Emiterea deciziei de sanctionare, dupa expirarea termenului de 30 de zile de la data luarii la cunostinta a savarsirii abaterii disciplinare, duce la constatarea nulitatii acesteia (art.268 alin.1 C...

Emiterea deciziei de sanctionare, dupa expirarea
                termenului de 30 de zile de la data luarii la cunostinta
                a savarsirii abaterii disciplinare, duce la constatarea
                nulitatii acesteia (art.268 alin.1 Codul muncii).

                                                        Decizia civila nr.385/R/15.02.2008

Prin sentinta civila nr.1308 pronuntata la data de 18.10.2007 in dosarul nr.10398/3/LM/2007 de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamanta G. M. in contradictoriu cu parata SC Distrigaz Sud SA; s-a anulat decizia nr.64/21.02.2007 emisa de intimata si s-a dispus reintegrarea reclamantei in functia si postul detinut anterior emiterii deciziei; a fost obligata parata la plata unei despagubiri egale cu drepturi salariale indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi cuvenite reclamantei de la data emiterii deciziei pana la reintegrarea efectiva; s-a dispus rectificarea carnetului de munca in sensul drepturilor recunoscute prin hotarare; au fost respinse ca neintemeiate pretentiile reclamantei  cu titlu de daune morale; s-a luat act ca  nu se solicita cheltuieli de judecata reclamantei; s-a respins exceptia prescriptiei extinctive si a fost respinsa ca neintemeiata cererea reconventionala.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin decizia nr.64/21.02.2007 emisa de intimata s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului de munca in baza art.61 lit.a Codul Muncii si art.167 lit.j din Contractul colectiv de munca, retinandu-se savarsirea de abateri disciplinare constand in absentarea nemotivata de la serviciu in perioada 20-22.12.2006. S-a statuat ca, potrivit art.268 Codul Muncii incident in cauza, angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei. S-a apreciat astfel, ca in cauza, asa cum rezulta din continutul deciziei contestate, angajatorul avea cunostinta despre absentarea de la locul de munca de catre reclamanta, la data de 20.12.2006, existand o nota informativa intocmita la aceasta data, prin care Directorul Financiar-Juridic era sesizat de absenta contestatoarei. In acest sens este si continutul proceselor verbale incheiate in zilele de 21 si 22.12.2006, ce constata deplasarea reprezentantilor din conducerea angajatorului cu un membru de sindicat, deplasare in urma careia s-a constatat absenta reclamantei de la locul de munca,  cat si convocarea realizata in vederea cercetarii disciplinare realizata la data de 18.01.2007. Mai mult, inclusiv pontajul pe luna decembrie 2006 este semnat de un reprezentant al angajatorului si din acesta rezulta existenta absentelor nemotivate in zilele de 20-22.12.2006, punctajul fiind intocmit pana la sfarsitul lunii decembrie 2006.
Instanta de fond a inlaturat apararile intimatei din intampinare, in sensul ca la data de 23.01.2007, conducerea societatii a fost sesizata prin referatul nr.1/23.01.2007 de faptul ca salariata a savarsit abaterea disciplinara, deoarece anterior acestei date este neindoielnic ca angajatorul avea cunostinta de savarsirea faptei imputate, astfel cum rezulta din inscrisurile sus mentionate. Faptul ca referatul nr.1/23.01.2007 a fost intocmit la data respectiva nu determina calcularea termenului de 30 de zile de la aceasta data, in conditiile in care, din materialul probator reiese ca angajatorul, printr-un reprezentant al conducerii, luase cunostinta de savarsirea abaterii anterior, fiind imputabil eventual directorilor compartimentului unde functiona contestatoarea ca nu au comunicat existenta faptei constatate conducerii angajatorului. De altfel, s-a considerat ca referatul din 23.01.2007 s-a realizat in vederea efectuarii unei noi cercetari prealabile pentru aceeasi fapta, de o comisie numita in conditii de legalitate, la aceasta data insa angajatorul avea cunostinta de fapta savarsita.
In aceste conditii, Tribunalul a constatat ca angajatorul a emis decizia de sanctionare la data de 21.02.l2007, dupa expirarea termenului de 30 de zile de la data luarii la cunostinta a savarsirii abaterii disciplinare, incalcandu-se astfel dispozitiile imperative ale art.268 alin.1 Codul Muncii, aspect avut in vedere la admiterea contestatiei formulate, ca o consecinta a nulitatii absolute a deciziei contestate. Desi, acest aspect era suficient pentru constatarea nulitatii deciziei de sanctionare, dupa cum apreciaza si Tribunalul in motivarea sentintei sale, acesta a analizat si temeinicia masurii dispuse si a constatat si netemeinicia deciziei contestate. S-a avut in vedere, in concret, continutul in date al condicii de prezenta, momentul  in care contestatoarea a semnat procesul verbal in sensul prezentei la serviciu in zilele de 20, 21 si 22 decembrie 2006.
Mai mult, instanta de fond a constatat ca politica societatii angajatoare fata de salariatii departamentului juridic, denota intentia de a o indeparta pe contestatoare din functia si postul detinut prin orice mijloc, iar invocarea absentelor nemotivate nu a fost decat o justificare a demersurilor conducerii in acest sens.
Astfel, tribunalul a retinut ca, in fapt, angajatorul a incercat inlaturarea petentei prin orice mijloc, motivele invocate in decizie fiind formale, contestatoarea dovedind netemeinicia acestora.
Raportat la dispozitiile art.263 - 268 si art.76-78 Codul Muncii, instanta de fond a anulat decizia de concediere ca netemeinica si nelegala, iar in temeiul art.78 Codul Muncii, a dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei netemeinice si nelegale, obligand intimata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea. In baza art.78 al.2 Codul Muncii, s-a dispus reintegrarea in postul si functia detinuta anterior concedierii.
Ca o consecinta a acestor dispozitii, in temeiul Decretului nr.92/1976, angajatorul a dispus rectificarea carnetului de munca al reclamantei in sensul drepturilor recunoscute, prin hotarare.
In ceea ce priveste daunele morale solicitate de reclamanta in cuantum de 25.000 EURO, instanta de fond a constatat ca acestea se acorda in conditiile raspunderii patrimoniale, ca forma a raspunderii civile contractuale. In cauza s-a probat fapta ilicita, constand in concedierea nelegala si netemeinica si a vinovatiei intimatei, dar nu s-a facut dovada prejudiciului si a legaturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu. S-a statuat ca in concret, contestatoarea nu a dovedit existenta unui prejudiciu moral ca urmare a concedierii, in aceasta privinta avand sarcina probei, instanta putand doar aprecia cuantumul daunelor morale in conditiile in care prejudiciul este dovedit. Nefiind indeplinite cumulativ conditiile raspunderii patrimoniale, in temeiul art.269 Codul Muncii, instanta a respins pretentiile cu acest titlu, ca neintemeiate.
In temeiul art.274 C.proc.civ., instanta a luat act ca reclamanta-parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
In ceea ce priveste cererea reconventionala, instanta a fost sesizata in sensul constatarii nulitatii absolute a contractului individual de munca si in temeiul art.137 Cod pr.civila, instanta a solutionat cu prioritate exceptia prescriptiei extinctive invocata de coontestatoare.
In acest sens, trebuie retinut faptul ca la data invocarii acesteia contractul de munca incetase ca urmare a deciziei de concediere, dar   raportat la solutia pronuntata pe actiunea principala in sensul anularii deciziei de concediere, fata de efectele nulitatii care vor desfiinta cauza de incetare a contractului cu efect retroactiv, vazand si dispozitiile art.283 din lit.d Codul Muncii, instanta de fond a respins exceptia prescriptiei extinctive a dreptului la actiune invocat pe cale reconventionala.
 Pe fondul cererii reconventionale intimata-reclamanta a invocat ca motiv de nulitate existenta unei incompatibilitati legale, dar, din probele administrate in cauza, s-a retinut ca la data incheierii raporturilor juridice de munca, data de la care au fost analizate conditiile de validitate ale actului juridic a carui nulitate s-a solicitat nu exista o incompatibilitate legala pentru incheierea valabila a unui contract individual de munca.
Astfel, calitatea de avocat nu reprezinta o incompatibilitate pentru incheierea valabila a unui contract de munca, incompatibilitatea prevazuta de art.14 lit.a din Legea 51/1995 republicata, functionand in sens invers, in sensul ca activitatea salarizata in cadrul altei profesii, are consecintele juridice prevazute de aceasta lege.
Oricum, prin decizia nr.1391/31.05.2001 emisa de Baroul Bucuresti s-a dispus trecerea reclamantei-parate pe tabelul avocatilor incompatibili, astfel incat incompatibilitatea invocata nu mai exista, ulterior intervenind doar definitivarea in profesie ca urmare a vechimii intr-o functie asimilata.
Fata de aceste considerente instanta de fond a respins cererea avand ca obiect anularea contractului de munca si, in consecinta, a respins si cererea privind constatarea incetarii de drept a contractului de munca in conditiile art.56 lit.c Codul Muncii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal intimata SC DGN Distrigaz Sud SA, criticand-o ca nelegala si netemeinica. Incadrand criticile formulate in motivele de recurs prevazute de  art.304 pct.5 si 9 Cod pr.civila, Curtea constata ca recurenta sustine, in esenta, ca hotararea a fost data cu incalcarea formelor de procedura prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii care au provocat recurentei o vatamare, ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului si ca a fost pronuntata cu interpretarea si aplicarea gresita a dispozitiilor legale incidente in cauza. Arata recurenta in dezvoltarea motivelor de recurs ca prima instanta investita fiind cu o contestatie impotriva deciziei de sanctionare disciplinara emisa de recurenta, a constatat nulitatea absoluta a deciziei in raport de data aplicarii sanctiunii disciplinare, fara ca in prealabil sa fi pus in discutia partilor acest incident procedural.
Acest aspect excede nejustificat principiului rolului activ al judecatorului consacrat de art.129 alin.4 Cod pr.civila,  analiza nulitatii deciziei s-a realizat unilateral de instanta, in conditiile in care nu a fost mentionata de contestatoare prin cererea introductiva de instanta, nici ulterior pe parcursul solutionarii cauzei.
Sustine totodata recurenta ca instanta de fond nu a inteles sa puna in discutia partilor pretinsa tardivitate a aplicarii sanctiunii disciplinare retinute in cuprinsul hotararii, fiind privata practic de dreptul de a expune concluziile sale cu privire la aspectele legate de momentul aplicarii sanctiunii disciplinare, neavand posibilitatea de a propune sau administra vreo proba in combaterea acestei exceptii.
Avand in vedere natura juridica a termenului de 30 de zile prevazut de art.268 alin.1 Cod pr.civila, respectiv acela de termen de prescriptie, erau incidente in cauza prevederile art.1838 si art.1839 Cod civil, ce consacra renuntarea la prescriptie, renuntare ce poate fi expresa sau tacita. In speta, apreciaza recurenta, in conditiile neinvocarii in fata primei instante a interventiei prescriptiei echivaleaza evident cu o renuntare la invocarea sa.
Pe fondul exceptiei sustine recurenta, prima instanta trebuia sa se raporteze ca data a luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare la continutul Referatului nr.1/23.01.2007 al Directiei Financiar-Juridic, inscris ce prezinta relevanta in calcularea termenului sus mentionat, fiind data luarii la cunostinta de directorul general despre pretinsa abatere.
Referitor la netemeinicia deciziei, pretinde recurenta, prima instanta a nesocotit continutul in date al sentintei civile nr.327 din data de 20.06.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale in solutionarea cauzei ce a format obiectul dosarului nr.1374/3/2007, sentinta anexata cauzei, fata de care prima instanta nu a realizat nici o analiza. Ori, prin aceasta hotarare judecatoreasca a fost respinsa cererea contestatoarei de a i se plati drepturile salariale, cuvenite pentru perioada 20-22 decembrie 2006, instanta retinand absentarea acesteia de la locul de munca pentru intervalul mentionat.
S-a nesocotit totodata, ca in speta, abaterile disciplinare retinute in sarcina contestatoarei au fost dovedite prin procesele verbale din data de 20.12.2006, respectiv 22.12.2006, procese verbale intocmite de salariati ai Serviciului Juridic-Contencios, Directia Resurse Umane si un reprezentant al sindicatului, ce au constatat lipsa de la serviciu a contestatoarei si de continutul adresei nr.3426/20.12.2006 a Serviciului Juridic-Contencios, ce consemneaza absenta din data de 20.11.2006. Aceste fapte sustine recurenta reprezinta abateri disciplinare in sensul art.263 Codul Muncii si art.164 lit.g si u din contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unitatii.
Nelegal pretinde recurenta s-a solutionat si cererea reconventionala, neavandu-se in vedere dispozitiile art.14 lit.a din Legea nr.51/1995, raportat la incompatibilitatea stabilita prin lege cu privire la exercitarea altor activitati retribuite de catre consilierii juridici. Aceasta incompatibilitate rezulta din  interpretarea coroborata a dispozitiilor sus mentionate cu art.17 din Decretul nr.143/1955 privind organizarea si functionarea oficiilor juridice, a Legii nr.314/2003 privind organizarea si functionarea profesiei de consilier juridic, ce stabileste prin art.10 lit.a ca exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibila cu aceea de avocat.
Nu s-au solicitat probe noi in calea de atac a recursului.
Examinand sentinta civila atacata sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept incidente in cauza, Curtea apreciaza fondat recursul formulat pentru aspectele vizand nulitatea hotararii atacate, aspecte ce vor fi analizate cu prioritate si vor fi infatisate in cuprinsul prezentei decizii.
Prima instanta investita fiind cu o contestatie impotriva deciziei de sanctionare emisa de recurenta, a constatat nulitatea absoluta a deciziei in raport de data aplicarii sanctiunii disciplinare, fara ca, in prealabil sa fie pusa in discutia partilor acest incident procedural. In aceste conditii, s-au incalcat principiile esentiale ale procesului civil: al contradictorialitatii, oralitatii dezbaterilor, dreptului la aparare si nemijlocirii, fara ca recurenta sa poata formula concluzii referitoare la aspectul nulitatii absolute a deciziei contestate.
Se constata astfel ca prin incalcarea principiilor esentiale ale procesului civil, instanta de fond a adus in mod grav atingere dreptului recurentei la un proces echitabil, suprimand practic dreptul de a participa in mod activ la solutionarea pricinii si de a-si expune punctul de vedere cu privire la orice incident, in scopul aflarii adevarului si pronuntarii unei sentinte legale si temeinice. Ori, in lumina principiilor incalcate si infatisate mai sus, partile au dreptul de a formula cereri, de a pune concluzii cu privire la toate problemele de fapt si de drept de care depinde corecta solutionare a litigiului.
Instanta de fond nu a inteles sa puna in discutia partilor pretinsa tardivitate a aplicarii sanctiunii disciplinare retinute in cuprinsul hotararii, fiind practic privata recurenta de dreptul de a expune concluziile sale cu privire la aspectele legate de momentul aplicarii sanctiunii disciplinare, neavand posibilitatea de a propune sau administra vreo proba in combaterea acestei exceptii, fiind nevoita a ataca masura dispusa abia in calea de atac, aspect ce contravine flagrant dispozitiilor Codului de procedura civila si incalca grav principiul dreptului la aparare garantat de Constitutia Romaniei. Judecatorul, in calitatea de participant la procesul civil, se supune principiului contradictorialitatii, fiind nelegala astfel hotararea prin care s-a solutionat cauza in raport de aspecte de fapt si de drept invocate din oficiu, dar care nu au fost puse in discutia partilor, lipsind de efect principiul contradictorialitatii, incalcand dreptul la aparare al recurentului, aspect de natura a atrage nulitatea hotararii atacate. Intr-o atare situatie, solutia ce se impune este admiterea recursului potrivit art.312 alin.5 Cod pr.civila, casarea sentintei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, constatarea nulitatii sentintei atacate pentru aspectele invocate, facand de prisos cercetarea motivelor  de recurs.
Instanta de recurs va avea in vedere la rejudecare aceste motive de recurs, cat si apararile invocate in intampinarea depusa la instanta de recurs si le va analiza ca aparari de fond.
Tribunalul va verifica cu prioritate daca subzista aspectul nulitatii absolute a deciziei de sanctionare, in raport de data aplicarii sanctiunii disciplinare, raportat la apararile ambelor parti pe acest aspect si in functie de solutia pronuntata, va mai analiza sau nu temeinicia masurii de sanctionare dispusa prin decizia contestata. Se va avea in vedere ca, in concret, constatarea nulitatii deciziei de sanctionare pentru nerespectarea termenului de 30 de zile de aplicare a sanctiunii, face practic de prisos analiza temeiniciei masurii de sanctionare retinuta prin decizia contestata.