INADMISIBILITATEA ACTIUNII IN REVENDICARE A UNUI IMOBIL NATIONALIZAT, DUPA INTRAREA IN VIGOARE A LEGII NR. 10/2001.

SENTIN?A CIVILA NR. 2338/15.02.2010

INADMISIBILITATEA ACTIUNII IN REVENDICARE A UNUI IMOBIL NATIONALIZAT, DUPA INTRAREA IN VIGOARE A LEGII NR. 10/2001.
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 3 in 2009 reclamantii C.T. si E.T. au chemat in judecata pe paratul Municipiul Bucuresti prin Primar, solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va prounta sa dispuna obligarea acestuia sa lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul nationalizat fara titlu in baza Decretului nr. 223/1974.
In motivare, reclamantii au aratat ca dreptul de proprietate asupra imobilului a luat na?tere din contractul nr. 4415/4/23.03.1974 prin care intreprinderea pentru construirea si vanzarea locuintelor s-a obligat sa construiasca apartamentul nr. 38 – proprietate personala, predat reclaman?ilor la data de 03.07.1974. Acest imobil a intrat in posesia statului fara titlu, intrucat reclamantii au plecat din tara in 1979 si nu s-au mai intors, astfel ca  potrivit Deciziei nr. 802/05.05.1982, emisa  in temeiul Decretului 223/1974 imobilul a fost confiscat de statul  comunist roman. Reclaman?ii au aratat ca Decretul 223/1974 a fost un act neconstitutional si nelegal, in contradictie vadita cu normele si principiile de baza ale dreptului civil si nelegal incalcand chiar Codul civil, intrucat art. 480 si art. 481 din Codul civil  nu au fost abrogate niciodata.
Decretul 223/1974 a incalcat pct. 1 si 2 din art. 1 al Primului Protrocol Aditional al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, conform caruia orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale ?i nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru  cauza de utilitate publica si in coditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Trecerea in proprietatea statului a fost de fapt o confiscare, reclamantii aratand ca Decretul 223/1974 folosea termeni evazivi, care lasau loc la interpretari, decretul avand titlul – Reglementarea situatiei unor bunuri, insa in fapt, se restrangea categoria titlurilor dreptului de proprietate asupra imobilelor, «se reglementau» doar bunurile imobile si se instituiau sanctiuni pentru cei care paraseau tara, iar in art. 2, 3 si 4 se  vorbea de trecerea unor imobile in proprietatea statului, fara a se denumi din punct de vedere juridic aceasta operatiune – vanzare, donatie, expropriere, confiscare etc. Reclaman?ii au mai aratat ca plecarea din tara sau neintoarcerea pana la expirarea termenului stabilit pentru inapoiere, conform Decretului 223/1974, nu reprezinta cauza de utilitate publica.
De?i legal citat, paratul nu a depus intampinare.
Instan?a a invocat exceptia inadmisibilitatii formularii ac?iunii in revendicare in raport de prevederile Legii nr. 10/2001, re?inand urmatoarele :
Prin Decizia nr. 802/5.05.1982 a Consiliului Popular al Municipiului Bucure?ti, incepand cu data de 26.10.2979, in temeiul Decretului nr. 223/1974, a fost trecut, fara plata, in proprietatea statului, apartamentul nr. 38, proprietate a reclamantului T.C., dobandit, potrivit contractului de construire ?i contractului de imprumut, in timpul casatoriei cu reclamanta T.E.
Fiind preluat in temeiul Decretului nr. 223/1974, imobilul in cauza, este, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6.03.1945-22.12.1989, un imobil preluat abuziv, supus, in consecin?a, unui regim juridic special de restituire, condi?ionat de formularea cererii intr-un anumit interval de timp ?i urmarea unei proceduri administrative prealabile, cu posibilitatea contestarii deciziei in fa?a instan?ei de judecata competente, persoana in cauza putand ob?ine restituirea in natura sau prin echivalent.
Or, in aceste condi?ii, in care exista o lege speciala care reglementeaza regimul juridic al unui bun, ?i ac?iunea de restituire a acestuia, chestiunea admisibilita?ii unei ac?iuni in revendicare, formulata pe dreptul comun, trebuie analizata, cu precadere, din perspectiva respectarii dreptului de acces la instan?a, garantat de art. 6 din Conven?ia Europeana a Drepturilor Omului.
In acest sens, aplicarea unei legi speciale, cu consecin?a inlaturarii aplicarii unei legi generale, nu incalca, de plano, textul men?ionat, Curtea Europeana considerand, in cauza Ivo Bartonek ?i Marcela Bartoòková c. Republicii Cehe, 3.06.2008, ca nu se putea repro?a instan?elor faptul de a fi considerat ca legea de restituire, ca lege speciala, trebuia aplicata cu prioritate fa?a de dispozi?iile generale ale Codului Civil, excluzand astfel posibilitatea instan?elor de a examina chestiunea validita?ii unui contract din 1971, chestiune ce nu era pertinenta in contextul legii speciale.
Acela?i principiu este reluat de Curtea Europeana ?i in cauza Faimblat c. Romaniei, 13.01.2009, in finalul paragrafului 33 men?ionandu-se ca respingerea ca inadmisibila a ac?iunii in constatarea nevalabilita?ii titlului de preluare in raport de dispozi?iile speciale ale Legii nr. 10/2001 nu ridica nicio problema din perspectiva Conven?iei, cu condi?ia ca legea speciala sa fie o cale efectiva. Or, Curtea nu a contestat niciun moment eficacitatea pe care o poate avea procedura instituita de Legea nr. 10/2001 in special in ceea ce prive?te stabilirea calita?ii de persoana indrepta?ita la restituire ?i metoda concreta de repara?ie – restituirea bunului sau masuri de restituire prin echivalent, avand in vedere ?i faptul ca persoanele nemul?umite pot contesta decizia administrativa in fa?a instan?elor competente (Faimblat c. Romaniei, 13.01.2009, par. 36).
Ceea ce reprezinta insa o reala ingerin?a in dreptul de acces la instan?a in procedura de restituire reglementata de Legea nr. 10/2001 este mecanismul de despagubiri prin intermediul Fondului Proprietatea, Curtea Europeana re?inand ca, chiar daca Legea nr. 10/2001 confera, celor interesa?i, accesul la o procedura administrativa, urmata, eventual, de una judiciara, acest acces ramane teoretic ?i iluzoriu, atata timp cat nu duce, intr-un interval rezonabil la plata unei despagubiri in favoarea persoanelor pentru care restituirea nu mai este posibila (Faimblat c. Romaniei, 13.01.2009, par. 38).
Ca atare, respingerea ca inadmisibila a prezentei cereri de revendicare ar putea fi considerata ca o atingere adusa dreptului de acces la instan?a numai in masura in care Legea nr. 10/2001 nu ar fi, in situa?ia concreta dedusa judeca?ii, o cale efectiva de acces al reclaman?ilor la acela?i rezultat pe care l-ar fi putut ob?ine prin formularea cererii de restituire pe calea dreptului comun.
In cauza, insa, instan?a constata ca, potrivit raspunsului primit de la S.C. Titan AL S.A. (fila 40), apartamentul nr. 38 se afla inca in proprietatea statului, fiind inchiriat unor persoane fizice. De asemenea, potrivit raspunsului primit de la P.M.B., pentru acest imobil nu au fost inregistrate cereri de restituire in natura sau de acordare de masuri reparatorii prin echivalent.
Or, atata timp cat imobilul in cauza se afla inca in proprietatea statului, urmand procedura speciala instituita de Legea nr. 10/2001, reclaman?ii ar fi putut ob?ine restituirea in natura a acestuia, rezultat la care s-ar fi ajuns ?i prin formularea unei ac?iuni in revendicare pe calea dreptului comun, a?a incat, urmarind ra?ionamentul Cur?ii Europene in cauza Faimblat c. Romaniei, instan?a apreciaza ca, sub acest aspect, accesul la instan?a conferit de legea speciala este unul efectiv.
In raport de cele expuse anterior, instan?a a admis excep?ia inadmisibilita?ii ac?iunii in revendicare in raport de dispozi?iile Legii nr. 10/2001, considerand ca, in situa?ia particulara a reclaman?ilor, aceasta lege speciala poate fi o cale eficace pentru stabilirea calita?ii de persoana indrepta?ita la restituire ?i ob?inerea masurii reparatorii prin restituire in natura.