Pretentii. Principiul libertatii probelor in materie comerciala

      Pretentii. Principiul libertatii probelor in materie comerciala

            In materie comerciala, formarea obligatiilor este guvernata de principiul libertatii contractuale, acesta constand in dreptul unei persoane de a incheia orice contract, cu orice  partener si cu clauzele pe care partile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publica si bunele moravuri. Consecinta imediata a acestui principiu este libertatea in exprimarea vointei la incheierea contractului - in sensul de operatiune juridica ( negotium) - care are drept corolar libertatea probelor in dovedirea drepturilor subiective izvorate din contractul comercial.
            Conform disp.art. 46 C.com. obligatiile comerciale pot fi dovedite cu mijloacele de proba admise in dreptul comun - in anumite cazuri chiar fara restrictiile impuse de acesta - precum si prin mijloace de proba specifice ( facturi acceptate, corespondenta comerciala, registrele comerciale etc).
             (Trib Dolj, sectia comerciala; Dec.nr.30 din 07 februarie 2011)              Prin cererea inregistrata la data de 21.04.2010 pe rolul Judecatoriei Craiova sub nr. 12167/215/2010 si precizata ulterior, reclamanta SC T SA prin administrator judiciar a solicitat instantei obligarea paratei P la plata sumei de 1.309 lei reprezentand suma neachitata din factura fiscala nr. 264/26.02.2008.
      In motivare a aratat ca conform facturii fiscale seria A-C nr. 264/26.02.2008 parata mai are de achitat un debit in suma de 1.309 lei. Prin adresa nr. 567/25.01.2010 a chemat parata la conciliere directa in vederea stingerii pe cale amiabila a litigiului privind debitul in cuantum de 1.309 lei pe care aceasta il datoreaza reclamantei  
      In scop probator, au fost depuse la dosarul cauzei in fotocopie inscrisuri.
      A aratat ca in dovedirea cererii intelege sa se foloseasca de toate mijloacele de proba admise de lege. 
      In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 969 C. civ., art. 112 C.proc.civ. si dispozitiile Legii nr. 85/2006.
      Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru in temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006.
      Prin sentinta nr. 12069/30.06.2010 Judecatoria Craiova a respins cererea ca neintemeiata. 
      Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca in dovedirea pretentiilor sale, creditoarea a depus factura fiscala, care insa nu poarta poarta stampila debitoarei. Reclamanta nu a depus nici un alt inscris care sa faca dovada relatiilor comerciale desfasurate intre parti.
           Ca atare, instanta a apreciat ca nu s-a facut dovada existentei raporturilor contractuale comerciale intre partile din acest dosar. Reclamanta a incalcat astfel dispozitiile art. 1169 Cod Civil, care prevede ca "cel ce face o propunere in fata judecatii trebuie sa o dovedeasca", sarcina probei incumbandu-i acesteia.
          Codul Civil Roman contine dispozitii imperative obligatorii, care prevad ca numai contractele scrise incheiate intre parti beneficiaza in caz de neexecutare a obligatiilor, de concursul coercitiv al statului. 
           Astfel, potrivit art. 969 C. civ., "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante".
           De asemenea, art. 46 C. com. stipuleaza ca numai "facturile acceptate " pot constitui o proba pentru existenta unor obligatii comerciale sau liberatiuni.
           Factura depusa la dosarul cauzei nu indeplineste cerintele art. 46 C. com., intrucat nu poarta stampila intimatei pentru a putea fi considerata ca a fost acceptata la plata.
          Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta SC T SA prin administrator judiciar solicitand intr-o prima teza admiterea recursului modificarea sentintei in sensul admiterii actiunii formulate, iar intr-o teza subsidiara, admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea spre rejudecare in vederea administrarii si a altor probe, pentru proba raporturilor juridice dintre parti, in speta proba cu interogatoriul paratei si proba cu expertiza contabila.
      In motivare, recurenta arata ca solutia instantei de fond este una netemeinica, data cu interpretarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art. 1169 Cod civil, imprejurare in masura sa atraga incidenta in speta a dispozitiilor art. 304 pct.9  C. proc. civ., coroborat cu dispozitiile art. 12 pct.3 C. proc. civ. instanta de fond in mod gresit retinand ca inscrisurile analizate nu fac dovada raporturilor juridice dintre parti.
      Se mai arata ca factura in cauza a fost comunicata intimatei prin posta, ea fiind in mod netagaduit recunoscuta de catre Primaria Isalnita, din moment ce aceasta pe tot parcursul procesului nu a facut dovada refuzului de a accepta la plata factura respectiva, factura in cauza prevazand ca mod de acceptare a acestora numai semnatura, in continutul acestor documente nefiind mentionata nicaieri cerinta aplicarii stampilei ca mijloc de acceptare sau a altui asemenea element.
      In drept au fost invocate dispozitiile art. 299 C. proc. civ. coroborat cu art. 304  pct.9 C. proc. civ. si art. 304/1 C. proc. civ.
           Recursul este fondat.
           Prin cererea introductiva recurenta-reclamanta a solicitat obligarea intimatei-parate la plata sumei de 1.309 lei reprezentand suma neachitata din factura fiscala nr. 264/26.02.2008, fara a invoca existenta unui contract incheiat in forma scrisa intre parti.
           Este adevarat ca in factura fiscala nr.264/26.02.2008 f.6 d.f. s-a consemnat ca suma de 1309 lei reprezinta "c/val prestatii conform contract nr. 20/28.02.2008 deplasare" dar din insasi consemnarea respectiva se observa ca era vizat un contract ce urma sa se incheie ulterior datei emiterii facturii.
            In materie comerciala, formarea obligatiilor este guvernata de principiul libertatii contractuale, acesta constand in dreptul unei persoane de a incheia orice contract, cu orice partener si cu clauzele pe care partile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publica si bunele moravuri. Consecinta imediata a acestui principiu este libertatea in exprimarea vointei la incheierea contractului - in sensul de operatiune juridica ( negotium) - care are drept corolar libertatea probelor in dovedirea drepturilor subiective izvorate din contractul comercial.
            Conform disp.art. 46 C.com. obligatiile comerciale pot fi dovedite cu mijloacele de proba admise in dreptul comun - in anumite cazuri chiar fara restrictiile impuse de acesta - precum si prin mijloacele de proba specifice ( facturi acceptate, corespondenta comerciala, registrele comerciale etc).
          Este adevarat ca factura fiscala ( nr. 264/26.02.2008 n.n.) nu poarta stampila debitoarei, asa cum a retinut si prima instanta, dar prin aceasta nu se poate concluziona ca nu exista un raport juridic intre parti atat timp cat nu s-au administrat si celelalte probe permise de art.46 C.com. si solicitate de catre recurenta-reclamanta prin cererea introductiva. In cauza se impunea incuviintarea si administrarea acestor probe avand in vedere ca recurenta-reclamanta a facut dovada notificarii intimatei-parate prin confirmarea de primire/ 09.02.2010 f. 8 d.f., semnata si parafata de delegatul acesteia din urma, fara ca ultima sa-si precizeze punctul de vedere cu privire la pretentia invocata..  De asemenea, recurenta-reclamanta a depus in recurs adresa nr. 601/19.02.2008 prin care intimata-parata insasi solicita recurentei-reclamante trimiterea unui cilindru compactor pentru compactarea ( tasarea) terenului de fotbal din comuna I. Din aceste inscrisuri rezulta fara dubiu ca intre parti a existat o corespondenta privind o eventuala prestare de servicii, iar modul  in care s-au finalizat discutiile si prin urmare raporturile juridice care au luat nastere intre parti trebuia cercetata de instanta, prin administrare de probe, in conditiile legii, asa cum s-a aratat mai sus.              
           Retinerile instantei in sensul ca Codul civil roman ar contine dispozitii imperative obligatorii, care prevad ca numai contractele scrise incheiate intre parti beneficiaza in caz de neexecutare a obligatiilor, de concursul coercitiv al statului si ca   numai "facturile acceptate " pot constitui o proba pentru existenta unor obligatii comerciale sau liberatiuni sunt gresite.    
          In raport de considerentele de fapt si de drept de mai sus instanta apreciaza ca recursul declarat este intemeiat, urmand ca, in baza art. 304 pct.9 si 312 C.proc.civ. sa fie admis, casata sentinta si trimisa cauza Judecatoriei Craiova spre rejudecare.
          Cu ocazia rejudecarii, in vederea aflarii adevarului si stabilirii raporturilor juridice dintre parti, vor fi administrate probe in conditiile legii  si cu respectarea disp. art. 46 C.com..