Aplicabilitate Legea 85/2006- consumator captiv

Aplicabilitate Legea 85/2006- consumator captiv

Din interpretarea logica a disp.art. 38 din Legea nr 85/2006,, rezulta ca una din conditii pentru aplicarea acestui beneficiu este ca societatea debitoare sa fie implicata in raporturi contractuale, iar acestea sa aiba ca obiect primirea de servicii, textul exemplificand nelimitativ astfel de tipuri de servicii- electricitate, apa, gaze etc.
Or, obiectul contractelor de leasing este constituit de bunuri imobile (teren si apartament), precum si bunuri mobile (utilaje).
Din aceasta perspectiva, art 38 din Legea nr 85/2006 nu este aplicabil, atat timp cat aceasta norma vizeaza continuarea prestarii unor servicii, iar nu prelungirea dreptului de folosinta asupra unor bunuri imobile sau mobile.
De asemenea, textul trebuie interpretat in sensul ca intre debitor si furnizorul de servicii, la momentul intrarii in perioada de observatie si de reorganizare, exista relatii contractuale, intrucat numai in acest caz se poate vorbi intreruperea furnizarii unei prestatii sau schimbarea obiectului acesteia.
In cazul recurentei, raporturile contractuale incetasera anterior deschiderii procedurii insolventei (prin reziliere de drept), astfel incat nu se pune problema intreruperii sau refuzului de a continua relatiile conventionale.
In aceste conditii, Curtea constata ca dispozitiile art 38 din Legea nr 85/2006 nu sunt incidente contractelor de leasing incheiate intre debitoare si recurenta, nefiind intrunite conditiile impuse de acest text.


(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 553  din 21.02.2014)

Prin sentinta civila 3365 din 2 aprilie 2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII Civila, in dosarul nr. 18838/3/2012, s-a respins capatul privind constatarea valabilitatii contractelor de leasing financiar nr 12742/26.08.2010 si nr 12743/26.08.2010 si a contractului de leasing financiar imobiliar nr 12197/08.10.2009 si s-a constatat inexistenta dreptului paratei SC P L R IFN SA de a reposeda utilajele, masinile tehnice si imobilele ce fac obiectul contractelor de leasing, precum si dreptul debitorei SC G P SRL de a pastra dreptul de a folosi aceste bunuri in aceleasi conditii ca si cele stipulate in contractele de leasing.
In motivare, s-a retinut ca dispozitiile legale retinute (art 3 pct.32 si art.38 din Legea nr.85/2006), ce constituie temeiul juridic al cererii precizate formulate de reclamant, se refera la acel debitor care, la data deschiderii procedurii insolventei, avea o activitate economica a carei desfasurare era sustinuta si depindea de o serie de servicii  (electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice, folosinta unor bunuri sau altele asemenea) asigurate de anumiti furnizori/prestatori, pe care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, debitorul respectiv nu ii mai poate schimba in cursul procedurii cu alti furnizori de servicii similare.
 Acesti furnizori sunt indispensabili pentru derularea in continuarea a activitatii debitorului consumator captiv si dupa deschiderea procedurii de insolventa, intrucat fara serviciile asigurate de acestia activitatea debitorului este grav afectata si in mod invitabil stopata, cu consecinta diminuarii drastice a sanselor de reorganizare judiciara, astfel ca legiuitorul a prevazut in sarcina furnizorilor in discutie obligatia de a asigura desfasurarea in mod normal a activitatii economice a debitorului si in cursul procedurii insolventei (si anume in perioada de observatie si in perioada de reorganizare), instituind pentru furnizorii respectivi interdictia de a schimba, a refuza ori a intrerupe temporar serviciile catre debitor sau catre averea debitorului.
Instanta a apreciat ca debitoarea SC G P SRL se incadreaza in categoria debitorilor consumatori captivi, potrivit de art.3 pct.32 din Legea nr.85/2006.
In acest sens, la data solutionarii prezentei cereri, debitoarea a propus un plan de reorganizare, votat de adunarea creditorilor, in care principala sursa de venituri necesare pentru implementarea planului o reprezinta continuarea activitatii comerciale a societatii, constand in productia de panouri (pereti) ecologici pentru pereti, plafoane si acoperisuri de cladiri. Desfasurarea acestei activitati este insa conditionata de folosirea in continuare a utilajelor, masinilor tehnice si a imobilului aflate in proprietatea paratei si care au facut obiectul contractelor de leasing financiar nr.12742/26.08.2010 si nr.12743/26.08.2010 si a contractului de leasing financiar imobiliar nr.12197/08.10.2009, contracte ce au fost reziliate pentru neplata ratelor de leasing la data de 02.03.2012 si 19.10.2011.
Potrivit documentatiei tehnice depuse (avize, agrement tehnic si raport de expertiza extrajudiciara), rezulta ca tehnologia de productie dezvoltata de societatea debitoare este complet automatiza, iar utilajele folosite (masina de injectia spuma inalta tensiune, transportorul cu role de alimentare, fierastrau mecanic cu banda tip) sunt perfecte adaptate tehnic modului de obtinere a produselor finite, iar avizele tehnice primite de debitoare de la ministerul de resort au fost obtinute in baza caracteristicilor tehnice ale utilajelor mentionate. Aspectele retinute demonstreaza faptul ca activitatea de productie a societatii poate fi derulata doar cu utilajele inchiriate de la parata si aflate in prezent la dispozitia sa ori cu alte utilaje si masini industriale care sa aiba caracteristici perfect identice cu ale bunurilor paratei. Aceasta ultima varianta (inchirierea altor bunuri pentru a fi afectate productiei) nu poate fi indeplinita  de debitoare si este lipsita de eficienta practica, deoarece debitoarea fiind supusa procedurii insolventei, accesul la contracte incheiate cu alti furnizori ar fi foarte dificil, iar pe durata negocierilor cu alti furnizori s-ar sista productia si s-ar intarzia reluarea acesteia o perioada nedeterminata de timp, cu consecinta ca debitoarea nu va putea face fata ritmului impus de exigentele contractuale ale clientilor sai, ajungand in situatia de a nu mai putea onora in termen comenzile beneficiarilor, de a suporta penalitati de intarziere si a nu mai putea contracta alte comenzi.
In consecinta, din considerentele tehnice si economice aratate mai sus, instanta a retinut ca debitoarea are calitatea de consumator captiv in raport cu parata in ce priveste folosinta echipamentelor tehnice de productie si a terenului pe care este amplasata fabrica debitoarei, respectiv debitoarea nu isi poate alege alt furnizor pentru aceleasi servicii (folosinta acelorasi bunuri cu caracteristici tehnice identice), iar folosinta acestor bunuri este indispensabila pentru continuarea activitatii si executarea planului de reorganizare.
 Cu privire la cererea debitoarei de a se constata valabilitatea contractelor de leasing privind bunurile a caror folosinta este indispensabila activitatii sale comerciale, instanta  a avut in vedere ca, potrivit notificarilor comunicate de parata catre debitoare, cele trei contracte au fost reziliate anterior deschiderii procedurii, la data de 02.03.2012 si 19.10.2011, pentru motivul neplatii de debitoare a ratelor de leasing, aspect recunoscut si de reprezentantii debitoarei, parata fiind de altfel inscrisa in tabelul creditorilor cu o creanta egala cu ratele de leasing neachitate si daune-interese conventionale. Prin urmare, contractele respective si-au incetat existenta anterior datei de 15.05.2012, cand debitoarea a intrat in procedura de insolventa, si valabilitatea lor nu mai poate fi mentinuta dupa data mentionata, sens in care instanta a considerat aceasta solicitare a reclamantului ca neintemeiata.
Sub aspectul constatarii inexistenta dreptului paratei de a reposeda bunurile ce fac obiectul contractelor de leasing, intrucat a retinut incidenta art.3 pct.32, vazand si ca debitoarea se afla in perioada de observatie si a propus un plan de reorganizare ce a fost votat de creditori, instanta a apreciat, conform art.38 din lege, ca parata, in calitate de furnizor al folosintei bunurilor afectate activitatii de productie, are obligatia de a nu refuza sau intrerupe furnizarea catre debitoare a folosintei acestor bunurilor, chiar si in lipsa unui raport juridic contractual intre cele doua societati cu privire la bunurile in discutie, ceea ce inseamna ca, in mod corelativ, parata nu are dreptul de a reposeda utilajele, masinile tehnice si imobilul ce fac obiectul contractelor de leasing, iar debitoarea are dreptul de pastra posesia si utila lor folosinta necesara derularii cu succes a planului de reorganizare.
Instanta a retinut existenta dreptului debitoarei de a folosi aceste bunuri, chiar daca raporturile juridice contractuale intre cele doua societati cu privire la bunurile respective au incetat anterior deschiderii procedurii, in considerarea unui principiu major al procedurii insolventei, referitor la salvgardarea prin reorganizarea judiciara a activitatii debitorului supus procedurii, principiu care inlatura aplicarea in privinta debitorului, in anumite cazuri expres prevazute de legea insolventei (precum art.38 sau art.86 din lege), a regulilor de drept comun din materia raspunderii contractuale.
Pe de alta parte, debitoarea nu poate folosi in mod gratuit bunurile ramase in proprietatea paratei, ci numai cu plata unei chirii lunare corespunzatoare, iar instanta a apreciat ca valoarea ratelor de leasing stipulate in contractele de leasing reziliate, fiind convenite in conditiile pietei in materie existente anterior deschiderii procedurii, pot reprezenta preturi adecvate pe care debitoarea trebuie sa le plateasca paratei pentru folosinta bunurilor in perioada de reorganizare.
La data de 13.05.2013, parata SC P L R IFN SA a formulat recurs impotriva Sentintei civile nr. 3365 din 2 aprilie 2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII Civila, in dosarul nr. 18838/3/2012, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a hotararii recurate in sensul respingerii cererii privind constatarea inexistentei dreptului paratei de a reposeda bunurile ca inadmisibil, iar in subsidiar ca neintemeiat, cu cheltuieli de judecata suportate atat la fond, cat si in recurs.
In motivare, se arata ca, prin contractul de leasing mobiliar financiar nr.12743/26.08.2010, avand ca obiect utilaje si masini tehnice, contractul de leasing financiar imobiliar nr. 12742/26.08.2010 avand ca obiect teren si contractul de leasing imobiliar financiar nr.12197/08.10.2009, avand ca obiect - apartament, societatea, in calitate de proprietar/finantator, a dat in folosinta SC G. P. SRL, in calitate de utilizator utilaje respectiv 2 bunuri imobile (apartament si teren).
In mod obisnuit, operatiunea de leasing are o structura triunghiulara. Operatiunea implica trei parteneri care actioneaza intr-o simbioza: utilizatorul bunului, furnizorul si finantatorul.
Utilizatorul este participantul cel mai important la derularea intregii operatiuni. El declanseaza intreaga actiune careia leasingul ii serveste ca instrument juridic financiar economic.
De capacitatile si calitatile utilizatorului depind rentabilitatea si succesul intregii afaceri. Avand initiativa vanzarii, utilizatorul trateaza cu vanzatorul, stabileste criteriile si parametrii de functionare a bunului, negociaza pretul. Are asadar rolul esential in alegerea bunului deoarece, el urmeaza sa exploateze bunul si ca atare este interesat sa obtina cel mai bun pret pentru ca el este acela care il va plati sub forma de rate lunare.
Deci leasingul ii serveste utilizatorului drept instrument pentru o afacere care ii depaseste posibilitatile de autofinantare. Societatea de leasing are calitatea de finantator al bunurilor necesare desfasurarii activitatii. In aceasta calitate societatea de leasing achizitioneaza platind integral pretul bunului devenind proprietarul bunului. Pentru a deveni rentabila aceasta operatiune pentru societatea de leasing, ratele de leasing trebuie achitate la timp si intocmai graficului de rambursare.
Pentru a caracteriza cat mai bine rolul utilizatorului, de personaj central al intregii operatiuni, art. 5 din OG 51/1997, inaintea aparitei legii nr. 287/2006 ii conferea expres acestuia dreptul de a-si alege furnizorul.
Si in prezent, utilizatorul isi alege bunul de pe piata (si nu din oferta finantatorului) si solicita societatii de leasing finantarea acestui bun, prin incheierea unui contract de vanzare cumparare intre finantator si furnizor. Asadar, finantatorul achizitioneaza un bun, pe care il da in sistem leasing, utilizatorului, oferindu-i posibilitatea de a-l plati in rate si de a-i fi transferata proprietatea asupra acestuia la finalul leasingului.
Transferarea proprietatii asupra bunului catre utilizator este numai o posibilitate a acestuia, la care poate apela pe langa celelalte posibilitati prevazute in contract. Astfel,  utilizatorul nu este vazut cu un viitor proprietar al bunului ce face obiectul contractului de leasing. Oricum utilizatorul are posibilitatea sa dobandeasca dreptul de proprietate asupra bunului mentionat in contractul de leasing, sub conditia achitarii tuturor obligatiilor contractuale.
In aceasta conjunctura, SC Green Panel SRL a solicitat societatii de leasing - paratei prin nota de comanda achizitionarea bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing.
Reclamanta a inteles sa nu mai achite ratele de leasing aferente contractelor de leasing 12197/08.10.2009 si 12742/26.08.2010, motiv pentru care a intervenit cazul de culpa prevazut de art. 11.1 lit. d, coroborat cu art. 11.2 din contract. Asadar,  rezilierea contractelor de leasing s-a produs de drept  (pact comisoriu de grad IV), ca urmare a neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre contestatoare, la data de 23.02.2012.
Aceeasi situatia a avut-o si contractul de leasing nr. 12743/26.08.2010, reziliat de plin drept, in conditiile art.12.1 lit.a) coroborat cu art. 12.3 lit d) din anexa 1 la contractul de leasing, la data de 11.10.2011.
Deschiderea procedurii debitoarei a avut loc la data de 15.05.2012. cu mult dupa data rezilierii contractelor de leasing din culpa utilizatorului.
Rezilierea se produce de drept la data neindeplinirii obligatiilor, comunicarea notificarii rezilierii nu produce efecte asupra rezilierii ( vezi art. 11.5 din contract), care se produce de drept ( in baza pactului comisoriu de grad IV), iar utilizatorul are obligatia predarii imobilului in termen de 7 zile ( vezi art. 11.4), iar contractul de leasing financiar constituie titlul executoriu in baza art. 8 din OG 51/1997, republicata.
Comunicarea rezilierii a fost facuta conform notificarilor nr.24487/11.10.2011,  respectiv 28347/23.02.2012 transmise pe adresa sediului utilizatorului conform confirmarii de primire.
Cu privire la constatarea calitatii debitorului de consumator captiv, se invedereaza ca debitorul nu are calitatea de consumator captiv in relatia cu P.L.R.  IFN, deoarece prin  consumatorul captiv, asa cum este definit la art. 3 pct 32 din legea 85/2006, se intelege consumatorul care din considerente tehnice, economice sau de reglementare nu poate alege furnizorul. Pentru a intelege mai bine aceasta definitie, se are in vedere si disp. art. 3 lit. k) din legea 463/18.07.2001 pentru aprobarea OG nr. 60/2000 privind reglementarea activitatii din sectorul gazelor naturale. Asadar, de esenta consumatorului captiv este monopolul, iar, in speta, parata nu detine monopol pe activitatea de leasing. Prin urmare, debitoarea are calitatea de consumator eligibil, pentru ca are libertatea de a-si alese finantatorul de pe piata societatilor de / leasing. Asa cum a aratat, debitoarea i-a solicitat finantarea / bunurilor, printr-o nota de comanda. Mai mult decat atat, SC Piraeus L.R.  IFN SA nu are calitatea de furnizor de servicii, ci de finantator-proprietar al bunurilor care a achitat integral pretul bunurilor. In aceasta calitate, finantatorul nu poate fi asimilat unui furnizor de servicii, nefiind aplicabil art. 38 din legea 85/2006.
Cu privire la capatul 2 de cerere (privind constatarea inexistentei dreptului paratei de a proceda la deposedarea bunurilor), a invocat la fondul cauzei exceptia inadmisibilitatii acestui capat de cerere pe calea actiunii in constatare in raport cu disp art. 111 c.pr. civ., precum si disp. art. 20 din legea 85/2006, partea avand deschisa calea actiunii in realizare, respectiv contestatia la executare.
In acest sens, se sustine faptul ca impotriva debitoarei a fost pornita executarea silita pentru recuperarea/reposedarea bunurilor, proprietatea sa. Or, aceste "aparari", ce fac obiectul capatului 2 de cerere, pot fi invocate numai pe calea contestatiei la executare, ca si actiune in realizare.
Prezentul recurs vizeaza si incheierea pronuntata Ia data de 04.12.2012 prin care s-a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii.
Pe de alta parte, aceste actiuni nu sunt dintre cele mentionate in art. 20 din legea 85/2006, administratorul judiciar avand posibilitatea formularii contestatiei la executare impotriva executarii silite si nu o actiune separata, care sa aiba finalitatea unei contestatii la executare.
Pe fondul cauzei, se mai mentioneaza ca rezilierea contractelor de leasing a fost efectuata inainte de deschiderea procedurii insolventei debitoarei G. P. SRL, motiv pentru care pozitia administratorului judiciar nu mai are relevanta, sub aspectul disp. art. 86 din legea 85/2006.
Prin contractul de leasing, astfel cum este reglementat de OG 51/1997, finantatorul/proprietar transmite utilizatorului dreptul de folosinta asupra bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing, iar finantatorul nu-si asuma nici o obligatie de transmitere a dreptului de proprietate, decat in conditiile art. 1.1 din contractul de leasing financiar, adica sub conditia onorarii tuturor obligatiilor de plata pana in ultima zi de valabilitate a contractului
Executarea silita pornita impotriva debitoarei SC G. P. SRL vizeaza, strict, predarea posesiei bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing, avand in vedere faptul ca prin neexecutarea obligatiilor asumate, contractele de leasing sunt reziliate de plin drept, inainte de deschiderea procedurii insolventei, iar conform art. 8 din OG 51/1997 contractele de leasing constituie titluri executorii.
In acest sens, mentionarea incidentei art.36 din legea 85/2006 este nerelevanta si neaplicabila, deoarece textul de lege invocat prevede suspendarea actiunilor judiciare sau masurilor de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Executare silita pornita impotriva debitoarei vizeaza recuperarea bunurilor-utilaje proprietatea sa aflate in posesia ( foara titlu) a debitoarei (dosar executare nr. 6/1/2012 SCP EJ B., T. & A.).
Executarea silita pornita impotriva debitoarei vizeaza si recuperarea bunurilor imobile (teren si apartamnet) - proprietatea sa (dosar de executare nr.236 si 237/2012 - BEJ A T. A. M. si T. N. V.).
Aceste bunuri nu pot face obiectul masei credale si nici nu pot fi valorificate de catre administratorul judiciar, fiind in proprietatea sa. Mentinerea acestor bunuri in posesia contestatoarei, in conditiile in care contractul de leasing a fost reziliat, provoaca prejudicii atat recurentei, cat si intimatei-reclamante.
Dispozitiile art. 36 din legea 85/2006 nu sunt aplicabile in speta, deoarece acesta vizeaza suspendarea de drept a tuturor actiunilor sau masurilor de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
In speta,  nu este in discutie realizarea vreunei creante asupra debitorului — executarea vizand predarea bunurilor ( restituirea posesiei), iar aceste bunuri sunt in proprietatea sa, contestatoarea avand calitatea de utilizator/chirias.
Debitoarea nu mai detine la acest moment niciun titlu valabil pentru a utiliza bunurile. Nici la momentul deschiderii procedurii insolventei nu detinea un titlu, contractele de leasing fiind reziliate din culpa utilizatorului ca urmare a neexecutarii obligatiilor de plata.
La data deschiderii procedurii insolventei, contractele de leasing erau reziliate de plin drept, motiv pentru care,  la acel moment, bunurile erau detinute fara titlu valabil ( detentor precar) de catre societate, iar instanta de executare in mod corect a incuviintat executarea silita a debitoarei.
Pentru a fi incidente dispozitiile ari. 86 din legea 85/2006, contractele de leasing trebuie sa fi fost in derulare pentru a fi considerate mentinute de drept. Or, contractele de leasing erau reziliate la data deschiderii procedurii, ort. 86 nefiind aplicabil.
Prin urmare, se apreciaza ca, in mod gresit, prima instanta a constatat inexistenta dreptului paratei de a reposeda utilajele, masinile tehnice si imobilele. Invocarea in sustinerea sentintei a principiului salvgardarii prin reorganizare judiciara a activitatii debitorului, cu scopul de a redresa societatea debitoare este neintemeiat. Principiul , asa cum instanta l-a enuntat, nu trebuie sa intre in coliziune cu dreptul de proprietate al recurentei. In speta, in averea debitorului nu intra dreptul de proprietate asupra bunurilor a caror predare silita a solicitat-o. Mai mult decat atat, nici de protejarea dreptului de folosinta nu poate fi vorba, deoarece, la data deschiderii procedurii, utilizatorul - debitor nu era nici macar detentor precar, contractele de leasing fiind reziliate cu 3 luni anterior deschiderii procedurii. Refuzul de restituire a bunurilor ce au facut obiectul contractelor de leasing, reziliate, imbraca forma elementului material al infractiunii de abuz de incredere. A mentine bunurile la discretia administratorului judiciar, pe toata durata desfasurarii procedurii (stiut fiind ca o astfel de procedura poate dura si ani de zile), fara posibilitatea legala ca acestea sa poata fi valorificate, reprezinta o incalcare a dreptului sau de proprietate          (sub aspectul cel putin a doua caractere ale acestui drept : uzus si fructus), incalcandu-se astfel disp. art.480 si 481 c.civ., art. dar si art. 44 din constitutia Romaniei).
Chiar daca,  intr-o situatie improbabila, a accepta ca dispozitia legala se interpreteaza in sensul dat de judecatorul fondului (acela de a indisponibiliza bunul altuia pe o perioada de timp incerta), aceasta dispozitie trebuie interpretata in raport cu  dispozitiile europene in materie (articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului).
In plus, potrivit art.20 din Constitutia Romaniei, dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Dand eficienta juridica, prioritara dispozitiilor europene citate, se constata ca un astfel de text de lege
(asa cum este interpretat de judecator, printr-o ipoteza, ad absurdum) nu poate fi aplicat.
Inscrierea la masa credala a recurentei s-a facut pentru recuperarea debitelor constand in rate de leasing si daune interse, in conditiile ort. 11.3 din contract ( anexa II - conditii generale).
Numai in conditiile in care ar fi inceput executarea silita impotriva debitoarei pentru recuperarea acestor sume de bani (pentru care contractul de leasing este de asemenea titlu executoriu), ar fi fost discutabila incidenta art. 36 din legea 85/2006).
Conform art. 8 din OG 51/1997, contractul de leasing impreuna cu garantiile reale si personale constituite in scopul garantarii obligatiilor contractuale, constituie titlu executoriu.
Prin urmare, reclamanta a inregistrat debite in baza contractelor de leasing financiar, in cuantumul mentionat, conform notificarii de reziliere. De fapt, reclamanta recunoaste ea insasi prin cererea de chemare in judecata ca a inregistrat datorii la plata ratelor de leasing, prin faptul ca nu le contesta.
In conditiile in care reclamanta nu a facut dovada achitarii facturilor anexate si deci, plata la zi a ratelor de leasing, s-a aflat in culpa contractuala.
Plata ratelor de leasing se face in conformitate cu anexa grafic la contractul de leasing financiar si nu la momentul emiterii facturii fiscale, conform art 3.6 din contractul de leasing financiar.
Toate facturile au fost insa comunicate utilizatorului.
Referitor la principiul salvgardarii activitatii debitorului, la dosarul cauzei, s-a depus un raport de expertiza care vizeaza necesitatea mentinerii numai a utilajelor (ce fac obiectul contractelor de leasing 12743/26.08.2010) la dispozitia debitoarei si nicidecum a apartamentului si terenului ce fac obiectul contractului de leasing 12197/08.10.2009 si respectiv 12742/26.08.2010 si, reziliate  inainte de deschiderea procedurii. Apartamentul ce face obiectul contractului de leasing nr.12197/08.10.2009 si terenul ce face obiectul contractului de leasing 12742/26.08.2010 nu sunt necesare activitatii de producere a panourilor SIP si EVOTHERM - panouri ecologice, aceasta activitate desfasurandu-se asa cum prevede expertiza intr-o fabrica.
De altfel, asa cum rezulta din inscrisurile aflate in dosarul de executare silita nr. 237/2012  al BEJA T A M, reclamanta G. P a inchiriat apartamentului unor persoane fizice respectiv juridice ( SC ONT C.A. si T. S.), fara a avea acordul sau, iar in prezent executarea vizeaza inclusiv evacuarea acestora din imobilul apartament.
Cu privire la terenul detinut in baza contractului de leasing nr. 12742/26.08.2010, ce face obiectul executarii silite in dosarul nr. 236/2012  al BEJA T. A. M., nici acesta nu este util desfasurarii activitatii debitoarei, acesta fiind deja reposedat de catre recurenta conform procesului verbal de predare primire intocmit de BEJA T. A. M. la data de 10.07.2012.
Pe de alta parte, mentinerea bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing la dispozitia debitoarei aduce grave prejudicii societatii de leasing care pe langa lipsa de folosinta a acestora trebuie sa suporte contravaloarea impozitelor si a ratelor de asigurari cu aceste bunuri.
Se solicita proba cu inscrisuri, depunandu-se proces-verbal de executare silita din 10.07.2012 din dosarul  executare silita nr. 236/2012- BEJA T. A. M., somatie si cerere executare silita din dosar executare nr. 237/2012 - BEJA Toma Ana Maria)
Se solicita  judecarea cauzei si in lipsa, in conditiile art. 242 alin. 2 c.pr. civ., in conditiile in care, pana la sfarsitul sedintei de judecata nu se prezinta niciun reprezentant legal sau conventional care sa sustina in mod calificat interesele.
La data de 14.11.2013, intimatul L. R. IPURL, in calitate de administrator judiciar al debitorei SC Green Panel SRL a depus cerere de renuntare la drept, prin care solicita anularea sentintei atacate.
In motivare, se arata ca instanta urmeaza a lua act de aceasta manifestare de vointa si sa anuleze in intregime hotararea primei instante, cu consecinta respingerii actiunii ca nefondata.
Se invedereaza ca prezenta cerere de renuntare se refera la insusi dreptul pretins, iar, in raport de imprejurarea ca  a renuntat la dreptul dedus judecatii, se solicita respingerea recursului ca ramas fara obiect.
In baza principiului disponibilitatii, reclamantul are posibilitatea de a renunta la drept chiar si in caile de atac, incidente fiind disp. art. 247 C.pr.civ. de la 1864, potrivit cu care in caz  de renuntare la insusi dreptul pretins, instanta da o hotarare prin care va respinge cererea in fond si va hotari asupra cheltuielilor. Renuntarea la drept se poate face si fara invoirea celeilalte parti, atat in prima instanta cat si in apel. Renuntarea se poate face in sedinta sau prin inscris autentic. Hotararea se da fara drept de apel. Cand renuntarea este facuta in instanta de apel, hotararea primei instante va fi anulata in totul sau in parte, in masura renuntarii.
In raport cu aceste dispozitii, desi textul de lege evoca numai calea de atac a apelului, prevederile art. 316 C.pr.civ. vechi instituie regula potrivit careia dispozitiile de procedura privind judecata in apel se aplica si in instanta de recurs, in masura in care nu sunt potrivnice acestora, ceea ce inseamna ca reclamantul poate sa renunte la dreptul subiectiv si in etapa recursului.
Cat priveste acordul paratei, un atare acord nu este necesar, in conditiile in care pentru ea nu mai exista riscul de a fi actionata din nou in judecata pentru valorificarea dreptului la care se renunta.
Se mentioneaza ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Curtea a incuviintat pentru recurenta proba cu inscrisuri.
Avand in vedere cererea incidentala formulata de administratorul judiciar in sensul renuntarii la dreptul dedus judecatii, Curtea se va pronunta cu prioritate asupra acesteia.
Astfel, aceasta manifestare de vointa reprezinta un act de dispozitie, motiv pentru care judecatorul sindic trebuie sa il incuviinteze, aceasta reprezentand o modalitate de exercitare a controlului judecatoresc asupra activitatii administratorului, in temeiul art 11 alin 2 din Legea nr 85/2006.
Cum, in speta, administratorul judiciar nu a facut dovada obtinerii acestei incuviintari, desi s-a acordat un termen in acest sens, Curtea nu poate lua act de aceasta renuntare la drept.
De asemenea, in ceea ce priveste solicitarea recurentei de a se lua act de ramanerea fara obiect a actiunii, intrucat administratorul judiciar a predat bunurile –obiect al contractelor de leasing  recurentei, Curtea nu poate achiesa la acest punct de vedere, instanta de control judiciar trebuind sa analizeze legitimitatea posesiei de catre societatea debitoare. In ipoteza in care aceasta posesie ar fi legala, predare bunurilor de catre administrator nu ar avea nicio relevanta, partile urmand a executa dispozitiile decise de instanta.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate, cat si a dispozitiilor art 304  ind 1 Cod Pr Civ, instanta retine urmatoarele:
I Referitor la aspectul inadmisibilitatii cererii avand ca obiect constatarea inexistentei dreptului paratei de a reposeda bunurile-obiect al contractelor de leasing financiar nr. 12742/26.08.2010 si nr 12743/26.08.2010 si a contractului de leasing financiar imobiliar nr 12197/08.10.2009, invocat de recurenta, Curtea apreciaza ca, in mod corect, judecatorul sindic a respins aceasta exceptie ca neintemeiata prin incheierea din 04.12.2012.
Sustinerea recurentei in sensul ca reclamantul avea la indemana contestatia la executare, iar nu actiunea in constatare  nu poate fi primita, avand in vedere scopul diferit al celor doua cereri. Astfel, contestatia vizeaza nelegalitatea actelor de executare, pe cand actiunea in constatarea calitatii de consumator captiv a societatii debitoare si a dreptului acesteia de a continua folosinta bunurilor –obiect al contractelor de leasing mai sus enumerate isi are temeiul in legea insolventei (art 38) si vizeaza posibilitatea  persoanei juridice aflate in insolventa de a beneficia de prestarea unor servicii indispensabile, in perioada de observatie sau in perioada de reorganizare, atunci cand nu are facultatea de a-si alege furnizorul.
Asa cum a remarcat judecatorul sindic, refuzul de a solutiona cererea formulata de administratorul judiciar pe motiv ca trebuia sa introduca o contestatie la executare ar insemna incalcarea dreptului de acces la judecatorul sindic, atat timp cat doar acesta are competenta de a se pronunta asupra indeplinirii conditiilor prevazute de art 38 din Legea nr 85/2006, iar nu instanta de drept comun investita cu o contestatie la executare.
De asemenea, si asertiunea recurentei in sensul ca actiunea formulata nu se incadreaza printre cele permise de art 20 din Legea nr 85/2006 urmeaza a fi inlaturata, scopul acestui articol nefiind de a mentiona tipurile de actiuni ce pot fi introduse de administrator, ci de a enumera nelimitativ atributiile acestuia. De altfel, conform art 20 lit n, administratorul judiciar poate  sesiza judecatorul-sindic in legatura cu orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge critica referitoare la modul de solutionare a exceptiei inadmisibilitatii.
II Cu privire la critica in legatura cu gresita aplicare a legii insolventei, Curtea o apreciaza ca fondata.
Astfel, potrivit art 38 din Legea nr 85/2006, orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are dreptul, in perioada de observatie si in perioada de reorganizare, sa schimbe, sa refuze ori sa intrerupa temporar un astfel de serviciu catre debitor sau catre averea debitorului, in cazul in care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii.
Din interpretarea logica a acestui text, rezulta ca una din conditii pentru aplicarea acestui beneficiu este ca societatea debitoare sa fie implicata in raporturi contractuale, iar acestea sa aiba ca obiect primirea de servicii, textul exemplificand nelimitativ astfel de tipuri de servicii- electricitate, apa, gaze etc.
Or, obiectul contractelor de leasing mai sus enumerate este constituit de bunuri imobile (teren si apartament), precum si bunuri mobile (utilaje).
Din aceasta perspectiva, art 38 din Legea nr 85/2006 nu este aplicabil, atat timp cat aceasta norma vizeaza continuarea prestarii unor servicii, iar nu prelungirea dreptului de folosinta asupra unor bunuri imobile sau mobile.
De asemenea, textul trebuie interpretat in sensul ca intre debitor si furnizorul de servicii, la momentul intrarii in perioada de observatie si de reorganizare, exista relatii contractuale, intrucat numai in acest caz se poate vorbi intreruperea furnizarii unei prestatii sau schimbarea obiectului acesteia.
In cazul recurentei, raporturile contractuale incetasera anterior deschiderii procedurii insolventei (prin reziliere de drept), astfel incat nu se pune problema intreruperii sau refuzului de a continua relatiile conventionale.
In aceste conditii, Curtea constata ca dispozitiile art 38 din Legea nr 85/2006 nu sunt incidente contractelor de leasing incheiate intre debitoare si recurenta, nefiind intrunite conditiile impuse de acest text.
De asemenea, in speta, nu se pune nici problema mentinerii acestor contracte, in temeiul art 86 din Legea nr 85/2006, intrucat aceasta prevedere se refera la mentinerea contractelor in derulare, deci in vigoare. Or, contractele de leasing nu mai erau in vigoare la data intrarii debitoarei in insolventa.
Argumentele judecatorului sindic in sensul ca recurenta ar avea obligatia de a asigura folosinta bunurilor imobile si mobile, chiar si in lipsa raporturilor contractuale, in virtutea principiului salvgardarii prin reorganizare judiciara a activitatii debitoarei, sunt eronate, deoarece principiile nu isi gasesc aplicare decat in  situatia in care nu exista o norma pozitiva (un text de lege) care sa reglementeze drepturile si obligatiile partilor.
Faptul ca situatia debitoarei nu se circumscrie  prevederilor art 38 din Legea nr 85/2006 nu inseamna ca acestea pot fi ocolite prin aplicarea principiului salvgardarii societatii, atat timp cat aceasta ar presupune incalcarea dreptului de proprietate al recurentei asupra bunurilor mobile si imobile date in leasing, drept care nu poate fi limitat decat in conditiile legii sau ale constitutiei.
Dat fiind fiind concluziile de la punctul II al considerentelor, in sensul neintrunirii conditiilor pentru recunoasterea dreptului de folosinta de catre debitoare asupra bunurilor obiect al contractelor de leasing nr 12742/26.08.2010, nr 12743/26.08.2010 si nr 12197/08.10.2009, in temeiul art 304 pct 9 coroborat cu art 312 alin 3 Cod Pr Civ, Curtea va admite recursul formulat de recurenta si va modifica in parte sentinta atacata, urmand a respinge capatul privind constatarea inexistentei dreptului de a reposeda utilajele, masinile tehnice si imobilele ce fac obiectul contractelor de leasing nr.12742/26.08.2010, nr.12743/26.08.2010 si nr.12197/08.10.2009, ca neintemeiat si a mentine restul dispozitiilor.