InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Timisoara

Contract colectiv de munca incheiat la nivel de unitate. Reprezentarea salariatilor la incheierea unui astfel de contract. Limitarea legala a numarului de contracte colective de munca la nivelul angajatorului.

(Decizie nr. 2 din data de 09.01.2007 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)

Domeniu Contracte de munca | Dosare Curtea de Apel Timisoara | Jurisprudenta Curtea de Apel Timisoara

Contract colectiv de munca incheiat la nivel de unitate. Reprezentarea  salariatilor la incheierea unui astfel de contract. Limitarea legala a numarului de contracte colective de munca la nivelul angajatorului.
      
      
      
      Codul muncii, art. 241 alin. 2
      Legea nr.130/1996, art.14 alin.1 lit. b
      Conventia O.I.M. nr.87/1948, art.2 si art.3
      Conventia O.I.M. nr.98/1949, art.2 si art.4
      Conventia O.I.M. nr.154/1981, art.3 alin.1 si alin.2
      Conventia privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 8
      
     La nivel de unitate se poate incheia un singur contract colectiv de munca, care trebuie negociat si incheiat de catre angajator cu sindicatul reprezentativ. Doar daca nu exista un asemenea sindicat, contractul colectiv de munca la nivel de unitate se poate incheia cu reprezentantii salariatilor alesi, potrivit dispozitiilor legale in materie.
      
      Curtea de Apel Timisoara, sectia conflicte de munca si asigurari sociale,
       decizia civila nr. 2 din 9 ianuarie 2007
      
     Prin sentinta civila nr. 2649/PI din 28 septembrie 2006, pronuntata in dosar nr.1437/30/2006, Tribunalul  Timis a respins cererea reclamantului Sindicatul Judetean "F.S.P." Timis formulata impotriva paratei S.C. "J.-A.S." S.A. Jimbolia, prin care reclamantul solicita constatarea nulitatii absolute a contractului colectiv de munca la nivel de unitate, incheiat intre parata si reprezentantii salariatilor si inregistrat la Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familiei sub nr. 208/26.04.2006.
     Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 2 si art. 3 din Conventia O.I.M. nr. 87/1948 si prevederilor art. 2 si art. 4 din Conventia O.I.M. nr. 98/1949, si reprezentantii salariatilor pot negocia si incheia un contract colectiv de munca, iar normele de drept international al muncii, citate anterior, au prioritate fata de normele de drept intern, respectiv fata de dispozitiile Legii nr. 130/1996 si ale art. 948 C. civ.
     Pe de alta parte, se arata ca Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie a vizat spre legalitate contractul colectiv de munca nr. 208/26.04.2006 si ca nimic nu impiedica sindicatul, potrivit normelor de drept international al muncii, sa negocieze si sa incheie un contract colectiv de munca cu patronatul, atata timp cat legiuitorul nu a limitat numarul contractelor colective de munca la nivel de unitate.
     Reclamantul Sindicatul Judetean "F.S.P." Timis a formulat recurs impotriva sentintei Tribunalului Timis, sustinand ca la incheierea contractului colectiv de munca contestat au fost incalcate dispozitiile art. 8, art. 14 si art. 24 din Legea nr. 130/1996, deoarece contractul colectiv de munca trebuie incheiat cu sindicatul reprezentativ din unitate si nu poate contine prevederi mai putin favorabile decat cele cuprinse in contractul colectiv de munca la nivel national sau in cel de la nivel de ramura.
     In mod gresit, fata de prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, instanta de fond a retinut ca sindicatul poate incheia un contract colectiv de munca, care sa existe in paralel cu cel deja incheiat.
     Pe de alta parte, se arata ca instanta de fond a interpretat si aplicat gresit art. 2 si art. 3 din Conventia O.I.M. nr. 87/1948 si art. 2 si art.4 din Conventia O.I.M. nr. 98/1949, deoarece dispozitiile acestor conventii nu sunt contrare Legii nr. 130/1996, iar art. 4 din Conventia O.I.M. nr. 98/1949 stabileste ca trebuie incurajata negocierea cu organizatiile de muncitori, respectiv cu sindicatul. De asemenea, instanta de fond nu a luat in considerare prevederile art. 3 alin. 1 al Conventiei nr. 154/1981 si a incalcat prevederile art. 3 alin. 2 din Conventia nr. 154/1981 si ale art. 5 din Conventia O.I.M. nr. 135 privind protectia reprezentantilor lucratorilor intreprinderii si facilitatile de acordat acestora.
     Instanta de fond a adoptat parerea unei institutii, care in procesul pendinte nu are nici o relevanta juridica, iar reprezentarea salariatilor a fost nelegala, deoarece reprezentantii salariatilor institutiei nu au fost alesi conform art. 20 din Legea nr. 130/1996.
     In drept, se invoca dispozitiile art. 8, 14 si 24 din Legea nr. 130/1996, art. 28 din Legea nr. 54/2003 si Conventiile O.I.M. mentionate anterior.
     Reclamantul Sindicatul Judetean "F.S.P." Timis a formulat recurs si impotriva Incheierii nr. 2469/28.09.2006, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 1437/30/2006, aratand ca, in speta, nu exista o eroare materiala in sensul art. 281 C. pr. civ., astfel incat incheierea recurata este nelegala.
     Examinand recursurile prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 3041 C. pr. civ., Curtea a apreciat ca sunt intemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
     Contractul colectiv de munca pe anul 2006 la nivelul unitatii parate, inregistrat la Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie sub nr. 208/26.04.2006, s-a incheiat intre conducerea S.C. "J.-A. S." S.A. Jimbolia si reprezentantii alesi din partea salariatilor, in conditiile in care in unitate exista un sindicat reprezentativ, respectiv sindicatul reclamant, asa cum rezulta din cuprinsul sentintei civile nr. 374/05.07.2005 si al sentintei civile nr. 104 din 15 martie 2006, ale Judecatoriei Timisoara, ce sunt definitive si irevocabile.
     Conform art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996, salariatii, ca parte a unui contract colectiv de munca la nivel de unitate, sunt reprezentati de catre organizatiile sindicale legal constituite si reprezentative ori, acolo unde nu este constituit un sindicat reprezentativ, prin reprezentantii alesi ai salariatilor. Prin urmare, la nivel de unitate, contractul colectiv de munca trebuie negociat si incheiat cu sindicatul reprezentativ si doar daca nu exista un asemenea sindicat se poate incheia cu reprezentantii salariatilor alesi, potrivit dispozitiilor legale in materie.
     Art. 239 din Codul muncii si art. 9 din Legea nr. 130/1996, dispun ca prevederile  contractul colectiv de munca produc efecte pentru toti salariatii din unitate indiferent de data angajarii sau de afilierea lor la o organizatie sindicala din unitate.
     Potrivit art.241 alin.2 din Codul muncii, la nivel de angajator se incheie un singur contract de munca, astfel incat apar ca nelegale considerentele hotararii recurate, prin care se retine posibilitatea ca sindicatul reclamant sa negocieze si sa incheie contractul colectiv de munca cu patronatul, intrucat legiuitorul nu a limitat numarul contractelor colective de munca la nivel de unitate.
     Prevederile art. 2 si art. 3 din Conventia O.I.M. nr. 87/1948 nu intra in contradictie cu cele ale Legii nr. 130/1996, ale Legii nr. 53/2003 si ale art. 948 C. civ., cum gresit retine instanta de fond. Aceste dispozitii reglementeaza dreptul patronilor si, respectiv, al muncitorilor de a constitui organizatii la alegerea lor si de a se afilia acestor organizatii, urmand a-si elabora statutele si regulamentele administrative, a-si alege reprezentantii, a-si organiza gestiunea si activitatea, fara nici o ingerinta a autoritatilor publice, de natura a limita acest drept sau a-i impiedica exercitarea legala.
     De asemenea, dispozitiile art. 2 si art. 4 din Conventia O.I.M. nr. 98/1949 nu intra in contradictie cu normele de drept intern citate anterior, ele referindu-se la protectia organizatiilor patronale si a celor sindicale, precum si la necesitatea luarii de masuri corespunzatoare conditiilor nationale in scopul incurajarii si promovarii folosirii pe scara larga a procedurilor de negociere voluntara a contractelor colective de munca intre patroni sau organizatiile de patroni, pe de o parte, si organizatiile de muncitori, pe de alta parte, in vederea reglementarii conditiilor de angajare.
      Pe de alta parte, art. 3 alin. 1 al Conventiei nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective stabileste ca fiecare stat are dreptul de a reglementa modul in care reprezentantii salariatilor pot participa la negocieri colective.
     Art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996 este in acord cu dispozitiile art. 3 alin. 2 din Conventia O.I.M. nr. 154/1988, conform carora atunci cand intr-o intreprindere exista, in acelasi timp, reprezentanti sindicali si reprezentanti alesi ai salariatilor, trebuie luate masuri corespunzatoare pentru ca prezenta reprezentantilor alesi ai salariatilor sa nu fie folosita pentru a slabi situatia sindicatelor interesate sau a reprezentantilor acestora. Ori, in speta, negocierea si incheierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate cu reprezentantii salariatilor, in conditiile in care nu se poate incheia decat un singur contract colectiv de munca la nivel de unitate si exista un sindicat reprezentativ al salariatilor, contravine prevederilor internationale citate anterior.
     Din cele expuse anterior, rezulta ca sentinta recurata a fost data cu incalcarea legii, fiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. coroborat cu dispozitiile art. 3041 C. pr. civ., intrucat instanta de fond a inlaturat, in mod gresit, dispozitiile art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996 si ale art. 241 alin. 2 din Codul muncii ca fiind contrare reglementarilor de drept international al muncii in materia contractelor colective de munca.
     Imprejurarea ca Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie a inregistrat contractul colectiv de munca, incheiat cu nerespectarea art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996, nu este de natura a asana nulitatea absoluta a acestui contract pentru incalcarea acestor dispozitii legale si nu inlatura dreptul oricarei persoane, ce considera ca inregistrarea este nelegala, sa se adreseze instantei de drept comun in materia litigiilor de munca si asigurari sociale cu o actiune in constatarea nulitatii absolute a unui asemenea contract, instanta fiind obligata sa analizeze legalitatea contractului colectiv de munca dedus judecatii.
     Pentru considerentele expuse anterior, in temeiul art. 312 alin. 1 - alin. 3 C. pr. civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamantul Sindicatul Judetean "F.S.P." Timis impotriva sentintei civile nr. 2469/PI/2006, pronuntata de Tribunalul Timis si a dispus modificarea sentintei recurate, in sensul admiterii in parte a actiunii civile si constatarii nulitatii absolute a contractului colectiv de munca, inregistrat la Directia de Munca Solidaritate Sociala si Familiei Timis sub nr. 208/26.04.2006, incheiat la nivel de unitate intre parata S.C. "J.- A.S." S.A. Jimbolia si reprezentantii salariatilor din cadrul unitatii parate.
      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte de munca

Litigiu privind functionarii publici - Hotarare nr. 56 din data de 18.01.2018
ESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 258/LM/2010 din data de 10.12.2010
DESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 535/LM/2010 din data de 10.12.2010
Contract colectiv de munca. Nelegalitatea unor clauze stipulate cu respectarea dispozitiilor legii 130/1996 privind contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 906/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sindicat.Conditiile legale pentru reprezentativitate. - Decizie nr. 976/R/ din data de 28.11.2005
Raspunderea patrimoniala. Prejudiciu creat societatii de catre angajat. Cerere reconventionala. Restituirea garantiei retinuta de angajator. - Sentinta civila nr. 227 din data de 28.02.2012
Contestatie impotriva deciziei de impunere pentru restituirea unor sume incasate necuvenit de catre angajatul cu contract individual de munca. - Sentinta civila nr. 566 din data de 02.05.2012
Raspunderea patrimoniala a angajatilor pentru pagubele produse datorita nerespectarii atributiilor de serviciu. - Sentinta civila nr. 1216 din data de 11.10.2011
Raspunderea disciplinara. Reducerea salariului cu 10 % pe o perioada de 3 luni. - Sentinta civila nr. 203 din data de 01.03.2010
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 95 din data de 25.01.2011
Obligatii asumate prin act aditional la contractul de munca - Sentinta civila nr. 17 din data de 11.01.2011
Drepturi banesti ce decurg din Contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 419 din data de 15.04.2008
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 979 din data de 19.10.2010
Obligarea angajatului la plata unor despagubiri angajatorului pentru prejudiciul cauzat din vina salariatului - Sentinta civila nr. 94 din data de 01.02.2010
Contestatie impotriva deciziei de sanctionare disciplinara - Sentinta civila nr. 392 din data de 30.04.2009
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1386 din data de 16.12.2010
Violenta psihica. Viciu de consimtamant la incheierea actului aditional la CIM - Decizie nr. 83/AP din data de 03.03.2014
Modificarea unilaterala a contractului individual de munca - Decizie nr. 240/M din data de 03.03.2014
Litigii de munca – incetarea suspendarii contractului individual de munca, dispuse in temeiul art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, va genera consecinte diferite in functie de solutia pronuntata prin hotararea judecatoreasca penala definitiva - Decizie nr. 1743/R din data de 02.10.2013
Fisele de evaluare sunt acte administrative ce se bucura de prezumtia legalitatii si veridicitatii in situatia in care au fost emise de o autoritate publica si nu au fost contestate de persoanele indreptatire in termen legal. - Decizie nr. 2076/R din data de 17.04.2013