Divort. Citarea paratului prin publicitate. Conditii de aplicare a dispozitiilor art. 95 al. 1 Cod procedura civila.
(Decizie nr. 319 din data de 30.11.2010 pronuntata de Curtea de Apel Suceava)Prin sentinta civila nr. 1477 din 18.03.2010 a Judecatoriei Suceava, pronuntata in dosar nr. 8041/314/2009, a fost admisa cererea de divort formulata de reclamantul G.M. in contradictoriu cu parata G.L.A.. Drept urmare, s-a declarat desfacuta casatoria incheiata de parti, inregistrata in Registrul de stare civila al Primariei municipiului Suceava sub nr. 115 din 4.03.2000, din culpa exclusiva a paratei, s-a dispus ca parata sa revina la numele anterior casatoriei, acela de "N.", s-a incredintat reclamantului spre crestere si educare minora G.A., nascuta la 28.02.2001, iar parata a fost obligata la plata unei pensii lunare de intretinere in favoarea minorei de 100 euro, incepand de la data introducerii actiunii - 1.10.2009 si pana la majoratul acesteia.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca relatiile de casatorie ale partilor sunt iremediabil vatamate din culpa paratei, care a plecat in Spania sa munceasca pentru cateva luni, cu acordul reclamantului, insa de patru ani nu mai doreste sa revina in tara si nici nu i-a cerut sotului sa o urmeze in strainatate; ca in toata aceasta perioada minora s-a aflat in ingrijirea tatalui, care dispune de conditii corespunzatoare, minora si-a exprimat dorinta de a ramane cu tata, iar parata a manifestat dezinteres, nesolicitand incredintarea copilului.
Impotriva sentintei a declarat apel parata, aratand ca nu a fost legal citata la prima instanta. Fiind in strainatate, nu a cunoscut in timp util existenta procesului, pentru a-si putea angaja un aparator. Reclamantul a indicat drept domiciliu al sau adresa din municipiul Suceava unde niciuna dintre parti nu mai locuieste din anul 2001, iar la rudele ei din localitatea Saru Dornei a fost comunicata doar copia sentintei.
A aratat ca este de acord cu desfacerea casatoriei, insa din culpa reclamantului, care a manifestat dezinteres fata de familie. Dupa ce a locuit cu copilul circa 5 ani la rude, a fost nevoita sa plece in strainatate la munca pentru a-i asigura cele necesare traiului. Daca nu i se poate incredinta minora, doreste stabilirea unui program de vizita a acesteia.
Prin decizia civila nr. 225 din 21.09.2010, Tribunalul Suceava a admis apelul, a desfiintat sentinta atacata si a dispus trimiterea cauzei la prima instanta spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a retinut ca la prima instanta parata a fost citata prin afisare la usa instantei si prin publicitate intr-un ziar. In conditiile in care, prin chiar cererea de chemare in judecata, reclamantul a precizat ca parata se afla in Spania, demersurile intreprinse pentru aflarea domiciliului acesteia din tara sunt insuficiente, in acceptiunea dispozitiilor art. 95 al. 1 Cod procedura civila. Procedand astfel, s-a incalcat principiul contradictorialitatii, componenta a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispozitiile art. 6 CEDO, cu atat mai mult cu cat parata, prin apelul declarat, a formulat cereri proprii in cauza.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs in termen legal reclamantul, criticand-o pentru nelegalitate.
In dezvoltarea motivelor a aratat ca a indicat primei instante adresa unchiului paratei din comuna Saru Dornei, judetul Suceava, de la care, de altfel, aceasta a aflat in termen util de hotarare si a formulat apel in termen legal. Citarea paratei de la ultimul domiciliu, din municipiul Suceava s-a facut de catre prima instanta din oficiu, iar nu la cererea sa. In realitate, parata a avut cunostinta de proces, dandu-si chiar acordul prealabil in urma discutiilor telefonice cu reclamantul. In conditiile date, prima instanta a respectat intocmai dispozitiile art. 95 Cod procedura civila, iar cererile paratei privind incredintarea minorei si, respectiv, stabilirea unui program de vizita a acesteia pot fi solutionate pe calea unei actiuni distincte.
Parata, prin aparator, s-a opus recursului.
Examinand decizia atacata prin prisma motivelor indicate de reclamant, in raport de probele administrate in cauza, Curtea constata neintemeiat recursul.
In conformitate cu dispozitiile art. 95 al. 1 Cod procedura civila, instanta poate incuviinta citarea prin publicitate cand reclamantul invedereaza ca, desi a facut tot ce i-a stat in putinta, nu a izbutit sa afle domiciliul paratului.
In aplicarea acestor dispozitii legale instanta de judecata este tinuta sa aprecieze, in raport de circumstantele cauzei, daca demersurile intreprinse de reclamant pentru aflarea datelor de contact a paratului sunt suficiente, simpla afirmatie a partii ca nu cunoaste astfel de date nefiind de natura a o exonera de obligatia instituita prin dispozitiile art. 112 pct. 1 Cod procedura civila.
In speta, prin chiar cererea de chemare in judecata reclamantul a precizat ca parata se afla in Spania si a solicitat ca aceasta sa fie citata de la unchiul sau, din comuna Saru Dornei. Procedura de citare a paratei la aceasta adresa a fost indeplinita prin afisare. Prin cererea de chemare in judecata, ca si prin precizarile de la prima instanta (fila 20 dosar fond) si prin memoriul de recurs (fila 3 dosar recurs), reclamantul a aratat ca in discutiile telefonice purtate cu parata, aceasta si-ar fi dat acordul cu privire la desfacerea casatoriei. Aceste sustineri nu au fost confirmate de parata si nici prin alte dovezi administrate in cauza, astfel ca nu pot fi avute in vedere la pronuntarea hotararii. Totusi, ele releva faptul ca reclamantul avea posibilitatea de a afla datele necesare citarii legale a paratei.
Cum corect a apreciat instanta de apel, in aceste conditii demersul primei instante privind citarea paratei la domiciliul identificat in evidentele Directiei Judetene pentru Evidenta Populatiei Suceava, unde este cert ca nu mai locuieste de cativa ani, este insuficient.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Citare. Citatie
Contestatie in anulare pentru motivul prevazut de art.317 alin.1 pct.1 cod procedura civila. Admisibilitate in cazul citarii prin publicitate a paratului cu nerespectarea conditiilor prevazute de art.95 cod procedura civila. - Decizie nr. speta 4 din data de 08.01.2008Citarea inculpatului arestat la locul de detentie - Decizie nr. 693 din data de 23.11.2006
Citarea inculpatului a carui adresa este necunoscuta - Decizie nr. 132 din data de 20.04.2006
Masura asiguratorie. Citarea partilor interesate. - Decizie nr. 258 din data de 11.04.2006
Nelegala citare. Consecinte - Decizie nr. 210 din data de 10.03.2006
Citarea partilor in procesul penal. Parte responsabila civilmente � societate comerciala. - Decizie nr. 713 din data de 03.11.2005
Preschimbarea termenului de judecata fara instiintarea partii. Lipsa procedurii de citare. Incalcarea dreptului la aparare. Efecte. - Decizie nr. 865 din data de 09.11.2004
Drept procesual civil. Procesul verbal de citare. Dovada acestuia. Inscrierea in fals. - Decizie nr. 789 din data de 16.05.2011
Procedura de citare a societatii aflate in proces de reorganizare judiciara. Efectivitatea dreptului la aparare. Dreptul la un recurs efectiv si la un proces echitabil. - Decizie nr. 1555 din data de 14.12.2009
Exequator - recunoastere hotarare straina - Decizie nr. 102 din data de 26.10.2009
Nelegala citare a unor parti la judecata in prima instanta. Motivul de apel referitor la judecarea cauzei in prima instanta in lipsa unor parti nelegal citate. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2010
Nelegala citare a uneia dintre parti in procesul civil. Obligatie ce revine instantei investite cu solutionarea cauzei si care nu poate fi acoperita prin acte echipolente. - Decizie nr. 412R din data de 16.10.2008
Judecata. Procedura de citare. Necitarea partii civile. Recurs. - Decizie nr. 402 din data de 05.03.2003
Procedura civila. Citare. - Decizie nr. 655 din data de 01.07.2009
Citare - Decizie nr. 150/A din data de 24.04.2008
Citare - Sentinta civila nr. 178 din data de 11.05.2009