Litigii cu profesionisti - Clauza abuziva - contract de leasing

Litigii cu profesionisti -
Clauza abuziva - contract de leasing


Contractul de leasing cu atat mai mult cel de leasing ce are ca obiect finantarea achizitionarii unui autoturism antreneaza o imposibilitate a finantatorului de a verifica utilizarea bunului de locatar, ca un bun proprietar, obligatie specifica contractului de inchiriere, astfel ca in lipsa acestei obligatii in contractul de leasing este posibil ca in cazul rezilierii din vina utilizatorului, acesta sa restituie un bun, in speta autoturismul, cu un grad foarte mare de uzura prin raportare la o uzura normala.
Finantatorul a incheiat contractul de leasing cu speranta ca va vinde autoturismul. Restituirea autoturismului din vina utilizatorului poate crea un dezechilibru in dauna finantatorului, prin restituirea autoturismului cu un grad mare de uzura, care sa faca imposibila vanzarea ori aceasta sa aiba loc la un pret redus. Aceasta este ratiunea pentru care in abstract clauza prin care utilizatorul vinovat de incetarea contractului prin reziliere este obligat la plata restului valorii bunului.
In concluzie, clauza aratata nu este abuziva, ci dimpotriva, in regimul aratat al contractului de leasing tinde la pastrarea echilibrului prestatiilor partilor. Clauza  contine de asemenea o penalitate care sa constranga pe debitor sa nu incheie contractul doar cu scopul de a-l exploata la maxim si apoi sa-l restituie ca si cand ar fi incheiat doar un contract de inchiriere.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 415/R din 11.02.2014)

Constata ca prin sentinta nr.144/26.06.2013 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Civila a fost admis apelul formulat de apelanta reclamanta C E L in contradictoriu cu intimata parata BCR L IFN SA, a fost schimbata sentinta apelata si a fost admisa in parte cererea, constatand caracterul abuziv al clauzei inclusa la art.8.12 din contractul de leasing financiar nr.50783/22.08.2007, respingand in rest cererea ca neintemeiata.
Pentru a decide astfel tribunalul a constatat ca prin sentinta civila nr.3262/05.03.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti a fost respinsa ca neintemeiata cererea formulata de C E L in contradictoriu cu parata BCR Leasing IFN SA; ca pentru a pronunta aceasta solutie judecatoria a retinut ca intre parti a fost incheiat contractul de leasing financiar nr.50783/22.08.2007 avand ca obiect autoturismul Opel Astra Clasic; iar prin hotararea nr.2426/18.05.2012 a intervenit rezilierea contractului de leasing, la 13.07.2010 reclamanta predand autoturismul conform procesului-verbal nr.1148; dupa care reclamanta  solicitat sa se constate caracterul abuziv al clauzelor prevazuta in art.8.12, art.16.4 lit.c) si art.16.9 lit.c), invocand textul art.4 din Lega nr.193/2000, cererea facand obiectul prezentului litigiu.
Tribunalul a constatat ca judecatoria, verificand temeinicia cererii de chemare in judecata a retinut ca relativ la clauza prevazuta in art.8.12 din contract, aceasta nu este abuziva deoarece penalitatile pe care le contesta reclamanta reprezinta contravaloarea prejudiciului creat prin neindeplinirea la termen a obligatiilor de plata asumate de utilizator si ca penalitatile convenite nu sunt disproportionate; ca relativ la caracterul abuziv al clauzei prevazuta in art.16.5 lit.c) a fost retinut ca pactul comisoriu de gradul IV stipulat in aceste dispozitii nu poate fi considerat abuziv; ca nici clauza din art.16.9 lit.c) nu este abuziva, dispozitiile aratate fiind in concordanta cu textul art.15 din OG nr.51/1997, din inscrisurile depuse la dosar rezultand ca parata a solicitat ca reclamanta sa-i plateasca doar valoarea de intrare a autoturismului, cheltuielile de inchidere a contractului de leasing, taxele si impozitele, scazand sumele deja achitate in contul autovehiculului cu titlu de capital si au fost calculate doar ratele restante datorate pana la momentul rezilierii, adica doar cele pana in luna mai 2010, desi reclamanta a restituit autoturismul in iulie 2010, astfel ca nu a putut fi retinuta teza reclamantei potrivit careia i-au fost solicitate ratele pana la sfarsitul contractului; ca, de asemenea, reclamanta a recunoscut existenta negocierilor dintre ea si reprezentantii paratei cu ocazia incheierii contractului, lipsind astfel dovezile din care sa rezulte ca negocierea a fost purtata doar asupra duratei contractului, avansul platit si marimea ratei.
Tribunalul a mai constatat ca reclamanta declarat apel, criticand solutia judecatoriei ca nelegala si netemeinica.
In motivarea apelului s-a aratat ca sentinta pronuntata de Judecatorie este netemeinica deoarece, clauza de la art. 8.12 din contract (penalitati de 0,5% pe zi) este abuziva fiind calificata astfel prin norma speciala care a stabilit ca este abuziva acea clauza care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari, comparativ cu pagubele suferite de profesionist. In consecinta, pentru a stabili daca o asemenea clauza este abuziva sau nu, instanta trebuie sa cerceteze daca cuantumul penalitatilor contractuale sunt in concordanta cu pagubele efectiv suferite de profesionist prin neindeplinirea la termen a obligatiilor de plata a ratelor de leasing. In speta, finantatorul sufera ca si paguba imposibilitatea de a plati sumele ce trebuia sa le primeasca cu titlu de rata de leasing. Ceea ce pierde finantatorul este folosul pe care ar putea sa-l culeaga prin utilizarea acestor sume, iar in cazul plasamentelor financiare, folosul se concretizeaza in dobanda.
Cu privire la clauza instituirii unui pact comisoriu de gradul IV in favoarea locatorului, s-a aratat ca instanta nu a analizat din perspectiva normei speciale clauza contractuala respectiva. Norma privind protectia consumatorului arata ca este abuziv pactul comisoriu stipulat numai in favoarea profesionistului si care exclude dreptul consumatorului de a intreprinde o actiune legala sau de a exercita un alt remediu legal. Prevederea din contract este abuziva deoarece la adapostul ei finantatorul a putut dispune unilateral rezilierea contractului. Referitor la clauza de la art. 16.9 lit.c), instanta a dat o interpretare gresita normelor legale aplicabile in speta si a facut o gresita apreciere a probelor administrate in cauza. De esenta contractului de leasing este faptul ca locatorul-finantator ramane proprietarul bunului, iar utilizatorul are doar dreptul de folosinta a acestuia. Cu respectarea acestei reguli, art. 15 din OG nr. 51/1997 prevede ca in cazul rezilierii contractului si restituirii bunului catre locator, utilizatorul este obligat sa plateasca sumele datorate pana la data restituirii, nu si ratele ulterioare datei acestei restituiri.
Analizand apelul tribunalul a constatat ca potrivit clauzei inserate la art.8.12 din Contractul de leasing financiar nr. 50783/22.08.2007, incheiat intre parti, in caz de intarziere a oricarei plati, locatorul are dreptul sa aplice utilizatorului penalitati de intarziere in cuantum de 0,5% din suma neachitata la scadenta pentru fiecare zi de intarziere; ca aceasta clauza este abuziva deoarece in cuprinsul Anexei la Legea nr.193/2000 se prevede ca este abuziva clauza care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant; ca prin perceperea unor penalitati de 0,5% pe zi din suma neachitata la scadenta, se creeaza un asemenea dezechilibru, intimata ajungand sa poata incasa o penalitate de peste 180% pe an; deosebit de rata de dobanda, prevazuta a se actualiza in functie de evolutia valorii EURIBOR 3 luni; si ca, in consecinta, tribunalul a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate de parti la art. 8.12 din contractul de leasing financiar.
Motivele de apel formulate in legatura cu celelalte prevederi contractuale, respectiv art. 16.5 lit.c) si art. 16.9 lit.c) tribunalul le-a considerat nefondate.
In ceea ce priveste pactul comisoriu de gradul IV inserat in contract, tribunalul a retinut ca simpla prevedere in conventie a unui asemenea pact nu poate conduce ut singuli la concluzia potrivit careia au fost incalcate dispozitiile legii speciale, prin stipularea clauzei aratate nu a fost exclus dreptul consumatorului de a intreprinde o actiune legala sau de a exercita un remediu legal deoarece, potrivit dreptului comun, apelanta putea oricand sa formuleze o cerere de chemare in judecata impotriva intimatei, in masura in care aceasta nu si-ar fi indeplinit propriile obligatii contractuale.
De asemenea, tribunalul a retinut ca nici clauza prevazuta la art.16.9 lit.c) din contract, de asemenea, nu poate fi considerata abuziva, deoarece, potrivit art.15 din O.G. 51/2000 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing (forma in vigoare la data incheierii contractului), numai daca in contractul partilor nu se prevede altfel, in cazul in care utilizatorul nu-si executa obligatia de plata a ratei de leasing doua luni consecutive, locatorul/finantatorul  are dreptul de a rezilia contractul si de a solicita sumele datorate pana la data restituirii bunului; si ca, retinandu-se doar ratele restante pana la rezilierea contractului (inainte de restituirea bunului) nu a fost creat nici un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor.
I. La 30.10.2010 BCR L. IFN SA a declarat recurs, criticand solutia instantei de fond ca nelegala.
1. Hotararea instantei de fond este nelegala deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau motivele sunt contradictorii, ori straine de natura pricinii.
Se arata ca tribunalul a motivat hotararea neconvingator atunci cand a retinut ca penalitatea de 0,5% pe zi de intarziere este mare, fara sa ia in discutie si caracterul negociat al acestei clauze; ca, de asemenea, nu a argumentat in ce consta dezechilibrul rezultat din aplicarea clauzei privind penalitatea aratata, simpla referire la procentul de 180% pe an al penalitatii nu demonstreaza dezechilibrul deoarece penalitatea trebuie raportata la prejudiciu, iar tribunalul nu a facut aceasta verificare.
2. Sentinta tribunalului este nelegala deoarece a interpretat gresit actul dedus judecatii, schimband natura ori intelesul lamurit si vadit al acestuia.
Se arata ca tribunalul pentru a justifica disproportionalitatea penalitatii a comparat penalitatea cu rata dobanzii, iar o astfel de comparatie constituie o deviere a intelesului contractului si a naturii juridice a penalitatii, motivarea instantei dovedind o schimbare evidenta a intelesului lamurit al prevederilor conventiei partilor, tribunalul interpretand astfel gresit actul dedus judecatii.
3. Hotararea tribunalului este lipsita de temei legal ori a fost data cu aplicarea ori incalcarea gresita a legii.
Se arata ca tribunalul a decis ca dispozitiile clauzei art.8.12 din contract sunt abuzive, intemeindu-si concluzia pe un singur criteriu, respectiv, lista clauzelor abuzive din anexele 1 si 2 ale legii, fara sa verifice existenta celorlalte conditii ale clauzei abuzive, prevazute de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.
Se arata ca simpla invocare a listei clauzelor abuzive din anexa Legii nr.193/2000 este insuficienta pentru a retine caracterul abuziv al clauzei.
In concluzie, recurenta sustine ca instanta de fond nu a aratat in ce consta dezechilibrul pe care l-a constatat, simpla trimitere la anexa Legii nr.193/2000 fiind irelevanta si asta cu atat mai mult cu cat judecatoria a retinut ca dispozitiile din art.8.12 ale contractului nu sunt abuzive.
II. La 30.10.2013 C E L a declarat recurs criticand solutia instantei de fond ca nelegala, invocandu-se dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila si invocand faptul ca hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii.
Se arata ca potrivit art.1 lit.i) din anexa Legii nr.193/2000 este abuziva clauza care obliga consumatorul la plat unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.
Se arata ca prin clauza prevazuta in art.16.9 lit.c) din contractul de leasing se prevede obligatia locatarei de restituire a autoturismului si, in plus, sa plateasca finantatorului valoarea de intrare a masinii plus cheltuielile de inchidere a contractului minus sumele achitate in contul autovehiculului cu titlu de capital. In consecinta, sustine recurenta, ea este obligata sa plateasca diferenta dintre valoarea de intrare a masinii minus sumele achitate deja din aceasta valoare; deci este tinuta sa plateasca masina in intregime, cu toate ca finantatorul a vandut masina cu 4.610 Euro.
C E L a depus intampinare, solicitand respingerea recursului declarat de BCR L IFN SA.
Cu privire la prima critica se sustine ca aceasta nu este fondata deoarece hotararea instantei de apel este motivata, instanta retinand ca penalitatea de 0,5% pe zi de intarziere din suma neachitata aduce bancii un beneficiu de peste 180% pe an.
Ca, de asemenea, nici a doua critica nu este fondata, instanta de apel retinand corect ca pentru a stabili daca o clauza este abuziva sau nu este suficient sa cerceteze daca cuantumul penalitatilor contractuale sunt in concordanta cu pagubele efectiv suferite de profesionist.
In fine, se solicita respingerea si a celei de-a treia critici, instanta de apel retinand corect caracterul abuziv al clauzei raportat la faptul ca recurenta-intimata nu a avut optiunea de a negocia conditiile contractuale, ci a trebuit sa accepte in bloc conditiile prestabilite de societatea de leasing.
I. Este fondat recursul formulat de BCR L IFN SA.
1. Nu este fondata prima critica a recurentei, incadrata de aceasta in motivul prevazut de art.304 pct.7 Cod procedura civila.
  In esenta, recurenta critica solutia instantei de apel pe motiv ca hotararea nu ar fi motivata sau ar fi insuficient motivata.
Curtea observa ca hotararea este motivata, instanta de apel argumentandu-si solutia decisa.
Tribunalul a invocat ca argument principal al caracterului abuziv al dispozitiilor art.8.12 din contract faptul ca penalitatile sunt disproportionate, ajungand la un procent de 180% pe an.
2. Nu este fondata nici cea de-a doua critica, incadrata de recurenta in motivul prevazut de art.304 pct.8 Cod procedura civila
Curtea observa ca tribunalul nu si-a motivat solutia de anulare a clauzei prevazute in art.8.12 din contract prin interpretarea gresita a contractului in sensul ca ea ar fi comparat penalitatea cu rata dobanzii, asa cum sustine recurenta. In realitate, tribunalul a facut o trimitere la rata dobanzii ca fiind o alta suma incasata de banca in afara de penalitate. Aceasta nu este o comparatie, cum sustine recurenta.
Este adevarat ca tribunalul a facut referire la dobanzile incasate de finantator si a creat astfel posibilitatea unei confuzii, intrucat  nu a precizat care este motivul pentru care a retinut incasarea de finantator a dobanzilor.
3. Este fondata a treia critica din recurs, incadrata in motivul prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Curtea constata ca in art.8.24 din contract este scris cu caractere mari si boldat (ingrosat) ca partile confirma faptul ca au purtat negocieri inainte de semnarea contractului. In aceste conditii Curtea constata ca nu este intrunita conditia esentiala a anularii unei clauze ca abuzive, prevazuta de art.4 din Legea nr.193/2000, deoarece partile au negociat contractul. De fapt, chiar reclamanta a recunoscut ca a negociat contractul. Impotriva semnaturii sale, prin care confirma ca a negociat contractul, teza sustinuta in cererea de chemare in judecata, prin care arata ca ar fi negociat cu privire la unele clauze, nu si la cea prevazuta in art.8.12, trebuie dovedita cu un mijloc de proba cu forta juridica egala, adica un inscris semnat de ambele parti. Pana la dovedirea acestei din urma teze, la dosar exista dovada negocierii intregului contract.
Desi nu mai este necesara analiza celorlalte conditii, in speta caracterul abuziv al art.8.12 din contract, Curtea va trece la analiza dezechilibrului invocat de reclamanta si contestat de parata-recurenta relativ la penalitatea de 0,5% din textul aratat.
Curtea retine ca penalitatea de 0,5% reprezinta daunele moratorii prevazute in contract pentru intarzierea platii ratelor contractului de leasing.
In opozitie, dobanda este pretul finantarii cu suma de 8.337 Euro. Curtea reaminteste ca operatia de leasing este un contract complex: finantare, locatie, vanzare. Penalitatea de intarziere nu are nicio legatura cu dobanda.
Curtea observa ca tribunalul nu a facut nicio referire la prejudiciul real pe care l-ar suferi banca prin intarzierea platii ratelor de catre locatar. Nu se poate retine existenta dezechilibrului invocat de reclamanta in cererea de chemare in judecata fara a se face o comparatie intre procentul de 180% pe an rezultat din aplicarea penalitatilor de 0,5% pe zi si prejudiciul real suferit de recurenta.
In cererea de chemare in judecata reclamanta nu demonstreaza caracterul abuziv al clauzei aratate, ci doar il afirma.
In lipsa unor argumente convingatoare din partea reclamantei, Curtea retine ca nu este abuziva clauza aratata, avand in vedere ca banca este un profesionist al carui obiect de activitate este activitatea de investire in cumpararea unor bunuri in vederea incheierii contractelor de leasing. In aceste conditii procentul de 180% pe an rezultat din aplicarea penalitatii aratate nu constituie un dezechilibru major prin raportare la prejudiciul real suferit de banca. In lipsa platii ratelor banca trebuie sa se imprumute cu alte sume de bani pentru a-si desfasura activitatea.
In plus, penalitatea este definita prin severitatea sanctiunii neexecutarii clauzelor. Este deci natural ca procentul ei sa fie constrangator pentru a infrange rezistenta debitorului refractar. In aceste conditii procentul aratat nu este abuziv. In concluzie, critica recurentei BCR L IFN SA este fondata.
II. Nu este fondata critica reclamantei C E L, incadrata corect de aceasta in motivul prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Mai intai Curtea retine, cum a fost aratat si la pct.I.3 din prezentul recurs, ca partile au negociat contractul si ca, in consecinta, nu este indeplinita una din conditiile esentiale, prevazuta de art.4 din Legea nr.193/2000, pentru a considera nescrisa clauza care ar crea un dezechilibru intre prestatiile partilor.
Curtea va trece insa si la verificarea dezechilibrului prestatiilor stipulate in clauza din art.16.9 lit.c) din contractul de leasing, invocat de reclamanta.
Mai intai Curtea observa ca reclamanta si-a schimbat cauza pretentiei cu privire la nulitatea acestei clauze. In cererea de chemare in judecata a fost invocata nulitatea clauzei pe temeiul faptului ca ar fi fost obligata la plata restului ratelor prevazute in contract dupa restituirea bunului si pana la executarea integrala a contractului, precum si la valoarea reziduala. Desi reclamanta insista cu privire la existenta obligatiei acesteia de a plati restul ratelor, dupa restituirea bunului, Curtea observa ca nu exista in contract o astfel de obligatie. Nici obligatia platii valorii reziduale nu este prevazuta in contract. Textul art.2 alin.1 lit.c) din OG nr.51/1997 defineste valoarea reziduala ca fiind valoarea stabilita de parti. Potrivit contractului partile au stabilit ca valoarea reziduala este de 106,7 Euro.
In apel reclamanta sustine aceeasi teza a obligatiei acesteia, prevazuta in clauza aratata, de a plati restul ratelor dupa rezilierea contractului.
Verificand clauza aratata, atat judecatoria cat si tribunalul au constatat ca reclamanta interpreteaza gresit contractul deoarece clauza aratata nu o obliga la plata restului ratelor dupa rezilierea contractului.
In recurs reclamanta a schimbat cauza pretentiei sale de anulare a clauzei art.16.9 lit.c) din contract, aratand ca in temeiul ei este obligata la restituirea autoturismului si la plata valorii de intrare a masinii din care se scade suma achitata cu titlu de capital. Aceasta critica este diferita de cea invocata la primele doua instante. Textul art.294 Cod procedura civila interzice schimbarea cauzei pretentiei in apel si prin aplicarea art.316 Cod procedura civila este interzisa cu atat mai mult in recurs.
In fine, Curtea constata ca un contract de leasing nu are un regim juridic similar cu cel al contractului de inchiriere, unde se poate compara valoarea prestatiilor reciproce intr-un mod liniar.
Contractul de leasing cu atat mai mult cel de leasing ce are ca obiect finantarea achizitionarii unui autoturism antreneaza o imposibilitate a finantatorului de a verifica utilizarea bunului de locatar, ca un bun proprietar, obligatie specifica contractului de inchiriere, astfel ca in lipsa acestei obligatii in contractul de leasing este posibil ca in cazul rezilierii din vina utilizatorului, acesta sa restituie un bun, in speta autoturismul, cu un grad foarte mare de uzura prin raportare la o uzura normala.
Finantatorul a incheiat contractul de leasing cu speranta ca va vinde autoturismul. Restituirea autoturismului din vina utilizatorului poate crea un dezechilibru in dauna finantatorului, prin restituirea autoturismului cu un grad mare de uzura, care sa faca imposibila vanzarea ori aceasta sa aiba loc la un pret redus. Aceasta este ratiunea pentru care in abstract clauza prin care utilizatorul vinovat de incetarea contractului prin reziliere este obligat la plata restului valorii bunului.
In concluzie, clauza aratata nu este abuziva, ci dimpotriva, in regimul aratat al contractului de leasing tinde la pastrarea echilibrului prestatiilor partilor. Clauza art.16.9 lit.c) contine de asemenea o penalitate care sa constranga pe debitor sa nu incheie contractul doar cu scopul de a-l exploata la maxim si apoi sa-l restituie ca si cand ar fi incheiat doar un contract de inchiriere.
Vazand si dispozitiile art.312 alin.3 Cod procedura civila se va admite recursul formulat de parata BCR L IFN SA si se va modifica decizia tribunalului in sensul ca se va respinge apelul ca nefondat.
Vazand si dispozitiile art.312 alin.1 Cod procedura civila se va respinge recursul declarat de reclamanta C E L ca nefondat.