Prefectul exercita controlul de legalitate asupra dispozitiilor autoritatilor administratiei publice locale

       Prefectul exercita controlul de legalitate asupra dispozitiilor autoritatilor administratiei publice locale, deci asupra dispozitiilor entitatilor investite cu solutionarea notificarilor emise in faza administrativa, iar nu si asupra hotararilor judecatoresti prin care instanta de judecata a solutionat pe fond notificarea persoanelor indreptatite, in conformitate cu dispozitiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
       
- Art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 decizia in interesul legii nr. XX/19.03.2007 pronuntata de ICCJ.
       Domeniu nationalizare
       
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - Sectia a IV-a Civila,
decizia civila nr. 275/R din data de 10 februarie 2012)
       
       Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
      Potrivit dispozitiilor art. 316 C.pr.civ., dispozitiile de procedura privind judecata in apel (art. 294-298 C.pr.civ.) se aplica si in recurs, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in acest capitol.
       In capitolul referitor la judecata in recurs nu sunt cuprinse dispozitii potrivnice celor cuprinse la art. 295 alin. 1 C.pr.civ., astfel ca instanta de recurs va da deplina aplicare principiului tantum devolutum quantum apellatum, potrivit caruia instanta de control judiciar nu se poate pronunta decat in limitele criticilor formulate prin calea de atac - expresie a principiului disponibilitatii.
       Din examinarea criticilor formulate de parat prin cererea de recurs, Curtea constata ca acesta critica solutia primei instante de fond numai in ceea ce priveste nelegalitatea solutiei de obligare a sa la emiterea unei dispozitii de acordare de despagubiri, recurentul sustinand aplicarea gresita Legii nr. 247/2005 si OUG nr. 81/2007 si aratand ca singurele sale obligatii care deriva din aceste dispozitii legale constau "numai in emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despagubiri" in conditiile legii speciale nr. 247/2005.
       Insa, prin aceeasi hotarare tribunalul a mai constatat calitatea reclamantilor de persoane indreptatite in sensul Legii nr. 10/2001 de a primi masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren in suprafata de 170 mp, situat in Bucuresti, Str.si pentru  imobilul constructie ce a existat la aceeasi adresa, in suprafata desfasurata de 188,92 mp, a constatat imposibilitatea restituirii in natura a imobilului mentionat in petitul actiunii; a constatat implinirea celor patru conditii de fond impuse de Legea nr. 10/2001 pentru ca reclamantii sa beneficieze de masurile reparatorii prevazute de acest act normativ si a constatat culpa procesuala a recurentului parat.
       Din examinarea motivelor de recurs formulate, Curtea constata ca paratul nu a adus nicio critica cu privire la aceste dezlegari ale instantei de fond.
       Singura critica adusa de recurentul-parat consta in aceea ca in mod gresit ar fi fost obligat la acordarea masurilor reparatorii sub forma despagubirilor banesti, in conditiile in care, arata recurentul, are competenta numai de a propune acordarea de masuri reparatorii in echivalent in conditiile legii speciale, iar valoarea echivalenta a imobilului urmeaza a se stabilit de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor.
       Or, din examinarea dispozitivului sentintei civile recurate, Curtea constata ca tribunalul l-a obligat pe recurent sa emita dispozitie cu propunerea de despagubiri pentru acest imobil, in conditiile legii speciale, art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, si nu sa acorde direct aceste despagubiri.
       Prin urmare, primul motiv de recurs nu este intemeiat, deoarece tribunalul a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 raportate la art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispunand obligarea recurentului de a emite o dispozitie prin care sa propuna reclamantilor acordarea de despagubiri pentru imobilul notificat, in conditiile legii speciale, si nu a obligat recurentul sa acorde direct reclamantilor aceste despagubiri.
       Prin cea de-a doua critica, recurentul mai arata ca are obligatia de inainta dosarul administrativ Institutiei Prefectului Municipiului Bucuresti in vederea verificarii legalitatii actului emis, si nu de a inainta direct dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, intrucat notificarile formulate potrivit Legii nr.10/2001 in sensul acordarii de masuri reparatorii se predau pe baza de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, numai daca sunt insotite de avizul de legalitate al Prefectului.
       Curtea va respinge si aceasta critica, constatand ca in mod corect a aratat tribunalul ca legalitatea unei hotarari judecatoresti poate fi verificata doar prin intermediul cailor de atac prevazute de lege.
       Astfel, potrivit art. 16 alin. (2^1)din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 "Dispozitiile autoritatilor administratiei publice locale vor fi centralizate pe judete la nivelul prefecturilor, urmand a fi inaintate de prefect catre Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, insotite de referatul continand avizul de legalitate al institutiei prefectului, ulterior exercitarii controlului de legalitate de catre acesta".
       Din examinarea textului de lege rezulta ca prefectul exercita controlul de legalitate asupra dispozitiilor autoritatilor administratiei publice locale, deci asupra dispozitiilor entitatilor investite cu solutionarea notificarilor emise in faza administrativa, iar nu si asupra hotararilor judecatoresti prin care instanta de judecata a solutionat pe fond notificarea persoanelor indreptatite, in conformitate cu dispozitiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicata, asa cum au fost interpretate prin decizia in interesul legii nr. XX/19.03.2007 pronuntata de ICCJ in dosarul nr. 37/2006 si publicata in Monitorul Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007.
       Prin aceasta decizie in interesul legii, obligatorie erga omnes de la data publicarii sale in Monitorul Oficial, conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., s-a statuat ca, in cazul cand unitatea investita cu solutionarea notificarii nu se pronunta cu privire la notificare in termen de 60 de zile de la inregistrarea acesteia, "se impune /.../ ca instanta investita sa evoce fondul in conditiile prevazute in art. 297 alin. (l) C.pr.civ. si sa constate, pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu intemeiata cererea de restituire in natura". "Intr-un astfel de caz, lipsa raspunsului unitatii detinatoare, respectiv al entitatii investite cu solutionarea notificarii, echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate ramane necenzurat, pentru ca nicio dispozitie legala nu limiteaza dreptul celui care se considera nedreptatit de a se adresa instantei".
       In consecinta, instanta de judecata are plenitudinea de a se pronunta pe fondul notificarii in situatia lipsei raspunsului entitatii detinatoare, ceea ce instanta de fond a si facut, verificand indeplinirea de catre reclamanti a conditiilor prevazute de Legea nr.10/2001 pentru acordarea masurilor reparatorii si stabilind existenta uneia dintre ipotezele de exceptie de la regula restituirii in natura prevazuta de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
       In aceste conditii, exercitarea controlului de legalitate de catre prefect asupra hotararii judecatoresti ar echivala cu o veritabila cale de atac impotriva acesteia, ceea ce este inadmisibil conform cadrului constitutional (art. 123 din Constitutia revizuita) si legal (Legea nr. 340/2004 privind prefectul si institutia prefectului si Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ) care reglementeaza atributiile prefectului.
       Pentru aceste motive, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
       Constatand culpa procesuala a recurentului care a cazut in pretentii prin respingerea caii de atac, in temeiul dispozitiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ. il va obliga la suportarea cheltuielilor de judecata efectuate de intimati in aceasta faza procesuala, constand in onorariu de avocat in suma de 1860 lei, dovedit cu chitanta nr. 380/08.02.2012.