocolului 1 (aditional) la Conventie, a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii este conditionata de intrunirea de catre partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizare a cailor de atac prevazute de aceste legi.
Rezulta, deci, ca respingerea actiunii reclamantelor corespunde nu numai unei corecte interpretari a dispozitiilor dreptului national ci si raportarii conforme la jurisprudenta CEDO in materie.
Nu lipsit de importanta in acest context este si faptul ca, un argument suplimentar in confirmarea solutiei de respingere a actiunii reclamantelor este si acela ca la data pronuntarii deciziei din apel exista deja un reper legal in materie, respectiv Decizia nr. 27/14.11.2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul de recurs in interesul legii [care a devenit, dupa publicarea ei in Monitorul Oficial nr. 120/17.02.2012, general obligatorie conform art. 3307 alin. (7) C. pr. civ.] prin care s-a stabilit ca actiunile in acordarea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 indreptate impotriva Statului Roman si intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol (aditional) la Conventie si ale art. 13 din aceeasi Conventie (situatie care se regaseste si in cauza de fata), sunt inadmisibile.
- Legea nr. 213/1998 - art. 6 alin. (2)
Articolul 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede referitor la imobilele preluate de stat fara titlu valabil, ca "pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie".
Cata vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989 s-a adoptat o lege speciala (Legea nr. 10/2001), care prevede in ce conditii persoana indreptatita beneficiaza de masuri reparatorii prin echivalent constand in despagubiri, nu se poate sustine, fara a incalca principiul specialia generalibus derogant, ca dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau in concurs cu legea speciala.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 1209 din 24 aprilie 2012, G.O.
Prin Decizia civila nr. 19/23.01.2012, Tribunalul Arad a admis apelul declarat de paratul Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin D.G.F.P. Arad impotriva Sentintei civile nr. 10140/17.10.2011, pronuntata de Judecatoria Arad, pe care a schimbat-o in sensul ca a respins ca inadmisibila actiunea de drept comun formulata de R.R. si F.R. avand ca obiect acordarea de despagubiri pentru imobilul preluat abuziv.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta, invocand, in temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., gresita aplicare a Deciziei nr. 33/2008 a Inalta Curte de Casatie si Justitie, data in interesul legii, precum si incalcarea dreptului lor de acces la justitie si la un proces echitabil in sensul art.6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Prin Decizia civila nr. 1209 din 24 aprilie 2012, pronuntata in dosarul nr. 11606/55/2010, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de reclamante impotriva Deciziei civile nr. 19/23.01.2012, pronuntata de Tribunalul Arad.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a avut in vedere argumentele mai jos redate.
Recursul reclamantelor vizeaza, in esenta, doua aspecte care - in opinia lor - ar fi fost rezolvate de tribunal printr-o interpretare gresita a legii si anume: unul ce tine de natura actiunii formulate de ele impotriva institutiei parate si un altul ce tine de temeiurile de drept national si din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care au fost ignorate de instanta de apel si a caror corecta coroborare ar fi condus la admiterea actiunii.
In ceea ce priveste primul aspect rezulta ca prin actiunea lor reclamantele au urmarit nu constatarea nevalabilitatii titlului statului ca scop in sine ci realizarea unui drept decurgand dintr-o atare situatie, respectiv recunoasterea indreptatirii lor la despagubiri prin obligarea statului la plata echivalentului valorii de circulatie a imobilului preluat inainte de 1989 in baza Decretului nr. 223/1974 si care nu mai poate fi restituit.
Temeiul de drept intern al acestei solicitari a fost indicat ca fiind art. 480 - 481 Cod civil (sub al carui imperiu debutase, la 28.07.2010, procesul lor).
Fiind vorba, in mod evident, de plata unei sume de bani, indiferent de temeiul acesteia (in cauza de fata, fiind vorba de un fapt cauzator de prejudiciu, prin preluarea imobilului de catre stat), potrivit art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 (sub ale carui efecte a luat nastere dreptul litigios), actiunea reclamantelor fiind o actiune personala si nu reala, era supusa prescriptiei extinctive.
Chiar daca nu ar fi cunoscut pe alta cale faptul imposibilitatii de restituire in natura a imobilului in litigiu, reclamantele ar fi putut, in mod obiectiv si sigur, sa afle despre acest lucru din continutul extrasului de CF din care rezulta ca la data de 27.07.1997 cumparatorii bunului (fostii chiriasi) isi intabulasera dreptul de proprietate pentru a-l face opozabil tertilor.
Incepand de la aceasta data s-ar fi putut naste dreptul lor la despagubiri.
Actiunea lor pentru acordarea despagubirilor nu este insa de respins, in principal, sub acest aspect, ci sub aspectul exceptiei de fond a inadmisibilitatii sale - lucru pe care l-a retinut si instanta de apel - avand in vedere temeiurile din dreptul national si conventional care sustin o astfel de solutie.
In acest sens este de observat faptul ca temeiul juridic al preluarii de catre stat a imobilului pentru care se cer despagubiri a fost Decretul nr. 223/1974 care a fost recunoscut ca o preluare abuziva (facandu-se distinctia intre efectele juridice ale celor preluate cu sau fara titlu) inca de la data aparitiei Legii nr. 10/2001 (a se vedea in acest sens art. 2 al Hotararii de Guvern nr. 614/2001 care reprezinta primele norme de aplicare a legii) pe care legiuitorul a adoptat-o in intentia rezolvarii unitare a problemei majore si extinse a imobilelor nationalizate.
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 imobilele preluate de stat fara un titlu valabil sau prin vicierea consimtamantului puteau fi revendicate de fostii proprietari sau succesorii lor daca nu faceau obiectul unei legi speciale de reparatie.
Aceste legi speciale au fost Legea nr. 112/1995 si apoi Legea nr. 10/2001 cu modificarile si completarile lor ulterioare precum si cu normele lor succesive de aplicare.
Prin urmare, chiar si in absenta posibilitatii pentru reclamante a exercitarii actiunii in revendicare, dreptul lor de acces la justitie garantat de Constitutie si de art. 6 paragraf 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului nu a fost obstructionat, ele putand utiliza, in termenele special prevazute, de procedurile legilor mentionate care au prevazut ca masuri reparatorii, in ordine preferentiala, restituirea in natura a imobilelor si apoi restituirea lor prin echivalent (in diversele ei forme, anume consacrate).
In ceea ce priveste omisiunea utilizarii procedurilor speciale de reparatie materiala nu s-a invocat - si nici dovedit - imposibilitatea absoluta si totala a reclamantelor de a recurge la ele, motiv pentru care - astfel cum s-a mentionat in cuprinsul Deciziei de recurs in interesul legii nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - acest lucru imputabil conduitei lor nu le confera posibilitatea de a opta intre aceste proceduri si procedurile puse la dispozitie de dreptul comun .
Cata vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989 s-a adoptat o lege speciala care prevede in ce conditii persoana indreptatita beneficiaza de masuri reparatorii prin echivalent constand in despagubiri nu se poate sustine, fara a incalca principiul specialia generalibus derogant, ca dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau in concurs cu legea speciala.
In privinta concordantei dintre legea speciala si Conventia Europeana (despre care, de asemenea vorbeste Decizia nr. 33/2008), se constata ca jurisprudenta CEDO lasa la latitudinea statelor semnatare ale Conventiei adoptarea masurilor legislative pe care le considera de cuviinta pentru restituirea in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate de stat, lucru care s-a intamplat in cazul Romaniei, prin adoptarea Legii nr. 10/2001 si a legii sale completatoare: Legea nr. 247/2005 (prin care s-au adus modificari de substanta Legii nr. 10/2001 in ceea ce priveste masurile reparatorii precum si procedura de stabilire si acordare a lor).
Aceasta procedura administrativa a fost considerata compatibila cu limitarile acceptate de CEDO ale dreptului de acces la o instanta, fapt mentionat si in Hotararea - pilot din cauza Atanasiu si altii contra Romania (paragraf 115), pe care si reclamantele au invocat-o in recursul lor, criticile instantei europene vizand nu inexistenta unui sistem adecvat pentru acordarea despagubirilor ci disfunctionalitatea lui pentru aceea ca nu permite realizarea acestui scop intr-un termen rezonabil.
Rezulta deci, ca prin aceasta hotarare CEDO s-a realizat un control de conventionalitate al legislatiei speciale in materia restituirii imobilelor nationalizate in urma caruia s-a confirmat acest aspect, statul fiind doar obligat la adoptarea intr-un termen determinat a mecanismului care sa faca efectiva procedura de reparatie materiala.
In atare conditii, avand in vedere ca Hotararea - pilot mentionata a fost pronuntata prin examinarea tuturor dispozitiilor de drept national specifice materiei restituirii imobilelor nationalizate, prin observarea si a deciziilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie (a se vedea in acest sens paragraf 73) si ca, prin aceasta nu s-a constatat nesocotirea dispozitiilor Conventiei, nu exista o obligatie pentru instantele nationale de a proceda la un alt control de conventionalitate al dreptului national in materie si, pe cale de consecinta, la aplicarea prioritara a dispozitiilor Conventiei in sensul dorit de reclamante, acela al admiterii actiunii lor de drept comun si al obligarii directe a Statului, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata valorii de circulatie a imobilului ce nu mai poate fi retrocedat, chiar daca prin aceasta dispozitie nu ar fi incalcate drepturile tertilor cumparatori.
Necesitatea recurgerii partilor interesate la procedurile speciale de reparatie a fost luata in discutie in cuprinsul hotararii - pilot mentionate prin raportare la instrumentele consacrate de Conventie, Curtea de la Strasbourg apreciind in acest sens ca transformarea intr-o "valoare patrimoniala", in sensul art. 1 al Protocolului 1 (aditional) la Conventie, a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii este conditionata de intrunirea de catre partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizare a cailor de atac prevazute de aceste legi.
Rezulta, deci, ca respingerea actiunii reclamantelor corespunde nu numai unei corecte interpretari a dispozitiilor dreptului national ci si raportarii conforme la jurisprudenta CEDO in materie.
Nu lipsit de importanta in acest context este si faptul ca, un argument suplimentar in confirmarea solutiei de respingere a actiunii reclamantelor este si acela ca la data pronuntarii deciziei din apel exista deja un reper legal in materie, respectiv Decizia nr. 27/14.11.2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul de recurs in interesul legii [care a devenit, dupa publicarea ei in Monitorul Oficial nr. 120/17.02.2012, general obligatorie conform art. 3307 alin. (7) C. pr. civ.] prin care s-a stabilit ca actiunile in acordarea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 indreptate impotriva Statului Roman si intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol (aditional) la Conventie si ale art. 13 din aceeasi Conventie (situatie care se regaseste si in cauza de fata), sunt inadmisibile.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Nationalizare
Potrivit dispozitiilor art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001 "decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita la sectia civila a tribuna - Decizie nr. 65 din data de 02.06.2016Legea nr. 10/2010. Restituirea in natura se poate dispune numai in situatia in care terenul este liber. Interpretarea notiunii de „teren liber” potrivit art. 11 alin.3 din Legea nr. 10/2001 si art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr... - Decizie nr. 56/A din data de 15.04.2010
Legea nr.10/2001. Nesolutionarea litigiului in fond. Calitate procesuala pasiva - Decizie nr. 30/A din data de 26.02.2009
Legea nr.10/2001. Obligatia primarului de a emite dispozitie motivata in termenul prevazut de art. 22 din lege - Decizie nr. 190/A din data de 06.06.2007
Legea nr.10/2001. Obligatia de raspuns a unitatii detinatoare. Caracter - Decizie nr. 324 din data de 29.11.2007
Imobil revendicat pe baza dispozitiilor art.23,24 si urmatoarele din Legea nr.10/2001 - Decizie nr. 160 din data de 10.05.2006
Legea nr.10/2001. Acte de privatizare incheiate fara respectarea dispozitiilor legale - Decizie nr. 347 din data de 19.04.2006
Competenta speciala de solutionare a unor litigii in materia Legii nr. 10/2001 - Decizie nr. 202 din data de 09.03.2006
INADMISIBILITATEA ACTIUNII IN REVENDICARE A UNUI IMOBIL NATIONALIZAT, DUPA INTRAREA IN VIGOARE A LEGII NR. 10/2001. - Hotarare nr. 2338 din data de 15.02.2010
Actiune in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare-Lg.10/2001 - Hotarare nr. 4580 din data de 23.03.2010
Imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - Decizie nr. 282R din data de 13.02.2012
Prefectul exercita controlul de legalitate asupra dispozitiilor autoritatilor administratiei publice locale - Decizie nr. 275R din data de 10.02.2012
Nationalizare - Decizie nr. 253R din data de 08.02.2012
Calitatea procesuala pasiva a Ministerului Finantelor Publice in actiunile prin care fostii proprietari ai unui bun imobil in baza Legii nr.112/1995, deposedati de bun in cadrul unei actiuni in revendicare intentate de fostul proprietar al carui imob... - Decizie nr. 94 din data de 07.06.2011
Masuri reparatorii . Nationalizare - Decizie nr. 188A din data de 05.10.2006
Plangere formulata de persoana vatamata impotriva rezolutiei de scoatere de sub urmarirea penala si aplicarea unei sactiuni administrative faptuitorului nesolutionarea actiunii civile de catre procurer; neobligarea faptuitorului la plata cheltuielilo... - Sentinta penala nr. 158 din data de 28.04.2005
INADMISIBILITATEA ACTIUNII IN REVENDICARE A UNUI IMOBIL NATIONALIZAT, DUPA INTRAREA IN VIGOARE A LEGII NR. 10/2001. - Hotarare nr. 2338 din data de 15.02.2010
Actiune in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare-Lg.10/2001 - Hotarare nr. 4580 din data de 23.03.2010
revendicare respinsa - Sentinta civila nr. 6585 din data de 14.07.2008
revendicare admisa - Sentinta civila nr. 3995 din data de 25.04.2008