Leasingul financiar presupune, in principiu, ca in perioada de inchiriere de baza (prima inchiriere) sa se realizeze intregul pret al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum si, eventual, un beneficiu, iar acest tip de contract de...

Leasingul financiar presupune, in principiu, ca in perioada de inchiriere de baza (prima inchiriere) sa se realizeze intregul pret al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum si, eventual, un beneficiu, iar acest tip de contract de leasing se incheie in mod obisnuit pentru o perioada de baza, care, de regula, este mai scurta decat durata de folosinta a obiectului inchiriat.

Incetand de drept contractul de leasing ca urmare a disparitiei obiectului sau, in mod eronat s-a retinut de catre instanta de fond ca reclamanta-recurenta ar mai putea pretinde de la finantator, pe calea unei actiuni in raspundere contractuala, vreo reparatie a pagubei ce a suferit, caci nu ar exista temei legal pentru o astfel de raspundere dupa momentul incetarii relatiilor contractuale intre parti.
Dimpotriva, singura cale deschisa reclamantei-recurente pentru recupararea prejudiciului suferit este o actiune in raspundere delictuala deschisa impotriva celui care prin fapta sa produsa din culpa a contribuit la producerea prejudiciului, iar problema intinderii acestui tip de raspundere a fost din nou eronat interpretata de instanta, atunci cand a retinut ca nu s-ar putea cere decat, eventual, diferenta intre suma achitata si suma pe care ar fi fost nevoita sa o plateasca pentru folosirea unui autovehicul de acelasi tip, prin inchirierea lui, stiut fiind faptul ca repararea prejudiciului in cadrul acestui tip de raspundere include atat prejudiciul efectiv (damnum emergens), cat si  beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
                          
                        Decizia comerciala nr.107/R-C/2008 a Tribunalului Comercial Arges
La data de 06.06.2005, a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Comercial Arges cererea formulata de reclamanta S.C. A C L S.R.L. impotriva paratei S.C. C R  S.A., chemata in garantie fiind S.C. A R S.A.,  solicitandu-se obligarea paratei sa restituie reclamantei o autoutilitara Furgon marca Iveco Eurocargo ML 75 E 14 MLC necesara desfasurarii activitatii.
A aratat reclamanta ca pretentia sa reprezinta prejudiciul pe care l-a cauzat electromotorul autoutilitarei Iveco ramas cuplat si care a provocat scurtcircuit electric, distrugand autoutilitara incarcata cu marfa, in proportie de 90%, in ziua de 26.03.2005.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca la data de 9.10.2002 a incheiat cu S.C. A R S.A. contractul de leasing financiar nr.021009MB 02, avand ca obiect autoutilitara Iveco Eurocargo ML 75 E 14 MLC, inmatriculata sub nr. B 30 ZFZ. La data de 15.02.2005, conform  contractului de leasing, reclamanta a efectuat la atelierul service al paratei reparatia electromotorului autoutilitarei, avand garantie de reparatie pentru manopera 3 luni, conform devizului si facturii fiscale.
In ziua de 26.03.2005, aflandu-se in incinta S.C. F B S.A., autoutilitara incarcata cu 2 tone de marfa textila a luat foc de la electromotor, acesta ramanand cuplat si provocand scurtcircuit, motiv pentru care a ars atat marfa, cat si autovehiculul in proportie de 90%.
In drept, au fost invocate disp. art.4 C.com., art.1079 si urm. C.civ., art.998 si urm. C.civ., art.274 C.pr.civ.
Legal citata, parata S.C. C R  S.A.  a formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii.  S-a sustinut ca lucrarea efectuata de parata a constat in demontarea electromotorului, inlocuirea bendixului si remontarea ansamblului electromotor. Ceea ce s-a realizat a fost inlocuirea unor piese uzate, cu piese noi, de origine, cu certificat de calitate si garantie. Nu se poate pune problema vinovatiei paratei pentru evenimentul produs in 26.03.2005, intrucat daca existau deficiente de manopera autoturismul nu ar fi functionat peste o luna si jumatate in mod normal. Si in situatia in care focarul incendiului ar fi fost localizat la electromotor, aceasta situatie a fost provocata de o defectiune a pieselor, iar nu de manopera defectuoasa.
Prin sentinta comerciala nr.648/C/18.10.2005, Tribunalul Comercial Arges a declinat competenta solutionarii cauzei in favoarea Judecatoriei Pitesti, apreciind ca aceasta este competenta material, sub aspectul valorii pretentiei.
Cauza a fost inaintata Judecatoriei Pitesti, fiind inregistrata cu nr.12457/2005.
La data de 14.03.2006, reclamanta S.C. A C L S.R.L. a formulat cerere de modificare a actiunii principale, solicitand obligarea paratei sa inapoieze o autoutilitara Furgon marca Iveco Eurocargo ML 75 E 14 MLC. De asemenea, s-a solicitat citarea in cauza si a S.C. A R S.A, pentru opozabilitate. Reclamanta a sustinut ca este necesara obligarea paratei sa inapoieze o autoutilitara de acelasi model, stare tehnica si an de fabricatie, pentru a putea sa-si continue activitatea de transport, avand in vedere ca pana la momentul cand a intervenit evenimentul achitase deja 9 rate din contractul de leasing.
Prin intampinarea depusa la dosar 28.03.2006, parata S.C. CR S.A. a solicitat din nou respingerea actiunii. S-a aratat ca intrucat vehiculul ars nu mai poate fi folosit si nu se afla in posesia paratei, repararea prejudiciului suferit de reclamanta nu se poate acoperi decat prin echivalent, nu in natura. Pe de alta parte, reclamanta nu poate solicita inapoierea unui autovehicul identic cu cel ars, din moment ce nu a fost proprietara celui distrus, ci doar il folosea in temeiul contractului de leasing. Prin inapoierea autovehiculului s-ar ajunge l-a situatia ca reclamantei sa i se confere un drept pe care nu il avea. In subsidiar, s-au reluat consideratiile privind reparatia efectuata de parata si faptul ca incendiul nu a fost legat de manopera defectuoasa.
Prin sentinta comerciala nr.1352/29.03.2006, Judecatoria Pitesti a admis exceptia necompetentei materiale a instantei si si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Comercial Arges.
Inregistrandu-se un conflict negativ de competenta, cauza a fost inaintata Curtii de Apel Pitesti care, prin Decizia nr.20/F-C/26.04.2006 pronuntata in dosarul nr.2039/46/2006, a stabilit ca Judecatoria Pitesti este competenta sa solutioneze cauza. Recursul declarat impotriva acestei hotarari a fost respins de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr.729/15.02.2007.
Cauza a fost reinregistrata pe rolul Judecatoriei Pitesti la data de 12.06.2007.
Prin incheierea de sedinta din data de 07.11.2007 instanta a incuviintat probele cu inscrisuri si cu expertiza tehnica judiciara, specialitatea auto.
La data de 12.03.2008, reclamanta si-a precizat din nou cererea, in sensul ca a solicitat inlocuirea obiectului pretentiei sale cu valoarea lui, solicitand obligarea paratei la plata sumei de 98.874,73 lei. S-a sustinut ca in baza contractului de leasing reclamanta a platit pana la momentul distrugerii bunului suma de 98.874,73 lei, si, in perspectiva exercitarii dreptului de a cumpara autoutilitara la expirarea contractului, prin distrugerea bunului pe care-l utiliza in regim de leasing s-au pierdut si drepturile sale decurgand din contract legate de exprimarea optiunii de cumparare a acestuia, precum si platile facute.
La termenul de la 09.04.2008, reclamanta a invederat ca intelege sa renunte la judecata in contradictoriu cu S.C. A R S.A., chemata in garantie.
Prin Sentinta comerciala nr.2177 din 09.04.2008 pronuntata in dosarul nr. 12448/280/2005, Judecatoria Pitesti a luat act de renuntarea la judecata a reclamantei S.C. A C L S.R.L. in contradictoriu cu chemata in garantie S.C. A R S.A. si a respins actiunea formulata de reclamanta impotriva paratei S.C. C R S.A.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca la data de 09.10.2002 s-a incheiat contractul de leasing financiar nr.021009MB02, avand ca parti pe S.C. AR S.A., in calitate de finantator, si pe S.C. A C L S.R.L., ca utilizator, obiectul contractului de leasing fiind reprezentat de autoutilitara marca Iveco Eurocargo ML 75 E 14 MLC. Contractul a fost incheiat pe o perioada de 38 luni. Utilizatorul avea dreptul sa utilizeze autovehiculul pe perioada contractului, in schimbul platii ratelor de leasing, putand achizitiona bunul la expirarea contractului, in schimbul platii valorii reziduale. Potrivit sectiunii 7 din contract, utilizatorul avea obligatia de a repara autovehiculul numai in ateliere B sau in alte ateliere autorizate de Iveco.
La data de 15.02.2005, reclamanta a efectuat o reparatie la autovehiculul utilizat in regim de leasing, avand nr. de inmatriculare B 30 ZFZ, la S.C. C R S.A., punct de lucru Pitesti. Conform facturii fiscale seria IFXJL nr.3449397, chitantei nr.9387257/15.02.2005 si devizului nr.00SLZ-18288 lucrarea a constat in demontarea electromotorului, inlocuirea bendixului si remontarea ansamblului electromotor. In deviz se mentiona ca garantia pentru manopera este  de 3 luni, iar pentru piese conform dispozitiilor legale.
In data de 26.03.2005, Sectia de Pompieri Grozavesti a intervenit la stingerea unui incendiu produs la autoutilitara Iveco cu nr. B 30 ZFZ. In procesul-verbal de interventie nr.35 s-a mentionat ca locul focarului incendiului a fost compartimentul motor-instalatia electrica, aparitia incendiului fiind favorizata de electromotorul care a ramas cuplat, provocand scurtcircuit electric. In urma incendiului autoutilitara a ars in proportie de 90%, impreuna cu materialele textile cu care era incarcata.
Intrucat pana la momentul producerii incendiului reclamanta achitase catre finantatorul S.C. A R S.A rate in valoare totala de 98.874,73 lei, potrivit situatiei depusa la dosar, aceasta s-a adresat paratei si finantatorului, solicitand o alta utilitara sau suma de bani necesara acoperirii prejudiciului suferit, avand in vedere ratele achitate, s-a mai aratat de catre instanta in motivarea solutiei adoptate.
Din concluziile raportului de expertiza intocmit, instanta a retinut ca autoutilitara in discutie nu a putut fi inspectata fizic, intrucat epava acesteia fusese valorificata de societatea de leasing, prin vanzare, insa expertul a mentionat ca la schimbarea bendixului se impunea in mod obligatoriu si schimbarea volantului motorului termic, intrucat durata de utilizare a autoutilitarei impunea acest lucru. Nefiind efectuata aceasta operatie, pinionul nou al bendixului a fost fortat sa lucreze cu dantura uzata a coroanei volantului,  cele doua suprafete ale danturii nu au putut angrena corect, iar uzura s-a accentuat. Ca urmare, in momentul unei tentative de pornire s-a produs blocarea (intepenirea) pinionului bendixului pe coroana, electromotorul intrand in scurtcircuit si avand drept consecinta depasirea valorilor limita a caderilor de tensiune si a densitatilor de curent pe conductoarele de conexiune, precum si aprinderea izolatiei electrice, respectiv declansarea incendiului. S-a mai precizat de catre expert ca ar fi fost necesara, inainte de interventia service, efectuarea unei verificari tehnice generale a intregului circuit electric al sistemului de pornire, ceea ce parata nu a efectuat.
Instanta a retinut ca in cauza sunt incidente dispozitiile art.998 C.civ., insa ele sunt indeplinite numai partial.
Astfel, s-a aratat in motivare, asa cum reiese din procesul-verbal incheiat de pompieri si cum precizeaza si expertul tehnic desemnat in cauza, incendiul   s-a produs intrucat reparatia efectuata de lucratorii paratei, la solicitarea reclamantei, a fost superficiala, impunandu-se nu doar inlocuirea bendixului, ci si schimbarea volantului motorului termic si chiar verificari generale ale instalatiei electrice.  Maniera in care a fost efectuata lucrarea a determinat in timpul perioadei de garantei conditii prielnice pentru producerea accidentului si distrugerea aproape integrala a autoutilitarei. Prin urmare, intrucat nu au fost avute in vedere toate aspectele tehnice necesare pentru efectuarea corespunzatoare si in deplina siguranta a reparatiei de catre lucratorii paratei, instanta a retinut in sarcina acesteia savarsirea, din neglijenta, a unei fapte ilicite, prin aplicarea dispozitiilor art.35 alin.3 din Decretul nr.31/1954, conform carora faptele ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor.
Urmarea directa a acestei fapte a fost incendierea autoutilitarei ce facea obiectul unui contract de leasing. In baza acestui contract reclamanta folosea autoutilitara, achitand periodic ratele convenite cu finantatorul S.C. A S.A., in perspectiva achizitionarii bunului la expirarea contractului. Prin distrugerea bunului, reclamanta a pierdut masina pe care o avea in folosinta, a pierdut si dreptul de a-l cumpara, dar si sumele de bani platite cu titlu de rate. S-a produs asadar un prejudiciu in patrimoniul reclamantei, consecinta clara a faptei paratei.
Legat insa de prejudiciu, instanta a retinut insa ca acesta, desi exista, nu ar fi cert, deoarece sunt probleme legate de evaluarea lui.
Initial, s-a aratat in motivare, reclamanta a solicitat inapoierea autoutilitarei, apoi a solicitat inapoierea unui autovehicul avand aceleasi caracteristici, pentru ca in final sa se solicite plata sumei de 98.874,73 lei, reprezentand valoarea bunului distrus.
Sub acest aspect instanta a constatat, mai intai, ca prin incheierea contractului de leasing nu s-a transmis reclamantei dreptul de proprietate asupra autoutilitarei, ci doar un drept de folosinta pe durata stabilita, precum si un drept de optiune la sfarsitul contractului, in sensul achizitionarii bunului mobil. Prin urmare, autovehiculul fiind distrus nu se poate aprecia ca prejudiciul suferit de reclamanta consta in chiar lipsa bunului sau in valoarea acestuia, dreptul de proprietate asupra autoutilitarei nefacand parte la acel moment din patrimoniul societatii. Nu s-ar putea deci dispune obligarea paratei la restituirea autoutilitarei, nici chiar daca aceasta ar mai exista, asa cum nu se poate dispune nici obligarea paratei la plata unei sume de bani reprezentand contravaloarea bunului, caci repararea prejudiciului suferit nu ar justifica acordarea celui vatamat de drepturi care nu existau inainte de savarsirea faptei ilicite.
In al doilea rand, a mai retinut instanta de fond in motivare, se constata ca reclamanta, prin modificarea ulterioara, a apreciat ca valoarea bunului pierdut consta de fapt in ratele de leasing achitate pana la momentul producerii incendiului, insa aceasta sustinere nu poate fi retinuta, intrucat  reclamanta nu are dreptul de a solicita plata valorii bunului pierit, si oricum nu s-ar putea considera ca valoarea aceasta este egala cu suma de 98.874,73 lei. Este evident, s-a mai aratat in motivare,  ca aceasta suma a fost achitata, insa se pierde din vedere ca obiect al contractului de leasing a fost si dreptul reclamantei de utilizare a autoutilitarei. Prin urmare, in rata achitata a fost inclusa si suma reprezentand "pretul" utilizarii bunului, iar obligarea paratei sa restituie si aceste sume ar constitui o imbogatire fara justa cauza a reclamantei.
Eventual, a mai retinut instanta in motivarea solutiei adoptate, pentru repararea prejudiciului suferit reclamanta ar putea solicita diferenta intre suma achitata si suma pe care ar fi fost nevoita sa o plateasca pentru folosirea unui autovehicul de acelasi tip, prin inchirierea lui. Reclamanta nu a formulat insa o asemenea cerere, aratand clar ca solicita bunul distrus sau valoarea lui, respectiv ratele achitate, astfel incat instanta, in baza disp. art. 129 alin. ultim C.pr.civ. si al principiului disponibilitatii, nu poate analiza acest aspect.
In fine, s-a mai aratat in motivare ca in contractul de leasing incheiat intre reclamanta si finantatorul S.C. A R S.A. a fost stipulata si situatia in care bunul piere in totalitate, capitolul 8, pct.8.5, privind asigurarea vehiculelor, prevazand modul de rezolvare in acest caz. Prin urmare, ar exista posibilitatea ca reclamanta sa isi poata recupera prejudiciul prin relatia cu asiguratorul si cu finantatorul, deci pe temei contractual, iar nu delictual cum se solicita in cauza de fata.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs in termen legal reclamanta S.C. A C L S.R.L., solicitand casarea ei, iar pe fond modificarea solutiei adoptate in sensul admiterii cererii si obligarii paratei S.C.C R S.A. la plata sumei de 98.874,73 lei RON.
In motivarea recursului sau, al carui temei legal nu a fost aratat, dar pe care tribunalul il incadreaza in dispozitiile art.304 pct.9 C.proc.civila, recurenta-reclamanta a aratat ca desi instanta a identificat si a dezlegat corect raportul juridic litigios, constatand fapta, prejudiciul si legatura de cauzalitate dintre acestea,  totusi concluzioneaza intr-o maniera nelegala prin respingerea actiunii.
Argumentarea data de instanta de fond solutiei sale nici partea adversa nu a gandit-o si nu a invocat-o, iar rationamentul ei nesocoteste scopul urmarit de parti la incheierea unui contract de leasing, inlocuindu-l cu un efect secundar.
Astfel, instanta a gresit atunci cand a considerat ca pana la achitarea ratelor de leasing,utilizatorul nu este decat un "chirias" si ca dreptul lui de a opta pentru a deveni proprietarul bunului se naste numai in momentul achitarii tuturor ratelor, cand, in realitate, scopul incheierii contractului de leasing este de la inceput anticiparea cumpararii bunului, iar dreptul de optiune (achizitie sau razgandire) apartine numai utilizatorului si nu poate fi folosit sau interpretat impotriva sa.
In argumentarea acestui punct de vedere recurenta-reclamanta a aratat ca a platit un avans de 15% din valoarea totala a autoutilitarei  inca de la data incheierii contractului de leasing, avans care in nici o interpretare nu putea fi socotit drept chirie (pret al utilizarii) si care prefigura, din capul locului, scopul contractului: cumpararea viitoare a bunului.
Platile efectuate periodic se numeau "rate", a mai aratat recurenta, iar nu "chirie", si cu fiecare rata platita se diminua in mod corespunzator valoarea bunului, or chiria nu are nici o legatura cu pretul bunului.
Valoarea reziduala reprezinta ceea ce a mai ramas neacoperit din valoarea bunului dupa platile efectuate; chiria nu poate da nastere unei valori reziduale, insa ratele fiind parti din pret, creeaza obligatoriu o valoare reziduala.
Esentiale in  corecta determinare a scopului contractului sunt urmatoarele elemente, a mai aratat recurenta: 1. optiunea pentru cumpararea bunului apatine exclusiv Utilizatorului, fiind intuitu personae, 2. momentul optiunii este numai acela al achitarii integrale a ratelor de leasing si 3. pana in momentul achitarii se poate vorbi numai de doua drepturi indisolubil legate de patrimoniul utilizatorului: de a folosi bunul si de a opta pentru soarta contractului.
Instanta de fond a anihilat existenta in patrimoniul sau a dreptului de optiune pentru cumpararea autoutilitarei si a considerat ca daca nu a mai apucat sa ajunga la acel moment, dreptul de optiune nu mai exista, s-a mai aratat in motivarea recursului.
In fine, recurenta a mai sustinut in dezvoltarea motivelor invocate ca instanta a mai gresit si atunci cand a statuat ca din despagubirea ce i se cuvine ar trebui scazuta o chirie lunara, stabilind astfel ca reclamanta ar fi avut doar calitatea de utilizator, or s-a demonstrat in cele anterior aratate ca optiunea de utilizator sau de cumparator numai reclamanta putea sa o aiba, nimeni in numele sau nu o putea exercita,iar daca cineva a impiedicat aceasta optiune prin fapta sa ilicita, prejudiciul trebuie recuperat de acea persoana.
Legal citata, parata-intimata nu a formulat intampinare si nici nu s-a prezentat la termenele fixate.
Tribunalul, analizand  recursul formulat prin prisma motivelor invocate, constata ca este fondat, urmand a-l admite cu urmatoarea motivare:
Hotararea atacata a fost data cu aplicarea gresita a legii, ceea ce se circumscrie motivului de recurs prevazut de dispozitiile art.304 pct.9 Cod proc.civila, intrucat instanta de fond, desi a retinut in mod corect incidenta textului de lege incident spetei - art.998 si urm. Cod civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala - a aplicat in mod gresit acest text atunci cand a retinut ca elementul prejudiciu nu este suficient de bine circumstantiat pentru a conduce la antrenarea raspunderii paratei.
Fara a relua motivarea primei instante cat priveste faptul ilicit si legatura de cauzalitate intre acesta si prejudiciu, motivare bine argumentata si pertinent retinuta de instanta in raport de probatoriul administrat cauzei, tribunalul va analiza cu preponderenta existenta si intinderea prejudiciului, in raport de specificitatea contractului de leasing.
Astfel, s-a retinut de catre instanta de fond ca prin incheierea contractului de leasing nu s-a transmis reclamantei dreptul de proprietate asupra autoutilitarei, ci doar un drept de folosinta pe durata stabilita, precum si un drept de optiune la sfarsitul contractului, in sensul achizitionarii bunului mobil, insa analiza contractului de leasing s-a oprit in acest punct, cu consecinte majore asupra solutiei adoptate. 
Sub acest aspect, tribunalul va retine ca definirea contractului de leasing in litigiu ca fiind unul de leasing financiar sau unul de leasing operational era de esenta stabilirii dreptului reclamantei recurente de a pretinde despagubiri si mai retine ca o astfel de calificare, desi nu s-a facut in mod explicit de catre parti la data incheierii lui, putea fi sesizata de instanta din analiza contractului aflat la dosar, iar departajarea  dintre cele doua tipuri de leasing viza, in principal, continutul ratei de leasing.
Astfel, leasingul financiar presupune, in principiu, ca in perioada de inchiriere de baza (prima inchiriere) sa se realizeze intregul pret al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum si, eventual, un beneficiu, iar acest tip de contract de leasing se incheie in mod obisnuit pentru o perioada de baza, care, de regula, este mai scurta decat durata de folosinta a obiectului inchiriat.
Cat priveste celalalt tip de leasing, leasingul functional (operational), acesta presupune ca in perioada de baza sa se realizeze doar o parte din pretul de export al obiectului contractului, accentul in acest tip de leasing cazand pe serviciile furnizate de societatea de leasing.
In speta, din continutul contractului de leasing rezulta fara putinta de tagada ca este vorba despre un leasing financiar, in principal pentru faptul ca s-a platit un avans de 15% din valoarea intregului bun, avans ce nu se regaseste in cazul leasingului operational, dar si pentru faptul ca in contract s-a prevazut optiunea de cumparare a utilizatorului in momentul achitarii integrale a ratelor de leasing.
De aici pornind, toate criticile aduse de recurenta-reclamanta sentintei se dovedesc a fi intemeiate: prin avarierea totala a autoutilitarei ce forma obiectului  contractului de leasing, avariere survenita in perioada de garantie acordata de service si datorata fara nici un dubiu manoperei de reparare defectuoasa a vehiculului de catre parata, recurenta-reclamanta a fost prejudiciata cu contravaloarea sumelor platite ca rata de leasing, iar nu chirie - asa cum eronat s-a retinut in motivarea instantei de fond.
In acelasi timp, disparitia fizica a vehiculului  a condus la incetarea de drept a contractului de leasing, ramas fara obiect, recurenta-reclamanta fiind lipsita in mod nejustificat si fara nici o culpa proprie de dreptul sau de a cumpara autoutilitara, platita in procent de 90%.
Urmare producerii avarierii totale a autovehiculului, finantatorul A R S.A. a ramas cu contravaloarea avansului platit la incheierea contractului, cu ratele de leasing achitate pana la acea data, cu indemnizatia de asigurare achitata cu titlu despagubire de societatea de asigurare urmare producerii avarierii autovehiculului (pe care a primit-o in calitate de proprietar de drept al acestuia), precum si cu suma obtinuta prin valorificarea epavei autoutilitarei.
Incetand de drept contractul de leasing ca urmare a disparitiei obiectului sau, in mod eronat s-a retinut de catre instanta de fond ca reclamanta-recurenta ar mai putea pretinde de la finantator, pe calea unei actiuni in raspundere contractuala, vreo reparatie a pagubei ce a suferit, caci nu ar exista temei legal pentru o astfel de raspundere dupa momentul incetarii relatiilor contractuale intre parti.
Dimpotriva, singura cale deschisa reclamantei-recurente pentru recupararea prejudiciului suferit este o actiune in raspundere delictuala deschisa impotriva celui care prin fapta sa produsa din culpa a contribuit la producerea prejudiciului, iar problema intinderii acestui tip de raspundere a fost din nou eronat interpretata de instanta, atunci cand a retinut ca nu s-ar putea cere decat, eventual, diferenta intre suma achitata si suma pe care ar fi fost nevoita sa o plateasca pentru folosirea unui autovehicul de acelasi tip, prin inchirierea lui, stiut fiind faptul ca repararea prejudiciului in cadrul acestui tip de raspundere include atat prejudiciul efectiv (damnum emergens), cat si  beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Actiunea in raspundere civila delictuala promovata de reclamanta-recurenta se intemeiaza pe faptul producerii evenimentului pagubitor in perioada de garantie oferita de parata, in conditiile in care avarierea nu a fost urmarea vreunui accident, ci a fost consecinta reparatiei superficiale efectuata autovehiculului in litigiu de catre angajatii paratei, asa cum rezulta din continutul raportului de expertiza tehnica aflat la dosarul de fond.
Astfel, se retine faptul ca prin devizul nr.00SLZ 18288 din 15.02.2005, (aflat la fila 40 din dosarul nr.12448/280/2005), parata a garantat manopera de reparatie efectuata autoutilitarei timp de 3 luni, iar scurtcircuitul electric care a condus la distrugerea autoutilitarei incarcata cu marfa s-a produs in ziua de 26.03.2005, deci inlauntrul termenului de garantie.
De altfel, toata apararea construita de parata pe parcursul intregului ciclu procesual nu s-a referit sub nici un aspect la faptul ca garantia acordata nu ar fi operanta, nici nu a combatut in vreun fel concluziile raportului de expertiza tehnica care stabilea vinovatia in sarcina sa.
Recurenta-reclamanta nu a solicitat in actiunea sa, astfel cum a fost precizata, nici restituirea autoutilitarei, nici obligarea paratei la plata unei sume de bani reprezentand contravaloarea bunului, asa cum potrivit principiului reparatiei integrale ar fi avut dreptul sa procedeze, ci doar restituirea sumei pe care a achitat-o pe parcursul derularii contractului sau de leasing, suma ce se constituie intr-un prejudiciu cert, precis determinat si care nu a fost reparat in nici un fel, intrunind asadar cerintele antrenarii raspunderii civile delictuale.
Concluzionand, tribunalul retine ca fiind intrunite in mod cumulativ elementele raspunderii civile delictuale in sarcina intimatei-parate, motiv pentru care va admite recursul si va modifica sentinta primei instante in sensul ca pe fond va admite cererea formulata de reclamanta S.C.  C L S.R.L. si va dispune obligarea paratei S.C.C R S.A. la plata sumei de 98.874,73 lei RON, reprezentand despagubiri pentru prejudiciul produs din culpa sa, precum si la plata cheltuielilor de judecata in suma de 4.850 lei reprezentand taxa de timbru si 10 lei judiciar, urmand a se lua act de renuntarea reclamantei-recurente la cheltuielile de judecata reprezentand onorariu de avocat.