: Recurs. Motiv privind incalcarea dreptului la aparare prin limitarea probelor in apel doar la inscrisuri. Solutie

Prin cererea adresata Judecatoriei Suceava la data de 13.02.2012 si inregistrata  sub nr. 1248/314/2012, reclamantul B I, in contradictoriu cu paratii P E si P L, a solicitat instantei sa dispuna partajarea in cote de 1/2 a bunurilor comune dobandite impreuna cu prim-parata in timpul casatoriei.
In motivare, reclamantul a aratat ca s-a casatorit cu parata P E la data de 26 iulie 2009, casatoria fiind declarata desfacuta prin sentinta civila nr. 828 din 18 februarie 2011 a Judecatoriei Suceava.
Cu ocazia petrecerii organizate au primit ca dar de nunta sumele de 43.040 lei, 13.500 euro si 350 lire, sume de bani care au fost lasate de comun acord in posesia tatalui reclamantului, intrucat par?ile au plecat in strainatate imediat dupa casatorie. Din sumele mentionate, in cursul lunii decembrie 2009 a imprumutat fratelui sau, B V, suma de 14.800 lei, suma care a fost predata imprumutatului prin intermediul tatalui prim-paratei (in a carui posesie se afla) si care i-a fost restituita dupa data despartirii in fapt.
Deosebit de aceasta, reclamantul a aratat ca in timpul casatoriei a mai economisit impreuna cu prim-parata o suma de 5000 euro, suma care a fost imprumutata prin virament bancar secund-paratului P L (care este fratele prim paratei) la data de 14 iunie 2010, asa cum rezulta din foaia de virament. Dat fiind faptul ca imprumutul astfel acordat nu a fost restituit, din patrimoniul comun face parte un drept de creanta impotriva secund-paratului, corespunzator valorii in lei a sumei de 5000 euro ce a format obiectul conventiei de imprumut din 14 iunie 2010.
Reclamantul a solicitat sa se constatate ca masa bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei se compune din: suma de 43.040 lei, din care 14.800 lei se afla in posesia sa, iar diferenta de 28240 lei se afla in posesia prim paratei; suma de 58.050 lei reprezentand echivalentul a 13.500 euro, aflata in posesia paratei; suma de 1837, 50 lei reprezentand echivalentul a 350 lire, aflata in posesia paratei; un drept de creanta impotriva secund paratului in suma de 21.500 lei (echivalentul a 5000 euro).
A  precizat ca la dobandirea bunurilor comune mentionate el si prim-parata au avut cote de contributie egale, de cate ½  fiecare, solicitand efectuarea partajului judiciar conform acestora si a se include in lotul sau suma de bani aflata in posesia sa, iar in lotul paratei suma de bani aflata in posesia ei, precum si dreptul de creanta impotriva secund-paratului, cu compensarea inegalitatilor dintre loturi prin sulta.
In drept, a invocat disp. art.355,357 din noul cod civil, art. 673 ind. 1 si urm. cod procedura civila.
Legal citata, parata P Elena s-a prezentat in instanta si a depus la dosar intampinare si cerere reconventionala.
Parata a aratat ca in principiu este de acord cu admiterea in parte a actiunii, care este intemeiata in ceea ce priveste partajarea sumei de 14800 lei si a contributiei partilor in cote de ½, restul pretentiilor fiind neintemeiate.
A aratat ca este real ca in urma petrecerii de nunta, care a avut loc la 26 si 27 iulie 2009 si care a fost organizata la Caminul Cultural din com.Bosanci, au primit in dar sumele indicate de reclamant in actiune, dar majoritatea banilor au fost folositi pentru plata cheltuielilor ocazionate de organizarea acestei petreceri si cu excursiile pe care le-au organizat dupa nunta in Egipt, la Paris si la Venetia.
Astfel, in vederea acestui eveniment ei au imprumutat de la paratul P L, care este fratele sau, suma de 5.000 EURO din care au cumparat: verighete, rochia de mireasa, costumul de mire al reclamantului, precum si parte din produsele alimentare necesare petrecerii de nunta.
De asemenea, in vederea organizarii petrecerii de nunta au cumparat toate produsele alimentare necesare meniului, bautura si apa minerala, meniul fiind pregatit de patru bucatarese pe care le-au angajat si le-au platit in acest scop. Deoarece imediat dupa petrecerea de nunta paratul P Lazar a plecat in strainatate, suma de 5.000 EURO pe care i-o datora i-a restituit-o la data de 14.06.2010, la cererea sa, intrucat avea nevoie pentru organizarea petrecerii sale de nunta, din august 2010. Aceasta suma i-a restituit-o intr-o singura transa de 5.000 EURO la data de 14.06.2010.
Singura suma de bani care le-a ramas de la nunta a fost de 14.800 lei. care se afla in posesia reclamantului si care, dupa nunta, a fost data fratelui in vederea procurarii de materiale de constructii pentru so?i, in vederea construirii unei case.
Restul sumelor de bani din darul de nunta au fost cheltuiti de ei, dupa cum urmeaza: 1.500 lei pentru formatia de muzica care 1-a insotit pe reclamant, in calitate de mire de la domiciliul sau, la nasi, la mireasa, la biserica si la sala Caminului Cultural; 8.000 lei formatia de muzica care a cantat la petrecerea de nunta organizata la Caminul Cultural din Bosanci in zilele de 26 si 27 iulie 2009 (de duminica pana marti dimineata); 2.500 lei ornatul salii in care a fost organizata nunta la Caminul Cultural; 1.500 lei chiria salii de nunta si a grupului sanitar; 1.000 lei chirie vesela; 2.500 lei plata bucatareselor; 450 lei plata stolnicului; 1.420 lei plata produse cumparate pe credit de la magazinul surorii reclamantului si de la magazinul "La Rascruce";500 lei tortul miresei; 1.500 lei plata fotografului; contravaloare apa minerala, sucuri si bere procurate pentru petrecerea de nunta; 700 EURO plata cameraman. Cu excursia din Egipt pe timp de 10 zile organizata in luna de miere, am cheltuit 4.500 EURO.
In decembrie 2009 au mers o saptamana in Belgia si o zi la Paris, prilej cu care au cheltuit 2.200 - 2.300 EURO.
De Pasti, in 2010, au mers in excursie din Austria la Venetia si au cheltuit 700 EURO.
Din darul de nunta, au deschis o societate comerciala, pentru care au achitat peste 5.000 lei pentru intocmirea formalitatilor necesare deschiderii societatii si alte peste 5.000 lei au cheltuit pe durata activitatii societatii, fara ca din activitatea societatii sa fi obtinut vreun profit.
Deosebit de darul de nunta, in timpul casatoriei au economisit suma de 20.000 lei, in perioada in care amandoi au lucrat in Austria, bani pe care prin intermediul parintilor sai i-au trimis fratelui reclamantului, B V, si din care acesta a cumparat de la depozitul de materiale de constructii a surorii reclamantului - B V, din Bosanci, 50 mc BCA si 5 tone de fier beton pentru casa, materiale care sunt in posesia reclamantului.
Parata a formulat cerere reconventionala, prin care a solicitat sa se partajeze o serie de materiale de constructii: 50 mc BCA si 5 tone de fier beton, ambele in valoare de 20.000 lei, bunuri aflate in posesia reclamantului-parat, contributia la dobandirea acestor bunuri fiind in cote egale, de 1/2 pentru fiecare. A solicitat ca partea sa din comunitatea de bunuri sa-i fie achitata sub forma de sulta.
In drept, a invocat art.115, 119 si urm. Cod proc.civila.
La termenul din data de 9.11.2012 parata-reclamanta P E ?i-a precizat cererea reconven?ionala, iar la termenul din data de 7.12.2012 reclamantul-parat B I a depus precizari la ac?iune.
Prin sentinta civila nr.4190 din 12 iulie 2013 a Judecatoriei Suceava s-au admis in parte cererea principala si cererea reconventionala, s-a  constatat ca partile au dobandit in timpul casatoriei un drept de creanta in cuantum de 93.282 lei, reprezentand dar de nunta si un drept de creanta in cuantum de 20.000 lei, reprezentand imprumut acordat numitului B V; s-a respins, ca neintemeiata, cererea reclamantului B I de includere in masa de partajat a unui drept de creanta in cuantum de 21.500 lei, reprezentand imprumut acordat numitului P L; s-a constatat ca partile au o contributie egala la dobandirea bunurilor (in cuantum total de 113.282  lei), cuvenindu-se fiecareia o valoare de 56.641 lei; s-a constatat ca reclamantul B I detine suma de 14.800 lei, sens in care a fost obligata parata P E sa-i plateasca reclamantului suma de 41.841 lei; s-au compensat, partial, in limita sumei de 2600 lei, cheltuielile de judecata (din totalul de 7336 lei) si a fost obligata parata P E sa-i achite reclamantului suma de  2368 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul-parat B I si parata-reclamanta P E s-au casatorit la data de 26 iulie 2009, casatoria lor fiind desfacuta prin sentinta civila nr. 828/18.02.2011 a Judecatoriei Suceava, pronuntata in dosarul nr. 8034/314/2010, ramasa definitiva si irevocabila (f.5).
Cu ocazia celebrarii casatoriei, partile au dobandit, cu titlu de dar de nunta, suma de 1.500.000 lei, aspect ce rezulta din coroborarea declara?iilor martorilor audia?i in cauza -C V, F G, G A, B D f.110, 119, 156, 176 - cu sus?inerile concordante ale par?ilor (f. 15,19,25, 31-32,114,125,186-194).
Din aceasta suma, par?ile au achitat cheltuielile ocazionate de organizarea petrecerii de nunta. Pornind de la recunoa?terile efectuate de par?i in cadrul precizarilor, intampinarilor ?i concluziilor depuse la dosar (care au din punct de vedere probatoriu valoarea unei marturisiri judiciare), instan?a a constatat ca acestea s-au ridicat la suma de 21.150 lei, fiind alcatuite din: -1200 lei pentru formatia de muzica ce a insotit mirele; 8000 lei pentru formatia care a cantat la petrecerea de nunta; 2500 lei pentru ornarea salii de petrecere; 1000 lei pentru inchirierea salii; 450 lei pentru stolnic; 500 lei pentru tortul miresei; 1500 lei pentru fotograf; 700 euro (respectiv 3000 lei pentru fotograf), 3000 lei pentru plata bucatareselor. (f. 15,19,25, 31-32,114,125,186-194).
Cu privire la numarul ?i sumele platite bucatareselor la nunta, s-a retinut ca au fost trei, fiecare primind cate 1000 lei, semnificative, din acest punct de vedere, fiind declaratiile martorilor G A, CV si CS propu?i de ambele par?i (f. 156, 110 si 111 dosar).
In schimb, nici unul din martorii audiati nu a facut referire la sumele despre care parata-reclamanta P E a pretins ca ar fi fost achitate pentru inchirierea veselei (1000 lei), pentru plata unor produse cumparate de la magazinul surorii mirelui (1420 lei) sau pentru apa minerala, sucuri si bere, astfel ca instan?a nu le va avea in vedere.
In ceea ce priveste excursiile efectuate de par?i, instan?a a dat eficien?a afirma?iilor par?ilor, necontestate, cu privire la sumele cheltuite cu acestea, dupa cum urmeaza: 700 euro (3000 lei) pentru excursia in Egipt, 600 euro pentru cea din Belgia, 200 euro (860 lei) pentru cea de la Vene?ia.
Referitor la excursia din Egipt, din coroborarea inscrisurilor de la dosar (f.127-131) cu interogatoriul par?ilor (f. 114,125) ?i cu declara?ia martorei G A (f. 129), instan?a a constatat ca a fost achitata de patronul firmei la care lucra, la acel moment, reclamantul-parat B I, cu titlu de dar de nunta. Instan?a nu a retinut apararea paratei potrivit careia patronul austriac ar fi achitat calatoria cu banii so?ilor pe considerentul ca plata nu putea fi efectuata decat cu cardul - pe care ace?tia nu il de?ineau -, aparare care nu a fost in nici un mod dovedita.
De asemenea, instanta a constatat ca parata-reclamanta nu s-a achitat de sarcina probei ce ii revenea, cu privire la cuantumul cheltuielilor efectuate cu excursiile la Paris, Venetia si in Belgia, neprezentand nici un inscris din care sa rezulte sumele respective. Nici martorii audiati in cauza nu au combatut sus?inerile reclamantului-parat B I potrivit carora sumele invocate de parata-reclamanta P E sunt exagerate in contextul in care excursiile la Paris si Venetia au fost efectuate pe durata unei singure zile fiecare, iar cu ocazia excursiei in Belgia au locuit la fratele paratei, nesuportand alte cheltuieli decat cele ocazionate de transport.
Cu toate acestea, instan?a a re?inut depozi?ia martorului CS (f. 164) care a confirmat, par?ial, alegatiile paratei-reclamante P E ?i anume referitor la cheltuielile ocazionate de drumul pana in Belgia ?i care s-au ridicat la suma de 460 euro (dus-intors), in total in aceasta excursie cheltuindu-se suma de 4558 lei.
Cat despre celelalte sume invocate de parata-reclamanta P E a fi platite in timpul casatoriei, respectiv cele cu scolarizarea celor doi fo?ti so?i, cat ?i cu infiin?area ?i func?ionarea unei societati comerciale, din inscrisurile de la dosar (f. 139-152, 172-175) ?i din sus?inerile reclamantului-parat (f. 125), instan?a a constatat ca ele sunt in cuantum de 3950 lei ?i respectiv de 1700  lei.
Asadar, din darul de nunta a mai fost platita, pentru excursiile efectuate ?i pentru celelalte cheltuieli obi?nuite ale casatoriei suma de 14.068 lei.
In ceea ce prive?te cererea reconven?ionala a paratei-reclamante P E, prima instan?a a re?inut ca din masa de partajat face parte ?i un drept de creanta in cuantum de 20.000 lei reprezentand imprumut acordat numitului B Vasile ?i restituit fratelui sau, reclamantul-parat B I, aspect  recunoascut de acesta din urma.
Cu toate acestea, reclamantul-parat a sus?inut ca suma de 20.000 lei  a fost achitata patronului firmei la care lucra, drept pret al unei masini imprumutate de la acesta pentru a se deplasa in Romania si pe care  parata-reclamanta a sustras-o.
Alega?iile reclamantului-parat sunt confirmate de inscrisurile de la dosar (f. 132) ?i de martorii CV (f. l 10), F G (f. l 19) si G A (f. 156) care au declarat ca banii restituiti reclamantului de fratele sau in cursul anului 2010 au fost folositi pentru plata masinii imprumutate din Austria ?i care fusese luata de parata-reclamanta dupa despar?irea celor doi. In depozi?iile lor,  martorii au eviden?iat ca cei doi so?i au venit in Romania in luna iunie 2010, cu o ma?ina imprumutata din Austria, de la firma la care lucra reclamantul-parat. Mai mult, martorul F G a relatat ca autovehicul marca Ford  a ramas, dupa ce par?ile au rupt rela?ia, la sfar?itul aceleia?i luni, in posesia paratei-reclamante, el observand ma?ina la poarta casei parin?ilor acesteia, cu care se invecineaza. La intoarcerea in Austria, reclamantul-parat B I a fost nevoit sa achite contravaloarea ma?inii, fiind ?i concediat de la respectivul loc de munca, a?a cum atesta martora G A (f. 129)
Imprejurarea ca in declaratia data de reclamantul-parat in fata politiei din Austria (f. 132 - 136 dosar) a afirmat ca ma?ina a fost luata  de la seful sau, la data de 28.07.2010, iar nu in iunie 2010 nu este de natura a forma convingerea instan?ei in sensul ca sus?inerile acestuia sunt nereale. De altfel, in cadrul acestei declara?ii reclamantul-parat arata ca parata-reclamanta imprumutase ma?ina pentru a se intoarce in Romania deoarece avea de sus?inut examene la universitate. Or, aceste examene au fost sus?inute de aceasta in luna iunie 2010, fapt atestat chiar de parata-reclamanta P E ?i dovedit cu inscrisurile aflate la dosar (f.172-175)
Prin urmare, instanta a constatat ca partile au dobandit, in timpul casatoriei, urmatoarele: un drept de creanta in cuantum de 93.282 lei reprezentand dar de nunta ?i un drept de creanta in cuantum de 20.000 lei reprezentand imprumut acordat numitului B V.
Existenta in masa de impartit a drepturilor de creanta mentionate reiese cu certitudine din probele administrate in cauza, respectiv inscrisuri, declaratiile martorilor audiati in cauza, interogatoriile par?ilor (f.110, 119, 156, f. 111,164, 176, f.114,125).
Nu a fost inclus in masa de partajat un drept de creanta in cuantum de 21.500 lei, reprezentand imprumut acordat numitului P L.
Desi a sustinut ca dupa incheierea casatoriei a remis fratelui paratei, P L, suma de 5000 euro cu titlul de imprumut, in temeiul art. 1169 C.civ., reclamantul-parat a esuat in a-si dovedi pretentiile.
Par?ile au recunoscut, fa?a de  extrasul de cont bancar din data de 14 iunie 2010, faptul predarii sumei de 5000 euro catre numitul P L. (f. 8-9)
Parata-reclamanta P Elena a pretins ca, in acest mod, so?ii ar fi restituit un imprumut acordat de numitul P L anterior casatoriei, sustinere care a fost confirmata de probele administrate in cauza.
Astfel, din declaratia martorului CS rezulta ca in luna aprilie 2009 a fost rugat de numitul P Lazar sa ii dea surorii sale suma de 5000 euro in vedere pregatirii nun?ii ce urma sa se desfa?oare. De asemenea, martora B D. Martorii a relatat ca au fost realizate pregatiri pentru nunta, desfa?urate atat la casa mirelui, cat ?i la casa miresei, afland, cu aceasta ocazie, de la tatal paratei ?i despre imprumutul facut de so?i in vederea organizarii evenimentului. (f. 164, 176).
Instan?a a subliniat, referitor la credibilitatea acestor martori, ca to?i cei audia?i in cauza (atat martorii propu?i de parata-reclamanta cat ?i cei propu?i de reclamantul-parat) au relatat, in general, aspecte cunoscute fie de la par?i, fie de la rude ale acestora, astfel incat nu a procedat la inlaturarea sus?inerilor acestora pe motiv ca nu au perceput, in mod direct, aspectele declarate.
Totodata, instan?a nu a re?inut apararea reclamantului-parat in sensul ca inainte de nunta a lucrat in strainatate timp de mai multi ani, a?a ca a dispus de veniturile necesare pentru pregatirea nuntii, context in care nu s-ar fi justificat contractarea unui imprumut in suma de 5000 euro de la fratele paratei. Din acest punct de vedere, se poate argumenta ca imprejurarea ca ambele par?i au lucrat in strainatate ?i au fost ajutate de parin?i in vederea organizarii nun?ii nu face neverosimila solicitarea unui imprumut.
In plus, reclamantul-parat B I nu a prezentat dovezi din care sa reiesa de?inerea unor economii considerabile care sa presupuna posibilitatea de a suporta, de unul singur, costurile unei nun?i, cu atat mai mult cu cat parata-reclamanta P E a afirmat (aspect netagaduit de reclamant f.125) ca au achizi?ionat, inainte de nunta, verighetele, rochia de mireasa, costumul mirelui, au platit avansurile pentru forma?ie, sala, ?.a.m.d., ?i au cumparat bautura ?i alimentele.
Instan?a a considerat  credibila sus?inerile paratei in sensul ca au restituit imprumutul contractat numitul P L dupa aproape un an de la casatorie, in conditiile in care acesta avea nevoie de suma respectiva pentru a-?i organiza propria nunta, desfa?urata in luna august 2010, a?a cum reiese din certificatul de cununie eliberat de Parohia "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Bosanci (f. 170-171). Mai mult, restituirea imprumutului la acel moment este cu atat mai plauzibila cu cat in luna aprilie 2010 numitul P L a achizitionat in Belgia un autoturism inmatriculat sub numarul 024 BTS cu suma de 33.999,79 EURO, asa cum s-a dovedit cu factura  proforma depusa la dosar (f. 167-168).
Fata de cele expuse, instanta a apreciat ca cei doi soti justifica o contributie egala la dobandirea bunurilor (in cuantum total de 113.282  lei), cuvenindu-se fiecarei parti o valoare de 56.641 lei.
Din probele adminsitrate in cauza ?i din sus?inerile par?ilor rezulta ca reclamantul-parat B I de?ine suma de 14.800 lei ce i-a fost restituita ca urmare a unui imprumut acordat fratelui sau, B Vasile. De asemenea, din suma de 20.000 lei ce i-a fost remisa reclamantului-parat tot de fratele sau, B Vasile, - ?i din care i se cuvenea 10.000 lei - acesta a achitat, a?a cum s-a eviden?iat  mai sus, contravaloarea ma?inii imprumutate ?i nerestituita patronului din Austria.
Prin urmare, re?inand cota de ½ ce revine fiecarei par?i din masa de partajat, precum ?i sumele de?inute de fiecare dintre ele, instan?a a obligat parata- reclamanta P E sa plateasca reclamantului- parat B I suma de 41.841 lei.
Intrucat in actiunile civile avand ca obiect partaj judiciar ambele parti sunt considerate deopotriva reclamant si parat, fiecare obtinand ceva pentru sine, ceea ce echivaleaza cu o condamnare a celuilalt, instanta a dispus compensarea partiala a cheltuielilor de judecata in limita sumei de 2600 lei (din totalul de 7336 lei).
Impotriva sentintei au declarat apel reclamantul B I si parata P E, criticand-o ca nelegala si netemeinica.
In motivarea apelului sau, reclamantul B I a aratat ca instanta de fond a apreciat gresit probatoriul administrat in cauza, stabilind eronat valoarea si componenta masei partajabile, valoarea cotelor de contributie cuvenite fiecareia din parti, precum si valoarea sultei datorate de prim-parata P E.
Astfel, in ceea ce priveste dreptul de creanta impotriva paratului P L, in cuantum de 5000 euro, in mod netemeinic a retinut instanta de fond ca acest drept de creanta nu face parte din masa partajabila pe considerentul ca plata sumei respective, efectuata de ei, partile in luna iunie 2010 ar avea semnificatia restituirii unui imprumut anterior acordat lor de secund-parat.
In realitate, probatoriul administrat in cauza nu confirma existenta unui imprumut anterior acordat de paratul P L in vederea organizarii petrecerii de nunta, asa cum a sustinut prim parata.
In acest sens, din declaratia martorului CS, la care instanta de fond a facut referire, rezulta ca in luna aprilie 2009, cu trei luni inainte de casatoria lor, acesta ar fi remis paratei suma de 5000 euro din partea fratelui sau, P L, insa martorul a precizat ca secund paratul, aflat in Belgia, obisnuia in mod frecvent sa trimita rudelor din Romania diferite sume de bani. De asemenea, din declaratia martorului sus-mentionat nu rezulta ca pretinsul imprumut ar fi fost acordat ambelor parti, nici ca el ar fi avut cunostinta de remiterea sumei de 5000 euro si nici ca si-ar fi asumat alaturi de fosta sotie obligatia de restituire a sumei respective, asa incat nu se poate retine ca fiind dovedita existenta unui imprumut contractat in comun si restituit ulterior, in timpul casatoriei.
Pe de alta parte, nici sustinerea martorei B D referitoare la suma de 5000 euro imprumutata nu se justifica a fi retinuta in contextul in care afirmatiile martorei sunt generice si indirecte, aceasta neluand cunostinta in mod direct despre conditiile in care pretinsul imprumut ar fi fost acordat, ci relatand doar simple afirmatii ale tatalui paratei. De altfel, martora B D a relatat mai multe aspecte care sunt infirmate de celelalte probe administrate in cauza si pe care chiar instanta de fond le-a calificat ca fiind nereale (cum ar fi faptul ca partile ar fi achitat costul excursiei in Egipt din banii de nunta sau faptul ca ar fi dobandit in comun un autoturism, fapt care nu a fost afirmat nici macar de parata), asa incat lipsa de credibilitate a afirmatiilor sale este evidenta.
La fel de putin credibila este si afirmatia paratei in sensul ca ar fi restituit pretinsul imprumut dupa aproape un an de la casatorie, prin transfer bancar, in conditiile in care dupa nunta le-a ramas suma de 130.000 lei, care ar fi fost suficienta pentru onorarea obligatiei de restituire, in masura in care aceasta ar fi fost reala.
Aprecierea instantei de fond in sensul ca este plauzibila restituirea pretinsului imprumut acordat de secund parat abia in luna iunie 2010 pe considerentul ca in august 2010 acest parat si-a organizat petrecerea de nunta este consecinta lipsei de consecventa a instantei in aprecierea si interpretarea probelor. Astfel, daca secund paratul si-a achizitionat un autoturism inaintea propriei sale casatorii, era logic ca suma remisa de ei sa fie folosita pentru plata acelui autoturism, plata care nu a avut loc in luna aprilie 2010 ( data la care a fost emisa doar factura proforma, iar nu chitanta sau factura care atesta vanzarea), ci in iunie 2010, cand prim-parata a expediat fratelui sau suma de 5000 euro. De altfel, imprumutul de 5000 euro a fost acordat de ei, partile, tocmai in scopul achitarii integrale a autoturismului cumparat de secund parat, sustinerile sale in acest sens din cererea introductiva nefiind contestate de paratul P L si nefiind infirmate de probele administrate in cauza.
Nu in ultimul rand, certificatul privind data cununiei religioase a paratului P L nu este de natura sa genereze nici o prezumtie referitoare la efectuarea unor cheltuieli care ar fi impus restituirea unui pretins imprumut acordat lor, partilor, anterior. Certificatul sus mentionat nu dovedeste decat faptul ca secund paratul s-a cununat religios in luna august 2010, insa nu atesta si faptul ca in vederea acestui eveniment ar fi fost efectuate cheltuieli care sa fi fost acoperite din suma de 5000 euro remisa de ei, fostii soti, in luna iunie 2010.
In fine, din declaratiile martorilor G A, F G rezulta ca inainte de nunta el a lucrat in strainatate timp de mai multi ani, ca a dispus de veniturile necesare pentru pregatirea nuntii, fiind ajutat in acest sens si de parintii lui, context in care nu s-ar fi justificat contractarea unui imprumut in suma de 5000 euro de la fratele paratei. Desi prima instanta a inlaturat sustinerile sale in acest sens, invedereaza faptul ca exista inscrisuri (unele intocmite chiar de prim-parata) care atesta cuantumul insemnat al veniturilor obtinute de el inaintea casatoriei si faptul necontestat al prestarii unei munci in strainatate timp de mai multi ani genereaza prezumtia obtinerii unor venituri indestulatoare, care au permis suplinirea cheltuielilor efectuate in vederea petrecerii de nunta, cheltuieli la care, asa cum a retinut prima instanta, au contribuit si parintii lor.
In raport de aspectele sus-mentionate este lipsita de suport probator aprecierea instantei de fond in sensul ca plata sumei de 5000 euro efectuata de ei, partile, catre secund-parat nu ar avea semnificatia acordarii unui imprumut, ci aceea a restituirii unui imprumut acordat anterior lor de acest parat, cererea lui privind includerea in masa partajabila a creantei de 5000 euro justificandu-se a fi admisa.
In alta ordine de idei, in mod nelegal a dispus prima instanta, prin Incheierea de sedinta din 28 iunie 2013, rectificarea citativului in sensul inlaturarii numelui paratului P L de pe acest citativ. Masura sus-mentionata nu a fost pusa in discutia contradictorie a partilor, asa cum impuneau disp. art. 129 alin. 4 Cod procedura civila anterior, iar in contextul in care el nu a inteles sa renunte la judecata fata de secund-parat (pe care l¬-a chemat in judecata pentru stabilirea dreptului de creanta impotriva sa in conditii de opozabilitate), aceasta masura putea fi dispusa numai in ipoteza in care instanta ar fi pus in discutie din oficiu si ar fi retinut lipsa calitatii procesuale pasive a paratului P L.
Fata de cele aratate, a solicitat admiterea apelului si schimbarea partiala a sentintei, in sensul includerii in masa partajabila a dreptului de creanta in suma de 22.255 lei (echivalentul a 5000 euro) impotriva paratului P Lazar, atribuirii acestei creante in lotul prim paratei si obligarii acesteia la plata sumei de 52.968,5 lei cu titlul de sulta (in loc de 41.841 lei).
In motivarea apelului sau, parata P E a aratat ca sentinta este nelegala si netemeinica sub aspectul sumelor retinute de prima instanta care ar fi fost cheltuite cu excursiile din Egipt, Belgia, Paris si Venetia, precum si a sumei de 20.000 lei, exclusa de la partaj cu motivarea ca a fost achitata de reclamantul B I drept pret al unei masini imprumutate patronului firmei la care lucra, imprumut efectuat de ea in scopul deplasarii in Romania si pe care ea ar fi   sustras-o.
In mod vadit nelegal a retinut prima instanta ca nu s-a achitat de sarcina probei ce i-a revenit cu privire la cuantumul cheltuielilor efectuate cu excursiile la Paris, Venetia si in Belgia, iar excursia in Egipt a fost achitata de patronul firmei austriece la care lucra reclamantul.
Referitor la cheltuielile efectuate cu excursiile la Paris, Venetia, in Belgia si in Egipt, prin intampinare s-a aparat ca acestea au fost in suma de 8.100 - ¬82.00 EURO, din care: 4.500 EURO excursia din Egipt, organizata imediat dupa nunta; 2.200 - 2.300 EURO excursia din luna decembrie 2009 in Belgia si o zi la Paris; 700 EURO excursia din anul 2010 la Pasti din Austria in Venetia (f.16 dosar fond).
Prima instanta a retinut, pe baza recunoasterilor reclamantului-parat din raspunsul la intampinare, ca aceste cheltuieli au fost doar de 700 EURO pentru excursia din Egipt, 600 EURO pentru cea din Belgia, 200 EURO pentru cea din Venetia, cu motivarea ca excursia din Egipt, din coroborarea inscrisurilor de la dosar (f.127 - 131) cu interogatoriul partilor (f. 114, 125) si cu declaratia martorei G A (f. 129) rezulta ca a fost achitata de patronul firmei la care lucra rec1amantul-parat B I cu titlu de dar de nunta, necombatand sustinerile acestuia nici in ceea ce priveste costul celorlalte excursii.
In mod nelegal i-a inlaturat prima instanta apararea sa ca excursia din Egipt a fost achitata de ei, partile, la patronul firmei la care lucra reclamantul, plata facandu-se prin intermediul patronului intimatului, ei neputand achita in mod direct aceasta excursie intrucat nu detineau card Visa in Austria, iar plata on line nu se putea face decat cu cardul Visa, situatie de fapt pe care a dovedit-o cu inscrisul depus la dosar.
Asa cum va dovedi in apel, patronul firmei la care a lucrat intimatul, numitul R W, a recunoscut in fata a doua persoane, cetateni romani care lucreaza la aceeasi firma, ca ei au achitat pretul excursiei din Egipt, dar cum instanta le-a limitat numarul martorilor, prevalandu-se de art.187 Cod proc.civila nu a putut sa dovedeasca aceste sustineri, dupa cum din acelasi motiv nu a putut dovedi nici costul real al celorlalte excursii.
De asemenea, faptul ca nu a depus inscrisuri pentru a dovedi aceste cheltuieli nu-i este imputabil, deoarece la data efectuarii lor nu stia ca va ajunge la divort si implicit la partaj bunuri comune, dar era admisibila proba cu martori. Ori, in acest mod prima instanta i-a incalcat dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 din CEDO, limitandu-i drepturile sale privind partajul bunurilor comune.
In mod gresit prima instanta a retinut ca intimatul ar fi achitat suma de 20.000 lei patronului firmei din Austria la care lucra, reprezentand contravaloarea masinii imprumutate si nerestituite, cu motivarea ca aceasta masina a fost sustrasa de ea.
Este real ca martorii audiati la cererea intimatului, respectiv CV, F G si G A (f.ll0, 119 si 156), au declarat ca o parte din banii restituiti reclamantului de fratele sau au fost folositi pentru plata masinii imprumutate de reclamantul-intimat de la patronul sau din Austria, pe care ea, parata, ar fi sustras-o, dar prima instanta nu a observat ca aspectele declarate de acesti martori nu au fost cunoscute nemijlocit, ci toti au declarat ca aspectele relatate le cunosc din spusele intimatului sau de la intimat, toti acesti martori fiind cununati de sora acestuia si avand obligatii fata de intimat si sora sa, deci sunt interesati in cauza.
Mai mult, nu a observat instanta de fond ca aceste declaratii sunt  contrazise de declaratia data de reclamantul-parat in fata organelor de politie din Austria la data de 06.09.2011 (f.132 - 136 dosar), in care a relatat ca ea ar fi imprumutat de la seful sau din Austria la 28.07.2010 o masina pentru a face o calatorie in Romania, unde s-au certat si el s-a intors singur in Austria.
Ori, impotriva unui inscris nu se poate admite proba cu martori, incat in mod nelegal prima instanta a inlaturat declaratia intimatului data in fata organelor de politie din Austria (f.132 - 136 dosar fond) in favoarea declaratiilor martorilor CV, F G si G A, care nu au cunostinte directe in cauza, ci au relatat cele spuse de sora intimatului si de catre intimat.
In realitate intimatul s-a intors cu masina in Austria in luna iunie 2010, a imprumutat ulterior masina pentru a reveni in Romania la nunta fratelui ei, care a dovedit ca a avut loc pe data de 22.08.2010, dar intrucat a avut un accident cu masina, aspect recunoscut de intimat intr-o convorbire telefonica la data producerii accidentului, dar pe care ulterior l-a negat.
Ea nu avea cum sa imprumute aceasta masina de la patronul intimatului, ci intimatul a imprumutat masina pe 28.07.2010, dupa despartirea lor in fapt, pe care nu a mai restituit-o patronului sau, incat gresit s-a retinut ca datoreaza aceasta suma intimatului-reclamant.
In drept, a invocat dispozitiile art.284 si urm. Cod proc.civila, art.6 din CEDO, si art.274 Cod proc.civila.
Prin decizia civila nr. 43 din 27 ianuarie 2014 Tribunalul Suceava a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Referitor la primul motiv de apel invocat de reclamant, potrivit caruia instanta de fond a apreciat gresit probatoriul administrat in cauza, stabilind eronat valoarea si componenta masei partajabile, valoarea cotelor de contributie cuvenite fiecareia dintre parti precum si valoarea sultei datorata de prim-parata apelanta P E, acesta vizeaza dreptul de creanta impotriva paratului intimat P L, in cuantum de 5000 Euro, pentru care in mod justificat a retinut prima instanta ca reclamantul apelant nu a facut dovada ca a imprumutat acestuia suma de 5000 Euro.
Martorul CS  a declarat ca, avand o firma de transport, in luna aprilie 2009, numitul P L l-a rugat sa-i de-a surorii sale, P E, suma de 5000 Euro in vederea organizarii nuntii ce urma sa se desfasoare si ca, la circa o saptamana, a predat suma respectiva paratei, instanta retinand ca pertinenta si concludenta solutionarii cauzei declaratia acestui martor.
In cauza nu poate fi retinuta critica apelantului ca nu s-a dovedit ca acest imprumut a fost acordat ambelor parti, deoarece acestea au convietuit in concubinaj timp de un an inainte de casatorie, fapt recunoscut indirect de apelant prin raspunsul la intampinare de la fila 25 fond, in care a afirmat ca anterior casatoriei a lucrat in Austria, iar veniturile realizate au fost contabilizate chiar de fosta sa sotie, respectiv parata-apelanta. Declaratia martorului CS se coroboreaza cu declaratia martorei BD, care este martor direct in cauza si care a afirmat ca, cu ocazia pregatirilor pentru nunta a aflat de la tatal paratei despre imprumutul facut de cei doi soti, asa incat in mod justificat a retinut prima instanta aceasta declaratie, avand in vedere ca toti martorii audiati la cererea reclamantului apelant nu au avut cunostinte directe in cauza, cele relatate fiind cunoscute de la apelant sau de la rudele acestuia.
Pe de alta parte, in mod justificat a apreciat prima instanta ca fiind dovedita restituirea imprumutului acordat de numitul P L in luna iunie 2010, avand in vedere ca acesta a avut nunta la data de 22 august 2010, conform certificatului de cununie nr.11/22.08.2010 eliberat de biserica cu hramul "Sfantul Mare Mucenic Gheorghe" din Bosanci, jud.Suceava.
Este adevarat ca reclamantul apelant a lucrat in strainatate, acest aspect fiind confirmat cu declaratiile martorilor G A si F G, insa acest fapt nu dovedeste ca a avut suma necesara organizarii petrecerii de nunta, asa cum de altfel in mod temeinic si legal a retinut si instanta de fond, in conditiile in care apelantul nu a facut dovada existentei unor economii "considerabile" realizate anterior casatoriei, iar din probele administrate rezulta ca parte din cheltuielile de nunta au fost suportate de parintii ambilor soti. Apelantul nu a contestat ca au fost achizitionate inainte de nunta verighete, rochia de mireasa, costumul mirelui, plata avans muzica, sala.
Neintemeiat este si motivul de apel referitor la rectificarea citativului, prin incheierea de sedinta din 28 iunie 2013, in sensul inlaturarii de pe concept a numitului P L, in calitate de parat.
Examinand lucrarile dosarului se constata ca prin actiunea formulata reclamantul apelant a chemat in judecata in calitate de parat si pe P L, invocand un drept de creanta impotriva acestuia. Instanta de fond prin incheierea de sedinta din 9.11.2012 (fil.33 dosar fond) a pus in vedere reclamantului apelant sa formuleze precizari in scris cu privire la dreptul de creanta solicitat de la numitul P L, respectiv daca se solicita daune de la acesta sau daca dreptul de creanta este cuprins in masa de partajat.
Prezent in instanta la termenul din 7 decembrie 2012, reclamantul apelant a precizat actiunea in sensul ca intelege sa solicite includerea dreptului de creanta in valoare de 5000 Euro in masa de impartit si atribuirea acestuia in lotul sau si nu obligarea secund-paratului P L la restituirea acestui imprumut (fil. 95 dosar fond).
In consecinta, fata de aceasta precizare, cererea reclamantului apelant de includere in masa partajabila a dreptului de creanta in suma de 22.255 lei - echivalentul a 5000 Euro impotriva paratului P Lazar este neintemeiata.
Cu privire la apelul declarat de parata P E, tribunalul a retinut ca, in ceea ce priveste excursia in Egipt, care a fost efectuata imediat dupa nunta, din examinarea inscrisurilor depuse la dosar rezulta ca in speta a fost dovedit faptul ca patronul la care lucra reclamantul apelant din Austria a suportat costul acestei excursii, intelegand sa gratifice partile ca dar de nunta, neputand fi retinuta apararea paratei apelante potrivit careia patronul ar fi achitat costul calatoriei cu banii partilor din litigiu pe considerentul ca plata nu putea fi efectuata decat cu card si ca acestia nu detineau un asemenea card, aparare care a fost contestata de reclamant si nu a fost in nici un mod dovedita.
Referitor la calatoriile efectuate la Paris, Venetia si in Belgia, din examinarea probelor administrate rezulta ca parata-apelanta nu a dovedit cuantumul cheltuielilor invocate care, de altfel, au fost contestate de reclamant si care s-a dovedit a fi exagerat in contextul in care din probe si sustinerile partilor rezulta ca excursiile la Paris si Venetia au fost efectuate pe durata unei singure zile, fiecare, iar cu ocazia excursiei in Belgia, unde s-au deplasat cu autoturismul din Austria, si nu din Romania cu avionul, cum a sustinut parata apelanta, au locuit la fratele paratei apelante, nefiind suportate alte cheltuieli decat cele necesare pentru transport. Declaratiile testimoniale administrate la propunerea paratei, care au facut referire la excursiile sus-mentionate, nu prezinta valoare juridica in cauza, dat fiind faptul ca acesti martori nu au luat cunostinta in mod nemijlocit de costurile suportate de parti, ei afland despre excursiile respective in mod indirect de la mama paratei apelante si cu mult timp dupa data la care au avut loc aceste evenimente.
A mai sustinut parata-apelanta ca in mod gresit prima instanta a retinut ca intimatul ar fi achitat suma de 20.000 lei patronului firmei din Austria la care lucra, reprezentand contravaloarea masinii imprumutate si nerestituita, cu motivarea ca aceasta masina a fost sustrasa de ea.
Din verificarea probelor administrate rezulta ca martorii CV (fila 110), F G (fil.119) si G A (fil.156) au declarat ca o parte din banii restituiti reclamantului de fratele sau au fost folositi pentru plata masinii imprumutate de catre acesta de la patronul sau din Austria.
Fata de valoarea juridica a acestor probe, instanta in mod corect nu a luat in considerare inscrisul invocat de parata-apelanta, care face referiri la declaratia data de reclamant la organele de politie din Austria la data de 6.09.2011.
Drept urmare, tribunalul a constatat ca in raport de intregul probatoriu administrat in cauza, ca si de dispozitiile legale aplicabile sau reprosurile aduse instantei de fond, solutia atacata isi gaseste suport juridic in situatia de fapt retinuta, care a condus la pronuntarea unei hotarari temeinice, care isi gaseste fundament juridic in dispozitiile legale invocate.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, parata P Elena.
In motivare, parata a aratat ca in mod vadit nelegal i-a respins instanta de apel probele solicitate prin cererea de apel, constand in proba cu comisia rogatorie la o instanta de acelasi grad din Austria pentru audierea numitului R W, fostul patron al intimatului-reclamant si proba cu martorii P M, B E si BC.
Atat in fata instantei de fond cat si in apel s-a aparat ca excursia din Egipt, organizata imediat dupa nunta cu intimatul-reclamant, a fost achitata de ei, partile, si doar formalitatile pentru cumpararea biletelor au fost intocmite pe numele patronului firmei din Austria la care lucra intimatul-reclamant, numitul RW. Cum apelul are caracter devolutiv, a propus ca prin comisie rogatorie sa fie audiat numitul RW, de o instanta de acelasi grad din Austria, singurul martor care stie ca ei au platit aceasta excursie, el fiind doar un intermediar in aceasta tranzactie.
Acelasi martor l-a propus si pentru a dovedi ca ea nu a imprumutat nici o masina de la acesta, ci masina a fost imprumutata de intimatul-reclamant, care a accidentat-o dupa despartirea lor in fapt, incat gresit s-a exclus de la masa de impartit suma de 20.000 lei pe motiv ca a fost achitata de reclamantul-intimat patronului sau cu titlu de pret pentru masina pe care ea ar fi sustras-o, solutie mentinuta in apel pe motiv ca nu a dovedit aceasta aparare.
Audierea acestui martor era esentiala pentru aflarea adevarului, iar prin respingerea acesteia instanta de apel i-a incalcat dreptul la aparare si la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din CEDO.
Limitarea probelor  din apel doar la inscrisuri constituie o incalcare a dreptului la aparare si la un proces echitabil, deoarece i-a fost imposibil sa-si procure inscrisuri prin care sa faca dovada apararilor sale. Atunci cand a efectuat aceste cheltuieli relatiile dintre ei  erau foarte bune si nu s-a gandit ca tot ce plateste in timpul casatoriei trebuie sa arhiveze, iar ei, locuind in strainatate, nu au avut cum proba aceste aspecte cu martori care sa le cunoasca nemijlocit, nici un martor, in afara domnului RW, neavand cunostinte directe in cauza.
Aceste probe le-a solicitat prin cererea de apel, conform art. 287 alin. 1 pct. 4 si  cum ele erau absolut necesare pentru solutionarea cauzei, prin respingerea lor a fost grav prejudiciata.
Ca urmare a respingerii, fara temei, a probelor solicitate prin cererea de apel, instanta de apel a solutionat gresit ambele motive invocate, cu privire la cuantumul cheltuielilor efectuate cu excursiile in Egipt, la Paris, Venetia si Belgia, precum si a sumei de 20.000 lei, exclusa de la partaj cu motivarea ca a fost achitata de intimatul reclamant drept pret al unei masini imprumutate patronului firmei la care lucra acesta si pe care nu i-a mai restituit-o.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 43/27.01.2014 a Tribunalului  Suceava, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
In drept, parata a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 si 312 alin. 5 Cod procedura civila.
Legal citat, reclamantul intimat nu a formulat intampinare, insa, prin aparator ales prezent la termenul de judecata a solicitat respingerea recursului, deoarece se critica neadministrarea de catre instanta de apel a tuturor probelor solicitate de parata, critica ce nu poate fi apreciata ca fiind de nelegalitate. Nu se poate aprecia ca s-ar fi incalcat dreptul la aparare al paratei, deoarece la instanta de fond au fost administrate  toate probele solicitate si nu a existat o cerere de suplimentare a probatoriului care sa fi fost respinsa, iar aprecierea instantei de apel ca probele indicate prin memoriul de apel nu erau concludente si utile cauzei este pe deplin justificata.
Examinand decizia atacata prin prisma criticilor formulate de parata, in raport de lucrarile dosarului si de dispozitiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 5 Cod procedura civila, invocate de parte, Curtea retine urmatoarele:
Parata critica decizia pronuntata de instanta de apel pentru limitarea probelor  incuviintate doar la inscrisuri (pe care nu a fost in masura sa le prezinte la termenul acordat din motive obiective), aratand ca in acest mod i s-a incalcat dreptul la aparare, respectiv dreptul la un proces  echitabil consacrat de dispozitiile art. 6 din CEDO.
Contrar apararii reclamantului-intimat aceasta critica poate fi incadrata in motivul de nelegalitate prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea avand a examina legalitatea masurii dispuse de instanta de apel prin prisma dispozitiilor procedurale incidente, iar nu chestiuni de fapt, lasate la libera apreciere, care constituie, intr-adevar, motive de netemeinicie a hotararii si nu pot forma obiect de control judiciar in calea extraordinara de atac a recursului.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 129 alin. (5) Cod procedura civila, judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. Daca probele propuse nu sunt indestulatoare pentru lamurirea in intregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele. De asemenea, judecatorul poate, din oficiu, sa  puna in discutia partilor  necesitatea administrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se impotrivesc.
Cu toate acestea, partile nu pot invoca in caile de atac omisiunea  instantei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat in conditiile legii (art. 129 alin. 51 Cod procedura civila).
Potrivit  dispozitiilor  art. 129 alin. (2) Cod procedura civila, judecatorul va pune in vedere partilor drepturile  si obligatiile ce le revin in calitatea lor din proces si va starui, in toate fazele procesuale, pentru solutionarea amiabila a cauzei.
Conform acestor dispozitii legale judecatorul are indatorirea sa faca respectate si sa respecte el insusi principiul dreptului la aparare, consacrat cu valoare constitutionala si parte integranta a notiunii de proces  echitabil, precum si celelalte principii ce guverneaza procesul civil.
Partile au, potrivit dispozitiilor art. 129 alin. (1) teza finala din Codul de procedura civila, indatorirea sa-si probeze pretentiile si apararile, cu respectarea dispozitiilor art. 112 alin. 5, 115 pct. 3, 119 alin. (2), 138, 287 alin. 1 pct. 4 si 292 Cod procedura civila.
In speta, prima instanta a retinut ca parata nu si-a dovedit sustinerile privind cuantumul cheltuielilor efectuate cu excursiile la Paris, Venetia si in Belgia si nici ca excursia din Egipt a fost achitata de fostul patron al reclamantului cu banii celor doi fosti  soti, desi sarcina probei ii revenea.
In raport de solutia primei instante, parata a solicitat suplimentarea probatoriului in apel, in conditiile si cu respectarea dispozitiilor art. 287 alin (1) pct. 4 Cod procedura civila, motivat si de imposibilitatea prezentarii de inscrisuri pentru a dovedi respectivele cheltuieli si de faptul ca prima instanta, facand aplicarea dispozitiilor art. 187 Cod procedura civila, i-a limitat numarul martorilor, incalcandu-i, astfel dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, cu referire la suma de 20.000 lei reprezentand contravaloarea masinii, pe care reclamantul intimat ar fi achitat-o patronului firmei din Austria, parata a aratat ca prima instanta a aplicat gresit dispozitiile legale potrivit carora impotriva  unui inscris nu se poate admite proba cu martori, dand eficienta dispozitiilor unor martori din Romania, care nu au cunoscut direct, nemijlocit aspectele relatate si sunt  interesati in cauza, in pofida inscrisului reprezentat de declaratia data de reclamant in fata organelor de politie din Austria la data de 6 septembrie 2011 cu referire la autoturismul in cauza.
Drept urmare, a solicitat incuviintarea probelor cu audierea martorului RW, fostul patron al reclamantului intimat, audierea altor trei martori, precum si  proba cu inscrisuri.
Cererea a fost reiterata la termenul de judecata din data de 12 noiembrie 2013 (fila 18 dosar), iar instanta, prin incheierea de sedinta de la acea data, a incuviintat proba cu inscrisuri si a respins  proba cu martori, inclusiv cea de audiere a fostului patron al reclamantului prin comisie rogatorie, ca nefiind utile si concludente solutionarii cauzei.
Ulterior, prin decizia recurata, instanta de apel a retinut, la randul sau, ca apararile paratei privind costul excursiilor, respectiv remiterea catre fostul patron al reclamantului din Austria a contravalorii excursiei in Egipt din banii comuni nu au fost in nici un mod  dovedite.
A apreciat Tribunalul ca declaratiile martorilor  audiati la prima instanta la propunerea paratei cu referire la excursiile mentionate "nu prezinta valoare juridica in cauza", deoarece nu au luat cunostinta in mod nemijlocit de costurile suportate de parti, ci au relatat aspecte aflate de la mama paratei  cu mult timp dupa  data la care acestea au avut loc.
In ce priveste cel de-al doilea motiv de apel, privind plata contravalorii masinii patronului firmei din Austria, Tribunalul a retinut ca aceasta a fost dovedita de reclamant cu martorii propusi si audiati (filele 110, 119 si 156 fond), iar "fata de valoarea juridica a acestor probe" in mod corect prima instanta nu a luat in considerare inscrisul de care se prevaleaza parata, reprezentat de declaratia data de reclamant la 6.09.2011 la organele de politie din Austria.
Potrivit dispozitiilor art. 287 alin. (1) pct. 4 Cod procedura civila, cererea de apel va cuprinde si dovezile invocate in sustinerea apelului, iar alin. (3) al aceluiasi articol prevede ca daca dovezile propuse sunt martori sau inscrisuri nearatate la prima instanta se vor aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 112 pct. 5 Cod procedura civila.
De asemenea, art. 292 Cod procedura civila prevede ca partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare sau dovezi decat cele invocate la prima instanta sau aratate in cererea de apel si intampinare, afara de cazurile prevazute de art. 138 Cod procedura civila.
Art. 295 Cod procedura civila permite instantei de apel sa incuviinteze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, precum si sa administreze alte probe, daca le considera necesare pentru solutionarea cauzei.
Din aceste dispozitii legale rezulta ca pot fi administrate probe noi de catre instanta  de apel.
Solutia este logica si decurge din caracterul devolutiv al apelului, care repune pricina in stare ei initiala, in sensul ca are loc a noua judecata a fondului litigiului, in limitele motivelor invocate.
Modul concret in care procedeaza instanta de apel sub acest aspect constituie o  problema  de fapt, lasata de legiuitor la libera apreciere.
In conditiile in care, insa, pretentiile partii  au fost inlaturate ca nedovedite la prima instanta, iar instanta de apel respinge cererea de probe ca neutila si concludenta solutionarii cauzei pentru ca in final sa  retina, la randul sau, ca partea nu s-a achitat de sarcina probei are loc, in mod evident, o incalcare a dreptului la aparare, aspect ce intra in sfera nelegalitatii.