Procedura insolventei. Hotarare de confirmare a planului de reorganizare judiciara. Critici de oportunitate. Consecinte

Procedura insolventei. Hotarare de confirmare a planului de reorganizare judiciara. Critici de oportunitate. Consecinte

- Legea nr. 85/2006: art. 11 alin. (2), art. 86, art. 95, art. 101

      Atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. Atributiile manageriale apartin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, in mod exceptional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea, deciziile manageriale putand fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori, prin organele acestora.
      Numai absenta din plan a mentiunilor impuse de lege sau, eventual, o lipsa manifesta de continut a acestor mentiuni, poate conduce la refuzul judecatorului-sindic de a confirma planul. In cazul in care mentiunile exista si critica planului impune o analiza a alegerilor de oportunitate, aceasta excede competentelor judiciare, singurii care au posibilitatea de a aprecia daca planul de redresare propus este unul realist, adica are sanse de realizare, fiind creditorii.
      Nu exista nicio posibilitate legala ca judecatorul-sindic sa impuna practicianului in insolventa sa mentina ori sa denunte un contract aflat in derulare, aceasta prerogativa apartinand exclusiv administratorului/lichidatorului judiciar, fiind o masura de management.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila,
Decizia civila nr. 1215 din 18 iunie 2012, dr. C.B.N.
      
      Prin sentinta civila nr. 178 din 18 ianuarie 2012 pronuntata in dosarul nr. 2469/108/2011*/a1 Tribunalul Arad a respins cererea formulata de S.C. P IFN S.A. Bucuresti ca judecatorul-sindic sa puna in vedere administratorului judiciar S.C.P. E S.P.R.L. Arad sa rezilieze contractele de leasing incheiate intre petenta si debitoarea S.C. C S.A. Arad, precum si sa o oblige pe aceasta din urma sa-i predea bunurile obiect al contractelor; a respins cererea formulata de S.C. B S.R.L., de repunere in termenul de inregistrare a declaratiei de creanta si de inscriere la masa credala; a respins cererile A.N.A.F. Bucuresti, ca sumele de 326.254 lei si de 1.033.404 lei, reprezentand obligatii fiscale nascute dupa data deschiderii procedurii insolventei, sa fie platite conform art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006; a respins cererea formulata de creditoarea S.C. S S.R.L., prin administrator special C.T.A., de constatare a nulitatii absolute a actului prin care debitoarea a achizitionat propriile actiuni si de ridicare a dreptului de administrare al debitorului; a respins contestatia formulata de creditoarea S.C. M S.R.L. Italia impotriva hotararii adunarii creditorilor din data de 28 decembrie 2011; a confirmat planul de reorganizare propus de debitoare, acordand termen de continuare a procedurii la 30 mai 2012.
      Impotriva acestei sentinte au declarat recurs creditoarele A.N.A.F. Bucuresti, S.C. P IFN S.A. Bucuresti si S.C. M S.R.L. Italia.
      Prima recurenta a solicitat desfiintarea hotararii atacate si trecerea debitoarei in procedura falimentului, precum si sa se dispuna administratorului judiciar sa ia masura platii obligatiilor fiscale nascute dupa data deschiderii procedurii insolventei.
      In schimb, recurenta S.C. P IFN S.A. Bucuresti a solicitat modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii cererii sale cu privire la analiza oportunitatii masurii luate de catre administratorul judiciar S.C.P. E S.P.R.L. Arad de mentinere in vigoare a contractelor de leasing incheiate de creditoare, in calitate de finantator/locator, si debitoare, in calitate de utilizator/locatar si, pe cale de consecinta, sa se puna in vedere practicianului sa dispuna rezilierea acestora cu obligarea debitoarei de predare a bunurilor ce au facut obiectul lor, ca fiind detinute in mod ilegal.
      Si recurenta S.C. M S.R.L. Italia a solicitat modificarea sentintei tribunalului, in sensul admiterii contestatiei formulata impotriva hotararii adunarii creditorilor din 28 decembrie 2011, cu consecinta anularii acesteia, respingerea planului de reorganizare si trecerea debitoarei in procedura falimentului, in conformitate cu art. 107 alin. 1 lit. B din Legea insolventei.
      Prin decizia civila nr. 1215 din 18 iunie 2012 Curtea de Apel Timisoara a respins recursurile declarate de creditoarele A.N.A.F. Bucuresti, S.C. M S.R.L. Italia si S.C. P IFN S.A. Bucuresti impotriva sentintei civile nr. 178 din 18 ianuarie 2012 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 2469/108/2011*/a1 in contradictoriu cu debitoarea intimata S.C. C S.A. Arad, reprezentata prin administratorul judiciar S.C.P. E S.P.R.L. Arad, obligand recurentii sa plateasca debitoarei intimate suma de 7.673,12 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
      Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a apreciat ca toate criticile aduse sentintei atacate se subsumeaza motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila. In consecinta, analizand recursurile declarate de creditoare, in raport de criticile formulate, de apararile intimatilor, de inscrisurile care exista la dosarul cauzei, de dispozitiile legale incidente, cat si din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 si art. 3041 din Codul de procedura civila, Curtea a constatat ca acestea sunt nefondate, avand in vedere urmatoarele considerente:
      Prevederile art. 304 pct. 9 vizeaza aplicarea unui text de lege strain situatiei de fapt prin restrangerea sau extinderea nejustificata a aplicarii normelor unei situatii de fapt determinata, interpretarea si aplicarea gresita a textului de lege la o anumita situatie de fapt sau incalcarea unor principii generale de drept. O hotarare este lipsita de temei legal atunci cand, din modul cum este redactata, nu se poate determina daca legea a fost sau nu corect aplicata, lipsa de temei legal netrebuind a fi confundata cu violarea legii sau cu nemotivarea. Lipsa de baza legala a hotararii inseamna absenta unei norme juridice care sa poata constitui premisa majora a silogismului judiciar fata de solutia data. Cu alte cuvinte, urmeaza a se constata, pe de o parte, ca hotararea nu este motivata in drept (daca ea este motivata, dar gresit, atunci viciul consta in violarea legii, cu nuantele ei - gresita interpretare sau aplicare a legii), iar pe de alta parte, ca nu exista in legislatia in vigoare o norma juridica aplicabila ca premisa majora pentru concluzia la care s-a ajuns in cauza.
       Criticile recurentelor privitoare la faptul ca hotararea atacata a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, adica cu nesocotirea, de regula, a unei norme de drept substantial ori cu interpretarea eronata a normei juridice aplicabile nu sunt justificate. Pentru a fi in prezenta primei ipoteze trebuie intrunite urmatoarele conditii: a) legea pretins violata sa existe si sa fie in vigoare la momentul judecatii; b) sa existe o contradictie intre considerentele si dispozitivul hotararii; c) viciul sa se afle in dispozitivul hotararii, care contravine exigentelor legii stabilite corect in considerente. In schimb, pentru a fi in prezenta celei de-a doua ipoteze, trebuie ca instanta, recurgand la textele de lege aplicabile litigiului, sa le fi dat o gresita interpretare sau faptele retinute sa fi fost gresit calificate, in raport cu exigentele textelor de lege, ipoteza care, de asemenea, nu se regaseste in speta.
      In esenta, criticile aduse de creditoarele A.N.A.F. Bucuresti si S.C. P IFN S.A. Bucuresti hotararii tribunalului de confirmare a planului de reorganizare judiciara vizeaza chestiuni de oportunitate si nu aspecte de nelegalitate. Or, este cunoscut faptul ca, noua Lege a insolventei, prin alin. 2 al art. 11, prevede in mod expres ca atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. Atributiile manageriale apartin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, in mod exceptional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea, deciziile manageriale putand fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori, prin organele acestora.
      Criticile institutiei creditoare reprezinta doar nemultumirile acesteia fata de maniera in care societatea debitoare a inteles sa propuna creditorilor aprobarea restructurarii activitatii sale economice prin continuarea activitatii comerciale, concomitent cu acoperirea pasivului potrivit programului de plata al creantelor aprobat de adunarea generala a creditorilor, scopul mediat al procedurii reorganizarii judiciare constituindu-l salvarea debitorului insolvent, daca este posibila, si mentinerea lui in campul activitatii economice. Intr-adevar, pct. 20 al art. 3 din Legea nr. 85/2006, modificata, statueaza ca reorganizarea judiciara este procedura ce se aplica debitorului, persoana juridica, in vederea achitarii datoriilor acestuia, conform programului de plata a creantelor. Procedura de reorganizare presupune intocmirea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate sa prevada, impreuna sau separat: a) restructurarea operationala si/sau financiara a debitorului; b) restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital social; c) restrangerea activitatii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.
      Prin motivele de recurs, institutia creditoare sustine ca planul nu este viabil, ca modalitatea de realizare a planului este fundamentata deficitar, ca planul cuprinde aprecieri pur teoretice, fiind lipsit de o baza reala, ca planul de reorganizare nu indica perspectivele de redresare ale debitoarei in raport cu posibilitatile si specificul activitatii, cu mijloacele financiare disponibile si cu cererea pietei, fata de oferta societatii, ca planul nu are un fundament economic sanatos, neavand o baza clara pentru acoperirea necesarului de resurse financiare, ca sansele de acoperire a datoriilor sunt mici etc., toate aceste aprecieri negative cu privire la posibilitatea debitoarei de a conduce, implementa si finaliza acest plan de reorganizare fiind deja "valorificate" de parte, prin votul negativ dat cu ocazia sedintei adunarii generale a creditorilor convocata pentru data de 28 decembrie 2011, cand recurenta a votat impotriva planului de reorganizare propus de debitor, ele vizand, in realitate, partea comerciala a planului, nerelevand aspecte de nelegalitate, numai acestea din urma putand determina instanta de control judiciar sa modifice solutia tribunalului prin care planul a fost confirmat. Asa cum in mod judicios a aratat si administratorul judiciar, A.N.A.F. Bucuresti a "sanctionat" o data debitoarea, votand impotriva planului de reorganizare si, implicit, impotriva modului in care S.C. C S.A. Arad si-a intocmit intregul rationament comercial care sta la baza acestui plan, insa au fost suficiente grupe de creditori (mai exact trei grupe din patru existente) care au votat pentru aprobarea planului de reorganizare, motiv pentru care judecatorul-sindic l-a si confirmat ulterior.
      Pe de alta parte, cele doua sume solicitate a fi platite in temeiul art. 64 alin. 6 din lege si cu privire la care se sustine ca prima instanta ar fi dispus in mod eronat, sunt evidentiate in planul de reorganizare. Dupa calculele facute, impreuna cu celelalte creante nascute dupa declansarea procedurii colective, acestea insumeaza 752.673 euro, in anexa 10 fiind propusa si plata lor esalonata in perioada de implementare a planului de reorganizare, in asa fel incat sa fie respectate integral drepturile creditorilor care detin creante nascute in timpul procedurii insolventei, toate sumele respective fiind consolidate in valuta, incepand cu luna septembrie 2011 debitoarea reluand inclusiv platile catre firmele de leasing si bugetul de stat. Oricum, tribunalul a apreciat in mod judicios ca cererile recurentei sunt, in fapt, cereri de admitere si plata a creantelor, asupra acestora, in prima faza, fiind competent sa se pronunte administratorul judiciar, care trebuie sa stabileasca legitimitatea si valoarea lor exacta, pe buna dreptate ele fiind respinse, criticile de oportunitate neputand face obiectul vreunei analize judiciare.
      Nu in ultimul rand, din simpla lecturare a planului de reorganizare se poate deduce cu usurinta ca acesta nu cuprinde mentiunea eronata ca A.N.A.F. Bucuresti si-ar recupera integral creanta declarata. Dupa intocmirea tabelului preliminar si solutionarea contestatiilor, in urma elaborarii raportului de evaluare a bunurilor din averea debitoarei (inclusiv a celor cu care debitoarea a constituit garantii constand in ipoteci si gajuri in favoarea creditorilor garantati), recurenta a fost inscrisa in tabelul definitiv, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006, in doua grupe: grupa creantelor garantate si grupa creantelor bugetare. La pag. 38 pct. 5.3. din plan, coroborat cu Anexa 10, debitoarea a propus plata integrala (100%) a creantelor bugetare garantate, in valoare de 663.221 euro (suma in lei cu care creditoarea este inscrisa in tabelul definitiv fiind consolidata in euro); la pag. 39 pct. 5.4. din plan, coroborat cu Anexa 10, debitoarea a propus neplata creantelor bugetare (respectiv a acelor creante bugetare care nu au fost garantate cu gajuri sau ipoteci). In concluzie, recurenta se afla in eroare cu privire mentiunile din cuprinsul planului de reorganizare, intimata nesustinand ca va achita 100% din creanta bugetara, ci ca va achita integral doar creanta bugetara garantata, adica suma de 663.221 euro.
      Temeiul legal pentru mentinerea contractelor incheiate de debitor este art. 86 din Legea nr. 85/2006, modificata, norme similare existand si in reglementarea anterioara deoarece legislatorul a urmarit si urmareste sa protejeze interesul pastrarii averii debitorului, acest interes neputand fi protejat daca debitorului insolvent nu i se permite sa-si continue activitatea, folosindu-se de bunurile care-i sunt necesare in acest scop. Intentia legiuitorului roman este si mai evidenta in forma actuala a art. 86, astfel cum a fost el modificat prin Legea nr. 277 din 7 iulie 2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei si pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit careia mentinerea contractelor este presupusa de lege. Pe de alta parte, administratorul judiciar poate, pe considerente de oportunitate, sa consimta (expres sau tacit) la intentia de denuntare formulata de partenerul contractual sau sa denunte el insusi contractul, insa modul de exercitare a atributiilor manageriale poate fi controlat numai de catre creditori, prin organele constituite in conditiile legii.
      Insasi creditoarea S.C. P IFN S.A. Bucuresti, prin cererea de recurs, a aratat ca solicita "modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii cererii formulate de subscrisa cu privire la analiza oportunitatii masurii luate de administratorul judiciar". Or, in conditiile in care art. 86 prevede urmatoarele: contractele in derulare se considera mentinute la data deschiderii procedurii, orice clauze contractuale de desfiintare a contractelor in derulare pentru motivul deschiderii procedurii fiind nule; in vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atat timp cat aceste contracte nu vor fi fost executate in totalitate ori substantial de catre toate partile implicate; administratorul judiciar/lichidatorul trebuie sa raspunda, in termen de 30 de zile, unei notificari a contractantului, prin care i se cere sa denunte contractul; in lipsa unui astfel de raspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denuntat; contractul se considera denuntat: a) la data expirarii unui termen de 30 de zile de la receptionarea solicitarii cocontractantului de denuntare a contractului, daca administratorul judiciar/lichidatorul nu raspunde; b) la data notificarii denuntarii de catre administratorul judiciar/lichidator, este evident ca, raportat la alin. 2 al art. 11, recursul este nefondat, neexistand nicio posibilitate legala ca judecatorul-sindic sa impuna practicianului in insolventa sa mentina ori sa denunte un contract aflat in derulare, aceasta prerogativa apartinand exclusiv administratorului/lichidatorului judiciar, fiind o masura de management.
      Solicitarea creditoarei ca instanta sa cenzureze, sub aspectul oportunitatii, masura administratorului judiciar de mentinere a unor contracte de leasing, respectiv de denuntare a altora, depaseste atributiunile judecatorului-sindic, astfel cum sunt ele conturate de Legea nr. 85/2006, modificata, recurenta avand posibilitatea de a sesiza comitetul/adunarea creditorilor, in calitate de organe ale creditorilor, sa controleze, sub aspectul oportunitatii, masurile luate de administratorul judiciar. Pe de alta parte, sunt nereale sustinerile acestei recurente privitoare la faptul ca debitoarea, din data de 12 aprilie 2011, nu ar mai fi facut plati potrivit contractelor mentinute, din documentele atasate de administratorul judiciar la intampinare rezultand ca in perioada septembrie 2011-aprilie 2012 intimata si-a achitat toate ratele de leasing aferente contractelor nedenuntate, valoarea totala a sumelor platite fiind de 113.595,50 lei, iar planul de reorganizare prevede in continuare achitarea ratelor de leasing pana la finalizarea acestora. De asemenea, bunurile aferente contractelor de leasing denuntate au fost predate recurentei in amplasamentele indicate chiar de catre ea, in calitate de proprietar, asa cum rezulta din procesele-verbale de predare-primire depuse la dosar.
      Trecand peste contradictia dintre ceea ce partea a solicitat in prima instanta si ceea ce solicita prin cererea de recurs, nici recursul creditoarei S.C. M S.R.L. Italia nu este fondat, pentru criticile de oportunitate fiind valabile considerentele aratate mai sus, referitoare la recursul creditoarei A.N.A.F. Bucuresti (perspectivele de redresare din plan sunt nerealiste, ceea ce ar determina incalcarea dispozitiilor art. 101 alin. (1) lit. E, raportat la art. 95 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificata, argumentatia creditoarei vizand evaluari comparative, prognoze economice si aprecierea contextului economic global, ceea ce excede competentei judecatorului-sindic si, implicit, instantei de control judiciar).
      In prima parte a petitie de recurs, creditoarea analizeaza partea comerciala a planului de reorganizare in comparatie atat cu raportul privind cauzele intrarii in incetare de plati prezentat de administratorul judiciar, cat si cu raportul de evaluare al societatii intocmit in cadrul procedurii insolventei, sustinand neviabilitatea planului propus. Cu toate acestea, practicianul desemnat in cauza considera ca debitoarea a fost realista in ceea ce priveste previziunile pentru perioada planului de reorganizare, acest plan indicand creditorilor posibilitatile proprii ale societatii de a se redresa in raport cu capacitatea sa economica, cu specificul sau, cu mijloacele financiare disponibile si cu cererea pe piata a produselor sale, el respectand prevederile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
      Recurenta sustine ca, desi norma invocata - art. 95 alin. (1) - pretinde ca planul sa indice "perspectivele de redresare" ale debitoarei, iar aceasta conditie este indeplinita, perspectivele de redresare sunt nerealiste, omitand sa aiba in vedere distinctia facuta de legiuitor si de jurisprudenta: numai absenta din plan a mentiunilor impuse de lege sau, eventual, o lipsa manifesta de continut a acestor mentiuni, poate conduce la refuzul judecatorului-sindic de a confirma planul. In cazul in care mentiunile exista si critica planului impune o analiza a alegerilor de oportunitate, aceasta excede competentelor judiciare, singurii care au posibilitatea de a aprecia daca planul de redresare propus (plan care, prin insasi natura sa, denota ca reprezinta o prognoza, o previziune comerciala, o anticipare a desfasurarii in viitor a unor fenomene si procese din domeniul economiei, plecand de la experienta anterioara si folosind metode si tehnici necesare obtinerii de cunostinte privind evolutia acestora intr-o perspectiva mai indepartata; altfel spus, o apreciere care se bazeaza pe o situatie prezenta, data si care, raportandu-se la anumite elemente conjuncturale din piata, sa reuseasca sa estimeze o perioada viitoare) este unul realist, adica are sanse de realizare, fiind creditorii.
      Criticile de nelegalitate vizeaza, in esenta, trei aspecte: a) neintrunirea cerintelor impuse de art. 95 alin. 2 si alin. 5 lit. d) din Legea insolventei, in sensul indicarii valorii estimative ce ar putea fi primita prin distribuire in caz de faliment, respectiv al prezentarii programului de plata a creantelor; b) raportarea previziunilor planului de reorganizare la un "tabel definitiv consolidat previzionat", fara ca acesta sa fi fost supus votului creditorilor; c) nerespectarea cerintelor art. 96 alin. 2 din lege.
      Acestea sunt, insa, neintemeiate, motivat de imprejurarea ca legea statueaza ca planul de reorganizare trebuie sa prevada ce despagubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creante, in comparatie cu valoarea estimativa ce ar putea fi primita prin distribuire in caz de faliment, valoarea estimativa urmand sa fie calculata la data propunerii planului. Or, planul contestat cuprinde toate aceste mentiuni legale. De altfel, recurenta nici nu afirma ca mentiunile obligatorii ar lipsi, ci doar critica modul in care a fost determinata valoarea estimativa ce ar putea fi distribuita in caz de faliment si modul de prezentare a programului de plata a creantelor, in sensul ca planul se refera si la sumele care vor trebui platite in cursul procedurii, sustinand ca sintagma utilizata de legislator "prin raportare la tabelul definitiv de creante" ar interzice debitorului sa mentioneze orice alta suma in plan.
      La o simpla privire, o asemenea critica poate parea justificata. Insa, data fiind procedura de reorganizare judiciara si, mai ales, finalitatea ei, teza avansata de creditoarea recurenta nu poate fi primita, mentionarea costurilor pe care le implica executarea planului contribuind la informarea corecta a creditorilor atunci cand acestia sunt chemati sa-si exercite dreptul la vot asupra planului de redresare economica. Mai mult, legea obliga debitoarea sa prezinte si valori estimative, a caror determinare impune previziuni de natura economica. Planul ar fi incomplet daca nu ar preciza, spre exemplu, care vor fi costurile pe care le impune mentinerea unor contracte pe care administratorul judiciar le-a considerat necesare pentru desfasurarea activitatii debitoarei. De asemenea, creditorii nu ar fi informati corect asupra sumelor estimate care ar putea fi distribuite in caz de faliment daca nu ar avea la dispozitie si cuantumul costurilor impuse de lege in cazul unei concedieri colective, nicaieri in textul Legii nr. 85/2006, modificata, nefiind interzis ca planul de reorganizare judiciara sa prezinte si alte date economico-financiare, cu atat mai mult cu cat acestea permit o mai buna informare a creditorilor.
      De altfel, insusi legiuitorul a introdus notiunea de "valoare estimativa ce ar putea fi primita prin distributie in caz de faliment". Analizand planul de reorganizare confirmat de prima instanta se poate observa ca acesta cuprinde, la pag. 29-31, tabelul definitiv consolidat previzionat de creante estimat si toate explicatiile necesare, tocmai in ideea de a putea fi comparate sumele care se propun a fi distribuite in caz de redresare a debitoarei, cu sumele care se distribuie in caz de faliment, in respectarea prevederilor art. 95 alin. 5 lit. d). Debitoarea nu a procedat la niciun artificiu in vederea construirii tabelul definitiv consolidat previzionat de creante, ci a adaugat la creantele inscrise deja in tabelul definitiv, creantele nascute in timpul procedurii insolventei (perioada de observatie) si creantele de natura salariala previzionate a fi achitate in temeiul contractului colectiv de munca in caz de faliment. Raportul de evaluare a bunurilor din averea debitoarei are doua sectiuni: a) valoarea de piata a garantiilor, si b) valoarea de lichidare a bunurilor debitoarei, astfel ca este usor de facut comparatia intre tabelul definitiv, tabelul definitiv consolidat previzionat de creante si sumele care se distribuie in caz de faliment, conditia legala impusa de art. 101 fiind respectata (fiecare categorie defavorizata de creante care a respins planul este supusa unui tratament corect si echitabil prin plan).
      Chiar votul dat de adunarea creditorilor asupra planului de reorganizare demonstreaza ca "tabelul definitiv consolidat previzionat", care cuprinde si creantele nascute in cursul procedurii de insolventa si de care este imperios sa se tina seama atunci cand se propune un plan de redresare economica a unei societati comerciale aflata in procedura reglementata de Legea nr. 85/2006, modificata, a fost avut in vedere de catre creditori, acestia luand cunostinta si de respectiva categorie de creante, cu toate ca ele insumeaza 9.431.100 lei (12,214% din masa credala), neputandu-se sustine cu temei ca, in acest fel, creditorii ar fi fost impiedicati sa-si exercite drepturile prevazute de lege (sub aspectul votului/formularii de contestatii), cea mai facila modalitate de sanctionare fiind un vot negativ.
      In fine, nici ultima critica nu este intemeiata, S.C. P IFN S.A. Bucuresti nebeneficiind de un tratament preferential, deoarece nu i-a fost modificat regimul creantei, ci, pur si simplu, s-a dat eficienta pct. 3 al art. 123 din lege, care acorda preferinta atat creantelor reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate dupa deschiderea procedurii, cat si creantelor rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii. In speta, administratorul judiciar nu a denuntat toate contractele de leasing, ci doar o parte dintre acestea, pentru cele mentinute fiind evident ca se aplica prevederile legale speciale. Pe de alta parte, chiar recurenta afirma ca creantele nascute dupa deschiderea procedurii concusuale nu trebuie incluse in programul de plati, prin raportare la art. 64 alin. (6) din lege acestea urmand sa fie platite conform documentelor din care rezulta, fara a fi necesara inscrierea la masa credala. Insa, de vreme ce influenteaza cash-flow-ul previzionat este mai mult decat evident ca respectivele creante trebuie sa fie incluse in programul de plati, altminteri planul de redresare propus nefiind unul realist si corect intocmit, implementarea lui putand esua, fie si numai pentru acest motiv.
      Retinand culpa procesuala a recurentelor, la cererea debitoarei intimate, vazand si dispozitiile art. 274 din Codul de procedura civila, Curtea a obligat creditoarele la plata sumei de 7.673,12 lei catre societatea debitoare, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.