Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca

Constata ca s-a inregistrat la aceasta instanta, actiunea formulata de reclamanta SC A SRL Sibiu, in contradictoriu cu paratul G. A., solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta, acesta din urma sa fie obligat la plata sumei de 10.000 lei, reprezentand prejudiciu adus societatii din vina sa.
In motivarea actiunii se arata ca, paratul a fost angajatul societatii in functia de sofer. Intre parti s-a incheiat un act aditional in data de 31.08.2009, care reprezinta in realitate o clauza de stabilitate a locului de munca garantat de angajator pe o perioada de 3 ani si a muncii angajatului pe aceeasi perioada.
Cum paratul a demisionat inaintea celor trei ani, a prejudiciat societatea cu suma de 10.000 lei.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 270 Codul muncii.
Paratul nu s-a prezentat la interogatoriu si nu a depus intampinare.
Din actele dosarului, instanta retine urmatoarele:
Paratul G. A. a fost angajatul societatii reclamante in perioada 1.09.2009 – 2.08.2010 ca sofer.
La data de 31.08.2009 partile au incheiat un act aditional prin care paratul se obliga sa lucreze in societate cel putin 3 ani de la data expirarii perioadei de proba si sa achite suma de 10.000 lei actualizata in functie de indicele inflatiei, in cazul in care renunta la contractul de munca din proprie initiativa, inaintea expirarii perioadei de 3 ani, sau in cazul in care se impune desfacerea disciplinara a contractului de munca.
Contractul de munca al paratului a incetat ca urmare a demisiei depuse de acesta la data de 19.07.2010.
Din cele ce preced, se constata ca actiunea nu este fondata.
Astfel, art. 270 alin. (1) Codul muncii, reglementeaza raspunderea patrimoniala a salariatilor pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor. Producerea unei pagube in patrimoniul angajatorului este, asadar, de esenta raspunderii patrimoniale.
In doctrina, prejudiciul a fost definit ca o modificare negativa a patrimoniului angajatorului, care se poate realiza prin diminuarea actului, ca urmare a savarsirii unor fapte ilicite (degradare, pierdere, consum nejustificat de materii prime sau materiale, etc.) sau prin cresterea pasivului, ca de exemplu in cazul platii unor amenzi sau penalitati de care sunt vinovati salariatii.
La randul lui, pentru a da nastere raspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie sa intruneasca, cumulativ, anumite trasaturi printre care acelea de a fi real, cert si material.
In speta de fata, reclamanta nu a aratat in ce consta prejudiciul suferit prin depunerea demisiei de catre parat.
Apoi, raspunderea patrimoniala presupune, cu necesitate, vinovatia salariatului in opinia reclamantei, vinovatia constand in depunerea cererii de demisie de catre parat care a incalcat prevederile actului aditional incheiat intre parti.
In acest sens, se constata ca sustinerile reclamantei contravin principiului libertatii muncii enuntat de art.41 alin. (1) din Constitutia Romaniei si reluat la art.3 din Codul muncii. Libertatea muncii presupune dreptul persoanei de a hotari daca munceste sau nu, unde, pentru cine, in ce conditii, precum si dreptul de a pune capat prin demisie, contractului sau de munca, orice contract de munca incheiat cu nerespectarea acestui principiu fiind nul de drept, dupa cum stipuleaza art. 3 alin. (4) din Codul muncii.
Nu este fondata nici sustinerea conform careia actul aditional reprezinta in realitate o clauza de stabilitate, intrucat o astfel de clauza garanteaza salariatului mentinerea sa in munca o perioada certa de timp, dar nu ii poate interzice incetarea contractului de munca.
Concluzionand, Codul muncii permite partilor sa inscrie in contractul lor si unele clauze specifice, insa libertatea partilor, in ceea ce priveste aceste clauze, nu este absoluta ci trebuie circumscrisa legii, ordinii publice si bunelor moravuri.
De aceea, in lumina prevederilor legale sus mentionate, o clauza prin care se interzice demisia, nu poate fi inscrisa in contractul de munca sau intr-un act aditional, iar in cazul in care a fost inscrisa, este nula de drept.
Prin urmare, depunerea demisiei de catre parat, nu constituie o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, ci o exercitare a dreptului sau la munca, conform principiului libertatii muncii si o astfel de atitudine nu poate fi sanctionata doar in baza actului aditional, daca nu a produs un prejudiciu reclamantei.
Pentru aceste  considerente actiunea a fost respinsa.