Valoare in vama. Cheltuieli cu descarcarea bunurilor de pe vas si depozitarea acestora la comisionarul vamal. Primul loc de destinatie a marfurilor

- Codul vamal comunitar - art. 33 par. 1 lit. a)
- Legea nr. 571/2003 - art. 139 alin. (1) si (2)

In situatia importului maritim de bunuri, primul loc de destinatie a acestora este cel al descarcarii bunurilor in Romania.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal,
Decizia civila nr. 590 din 19 februarie 2013

Prin sentinta civila nr. 38 din 14 ianuarie 2011, pronuntata in dosarul nr. 1254/30/2010, Tribunalul Timis a admis actiunea formulata de reclamanta SC "F.R." SRL, in contradictoriu cu paratele Directia Regionala Accize si Operatiuni Vamale Timisoara - Serviciul Antifrauda Fiscala si Vamala Timisoara si Directia Generala a Finantelor Publice Timis si, in consecinta a dispus anularea deciziei pentru regularizarea situatiei privind obligatiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 32741/16.11.2009; anularea procesului-verbal de control incheiat la data de 13.11.2009, de catre parata DRAOV Timisoara; anularea partiala a deciziei nr. 2134/379 din 24.12.2009 emisa de parata DGFP Timis, precum si a Dispozitiei nr. 03/07.01.2010 emisa de parata DRAOV Timisoara.
Impotriva sentintei au formulat recurs paratele si prin decizia civila nr. 590 din 19 februarie 2013, pronuntata in dosarul nr. 417/59/2012, Curtea de Apel Timisoara a respins cererile retinandu-se ca obiectul litigiului il reprezinta legalitatea refuzului organelor fiscale de a recunoaste reclamantei deductibilitatea taxei pe valoarea adaugata pe care aceasta a platit-o operatorilor portuari din Constanta Sud Agigea si Constanta Port pentru operatiunile de descarcare a marfurilor importate de reclamanta din China.
Astfel, in fapt, Curtea retine ca in perioada ianuarie 2007 - octombrie 2009 prin birourile Constanta Sud Agigea, Constanta Port si respectiv Timisoara, reclamanta a efectuat un numar de 236 de operatiuni de import privind materiale componente pentru produse de refrigerare/congelare, din tarile de origine: China, Japonia, Malaezia, Indonezia si India.
Transportul produselor a fost efectuat de catre diverse societati specializate, iar transportatorii in nume propriu sau prin alte societati, au efectuat si alte servicii specializate cum ar fi: manipulare, descarcare, eliberare containere si alte servicii pe baza de comision.
Din documentele financiar - contabile (facturi marfa, facturi externe de prestari servicii, fisele contului furnizori servicii, jurnale pentru cumparari), au rezultat ca au fost achitate distinct anumite prestari de servicii si alte taxe conexe transportului international, care nu au fost incluse in baza de calcul a TVA.
Cu privire la argumentele reclamantei - insusite de instanta de fond - Curtea retine ca aceasta a sustinut ca este indreptatita la deducerea TVA pentru serviciile portuare respective, in conditiile in care a platit taxa respectiva si nu era scutita de la plata acesteia, intrucat sunt cheltuieli care au intervenit dupa primul loc de destinatie in Romania si nu sunt incluse in valoarea in vama. Drept urmare, a procedat la plata TVA aferenta acestor servicii si a dedus taxa respectiva.
Examinand legalitatea hotararii recurate, Curtea constata ca problema de drept in discutie se refera la includerea, sau nu, in valoarea in vama a cheltuielilor de descarcare de pe vas si de depozitare acestora la comisionarul vamal - anterior finalizarii procedurii vamale - a unor produse importate de reclamanta din China si transportate maritim pana in portul Constanta.
Potrivit dispozitiilor art. 139 alin. (1) si (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare:
(1) "Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea in vama a bunurilor, stabilita conform legislatiei vamale in vigoare, la care se adauga orice taxe, impozite, comisioane si alte taxe datorate in afara Romaniei, precum si cele datorate ca urmare a importului bunurilor in Romania, cu exceptia taxei pe valoarea adaugata care urmeaza a fi perceputa.
(2) Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele si cheltuielile de ambalare, transport si asigurare, care intervin pana la primul loc de destinatie a bunurilor in Romania, in masura in care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse in baza de impozitare stabilita conform alin. (1). Primul loc de destinatie a bunurilor il reprezinta destinatia indicata in documentul de transport sau in orice alt document insotitor al bunurilor, cand acestea intra in Romania, sau, in absenta unor astfel de documente, primul loc de descarcare a bunurilor in Romania".
Curtea subliniaza ca problema interpretarii se pune numai in ipoteza in care primul loc de destinatie este chiar prima localitate de intrare in Romania - in speta Constanta - si vizeaza includerea sau nu in baza de impozitare in scop de T.V.A. a cheltuielilor de descarcare a bunurilor de pe nava pe care au fost transportate din China.
Or, Curtea considera ca "primul loc de destinatie a bunurilor in Romania" il reprezinta prima localitate din Romania, respectiv chiar "primul loc de descarcare a bunurilor in Romania." - Constanta. Situatia ar fi diferita in cazul in care primul loc de destinatie ar fi o alta localitate, pentru ca in aceste situatii ar fi incluse in baza de impozitare inclusiv cheltuieli de descarcare de pe vasul de transport, fiind efectuate anterior primului loc de destinatie.
Curtea subliniaza, in acest sens, ca art. 139 alin. (2) face referire la "primul loc de destinatie a bunurilor in Romania", fara a distinge intre acele diverse locuri din localitatea respectiva in care urmeaza a fi transportate marfurile, fie in vederea vamuirii, fie in vederea efectuarii altor operatiuni. Nu se poate retine ca "loc de destinatie" ar fi vama din acea localitate sau depozitul unde urmau sa fie descarcate marfurile de pe vas pentru ca art. 139 alin. (2) nu prevede o anume "locatie", nu particularizeaza "primul loc de destinatie a bunurilor in Romania", iar faptul ca este obligatorie vamuirea si ca importatorul nu poate dispune de bunuri pana la vamuire nu poate constitui un argument in sensul interpretarii contrare, deoarece art. 139 alin. 2 nu conditioneaza definitia primului loc de destinatie de posibilitatea importatorului de a dispune in mod liber de bunuri (respectiv de acordarea liberului de vama).
Raportat la aceasta concluzie, Curtea retine ca nu este intemeiata opinia conform careia primul loc de destinatie nu este portul in care au fost aduse marfurile, ci depozitul in care acestea urmeaza sa fie depozitate si sa fie efectuate operatiunile de vamuire, intrucat numai dupa efectuarea acestor operatiuni poate importatorul sa dispuna de bunuri.
Curtea subliniaza ca aceasta opinie nu conduce nu numai la obligativitatea platii T.V.A. pentru a doua oara pentru serviciile de descarcare de pe vas, ceea ce ar putea incalca principiul neutralitatii fiscale, dar in mod cert implica perceperea de majorari de intarziere pentru neplata T.V.A. in vama, accesorii care nu pot fi recuperate de agentul economic respectiv si care sa datoreaza unei interpretari a unor dispozitii legale care nu are argumente indiscutabile si care sa permita contribuabilului sa-si prevada sarcina fiscala si sa actioneze in consecinta.
Curtea atrage atentia ca aceasta simpla interpretare - care nu este sustinuta de un argument de text indiscutabil - nu poate constitui o baza solida pentru a se putea retine certitudinea fiscala, respectiv faptul ca un contribuabil poate cunoaste in mod clar cum trebuia sa actioneze in cazul de fata. In conditiile in care nu se poate retine in speta vreo frauda sau intentie de frauda, contribuabilul este sanctionat pe baza unei interpretari care particularizeaza o notiune vaga folosita de art. 139 alin. (2) - "primul loc de destinatie a bunurilor in Romania", iar caracterul vag al acestei notiuni este repercutat asupra sarcinii fiscale a reclamantei.
In consecinta, Curtea apreciaza ca solutia Tribunalului Timis este temeinica si legala, recursurile formulate de paratele Directia Generala a Finantelor Publice Timis si Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Timisoara impotriva sentintei civile nr. 38/14.01.2011 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 1254/30/2010, iar in temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ. au fost respinse ca nefondate.