Caracterul abuziv al clauzelor penale din contractele de leasing prin care alaturi de plata ratelor restante si a penalitatilor datorate pana la momentul rezilierii contractului se solicita cu titlu de daune-interese plata unei sume

Caracterul abuziv   al clauzelor  penale  din   contractele de  leasing  prin care  alaturi de plata  ratelor  restante si  a penalitatilor datorate  pana la  momentul rezilierii  contractului   se solicita cu  titlu   de daune-interese plata   unei  sume  globale reprezentand  totalitatea  ratelor  ulterioare, calculate  pana  la  sfarsitul   contractului  cu titlu  de  daune-interese  compensatorii  si fara a tine  seama de  valoarea ramasa  a autovehiculului  obiect  al   contractului de  leasing.

Clauza penala in discutie nu corespunde unor imperative ce se impun a fi respectate in viata juridica si in relatiile contractuale in general si care implica respectarea unui echilibru al prestatiilor contractuale ale partilor atat cu ocazia incheierii contractului, cat si pe parcursul executarii acestora, uneori chiar si ulterior incetarii lor, imperative precum buna-credinta reglementata de art. 970 alin. 1 C.civ. ori cel al echitatii, prevazut in alin. 2 al aceluiasi articol si care se opun inserarii, de catre una dintre partile raportului juridic, a unor clauze impovaratoare pentru cealalta parte. Fiind incheiat in considerarea unui interes economic, contractul este just doar in masura in care este util din punct de vedere economic, imperativ ce se impune a se regasi in persoana fiecareia dintre partile contractante.
Din aceasta perspectiva, obligatia debitoarei de a plati pe langa sumele mai sus precizate, toate celelalte rate de leasing raman de achitat, cat si valoarea reziduala, reprezinta o sarcina evident excesiva, impusa utilizatorului, de natura a rupe echilibrul contractual existent la momentul incheierii contractului generat de interesul economic urmarit de catre fiecare dintre parti. S-ar ajunge, astfel, ca prin plata, alaturi de predarea bunului, a ratelor ulterioare acestui moment, sa fie mai avantajos pentru creditor ca utilizatorul debitor sa nu execute contractul decat sa il execute, deoarece ar obtine, pe langa bunurile contractate, si plata ratelor de leasing.



Sectia  a II- a civila – Decizia  nr.821/14 septembrie 2012


Prin Sentinta nr. 633/F/2012 pronuntata de judecatorul sindic in dosar nr. 2058/97/2010/a1 al  Tribunalului  Hunedoara s-a respins contestatia formulata de creditoarea SC I.L.R. IFN SA Bucuresti privind neinscrierea sa in tabelul preliminar al debitoarei  SC T.C.  SRL cu intreaga suma de 46.752,97 lei, aceasta fiind inscrisa doar cu 10.853,64 lei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta judecatorul sindic a retinut ca intre parti s-a incheiat contractul de leasing nr. 00525/30.05.2007 avand ca obiect autoturism Dacia Logan Van 1,4 MPI, care a fost ulterior reziliat de catre contestatoare pentru neplata datoriilor restante, iar bunul a fost predat si valorificat prin vanzare de catre aceasta, motiv pentru care, in baza acestui contract nu se mai puteau naste creante certe, lichide si exigibile impotriva averii debitoarei dupa aceasta data. In caz contrar ar fi in prezenta unui caz de imbogatire fara justa cauza, in cadrul caruia societatea de leasing ar ramane cu ratele de leasing achitate deja, cu valoarea obtinuta ca urmare a valorificarii autoturismului, cu ratele de leasing facturate si neachitate ce sunt inscrise la masa credala, precum si cu valoarea invocata cu titlu de diferenta pana la finalizarea contractului.
Mai mult se arata ca hotararea primei instante, in art. 15 din Ordonanta nr. 51/1997 privind contractele de leasing, modificat prin Legea nr. 287/2006, a fost inlaturata prevederea referitoare la plata daunelor – interese, in textul acum in vigoare precizandu-se „in caz de reziliere unilaterala, contractul constituie titlu executoriu doar in privinta restituirii bunurilor si a platii sumelor scadente pana la data rezilierii, adica rate si penalitati facturate, fapt contestat si admis ca atare.
Totodata, prin Legea nr. 193/2000, Romania a transpus in dreptul intern  Directiva Consiliului nr. 93/13/CEE din data de 05.04.1993 prin care s-a declarat caracterul abuziv al clauzei din contractele de leasing, clauza prin care utilizatorul datoreaza sumele chiar daca nu mai are folosinta bunurilor si nu devine proprietar.
Prin urmare, conform art. 4, alin. 1 din aceeasi lege se stipuleaza ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul, va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”.
De asemenea, potrivit listei anexa la Legea nr. 193/2000 lit. i, este considerata abuziva clauza care „obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat  de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor”.              
Impotriva acestei solutii a declarat recurs reclamanta creditoare SC I.L.R. IFN SA solicitand modificarea sentintei in sensul admiterii contestatiei sale asa cum a fost formulata.
In motivarea recursului arata ca urmare a constatarii culpei contractuale si a rezilierii de drept a contractului de leasing privind bunul folosit de debitoare in acest context, se naste in sarcina debitorului utilizator obligatia de a suporta orice cheltuieli si daune suferite de catre reclamantul finantator pana la acoperirea integrala atat a finantarii acordate la solicitarea expresa a debitoarei pentru achizitionarea autoturismului, cat si a oricaror pierderi rezultate ca urmare a neajungerii la maturitate a contractului de leasing. Mecanismul care se declanseaza in cazul rezilierii culpabile a contractului de leasing consta in aceea ca bunul obiect al contractului de leasing reintra in posesia societatii de leasing, urmand a fi valorificat, pentru ca societatea de leasing sa acopere din valoarea obtinuta din vanzarea autoturismului, valoare cu care a finantat utilizatorul pentru achizitionarea bunului si neacoperita prin ratele de leasing achitate pana la data rezilierii si, totodata, pierderile rezultate ca urmare a rezilierii anticipate a contractului de leasing.
In cazul in care, precum in speta, din vanzarea bunului nu se recupereaza valoarea finantata si neacoperita prin ratele de leasing achitate pana la data rezilierii si pierderile rezultate ca urmare a rezilierii anticipate  a contractului de leasing, societatea de leasing se poate indrepta, in baza dispozitiilor contractuale invocate, impotriva utilizatorului pentru recuperarea acestor debite.
In aceste conditii, se sustine de catre recurenta, nu poate fi vorba despre o imbogatire fara just temei, asa cum considera lichidatorul judiciar I.C. SPRL, societatea de leasing fiind pe deplin indreptatita sa recupereze aceste sume de la fostul utilizator, pentru ca acestea se datoreaza culpei contractuale a acestuia si nu in ultimul rand societatea de leasing inregistreaza pierderi in contabilitate urmare a stoparii contractului de leasing inainte de finalizarea fireasca a acestuia.
Tot astfel, se solicita a se avea in vedere imprejurarea ca, pe langa caracterul de locatiune, contractul de leasing are si un pronuntat caracter de finantare, deoarece, la momentul semnarii acestuia, societatea de leasing obtine un imprumut de la o institutie bancara pentru a putea achizitiona autoturismul comandat de utilizator, astfel incat, in situatia in care contractul de leasing nu se deruleaza pana la finalul perioadei de leasing, este pe deplin justificat ca finantatorul sa-si recupereze  de la utilizatorul aflat in culpa contractuala, finantarea neacoperita si pierderile inregistrate, pentru ca, la randul ei, sa poata rambursa creditul contractat si costurile unui astfel de credit.
Prin intampinare, lichidatorul judiciar I.C. SPRL Deva solicita respingerea recursului ca nefondat, intrucat suma solicitata de recurenta contestatoare, reprezentand diferenta dintre valoarea finantata si valoarea efectiv incasata ca urmare a ratelor de leasing achitate si a valorificarii bunului ce a facut obiectul contractului, nu reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila in sensul legii care sa poata fi inscrisa in tabelul preliminar al creantelor debitoarei.
Verificand legalitatea si temeinicia sentintei atacate se constata urmatoarele:
Este incontestabil, in cauza nefiind facuta o dovada contrara, ca intre parti contractul de leasing s-a incheiat sub forma unui contract de adeziune, debitoarea acceptand in mod neconditionat atat conditiile generale ale contractului, cat si clauza art. 13 din contract privind obligatia sa de a suporta orice cheltuieli si daune suferite de catre finantator, pana la acoperirea lor integrala, in cazul incetarii contractului inainte de termen, din culpa sa.
In speta, contestatoarea recurenta subsumeaza cuantumului prejudiciului suferit ca urmare a rezilierii de drept a contractului de leasing incheiat cu debitoarea, pe langa ratele si penalitatile aferente momentului anterior rezilierii, restituirea bunului ce a facut obiectul contractului, cat si ratele ulterioare momentului rezilierii, astfel calculate pana la finele contractului.
Este de observat, in primul rand, cu privire la aceasta pretentie, imprejurarea ca ea nu este expres prevazuta in textul ar. 13 din contract, formularea contractului, fiind una generala, cu referire la „toate creantele ce decurg din contract” cele cateva exemplificari ale acestor creante enumerate in cuprinsul articolului in discutie nefacand referire expresa la ratele ulterioare momentului rezilierii contractului, asa incat aceasta creanta nu poate fi considerata ca fiind o creanta certa, in sensul art. 379 alin. 3 C.pr.civ. si care ar putea fi inscrisa in tabelul de creante al debitoarei in temeiul art. 64 din Legea nr. 85/2006.
In al doilea rand, desi considerentele retinute de prima instanta privind caracterul abuziv al acestei clauze intemeiat pe art. 4 din Legea nr. 193/2000 sunt corect interpretate, in sensul ca, intr-adevar, nu a fost negociata la momentul incheierii contractului, iar pe de alta parte, este abuziva din perspectiva obligatiilor utilizatorului in caz de reziliere a contractului, se va observa ca normele acestei legi nu sunt aplicabile debitoarei persoana juridica, aceasta neputand fi considerata un consumator in sensul legii, calitate rezervata doar persoanelor fizice aflate in raporturi de consum cu un profesionist.
Cu toate acestea, clauza penala in discutie nu corespunde unor imperative ce se impun a fi respectate in viata juridica si in relatiile contractuale in general si care implica respectarea unui echilibru al prestatiilor contractuale ale partilor atat cu ocazia incheierii contractului, cat si pe parcursul executarii acestora, uneori chiar si ulterior incetarii lor, imperative precum buna-credinta reglementata de art. 970 alin. 1 C.civ. ori cel al echitatii, prevazut in alin. 2 al aceluiasi articol si care se opun inserarii, de catre una dintre partile raportului juridic, a unor clauze impovaratoare pentru cealalta parte. Fiind incheiat in considerarea unui interes economic, contractul este just doar in masura in care este util din punct de vedere economic, imperativ ce se impune a se regasi in persoana fiecareia dintre partile contractante.
Din aceasta perspectiva, obligatia debitoarei de a plati pe langa sumele mai sus precizate, toate celelalte rate de leasing raman de achitat, cat si valoarea reziduala, reprezinta o sarcina evident excesiva, impusa utilizatorului, de natura a rupe echilibrul contractual existent la momentul incheierii contractului generat de interesul economic urmarit de catre fiecare dintre parti. S-ar ajunge, astfel, ca prin plata, alaturi de predarea bunului, a ratelor ulterioare acestui moment, sa fie mai avantajos pentru creditor ca utilizatorul debitor sa nu execute contractul decat sa il execute, deoarece ar obtine, pe langa bunurile contractate, si plata ratelor de leasing.
Imprejurarea ca recurenta creditoare a angajat unele credite in vederea achizitionarii autoturismului ce face obiectul contractului de leasing, este nerelevanta de vreme ce aceste sume se regasesc in cuantumul ratelor de leasing stabilite in sarcina debitorului utilizator.
In al treilea rand, data fiind incertitudinea asupra existentei si intinderii clauzei penale ce constituie temeiul sumelor solicitate de recurenta nu poate fi primita nici sustinerea acesteia privitoare la cuantumul executoriu al acestei clauze. Fata de cele mentionate, nu poate fi primita nici sustinerea recurentei contestatoare privitoare la caracterul executoriu al clauzei contractuale in discutie. De altfel, textul art. 15 din Ordonanta 51/1997, invocat de recurenta in acest sens, si pe temeiul caruia se pretinde ca textul art. 13 din contract are in vedere doar obligatia de restituire a bunului si ratele datorate pana la momentul restituirii, iar nu cele ulterioare acestui moment, cu privire la care contractul de leasing nu constituie titlu executoriu.
In aceste conditii, in care criticile recurentei nu sunt de natura sa modifice solutia primei instante, recursul acesteia s-a respins ca nefondat.