Posesie. Dreptul de a culege fructele in cazul constructorului de buna-credinta.

      
      Reclamanta M. F. a chemat in judecata IPJ si M.A.I., solicitand obligarea acestora la plata sumei de 2.200.000.000 lei, cu titlu de chirie neachitata pe perioada ultimelor trei ani, respectiv iunie 2002-iunie 2005.
      In motivarea cererii reclamanta a aratat ca prin hotarare definitiva si irevocabila a fost constatat dreptul de proprietate al autoarei reclamantei, T. C., in contradictoriu cu M.F. si C. J., asupra unui teren in suprafata de 2.563 m.p.. Din cei 2.563 m.p., pe 370 m.p. I.P.J. a reedificat o constructie, respectiv un garaj. Prin decizie pronuntata la 02.02.2004 de Curtea de Apel Craiova reclamanta a dobandit dreptul de proprietate si pe acest teren, iar paratii in mod nejustificat au refuzat sa-l elibereze, sau sa plateasca chirie. Prin alta hotarare judecatoreasca, din 22.03.2005, reclamanta a dobandit dreptul de proprietate si asupra garajului, iar paratii au refuzat sa-l elibereze.
      Paratul I.P.J. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanta ca neintemeiata, cu mentiunea ca reclamanta s-a adresat instantei de judecata cu o actiune in revendicare si obligatie de a face, solicitand eliberarea terenului ocupat de constructie, iar instanta de judecata, prin sentinta civila din 20.03.2003, definitiva si irevocabila, a respins capatul de cerere privind obligatia de a face, recunoscand paratului calitatea de constructor de buna-credinta. Ulterior, reclamanta a dobandit dreptul de proprietate prin accesiune si asupra garajului, urmand sa plateasca paratului I.P.J. suma de 500.000.000 lei, stabilita prin expertiza tehnica. Reclamanta nu a solicitat niciodata plata unei chirii pentru terenul respectiv, optand pentru preluarea cladirii, intre parti neexistand nici un contract de inchiriere sau intelegere cu privire la plata chiriei pentru terenul in suprafata de 370 m.p. pe care se afla edificat atelierul mecanic al I.P.J..
      Judecatoria Tg-Jiu prin sentinta civila nr. 2058/2008, a admis actiunea cu completarile ulterioare si a obligat I.P.J. la plata catre reclamanta a sumei de 193.675 lei despagubiri civile, reprezentand chiria pe ultimii trei ani 2002-2005, precum si a sumei de 20.799,50 lei, despagubiri civile reprezentand chiria pe perioada 01.01.2006-28.04.2006. A fost respinsa actiunea, pentru lipsa calitatii procesuale pasive, fata de M.A.I.
      S-a retinut ca actiunea reclamantei este intemeiata cu privire la plata chiriei pentru perioada 2002-2005 si in continuare pana la data de 28.04.2006, intrucat aceasta a fost lipsita de folosinta terenului, ceea ce constituie o atingere adusa dreptului de proprietate.
      Impotriva sentintei a declarat apel paratul I.P.J., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie cu urmatoarea motivarea ca reclamanta a solicitat chirie pentru 370 m.p., teren ocupat in totalitate de constructii, fara a preciza temeiul juridic al acesteia; avand in vedere ca demolarea imobilului nu era posibila, I.P.J. a fost de acord cu propunerea reclamantei de a prelua constructia prin accesiune, cu plata unor despagubiri in conditiile art. 494 alin.3 Cod Civil.
      Desi s-a retinut buna-credinta a paratului, aceeasi instanta a considerat, in mod gresit, ca I.P.J. nu este exonerat de plata chiriei, intrucat reclamanta a fost lipsita de folosinta terenului, masura contrara dispozitiilor legale cu privire la constructorul de buna-credinta, paratul nefiind in culpa, intrucat apelanta reclamanta a dorit sa preia imobilul. Motivul doi de apel l-a constituit faptul ca reclamanta apelanta nu si-a indeplinit obligatia de a plati despagubirile in cuantum de 516,2 milioane lei, cu toate ca I.P.J. a predat constructia, astfel cum rezulta din procesul-verbal de punere in posesie.
      Prin apelul declarat de apelanta M.F., s-a  criticat hotararea in sensul ca suma datorata de paratul I.P.J. cu titlu de chirie ar fi de 63.303,50 lei, conform suplimentului raportului de expertiza (nu de 20.799,50 lei), iar cheltuielile de judecata privesc suma de 715 lei si nu de 2.300 lei.
      Prin decizia nr. 294 din 4 septembrie 2008 pronuntata de Tribunalul Gorj a fost admis apelul declarat de I.P.J. A fost schimbata sentinta in sensul ca s-a respins cererea de chemare in judecata, ca nefondata. S-a respins apelul declarat de apelanta reclamanta.
      S-a retinut ca litigiul a fost solutionat irevocabil intre parti prin sentinta civila din 20.12.2005 prin care s-a statuat ca reclamanta a devenit proprietara constructiei prin accesiune, fiind obligata la plata sumei de 516,2 milioane lei, hotarare care a fost pusa in executare in ce priveste predarea constructiei. Art. 494 Cod civil nu vorbeste despre chirie. Chiria la care a fost obligat paratul are alt temei juridic, respectiv cel al locatiei, reglementat prin disp. art. 1410 si urm. Cod Civil. Ori, in cazul de fata, nu s-a dovedit existenta locatiei, sau cel mult al unei conventii intre parti cu privire la plata chiriei. Daca reclamanta a fi suferit o paguba ca urmare a nefolosirii terenului respectiv, aceasta urma sa precizeze in ce consta si s-o dovedeasca.
      Dispozitiile art. 1 din Protocolul nr.1 al CEDO si prevederile constitutionale nu au relevanta in cauza atata vreme cat reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate si i-au fost restituite bunurile in natura, devenind proprietara terenului pentru care urmeaza sa plateasca suma de 516,2 milioane lei.
      Motivele de apel ale reclamantei M.F. s-au constatat a fi neintemeiate pentru considerentul ca aceasta a devenit proprietara bunurilor in cauza, dimpotriva statuandu-se prin hotarare irevocabila obligatia acesteia de a plati apelantului parat suma de 516,2 milioane lei.
In termenul legal reglementat de art. 302 Cod pr. civila a declarat recurs in cauza reclamanta M.F. solicitand modificarea deciziei in sensul admiterii actiunii asa cum a fost completata.
In motivarea recursului recurenta a sustinut ca obiectul prezentei cauze il reprezinta obligarea IPJ si a MAI la plata despagubirilor pentru lipsa de folosinta a terenului in suprafata de 370 mp. in perioada iunie 2002 - aprilie 2006, si nu stabilirea incidentei prevederilor art. 494 alin. 2 Cod civil, la care face trimitere instanta de apel. Gresit tribunalul a recalificat obiectul actiunii cu care a fost investita instanta de fond, retinand ca ar fi incidente dispozitiile art.1410 si urmatoarele din Codul civil. In cauza temeiul de drept il constituie dispozitiile art. 998 Cod civil, parata fiind tinuta sa repare prejudiciul creat prin lipsirea reclamantei de dreptul de folosinta asupra terenului.
Motivarea instantei de apel in sensul ca recurenta nu a suferit nici o paguba a fost apreciata de asemenea ca fiind gresita. S-a aratat ca intimatul IPJ nu a contestat nicicand ca a folosit cladirea edificata pe terenul recurentei desi avea cunostinta, in perioada supusa atentiei in litigiul de fata, ca recurenta este proprietara terenului. Faptul ca intimatul a fost de buna-credinta la momentul edificarii constructiei nu inlatura obligatia acestuia de a plati despagubiri (chirie) pentru terenul pe care il ocupa fara drept. Cuantumul prejudiciului a fost individualizat prin rapoartele de expertiza intocmite in cauza.
Un ultim aspect criticat in motivarea recursului este faptul ca instanta de apel nu a analizat apelul declarat de reclamanta. Argumentul ca reclamanta a devenit proprietara bunurilor in cauza si ca urmeaza sa plateasca o suma de 516 milioane lei este strain in raport cu natura pricinii ceea ce face ca decizia sa fie nemotivata.
Recurenta a mai formulat critici care vizeaza sentinta, critici care reprezinta o reiterare a motivelor de apel.
Recursul este nefondat.
In cazul in care un tert edifica cu buna-credinta o constructie pe un teren proprietatea unei alte persoane, tertul este proprietarul constructiei pana la preluarea ei, prin accesiune, de catre proprietarul terenului. In calitate de proprietar, tertul are dreptul sa foloseasca constructia dar si terenul aferent acesteia pana la preluarii constructiei pe calea accesiunii imobiliare artificiale de catre proprietarul terenului, sau chiar pana la plata despagubirii care i se cuvine conform legii (despagubire ce reprezinta contravaloarea materialelor si a manoperii ori a sporului de valoare adus terenului), daca solicita un drept de retentie. Pentru aceasta perioada tertul care a construit cu buna-credinta nu datoreaza despagubiri proprietarului terenului, reprezentand lipsa de folosinta terenului.
In litigiul dedus judecatii recurenta reclamanta invoca faptul ca, in calitate de proprietara a terenului  in suprafata de 370 mp, avea dreptul de a folosi bunul in mod efectiv si de a-i culege fructele; ca aceste atribute ale dreptului de proprietate nu au putut fi exercitate in perioada 2002 - aprilie 2006 din culpa intimatului parat IPJ, care a refuzat sa elibereze terenul.
Curtea apreciaza ca in cauza nu poate fi retinuta culpa intimatului mentionat in producerea vreunui eventual prejudiciu recurentei (nefiind astfel indeplinite cerintele art. 998 Cod civil, invocate in motivarea recursului), cata vreme pe terenul mentionat mai sus era edificata o constructie, iar prin sentinta civila din 20.03.2003 a Judecatoriei Tg. Jiu, ramasa definitiva si irevocabila, a fost respins capatul de cerere privind demolarea acesteia, recunoscandu-i-se intimatului parat IPJ calitatea de constructor de buna-credinta.
Intimatul parat, in calitate de constructor de buna-credinta, a fost proprietar al constructiei pana in momentul in care a pierdut acest drept in favoarea recurentei, care l-a dobandit prin sentinta civila din 20.12.2005 a Judecatoriei Tg. Jiu, pe calea accesiunii imobiliare artificiale. Pana la pronuntarea acestei hotarari Curtea apreciaza ca intimatul parat a folosit cu buna-credinta terenul. Intimatul parat nu putea ceda recurentei reclamante folosinta terenului pentru ca aceasta, in fapt, presupunea ca intimatul parat sa demoleze (sa ridice) constructia de pe teren; o astfel de obligatie nu a fost stabilita in sarcina sa, ci - dimpotriva - cererea de chemare in judecata ce a avut un asemenea obiect (formulata de recurenta reclamanta) a fost respinsa, retinandu-se buna credinta a intimatului parat la edificarea imobilului.
      Ca urmare a pronuntarii sentintei civile din 20.12.2005, in aprilie 2006 intimatul IPJ a predat recurentei posesia imobilului, teren si constructie, desi recurenta nu a achitat despagubirile stabilite in sarcina sa. In conditiile in care in perioada decembrie 2005 - aprilie 2006 nu a mai fost intreprins nici un alt demers judiciar (respectiv somatie sau cerere de chemare in judecata) de catre recurenta reclamanta, care sa fi avut drept efect punerea in intarziere a intimatului parat in legatura cu obligatia de predare a imobilului, nu poate fi retinuta in sarcina acestuia obligatia de a achita despagubiri recurentei reclamante pentru eventualul prejudiciu produs prin nefolosirea bunului (teren si constructie) in aceasta perioada.
Considerentele de mai sus dovedesc fara putinta de tagada ca pentru solutionarea litigiului s-au impus a fi lamurite efectele pe care le produce in cauza calitatea de constructor de buna-credinta a intimatului IPJ. Astfel fiind, Curtea considera ca in mod corect tribunalul a apreciat ca prezinta relevanta in cauza prevederile art. 494 Cod civil atunci cand a respins actiunea in pretentii formulata de recurenta reclamanta. Aceste dispozitii, impreuna cu prevederile art 485 - 497 Cod civil, sunt relevante - in litigiul de fata - numai pentru stabilirea momentului pana la care constructorul de buna-credinta nu datoreaza fructele aferente terenului pe care a fost edificata constructia.
In ce priveste prevederile art. 1 din Primul Protocol la Conventia Europeana pentru Drepturile Omului si normele constitutionale care garanteaza dreptul de proprietate Curtea apreciaza ca acestea nu au fost incalcate in speta.
Dreptul de propriete este un drept absolut (in sensul de drept complet, care confera titularului exercitiul tuturor prerogativelor sale - posesia, folosinta si dispozitia). In conditiile legii, insa, fara a-i afecta substanta, acest drept poate cunoaste unele ingradiri. Dispozitiile art. 485 - 487 si ale art. 494 Cod civil, in masura in care ocrotesc buna-credinta, constituie o ingradire legala adusa dreptului de proprietate. Dobandirea de catre posesorul de buna credinta a fructelor, in temeiul art. 485, 486 si 487 din Codul civil, a fost supusa atentiei Curtii Europene a Drepturilor Omului; in cauza Weissman si altii contra Romaniei (hotararea din 24 mai 2006) s-a statuat ca prin aplicarea acestor dispozitii nu se aduce atingere prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
Argumentele din decizia recurata, cum ca prin actiune s-a cerut chirie pentru teren si ca nu s-a facut dovada vreunui contract de locatie sunt straine in raport cu litigiul dedus judecatii. Instanta de fond a calificat corect actiunea ca fiind una in despagubiri, ce reprezinta contravaloarea lipsei de folosinta a terenului, fiind invocata culpa intimatului parat IPJ. Aceasta calificare a fost avuta, insa, in vedere si de tribunal atunci cand a retinut ca reclamanta nu face dovada vreunui prejudiciu produs din culpa intimatului parat; astfel fiind nu exista motive de casare a deciziei si trimitere a cauzei spre rejudecare (pentru ca nu ar fi fost analizata cererea prin prisma temeiului juridic invocat).
Cat priveste criticile din apelul declarat de reclamanta, reiterate si in recurs, acestea au fost analizate sumar de catre tribunal. Intrucat aceste critici vizeaza cuantumul despagubirilor si al cheltuielilor de judecata, analiza lor este lipsita de interes in conditiile in care actiunea promovata de recurenta reclamanta nu poate fi primita deoarece intimatul parat IPJ a folosit terenul cu buna-credinta pana la data la care recurenta reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra constructiei prin accesiune, iar ulterior nu a fost pus in intarziere in vederea predarii imobilului (anterior predarii, care a avut loc in aprilie 2006).