InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Vaslui

tentativa de omor calificat

(Sentinta penala nr. 51 din data de 24.02.2010 pronuntata de Tribunalul Vaslui)

Domeniu Tentative | Dosare Tribunalul Vaslui | Jurisprudenta Tribunalul Vaslui


Dosar nr. 3264/89/2009
de tentativa de omor calificat

R O M A N I A
TRIBUNALUL VASLUI
 SECTIA PENALA
SENTINTA PENALA  Nr. 51
Sedinta publica de la 24 Februarie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE RADU-NICOLAE OANA
Grefier DORICA TRANDAFIR Ministerul Public  reprezentat de Procuror RADU GALAN din cadrul Parchetului de pe linga Tribunalul Vaslui

Pe rol fiind solutionarea cauzei penale privind pe inculpatul B A,  fiul lui, nascut la data de in municipiul, cetatenie romana, studii 8 clase+scoala profesionala, fara loc de munca, ocupatie agricultor, domiciliat in municipiul, CNP, fara  antecedente penale, in prezent aflat in stare de arest la Penitenciarul Iasi, trimis in judecata prin rechizitoriul parchetului de pe linga Tribunalul Vaslui  nr.749/P/2009 din 14.10.2009 pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor calificat prev. de art.20 rap. la art.  174, 175 lit. a, c si i Cod penal.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta inculpatul B  A aflat in stare de arest la Penitenciarul Iasi asistat de av. Placinta Ioan aparator desemnat din oficiu cu delegatie depusa la dosarul cauzei si martorul C A propus de inculpat.
          Au lipsit : partea vatamata-parte civila B N, martorii din lucrari B A,  C M, B M -N si  C J 
 partile civile Spitalul  Clinic de Urgente Iasi si Serviciul de Ambulanta Judetean Vaslui .
S-a facut referatul cauzei grefierul invederand ca procedura este legal indeplinita ; este al treilea termen de judecata ; inculpatul este audiat ; partea vatamata s-a constituit  parte civila in cursul urmaririi penale urmand ca in fata instantei sa precizeze cuantumul despagubirilor civile ;masura arestarii preventive expira la 13.03.2010,mandatele de aducere privind martorii B A, B M N si C J au fost executate martorii fiind adusi de un agent de politie la instanta ; mandatul de aducere privind martorul  din lucrari  C M -G nu  a  fost executat  in sensul ca din continutul procesului verbal  intocmit de agentul de politie  Calfa Ciprian  rezulta ca  din verificarile facute   la imobilul din str. Erou Frentescu nr.4  nu locuieste nici o persoana. Totodata in urma verificarilor  efectuate a constata ca  martorul C M G nu locuieste pe raza mun. Husi;-  si s-au verificat actele si lucrarile dosarului, dupa care ;
Prezenta fiind in instanta,  partea vatamata B  N si avand cuvantul, arata ca nu intelege sa se constituie parte civila si nu are pretentii banesti de la inculpat.
Conf. disp. art.85 alin1,2 si 7 Cod pr.penala rap. la art. 327 Cod pr.penala, s-a dispus audierea sub prestare de juramant a martorilor B  A, B  M- N, cele declarate fiind consemnate intr-un proces- verbal care dupa ce a  fost semnat s-a atasat la dosarul cauzei.
Instanta , pune in discutie imposibilitatea audierii martorului  C M -G  avand in vedere si cele precizate in continutul procesului verbal incheiat de agentul de politie privind punerea in executare a mandatului de aducere.
Reprezentantul parchetului, avand cuvantul, arata ca nu insista in audierea martorului din lucrari C M -G, avand in vedere pozitia de recunoastere a inculpatului.
Av. Placinta Ioan avand cuvantul, urmeaza ca instanta sa aprecieze  avand in vedere  cele precizate in continutul procesului verbal incheiat de agentul de politie
Instanta,  constata ca nu mai este necesara  audierea martorului C M -G, avand in vedere pozitia  inculpatului in timpul audierii atat in cursul urmaririi penale cat si in fata instantei de judecata
Instanta, cere  inculpatului prin aparator, partii civile si reprezentantului parchetului  sa precizeze daca  mai au  de dat explicatii  sau de formulat cereri noi in completarea cercetarii judecatoresti.
         Inculpatului prin aparator, partea civila si reprezentantului parchetului  avand pe rand cuvantul, precizeaza  ca nu   mai au  de dat explicatii  sau de formulat cereri noi in completarea cercetarii judecatoresti.
Instanta, conf. disp. art.339 C.pr.,penala, constata terminata cercetarea judecatoreasca si trece la dezbateri dand  cuvantul la fond conf. art.340 C.pr.penala.
Reprezentantul parchetului, avand cuvantul, arata ca prin rechizitoriul procurorului a fost trimis in judecata in stare de arest preventiv inculpatul Butucea  Adrian pentru savarsirea    infractiunii de tentativa de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. "a, c si  i" C.penal.
            In fapt s-a retinut ca  in dimineata zilei de 17.07.2009, pe str. M. Eminescu din mun. Husi, dupa ce a asteptat-o inca din timpul noptii pe sotia sa - vatamata B N, inarmat cu o secure, cu intentia de a-i suprima viata, inculpatul B A i-a iesit vatamatei in fata, in timp ce aceasta se deplasa spre locul de munca, si i-a aplicat lovituri repetate cu securea, vatamata aparandu-si capul cu bratele, in care a receptionat lovituri de secure, prin care i-au fost produse leziuni traumatice severe, care necesita 65 - 70 de zile de ingrijiri medicale si care au pus viata vatamatei in primejdie.
Fapta si vinovatia inculpatului au fost dovedite cu  intreg materialul probator administrat in cauza  in cursul urmaririi penale coroborat cu cel administrat la cercetarea judecatoreasca respectiv; proces-verbal de cercetare la fata locului,  raport de expertiza medico-legala  nr. 231/E/2009 al S.M.L. Jud. Vaslui; declaratiile partii vatamate, declaratiile martorilor audiati,si declaratiile inculpatului .
Solicita condamnarea inculpatului B A  pentru savarsirea infractiunii   de tentativa de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. "a, c si  i" C.penal, la o pedeapsa cu inchisoare.
Pe durata executarii pedepsei, interzice inculpatului  exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a  teza a-II-a si lit.b Cod penal, in conditiile art.71  alin.2 Cod penal. 
Solicita a se dispune   deducerea din durata pedepsei inchisorii aplicate a perioadei de retinere si arest preventiv a inculpatului, de la data de 17.07.2009 la zi si sa se   mentina masura arestarii preventive luata impotriva inculpatului   B A.
Solicita a se lua act  ca partea vatamata B N nu se constituie parte  civila in cauza. Totodata solicita obligarea inculpatului  la plata despagubirilor civile  in   suma de  849,4  lei  Serviciului  de Ambulanta Judetean Vaslui  si suma de  12.840,07 lei Spitalul  Clinic de Urgenta  " Prof. dr. Nicolae Oblu  " Iasi  .
La individualizarea  judiciara a pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului, solicita a se avea in vedere gradul ridicat de pericol social al faptei,  imprejurarile in care a fost comisa fapta ,de persoana inculpatului care este  care are varsta de 41 ani , este casatorit, are 2 copii minori , este agricultor, nu  are antecedente penale.
In temeiul  art.118 lit. b Cod penal solicita a se dispune confiscarea  de la inculpatul   B A   a unei   securi-corp delict folosita la savarsirea faptei.
Solicita obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Partea vatamata B N, avand cuvantul, arata ca nu are nici o pretentie de la inculpat insa solicita ca acesta sa  o lase in pace  sa nu-i mai faca nici un rau.
Av.Placinta Ioan, avand cuvantul,  arata ca situatia de fapt  este corect retinuta in actul  de  sesizare a instantei incadrarea juridica a faptei este corect facuta.
Solicita ca la individualizarea judiciara a pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului sa se aiba in vedere ca ceea ce s-a intamplat a fost pe fondul geloziei ,    ca  inculpatul  a dorit sa-i aplice o corectiei partii vatamate, ca nu a avut intentia de a suprima viata  acestea  ,nu si-a dat seama  atunci cind a lua securea de ceea ce se putea intampla. Totodata solicita ca instanta sa aiba in vedere ca inculpatul a recunoscut si regretat fapta comisa si sa-i aplice o pedeapsa orientata  spre minimul special prevazut de lege. Oficiu neachitat.
Inculpatul B A, avand ultimul cuvant, arata ca regreta fapta comisa si lasa la aprecierea instantei solutionarea cauzei.
S-au declarat dezbaterile inchise, dupa care s-a trecut la deliberare.
Ulterior deliberarii,
 
 

INSTANTA

                                      Asupra actiunii penale de fata ;
Prin rechizitoriul nr. 749/P/2009 al Parchetului de pe langa Tribunalul Vaslui  a fost trimis in judecata in stare de arest  preventiv inculpatul B A  pentru savarsirea infractiunii de tentativa la infractiunea de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal  rap. la  art.174 - 175 lit." a, c si i " Cod penal.
In cauza au fost  audiati inculpatul ,martorii si s-au depus acte in circumstantiere in favoarea  inculpatului . 
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
     De la data de 23.04.2009, datorita conflictelor familiale, vatamata B N a initiat separarea in fapt, si s-a mutat la o sora de a sa, iar ulterior si-a luat cu ea si fiicele.
Apoi vatamata B N a initiat o relatie cu numitul C J, si s-a mutat la locuinta acestuia, situata in mun..
Dupa separarea lor in fapt, inculpatul B A a incercat de mai multe ori sa o convinga pe vatamata B N sa reia convietuirea, a urmarit-o in repetate   randuri, afland totodata adresa unde locuia vatamata, insa vatamata  a refuzat  reluarea convietuirii, motiv pentru care inculpatul a incepu  sa acumuleze furie  impotriva vatamatei. 
                 In dupa -amiaza  zilei de 16.07.2009 inculpatul B A s-a hotara  sa suprime  viata  sotiei sale  vatamata B N,   mai precis,  in exprimarea sa "sa-i dea in cap", astfel ca seara, pe la orele 21.00, a luat o secure  intr-o sacosa  si a plecat de acasa in scopul celor de mai sus.  
        Apoi inculpatul  B A a stat in parcul din centrul municipiului Husi  pana spre miezul noptii,  dupa care s-a deplasat pe strada unde locuia vatamata  B N,si a stat sub un gard pana dimineata, stiind ca pe acolo  trece vatamata  dimineata devreme, pentru a se deplasa la locul de munca.
             In dimineata zilei de 17.07.2009 ,in jurul orelor  05,30 , vatamata B N  a plecat  spre  serviciu, impreuna cu fiica sa B A.
 Cind acestea au ajuns pe str. M. E, aproximativ in dreptul  locuintei nr. . in fata le-a iesit inculpatul B A, cu securea in mana ,iar acesta a  inceput sa- i aplice  vatamatei B N  lovituri  cu securea ,vizandu-i zona capului.
Vatamata B N  si-a aparat cu mainile capul, astfel  ca a receptionat lovituri de secure  in special la nivelul  antebratului stang, o lovitura de secure sectionand si bratele gentii pe care o purta pe umar.
La interventia minorei  B A  inculpatul s-a oprit  din agresiune, a abandonat securea jos  si a plecat ,mergand apoi  pe un cimp , unde a dormit pana dupa pranz.
Sesizand ca  o persoana  de sex feminin este in strada ,prezentand leziuni , numitul  C M -G i-a acordat  un prim ajutor  si a apelat la serviciul  urgenta "112", astfel ca la fata locului, a sosit o ambulanta  care a preluat-o pe vatamata,care a transportat-o la spital si au fost sesizate  organele de politie,care au inceput cercetarile.
Cu ocazia cercetarii la fata locului a fost  gasita securea  folosita de inculpat la savarsirea agresiunii.
In dupa - amiaza zilei de 17.07.2009 inculpatul B A  s-a intalnit  cu lucratori  de la Politia  mun. Husi,a fost cooperant ,si-a recunoscut  fapta,a insotit organele  de politie la unitatea de parchet  competenta ,unde a fost  reaudiat,ocazie cu care  si-a recunoscut din nou fapta. 
In acest timp  vatamata B N  a fost  transportata  cu ambulanta la spitalul Clinic de Urgenta Iasi,unde i s-au acordat  ingrijiri medicale , a fost  stabilizata, iar viata i-a fost salvata,iar dupa externare a fost  examinata medico-legal,ulterior  fiind intocmit  raportul de expertiza medico-legala  nr.231/E/2009 al Serviciului Medico-Legal  Judetean Vaslui  prin  care s-au concluzionat urmatoarele:
BN   a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii deschise,cominutive,1/3 medie ambele oase antebrat stang,plagi taiate,cu sectiunea muschilor si pachetului  vasculo-nervos antebrat stang, plagi taiate,cu sectiunea  muschilor si pachetului  vasculo- nervos antebrat stang.
Leziunile s-au putut produce  prin lovire cu un  obiect  taietor -despicator   (posibil secure ).Pot data din 17.07.2009 .Pentru vindecare a necesitat 65-70  zile ingrijiri medicale  de la data producerii  traumatismului.  Leziunile au pus in primejdie viata  victimei .Pozitia  agresor victima a fost fata in fata.  Pentru evaluarea  eventualelor sechele  postraumatice prevazute  de art. 182 Cod penal ,este necesara reexaminarea sus numitei dupa aproximativ 6 luni de la data traumatismului,perioada in care  partea vatamata  va urma tratamentul  necesar.
          Avand in vedere aspectele aratate mai sus  in drept, fapta inculpatului de a lovi cu o secure  pe partea vatamata  B N  sotia  sa  si care a avut ca urmare   punerea in primejdie a vietii sus numitei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de tentativa la infractiunea de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal  rap. la  art.174 - 175 lit." a, c si i " Cod penal.
          Fapta si vinovatia inculpatului au fost dovedite cu  intreg materialul probator administrat in cauza    respectiv; proces-verbal de cercetare la fata locului,  raport de expertiza medico-legala  nr. 231/E/2009 al S.M.L. Jud. Vaslui; declaratiile partii vatamate, declaratiile martorilor audiati,si declaratiile inculpatului
Sustinerile facute de inculpat  privind  vinovatia sa  sunt  confirmate   de probele administrate in cauza atat in cursul urmaririi penale cat si in  timpul cercetarii judecatoresti .
Chiar daca inculpatul  in declaratiile sale  arata ca  initial  a vrut numai sa o sperie pe sotia sa  cu scopul de a o determina sa revina in domiciliul conjugal,acesta in momentul in care s-a intalnit cu partea vatamata,  pe fondul consumului excesiv de bauturi alcoolice  si-a pierdut controlul si a lovit-o pe aceasta de mai multe ori  cu securea cu care  se inarmase anterior pentru a o speria.
Intentia  inculpatului de a suprima viata sotiei sale  rezulta din  numarul de lovituri aplicate  , locul unde au fost aplicate , intensitatea acestora ,motivul pentru care au fost aplicate precum si locul ales de inculpat  pentru a o intalni pe sotia sa  (dimineata la prima ora cand nu este circulata zona ).
In raportul de expertiza medico-legala nr. 231/E/2009 a S.M.L. jud. Vaslui se arata faptul ca leziunile  avute de partea vatamata B N   au fost produse  prin lovire  cu   un obiect taietor-despicator posibil tais de secure,  care au necesitat  pentru vindecare 65-70 de zile de ingrijiri medicale de la data producerii traumatismului, dar mai ales   s-a pus in primejdie viata  acesteia.
S-a demonstrat astfel,existenta legaturii de cauzalitate  dintre loviturile aplicate de inculpat  partii vatamate ,leziunile pe care le-a produs  si rezultatul socialmente periculos  cerut de lege, care protejeaza dreptul la viata  al fiecarei persoane.
 Vinovatia inculpatului este dovedita  cu certitudine  privind comiterea infractiunii de tentativa la infractiunea de omor  calificat avand ca victima pe B N, exista o legatura de cauzalitate intre  lovitura aplicata cu securea,  leziunile produse  si rezultatul socialmente periculos produs, instanta urmand a dispune condamnarea acestuia.
La individualizarea judiciara a pedepsei ,instanta, conf. art.72 Cod penal  va avea in vedere pericolul social concret al faptei savarsite  determinat atat de modul de producere cit si de importanta valorilor sociale  incalcate care constau in dreptul la viata protejat in mod egal , indiferent de titular, de varsta victimei, de starea de sanatate .
Potrivit art. 2 alin1 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului , dreptul la viata a oricarei persoane este protejat, iar potrivit art. 22 alin 1 din Constitutia Romaniei ,dreptul la viata este garantat.
Vor fi avute de asemenea in vedere datele personale ale inculpatului, respectiv faptul ca  acesta se afla la primul conflict cu legea penala si  ca a avut o atitudine  sincere de recunoastere si regret a faptei  retinute in  sarcina sa.
Avand in vedere aceste aspecte, instanta apreciaza ca o pedeapsa de  6 ani inchisoare  pentru comiterea infractiunii de tentativa la  infractiunea de omor calificat prev. de art. 20 Cod  penal rap. la  art. 174 - 175 lit."a,c si i " Cod penal  este de natura sa asigure  realizarea scopului pedepsei  prev. de art. 52 Cod penal.
In cauza pot fi aplicate  si  dis. art.  74 lit. a si c  Cod penal si 76 alin.1 lit. b Cod penal, referitoare la circumstantele atenuante de care  se bucura inculpatul  si care trebuie sa fie retinute de catre instanta de judecata. Aceste circumstante atenuante vor conduce  instanta  la aplicarea unei pedepse  sub minimul special  prevazut pentru    infractiuniea de omor calificat in faza de tentativa, prev. de art. 20 Cod  penal rap. la  art. 174 - 175 lit."a,c si i " Cod penal.
Scopul pedepsei, prevazut de art. 52 Cod penal, poate fi atins intr-un termen mai scurt  decat cel prevazut ca minim special  pentru infractiunea retinuta in sarcina inculpatului.
          Pe durata executarii pedepsei, se vor interzice inculpatului  exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a  teza a-II-a( dreptul de a fi ales  in autoritatile publice sau in functii elective publice ) si lit.b Cod penal, in conditiile art.71  alin.2 Cod penal.
Potrivit art. 71  Cod penal, " condamnarea la pedeapsa.... inchisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a-c Cod penal" In  aplicarea acestui articol  instanta va avea in vedere jurisprudenta   Curtii Europene a Drepturilor Omului si disp. art 53 alin.2  din  Constitutia  Romaniei                               potrivit carora restrangerea exercitiului  unor drepturi  sau libertati trebuie sa fie proportionala cu  situatia care a determinat-o. Totodata, instanta  retine si considerentele  hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului data  in cauza Hirst impotriva Marii Britanii in care s-a retinut ca interzicerea ope legis a drepturilor  electorale ale unei persoane  condamnate la pedeapsa  inchisorii  reprezinta o incalcare  a art.3 din protocolul 1 al Conventiei.
Pedeapsa principala ce urmeaza a fi aplicata inculpatului prin prezenta sentinta, respectiv 6  (sase ) ani inchisoare ,il fac pe acesta incompatibil  cu exercitarea drepturilor de a alege si de a fi ales in autoritatile  publice sau in functii elective publice  si  dreptului de a ocupa  o functie  implicand exercitiul  autoritatii  de stat ( prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a  si b Cod penal ) intrucat exercitarea acestor drepturi presupune o tinuta morala ireprosabila. Aceasta solutie  este justificata si prin considerentele avute in vedere de instanta la stabilirea cuantumului  pedepsei principale.
Potrivit art. 65 alin.2 Cod penal,  se va aplica  inculpatului  o pedeapsa complementara  de 5 ( cinci ) ani  de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit.a teza a II-a si lit.b Cod penal, care se va executa  dupa  executarea pedepsei principale de 6 ani inchisoare.
In baza art. 88 alin.1 Cod penal, se va dispune deducerea din durata pedepsei inchisorii aplicate a perioadei de retinere si arest preventiv a inculpatului, de la data de 17.07.2009 la zi.
      In baza art. 350 alin.1 C.pr.penala, se va mentine masura arestarii preventive luata impotriva inculpatului  B A .
      Serviciul  de Ambulanta Judetean Vaslui si Spitalul  Clinic de Urgenta  " Prof. dr. Nicolae Oblu  " Iasi   s-au constituit parti civile, in cauza, urmeaza a fi admise actiunile  civile  si in  baza  art. 14,346 Cod pr.penala, art.313 din Legea nr. 95/2006  modificata  prin  O.U.G. nr.72/2006  va fi obligat   inculpatul Butucea Adrian   sa plateasca  cu titlu de  despagubiri civile  suma de  849,4  lei  Serviciului  de Ambulanta Judetean Vaslui ( reprezentand contravaloarea transportului  cu ambulanta a partii vatamate B N ) si suma de  12.840,07 lei Spitalul  Clinic de Urgenta  " Prof. dr. Nicolae Oblu  " Iasi ( reprezentand cuantumul cheltuielilor efectuarea cu  ingrijirile medicale si spitalizarea  partii vatamate B N ),  sume actualizate la data  executarii.  
       Prezenta in instanta partea vatamata B N a declarat ca nu se constituie parte civila in  cauza ,instanta urmand  a lua act de aceasta manifestare de vointa.   
       In temeiul  art.118 lit. b Cod penal, se va dispune confiscarea de la inculpatul  Butucea Adrian o secure-corp delict ,  care a fost inregistrata la pozitia  87/2009 in registrul  de corpuri delicte al instantei. 
        In baza art.189 si art.  191 alin. 1 Cod pr.penala, va fi obligat   inculpatul  Butucea Adrian   la plata cheltuielilor  judiciare avansate de stat in suma totala de  980 lei , din care suma  de 580 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat in faza de urmarire penala   si suma de 400 lei  reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat  in faza de cercetare judecatoreasca  din care suma de 200 lei a fost inaintata  din fondurile Ministerului de Justitie  cu titlu de onorariu avocat oficiu  pentru inculpat (av. Placinta Ioan ).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

              Condamna pe inculpatului  B A fiul lui, nascut la data in jud., domiciliat in, C.N.P., cetatean roman, studii 8 clase si Scoala profesionala, casatorit, 2 copii minori,agricultor, fara antecedente penale,  in prezent detinut in Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi,  pentru savarsirea infractiunii   de  tentativa la infractiunea de omor  calificat  prev. de   art. 20 Cod penal rap. la art.174 - 175 lit. « a, c si i «    Cod penal , cu aplicarea art.  74 alin.1 lit. a, c Cod  penal si art. 76 alin.1 lit. b Cod penal,   la o pedeapsa de 6  (sase ) ani   inchisoare  si  o pedeapsa complementara de 5 ani  interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a-II-a (dreptul de a fi ales  in autoritatile publice sau in functii elective publice )  si lit. b Cod penal .
Pe durata executarii pedepsei, interzice inculpatului  exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a  teza a-II-a( dreptul de a fi ales  in autoritatile publice sau in functii elective publice ) si lit.b Cod penal, in conditiile art.71  alin.2 Cod penal. 
In baza art. 88 alin.1 Cod penal, dispune deducerea din durata pedepsei inchisorii aplicate a perioadei de retinere si arest preventiv a inculpatului, de la data de 17.07.2009 la zi.
      In baza art. 350 alin.1 C.pr.penala, mentine masura arestarii preventive luata impotriva inculpatului   B A.
     Admite actiunile civile formulate de partile civile  Serviciul  de Ambulanta Judetean Vaslui si Spitalul  Clinic de Urgenta  " Prof. dr. Nicolae Oblu  " Iasi  .
     In baza  art. 14,346 Cod pr.penala, art.313 din Legea nr. 95/2006  modificata  prin  O.U.G. nr.72/2006 ,obliga pe inculpatul  B A    sa plateasca  cu titlu de  despagubiri civile  suma de  849,4  lei  Serviciului  de Ambulanta Judetean Vaslui si suma de  12.840,07 lei Spitalul  Clinic de Urgenta  " Prof. dr. Nicolae Oblu  " Iasi,  sume actualizate la data  executarii.
      Ia act ca partea vatamata B N nu s-a constituit parte civila in cauza.
      In temeiul  art.118 lit. b Cod penal, confisca de la inculpatul   B A    o secure-corp delict ,  care a fost inregistrata la pozitia  87/2009 in registrul  de corpuri delicte al instantei. 
    In baza art.189 si art.  191 alin. 1 Cod pr.penala, obliga  pe  inculpatul  B A    la plata cheltuielilor  judiciare avansate de stat in suma totala de  980 lei , din care suma  de 580 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat in faza de urmarire penala   si suma de 400 lei  reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat  in faza de cercetare judecatoreasca  din care suma de 200 lei a fost inaintata  din fondurile Ministerului de Justitie  cu titlu de onorariu avocat oficiu  pentru inculpat (av. Placinta Ioan )
Cu apel in 10 zile de la pronuntare pentru  partea vatamata  B N  si  de la comunicare pentru inculpat si partile civile  Serviciul Judetean de Ambulanta Vaslui si  Spitalul  Clinic de Urgenta " Prof. dr. Nicolae Oblu" Iasi.
               Pronuntata in sedinta publica,  azi, 24 februarie  2010.

Presedinte,
RADU-NICOLAE OANA Grefier,
DORICA TRANDAFIR

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Tentative

Tentativa la infractiunea de omor calificat, condamnarea inculpatului - Sentinta penala nr. 762/S din data de 15.07.2008
Infractiunea de tentativa la infractiunea de omor calificat., solutie de condamnare - Sentinta penala nr. 268/S din data de 21.03.2008
Tentativa la omor. Neaplicarea pedepsei complementare - Decizie nr. 28/A din data de 13.03.2008
Vatamare corporala grava. Tentativa de omor. Diferentiere - Decizie nr. 376/A din data de 09.11.2004
Tentativa la talharie - Hotarare nr. 171 din data de 06.05.2011
Tentativa la furt calificat - Hotarare nr. 168 din data de 04.05.2011
Tentativa la omor calificat. Lovire sau alte violente. incadrare juridica. - Decizie nr. 50 din data de 11.05.2010
Tentativa la omor - Sentinta penala nr. *** din data de 02.06.2016
Tentativa la omor calificat - Sentinta penala nr. 41 din data de 17.11.2015
Tentativa de omor - Sentinta penala nr. 36 din data de 20.10.2015
Tentativa la infractiunea de omor calificat - Sentinta penala nr. 51 din data de 14.12.2012
Tentativa de omor - Sentinta penala nr. 106 din data de 15.03.2016
Tentativa - Sentinta penala nr. 166 din data de 22.05.2013
Tentative - Sentinta penala nr. 45 din data de 15.02.2013
Tentativa de omor calificat - Sentinta penala nr. 321 din data de 13.12.2012
Tentativa la omor calificat. Lovire sau alte violente. incadrare juridica. - Decizie nr. 50 din data de 11.05.2010
Tentativa - Sentinta penala nr. 166 din data de 22.05.2013
Tentative - Sentinta penala nr. 45 din data de 15.02.2013
Tentativa de omor calificat - Sentinta penala nr. 321 din data de 13.12.2012
Tentativa la talharie - Hotarare nr. 171 din data de 06.05.2011